Obligaţie de a face. Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 10762/3/2014**
Dosar nr._
(313/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 307A
Ședința publică din 09.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant V. M. V. împotriva sentinței civile nr. 1590/27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Cauza are ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de recursuri, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, constatând că la acest moment părțile nu sunt prezente sau reprezentate, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, în complet de recurs (dosarul fiind înregistrat ca recurs), constituit din: Președinte - I. S., Judecător - C. G. și Judecător - M. H., față de obiectul dosarului și având în vedere dispozițiile art. 35 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, constată prezenta cale de atac ca fiind apel și reia dezbaterile în complet constituit din primii doi membri: Președinte - I. S. și Judecător - C. G..
Curtea reține cauza în pronunțare, având în vedere că apelantul-reclamant a solicitat prin motivele de apel aflate la dosarul cauzei aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul V. V. M. a chemat în judecată pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând obligarea acesteia la soluționarea dosarului administrativ nr._/FFCC în sensul emiterii deciziei de compensare, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 24.09.2014, Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale.
Prin sentința civilă nr. 5709/24.09.2014, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia din secțiile civile ale Tribunalului București și a înaintat dosarul conducerii Tribunalului București în vederea
repartizării către una din secțiile civile ale instanței, reținând incidența art. 35 alin. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013 și art. 136 Cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată la data de 16.10.2014 pe rolul Tribunalului București - Secția III-a Civilă sub nr._ .
La termenul din 27.11.2014, Tribunalul a invocat din oficiu excepția prematurității.
Prin sentința civilă nr. 1590/27.11.2014, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins cererea, ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată, instituie o procedură și o . termene în ceea ce privește finalizarea măsurilor de restituire în natură sau prin compensare.
Articolul 21 din Legea nr. 165/2013 și următoarele, coroborate cu art. 34 din aceeași lege, reglementează această procedură, respectiv termenele prevăzute pentru desfășurarea și finalizarea sa.
Cererea reclamantului apare astfel ca prematur formulată, câtă vreme noile termene instituite de legiuitor nu au expirat.
Împotriva acestei sentințe, la data de_ a declarat apel reclamantul V. V. M., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 23.02.2015.
În motivarea cererii sale, apelantul-reclamant a arătat, referitor la incidența deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014, că în acest caz instanța de contencios constituțional a fost chemată să stabilească doar dacă acțiunile introduse înainte de apariția Legii nr. 165/2014 pot fi calificate ca premature și dacă admiterea excepției de prematuritate pentru aceste acțiuni încalcă principiul neretroactivității legii și liberul acces la justiție.
Revenind la dosarul de față, soluția instanței de fond a golit de conținut decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXl2007 emisă în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat cu putere de lege faptul că instanțele de judecata pot soluționa pe fond notificările pentru care se constată că unitatea deținătoare refuză sau tergiversează soluționarea.
În speța de față, ne aflam în cazul unui dosar complet, aflat în acest stadiu de foarte mult timp.
În plus, prin introducerea art. 33 alin. 1 din Legea nr.165/2013, legiuitorului nu a avut ca scop limitarea accesului la justiție al persoanei îndreptățite la masuri reparatorii, ci a stabilit obligativitatea entităților deținătoare de a soluționa cererile într-un anumit interval de timp, doar cu scopul de a urgenta procedura de acordare a măsurilor reparatorii.
Nu se prevede nicăieri faptul că în această perioada de trei ani persoana îndreptățită nu are posibilitatea acționării în judecată a unității deținătoare pentru obligarea acesteia la soluționarea unui dosar care este complet, după cum nu se prevede în mod expres nici că pe toată această perioadă se suspendă dreptul petentului de a acționa în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
La data de 24.03.2015, intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, în privința termenului în care are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire, că art. 34 alin. 1 stabilește un termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, instanța de apel reține că, prin decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării vigoare a legii.
Or, apelantul-reclamant a învestit instanța în cauza de față la data de 28.03.2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care a avut loc la data de 20.05.2013.
Sub un al doilea aspect, trebuie avută în vedere decizia nr. 5 din data de 16 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - în dosarul nr._ /HP/C, publicată în Monitorul Oficial nr. 272 din 23 aprilie 2015: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare, cerere introdusă după . Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ”, decizie care este obligatorie pentru instanța de apel, conform art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă.
Or, data la care apelantul-reclamant a învestit instanța este și anterioară termenului de 36 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevăzut de art. 34 alin. 1 teza a II-a pentru dosarele de fond funciar, care se va împlini la data de 20.05.2016.
Față de aceste considerente, nereținând criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant VLADUT V. M. – CNP_, cu domiciliul ales la C.. Av. V. L., în București, .. 8-10, ., împotriva sentinței civile nr. 1590/27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S.
Ex. 4/09.07.2015
T.B. Secția a III-a Civilă - Ș. Ț.
| ← Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr.... | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 338/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
