Legea 10/2001. Decizia nr. 978/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 978/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 978/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.978
Ședința publică din 29.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER- N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1513 din 17.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. I. S..
Cauza are ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât Municipiului București, prin Primar General, conform delegației pe care o depune la dosar, și avocat R. S. A., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 28.09.2015 emise de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-pârât M. București, prin Primar General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii capătului de cerere privind obligația de emitere a unei dispoziții motivate cu acordarea de măsuri compensatorii. Consideră că în mod greșit instanța a reținut incidența în speță a dispozițiilor deciziei nr. XX/2007, a refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Intimata-reclamantă C. I. S., prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului promovat de M. București, prin Primar General, ca nefondat. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanta A. (născută P.) S., în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat legal de Primarul General, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. acordarea în compensare a unui imobil având valoarea echivalentă a imobilului situat în București, .. 30, ., sectorul 2, ce face obiectul notificării nr. 2429/13.11.2001 înregistrate la Primăria Municipiului București sub nr._; 2. stabilirea valorii de piață a imobilului; 3. acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri bănești pentru diferența de valoare între valoarea imobilului acordat în compensare și valoarea imobilului situat în București, .. 30, .; 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 14.11.2012, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal: 1. stabilirea valorii de piață a imobilului situat în București, .. 30, . ce face obiectul notificării nr. 2429/13.11.2001 înregistrate la Primăria Municipiului București sub nr._; 2. acordarea în compensare a unui imobil ca valoare echivalentă imobilului situat în București, .. 30, ., sectorul 2; 3. acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri bănești pentru diferența de valoare între imobilul acordat în compensare și imobilul situat în București, .. 30, ., sectorul 2; 4. în subsidiar: obligarea pârâtului M. București, prin Primar General, să acorde ca măsură reparatorie în compensare un imobil în echivalent celui preluat abuziv de stat; 5. în măsura respingerii solicitărilor sale anterioare, obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor stabilite potrivit evaluării de la pct. 1. Totodată, a individualizat bunul pe care îl solicită în compensare ca fiind imobilul situat la adresa din București, ., . 5.
Reclamanta A. S. a decedat la data de 27.10.2013, acțiunea fiind continuată de C. I. S., singurul moștenitor al acesteia, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 170/26.11.2013 emis de B.N.P. S. B..
La data de 14.05.2014 au fost indicate alte imobile solicitate în compensare: - București, .-36, sector 1, în suprafață de 100 m.p.; - București, .. 31, sector 1, în suprafață de 117 m.p.; - București, .. 42, în suprafață de 115,57 m.p.
La data de 10.12.2014 au fost indicate alte imobile solicitate în compensare: - București, . M.) nr. 125, sector 1, în suprafață de 237,45 m.p.; - București, . M.) nr. 170, sector 1, în suprafață de 138,52 m.p.; - București, . M.) nr. 174, sector 1, în suprafață de 292 m.p.; București, . nr. 6-8, sector 1, în suprafață de 303,17 m.p.; - București, P-ța Amzei nr. 10-22, sector 1, în suprafață de 73,79 m.p.; - București, .. 23A, sector 1, în suprafață de 606 m.p.; - București, .. 4, sector 1, în suprafață de 538 m.p.
La termenul din 10.12.2014, Tribunalul a respins cererea modificatoare ca fiind tardiv formulată.
Prin sentința civilă nr. 1513/17.12.2014, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul la emiterea unei decizii motivate privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru apartamentul nr. 8 situat în București, .. 30, ., ce a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către numitul B. P., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. N00538 din 30.10.1996.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2429/13.11.2001 de B.E.J. V. P., reclamanta P. S. (născută A.) a solicitat restituirea în natură a imobilelor - 3 apartamente din .. 30, sector 2 și 16 Februarie - Giulești nr. 138, sector 6, iar în cazul în care restituirea în antură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești.
Deși reclamanta - notificatoare a depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată. În aceste condiții, tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată art. 26 din Legea nr. 10 /2001 prin decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, că reclamanta este îndreptățită să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, tribunalul fiind în măsură să analizeze notificarea formulată sub toate aspectele.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8168/1943, numitul I. I. P.-Crețești a cumpărat imobilul compus din 300 m.p., teren și construcții, situat în București, .. 30, iar în baza convenției de construire autentificate sub nr._/08.04.1948 încheiate cu Antrepriza de Construcții I. Ruteanu au fost edificate mai multe apartament pe terenul menționat, între care și apartamentul nr. 8 ce face obiectul cererii deduse judecății.
Din adresa nr. 1288/09.11.2001 emisă de S.C. Apolodor S.A. rezultă că apartamentul nr. 8 a fost preluat de stat în baza Decretului - Lege nr. 92/1950 și înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. N00538/30.10._.
La data de 29.04.1983 a decedat numitul P.-Crețești I. (potrivit certificatului de moștenitor nr. 203/26.11.2001 emis de B.N.P. M. V.), unic moștenitor al acestuia fiind reclamata A. S., în calitate de nepoată de frate predecedat.
Reclamanta A. S. a decedat la data de 27.10.2013, acțiunea fiind continuată C. I. S., singurul moștenitor al acesteia.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Din cele expuse, instanța a constatat că reclamanta a făcut atât dovada formulării în termen a notificării, cât și dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, în baza art. 7 alin. 11 și 5 din Legea nr. 10/2001
Având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, în baza art. 26 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor.
Cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei se vor stabili pe baza criteriilor și a procedurilor reglementate de dispozițiile cuprinse în art. 21 din Legea nr. 165/2013, care se care se aplică potrivit art. 4 și în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare (20 mai 2013).
Deși reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin acordarea de bunuri în compensare, din probatoriul administrat în cauză rezultă că imobilele solicitate nu pot fi acordate în compensare, existând notificări formulate pentru acestea. Deși reclamanta și-a reînnoit lista imobilelor solicitate în compensare, printr-o cerere de suplimentare a probatoriului, tribunalul a respins această solicitare la termenul din data de 10.12.2014.
Împotriva acestei sentințe, la data de 09.06.2015 a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 01.07.2015.
În motivarea cererii sale, recurentul-pârât a arătat că legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate însă să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Notificarea reclamantului urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, doar în parte, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit în natură.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult, decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existența unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, în varianta inițială, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se completează cu normele generale în materie, una dintre ele fiind dreptul constituțional al persoanei de petiționare, autorităților publice revenindu-le obligația să răspundă în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.
Posibilitatea reclamanților de a se adresa instanței de judecată în cazul omisiunii autorităților abilitate de a soluționa notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă prin mai multe decizii în interesul legii, în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit la situația refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare. Astfel, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, s-a arătat că: „ (…) în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale”. În mod similar, reluând aceeași statuare în drept conform căreia „lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat”, instanța supremă a stabilit prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 și că „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
În aceste condiții, tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către reclamantă, astfel că această critică adusă hotărârii recurate este nefondată.
De asemenea, până la expirarea termenului de 60 de zile de la data formulării notificării și a depunerii actelor considerate doveditoare de către solicitant, astfel cum în mod firesc prevăd Normele metodologice de aplicare a legii în considerarea principiului disponibilității, pârâtul trebuia să emită o decizie prin care să răspundă solicitării petentei cu privire la măsurile reparatorii. Nedepunerea actelor considerate necesare de către unitatea deținătoare nu o îndreptățește pe aceasta să refuze emiterea unei dispoziții, ci, în absența unei prorogări a termenului ce poate interveni doar în condițiile art. 23.1 și 23.2 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 498/2003, este obligată să răspundă, chiar într-un sens defavorabil reclamantului, deoarece în acest mod solicitantului i se deschide calea accesului la justiție pentru contestarea soluției, în caz contrar cererea sa privind recunoașterea dreptului de proprietate pretins fiind temporizată, cu încălcarea dreptului de soluționare a ei într-un termen rezonabil.
Din textele de lege menționate, reiese, pe de o parte, că, în măsura în care persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii a depus odată cu notificarea toate actele necesare soluționării acesteia, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării, iar pe de altă parte, că unitatea notificată avea la rândul său obligația de a verifica dacă documentația este completă, în aceeași unitate de timp.
Așadar, doar în măsura în care documentația nu este completă este neapărat necesară declarația notificatorului în sensul că nu deține alte înscrisuri, fiind excesivă și contrară spiritului reglementării interpretarea dată de recurentul-pârât conform căreia în toate cazurile (deci și atunci când toate înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită au fost depuse odată cu notificarea) este necesară o declarație formală a notificatorului în raport de care se calculează termenul prevăzut de art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, în forma republicată.
De altfel, recurentul-pârât nu a indicat în concret în cererea de recurs, în cazul dedus judecății, sunt înscrisurile ce lipseau din dosarul administrativ care l-au împiedicat să soluționeze notificarea timp de peste 10 ani.
Față de aceste considerente, nereținând niciuna din criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1513/17.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. I. S., ca nefondat.
Ia act că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
2 ex./20.10.2015
T.B. Secția a IV-a Civilă - L. I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 913/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 425/2015.... → |
|---|
