Evacuare. Decizia nr. 852/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 852/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 852/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.852
Ședința publică din 09.09.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât reclamant R. D. împotriva deciziei civile nr.530/A/17.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți pârâți S. G. V., S. F. C., P. (fostă T. S.) G. și cu intimații pârâți reclamanți R. M., R. D., R. M.-V., R. V. și R. A. M. – prin reprezentanți legali R. M.-V. și R. V..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru evacuare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 02 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a le da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 09 septembrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 23.06.2010, sub nr._, astfel cum a fost completată la data de25.11.2010 și rectificată la data de 26.01.2011, reclamanții Sfintescu G. V., Sfintescu F. C. și T. Sfintescu G. au chemat in judecată pe pârâții R. M., R. D., R. M., R. V. și R. A., prin reprezentanți legali, solicitând evacuarea acestora din imobilul situat in București, .. 12, corp B, . 5.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 26.02.2010, au inchiriat pârâtilor, prin contractul nr._/26.02.2010, imobilul situat in București, sectorul 5, .. 12, ., mansarda corp B. Contractul de inchiriere a fost incheiat pana la data de 31.08.2010.
Se mai invederează că, in luna februarie 2010, au anuntat familia R. că apartamentul situat la mansardă, . B este necesar pentru a satisface nevoile de locuință ale copiilor reclamantului, iar prin notificarea inregistrată sub nr. 104/17.05.2010, Biroul Executorului Judecătoresc B. C., pârâtii au fost anunțați ca la expirarea termenului contractual, respectiv la data de 31.08.2010, să părăsească imobilul. Pârâtii insă au răspuns prin notificarea nr. 1674/07.06.2010, prin care se invocă disp. art. 6 din OUG nr. 40/1999, dispozitii ce nu iși găsesc aplicabilitatea in cauza de față, intrucât reclamantii au dobândit proprietatea imobilului in temeiul legii nr. 10/2001 și nu in temeiul legii nr. 112/1995.
Se invederează că, indiferent de motivele invocate de pârâți, fam. Sfintescu G. V. are nevoie de mansarda corpului B din imobil pentru cei trei copii care locuiesc împreună cu tatăl lor, S. G. V..
In drept au fost invocate disp. art. 1436 C.civ. și OUG nr. 40/1999, art. 145 alin 2 lit a.
La data de 12.11.2010, pârâtii R. M. și R. D. au formulat intâmpinare și cerere reconvențională, solicitand respingerea acțiunii reclamantilor ca netemeinică și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea intâmpinării, pârâtii-reclamanti au arătat că, la momentul retrocedării imobilului, prin dispozitia emisă in baza Legii nr. 10/2001 de către Primarul General, li s-a pus in vedere reclamantilor că le sunt aplicabile disp. art. 15 din Legea nr. 10/2001, astfel incât au incheiat contractul nr._/10.02.2009 și nr._/26.02.2010, ultimul contract fiind incheiat pentru perioada 1.03.2010-1.09.2010. Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 10/2001, reclamantii au obligatia de a inchiria imobilul pârâtilor pe o perioadă de cinci ani, respectiv până la data de 21.05.2013. Apreciază pârâtii că solicitarea reclamantilor privind evacuarea din imobil este abuzivă, indiferent de pretinsele nevoi ale familiei acestora, având in vedere că până in prezent nu s-au împlinit cei cinci ani prev. de OUG nr. 40/1999.
P. cererea reconvențională depusă la dosar, in raport de disp. art. 13 și 15 din Legea nr. 10/2001 rap. la OUG nr. 40/1999, pârâții-reclamanti au solicitat obligarea reclamanților-pârâți la incheierea contractului de inchiriere până la implinirea celor cinci ani prevăzuti de lege. In subsidiar, in raport de disp. art. 22 alin 2 din OUG nr. 40/1999, solicită să se constate nulitatea notificării nr. 104/17.05.2010, motivat de faptul că in cuprinsul notificării nu a fost menționat numele, prenumele, cetățenia, domiciliul, legătura de rudenie sau de afinitate a persoanelor pentru care se pretinde că le este necesar spațiul ocupat de pârâtii-reclamanti.
In drept, au fost invocate disp. OUG nr. 40/1999, Legea nr. 10/2001.
La termenul din data de 25.11.2010, pârâtii-reclamanti R. M. și R. D. au depus cerere completatoare a cererii reconventionale, solicitând obligarea reclamantilor-pârâti la plata contravalorii imbunătățirilor aduse imobilului situat in București, . 12, corp B, ., mansardă, sectorul 5, respectiv să achite contravaloarea următoarelor imbunătățiri: o ușă din PVC montată la balconul uneia dintre cele trei camere ale imobilului, lucrări de izolare termică și fonică realizate la unul dintre dormitoare, reconsolidarea pardoselii și a izolației de la bucătărie și baie, gresiei și faianței din bucătărie, baie și wc-ul de serviciu, țevi de scurgere din pardoseală, chiuvete, conducte de alimentare cu apă la bucătărie, bai și wc de serviciu, instalație de încălzit apă, lucrări de instalare a gazelor naturale, recondiționarea sobelor de teracotă, aparat de aer condiționat, reparații aduse acoperișului pe porțiunea aferentă spațiului ocupat de pârâții-reclamanți.
În motivare, se arata că lucrările efectuate au fost absolut necesare întrucât in lipsa acestora, nu se mai putea locui in imobil iar îmbunătățirile efectuate au adus un spor de valoare imobilului.
In drept, au fost invocate disp. art. 132 c.pr.civ., art. 119 și urm. C.pr.civ., art. 48 din Legea nr. 10/2001.
La data de 06.01.2011, pârâții-reclamanti R. M.-V., R. V., R. A.-M. prin reprezentanti legali, au depus la dosar intâmpinare și cerere reconventională, reiterând aceleeasi solicitări formulate de pârâtii-reclamanti R. M. și R. D. prin intâmpinarea și cererea reconvențională depuse la dosar.
In drept au fost invocate disp. art. 115 și urm. C.pr.civ., art. 119 și urm. C.pr.civ., OUG nr. 40/1999, Legea nr. 10/2001.
P. sentința civilă nr. 7249/21.09.2011, Judecătoria Sectorului 5 București a admis cererea principala formulată de reclamanții-pârâți S. G. V., Sfintescu F. C. și T. Sfintescu G., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți R. M., R. D., R. M.-V., R. V., R. A.-M. (prin reprezentanti legali R. M.-V. și R. M.), a obligat pârâții-reclamanți să evacueze imobilul situat in . 12, corp B, ., . 5; a admis în parte cererea reconvențională; a obligat reclamanții-pârâți la plata către pârâții-reclamanți a sumei de_ lei cu titlu de contravaloarea îmbunătățiri; a respins restul capetelor, ca neîntemeiate; a obligat reclamanții-pârâți la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat pârâții-reclamanți la plata către reclamanții-pârâți a sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr._/21.05.2008 a Primarului General al Municipiului București si Protocolul nr_/18.06.2008, au fost restituite, în natură, în proprietatea reclamanților-parați apartamentele 2 si 3 (mansarda) din imobilul situat in București, . 12, sector 5, corp B (ce erau ocupate cu contract de închiriere) împreuna cu terenul in suprafața de 858 mp.
P. contractul de închiriere nr_/26.02.2010, reclamanții-parați au dat in locațiune paratului-reclamant R. M. apartamentul 1 (mansarda) din imobilul de mai sus, pentru perioada 01.03-01.09.2010, in schimbul unei chirii lunare de 420 lei.
Astfel cum rezulta din declarația martorei D. M., in apartament mai locuiau R. D. (șotia), R. M. V. (fiu), R. V. (nora) si R. A. M. (nepot).
P. notificarea nr 104/17.05.2010, reclamanții-parați au adus la cunoștința titularului contractului de închiriere ca, la expirarea termenului, urmau sa părăsească locuința, aceasta fiind necesara pentru satisfacerea nevoilor locative ale propriilor copii.
Parații-reclamanți au susținut, atât prin răspunsul la notificare, cat prin întâmpinare, ca sunt aplicabile dispozițiile art.13 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale OUG nr. 40/1999.
Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 10/2001, se statueaza ca, in situatia imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de legea speciala nr 10/2001, sunt aplicabile dispozițiile privind contractele de închiriere cuprinse în OUG nr 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, cu modificări. Art. 1 din OUG nr. 40/1999 prevede durata locațiunii, si anume 5 ani.
In acest context, fata de prevederile mai sus mentionate ale art. 13 din Legea nr.10/2001, reclamantii-parati aveau indatorirea, in temeiul art 9 si 10 din OUG nr 40/1999, sa notifice chiriasii de la data deschiderii rolului fiscal in vederea incheierii unui nou contract de inchiriere.
Din actele depuse la dosar, respectiv contractul de închiriere nr._/26.02.2010 încheiat intre reclamanții-parați si paratul-reclamant R. M., rezulta ca proprietarii si-au îndeplinit aceasta obligație, procedura finalizându-se printr-o convenție a părților prin care s-a stabilit continuarea locațiunii pana la data de 01.09.2010.
Trebuie precizat ca, din interpretarea prevederilor art. 14 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 aprobata si modificata prin Legea nr. 241/2001, rezulta ca proprietarul si chiriasul pot negocia durata locatiunii.
Astfel, manifestarea de voința a titularului locațiunii a fost de a ocupa imobilul pentru o perioada determinata. Cum aceasta manifestare de voința reprezintă legea parților, conform art 969 Cod Civ., instanța nu poate interveni, astfel încât prevederile OUG nr 40/1999 nu mai sunt incidente in ceea ce privește durata prelungirii contractului, întrucât părțile au înțeles sa deroge de la acestea. De asemenea, membri de familie ai titularului nu au drepturi de sine stătătoare, ci derivate, motiv pentru care si in raport cu aceștia contractul de locațiune produce efecte pentru aceeași perioada.
Sub aspectul susținerilor reclamanților-parați ca respectivul apartament ar fi necesar pentru satisfacerea nevoilor locative ale copiilor, instanța nu o poate avea in vedere, întrucât nu s-a făcut nicio dovada in acest sens. Deși reclamantul Sfintescu G. V. a învederat ca are 3 copii care locuiesc împreuna cu el . 3 camere, nu a adus nicio o proba care sa creeze instanței certitudinea realității acestei situații.
Insa, dat fiind cele reținute, respectiv ca actul de închiriere încheiat intre actualii proprietari ai imobilului si paratul-reclamant R. M. este prelungit numai pana la 01.09.2010, instanța de fond a apreciat ca ocuparea locuinței proprietatea reclamanților-parați de către pârâții-reclamanți apare ca fiind efectuată în absența unui titlu locativ și drept consecință, pentru repararea în natură a prejudiciului cauzat reclamantului prin privarea sa de posibilitatea de a-și folosi propriul bun, se impune evacuarea din imobil.
Referitor la cererea reconventionala avand ca obiect obligarea reclamantilor-parati sa incheie cu paratii-reclamanti contract de inchiriere pana la expirarea perioadei de 5 ani prevazute de OUG nr. 40/1999, tinand cont de argumentele de mai sus, precum si de principiul libertatii contractuale potrivit caruia nimeni nu poate fi fortat sa intre in raporturi juridice, in lipsa unei dispozitii legale, instanta a respins acest capat, ca neintemeiat.
In ceeea ce priveste capatul din cererea reconventionala avand ca obiect anularea notificarii nr 104/17.05.2010 trimise de reclamantii-parati, pe motiv ca nu se mentioneaza numele, prenumele, domiciliul, cetatenia si legatura de rudenie a partilor cu persoanele pentru care se pretinde ca au nevie de spatiu locativ, instanta l-a respins, dat fiind ca nicio dispozitie legala din OUG nr. 40/1999 sau din Legea nr. 10/2001 nu impune mentionarea datelor de identificare ale persoanei respective.
Insa, in cuprinsul notificarii, se face referire la legatura de rudenie dintre persoana cu nevoi locative si reclamantii-parati, in sensul ca sunt fiii lui Sfintescu G. V..
Cu privire la pretentia paratilor-reclamanti la contravaloarea imbunatatirilor, instanta de fond a reținut, din coroborarea declaratiilor martorilor cu constatarile la fata locului ale expertului expuse in raportul intocmit, ca, in perioada 1993-2005, acestia au efectuat o . imbunatatiri (instalatie gaze, introdus patru grinzi suplimentare, șapă din mortar de ciment cu plasa de B., pardoseli din gresie la bucatarie, tencuieli interioare si faianta la bucatarie, instalatii din PVC si Pexal la bucatarie, șapă din mortar de ciment cu plasa de B. la baie, pardoseli din gresie la baie, faianta la baie, montare obiecte sanitare - chiuveta inox la bucatarie, chiuveta ceramica la baie, vas WC la baie-, placare cu faianta pe peretii holului de la intrare, usa din PVC la camera 1 spre balcon, usa din lemn masiv de intrare din holul 7 in camera 2, fereastra din PVC la camera 3, izolatie termica la tavanul din camera 3, izolatie la peretii de contur, captusire cu rigips a tavanului si peretilor din camera 3, usa din lemn la . a 2 sobe din teracota), in valoarea totala de_ lei (a se vedea completarea la raport).
Desi aceste lucrari au fost realizate in regie proprie, fara a exista acte justificative, aceasta nu poate conduce la respingerea capatului (astfel cum sustin reclamantii-parati), intrucat stabilirea valorii imbunatatirilor se face pe baza expertizei, astfel cum prevede art 48 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, expertul a efectuat verificari si constatari la fata locului, iar c/val lucrarilor se poate determina cu ajutorul cataloagelor de preturi, ce se actualizeaza cu rata de inflatie, tinand cont, totodata, de gradul de uzura al acestora.
Nici sustinerea reclamantilor-parati, in sensul ca imbunatatirile au fost abuzive, fiind realizate fara aprobarea proprietarului, Municipiului Bucuresti, nu poate fi primita, intrucat art 48 din Legea nr. 10/2001 prevede expres ca locatarii au dreptul la recuperarea imbunatatirilor realizate, obligatia de despagubire revenind celor carora li s-a restituit imobilul.
Aceasta dispozitie nu distinge dupa cum imbunatatirile au fost sa nu aprobate, textul fiind justificat pe ideea ca aceste lucrari profita noului proprietar.
Avand in vedere ca aceste cheltuieli sunt necesare, adica facute pentru conservarea imobilului si utile, intrucat au sporit valoarea acestuia, instanta a admis acest capat si a obligat pe reclamantii-parati la plata sumei de_ lei, cu titlu de imbunatatiri, respingând restul pretentiilor din cererea reconventionala, ca neintemeiate.
In baza art 274 C.proc.civ., a obligat pe paratii-reclamanti R. M., R. D., R. M. V., R. V. si R. A. la plata catre reclamantii-parati a sumei de 10,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru-10 lei- si timbru judiciar-0,3 lei), avand in vedere ca acestia au cazut in pretentii pe capatul privind evacuarea. Instanta de fond a reținut ca reclamantii-parati nu au facut dovada onorariului avocatial suportat, astfel incat nu s-a putut avea in vedere si aceasta suma, partile putand sa il solicite pe cale separata.
In temeiul art 274 C.proc.civ., a obligat pe reclamantii-paratii Sfintescu G. V., Sfintescu F. C., T. Sfintescu G. la plata catre paratii-reclamanti a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu expert (1000 lei-f 85) si onorariu avocatial (1000 lei), acesta din urma fiind acordat in raport cu capatul admis din reconventionala.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții-pârâți S. G. V., Sfintescu F. C. și T. Sfintescu G., precum și pârâții-reclamanți R. M., R. D., R. M.-V., R. V. și R. A.-M. (prin reprezentanți legali R. M.-V. și R. M..
În apelul lor, apelanții-reclamanți-pârâți S. G. V., S. F. C. și T. S. G. au arătat că pentru capătul de cerere privind evacuarea pârâților reconvenționali, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în vigoare astfel: a) potrivit art. 9 din OUG 40/1999 chiriașul nu a adresat nicio cerere de încheiere a unui contract de închiriere dobânditorilor de drept a locuinței, după retrocedarea în natură a acestei unități locative. Într-o atare situație, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 969 C.civ. vechi (în vigoare la 26.02.2010), considerând că perioada contractuală stipulată este de fapt expresia voinței părților, care nu este prohibită de legile în vigoare; b) pârâții reconvenienți nu au depus la dosar si nici nu au făcut dovada faptului că s-au adresat proprietarilor redobânditori cu o cerere pentru încheierea contractului de închiriere în condițiile art. 2 raportat la art. 9 din OUG 40/1999; c) prevederile art. 15 din legea 10/2001 raportate la art. 6 din OUG 40/1999 nu sunt aplicabile în speța de față întrucât pârâții - reconvenienți nu au cumpărat în baza legii 112/1995 apartamentul - mansardă în care locuiesc, și prin urmare nici nu intră în categoria persoanelor cărora li s-au desființat pe cale judecătorească contractele de vânzare cumpărare.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru sporul de valoare adus unității locative, instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece:
Potrivit art. 192 pct. 4 C.proc.civ. instanța trebuia să observe că martorul D. G. A. se află în relații de dușmănie cu reclamanții, datorită litigiilor survenite între aceștia. Și în prezent pe rolul instanțelor de judecată se află litigii nesoluționate între martorul D. și reclamanți.
În ceea ce o privește pe martora D. M., aceasta este în relații de dușmănie cu apelanții reclamanți, întrucât în repetate rânduri s-au iscat conflicte între martora D. M. și reclamanți referitor la modul insalubru de întreținere a locuinței închiriate. Mai mult, martora D. a înțeles să sisteze alimentarea cu gaze a unei alte locuințe care este branșată din instalația sa. Relația conflictuală dintre proprietarii S. și chiriașa D. M., martora propusă de pârâții reconvenienți, s-a adâncit atunci când aceasta a compartimentat fosta sa bucătărie, creând un spațiu nou în apartamentul pe care îl ocupă în calitate de chiriașă, fără acordul proprietarilor.
În consecință, apelanții-reclamanți-pârâți apreciază că depozițiile martorilor D. G. A. și D. M. trebuiau înlăturate având în vedere că sunt incidente prevederile art. 192 pct. 4 C.proc.civ., iar instanța de fond în mod nelegal a procedat la încuviințarea martorilor în condițiile arătate.
Instanța de fond a încălcat și regulile prevăzute de art. 43 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 raportat la art. 1191 C.civ., în sensul că: potrivit art. 43 din OUG 40/1999 dovada sporului de valoare datorat îmbunătățirilor necesare și utile se „efectuează cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe bază de acte justificative” iar potrivit art. 1191 C.civ.: „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată”.
Instanța de fond a nesocotit faptul că dovada unor acte juridice, pe care trebuiau să le exhibe pârâții reconvenienți în temeiul art. 43 din OUG 40/1999 nu poate fi făcut prin proba testimonială. În consecință, pe aspectul admiterii în parte a cererii reconvenționale, apreciază că sentința instanței de fond este esențialmente nelegală.
De asemenea, instanța de fond trebuia să oblige pe pârâții reconvenienți să prezinte în condițiile art. 43 alin. 1 din OUG 40/1999, cărora pe cererea reconvențională le incumbă sarcina probei, aprobările cerute de lege și documentele justificative.
Pârâții reconvenienți nu au prezentat niciun document justificativ pentru niciuna din lucrările efectuate în apartament, ci au substituit nelegal acest probatoriu obligatoriu cu proba cu martori, care astfel cum a arătat nu putea fi primită în condițiile art. 1191 C.civ. Aceștia invocă faptul că au făcut lucrări de consolidare ale planșeului introducând 4 grinzi suplimentare (a se vedea poziția 2, 3 din tabelul efectuat de expert la cap. II). Pentru această lucrare pârâții reconvenienți necesitau un acord prealabil al deținătorului de la acea vreme (Municipiul București), precum șl autorizație de construire. Proiectul de autorizație de construire trebuia sa includă și un studiu de rezistență a materialelor și al lucrărilor propuse conform art. 5 și 9 din legea 10/1995 privind calitatea în construcții și a art. 3 din legea 50/1991, care nu a fost efectuat niciodată de către pârâții reconvenienți.
Mai rău este că întregul planșeu (șapă de mortar din ciment cu plasă de tip B.), are o anumită greutate și reprezintă o încărcătură suplimentară, care de asemenea nu a fost expertizată printr-un calcul de rezistență. Apreciază că la un eventual cutremur acestea se pot prăbuși asupra etajului inferior, proprietarii fiind cei care vor fi evident prejudiciați.
Având în vedere că lucrările care necesită autorizație de construire au fost efectuate fără a fi îndeplinită această condiție, instanța de fond trebuia să constate că pârâții reconvenienți sunt constructori de rea-credință, neexistând nici spor de valoare nici îmbunătățiri necesare și utile.
Expertiza efectuată în cauză este esențialmente nelegală, de natură să prejudicieze grav interesele patrimoniale ale apelanților-reclamanți, motiv pentru care s-a solicitat cenzurarea și să se dispună efectuarea unei noi expertize specialitatea construcții.
Astfel, expertiza nu are la bază documente justificative depuse de reconvenienții-intimați, astfel că toate calculele valorice ale materialelor folosite sunt estimate și nu reale. La fila 4 paragraful 1 expertul admite că: „Pentru lucrările care nu se încadrează în prevederile normelor de deviz și ale cataloagelor de prețuri, se vor lua în considerare prețurile din luna martie 2011 de pe piața liberă la care se vor aplica uzurile corespunzătoare față de perioadele în care au fost executate lucrările de îmbunătățiri”. Astfel rezultă că spiritul art. 43 alin. 1 din OUG 40/1999 a fost nesocotit, creându-se premisele unei evaluări inechitabile.
Expertul a aplicat coeficienții de uzură la prețurile existente pe piața liberă în anul 2011 și nu ia prețurile existente pe piață la momentul achiziționării și efectuării acestora conform documentelor justificative din anexa 2 la expertiză.
În apelul lor, apelanții-pârâți-reclamanți R. M., Rojojinaru D., R. M., R. V., R. A. și R. M. au arătat că se impune admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de evacuare formulate de reclamanți și admiterea cererii de obligare a reclamanților să încheie contractul de închiriere până la împlinirea celor cinci ani astfel cum prevede legea și totodată constatarea nulității absolute a notificării nr.104 din 17.05.2010.
Au susținut că în mod greșit a reținut instanța că apelanții au înțeles să încheie un contract de închiriere doar pentru o perioadă de un an, aceasta fiind voința părților, având în vedere că încheierea contractului s-a făcut în condițiile impuse de proprietar și în niciun caz nu au solicitat ei acest lucru și nici măcar nu au avut posibilitatea de a negocia, respectiv nu au fost de acord ca să încheie un contract pe un termen de un an.
Semnarea acestui contract de închiriere s-a încheiat în modalitatea impusă de proprietari care le-au spus totodată că le vor încheia contractul în această formă până la împlinirea celor cinci ani prevăzuți de lege și totodată le-au amenințat că în cazul în care nu vor semna în condițiile impuse îi vor evacua deîndată din imobil.
Având în vedere că sunt șase persoane, din care doi copii minori și doi pensionari au fost nevoiți a semna contractul în aceste condiții.
Cât privește susținerea instanței, în sensul că dispozițiile art.14 din O.U.G. nr.40/1999 prevăd posibilitatea de prelungire a termenului, s-a arătat că acesta a fost în mod greșit interpretat de către instanță, având în vedere că apelanților nu li s-a încheiat un contract pe perioada de 5 ani prevăzută de art. 1 din ordonanță, pentru ca mai apoi să li se acorde posibilitatea de prelungire a termenului.
P. dispozițiile art.14 din OUG nr. 40/1999, legiuitorul a prevăzut posibilitatea părților ca după cei cinci ani prevăzuți la art. 1 din același act normativ să se poată prelungi acest termen în raport de nevoi.
Instanța a mai reținut că nu poate interveni în înțelegerea părților și că față de faptul că termenul a expirat, rezultă că apelanții ocupă spațiul reclamanților fără a deține titlu locativ.
Acest lucru a fost greșit reținut de instanța de fond, având în vedere că astfel cum s-a arătat mai sus, între părți nu a existat o înțelegere, ci li s-a impus a semna un contract in condițiile prezentate de către proprietari.
Deși instanța a reținut că după data de 01.09.2010, apelanții nu mai dețin niciun titlu locativ arătând că în raport de faptul că restituirea imobilului s-a făcut către reclamanți prin Dispoziția Primarului General nr._/2008, conform art. 1 din O.U.G. nr.40/1999 apelanții, la data de 01.09.2010 se aflau în cadrul termenului de 5 ani prevăzut de lege.
Deși instanța de fond a precizat că principiul libertății contractuale nu permite judecătorului să intervină arătând că acest principiu nu este în niciun caz aplicabil speței de față având în vedere că dispozițiile OUG nr.40/1999 sunt exprese, iar acest act normativ a fost adoptat în scopul protejării foștilor chiriași ai statului pe o perioadă de cinci ani, timp în care să poată să-și găsească un alt spațiu locativ.
Conform acestui act normativ în vigoare, proprietarul are obligația legală de a le menține în acest spațiu pe perioada stabilită expres de legiuitor și numai după cei cinci ani a creat posibilitatea părților de a negocia în sensul prelungirii termenului de închiriere.
După cum reiese din cererea de chemare în judecată proprietarii lor nu fac parte în niciun caz dintre persoanele care doresc să respecte legea, ba chiar mai mult decât atât înțeleg să susțină nevoia de spațiu locativ în condițiile în care apelanții au depus la dosar documente din care reiese că aceștia au mai revendicat și alte imobile, lucru ce rezultă fără echivoc din pozele depuse fa dosar.
Cât privește cererea de anulare a notificării nr. 104/2010 pe motiv că nu se menționează numele, prenumele, cetățenia și legătura de rudenie a persoanelor pentru care le este necesar spațiul, cerere față de care instanța a reținut nu există nicio dispoziție în acest sens, au arătat că acest lucru este în mod greșit reținut de instanță, având în vedere că dispozițiile art.22 alin.3 din O.U.G. nr.40/1999 prevăd expres că ,,(...) în lipsa notificării ori în caz de nulitate a acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 1 și 2 și ia art.14 alin 3 contractul se reînnoiește în condițiile art.14 alin. 1”.
Deci în raport de dispozițiile menționate, față de faptul că proprietarii i-au notificat cu mențiunea de a le elibera spațiul având în vedere că le este necesar pentru copii acestora, însă nu au menționat numele și domiciliul acestora este evident că notificarea transmisă nouă este nulă astfel încât instanța trebuia să constate acest lucru.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C.proc.civ.
La data de 04.10.2012 a decedat apelantul-pârât-reclamant R. M., iar prin încheierea din 28.06.2013, tribunalul a constatat transmisă calitatea procesuală a acestuia către succesibilii R. D. Ș., R. D. și R. M. V..
P. decizia civilă nr.530/A/17.04.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți-pârâți și de apelanții pârâți-reclamanți; a respins cererea apelanților reclamanți-pârâți de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelanții-pârâți-reclamanți:
Potrivit Dispoziției nr._/21.05.2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, imobilul situat în București, ., . B, sector 5 a fost restituit în natură reclamanților-pârâți T.-S. G., S. G. V. și S. F.-C.. Art. 3 din dispoziție menționează încetarea de drept la data punerii în posesie a proprietarilor asupra acestui apartament, a contractelor de închiriere dintre chiriași și .>
Cu toate acestea, atât foștii chiriași, cât și proprietarii cărora li s-a restituit imobilul au înțeles să continue raporturile locative, prin încheierea contractului de închiriere nr._/10.7.2008, nr._/10.02.2009 și nr._/26.02.2010, ultimul valabil pentru o perioadă de 6 luni, respectiv până la data de 1.09.2010. Primele două contracte nu au fost depuse în copie la dosar, dar existența acestora a fost recunoscută de pârâții-reclamanți prin întâmpinarea depusă la judecata în fond.
În cauză se pune problema aplicabilității dispozițiilor OUG nr. 40/1999, prin prisma dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 care fac trimite la normele legislației în materia protecției chiriașilor, în cazul imobilelor restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
Manifestarea de voință a reclamanților-pârâți, exprimată prin Notificarea nr. 104/2010 transmisă pârâților-reclamanți, a fost în sensul de a înceta aceste raporturi locative, motivate de nevoile de locuit ale membrilor familiei acestora. Deși o astfel de nevoie nu a fost dovedită prin probatoriul administrat în cauză, intenția proprietarilor de a nu mai reînnoi locațiunea se încadrează în exercițiul normal al atributelor dreptului de proprietate ce le-a fost recunoscut asupra imobilului în cauză.
Astfel cum a reținut și prima instanță, Tribunalul a apreciat că părțile pot, în principiu, deroga de la durata de 5 ani prevăzută ca termen de locațiune în art. 1, coroborat cu art. 7 din OUG nr. 40/1999, în baza principiului libertății contractuale.
Mai mult, chiar și în ipoteza în care proprietarii imobilului restituit nu ar fi fost de acord deloc cu încheierea contractului de închiriere, aceștia erau îndreptăți să obțină evacuarea chiriașilor.
În acest sens, Tribunalul a apreciat că dispozițiile OUG nr. 40/1999 și-au încetat aplicabilitatea, efectul juridic fiind încetarea contractelor de închiriere pentru locuințele redobândite de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora. A interpreta în sens contrar și a considera că prelungirea de drept a contractului de închiriere operează sine die până la încheierea unui nou contract de închiriere și că proprietarul nu ar putea refuza reînnoirea actului juridic ar fi o sarcină excesivă impusă acestuia, în condițiile în care, deși a fost recunoscut ca unic proprietar al imobilului, nu se poate bucura de unul din prerogativele esențiale ale dreptului său de proprietate, și anume de dreptul de folosință, sarcină de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele puse în discuție, încălcându-se astfel art.1 al Primului Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.480 C.civ.
Prelungirea contractelor încheiate între proprietar și chiriaș nu se mai aplică după . O.U.G. nr. 8/2004 și ulterior OUG nr. 44/2009, considerent rezultat prin interpretarea sintagmei „Durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, din proprietatea statului sau a unitățlor administrativ-teritoriale, aflate in curs de executare la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, se prelungeste de drept pentru o perioada de 5 ani”, ceea ce impune prelungirea numai a locațiunii privind imobilele aflate încă în proprietatea statului pentru o perioadă de 5 ani.
Reînnoirea în mod perpetuu a locațiunii ar reprezenta și o încălcare gravă adusă principiului libertății contractuale, întrucât proprietarii nu pot fi obligați să reînnoiască un contract locativ cu chiriașii, în situația în care nu doresc. De asemenea, art. 20 din Constituție stabilește că interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenilor, deci inclusiv a dreptului de proprietate, trebuie să se facă în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, iar în cazul în care există neconcordanțe între această reglementare internațională și legea internă privitoare la drepturile fundamentale ale omului, au prioritate reglementările internaționale. Având în vedere că dispozițiile O.U.G. nr.40/1999 sunt criticabile în ceea ce privește durata prelungirii contractelor de închiriere din prisma jurisprudenței constante a Curții E.D.O., întrucât nu asigură un echilibru just între protecția dreptului individului la respectarea bunurilor sale și interesul chiriașilor de protecție a drepturilor locative proprii, instanța urmează să aplice reglementarea internațională. Mai mult, în cauză nu s-a dovedit că pârâții-reclamanți au o nevoie mai imperioasă de locuit decât înșiși proprietarii imobilului, pentru a justifica o ingerință legitimă în exercițiul dreptului de proprietate al reclamanților-pârâți, din perspectiva exigențelor art. 1 Protocol 1 CEDO.
P. urmare, în condițiile în care pârâții-reclamanți nu au făcut dovada unui titlu locativ valabil și nici nu incumbă proprietarului obligația încheierii unui nou contract de închiriere sau al prelungirii celui anterior încheiat, în mod corect prima instanță a dispus evacuarea pârâților-reclamanți din imobil și totodată a respins cererea de obligare a acestora la încheierea unui nou contract de închiriere până la împlinirea termenului de 5 ani prevăzut de OUG nr. 40/1999. Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a reținut că notificarea nr. 104/17.05.2010 nu era supusă rigorilor procedurale prevăzute de OUG nr. 40/1999, fiind vorba despre o simplă notificare a pârâților de a elibera imobilul restituit proprietarilor.
Ca atare, apelul formulat de pârâții-reclamanți apare ca fiind nefondat.
În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelanții-reclamanți-pârâți, acestea au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.43 alin.(1) din OUG nr.40/1999, chiriașul are dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinței prin îmbunătățirile necesare si utile, efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe baza de acte justificative.
Potrivit art.48 alin.1) din Legea nr.10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile.
Tribunalul a reținut că imobilul a fost restituit apelanților-reclamanți-pârâți prin Dispoziția nr._/21.05.2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, în baza Legii nr. 10/2001. P. urmare, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Apelanții-reclamanți-pârâți au criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea cererii reconvenționale privind acordarea sporului de valoare adus construcției prin lucrările necesare și utile efectuate de chiriași, prin prisma faptului că actele justificative și aprobările nu au fost dovedite prin înscrisuri, ci numai prin proba cu martori.
Sub aspectul acestei critici, tribunalul a încuviințat la termenul de judecată din data de 29.11.2013 cererea apelanților-reclamanți-pârâți de a se efectua un supliment de expertiză în construcții având ca obiectiv stabilirea faptului dacă lucrările de modernizare, modificare, transformare, consolidare și reparații efectuate de pârâți au avut aprobările necesare, potrivit legislației în vigoare și, de asemenea, de a se determina valoarea acestor lucrări care au avut autorizație de construire și aprobări, separat de valoarea lucrărilor care nu au avut aceste autorizații și aprobări.
Din concluziile suplimentului la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. V. (filele 190 și urm.), Tribunalul a reținut că toate lucrările efectuate de pârâții-reclamanți nu necesitau autorizație de construcție, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 50/1991, acestea nemodificând structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcției.
Față de aceste concluzii, niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
În ceea ce privește lipsa actelor justificative privind lucrările efectuate, art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu prevede în mod expres această condiție, cum se întâmplă în cazul art. 43 din OUG nr. 40/1999. Cu toate acestea, chiar și într-o astfel de ipoteză, Tribunalul a avut în vedere că prin raportul de expertiză efectuat la fond s-a stabilit că îmbunătățirile au fost efectuate de chiriași în decursul a 12 ani, între anii 1993-2005, înainte de restituirea în natură a imobilului către proprietari. Printr-o prezumție simplă, trasă din aceste elemente de fapt, Tribunalul a reținut că pârâții-reclamanți s-au aflat într-o imposibilitate de preconstituire a probelor care să dovedească lucrările efectuate, fiind de bună-credință că aceste lucrări le profită lor înșiși. Este de asemenea important de reținut că expertul a constatat la fața locului existența acestor lucrări, iar valoarea lor reală a fost stabilită pe baza cataloagelor de prețuri, actualizate cu rata inflației și ținând cont de gradul de uzură. P. urmare, motivul de apel referitor la lipsa actelor justificative este nefondat.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că declarațiile martorilor D. G.-A. și D. M. nu pot fi înlăturate din ansamblul probator, pe motiv de dușmănie cu reclamanții, deoarece acestea se coroborează cu constatările expertului în ceea ce privește efectuarea lucrărilor de îmbunătățire.
În ceea ce privește reevaluarea sporului de valoare al construcției ca urmare a lucrărilor efectuate de apelanții-pârâți-reclamanți, Tribunalul a reținut că prin concluziile aceluiași supliment la raportul de expertiză se calculează valoarea de 15.981 lei la momentul efectuării suplimentului, respectiv 20.02.2014, față de valoarea de 20.094 lei, la momentul efectuării expertizei la fond, respectiv 31.03.2011. Diferența este determinată de uzura timp de 3 ani a construcției și implicit a lucrărilor. Cu toate acestea, criticând evaluarea acestor îmbunătățiri prin motivele de apel, Tribunalul nu a reținut că evaluarea efectuată în fond a fost greșită, fiind corectă stabilirea la acel moment a sporului de valoare dat construcției prin lucrările efectuate. Este firesc ca în decursul timpului o construcție să fie supusă unui proces normal de uzură, însă acest fapt nu poate constitui un motiv pentru reevaluarea valorii despăgubirilor în căile de atac, sub acest aspect Tribunalul reținând că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, pronunțând o soluție legală.
La termenul de judecată din data de 28.03.2014, apelanții-reclamanți-pârâți au precizat că nu mai insistă în efectuarea unei noi expertize.
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că apelurile sunt nefondate fiind respinse, în temeiul art. 296 Cod proc. Civilă.
În temeiul art. 274 Cod proc. Civilă, față de soluția ce urmează a se pronunța în ceea ce privește respingerea apelului formulat de apelanții-reclamanți-pârâți, Tribunalul a reținut că cererea apelanților-reclamanți-pârți de acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal, pârâtul reclamant R. D. Ș..
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat următoarele:
Un prim motiv de recurs vizează nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 C.proc.civ. – instanța de apel era obligată să observe și să sancționeze sentința instanței de fond, mai grav, nu a ținut cont de documentele depuse la dosar la instanța de apel.
În apel, pârâtul reclamant a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelanților S. G. V. și alții, aceștia considerându-se proprietari în baza Dispoziției nr._/21.05.2008.
Instanța de apel nu a sancționat soluția instanței de fond, nu a observat faptul că interesul apelanților S. G. V. și alții nu este legitim pentru că nu urmărește realizarea unui drept subiectiv, nefiind titularii niciunui drept pe care să își întemeieze cererea.
Instanța de fond – la care recurentul nu a avut acces – a încălcat dreptul său la apărare, lucru tolerat de instanța de apel.
Din perspectiva C.E.D.O., garanția unui proces echitabil implică același regim pentru toate părțile din proces.
Recurentul apreciază că sunt încălcate prevederile art.14 din Convenție, precum și Protocolul nr.12, coroborate cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, respectiv interzicerea discriminării indiferent de motiv, precum și art.13 din Convenție, întrucât, atât în instanța de fond, dar și în instanța de apel nu s-a respectat dreptul la apărare, fiind încălcate prevederile legale, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 8 C.proc.civ.
Printr-o gravă eroare materială, instanța nu a sancționat sentința de fond, nu a judecat pe fond nici un aspect subliniat prin documentele depuse.
Instanța de fond și de apel au omis să constate că apelanții reclamanți nu sunt legatari universali ai defunctei M. E., precum și faptul că Dispoziția nr._/21.05.2008 și Dispoziția nr._/21.05.2008 au fost emise contrar prevederilor legale.
Instanțele au schimbat natura și înțelesul vădit îndoielnic al prevederilor Legii nr.10/2001, considerând faptul că apelanții reclamanți sunt moștenitorii numitei M. E., fără a analiza corect calitatea acestora, lipsă constatată și în cazul instanței de fond.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare, dar au fost reprezentați în fața instanței prin mandatari avocați, care au depus la dosar procesul-verbal de predare-primire a imobilului mansardă corp.B din București, ..12, încheiat la 18.07.2014.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.304 pct.5, 7, 8, 9 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În primul rând, este necesar a se observa că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ. vizează interpretarea dată actului juridic de drept substanțial ce constituie cauza juridică a acțiunii, în ipoteza în care natura și înțelesul acestuia erau lămurite și vădit neîndoielnice. În cauză, deși recurentul a invocat dispozițiile art.304 pct. 8 C.pr.civ., nu a fomulat critici care să poată fi circumscrise acestor prevederi legale, încălcând astfel dispozițiile art.3021 al.1 lit.c C.pr.civ. Or, recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate, controlul judiciar putând fi realizat exclusiv prin prisma criticilor exprimate de partea ce uzează de acest mijloc procesual.
Una din criticile aduse de recurent deciziei instanței de apel privește nesancționarea încălcării de către prima instanță a dreptului său la apărare, prin neacordarea accesului la această instanță, cu încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut de Convenția E.D.O. și protocoalele sale adiționale. Critica a fost greșit încadrată de recurent în prevederile art.304 pct.5 C.pr.civ., care se referă la eventuale încălcări ale formelor de procedură comise de instanța a cărei hotărâre este atacată, dar va fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. Critica este nefondată.
Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art.109 al.1 și art.112 C.pr.civ., reclamantul este cel care determină cadrul procesual sub aspectul participanților la proces, iar în raport de prevederile art.129 C.pr.civ., atribuțiile care se circumscriu rolului activ al instanței exclud posibilitatea lărgirii din oficiu a acestui cadru procesual.
În cauză reclamanții nu au înțeles să îl cheme în judecată, în calitate de pârât, pe R. D. Ș., astfel că procedura în fața primei instanțe s-a desfășurat în mod legal, fără participarea sa. R. D. Ș. a dobândit calitatea de parte în proces în cursul judecății apelului, în urma decesului apelantului-pârât-reclamant R. M., în calitate de moștenitor al acestuia. Fiind introdus în cauză în temeiul dispozițiilor art.243 al.1 pct.1 C.pr.civ., R. D. Ș. a luat procedura în starea în care se afla, neputând pretinde refacerea unor acte procedurale pentru acest temei.
Recurentul a mai criticat decizia atacată pentru ignorarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a apelanților-reclamanți, decurgând din lipsa calității acestora de legatari universali ai defunctei M. E.. Critica poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ., cu referire la lipsa motivării hotărârii atacate, dar este nefondată.
Excepția lipsei calității procesuale active nu a fost invocată nici în cadrul motivelor apelului formulat de autorul recurentului, nici ca motiv de ordine publică în cadrul judecății apelului, astfel că nu se poate susține nelegalitatea hotărârii pronunțate de tribunal, pentru lipsa argumentelor referitoare la acest aspect.
Aceeași excepție a fost invocată și ca motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.309 C.pr.civ., dar critica este nefondată și sub acest aspect.
Astfel cum a observat și recurentul, calitatea procesuală activă a fost recunoscută reclamanților în baza dispoziției nr._/21.05.2008 a Primarului General al Municipiului București. Valabilitatea acestui act nu a fost înlăturată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, de constatare a nulității.
Curtea mai notează că prima instanță nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității dispoziției nr._/21.05.2008 și dispoziției nr._/21.05.2008 emise de Primarul General al Municipiului București, astfel că cercetarea în recurs a susținerilor privind nelegalitatea emiterii acestor acte ar contraveni principiului consacrat de art.316 rap. la art.294 al.1 C.pr.civ., conform căruia nu se pot face cereri noi în recurs.
În raport de considerentele expuse și văzând dispozițiile art.312 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ., urmând a îl obliga la plata către intimații-reclamanți-pârâți a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial achitat conform chitanței nr.74/01.09.2015 (fl.18).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât reclamant R. D. împotriva deciziei civile nr.530/A/17.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți pârâți S. G. V., S. F. C., P. (fostă T. S.) G. și cu intimații pârâți reclamanți R. M., R. D., R. M.-V., R. V. și R. A. M. – prin reprezentanți legali R. M.-V. și R. V..
Obligă recurentul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți-pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
2 ex/05.01.2016
T..B.-Secția a IV-a – R.E.G.
- D.N.T.
Jud.Sector 5 – L.A.Z.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 425/2015.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 850/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
