Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 425/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 425/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 425 A
Ședința publică de la 29.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant Ș. I. C., cu domiciliul în București, .. 29, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 554/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare – acțiune în răspundere delictuală”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 29.09.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea adresată acestei instanțe la 30.04.2013 și înregistrată sub nr._ , reclamantul Ș. I. C. a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să se dispună:
-repunerea în termenul prevăzut de art. 506 al. 2 Cod Procedură Penală cu privire la acordarea daunelor materiale ce fac obiectul prezentei cauze pentru eroarea judiciară mai jos precizată;
-acordarea daunelor materiale reprezentând suma aferentă actualizării cu dobânda legală, de la data când trebuiau acordate până la data de 25.11. 2010, a drepturilor salariale stabilite prin Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ.
În fapt, la data de 30.01.2002, în timp ce deținea calitatea de ofițer de cercetare penală în cadrul Secției 10 Poliție - Sectorul 3 București, cu gradul militar de locotenent de poliție (din anul 2001), a fost arestat preventiv de către P. M. de pe lângă Tribunalul M. Teritorial, fiind acuzat de săvârșirea unei presupuse infracțiuni de trafic de influență.
Arestarea preventivă a durat până la data de 13.06.2003, când s-a dispus punerea în libertate pe cauțiune.
La data de 25.11.2010, prin Decizia penală nr. 4218/25.11.2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus în mod definitiv achitarea acestuia pentru infracțiunea ce a făcut obiectul arestării preventive și al cercetării judiciare.
În perioada 30.01._03 și 14.10._04 a fost suspendat, ca urmare a arestării preventive (30.01._03), respectiv ca urmare a dispozițiilor art. 65 din Legea 360/2002 în vigoare în acea perioadă (14.10._04), în toată această perioadă nebeneficiind de nici un drept salarial.
În perioada 06.12._10 a deținut calitatea de "polițist pus la dispoziție", fiind remunerat doar la nivelul minim al drepturilor salariale ce i se puteau acorda. În urma dispunerii achitării în cauza penală, în temeiul art. 65 al. 6 din Legea 360/2002 s-a dispus repunerea sa în drepturi de către instituția angajatoare, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin Dispoziția DGPMB nr. 4172/31.12.2010, ulterior modificată prin Dispoziția nr. 1103/12.05.2011, această instituție stabilind drepturile pecuniare care i se cuveneau în măsura în care nu era dispusă cercetarea mea judiciară.
La data de 11.02.2011, a promovat o acțiune (dosar_/3/2011 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă), întemeiată pe dispozițiile art. 504 si urm. Cod de procedură penală, prin care a solicitat, în contradictoriu cu prezentul pârât, acordarea daunelor morale si unele daune materiale (altele decât cele ce fac obiectul acestei cauze) pentru respectiva eroare judiciară.
Prin sentința civilă nr. 565/09.03.2012 a Tribunalului București - Secția a V a Civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1496 R /17.09.2012 a Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă s-a stabilit în mod definitiv si irevocabil vinovăția prezentului pârât cu privire la eroarea judiciară invocată.
Referitor la daunele materiale acordate în respectiva cauză, în cuantum de 4839 RON, a arătat că acestea au fost corespunzătoare salariului neîncasat pentru perioada 13.06._13, perioadă în care, datorită afecțiunilor grave determinate de arestul preventiv, a solicitat suspendarea din activitate, deci pentru perioada de suspendare voluntară din activitate.
Prezenta cauză nu vizează daunele materiale mai sus invocate și acordate in dosarul civil nr._/3/2011.
Prin Sentința civilă nr. 2373/29.05.2012 pronunțată de către Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ, instanța a admis în parte cererea și dispune acordarea următoarelor drepturilor salariale, a normei de hrană și a primei de vacanță aferente perioadei 30.01._10, cu excepția perioadei 13.06.2G03 - 14.10.2003. A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a cererii. A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta DGPMB la plata către reclamant a sumelor actualizate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale aferente sumelor efectiv acordate și achitate reclamantului (în valoare de_ RON reprezentând drepturi salariale, normă de hrană, primă de vacanță) începând cu data când acestea i se cuveneau și până la data efectivă a plății.
Prin Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ a admis recursurile declarate în cauză si a dispus: Admite recursurile reclamantului și pârâtei DGPMB împotriva sentinței civile nr._.05.2012 și a sentinței de completare a dispozitivului și îndreptare a erorii materiale nr._.09.2012, ale tribunalului București, și, în consecință: Modifică în parte sentințele recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului față de pârâta DGPMB, după cum urmează: Obligă pârâta DGPMB să achite reclamantului următoarele drepturi, determinate potrivit variantei I a raportului de expertiză: - suma de 90.498 lei drepturi salariate 2002- 2010 - suma de 10.598 lei norma de hrană 2002-2004 - suma de 2873 primă vacanță 2004-2010 - suma de 3305 lei contravaloare premiu anual 2002 - 2009 - suma de 1153 lei spor de fidelitate aferent anului 2005 - suma de 4993 lei contravaloare concediu de odihnă neefectuat pe perioada 2002 - 2011 - suma de 3923 lei drepturi echipament 2002-2004, 2011, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărui drept și până la data efectivă a plății, sume din care se vor scădea cele deja achitate cu același titlu și pentru aceleași perioade de către DGPMB. Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii aferente sumelor susmenționate”.
Întrucât fapta ilicită a prezentului pârât prin cercetarea judiciară ale reclamantului, s-a derulat în perioada 30.01._10, în mod evident prejudiciul cauzat prin această faptă ilicită trebuie acoperit integral, aceasta presupunând atât acoperirea prejudiciului efectiv (damnum emergens) cât și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans).
Dacă prejudiciul efectiv a fost reparat aparent, prin hotărârile irevocabile pronunțate în dosarele_/3/2011 si_/3/2011, beneficiul nerealizat reprezentând actualizarea cu dobânda legală a sumelor aferente drepturilor salariale. cel puțin pentru perioada în care s-a derulat fapta ilicită, nu a fost încă reparat.
Beneficiul nerealizat, reprezintă, așadar, în prezenta cauză, dobânda legală aferentă drepturilor salariale pe care nu le-am putut încasa în perioada 30.01._10, exclusiv datorită cercetării mele judiciare.
Referitor la modalitatea de actualizare a sumelor, mai trebuie amintit că în practica judiciară (de ex. ICCJ. dec, nr. 304 din 4.02.2009) si doctrina au permis cumulul de dobânzii legale cu indexarea în raport de indicele de inflație, această modalitate de actualizate fiind fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești (cauzată prin erodarea creanței datorită inflației), iar dobânda reprezintă valoarea lipsei de folosință (beneficiul nerealizat), așa rezulta din interpretarea sistematică a OG 9/2000 și art. 371 ind.2 alin.2 și 3 Cod procedura civilă (în varianta în vigoare la data soluționării definitive a cauzei penale).
Așadar, despăgubirile pentru fluctuațiile monetare (actualizarea sumei) se pot cumula cu dobânzile, întrucât nu se poate pune semnul egalității între indexare, ca modalitate de reparare a prejudiciului, având ca obiect păstrarea valorii reale a obligației evaluate în bani prin modificarea valorii normale a acesteia, pe de o parte, și dobândă„ ca modalitate de reparare a prejudiciului, având ca obiect majorarea valorii reale a obligației în bani proporțional cu perioada lipsei de folosință a sumei de bani corespunzătoare acestei obligații.
De altfel, problema cumulului discutată în literatura juridică a fost rezolvată prin Noul Cod Civil, care în art. 1535 alin. 3 prevede că în cazul în care nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
In drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 185 și art. 194 și urm. N.C.pr.civ., art. 20 - 53 din Constituția României, Legea 30/1994, art. 504 și urm. din Codul de Procedură Penală, art. 998 și urm. din Codul Civil, art. 1381 și urm. N. C. civil, art. 2522 N. C. civil, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența relevantă în materie a Curții Europene, OG 9/2000.
In vederea dovedirii pretențiilor proba cu înscrisuri, astfel depunând. în copie certificată, următoarele înscrisuri: Sentința civilă nr. 565/09.03.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul_/3/2011; certificat grefa privind Decizia civilă nr. 1496/17.09.2012 a C. - Secția a IV a Civilă; Dispoziția DGPMB nr. 4172/31.12.2010; Dispoziția DGPMB nr. 1103/12.05.2011; Sentința civilă nr. 2373/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul București -«Secția a IX a C. Administrativ în dosarul_/3/2011; Sentința civilă nr. 3219/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul_/3/2011; recursurile declarate împotriva Sentințelor civile nr. 2373/2012 și 3219/2012 extras ecris privind Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013 aCAB - Secția a VIII raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul_/3/2011.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.554/29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V- a Civilă s-a respins cererea de repunere în termen; s-a admis excepția prescripției; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș. I. C. în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Se învederează că Tribunalul a apreciat ca nefiind întemeiată cererea de repunere în termen, situația invocată de acesta în susținerea cererii, neîncadrându-se în nici unul din cazurile care impun o astfel de repunere în termenul de prescripție.
Așa cum a rezultat din actele dosarului, reclamantul s-a mai judecat solicitând despăgubiri materiale, respectiv drepturi salariale în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție și Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, însă așa cum s-a stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 1714/17 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal i-a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii aferente sumelor constatate ca fiindu-i cuvenite.
Or, prin prezenta cerere apreciază că i se cuvin aceste sume care deși sunt intitulate dobânzi, reprezintă așa cum s-a reținut în decizie și cum susține chiar reclamantul, o recuperarea integrală a prejudiciilor suferite care au însă ca izvor procedura judiciară desfășurată împotriva sa și reglementările legale aplicabile pe parcursul acesteia.
În ceea ce privește dobânda, acțiunea sa a fost respinsă în considerarea nelegalității acordării în același timp a dobânzii la sumele ce i se cuvin pe lângă actualizarea cu rata inflației, reținându-se de către Curte că nu este posibilă cumularea celor două forme de despăgubire, ambele având natura de daune interese moratorii, compensând lipsa de folosință a banilor în tot intervalul de timp în care nu au fost acordați, în raport de data scadentă.
Prin urmare nu se poate reține așa cum a susținut reclamantul că se impune repunerea sa în termen pentru solicitarea acestei dobânzi, determinat de faptul că acest termen prevăzut de art. 504 alin. 2 c. proc. pen. ar curge de la data pronunțării deciziei de mai sus, atâta timp cât suma solicitată în această modalitate nu reprezintă în esență dobânda, ci își are izvorul în procedura judiciară desfășurată împotriva sa, prin aceasta urmărind recuperarea unui presupus prejudiciu determinat de derularea procedurii penale și cu privire la care termenul de 18 luni prevăzut de legea penală a fost depășit.
Pentru toate aceste considerente,Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, va admite excepția prescripției și va respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinței civile nr.554/2904.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a declarat apel recurentul Ș. I. C..
În motivarea apelului apelantul critică sentința pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins cererea de repunere în termenul de prescripție prevăzut de arte 506 al. 2 CPP 1968, motivând faptul că nu se încadrează"în nici unul din cazurile care impun o astfel de repunere în termenul de prescripție", în condițiile în care dispozițiile art.186 C. a menționat doar existența unor motive temeinic justificate care au fost de natură a determina nerespectarea termenului procedural.
În acest sens, așa cum impune jurisprudența Curții Europene în domeniul respectării art. 13 din Convenție, remediul încălcării Convenției nu trebuie doar să fie recunoscut de către instanțele naționale, ci trebuie să fie "efectiv" atât teoretic cât și practic, iar acest remediu trebuie să ducă la prevenirea continuării presupusei încălcări ori să determine obținerea de reparații adecvate pentru încălcările care au avut deja loc, în hotărâri precum Ilhan versus Turcia din 27.06.2002, Kudla versus Polonia din 26.10.2000, respectiv Mitropolia Basarabiei și alții versus M. din 13.12.2000, Curtea Europeană precizând: "art.1] impune existența unui remediu intern care să permită unei autorități naționale competente să examineze substanța încălcării invocate și să ofere o reparație corespunzătoare".
Motivația instanței de fond determină astfel o încălcare vădită a art. 13 din CEDO, căci, așa cum a reținut Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă, în Decizia civilă nr. 740A/12.12.2006, într-o cauza în care pârâtul era tot S. R., iar reclamant a fost tot apelantul, "în raport de jurisprudența CEDO, respectiv cauza P. împotriva României din 03 iunie 2003 privind caracterul de recurs efectiv, nu ii poți pretinde unui reclamant să epuizeze toate mijloace procedurale pe care dreptul intern i le pune la dispoziție, în momentul în care el a ales deja o cale procesuală întemeind-o în drept".
Atâta timp cât instanța de contencios administrativ, de control judiciar, prin Decizia precizată nr. 1714/2013, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate ale art. 65 din Legea 360/2002, a stabilit, irevocabil, faptul că angajatorul nu poate datora și dobânda legală aferentă drepturilor salariale de care a fost prejudiciat prin fapta ilicită a prezentului pârât, mai mult menționându-se explicit faptul că o asemenea despăgubire nu poate fi solicitată decât prezentului pârât, iar nu angajatorului, a considerat că este în situația prevăzută de arte 186 al. 1 C., respectiv în situația unui motiv temeinic justificat de nerespectare a termenului imperativ prevăzut de arte 506 al. 2 CPP, respectiv termenul de 18 luni.
Cu privire la dreptul de a obține dobânda legală se învederează că acesta reprezintă un drept de proprietate. Dreptul la un "bun" nu poate privi decât absolut toate atributele acestuia, unul dintre acestea fiind folosința, fiind firesc că o recunoaștere a unui "bun" trebuie să fie completă, în sensul de a fi extinsă și la fructele pe care acesta le produce, în speță dobânda legală.
În măsura în care statul a reținut acele drepturi salariale (ce i se cuveneau, dacă nu era cercetat judiciar, în mod arbitrar), pe perioada 2002-2010, deci s-a folosit el însuși de sumele respective, este evident că o restituire eficientă a acestora trebuie să compenseze inclusiv lipsa de folosință a acestor sume, această lipsă de folosință (beneficiul nerealizat) fiind reprezentată tocmai de dobânda legală ca modalitate de actualizare a sumelor, această formă de actualizare, cumulată cu actualizarea potrivit indicelui de inflație, reprezentând o modalitate adecvată, reală și eficace a acoperirii măcar parțiale a prejudiciului ce mi-a fost cauzat prin diminuarea salariului o perioadă atât de mare de timp.
Referitor la modalitatea de actualizare a sumelor, mai trebuie amintit că practica judiciară (de ex. ÎCCJ, dec. nr. 304 din 4.02.2009) și doctrina au permis cumulul de dobânzii legale cu indexarea în raport de indicele de inflație, această modalitate de actualizare fiind fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești (cauzată prin erodarea creanței datorită inflației), iar dobânda reprezintă valoarea lipsei de folosință (beneficiul nerealizat), așa rezulta din interpretarea sistematică a OG 9/2000 și art. 371 ind.2 alin.2 și 3 Cod procedura civilă (în varianta în vigoare la data soluționării definitive a cauzei penale).
Mai mult, posibilitatea cumulului dobânzii legale cu indicele de inflație a fost stabilită, cu caracter de recomandare, încă din ședința Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 10.03.2010, când, a avut loc la sediul CSM întâlnire a de lucru dintre membrii Comisiei "Unificarea practicii judiciare", președinții secțiilor civile de la curțile de apel din țară și reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru discutarea unor probleme de practică neunitară semnalate de instanțele de judecată în trimestrul IV 2009.
Cu ocazia acestei ședințe a fost analizată posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației. A fost considerată corectă opinia potrivit căreia este permis cumului. Motivație: Actualizarea are caracter compensatoriu.
Nu trebuie omis nici faptul că înlăturarea dobânzii legale ca modalitate de actualizare a prejudiciului reprezintă o vădită încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, caracterul de "bun" al drepturilor salariale restante fiind stabilit atât de recunoașterile extrajudiciare ale angajatorului DGPMB (prin cele două dispoziții nr.4172/31.12.2010 și nr. 1103/12.05.2011), cât și prin Decizia civilă nr. 1714/17.04.2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ.
Se susține că respectivul caracter ilicit al cercetării judiciare a reclamantului din perioada 30.01._10, a fost stabilit, irevocabil, în dosarul civil nr._/3/2011.
În concluzie, a solicitat să se admită apel, respectiv să se dispună anularea sentinței apelate, iar în urma rejudecări cauzei, să dispună admiterea cererii de chemare în judecată în sensul precizat în preambulul prezentei cereri.
În drept, art. 466 și urm. C., art. 65 din Legea 360/2002, art. 1 Protocol I CEDO, precum și orice alte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentei cereri.
În dovedirea susținerilor, a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor nu a depus întâmpinare, pentru a combate susținerile din cuprinsul motivelor de apel.
În calea de atac a apelului, nu a fost încuviințat și administrat niciun mijloc de probă.
Analizând apelul declarat din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 479-480 din Noul Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, având în vedere următoarele:
La data de 30.01.2002, apelantul-reclamant, în calitate de ofițer de cercetare penală a fost arestat preventiv de către P. M. de pe lângă Tribunalul M. Teritorial, fiind acuzat de săvârșirea unei presupuse infracțiuni de trafic de influență.
Arestarea preventivă a durat până la data de 13.06.2003, când s-a dispus punerea în libertate pe cauțiune.
La data de 25.11.2010, prin Decizia penală nr. 4218/25.11.2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus în mod definitiv achitarea acestuia pentru infracțiunea ce a făcut obiectul arestării preventive și al cercetării judiciare.
În perioada 30.01._03 și 14.10._04 a fost suspendat, ca urmare a arestării preventive (30.01._03), respectiv ca urmare a dispozițiilor art. 65 din Legea 360/2002 în vigoare în acea perioadă (14.10._04), în toată această perioadă nebeneficiind de nici un drept salarial.
Ca urmare a deținerii preventive și a declanșării procesului penal finalizat prin achitarea definitivă și irevocabilă a apelantului-reclamant, Ș. I. C. a exercitat căile procedurale legale pentru recuperarea prejudiciului moral și material cauzat.
Astfel, prima cale procedurală a fost exercitarea unei acțiuni civile pentru repararea erorii judiciare, care a format obiectul dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București.
A doua cale procedurală a fost formularea unei contestații care a format obiectul dosarului nr._/3/CA/2011 al Tribunalului București, Secția a IX-a Civilă- C. Administrativ și Fiscal.
Cu privire la prima cale procedurală, se reține că prin sentința civilă nr. 565/09.03.2012 a Tribunalului București - Secția a Va Civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1496 R /17.09.2012 a Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă s-a stabilit în mod definitiv si irevocabil vinovăția prezentului pârât cu privire la eroarea judiciară invocată. În cadrul acestui proces, au fost acordate apelantului daune materiale în cuantum de 4839,8921 lei reprezentând contravaloarea salariilor neîncasate și daune morale în cuantum de 2.000.000 lei.
În cuprinsul hotărârilor judecătorești, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere suferințele fizice și psihice suferite, ca urmare a reținerii și arestării nelegale, precum și a duratei procesului penal.
Instanța de apel constată că acțiunea în cauza sus-menționată a fost promovată în anul 2011 și nu a avut niciun capăt de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale pentru drepturile salariale neachitate, de la data la care trebuiau acordate și până la finalizarea procesului penal.
Cu privire la cea de-a doua, se constată că prin sentința civilă nr. 2373/29.05.2012 pronunțată de către Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ, instanța a admis în parte cererea și a dispus acordarea următoarelor drepturilor salariale, a normei de hrană și a primei de vacanță aferente perioadei 30.01._10, cu excepția perioadei 13.06.2G03 - 14.10.2003. A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a cererii. A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta DGPMB la plata către reclamant a sumelor actualizate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale aferente sumelor efectiv acordate și achitate reclamantului (în valoare de_ RON reprezentând drepturi salariale, normă de hrană, primă de vacanță) începând cu data când acestea i se cuveneau și până la data efectivă a plății.
Prin decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ a admis recursurile declarate în cauză si a dispus: admiterea recursurilor reclamantului și pârâtei DGPMB împotriva sentinței civile nr._.05.2012 și a sentinței de completare a dispozitivului și îndreptare a erorii materiale nr._.09.2012, ale tribunalului București, și, în consecință: Modifică în parte sentințele recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului față de pârâta DGPMB, după cum urmează: Obligă pârâta DGPMB să achite reclamantului următoarele drepturi, determinate potrivit variantei I a raportului de expertiză: - suma de 90.498 lei drepturi salariate 2002- 2010 - suma de 10.598 lei norma de hrană 2002-2004 - suma de 2873 primă vacanță 2004-2010 - suma de 3305 lei contravaloare premiu anual 2002 - 2009 - suma de 1153 lei spor de fidelitate aferent anului 2005 - suma de 4993 lei contravaloare concediu de odihnă neefectuat pe perioada 2002 - 2011 - suma de 3923 lei drepturi echipament 2002-2004, 2011, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărui drept și până la data efectivă a plății, sume din care se vor scădea cele deja achitate cu același titlu și pentru aceleași perioade de către DGPMB. A fost respins capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii aferente sumelor susmenționate.
În cauza sus-menționată, acțiunea a fost promovată în anul 2011 și a avut ca obiect acordarea dobânzilor legale pentru salariale neîncasate de la data la care trebuiau acordate și până la finalizarea procesului penal.
Acest capăt de cerere (acordarea dobânzii legale) a fost respins în mod definitiv și irevocabil.
În prezentul litigiu, Curtea constată că apelantul reclamant solicită acordarea dobânzi legale pentru drepturile salariale, care au fost acordate prin decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ.
Același capăt de cerere a făcut obiectul analizei instanței de contencios adminsitrativ, care l-a respins, în mod definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ.
Curtea constată că nu poate fi invocată autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 432 din Codul de procedură civilă, între prezenta cauză și cauza în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1714/17.04.2013 de Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ, deoarece nu există identitate de părți, în privința pârâtului (S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezenta cauză și Ministerul Administrației și Interne, în cauza anterioară).
Cu toate acestea nu se poate face abstracție de decizia civilă nr. 1714/17.04.2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale pentru salariile neacordate, care se bucură de o prezumție de legalitate și validitate și care poate fi combătută numai de către un terț prin proba contrară, în conformitate cu art. 435 din Codul de procedură civilă.
În schimb, niciuna dintre părțile din cauza respectivă nu poate ignora hotărârea pronunțată și nici nu mai poate repune în discuție aspectele care au fost dezlegate în mod definitiv și irevocabil.
Înainte de a trece la analizarea pe fond a cauzei, prima instanță a făcut aplicarea, în mod corect, a dispozițiilor art. 506 din Codul penal, în ceea ce privește termenul de promovare a acțiunii în angajarea răspunderii statului pentru eroare judiciară.
Conform art. 506 din Codul penal „Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504”.
Prima instanță a constatat, în mod corect, că termenul pentru exercitarea acțiunii în răspunderea statului curge de la data de 25.11.2010, dată la care a fost pronunțată decizia penală nr. 4218/25.11.2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin care s-a dispus în mod definitiv achitarea apelantului.
Curtea învederează că termenul de exercitare a acțiunii în răspunderea statului curge de la data menționată, indiferent dacă prin acțiunea promovată s-au solicitat doar daune morale sau doar daune materiale ori ambele.
Instanța de apel învederează că apelantul a beneficiat de dispozițiile legale menționate și chiar a declanșat două litigii care au avut ca obiect recuperarea daunelor morale și materiale suferite atât în perioada detenției, cât și în perioada desfășurării procesului penal.
Împrejurarea că unele pretenții au fost respinse, în mod definitiv și irevocabil, nu reprezintă un aspect obiectiv de natură a determina repunerea în termenul de exercitare a celei de-a doua căi procedurale, cu scopul de a eluda efectele negative ale puterii de lucru judecat ale unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de către apelantul-reclamant referitoare la fondul acțiunii, Curtea nu le va mai analiza ținând cont de soluția pronunțată în calea de atac a apelului.
Având în vedere aspectele menționate, Curtea va constata că sentința pronunțată de către Tribunalul București este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-reclamant Ș. I. C., cu domiciliul în București, .. 29, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 554/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Ș. I. C., cu domiciliul în București, .. 29, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 554/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. Z. G. D. F. S. V.
RED.DZ/27.10.2015
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 978/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 852/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
