Actiune in regres. Decizia nr. 468/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 468/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.468A
Ședința publică de la 16 octombrie 2015
COMPLET DE DIVERGENȚĂ
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - G. L. Z.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea, în complet de divergență, a apelului formulat de apelanta-pârâtă D. Ș., domiciliată în oraș P., ., ., împotriva sentinței civile nr.1654/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P.B, cu sediul în București, ., sector 2, cauza având ca obiect „acțiune în regres”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-pârâtă personal și asistată de avocat I. F. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind in timatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că dosarul a fost repus pe rol pentru soluționare în complet de divergență.
Apărătorul apelantei-pârâte depune la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă lunii octombrie 2015 – chitanța nr._(37) din 14.10.2015 în valoare de 200 lei.
Curtea acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul apelantei-pârâte arată că în cauză se aplică dispozițiile Noului cod civil, având în vedere principiul disponibilității părților în susținerea cauzei în procesul civil. Instanța de fond a fost investită de către reclamantul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu o acțiune în regres întemeiată pe Noul Cod Civil, respectiv art.1456 alin.2, chestiune care fundamentează în drept acțiunea, aceasta fiind redactată și semnată de către directorul Direcției juridice a Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât principiul disponibilității primează.
Al doilea aspect privește aplicabilitatea art.6 alin.5 Noul Cod civil, despre care se face vorbire în încheierea de divergență, iar din punctul său de vedere faptul care naște acțiunea în regres este executarea silită și nu hotărârea judecătorească pronunțată în apel, care constată o solidaritate, ci momentul la care partea trece la executarea silită și înțelege să se îndrepte împotriva unui anume debitor și acesta este executat silit în întregime pentru suma respectivă, în acest caz Ministerul finanțelor Publice, care a plătit în numele Statului R. în anul 2013, sub imperiul Noului cod civil.
Faptul care generează acțiunea în regres de față este hotărârea judecătorească în care se constată solidaritatea sau trecerea la executarea silită, în care S. R. a plătit toată suma.
Pe fond, arată că apelanta-pârâtă nu are nici o culpă la producerea prejudiciului la care a fost obligată în solidar cu S. R.. Ca urmare, atâta timp cât dispozițiile Noului cod civil permit o acțiune în regres numai proporțional și în cotele în care instanța ar trebui să le constate, apelul trebuia admis pentru că dincolo de hotărârile judecătorești din dosarul cu numitul C. I., reclamantul din acest dosar arată că a plătit în numele Statului R. suma de 449.000 lei indexați și cheltuielile de executare, având în vedere dispozițiile sentinței civile care a omologat raportul de expertiză care a constatat prejudiciul. Deci, acel prejudiciu este recunoscut. În acest context se constată că pârâta nu are nici o culpă pentru a contribui la plata prejudiciului într-o acțiune în regres din partea Statului R..
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra cererii de apel reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.03.2014 reclamantul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a chemat în judecată pe pârâta D. Ș. pentru a fi obligată la plata sumei de 252.239,81 de lei reprezentând ½ din suma de 504.479, 62 de lei, debit actualizat, și la plata sumei de 7278,90 de lei reprezentând cheltuieli de executare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost obligat la plata sumei de 504.479,62 de lei, în baza unei hotărâri judecătorești, în solidar cu pârâta D. Ș., sumă datorată creditorului Carabas I., pe care a achitat-o integral, astfel că, în baza prezentei acțiuni în regres, solicită de la debitorul solidar, pârâta D. Ș., o jumătate din suma achitată creditorului și din cheltuielile de executare.
Prin sentința civilă nr. 5732 din 04.09.2014 Judecătoria Sectorului 5 București și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere împrejurarea că valoarea litigiului este mai mare de 200.000 de lei, fiind aplicabile dispozițiile art. 94 și 95 Noul Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1654 din 09.12.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de S. R., astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunța sentința menționată, instanța de fond a reținut următoarele:
„ Instanța constată că reclamantul a promovat prezenta acțiune în regres în conformitate cu dispozițiilor art. 1384 din Noul Cod Civil care la alin.1 stabilește că: „Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul,cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător (de) pentru prejudiciul cauzat”.
Totodată, potrivit alin.2 al aceluiași articol se prevede că atunci „ când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanțelor Publice se va întoarce în mod obligatoriu ,pe cale judiciară,împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul,în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale,pentru producerea acelui prejudiciu ”.
Potrivit sentinței civile nr._/2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1330 R/2009 pronunțată de Curtea de Apel București ,decizie care a fost ulterior lămurită în ceea ce privește dispozitivul prin încheierea din data de 08.07.2010 a Curții de Apel București se constată că pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și D. Ș. au fost obligați în solidar la plata sumei de 449.065 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare,de altfel pârâta D. Ș. neexercitând calea de atac a apelului la Tribunalul București împotriva sentinței civile nr._/2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București,hotărâre prin care a fost admisă acțiunea introdusă de reclamantul C. I.. Așa după cum rezultă din materialul probator al cauzei, reclamantul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a virat în contul creditorului C. I. care a declanșat procedura de executare silită, suma de 537.011,58 lei reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare la data de 21.07.2011 conform IOP nr.7522, astfel că acțiunea în regres ce a fost înregistrată la Judecătoria Sector 5 la data de 11.03.2014 rezultă că a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.1 din Decretul nr.167/1958 referitor la prescripția extinctivă, susținerile pârâtei pe acest aspect urmând a fi înlăturate ca nefondate.
Instanța consideră că sunt neîntemeiate și alegațiile formulate de pârâtă la punctul 1 din întâmpinare referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care numita D. Ș. a avut calitatea de parte în cadrul dosarului în care a fost pronunțată de către Judecătoria Sector 1 sentința civilă nr._/2007 de obligare a pârâților la plata contravalorii lucrărilor de consolidare către reclamantul C. I., astfel că pârâta avea posibilitatea să formuleze toate apărările pe care le considera necesare,inclusiv cele privitoare la prescripție, pentru a paraliza acțiunea introdusă de reclamant,însă nu a făcut acest lucru,de altfel neexercitând nici calea de atac a apelului împotriva hotărârii date în primă instanță. Instanța consideră că sunt incidente în cauză și prevederile art.1456 alin.1 din Cod Civil care stabilesc că :,, Debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului ”,în speță reclamantul solicitând obligarea pârâtei la plata a ½ din debitul actualizat cu indicele de inflație și din cheltuielile de executare silită”.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta D. Ș. solicitând, în principal, anularea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului. Apelanta-pârâtă a susținut următoarele motive de apel: a) admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al creditorului C. I., excepție neinvocată de S. R. în dosarul nr._ și b) stabilirea inexistenței culpei pârâtei la producerea prejudiciului, cauzat creditorului C. I., exclusiv de S. R..
Apelul este fondat pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința civilă nr. 3309 din 01.04.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul C. I., acțiune având ca obiect imobilul situat în București, . nr. 65, Sector 1, cu excepția etajului 2 al imobilului, etaj construit de S. R. și vândut chiriașilor ocupanți ai apartamentelor situate la etajul 2, în prezent proprietarii acestui etaj fiind pârâta D. Ș. (pentru un apartament) și numiții Dimov D. și C. E. I. (pentru cel de-al doilea apartament). Imobilul în litigiu, încadrat la gradul 1 de risc seismic, a fost consolidat din inițiativa proprietarului C. I., după obținerea judiciară a acordului tuturor celorlalți proprietari ai imobilului. După efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului, pe care le-a suportat în exclusivitate, numitul C. I. a chemat în judecată pe pârâții S. R., S.C Romvial SA, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și pe ocupanții etajului 2 al imobilului, proprietari ai locuințelor situate la nivelul menționat, respectiv pe pârâții Dimov D., C. E. I. și pe D. Ș. solicitând obligarea lor, în solidar, la plata sumei de bani pe care a achitat-o pentru consolidarea imobilului.
Prin sentința civilă nr._ din 12.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București pârâții menționați au fost obligați la plata sumei de 449.065 de lei, în solidar, către reclamant, cu motivarea că „reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu patrimonial, întrucât a suportat integral costurile determinate de proiectarea și efectuarea lucrărilor, care nu s-ar fi impus dacă statul nu ar fi supraetajat imobilul”. De asemenea, instanța a reținut „existența faptei ilicite care constă, pe de o parte, în acțiunea statului de a supraetaja imobilul, iar pe de altă parte, în inacțiunea pârâților, persoane fizice, prin nerespectarea obligațiilor legale, în temeiul OG 90/1944”.
Această ultimă sentință, nr._ din 12.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost modificată în faza apelului, prin decizia civilă nr. 1464 din 17.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă. Instanța de apel a admis apelul declarat de pârâți și a respins acțiunea reclamantului C. I., reținând lipsa culpei pârâților persoane fizice în raport de dispozițiile OG nr. 20/2004, inclusiv a pârâtei D. Ș. și a Statului român, acțiunea reclamantului fiind respinsă în totalitate pentru lipsa culpei pârâților în producerea unui prejudiciu reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă a modificat decizia anterior menționată, în recursul declarat de reclamantul C. I., numai cu privire la apelul declarat de S. R. împotriva sentinței, apel pe care l-a respins, cu păstrarea celorlalte dispoziții ale deciziei pronunțate în faza apelului.
Instanța de recurs a reținut exclusiv culpa Statului român în producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantului Carabș I., culpa Statului român „derivând din omisiunea reprezentanților săi legali de a lua măsurile corespunzătoare, la care se făcea trimitere prin însăși autorizația de construire și edificarea unui al doilea etaj, cunoscând că această acțiune ar putea avea ca efect, afectarea rezistenței în cazul unui seism a imobilului deja existent, deși un asemenea rezultat ar fi putut fi prevăzut”.
Reținând culpa exclusivă a Statului R. în producerea prejudiciului, instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009 (Secția a III-a civilă a C.A.B) a exonerat de orice culpă pe toți ceilalți pârâți prin următoarea motivare, esențială pentru consecințele pe care la determină în această acțiune în regres: „Or, câtă vreme nu s-a probat că pârâții Dimov D., C. E. I., Rom Vial SA și Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințe sunt cei care au procedat la edificarea celui de-al doilea etaj al imobilului, în mod corect a apreciat Tribunalul București că în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea faptei ilicite ce constituie temeiul acțiunii reclamantului, și prin urmare, nici nu se poate pune în discuție declanșarea răspunderii civile delictuale în sarcina acestor pârâți. (…). În raport de aceste considerente, în mod corect a apreciat tribunalul că nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între conduita acestor pârâți și prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare a săvârșirii faptei ilicite constând în supraetajarea imobilului proprietatea sa, inacțiunea acestor pârâți fiind de natură să determine exclusiv temporizarea lucrărilor de consolidare, iar nu să determine cu necesitate, sine qua non, executarea lor. Pe de altă parte, faptul că ulterior săvârșirii faptei de supraetajare a imobilului, acești pârâți au devenit proprietari ai unuia dintre apartamentele astfel edificate, nu este de natură să justifice declanșarea răspunderii civile delictuale a acestora pentru această faptă, câtă vreme răspunderea civilă ce revine autorului supraetajării este o răspundere pentru fapta proprie, transmiterea convențională a dreptului de proprietate asupra apartamentelor astfel edificate de către stat, către pârâții persoane fizice, neputând avea alte efecte decât cele stipulate în convenție (…)”.
Ulterior pronunțării deciziei civile sus menționate, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, la cererea reclamantului, a lămurit hotărârea dată anterior, prin încheierea din 08.07.2010, pronunțată în dosarul nr._, în următorii termeni:
„Mențiunea din dispozitiv <>modifică în parte decizia civilă recurată >> se va înțelege în următorul mod: Prin respingerea apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, acest pârât rămâne obligat la plata sumei de 449.065 RON reprezentând contravaloare lucrări consolidare, în solidar cu pârâta D. Ș.” iar „admiterea apelurilor declarate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Dimov D., C. E. I. și S.C Rom Vial SA cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți”.
Instanța de recurs a motivat încheierea anterior menționată precizând că ”’a considerat că singurul obligat în raportul juridic dedus judecății este pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice” și că „soluția nu putea fi decât aceea a respingerii apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și menținerii soluției instanței de fond, în sensul obligării acestui pârât, în solidar cu pârâta D. Ș., singura care nu a exercitat apel împotriva sentinței menționate și pentru care această sentință a rămas definitivă la acel moment (…)”.
Din analiza succesiunii hotărârilor judecătorești anterior menționate, din care prezenta instanță a citat pasajele considerate esențiale pentru rezolvarea acestei acțiuni în regres, rezultă că, instanța de recurs a stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, culpa exclusivă a Statului R. pentru producerea prejudiciului constând în supraetajarea imobilului deoarece „singurul obligat în raportul juridic dedus judecății este pârâtul S. R.” dar obligarea la plata prejudiciului nu a fost stabilită exclusiv în sarcina Statului R. ci, în solidar cu pârâta D. Ș., deoarece a fost „singura care nu a exercitat apel”, iar în ceea ce o privește, sentința a rămas definitivă.
În contextul menționat, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește stabilirea culpei exclusive a Statului R. pentru supraetajarea imobilului, instanța de recurs a statuat cu autoritate de lucru judecat, deoarece culpa statului și obligația sa de plată au fost stabilite în urma analizei probelor administrate în cauză și a aplicării dreptului în cadrul unui proces, hotărârea fiind irevocabilă și constituind titlu executoriu.
În ceea ce privește culpa pârâtei D. Ș., instanța de recurs a precizat că, atragerea ei în raportul juridic dedus judecății – în care singurul obligat este S. R. – se datorează împrejurării că această pârâtă nu a declarat apel împotriva sentinței și că, de aceea, sentința a rămas definitivă, cu privire la raportul de solidaritate reținut de instanța de fond.
Analizând această ultimă consecință, prezenta instanță observă un aspect care este esențial și care trebuie cu prioritate menționat și anume acela că, instanța de recurs a reținut o culpă a pârâtei D. Ș. numai pentru că aceasta nu a declarat apel, culpa ei nefiind substanțială – cu privire la supraetajarea imobilului - ci, în mod exclusiv formală, cu privire la neexercitarea unui drept procesual.
Această observație impune următoarele constatări:
1) Împrejurarea că pârâta D. Ș. nu a declarat apel, ceea ce a atras obligarea ei solidară alături de S. R., dar numai din punct de vedere formal, impus de modalitatea în care s-a desfășurat procedura, reprezintă un aspect ce trebuie reținut sub autoritatea lucrului judecat numai în limitele procedurale care au determinat pronunțarea lui, cu consecința recunoașterii posibilității judiciare reale a pârâtei de a dovedi lipsa culpei sale în faptul juridic generator al prejudiciului și al obligației solidare de plată, recunoaștere care a fost negată de instanța de fond, fără nici un argument, deși a precizat existența a mai multor texte de lege care condiționează admiterea acțiunii în regres de existența culpei și de răspunderea personală a pârâtului și de existența și cuantumul părții sale din debit, astfel cum rezultă chiar din motivarea instanței de fond (anterior citată în prezenta decizie).
De asemenea, sub aspectul temeiului legal aplicabil, instanța de apel a reținut, în unanimitate, eroarea instanței de fond pentru soluționarea cauzei în baza dispozițiilor din Noul Cod de procedură civilă, în condițiile în care, potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Cum faptele generatoare de prejudiciu au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar raportul de solidaritate dedus judecății a fost stabilit prin decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009, înainte de . Noului Cod Civil de la 01.10.2011 atunci, nu există nici un temei pentru aplicarea legii noi, instanța de fond fiind ținută de aplicarea legii în vigoare la data săvârșirii faptelor, codul civil din 1865.
Această aplicare greșită a legii nu poate avea ca efect anularea sentinței, deoarece textele de lege din cele două legi civile succesive nu diferă în mod semnificativ în ceea ce privește aspectele deduse judecății prezente, ambele prevăzând dreptul codebitorului solidar, care a plătit datoria, de a se întoarce împotriva celorlalți codebitori solidari, urmând ca fiecare să răspundă și să plătească pentru partea sa. Oricum, potrivit art. 22 din Noul Cod de procedură civilă judecătorul era cel obligat să stabilească regula de drept aplicabilă raportului juridic, și nu părțile, iar aplicarea greșită a legii de către prima instanță nu conduce la anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, decât în cazurile limitativ prevăzute de art. 480 alin. 3 NCPC, cazuri ce nu se regăsesc în prezenta speță (judecată pe excepție și judecată în lipsa procedurii legale de citare a părții) astfel că, pentru motivele menționate, instanța a respins cererea principală a pârâtei-apelante având ca obiect trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În final, cu privire la acest punct, instanța reține aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 1053 Cod civil (1865) în conformitate cu care „codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa”.
2) În raport de textul de lege menționat și de obligația legală a codebitorului solidar care a plătit datoria, respectiv a Statului R., de a dovedi existența culpei codebitorului solidar, respectiv a pârâtei D. Ș. care, conform legii, răspunde numai pentru partea sa, și având în vedere, de asemenea, dreptul codebitorului solidar, respectiv al pârâtei D. Ș., de a dovedi lipsa totală a culpei sale în raportul de solidaritate stabilit prin decizia nr. 1330 din 15.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, instanța reține următoarele:
Având în vedere că S. R., în calitate de codebitor solidar care a achitat datoria nu poate recupera de la pârâta D. Ș., în prezenta acțiune în regres, decât partea datorată de aceasta, potrivit culpei ei la producerea prejudiciului cauzat creditorului, instanța este obligată să constate că această pârâtă nu are nici o culpă în producerea prejudiciului la acoperirea căruia a fost obligat S. R., iar acest aspect a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, în mod clar și fără nici un dubiu, prin decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, care a statuat că răspunderea exclusivă pentru prejudiciul cauzat numitului C. I. aparține Statului R., culpa pârâților persoane fizice, ocupante ale etajului 2 al imobilului supus supraetajării fiind exclusă de instanța de recurs, ca și culpa tuturor celorlalte persoane juridice.
În decizia menționată, lipsa culpei pârâtei la supraetajarea imobilului a fost stabilită indirect, dar foarte clar, prin trei căi, astfel: o dată prin stabilirea culpei exclusive a Statului R., ceea ce a înlăturat culpa tuturor celorlalți pârâți, a doua oară prin stabilirea lipsei culpei persoanelor fizice care au declarat apel, ocupanți ai etajului 2 al imobilului, Dimov D. și C. E. I. și a treia oară prin stabilirea solidarității formale dintre pârâta D. Ș. și S. R., numai pentru considerente procedurale, constând în faptul că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței.
Dar, pârâta apelantă D. Ș. se află într-o situație similară celei în care se află și ceilalți pârâți, ocupanți ai etajului 2 al imobilului, ea neavând nici o implicare în supraetajarea imobilului și, ca atare, nici o culpă în crearea prejudiciului constând în degradarea gradului de risc seismic al imobilului ca urmare a supraetajării.
Pentru că unde există aceleași rațiuni trebuie să existe aceeași soluție, stabilirea nevinovăției persoanelor fizice ocupante ale etajului 2 al imobilului se aplică, în aceeași măsură și pentru aceleași rațiuni, existente în decizia civilă nr. 1330 din 15.10.2009 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, și pârâtei apelante D. Ș., prezenta instanță fiind într-o imposibilitate juridică de a stabili o culpă a pârâtei, de vreme ce printr-o hotărâre judecătorească anterioară, o instanță a stabilit irevocabil inexistența culpei pentru toate persoanele aflate într-o situație juridică identică celei în care se află pârâta D. Ș., nefiind posibil ca persoanelor aflate în situații similare să li se aplice un tratament diferit. Deși instanța de recurs, prin decizia anterior menționată, nu a exclus, pe fond, culpa pârâtei în supraetajarea imobilului, considerându-se limitată sub aspect procedural, prezenta instanță precizează că pentru aceleași argumente și aceleași rațiuni de fapt și de drept, identice celor prezentate în decizia nr. 1330/2009 a Curții de Apel București, nici pârâta apelantă D. Ș. nu are nici o culpă sub aspectul prejudiciului produs numitului C. I. prin supraetajarea imobilului, situația ei juridică fiind aflată sub protecția deciziei civile nr. 1330/2009 a Curții de Apel București care a exclus existența culpei pârâților persoane fizice.
De altfel, conform art. 1056 Cod civil, în litigiul finalizat prin decizia susmenționată, codebitorii solidari care au și câștigat procesul, i-a reprezentat și pe ceilalți debitori, în toate actele având ca efect stingerea sau micșorarea obligației, iar în practica judiciară s-a stabilit că, sub aspect procedural, prin finalitatea sa, aplicarea principiului înscris în art. 1056 Cod civil nu este condiționată sub nici o formă de prezența codebitorului solidar în litigiul în care a figurat un alt codebitor solidar, acesta fiind considerat că l-a reprezentat și pe cel care n-a figurat în proces, dacă prin hotărârea dată s-a micșorat sau s-a stins obligația comună și solidară (Trib. Suprem – Colegiul Civil dec. nr. 1094 din 6 iulie 1963 în C.D. 1963 p 102).
De aceea, acțiunea în regres formulată de S. R. împotriva pârâtei D. Ș. trebuia respinsă ca neîntemeiată pentru lipsa culpei acesteia, deoarece conform art. 1052 Cod civil (1865) pârâta nu răspunde decât pentru partea sa, pentru culpa sa, care nu a fost stabilită de instanță, fiind exclusă, în mod indirect, prin decizia civilă nr. 1330/2009 a C.A.B și, în mod direct, prin prezenta hotărâre.
Acțiunea în regres formulată de S. R. nu este prescrisă. Dreptul material la acțiunea în regres împotriva pârâtei curge de la data plății datoriei către creditor, achitată la data de 21.07.2011, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11.03.2014, înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Este inutilă invocarea prescripției dreptului material la acțiune al numitului C. I. împotriva pârâților, inclusiv a Statului R., deoarece instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 1330/2009 a stabilit deja asupra fondului cauzei, hotărârea este irevocabilă și a fost executată, caz în care, valorificarea excepției este tardivă ea putând fi invocată numai în procesul dintre creditor și debitorii solidari și nu în prezenta acțiune în regres dintre codebitorii solidari. De altfel, admiterea unei asemenea excepții ar însemna încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1330/2009 a C.A.B, care a statuat asupra fondului cauzei, și aceasta chiar și în condițiile în care, apărarea în baza prescripției este exercitată personal de pârâta D. Ș., în prezenta acțiune în regres formulată de reclamantul S. R..
Instanța a precizat deja care sunt motivele pentru care a respins cererea apelantei-pârâte de trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că va pronunța o hotărâre în baza art. 480 alin.2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă și va schimba în parte hotărârea atacată, potrivit dispozitivului prezentei.
Instanța precizează că S. R. nu a formulat întâmpinare sau concluzii scrise, iar în baza art. 453 Noul Cod de procedură civilă va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1300 de lei reprezentând o parte din taxa de timbru achitată de apelanta pârâtă, până la data pronunțării hotărârii, având în vedere că aceasta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma eșalonării plății taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ÎN MAJORITATE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă D. Ș., domiciliată în oraș P., ., ., împotriva sentinței civile nr.1654/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P.B, cu sediul în București, ., sector 2.
Schimbă în parte sentința menționată.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva pârâtei D. Ș., ca neîntemeiată.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimatul S. R. la plata sumei de 1300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta D. Ș..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. P.. G. L. Z.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC 4 ex
13.11.2015
Jud. fond. T.B – S III civ C. T.
Cu opinia separată a d-lui judecător
F. P.
în sensul admiterii apelului, anulării
sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 252.239,81 lei reprezentând ½ din suma de 504.479,62 lei debit actualizat cu indicele de inflație de 12,34% de către executorul judecătoresc și la suma de 7278,905 lei reprezentând ½ din suma de_,81 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În susținerea acestor pretenții s-a arătat că reclamantul a fost obligat în solidar cu pârâta D. Ș. la plata sumei de 449,065 ron, sumă pe care a plătit-o în forma reactualizată, inclusiv cheltuielile de executare.
În drept a invocat art.1324 alin.1 și 2 și art.1456 din noul Cod civil.
Prin sentința civilă nr.1654 din 09.12.2014 s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință a fost obligată pârâta la plata sumei de 259.518,715 lei, plus dobânda legală.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză instanța de fond a susținut că în cauză sunt incidente art.1456 alin.1 din Noul Cod civil și că în speță reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de ½ din debitul actualizat cu indicele de inflație și din cheltuielile de judecată.
În opinia divergentă am susținut că se impune anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare, fiind incidente art.480 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, pentru că nu erau aplicabile dispozițiile din Noul Cod civil, afirmație susținută de întregul complet de judecată, numai apărătorul apelantei insistând contrar evidențelor art.6(5) din Codul civil – 2009 interpretat per a contrario și art.6(2) din Noul Cod civil, să susțină în continuare aplicarea dispozițiilor din Noul Cod civil.
În speță am susținut că sunt aplicabile dispozițiile art.1039 și următoarele, cum ar fi art.1047, precum și art.1052 și 1053 și următoarele din Codul civil de la 1864, în raport de care instanța de fond trebuia să soluționeze cererea în regres.
Examinând sentința apelată se poate observa că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 259.518,715 lei în temeiul art.1456 alin.1 și pentru că reclamanta a pretins plata unei cote de ½ din debitul actualizat și din cheltuielile de executare. Practic deși s-a invocat art.1456 alin.1, în realitate s-a aplicat art.1456 alin.2, respectiv s-a aplicat prezumția de cote egale, pentru că din considerentele sentinței apelate, nu rezultă că s-a analizat o altă posibilă cotă. În acest fel hotărârea apelată nu este motivată, nici măcar din perspectiva dispozițiilor de Noul Cod civil, instanța rezumându-se doar să citeze din dispozițiile art.1456 alin.1 care constituie încă un motiv de anulare.
Din aceste perspective, în opinia separată, susținem că hotărârea pronunțată de instanța de fond se impune a fi anulată și trimisă cauza la aceeași instanță pentru a se pronunța în raport de dispozițiile din Codul civil de la 1864, pentru că practic nu s-a intrat în cercetarea fondului reglementat de Codul civil de la 1864.
JUDECĂTOR
P. F.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 4 ex./26.11.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1082/2015. Curtea... | Succesiune. Decizia nr. 988/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
