Obligaţie de a face. Decizia nr. 50/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 47039/299/2010
Dosar nr._
(316/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.50
Ședința publică din 21.01.2015
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții B. M. și B. E. împotriva deciziei civile nr.905 A din 26.09.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. G., S. N. și D. I. și cu intimatul intervenient P. M..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 21 ianuarie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.10.2010 sub nr. de dosar_, reclamanții S. G., D. I. și S. N. au chemat în judecată pe pârâții B. E. și B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să îi oblige pe aceștia la predarea către reclamanți a înscrisurilor originale ce au aparținut defunctei B. G., respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/02.07.1991 privind imobilul situat în ., ., ., București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2475/17.09.2004 privind imobilul situat în .. 7-9, ., ., București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2851/15.11.2006 privind imobilul situat în .. 7-9, ., ., București, precum și alte înscrisuri; obligarea pârâților la predarea către reclamanți a autoturismului marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937, . nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare_, iar în situația în caz de refuz, la plata contravalorii acestui bun la valoarea de circulație din data de 07.11.2007. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr._/10.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2008 s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. G., decedată la data de 06.09.2007, s-a constatat că masa succesorală se compune din bunurile arătate mai sus și că moștenitorii sunt P. A. și S. M., mama reclamanților. Ulterior, au menționat reclamanții, S. M. a decedat, reclamanții fiind moștenitorii legali, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 49/08.06.2010 eliberat de BNP Nemesis în dosarul nr. 68/2010, iar la data de 31.03.2010, în baza notificării nr. 203/22.03.2010, pârâții au fost notificați în vederea predării tuturor înscrisurilor ce au aparținut defunctei B. G. și a autoturismului arătat, bunuri ce au fost predate pârâților de către numita I. L., în baza convenției încheiate la data de 07.11.2007, însă pârâții nu au dat curs invitației.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 481 și art. 1909 alin. 2 din Codul civil, art. 274 Cod proc. civilă.
La cerere, în conformitate cu art. 112 Cod procedură civilă, s-au atașat înscrisuri, în fotocopie (filele 2-7).
Prin cererea completatoare și precizatoare formulată la data de 31.10.2011, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la predarea autoturismului marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937, . nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare_ ; la contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului marca Daewoo Matiz în perioada 07.11.2007 și până la data predării efective; precum și la plata către reclamanți a daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere, pentru neexecutarea obligațiilor.
În fapt, reclamanții au arătat că pârâții au intrat în posesia înscrisurilor arătate în cererea de chemare în judecată la data de 07.11.2007, în baza actului sub semnătură privată intitulat „Convenție” încheiat între I. L. (cumnata defunctei B. G.) și pârâtul B. E., iar cu acea ocazie pârâtul a intrat și în posesia autoturismului ce i-a fost predat de către I. L.. Aceștia au menționat că la sfârșitul anului 2007, numita I. L., constatând că nu are vocație succesorală asupra averii defunctei B. G., decedată la data de 06.09.2007, i-a solicitat pârâtului B. E. să-i restituie toate înscrisurile, autoturismul și suma de 6000 euro, predate la data de 07.11.2007. Au învederat că, ulterior, aceasta a sesizat P. de pe lângă Curtea de Apel București sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de către pârâtul B. E., acesta fiind și notificat prin B.E.J. R. I.-C. pentru restituirea actelor, a autoturismului și a sumei de bani predate la data de 07.11.2007. Reclamanții au mai arătat că pârâții au întocmit în fals un înscris sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare, prin care se menționează în mod neadevărat că defuncta B. G. a vândut pârâtei B. M. la data de 06.07.2007 apartamentul nr. 33 situat în București ., ., bun ce a făcut parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei B. G.. Au precizat că la data de 19.12.2007, pârâta a introdus la Judecătoria Sectorului 1 București o acțiune înregistrată sub nr._/299/2007, prin care a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta B. G. să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul menționat, iar prin sentința civilă nr. 8338/10.06.2008 instanța a admis acțiunea formulată, hotărârea fiind desființată prin decizia civilă nr. 1184A/ 09.10.2008 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă. Aceștia au indicat că pârâta a formulat din nou acțiune prin care cheamă în judecată pe reclamanți pentru a se constata vânzarea-cumpărarea apartamentului, în baza acelei pretinse vânzări-cumpărări. Reclamanții au învederat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 Cod civil, art. 1073 și urm. Cod civil, art. 1003 Cod civil, art. 480 și 483 Cod civil.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză și nu s-au prezentat în fața instanței, neexprimându-și poziția față de cererea reclamanților.
La termenul de judecată din data de 10.05.2011, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților și proba cu expertiza în specialitatea tehnică autovehicule, având ca obiective: 1. să se calculeze valoarea ipotetică la data de 07.11.2007 a autoturismului marca Daewoo Matiz, . nr. 11C295KAI, . UU6MF48414D052937, cu nr. de înmatriculare_ ; 2. să se precizeze contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului menționat de la data de 07.11.2007 la zi.
Raportul de expertiză în specialitatea tehnică autovehicule întocmit de expert S. P. a fost la dosarul cauzei la data de 15.09.2011 (filele 130-133).
La data de 20.09.2011 intervenientul P. M. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamanților, prin care a arătat că este moștenitorul legal al defunctei sale mame P. A., decedată la data de 08.02.2010. A arătat că după decesul defunctei B. G., pârâții și-au însușit toate bunurile mobile aflate în imobilul-apartament nr. 33 din ., sector 1, București, inclusiv autoturismul Daewoo Matiz cu nr. de identificare CIUEMF48414D052937. Intervenientul a subliniat că deși știau încă din anul 2007 că autoarea reclamanților și sora acesteia sunt moștenitoarele legale ale defunctei B. G., pârâții au refuzat să predea imobilul-apartament și celelalte bunuri imobile, inclusiv autoturismul Daewoo Matiz. Acesta a menționat că la data de 16.07.2010 a adresat pârâților o notificare prin Societatea Civilă de Executori Judecătorești „A. și C.”, prin care a solicitat predarea bunurilor menționate, însă pârâții au refuzat, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat la data de 22.07.2010.
În drept, cererea de intervenție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. 1 și 3, art. 51 alin. 1, art. 52 alin. 1, art. 54 și art. 55 din Codul de proc. civilă.
La data de 12.12.2011, reclamanții au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat obligarea pârâților și la restituirea certificatului de înmatriculare al autoturismului marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937 cu nr. de înmatriculare_ ; contractul de vânzare-cumpărare privind autoturismul Daewoo nr._/18.03.2004 încheiat între Daewoo – Automobile România S.A., în calitate de vânzător, și B. G., în calitate de cumpărător; procesul-verbal din 07.11.2007 încheiat între B. E. și I. L. privind predarea bunurilor mobile aflate în . ., ., București.
Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2011, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților formulată de intervenientul P. M..
Prin sentința civilă nr. 4956/20. 03. 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis, în parte, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții B. E. și B. M., intervenient în interesul reclamanților PANITESCU M.; a obligat pârâții la predarea către reclamanți a anumitor înscrisuri originale ce au aparținut defunctei B. G., precizate în cererea introductivă; a obligat pârâții la predarea către reclamanți a autoturismului marca Daewoo Matiz individualizat în cererea introductivă, iar în situația în care restituirea nu mai este cu putință, la plata sumei de 10.220 lei, reprezentând contravaloarea acestui bun la valoarea de circulație din data de 07.11.2007; a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 73.580 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului marca Daewoo Matiz anterior menționat; a obligat pârâții la plata către reclamanți a daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, până la executarea în natură a obligației de predare a înscrisurilor originale sus-menționate și a autovehiculului marca Daewoo Matiz; a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților, formulată de intervenientul P. M.. De asemenea, instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 8519,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 3814,8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, 5 lei reprezentând timbrul judiciar, 700 lei reprezentând onorariul de expert și 4000 lei reprezentând onorariul avocațial.
S-a reținut că prin sentința civilă nr._/10.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2008, s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. G., decedată la data de 06.09.2007, și s-a constatat că masa succesorală se compune din . ., ., sector 1, București; . .. 7-9, ., București; . .. 7-9, ., sector 1, București; suma de 144.000 euro aflată în contul de depozit bancar nr._ al Unicredit Tiriac Bank S.A. și autoturismul marca Daewoo Matiz ._ cu nr. de înmatriculare_ . De asemenea, instanța a reținut că moștenitorii legali ai defunctei B. G. sunt P. A. și S. M. (filele 2-3).
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 49/08.06.2010, eliberat de B.N.P. Nemesis în dosarul nr. 68/2010 (fila 4) și a certificatului de moștenitor nr. 60/09.06.2011, eliberat de B.N.P. Nemesis în dosarul nr. 52/2011 (filele 143-144), reclamanții S. G., D. I. și S. N., sunt moștenitorii legali ai defunctei S. M., decedată la data de 15.01.2010, în calitate de fii.
De asemenea, din certificatul de calitate de moștenitor nr. 17/16.06.2011, eliberat de B.N.P. A. G. în dosarul nr. 18/2011 (filele 157-158), reiese că unicul moștenitor legal al defunctei P. A., decedată la data de 08.02.2010, este intervenientul accesoriu în interesul reclamanților, P. M., în calitate de fiu.
La data de 07.11.2007, neștiind despre existența certificatului de legatar în favoarea defunctei B. G. și despre existența rudelor de gradul I ale defunctei B. G. și considerând că este moștenitoarea defunctului B. C.-I. (soțul defunctei B. G.), numita I. L. (sora defunctului B. C.-I.) a încheiat cu pârâtul B. E. convenția prin care s-a obligat să predea acestuia cheile și posesia apartamentului nr. 33 din ., ., București, în schimbul serviciilor pârâtului de a realiza toate demersurile necesare obținerii bunurilor descrise în certificatul de legatar nr. 16/25.04.2007 încheiat de B.N.P. D. Sileșteanu (fila 14).
De asemenea, aceasta a predat pârâților B. E. și B. M. autoturismul marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937, cu nr. de înmatriculare_, precum și o . înscrisuri originale ce au aparținut defunctei B. G., respectiv: contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în ., ., ., București; contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în .. 7-9, ., ., București; contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în .. 7-9, ., ., București; certificatul de înmatriculare al autoturismului marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937 cu nr. de înmatriculare_ ; contractul de vânzare-cumpărare privind autoturismul menționat, încheiat între Daewoo – Automobile Romania S.A., în calitate de vânzător, și B. G., în calitate de cumpărător; procesul-verbal din 07.11.2007 încheiat între B. E. și I. L. privind predarea bunurilor mobile aflate în . ., ., București.
Ulterior, aflând că există alte rude defuncților B. C.-I. și B. G. care au vocație succesorală concretă la moștenire, numita I. L. a solicitat pârâtului B. E. restituirea înscrisurilor menționate și a autoturismului marca Daewoo Matiz, însă pârâtul a refuzat restituirea acestora.
La data de 15.05.2009, numita I. L. a formulat plângere penală împotriva pârâtului B. E., înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 658/15.05.2009, prin care a invocat săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz de încredere, fals și uz de fals, iar prin Ordonanța nr. 888/P/2009 din 03.11.2009 P. de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât pentru infracțiunile menționate.
Prin cererea de chemare în judecată în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. de dosar_/299/2010, aflat în curs de judecată la momentul pronunțării sentinței, reclamanții au solicitat evacuarea pârâților din imobilul-apartament nr. 33 situat în ., ., sector 1, București, pentru lipsa titlului (filele 193-194), însă pârâta B. M. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul menționat (fila 200), în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate la data de 06.07.2007 între defuncta B. G. și pârâta B. M. (fila 23), înscris contestat de către reclamanți.
În acest sens, prin decizia civilă nr. 1184 A/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2007, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanța a admis apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva sentinței civile nr. 8338/18.06.2008 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București și a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei B. G. și a respins cererea formulată de reclamata B. M. în contradictoriu cu pârâta B. G., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Având în vedere situația de fapt expusă, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la restituirea autoturismului și a înscrisurilor originale menționate.
Astfel, din convenția încheiată la data de 07.11.2007 între numita I. L. și pârâtul B. E. reiese predarea către acesta a cheilor și a posesiei apartamentului nr. 33 din ., ., București (fila 14).
Totodată, din declarația pârâtului B. E. dată în dosarul de urmărire penală nr. 888/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 18.09.2009 (filele 161-163) reiese că acesta a primit de la numita I. L. exemplarele originale ale contractelor de vânzare-cumpărare privind cele trei apartamente în cauză. Din aceeași declarație reiese că până la acel moment pârâtul nu a predat actele menționate, neștiind cine este moștenitorul legal, însă acesta a declarat că va restitui tot ce se va solicita persoanei care dovedește că este moștenitor legal.
În ceea ce privește autoturismul marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937, . nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare_, instanța, făcând și aplicarea art. 225 Cod proc. civilă, a socotit refuzul pârâților de a se prezenta în instanță și a răspunde la interogatoriul propus, potrivit art. 222 din codul de procedură civilă – deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu – ca o mărturisire tacită deplină.
De asemenea, din plângerea penală formulată de numita I. L. împotriva pârâtului B. E., înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 658/15.05.2009 (filele 12-13), reiese că o dată cu înscrisurile originale ce au aparținut defunctei B. G., numita I. L. a predat pârâtului și autoturismul Daewoo Matiz menționat.
Referitor la contravaloarea autoturismului marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_, instanța a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea tehnică autovehicule, întocmit de expert S. P. (filele 130-133), valoarea ipotetică la data de 07.11.2007 a autoturismului menționat era de 10.220 lei.
Pentru aceste motive, având în vedere prevederile art. 1169 din Codul civil și art. 480 din Codul civil, instanța a admis primul și al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată, și a dispus obligarea pârâților la predarea către reclamanți a înscrisurilor originale ce au aparținut defunctei B. G. și a autoturismului marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_, iar în situația în care restituirea nu mai este cu putință, la plata sumei de 10.220 lei, reprezentând contravaloarea acestui bun la valoarea de circulație din data de 07.11.2007.
În privința cererii reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a autovehiculului de la data de 07.11.2007 și până la data predării efective, instanța a verificat dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța a apreciat că, pentru perioada 07.11._11, s-a angajat răspunderea delictuală a pârâților, ca urmare a reținerii fără drept a autovehiculului aparținând reclamanților, fiind aplicabile prevederile art. 998-999 din Codul civil.
Astfel, fapta ilicită a constat în reținerea fără drept și refuzul de restituire de către pârâți, a autovehiculului menționat, cu toate că au fost notificați în acest sens (fila 5). Această faptă contravine dispozițiilor art. 480 cod civil și caracterului real al dreptului de proprietate, care presupune obligația oricărei persoane de a nu îl împiedica pe proprietar în exercitarea tuturor atributelor drepturilor de proprietate.
Prin fapta ilicită s-a produs în patrimoniul reclamanților un prejudiciu rezultat din imposibilitatea acestora de a folosi bunul proprietatea lor. Din raportul de expertiză în specialitatea tehnică autovehicule menționat (filele 130-133) rezultă, de asemenea, că în perioada 07.11._11, contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ s-a ridicat la suma de 73.580 lei (pentru varianta folosirii în regim taxi).
Cuantumul prejudiciului este echivalent cu contravaloarea exploatării autovehiculului în regim taxi, acesta fiind de 73.580 lei, pentru perioada 07.11._11 (data la care a fost întocmit raportul de expertiză în specialitatea autovehicule).
Prejudiciul reținut de instanță este cert și nu a fost acoperit, pârâții nefăcând dovada achitării contravalorii lipsei de folosință în perioada menționată. Instanța a mai reținut că pârâții au acționat cu vinovăție, refuzând să predea de bună-voie bunul, chiar dacă au fost notificați de către proprietari.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință până la data predării posesiei autovehiculului, instanța a subliniat că această cerere este neîntemeiată, deoarece prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert și actual.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța a admis, în parte, al treilea capăt al acțiunii precizate, în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 07.11._11, dispunând obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 73.580 lei.
Referitor la cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor, instanța a reținut că daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară, ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, rațiunea acordării unor astfel de daune fiind exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face.
Având în vedere că obligația stabilită în sarcina pârâților prin admiterea primelor două capete de cerere este o obligație de a face care nu poate fi îndeplinită decât de către pârâți, instanța a apreciat ca fiind întemeiat acest capăt de cerere. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1075 Cod civil, pentru a se asigura îndeplinirea acestei obligații este necesară stabilirea unei sancțiuni pe care pârâții o vor suporta în cazul neexecutării și care să poate fi pusă în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc, scop în care instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți de daune cominatorii, în cazul neîndeplinirii obligației de a nu face. Însă, în ceea ce privește cuantumul daunelor cominatorii solicitat de reclamanți, de 200 lei pe zi de întârziere, instanța a apreciat că este nejustificat de mare, iar stabilirea sumei de 50 lei pe zi de întârziere, până la executarea în natură a obligației de predare stabilite este suficientă pentru a constitui un mijloc de constrângere eficient asupra debitorilor. Plata daunelor cominatorii a fost stabilită începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât sentința nu este executorie de la pronunțare, fiind susceptibilă de a fi atacată cu apel.
De aceea, având în vedere și Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, instanța a admis, în parte, cel de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată precizate și a dispus obligarea pârâților la plata către reclamanți a daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, până la executarea în natură a obligației de predare a înscrisurilor originale sus-menționate și a autovehiculului marca Daewoo Matiz . UU6MF48414D052937 cu nr. de înmatriculare_, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Față de admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți, în temeiul dispozițiilor art. 49-56 Cod proc. civilă, instanța a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților.
Cu privire la cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece aceștia sunt în culpă procesuală, astfel că a admis această cerere și să oblige pârâții la plata către reclamanți a sumei de 8519,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 3814,8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, 5 lei reprezentând timbrul judiciar, 700 lei reprezentând onorariul de expert (fila 98) și 4000 lei reprezentând onorariul avocațial (fila 257).
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții B. E. și B. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:
1. În ce o privește pe apelanta-pârâtă B. M., s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în ce privește toate capetele de cerere formulate de către reclamanți. Aceasta nu a avut nici un fel de legătură, nici în ce privește actele pretinse, nici în ce privește autoturismul marca Matiz. În plus, a obținut permisul de conducere după ce s-a încheiat procesul în prima instanța.
2. Reclamanții și intervenientul au demarat împotriva apelanților multe procese civile și penale. Susțin că ar fi tratat cu superficialitate cauza, astfel:
- la fila 81 se află o cerere a reclamanților prin care își precizează pretențiile și care de asemenea nu li s-a comunicat;
- nu au fost convocați de către expert la efectuarea expertizei, expertiza nu le-a fost comunicată, iar după fila 141 dosar se găsesc trei dovezi de comunicare prin care au fost convocați doar reclamanții;
- nu au luat cunoștință despre amploarea pretențiilor, decât atunci când s-a comunicat hotărârea;
- față de ceea ce au cerut prin acțiunea introductivă reclamanții și la ceea ce s-a ajuns, cu siguranța ar fi intervenit în proces, în condițiile în care se comunicau actele depuse inclusiv raportul de expertiza.
3. Se invocă nulitatea absolută a raportului de expertiză întocmit de expert S. P., deoarece nu ar fi fost convocați la efectuarea expertizei, iar expertul a calculat lipsa de folosință în regim taxi la un parcurs de 15.000 km/an, fără a lua în calcul cheltuielile privind combustibilul, uzura etc, ca și cum un autoturism tot timpul ar produce fără să consume nimic.
4. Instanța de fond a acceptat în mod greșit cererea reclamanților de a se calcula lipsa de folosință începând cu data de 7. 11. 2007.
În convenția la care se face referire din data de 7. 11. 2007, încheiată cu I. L., nu se face nici un fel de referire la autoturism. La acel moment nu s-ar fi aflat în posesia autoturismului.
5. Reclamanții și interveninetul au depus la dosar sentința civilă nr._/10.12.2009 pronunțată în dosarul nr. l 1306/2008 de către Judecătoria Sectorului 1 București, legalizată la data de 8. 03. 2010, notificarea nr. 203/22. 03. 2010, notificarea intervenientului nr. 648/16.07.2010, notificarea lui I. L. nr. 246/24. 06. 2008
Precizând că prezenta acțiune a fost formulată la data de 6.10.2010, s-a solicitat instanței de apel să aibă în vedere faptul că hotărârea prin care s-a dezbătut succesiunea a rămas definitivă și irevocabilă la data de 29. 03. 2011 și a fost eliberata reclamanților la data de 6. 05. 2011.
Instanța de apel trebuie să constate faptul că toate cele trei notificări inclusiv prezenta acțiune au fost formulate și promovate cu mult înainte de a rămâne definitivă și irevocabilă hotărârea pronunțată în dosarul nr._/299/2008 prin care reclamanții și intervenientul au devenit succesorii ai defunctei B. G..
6. În ce privește domeniul răspunderii delictuale, s-a apreciat că, în mod cert, nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu având în vedere că autoturismul i-a fost încredințat de către I. L., așa cum aceasta a declarat în plângerea sa penală. Prin urmare nu există faptă ilicită. De asemenea nu există refuzul de a restitui pretinsele acte ori autoturismul, deoarece, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii menționate, nu s-a formulat nici o cerere în acest sens de către cei patru moștenitori.
7. În concluzie, au susținut apelanții că nu se află în posesia tuturor actelor solicitate și indicate în dispozitivul hotărârii atacate, însă restituie fără probleme ceea ce dețin.
Expertiza efectuată nu este doar lovită de nulitate, are la bază o formulă de calcul ce a determinat îmbogățirea fără just temei a reclamanților și intervenientului, deoarece nu se poate calcula la 15. 000 km/an fără să se ia în calcul consumul de combustibil și, de asemenea, fără a avea în vedere km reali, în sensul că s-a preluat autoturismul cu 40.000 km și în prezent are 45. 000 km.
În dovedirea celor arătate, solicită proba cu acte.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Intervenientul P. M. a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanții-pârâți B. E. și B. M., în motivare arătând următoarele:
Ambii apelanți-pârâți au intrat în posesia tuturor înscrisurilor originale ce au aparținut defunctei B. G., inclusiv titlul de proprietate cu privire la apartamentul nr. 33 situat în București, ., ., precum și în posesia autoturismului marca MATIZ și a apartamentului menționat mai sus, în mod fraudulos în luna noiembrie 2007.
La scurt timp, apelanta-pârâtă B. M., folosindu-se de înscrisurile ce au aparținut defunctei B. G., a întocmit în fals un act sub semnătură privată, prin care pretindea că ar fi dobândit de la defuncta B. G. în data de 06. 07. 2007 apartamentul menționat mai sus cu prețul de 150. 000 EUR, a introdus acțiune la Judecătoria Sectorului 1 București la data de 19. 12. 2007, prin care a solicitat sa se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar prin sentința civila nr. 8336 din 18. 06. 2008 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2007 s-a admis acțiunea formulata de reclamanta B. M. împotriva paratei B. G.. Hotărârea a fost desființată în apel.
Ulterior, în cursul procesului ce face obiectul dosarului nr._/299/2010, având ca obiect cererea reclamanților S. G., D. I. și S. N. privind evacuarea pârâților B. E. și B. M., aceasta din urmă a formulat o cerere reconvențională prin care solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul-apartament nr. 33 situat în București, st. Luterana nr. 5, ., sector 1, în temeiul actului sub semnătură privata încheiat la data de 06. 07. 2007, identică cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._/299/2007, cauza care în prezent este suspendată în temeiul art. 244 alin. l pct. 2 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește autoturismul MATIZ, se arată ca acesta se află în posesia și folosința apelanților-pârâți încă din luna noiembrie 2007, iar susținerea apelantei-parate B. M. în sensul ca a dobândit permis de conducere ulterior nu are nici o relevanță în ceea ce privește posesia și folosința autoturismului.
Apelanții-pârâți au fost citați la fiecare termen acordat, comunicându-li-se copii de pe cererile formulate de către reclamanți și intervenient și de pe actele depuse de către aceștia.
De asemenea, apelanții au fost convocați la efectuarea expertizei și nu s-au prezentat, iar stabilirea lipsei de folosință s-a făcut pentru perioada noiembrie 2007-septembrie 2011 (data întocmirii raportului), conform normativelor în vigoare, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul S. P..
Este de precizat ca la data de 07.11.2007, apelanții-pârâți au intrat în posesia efectivă a înscrisurilor, a apartamentului menționat mai sus, cât și a autoturismului MATIZ; apelanții-pârâți arată că la acel moment nu erau în posesia autoturismului, fără a preciza însă data la care au intrat în posesia autoturismului.
Nu lipsit de relevanta este faptul ca apelantul-parat B. E. este de profesie avocat și folosindu-se de cunoștințele sale juridice, împreuna cu soția sa - apelanta-parata B. M., s-a pretat la tot felul de fapte pentru care în prezent sunt cercetați penal.
Mai susțin apelanții-pârâți în mod eronat și nesincer faptul ca nu exista refuzul de a restitui pretinsele acte și autoturismul deoarece după rămânerea definitiva și irevocabila a sentinței prin care s-a dezbătut succesiunea nu s-a formulat nici cerere în acest sens de către moștenitorii defunctei B. G..
In drept, își întemeiează prezenta întâmpinare pe dispozițiile art. 115-118 C. pr. civ., art. 282-298 C. pr. civ. și art. 274 C. pr. civ.
În susținerea întâmpinării, înțelege sa se folosească de toate probele administrate la prima instanța și de alte probe noi daca instanța le considera necesare pentru soluționarea cauzei.
Reclamanții S. G., D. I. și S. N. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei-parate B. M., invocată de aceasta, au arătat că este neîntemeiata întrucât aceasta are calitate procesuală pasivă alături de apelantul-pârât B. E., având folosința în comun atât a bunului imobil (apartamentul nr. 33, situat în București, ., .) cat și a bunului mobil (autoturismul marca DAEWOO cu nr. de înmatriculare_ ), precum și însușirea tuturor înscrisurilor originale ce au aparținut defunctei B. G..
Cu privire la fondul cauzei, arată că din materialul administrat la instanța de fond, rezultă cu certitudine ca apelanții-pârâți sunt total de rea credința, aceștia nefăcându-și nici un fel de aparări în față primei instanțe, deși judecata la fond s-a desfășurat pe o perioadă lungă, acordându-se numeroase termene, iar apelanții-pârâți nu s-au prezentat la niciunul din termenele de judecata acordate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 din Codul de proedură civilă și ale art. 274 din Codul de proedură civilă.
Prin decizia civilă nr.905 A/26.09.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanții la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților reclamanți, în cuantum de 2. 000 lei.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. M., tribunalul a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că ambii apelanți-pârâți au intrat în posesia tuturor înscrisurilor originale ce au aparținut defunctei B. G., precum și în posesia autoturismului marca Dawoo Matiz, cu . UU6MF48414D052937, . nr. 11C295KAI, cu nr. de înmatriculare_ .
Referitor la acest din urmă bun mobil, prima instanță a constatat în mod judicios că se afla în posesia și folosința apelanților-pârâți încă din luna noiembrie 2007, fapt ce rezultă din coroborarea probelor din dosar, în special din plângerea penală formulată de numita I. L. împotriva pârâtului B. E., înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 658/15.05.2009 (filele 12-13 din dosarul de fond).
Este lipsită de relevanță pentru stabilirea exercitării posesiei și folosinței asupra bunului în discuție susținerea apelantei-parate B. M. în sensul ca a dobândit permis de conducere după ce instanța a pronunțat sentința civilă atacată. D. argument inter alia, tribunalul a menționat că exercitarea posesiei și folosinței asupra autovehiculului se poate realiza atât nemijlocit, cât și prin intermediul altei persoane.
Cu privire la celelalte aspecte procedurale învederate de apelanți, s-a reținut că apelanții pârâți au fost citați pentru primul termen de judecată stabilit pentru 26.04.2011, la adresa din ., ., ., București (fila 85 și 86), cu exemplare ale cererii de chemare în judecată și ale înscrisurilor anexă.
După preschimbarea termenului de judecată de la 26.04.2011, la 1.02.2011, prin încheierea din camera de consiliu de la 9.11.2010 (fila 41), aceștia au fost citați la adresa din . și 43), iar pentru termenul din 15.03.2011, au fost citați la ambele adrese, cea anterior menționată și cea din ., etaj 1, ., București, comunicându‑li‑se, totodată, la ambele adrese, copii ale cererii completatoare și precizatoare și ale înscrisurilor anexă (filele 77-80).
Adresa din . în cererea de apel ca fiind adresa de domiciliu a celor doi apelanți pârâți.
În consecință, se poate susține că aceste părți aveau cunoștință despe proces, aspect care nu a fost, de altfel, contestat în cauză. În conformitate cu art. 105 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 108 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necomunicarea unor acte de procedură și pretinsa atingere adusă dreptului la apărare și principiului contradictorialității puteau fi invocate, având în vedere lipsa acestora de la toate termenele la care a avut loc judecata cauzei, la termenul următor celui la care s-a realizat presupusa neregularitate, iar nu prin motivele de apel, eventuala nulitate acoperindu-se prin neinvocare în termen.
Aceeași concluzie se impune, a considerat tribunalul, și cu privire la lipsa citării prevăzută la art. 208 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Raportul de expertiză a fost depus la 15.09.2011, la mai puțin de 5 zile libere anterior termenului de judecată de la 20.09.2011, fapt ce determină ca data de 18.10.2011, termenul următor de judecată, să constituie termenul limită în care pârâții ar fi putut susține pretinsa neregularitate.
Contrar celor afirmate de apelanții pârâți, reglementarea prevăzută la art. 208 alin. (1) din Codul de procedură civilă constituie o garanție a dreptului la apărare a părților, fiind edictată pentru protejarea intereselor private, astfel că natura nulității este relativă, iar nu absolută, de ordine publică, regimul invocării neregularității fiind cel prevăzut de art. 108 alin. (3) din Codul de procedură civilă. De asemenea, susținerea potrivit căreia expertul a realizat un calcul greșit în raportul depus în cauză trebuia adusă la cunoștința instanței la același termen, 18.10.2011.
Tribunalul a mai aratat că norma de procedură civilă nu impune comunicarea raportului de expertiză către părți, acestea fiind obligate să ia cunoștință de conținutul raportului din dosarul instanței.
În ceea ce privește stabilirea datei de 7.11.2007 ca fiind momentul de la care a debutat lipsa de folosință a autovehiculului marca Dawoo Matiz, anterior identificat, tribunalul a constatat că instanța de fond a realizat o analiză corectă a probelor administrate în cauză.
Astfel, această instanță s-a întemeiat în mod justificat pe plângerea penală formulată de numita I. L. împotriva pârâtului B. E., înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 658/15.05.2009 (filele 12-13 din dosarul de fond), din care reiese că, odată cu înscrisurile originale ce au aparținut defunctei B. G., numita I. L. a predat pârâtului autoturismul Daewoo Matiz, precum și pe mărturisirea tacită deplină a pârâților, care deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancțiunea prevăzută la art. 225 din Codul de procedură civilă (filele 101-104), nu s-au conformat dispoziției instanței și nu au comunicat în niciun fel poziția lor procesuală.
Alegația apelanților în legătură cu faptul că nu au avut reprezentarea amplorii pretențiilor invocate de intimații reclamanți și că, astfel, nu au considerat necesar să intervină în proces este lipsită de relevanță, din moment ce, astfel cum s-a arătat anterior, aceștia au avut cunoștință de existența pe rolul instanței a cauzei în discuție.
Relativ la susținerea potrivit căreia notificarea realizată de intimații reclamanți a fost realizată anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care au fost confirmați succesori, instanța a arătat că nici acest aspect nu este util soluționării cauzei, din moment ce calitatea de moștenitor este dobândită din momentul deschiderii succesiunii, mai precis de la decesul de cuius-ului, hotărârea în cauză având caracter declarativ de drepturi, iar nu constitutiv. În consecință, toate actele formulate anterior constatării pe cale judecătorească a calității de moștenitor, în scopul administrării patrimoniului succesoral, își păstrează valabilitatea.
Cât privește inexistența faptei ilicite imputată apelanților, susținută de aceștia prin cererea de apel, tribunalul a precizat că această faptă s-a săvârșit odată cu refuzul manifest de a înapoia bunurile predate, fiind fără relevanță faptul că aceste bunuri au fost remise voluntar de numita I. L..
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, au fost obligați apelanții pârâți la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților reclamanți S. G., D. I. și S. N., în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței nr._/03.12.2012, emisă de Cabinet Individual de Avocatură D. P. I..
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții B. M. și B. E., criticând-o pentru nelegalitate, și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, modificarea sentinței primei instanțe, în tot, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. În subsidiar, prin admiterea recursului, solicită casarea deciziei instanței de apel, iar prin admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe conform art.312 pct.3 Cod de procedură civilă.
Recurenții – pârâți susțin că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 punctul 5 C.pr.civ, arătând, ca și în apel, că înscrisurile depuse la dosar nu le-au fost comunicate recurenților – pârâți, cu excepția înscrisurilor inițiale respectiv până la fila 22 dosar fond.
Astfel, nu s-au comunicat completarea și precizarea acțiunii formulate de către reclamanți (fila 47 dosar fond) și nici cererea precizatoare prin care și-au stabilit pretențiile la suma de 5000 lei contravaloarea autoturismului și 1000 lei lipsa de folosință (fila 81 dosar fond). De asemenea, recurenții – pârâți nu au fost convocați de expertul auto, raportul de expertiză nu a fost comunicat, deși nu a fost depus cu 5 zile înainte de termenul fixat, iar după fila 141 dosar fond se afla trei dovezi prin care au fost convocați la efectuarea expertizei doar reclamanții. Despre amploarea pretențiilor s-a aflat o dă cu comunicarea hotărârii primei instanțe.
Obligația comunicării tuturor înscrisurilor și a actelor de procedură de care înțelege să se folosească reclamanții este prevăzută la art.112 pct. 5, art. 114 indice 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Se maia arată că instanța de apel la fila 19 Iit. B) din hotărâre menționează că procedura de citare a fost legal îndeplinită (deși aceasta nu a fost contestată) și că nu exista obligația comunicării înscrisurilor inclusiv a raportului de expertiză, susținere contrazisă de dispoz. art. 112 pct. 5, art. 114 indice 1 pct. 2 C.pr.civ., așa cum s-a arătat și de dispozițiile art.208, 209 Cod de procedură civilă, dispoziții ce nu au fost avute în vedere de către instanța de apel.
Se mai invocă de recurenți motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., susținându-se că ultima precizare a câtimii obiectului cererii a fost de 5000 lei, contravaloarea autoturismului și 1000 lei lipsa de folosință (fila 81 dosar fond). După aceasta precizare făcută de către reclamanți, nu există o altă cerere prin care să se solicite sumele stabilite prin raportul de expertiză, respectiv 10.220 lei contravaloarea autoturismului și_ lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Recurenții susțin, de asemenea, că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. Astfel, instanța de apel motivează soluția pronunțată la filele 19-21 pct. A-E din hotărâre, astfel:
-Iit. A. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei B. M., tribunalul arată că ambii pârâți au intrat în posesia înscrisurilor originare și autoturismului și că aceasta s-a întâmplat în luna noiembrie 2007, fapt ce rezultă din coroborarea probelor și că este fără relevanță faptul că pârâta B. M. nu a avut permis de conducere, deoarece posesia și folosința se poate realiza și prin intermediari.
Or, actele originale la care se face referire, cât și autoturismul marca Matiz au fost predate de bună voie pârâtului B. E., în calitatea sa de avocat de către numita lonescu L., cumnata numitei B. G., care la acel moment nu a expus în totalitate situația de fapt, recurentul fiind încredințat ca aceasta este singura moștenitoare.
Dovada faptului că înscrisurile și autoturismul marca Matiz au fost încredințate de bună voie de către lonescu L., rezultă din plângerea penală formulată la data de 15.05.2009 doar împotriva avocatului B. E., nu și împotriva soției acestuia. Astfel încât, B. M. nu are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Înscrisul încheiat în luna noiembrie 2007 între B. E. și lonescu L. nu se referă nici la înscrisurile originale și nici la autoturismul marca Matiz, astfel că la această dată nu poate fi considerată ca fiind predate bunurile respective.
- lit. B. Pârâții nu au invocat lipsa de procedură în motivele de apel. Nu există dispoziție legală care să oblige părțile să se prezinte la termenele stabilite (atât pentru reclamanți cât și pentru pârâți). Neprezentarea pârâților nu poate constitui temei în a pronunța o hotărâre netemeinică și nelegală.
- lit. C. Tribunalul motivează că nu are importanță faptul că notificările au fost formulate înainte de a rămâne definitivă și irevocabilă hotărârea prin care s-a dezbătut succesiunea, deoarece calitatea de moștenitor este dobândită la data decesului lui de-cuius.
Hotărârea prin care s-a dezbătut succesiunea în dosarul nr. 11.306/2008 a rămas definitivă și irevocabilă la data de 29.03.2011 și a fost eliberată reclamanților la data de 06.05.2011. Până la acest moment nu a existat siguranța că reclamanții sunt moștenitorii defunctei B. G.. După această dată recurenții – pârâți nu au primit nicio solicitare scrisă ori verbală în sensul restituirii bunurilor.
- lit. D. Tribunalul arată că fapta ilicita s-a săvârșit o dată cu refuzul de a înapoia bunurile. Așa cum s-a arătat, bunurile nu au fost încredințate de către reclamanți, iar după ce aceștia au fost confirmați moștenitori prin hotărârea amintită din data 29.03.2011, nu au formulat nici un fel de solicitare.
Recurenții invocă și dispozițiile art. 304 pct.8 C.proc.civ, susținând că pentru acest motiv de recurs recurenții mențin aceleași explicații de mai sus (lit. D)
Cât privește incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ., arată recurenții că referitor la domeniul răspunderii civile delictuale, trebuie observat că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu pentru simplu motiv că nu există faptă ilicită, așa după cum s-a arătat, înscrisurile și autoturismul fiind încredințate de bună voie de către numita lonescu L.. La acel moment recurentul a avut convingerea că numita lonescu L. a fost moștenitoarea defunctei B. G.. Nu a existat refuzul de a restitui bunurile, așa cum s-a explicat mai sus, pe de-o parte, iar pe de altă parte, refuzul de a restitui bunurile intra sub incidența legii penale și în nici un caz sub incidența răspunderii civile delictuale, care are în vedere orice prejudiciu produs.
Nu în ultimul rând, recurenții – pârâți arată faptul că prin adresa înregistrată cu număr 1726 din 28.11.2012 la P. de pe lângă Curtea de Apel București, au depus toate înscrisurile originale pe care le-au avut în posesie, în vederea efectuării unor expertize grafologice în dosarul penal 1705/2010.
Intimații – reclamanți S. G., D. I. și S. N. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea acestora către intimații-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Susțin în esență intimații că pretinsa neregularitate a actelor de procedură-citarea recurenților și comunicarea completării și precizarea acțiunii, inclusiv înscrisurilor de care s-au folosit reclamanții în susținerea acțiunii – invocată de către recurenții – pârâți nu există, în plus, regimul invocării neregularității fiind cel prevăzut de art.108 alin.3 Cod de procedură civilă.
De asemenaea, se invocă art.132 alin.2 pct.2 și 3 Cod de procedură civilă, susținându-se că încă de la termenul de judecată de la 18.10.2011, reclamanții au precizat că solicită obligarea pârâților la plata contravalorii autoturismului și a lipsei folosință a autoturismului, arătând ca își măresc câtimea pretențiilor în raport cu valorile stabilite prin raportul de expertiză tehnică auto, instanța punându-le în vedere să completeze taxa judiciara de timbru.
Pe de alta parte, intimații – reclamanți arată că motivul de casare prevăzut de art.304 pct.6 Cod de procedură civilă nu este aplicabil hotărârilor instanțelor de apel prin care se păstrează în întregime soluția atacata, prin respingerea apelului, întrucât în această situație instanța neschimbând soluția, nu rejudecă cererile de chemare în judecată pentru a acorda mai mult sau mai puțin decât s-a cerut sau a nu se pronunța asupra vreunui capăt da cerere (Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă decizia nr.1334/2000 în Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000 aCurții de Apel București).
Se mai arataă de intimați că recurenții-pârâți nu fac nici un fel de referite la hotărârea recurată, în sensul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În recurs, se analizează hotărârea în raport de motivele pe care părțile le-au invocat în fond și în apel și de aceea nu se pot formula cu ajutorul motivelor de recurs motive noi, regula de la care exista o singura excepție în favoarea motivelor de ordine publica prevăzuta de art.306 alin.2 Cod de procedură civilă.
Cât privește ultimul motiv de recurs, intimații reiau aspectele de fapt expuse în fața instanței de apel.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate:
Recurenții au indicat drept temei pentru criticile aduse hotărârii pronunțate de tribunal în apel dispozițiile art. 304 punctele 5, 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ., însă Curtea constată că susținerile din cererea de recurs ce reprezintă dezvoltarea acestor critici nu pot fi analizate decât prin raportare la motivele de recurs prevăzute de punctele 5, 7 și 9 C.pr.civ.
Astfel, cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., ce vizează situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, Curtea constată că raportat la soluția adoptată de tribunal, de respingere a apelului ca nefondat, ipoteza avută în vedere de textul legal nu se regăsește în cauză. Întrucât instanța de apel nu a procedat la o reevaluarea a pretențiilor reclamanților din cererea de chemare în judecată și nu s-a pronunțat ca urmare a acestei noi analize, nu există niciuna din cele două situații prevăzute de lege, de obligare a pârâților la prestații ce nu s-au cerut ori diferite de ce s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță.
Susținerile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ. vizează respingerea criticilor invocate de aceștia în apel sub aspectul încălcării în fața primei instanțe a normelor de procedură ce impuneau comunicarea cererii precizatoare și a înscrisurilor, precum și convocarea tuturor părților la efectuarea expertizei tehnice și comunicarea raportului de expertiză.
Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale ale art. 105 alin. 2 C.pr.civ., ce reglementează regimul nulității în domeniul actelor de procedură încheiate cu nerespectarea formelor legale, constatând judicios că, raportat la interesele protejate prin normele ce se pretind a fi fost încălcate, care sunt unele particulare, nulitatea reclamantă de pârâți nu poate fi decât una relativă, ce poate invocată doar în limitele prevăzute de art. 108 alin. 2 și 3 C.pr.civ.
Această concluzie are în vedere susținerile recurenților potrivit cu care nu au fost convocați la efectuarea expertizei tehnice în fața primei instanțe, împrejurare pe care, așa cum s-a arătat, dată fiind nulitate relativă ce afecta actul de procedură astfel întocmit, nu putea fi invocată decât în conformitate cu art. 108 alin. 3 C.pr.civ., anume la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de fi puse concluzii pe fond.
Referirea instanței de apel la împrejurarea că procedura de citare a pârâților a fost legal îndeplinită, are în vedere, așadar, această concluzie vizând limita temporală până la care nulitatea raportului de expertiză putea fi invocată în fața primei instanțe. Cu alte cuvinte, partea care a fost vătămată prin întocmirea nelegală a actului de procedură, în speță, pârâții, nu poate (pot) invoca în apel nulitatea relativă a actului de procedură decât în situația în care citarea lor în fața primei instanțe a fost nelegal îndeplinită.
Or, din examinarea actelor dosarului rezultă că recurenții pârâți au fost citați în fața primei instanțe, începând cu termenul din 15.03.2011 și la adresa indicată de aceștia în cererea de apel ca fiind cea la care locuiesc, în ., termen anterior căruia le-au fost comunicate cererea de completare a pretențiilor inițiale și înscrisurile atașate acesteia, împrejurare rezultând din dovezile de comunicare aflate la filele78 și 79.
De asemenea, omisiunea de a comunica pârâților precizarea pe care reclamanții au susținut-o oral în ședința publică de la 18.10.2011, cât privește opțiunea pentru cele două sume indicate în raportul de expertiză ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului, rezultate din utilizarea de către expert a două metode de calcul, nu are natura unei încălcări a dispozițiilor procedurale. Aceasta, întrucât prin precizarea efectuată, reclamanții nu au formulat noi pretenții față de pârâți, aceasta având natura unei cereri la care fac referire dispozițiile art. 132 alin.2 pct. 3 C.pr.civ., prin care reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, împrejurarea care nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, astfel că nu este necesară acordarea unui termen de judecată.
Referitor la motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate, ipoteză reglementată de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., potrivit cu care acest motiv de recurs este incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Curtea constată că susținerile recurenților din cererea de recurs nu pot fi încadrate în prevederile menționate, câtă vreme nu se face nicio referire la modul în care hotărârea pronunțată în apel a fost motivată, ci recurenții reiau argumentele pentru care în opinia acestora soluția vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M. este greșită prin raportare la probatoriul administrat.
În plus, trebuie constatat că hotărârea pronunțată în apel cuprinde motivele pentru care tribunalul a considerat că sunt nefondate criticile formulate de apelanți, aceste motive nu sunt contradictorii și sunt rezultate din raportarea criteriilor prevăzute de lege la situația de fapt rezultată în cauză pe baza probelor administrate.
De asemenea, Curtea constată că, referitor la motivul de recurs vizând interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, cu schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ), se impune concluzia potrivit cu care susținerile recurentului nu pot fi analizate din perspectiva acestui motiv de recurs, câtă vreme nu se regăsește în cauză ipoteza avută în vedere de dispozițiile legale menționate, al unui act juridic dedus judecății care să fi fost interpretat greșit de instanță.
Susținerile recurenților, potrivit cu care refuzul de înapoiere a actelor și a autoturismului nu a avut caracterul unei fapte ilicite, dat fiind că nu reclamanții au fost cei care au încredințat bunurile, iar ulterior recunoașterii calității de moștenitori nu a mai existat o solicitare de restituire, constituie o critică ce trebuie analizată prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.. Din perspectiva aceluiași motiv de recurs, vizând aplicarea greșită a legii urmează a fi analizată și critica recurenților privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M..
Sub acest din urmă aspect, Curtea constată că se susține de către recurenți că menținerea în apel a soluției pronunțate de prima instanță cât privește această excepție este întemeiată pe concluzia greșită a tribunalului că ambii pârâți au intrat în posesia înscrisurilor originale și a autoturismului, din probe rezultând o situație de fapt diferită, anume că actele și autoturismul au fost încredințate numai pârâtului B. E., în calitatea sa de avocat, de către I. L..
Așa fiind, trebuie observat că o critică de natura celei expuse nu poate face obiectul analizei în recurs, câtă vreme se reclamă netemeinicia soluției vizând excepția lipsei calității procesuale pasive. Or, în actuala reglementare, recursul are natura unei căi de atac extraordinare prin care hotărârile pronunțate în apel nu pot fi cenzurate decât pentru motive de nelegalitate, nu și sub aspectul temeinicei acestora (altfel spus în legătură cu stabilirea situației de fapt).
Cât privește, însă, critica vizând aplicarea de către instanțele de fond a dispozițiilor legale ale arat. 998-999 C.civil, ce reglementează condițiile răspunderii civile delictuale, susținerile recurenților sunt, în parte, fondate.
Astfel, condiția privind existența unei fapte ilicite este îndeplinită în cauză, contrar susținerilor recurenților, aceasta constând în refuzul de a restitui înscrisurile și autoturismul ce le-au fost încredințate de numita I. L.. Pe baza situației de fapt, astfel cum aceasta a fost configurată de instanțele de fond, pe baza probelor administrate, rezultă că aceasta din urmă a remis de bună voie înscrisurile dovedind dreptul de proprietate al defunctei B. G. asupra mai multor bunuri, precum și autoturismul marca Matiz, la data de 7.11.2007.
Așa fiind, în mod nelegal instanța de apel a considerat corectă raportarea primei instanțe, în stabilirea datei de la care trebuie calculată lipsa de folosință a autoturismului, la momentul la care acesta a fost încredințat pârâților, anume data de 7.11.2007. Câtă vreme în domeniul răspunderii civile delictuale întemeiate pe refuzul de restituire a unui bun, ca faptă ilicită, de principiu, prejudiciul suferit de proprietarul bunului ori de posesorul legitim al acestuia ca urmare a refuzului de restituire se consideră a fi venitul de care acesta a fost lipsit pe perioada cât bunul nu s-a aflat în posesia sa, trebuie reținut că intervalul în care acest prejudiciu trebuie calculat, este cuprins între data manifestării refuzului de restituire (aceasta fiind data faptei ilicite) și cea la care posesia bunului este reluată.
Or, în cauză, la data de 7.11.2011 autoturismul fusese încredințat pârâților de către numita I. L., aceasta considerându-se succesor al defunctei B. G., astfel că deținerea bunului la acel moment de către pârâți era una legitimă, neputând constitui deci temei pentru atragerea răspunderii delictuale a acestora.
Deținerea autoturismului a încetat însă a mai avea o astfel de natură o dată cu solicitarea restituirii acestuia de către persoana care încredințase autoturismul pârâților, fiind fără relevanță aspectul invocat de recurenți potrivit cu care la data cererii de restituire numita I. L. nu avea calitatea de moștenitor al proprietarului bunului, câtă vreme aceasta a fost persoana care a remis pârâților înscrisurile și autoturismul.
Curtea va reține ca dată de la care s-a născut obligația restituirii bunului, pe cea a declarației date în septembrie 2009 de recurentul pârât B. E. în dosarul penal nr. 888/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (fila 162-163 dosar judecătorie), format ca urmare a plângerii penale formulate de reclamanți, acesta fiind momentul de la care, cu certitudine, pârâtul a luat cunoștință de solicitarea de restituire a bunurilor, astfel că deținerea autoturismului nu mai era una legitimă.
Curtea constată că, deși numita I. L. l-a notificat pe pârât în iunie 2008 (fila 63 dosar judecătorie), solicitându-i restituirea înscrisurilor și a autoturismului, câtă vreme notificarea a fost comunicată la o altă adresă decât cea de domiciliu, acest moment nu poate fi considerat ca fiind cel la care în mod cert pârâtul a luat cunoștință de solicitarea de restituire a bunului.
Așa fiind, trebuie observat că perioada pentru care fapta ilicită constând în refuzul de restituire a autoturismului a avut ca rezultat un prejudiciu constând în lipsirea recurenților de posibilitatea folosirii bunului s-a produs începând cu data de 18.09.2009, moment ce trebuie luat în considerare și pentru cuantificarea prejudiciului. Potrivit raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, pentru perioada septembrie 2009-septembrie 2011, contravaloarea lipsei de folosință a bunului este de 39.345 lei.
Cât privește susținerile recurenților potrivit cu care înscrisurile nu se mai află în posesia acestora, fiind depuse la P. de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul penal nr. 1705/2010, trebuie observat că, vizând împrejurări de fapt, nu pot justifica o analiză în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv aspectelor de legalitate, a hotărârii pronunțate sub acest aspect de tribunal.
În consecință, în raport de considerentele arătate, Curtea va admite recursul și va modifica în tot decizia apelată în sensul admiterii apelului și a schimbării în parte a sentinței apelate sub aspectul cuantumului sumei la care pârâții au fost obligați să o plătească reclamanților cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de folosință a autoturismului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – pârâți B. E. și B. M., împotriva deciziei civile nr.905 A din 26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. G., D. I. și S. N. și cu intimatul – intervenient P. M..
Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că admite apelul formulat de apelanții – pârâți B. E. și B. M., împotriva sentinței civile nr.4956/20.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 39.345 de lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului în perioada septembrie 2009 – septembrie 2011, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./03.02.2015
TB-S.5 – S.O.; A.R.B.
Jud.S.1 – A.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
