Obligaţie de a face. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 652/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 11896/300/2012
Dosar nr._
(167/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.652
Ședința publică de la 25 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant M. G. G., împotriva deciziei civile nr.461 A din 18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. A. și M. A. M..
Cauza are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate recurentului reclamant să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.05.2015, la 18.05.2015 și apoi la 25.05.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 29.03.2012, sub nr._, reclamantul M. G. G. a chemat în judecată pe pârâții C. A. și M. A. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la recunoașterea calității acestuia de moștenitor, în cota de ¼, asupra imobilului apartament nr. 4 situat în .. 111, ., în suprafața de 72, 22 mp, împreună cu cota de 17, 69 mp teren, în prezent deținut de pârâte, în calitate de moștenitoare ale defunctei Tetu D..
În motivare, reclamantul a arătat că întregul imobilul situat în București, .. 111, sector 2, a făcut obiectul unei proceduri administrative de restituire în baza Legii nr. 10/2001, finalizată cu emiterea dispoziției nr. 271/03 04 2002, prin care imobilul a fost restituit în exclusivitate autorului pârâtelor, R. Tetu..
Reclamantul a contestat aceasta dispoziție precum și actele de succesor ale lui R. Tetu, iar prin sentința civilă nr. 56/24 01 2005 pronunțată de Tribunalul București s-a anulat parțial dispoziția de restituire nr. 271/03 04 2002, precum și unele certificate de moștenitor, reținându-se că imobilul este deținut în coproprietate de reclamantul M. G. G. în cota de 1/4 și Tetu D. în cota de ¾;
Dispoziția dispoziția nu privea, însă, spatiile vândute prin Legea nr. 112/1995, inclusiv apartamentul ce face obiectul prezentei acțiuni, care fusese vândut către B. C. C. G. - moștenit de B. G., astfel cum rezulta din contractul de vânzare cumpărare nr. 739/ 07 11 1996.
Împotriva lui B. G., a fost formulată, de către Tetu D., autoarea pârâtelor, o acțiune în revendicare, soluționată irevocabil la data de 07.12.2010, prin admiterea acțiunii și obligarea numitei B. G. la restituirea apartamentului către Tetu D.. În acest proces de revendicare, în faza apelului, reclamantul a arătat că a formulat cerere de intervenție accesorie, care însă a fost respinsa, față de lipsa de acord a lui B. G..
Reclamantul a arătat în continuare că, la data de 22 iunie 2011 a decedat și Tetu D., moștenitoare fiind pârâtele conform actelor depuse la dosar.
Având în vedere că, prin hotărâre irevocabilă s-a reținut că reclamantul are vocație la restituirea a 1/4 din întregul imobil situat în V. Lascar nr. 111, ce a aparținut autorilor părților, reclamantul solicită, pe calea petiției de ereditate, să se constate că acesta are un drept de moștenire în cotă de 1/4 și asupra apartamentului nr. 4 situat în imobildin imobil.
Făcând un istoric al transmisiunilor cu privire la imobil, reclamantul a arătat că: întregul imobil a fost proprietate comună, în cote egale, a numiților D. Tetu și Tetu E., așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr._/08 sept 1919, prin care D. Tetu a cumpărat imobilul de la F. M. și actul de schimb autentificat sub nr. 2343/27 ianuarie 1933 prin care D. Tetu, proprietarul imobilului, dă soției sale E. Tetu 1/2 din imobil în schimbul unei cote de 1/2 din alt imobil, situat în București, Calea S. Voda nr. 34;
D. Tetu a avut doi copii, din căsătorii diferite: D. Tetu (autoarea reclamantului), rezultată din prima căsătorie cu Tetu E. și R. Tetu, rezultat din căsătoria subsecventă cu E. Tetu. În urma decesului lui D. Tetu, la data de 12 sept 1953, au venit la moștenire cei doi copii, D. Tetu și R. Tetu, cărora le-a revenit câte 1/2 din cota de 1/2 deținută de tatăl lor, prin urmare autoarea acestuia, D. Tetu a moștenit 1/4 din imobil. Prin căsătorie, D. Tetu a dobândit numele de D. M..
Tetu R. a moștenit cota de ¼ ce i-a revenit de la tatăl său D. Tetu și întreaga cota de ½ deținută de mama sa Tetu E., în baza actului de schimb sus menționat; în total, R. Tetu a moștenit 3/4 din imobil.
M. D. (fosta Tetu D.) a întocmit un testament autentificat sub numărul 5060/1997 la Biroul Notarilor Publici L. L., E. C., prin care a lăsat reclamantului întreaga avere mobilă și imobilă conform art. 888 C civ.
La data de 02.05.2001, M. D. (fosta Tetu) a decedat și s-a întocmit certificatul de legatar nr 130/21 august 2001 la Biroul Notarilor Publici Asociați L. L. și E. C., care menționează calitatea acestuia de legatar universal, căruia îi revine întreaga masă succesorală.
Imobilul a fost preluat abuziv, prin naționalizare, în baza Decretului nr 92/1950, fiind menționat în anexa nr. 0/22 la poziția următoare 7970, unde figura Tetu D. și E., 14 apartamente București, .. V. L. 111”.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, la data de 17.10.2001, s-a formulat în termenul legal notificarea nr. 4090, prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în natură a imobilului situat în București, . 111, sector 2, precizând și cota la care era îndreptățit reclamantul potrivit actelor de proprietate.
Asupra aceluiași imobil a formulat notificare și Tetu R., care a declarat că este unic moștenitor, iar la data de 03.04.2002 s-a eliberat dispoziția nr. 271, prin care i s-a restituit în natură întregul imobil situat în București, . 111, sector 2 compus din teren în suprafața de 330,50 mp și construcție cu parter și 3 etaje cu excepția apartamentelor 3 și 4, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 și a spațiului comercial în suprafața de 95,40 mp proprietatea . baza sentinței civile nr._/18 11 1994.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1130 Noul cod civil și următoarele.
La data de 19.10.2012, pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că dispozițiile art. 1130 din noul Cod Civil, indicate de reclamant ca temei juridic al cererii de chemare în judecată reglementează novațiunea, fără nici o legătură cu obiectul acțiunii; prin sentința civilă nr. 3897/15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1542/R/2010, pronunțată de Curtea de Apel București Secția IV Civilă, s-a admis acțiunea de revendicare formulată de Tetu D., prin tutore M. G. și a fost obligată numita B. G. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 4 din .. 111, sector 2, București, respingându-se ca nefondată cererea de intervenție a intimatului intervenient M. G. G., reclamant în prezenta cauză; din sentința civilă nr. 56/24.01.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 292/21.01.2008 pronunțată de ÎCCJ Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală s-a stabilit că reclamantul M. G. G. deține o cotă indiviză de 1/4 din imobilul situat în .. 111, sector 2, București, iar Tetu D., succedată de moștenitoarele legatare universale C. A. și M. A. M., restul de 3/4 din acest imobil; masa partajabilă a care face referire reclamantul mai cuprinde și alte bunuri, cum ar fi 5000 mp teren intravilan situat în localitatea Voluntari, jud. Ilfov, care a fost vândut de M. G. G. fără acordul și cunoștința lui Tetu D. sau a moștenitoarelor legatare universale C. A. și M. A. M..
Prin cererea precizatoare depusă la data de 06.02.2013, reclamantul a precizat obiectul cererii, arătând că solicită și obligarea pârâtelor la restituirea cotei-părți de ¼ din imobilul menționat în acțiune .
Prin sentința civilănr. 2246/13.02.2013, Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunțaaceastă soluție, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 271/03.04.2002 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitului Tetu R., a imobilul situat în București, .. 111, sector 2 compus din teren în suprafață de 330,50 mp și construcție cu parter și 3 etaje, cu excepția apartamentelor nr. 3 și 4, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1579/1996 și nr. 739/1996 și a spațiului comercial în suprafață de 95,40 mp, proprietatea S.C. Prodas Holding, în baza sentinței civile nr._/18.11.1994 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Prin sentința civilă nr. 56/24.01.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea căilor de atac, s-a admis cererea formulată de reclamantul M. G. G. în contradictoriu cu pârâții Tețu D. și Primăria Municipiului București și s-a constatat nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 271/03.04.2002 a Primarului General al Municipiului București și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 158/09.12.1998, întocmit de B.N.P „Notarex”, precum și a certificatului de moștenitor nr. 39/2004, întocmit de notariatul Public C. V. și C. M.; s-a constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate în cotă de ¼ asupra imobilului situat în București, .. 111, sector 2, iar pârâta Tetu D. cu o cotă de ¾ asupra aceluiași imobil.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 3897/15.05.2007 pronunțată Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă cererea formulată de reclamanta Tețu D., în contradictoriu cu pârâta B. G., aceasta din urmă fiind obligată să-i lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în București, .. 111, ., sector 2, . 3. Sentința a rămas irevocabilă. Potrivit certificatului de legatar nr. 25/31.08.2011 emis de B.N.P A. F., de pe urma defunctei Tețu D., decedată la data de 22.06.2011, au rămas pârâtele M. A. M. și C. A., în calitate de legatari universali. Din masa succesorală face parte și dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 4, situat în imobilul din București,.. 111, ..
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.”
Întrucât decesul autorului reclamantului, M. D., a intervenit în data de 02.05.2001 și al lui Tetus R. în data de 11.12.2003, deschiderea moștenirilor a avut loc înainte de . Noului Cod Civil, motiv pentru care acest act normativ nu se aplică în cauză.
S-a reținut, în continuare, că înainte de . NCC, instituția petiției de ereditate nu era consacrată de lege. În doctrină, prin petiția de ereditate s-a arătat că se înțelege acțiunea prin care o persoană cere instanței judecătorești recunoașterea titlului său de moștenitor legal sau legatar și obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care - pretinzându-se, de asemenea, moștenitor universal sau cu titlu universal, deține aceste bunuri în această calitate, drepturile pretinse de cele două părți fiind inconciliabile. În condițiile în care acțiunea este admisă, recunoscându-se calitatea de moștenitor a reclamantului, el are dreptul la înapoierea bunurilor succesorale care au fost deținute de către pârât și care s-a dovedit a fi fost un simplu moștenitor aparent.
În speță, instanța a constatat că reclamantul a solicitat prin acțiunea precizată recunoașterea calității sale de moștenitor, în cotă de ¼ din imobilul apartament nr. 4 situat în .. 111, . în suprafață de 72,22 mp împreună cu cota 17,69 mp teren deținut de pârâte în calitate de moștenitoare ale lui Tetu D. și obligarea pârâtelor la restituirea acestei cote.
S-a apreciat însă că, pentru ca instanța să poate recunoaște calitatea de moștenitor a reclamantului de pe urma autorilor săi, este necesar ca această calitate să fie stabilită ca urmare a dezbaterii succesorale finalizate fie prin emiterea unui certificat de moștenitor, fie prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
Din probele administrate, s-a constatat că certificatele de moștenitor emise de pe urma autorilor reclamantului au fost constatate ca fiind nule absolut, parțial, nefiind emise noi certificate de moștenitor în care să fie menționat reclamantul și calitatea acestuia de moștenitor (legal/testamentar), precum și cota sa succesorală. Calitatea sa de moștenitor nu a fost stabilită nici pe cale judecătorească, instanța ce a pronunțat nulitatea certificatelor nefiind învestită cu un astfel de capăt de cerere.
D. urmare, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor, potrivit dispozițiilor legale menționate, considerentele hotărârii judecătorești nefiind suficiente și neputând înlocui actul prin care se finalizează dezbaterea succesorală (certificat de moștenitor/hotărâre judecătorească) și care face dovadă deplină în acest sens.
De asemenea, pârâtele nu pot fi considerate moștenitoare aparente, având în vedere că moștenitorul aparent este cel care are posesiunea unei moșteniri și care este considerat drept proprietar al unor bunuri succesorale, fără a fi îndreptățit la aceasta, iar în cauza de față pârâtele au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma autoarei lor Tețu D., care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentul nr. 4 situat în București, .. 111, sector 2 prin sentința civilă nr. 3897/15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata că reclamantul este titularul dreptului de proprietate în cotă de ¼ din imobil, iar pârâtele sunt titularele unei cote de 3/4 din imobilul apartament nr. 4 situat în .. 111, ., în suprafață de 72,22 mp, împreună cu cota de 17, 69 mp teren.
În motivele de apel a arătat că instanța de fond a greșit analizând probatoriul administrat în cauză și a reținut în mod nejustificat că «reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor ». O asemenea susținere este vădit greșită și neconformă realității, iar instanța trebuia să rețină că cererea de chemare în judecată fusese completată prin două cereri de completare a obiectului cererii, prima având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de legatar și moștenitor nr. 158/09 decembrie 1998 întocmit de Biroul Notarial Public Notarex din ., scara A, Etajul 4, . cea de a doua, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de legatar și moștenitor nr. 39/2004, întocmit de Biroul Notariat Public Asociați C. V. și C. M.. Aceste două completări la acțiunea introductivă sunt menționate expres în practicaua sentinței civile nr. 56 din 24 ianuarie 2005 a Tribunalului București, dosar 2581/2003.
În egala măsură, în considerentele aceleiași hotărâri sunt menționate motivele pentru care cele două certificate de moștenitor au fost considerate nelegale și motivele pentru care s-a dispus anularea lor parțială, reținându-se, în esență, că au fost emise cu nedeclararea unui succesor, respectiv reclamantul care avea dreptul la ¼ din succesiune.
Aceleași mențiuni, arată apelantul, sunt preluate și în dispozitivul sentinței, astfel că, printr-o hotărâre judecătorească opozabilă pârâtelor, s-a făcut dovada calității sale de moștenitor în raport de care poate să pretindă drepturi asupra apartamentului în litigiu.
În continuare, apelantul a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și pentru faptul de a fi fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv dispozițiile codului civil, doctrina și jurisprudența veche referitoare la petiția în ereditate.
A arătat că, indiferent dacă se consideră că legea aplicabilă este codul civil vechi sau cel nou, în esență, instituția petiției în ereditate a rămas neschimbată.
Doctrina a definit petiția în ereditate sub imperiul Codului civil vechi ca fiind « acțiunea prin care o persoană cere instanței judecătorești recunoașterea titlului său de moștenitor legal sau legatar și obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care, pretinzându-se, de asemenea, moștenitor, deține aceste bunuri în această calitate» . Reușita petiției în ereditate presupune admiterea acțiunii în anularea certificatului de moștenitor eliberat pe numele pârâtului, dacă reclamantul se considera vătămat în drepturi prin eliberarea lui. »
Noul Cod Civil definește într-o manieră similară această instituție în art. 1130 și 1131.
În opinia apelantului, situația sa este clară și se pliază pe oricare din textele legale invocate mai sus. Reclamantul a anulat certificatele de moștenitor ale autorilor pârâtelor prin acte care nu lasă nicio undă de îndoială asupra calității sale de moștenitor. Problema pe care apelantul a ridicat-o în fata Judecătoriei era aceea de a recunoaște efectele juridice ale anulării certificatelor de moștenitor în condițiile în care, prin acțiunea în revendicare asupra bunului litigios, pârâtele au negat din nou calitatea acestuia de moștenitor.
Împrejurarea că dreptul reclamantului apelant privește doar cota de ¼ din bun, nu schimbă cu nimic situația. Din acest punct de vedere, este greșită reținerea instanței potrivit căreia «pârâtele nu pot fi considerate moștenitoare aparente». Ele sunt moștenitoare legale pe cota lor de 3/4 din bun. Pentru restul de ¼, sunt moștenitoare aparente.
În finalul motivelor de apel s-a arătat că hotărârea judecătoriei încalcă dreptul de proprietate al apelantului, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană. Sentința civilă nr. 56 din 24 ianuarie 2005 a Tribunalului București face dovada noțiunii de bun în patrimoniul reclamantului, drept pentru care acesta are o speranță legitimă de a i se recunoaște cota de coproprietate asupra a 1/4 din imobilul în litigiu. Dreptul se bazează pe această hotărâre judecătorească, pe care prima instanță o lipsește în totalitate de efecte juridice.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele din Codul de proc civ.; dispozițiile din codul civil și principiile de drept care se referă la petiția în ereditate: art. 1130 și 1131 din Noul cod civil.
Intimatele pârâte au depus la dosar întâmpinare prin care au cerut respingerea apelului, reiterând, în esență, argumentele pentru care și la judecata fondului au solicitat respingerea acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 461A/18.04.2014 Tribunalul București - Secția a V a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că deși prima instanță a abordat într-o manieră excesiv de formalistă problema dovezii calității de moștenitor a reclamantului apelant, conchizând greșit că acesta nu a dovedit o astfel de calitate, raportat la efectele hotărârilor judecătorești anterioare, opozabile pârâtelor, precum și la lipsa unui nou certificat de moștenitor care să fi fost eliberat după ce s-a anulat parțial primul, deși hotărârea din anul 2005 era suficientă pentru acest scop, cu toate acestea, apelul nu poate fi admis, tocmai pentru că, fiindu-le deja stabilite calitățile de moștenitor și întinderea drepturilor succesorale asupra unei moșteniri/unei părți dintr-o moștenire, părțile în proces nu se (mai) află în situația de a apela la petiția de ereditate, neputând readuce în discuție disputa asupra calității de moștenitor deja tranșată cu putere de lucru judecat.
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu este îndeplinită nici cealaltă condiție de intentare a petiției de ereditate, anume cea legată de predarea materială a bunului/moștenirii, care este și ea de esența unei astfel de acțiuni reale, aidoma revendicării (singura diferență între cele două fiind aceea că, privitor la un bun succesoral, revendicarea și predarea bunului vizează disputarea calității de proprietar a celui care a lăsat moștenirea, iar nu doar calitatea de moștenitor a lui de cujus, ca în cazul petiției de ereditate).
Tribunalul a apreciat că atâta vreme cât nu se cere predarea bunului în materialitatea sa, ci numai predarea unei cote (succesorale) din bun, între comoștenitori acțiunea astfel concepută devine inadmisibilă, ei având la îndemână calea partajului, ca modalitate de realizare a drepturilor lor ce au fost irevocabil recunoscute ca atare, adică derivate din acea succesiune, așa cum este situația în cauza dedusă judecății.
Din memoriul de apel, tribunalul a reținut că problema pe care apelantul a ridicat-o în fata Judecătoriei a fost aceea de a se recunoaște efectele juridice ale anulării certificatelor de moștenitor, în condițiile în care, prin acțiunea în revendicare asupra bunului litigios, pârâtele i-au negat o astfel de calitate.
Instanța de control judiciar a apreciat, însă, că nicio consecință a hotărârilor anterioare nu poate fi înlăturată pe calea petiției de ereditate; problema este, de altfel, greșit pusă, pentru că nu s-au stabilit, prin hotărârile anterioare (inclusiv sentința civilă nr. 3897/15.05.2007), drepturi exclusive în favoarea uneia dintre părți, ori în contradicție cu cele stabilite prin hotărârea de anulare a certificatelor de moștenitor, iar pe de altă parte, așa cum s-a explicat, drepturile părților pot fi valorificate în cadrul acțiunii de partaj, pe care părțile au și promovat-o (judecata fiind suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze), fără a fi necesar, pentru aceasta, o altă hotărâre de recunoaștere a efectelor celei anterioare.
Dintr-o astfel de perspectivă, nu se poate reține că s-ar fi încălcat reclamantului apelant vreun drept de proprietate, prin respingerea acțiunii în petiție de ereditate, astfel cum eronat se susține prin ultima critică formulată în apel; realizarea dreptului nu este cu nimic îngrădită în cadrul partajului, prin care se pune capăt stării de indiviziune și se atribuie bunurile în materialitatea lor, cu echilibrarea, dacă este cazul, prin plata de sulte corespunzător cotelor de drept recunoscute.
În consecință, văzând nefondate criticile și neidentificând, totodată, motive de ordine publică apte să susțină reformarea hotărârii în calea de atac, tribunalul a dispus, față de dispozițiile art. 295 alin. 1 și 296 C.pr.civ., respingerea, ca nefondat, a apelului, menținând, cu precizările arătate referitoare la considerente, soluția pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a arătat, după prezentarea istoricului litigiilor ce au existat între părți și al prezentei cauze, că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului, respectiv a sentinței irevocabile nr. 56/24.01.2005 prin care s-a anulat parțial dispoziția de restituire nr. 271/03.04.2002.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 cod procedură civilă, s-a susținut că în mod greșit tribunalul a apreciat că prin această hotărâre judecătorească irevocabilă s-a recunoscut dreptul recurentului asupra cotei de ¼ din întregul imobil situat în .. 111, ., deși litigiul finalizat cu pronunțarea acestei sentințe a avut ca obiect doar partea de imobil ce a fost restituită prin dispoziția nr. 271/2002. În consecință, chiar dacă judecătorul a folosit expresia ,,întreg imobilul,, interpretarea logică face ca efectele să privească doar apartamentele restituite în procedura Legii nr. 10/2001, nu și cele nerestituite și care la data judecării erau în patrimoniul altei persoane.
În continuare, recurentul a susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor de drept care reglementează petiția de ereditate.
În dezvoltarea acestei critici, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă s-a arătat de recurent că problema pe care a ridicat-o în fața judecătoriei și a tribunalului a fost de a se recunoaște efectele juridice ale anulării a două certificate de moștenitor în raport de cel de-al treilea, înregistrat sub nr. 25/2011, emis în favoarea moștenitoarelor testamentare C. A. și M. A. M., în condițiile în care prin acțiunea în revendicare, autoarea lor, Tetu D. a negat calitatea recurentului de succesor. În raport de acest ultim certificat de moștenitor, care menționa în masa succesorală dreptul de proprietate al defunctei asupra întregului apartament în litigiu, petiția de ereditate era, susține recurentul, perfect admisibilă, iar faptul că acesta deținea doar o cotă de ¼ din succesiune nu schimba cu nimic datele problemei.
În finalul motivelor de recurs s-a susținut, din nou, că soluția pronunțată încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, deoarece sentința civilă nr. 56/2005 reprezenta bun în senul Convenției și trebuie să se bucure de protecția acestei norme internaționale.
În recurs s-a depus la dosar și Dispoziția nr. 6408/05.10.2006 emisă de Primăria Municipiului București, prin care s-a respins cererea numitului Tetu R. privind restituirea integrală, în natură, a întregului imobil situat în București, .. 111, ., cu motivarea că apartamentele 3 și 4 au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 și s-au acordat t acestea măsuri reparatorii prin echivalent.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de criticile formulate de recurent, Curtea va reține că recursul e nefondat, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 8 cod procedură civilă reglementează modificarea hotărârii recurate în ipoteza în care a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de nelegalitate vizează situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă natura ori înțelesul. Dacă, însă, din probe ar rezulta un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 cod procedură civilă.
De asemenea, prin acest motiv nu se poate invoca omisiunea instanței ce a pronunțat hotărârea recurată de a analiza unele din înscrisurile depuse la dosar sau interpretarea greșită a acestora.
Criticând decizia instanței de apel, recurentul pârât reia, practic, apărările de fapt și de drept invocate în fața instanțelor anterioare și susține nelegalitatea deciziei recurate, pentru interpretarea eronată a unei probe administrată în cauză, respectiv sentința civilă nr. 56/24.01.2005 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 2581/2003, susținând că prin aceasta s-a reținut dreptul său asupra cotei de ¼ din partea de imobil restituită în procedura Legii nr. 10/2001 prin dispoziția nr. 271/2002 și nu din întregul imobil.
Astfel de critici nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate anterior menționat, în condițiile în care, chiar prin motivele de recurs, recurentul recunoaște că există un dubiu asupra dreptului constatat prin hotărâre irevocabilă, în condițiile în care, în hotărâre se face referire la întregul imobil.
Și în ipoteza în care s-ar trece peste această motivare defectuoasă a recursului și s-ar considera că o astfel de critică ar putea fi subsumată, din oficiu, de instanță dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, prin raportare la efectele juridice produse de această hotărâre irevocabilă, conform legii, Curtea apreciază că este nefondată.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu a concluzionat în sensul respingerii apelului în considerarea calității reclamantului de titular al cotei de 1/4 din întregul imobil situat în București, .. 111, ., stabilită prin sentința civilă nr. 56/24.01.2005, ci pentru că fiindu-le deja stabilite calitățile de moștenitor și întinderea drepturilor succesorale asupra unei moșteniri/unei părți dintr-o moștenire, părțile în proces nu se (mai) află în situația de a apela la petiția de ereditate, neputând readuce în discuție disputa asupra calității de moștenitor deja tranșată cu putere de lucru judecat.
Petiția de ereditate este o actiune reală, prin care o persoană (ce se pretinde chemată la moștenire) cere instanței de judecată recunoașterea titlului său de moștenitor sau legatar și obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor.
Cât timp calitatea părților de succesori ai defunctului Tetu D. și întinderea drepturilor acestora a fost deja stabilită prin hotărârea irevocabilă anterior menționată, cu ocazia soluționării cererilor ce aveau ca obiect, contrar susținerilor recurentului, atât constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 271/03.04.2002 emisă de Primăria Municipiului București, cât și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de calitate de moștenitor nr. 158/09.12.1998 întocmit de BNP Notarex și a certificatului de moștenitor nr. 39/2004 eliberat de notarul public C. V. și C. M., este evident că o cerere, în același sens nu putea fi primită și analizată de instanța de judecată.
Este adevărat că prin sentința civilă nr. 3897/15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de autoarea pârâtelor Tetu D. împotriva pârâte B. G. și a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 4 din imobil, iar prin certificatul de moștenitor nr. 25/2011 apartamentul a fost inclus în totalitate în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Tetu D., dar aceasta nu este de natură să ducă la concluzia admisibilității petiției de ereditate formulată de reclamant în prezenta cauză.
Aceasta deoarece, prin acțiune se solicită de către recurentul reclamant recunoașterea calității sale de succesor al autoarei M. D., calitate deja constatată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 56/2005 și nu calitatea acestuia de succesor al defunctei Tetu D., după urma căreia a fost eliberat certificatul anterior arătat.
Nefondată este și critica prin care se invocă de către recurent încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Conform acestei norme internaționale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale . Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional .
În cauza de față nu se poate considera că, prin soluția pronunțată, recurentul reclamant ar fi lipsit de proprietatea sa, deoarece dreptul său succesoral asupra cotei de ¼ din succesiunea rămasă de pe urma lui Tetu D. a fost deja constatat prin hotărâre irevocabilă, iar valorificarea sa legală poate fi făcută în cazul unei acțiuni de partaj, ce nu va putea fi împiedicată de sentința civilă nr. 3897/15.05.2007, prin care autoarea pârâtelor a câștigat o acțiune în revendicare privind apartamentul în litigiu, deoarece o astfel de hotărâre are conform legii în vigoare la data pronunțării ei efect declarativ de drepturi și nu constitutiv.
Soluția pronunțată de tribunal nu numai că nu încalcă legislația și jurisprudența CEDO, dar este în deplin consens cu aceasta. În repetate rânduri Curtea Europeană a statuat că incertitudinea jurisprudențială este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminentei dreptului.
Instanța Europeană a considerat constant că noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant M. G. G., împotriva deciziei civile nr.461 A din 18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. A. și M. A. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.I.B.
2 ex./04.06.2015
------------------------------------
T.B-Secția a V-a – D.M.P.
- E.D.
Jud.Sector 2 – C.R.R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 257/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 275/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
