Pretenţii. Decizia nr. 257/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 257/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1272/3/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 257A

Ședința publică din data de 13 MAI 2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. D. O.

JUDECĂTOR - L. E. F.

GREFIER - L. D.

Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă Z. M. – cu domiciliul ales la CAv. I. L. din București, ., ..3, ., împotriva sentinței civile nr.1288/8.10.2014 în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice – cu sediul în București, .,sector 5, cauza are ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 29.04.2015, 06.05.2015 și apoi la data de 13.05.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

P. sentința civilă nr.1288/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Z. M. reprezentata prin av.I. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, reclamanta Z. M. prin mandatar V. O.,a chemat în judecata pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea paratului la plata sumei de 561.848 Iei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării pe bursa a cantității de 1279.649 de acțiuni FP din creanța garantata asupra statului in cuantum de 2.240.011 lei conferita de Titlul de despăgubire Nr.6371/18.08.2009 - Titlul de Conversie Nr. 80/22.01.2010 emis de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_ lei, începând cu data de 18.08.2009 si pana la momentul plății efective.

Obligarea paratului la plata sumei de 200 RON reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive si executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauza.

În motivare acțiunii s-a arătat că reclamanta a notificat Primăria Municipiului București în baza L. 10/2001 pentru restituirea în natura ori în echivalent a unui imobil situat în Municipiul București.

Notificarea în baza L.10/2001 a fost soluționata cu o întârziere culpabila a autorităților de resort de 5 ani de zile având în vedere disp. art. 25 alin.(l) din L.nr.10/2001 raportat la termenul rezonabil consacrat de disp. art. 6 din CEDO, prin emiterea de către Primăria Municipiului București a deciziei prin care s-a dispus restituirea prin echivalent a imobilului intrat in mod abuziv in posesia statului roman.

Ulterior, a fost emis de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, Titlul de despăgubire Nr. 6371/2009 - Titlul de Conversie nr. 80/2010 pe numele reclamantei reprezentând titlurile de despăgubire in cuantum de 2740.011 lei - „care incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate" (disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007), raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituție,„(...) creanțele asupra statului sunt garantate"".

Având în vedere "CAPITOLUL VI -„Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondulf Proprietatea" - Secțiunea 1" din Titlul VII al L.247/2005 introdus prin disp. Art. 26 din OUG 81/2007, Titlul de despăgubire aferent deciziei sus menționate a fost convertite in favoarea reclamante prin Titlurile de conversie Nr.80/2010, emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor . de_ de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Reclamanta a susținut că S. R. prin instituțiile sale, respectiv Guvernul României, nu a respectat termenul inițial de 4 luni prevăzut de disp. art. 12 pct.(2) din Titlul VII al L.247/2005, înlăuntrul căruia urma să se desfășoare listarea la bursa a Fondului Proprietatea, acesta din urma fiind depășit cu 2 ani si 7 luni. Ulterior si termenul de 6 luni prevăzut de disp. art. 7 alin.(l) din O.G. 81/2007 a fost încălcat cu 11 luni, întrucât caietul de sarcini si regulamentul de organizare a licitației internaționale pentru desemnarea societății de administrare a Fondului Proprietatea a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de abia la data de 19.11.2008, odată cu aprobarea H.G. Nr. 1514/19.11.2008 publicată în M.O. Nr.806/03.12.2008, motiv pentru care listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata in mod abuziv timp de 5 ani de zile, unul dintre motive fiind reprezentat de dorința anumitor grupuri de interese ca foștii proprietari naționalizați si despăgubiți prin intermediul acțiunilor la FP, exasperați de refuzul acționarului majoritar la FP - S. R., de a efectua demersurile necesare listării la bursa a Fondul Proprietatea, sa se vadă nevoiți astfel a își vinde participația deținuta la acest organism financiar, însă la preturi infime.

Precum s-a întâmplat în cazul a aproximativ 52% dintre persoanele îndreptățite, care, anterior listării FP la bursa, au fost silite să-și vândă pe piața gri acțiunile deținute la acest organism financiar, la preturi derizorii cuprinse intre 7 – 25 %.

Având în vedere cele mai sus a solicitat să se constate că în cauză sunt incidente disp. art. 998 -999 cod civil l si respectiv disp. art. 1357 alin.(l) din Noul Cod Civil: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicita, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare"; prezenta cerere este întemeiata în drept atât in baza răspunderii contractuale, cât si în baza răspunderii delictuale pentru fapta proprie.

Astfel, pârâtul se face în mod direct vinovat de tergiversarea listării la bursa a Fondului Proprietatea, cu încălcarea termenelor legale imperative mai sus arătate. A arătat că pârâtul statul român a optat în mod unilateral pentru aceasta modalitate de stingere a creanței, recurgând la instrumentul de plată reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Astfel, în conformitate cu Secțiunea 2 din CAPITOLUL VI -„Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea - Reguli de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea" din Titlul VII al L.247/2005 introdus prin disp. art. 26 din O.U.G. 81/2007: „ Art. 18.7. - (1) Procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie in acțiuni emise de Fondul Proprietatea va fi suspendata de la data înregistrării la CNVM a Fondului "Proprietatea" ca societate de investiții de tip închis si până la data stabilita conform prevederilor alin.(2) al prezentului articol. Până la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" se va realiza la valoarea nominala.

Deși pârâtul cunoștea foarte bine împrejurarea că în cazul oricărei companii listate la bursa există un discount semnificativ (între 30 - 60%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), îndeosebi în cazul piețelor emergente, cu toate acestea a decis în mod samavolnic ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire să se realizeze totuși la valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

Or, această operațiune de conversie a titlurilor de despăgubire la valoarea nominala de 1 leu a început din anul 2006, când au fost emise primele titluri de conversie si a durat pana în data de 11.01.2011, moment până la care statul român reușise performanța de a se descotorosi în detrimentul foștilor proprietari ori urmașilor acestora, de aproximativ 61% din participațiunea sa la Fondul Proprietatea, însa la valoarea de 1 leu/acțiune. De altfel, unul din motivele pentru care listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata atât de mult timp, a fost printre altele si posibilitatea ca statul să „plaseze" foștilor proprietari ori urmașilor acestora un număr cat mai mare de acțiuni, însă la o valoare nereala si supraapreciata artificial de 1 leu/acțiune.

În vederea valorificării creanței garantate asupra statului conferita de Titlul de despăgubire reclamanta a vândut pe B. de Valori București - cantitatea de_ de acțiuni FP ce i-au fost atribuite în contul sumei de_ lei din creanța asupra statului, pentru care a obținut cumulat suma totală de 717.801 lei.

Astfel, cu ocazia valorificării acțiunilor FP din creanța garantata pe care o are asupra statului a obținut suma de 717.801 lei, rezultând o diferență de 561.848 lei .

În ce privește stingerea creanței garantate asupra statului pe care o deține și pe care paratul a înțeles sa si-o onoreze prin intermediul mijlocului de plata reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, disp. art. 1073 din vechiul Cod Civil prevăd ca:

„Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației si, in caz contrar are dreptul la dezdăunare", 1091 din vechiul Cod Civil statuează ca „ obligațiile se sting prin plata... " - integrala, disp. art. 1075 din vechiul Cod Civil stabilesc că: „ Orice obligație de a face sau de a nu face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. " si disp. art. 1082 din vechiul Cod Civil conchid ca: „ Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării... " . Iar disp. art. 1101 din vechiul Cod Civil prevăd ca „debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibila chiar".

Faptul ca Titlurile de despăgubire emise de către Guvernul român prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă creanțe garantate asupra statului, a fost recunoscut, asumat si însușit întocmai chiar de către pârât, care, prin Nota de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 statuează in secțiunea a 2-a - Motivul emiterii actului normativ, pct. 1.3 alin. Penultim, cum că: titlurile de despăgubire emise peste limita participației statului la Fondul Proprietatea nu vor avea o acoperire reală în posibilitatea de a fi valorificate de către persoanele îndreptățite si vor constitui o creanța asupra statului roman" cu precizarea ca la acel moment acțiunile emitentului FP se atribuiau la valoarea medie de tranzacționare pe bursa a acestor acțiuni, si nicidecum la cotația de 1 leu/acțiune.

S. român, a stabilit în mod unilateral si artificial cum că valoarea de tranzacționare pe bursă a acțiunilor emitentului FP va fi una si aceeași cu valoarea nominala unitara a acțiunilor emitentului Fondului Proprietatea.

Or, activul net este un indicator folosit in domeniul fondurilor de investiții (inclusiv STF si FP) si reprezintă suma valorii actuale a tuturor investițiilor unui fond (acțiuni, obligațiuni, etc), din care se scad cheltuielile (obligațiile) curente ale fondului. Activul net unitar (sau Valoarea Unitara a Activului Net - VUAN) se calculează împărțind activul net la numărul de unități de fond in circulație sau la numărul de acțiuni emise in cazul fondurilor închise. In cazul fondurilor deschise, valoarea unei unități de fond este chiar VUAN; însă în cazul fondurilor tranzacționate (ca de exemplu FP si SIF), prețul la bursa (valoarea de capitalizare) diferă cu mult față de VUAN, caz în care se calculează indicatorul preț/VUAN si se folosește pentru comparații între diverse fonduri, piețe, perioade, etc.

Or, acești factori de risc mai sus menționați exhaustiv în raportul -proiect aflat în anexa, conduceau in mod neîndoielnic si obiectiv Ia concluzia unui discount substanțial intre valoarea nominala/acțiune de 1 leu, si valoarea reala de tranzacționare.

Însă pârâtul a preferat in mod culpabil sa ignore aceste împrejurări avute în vedere de către investitorii instituționali, care în prezent dețin 55% din acțiunile FP, iar pe cale de consecința sa atribuie acțiunile FP la valoarea nominala de 1 leu/acțiune.

Astfel, termenele limită mai sus arătate de 30.09.2007 și respectiv 31.12.2008 au fost demult depășite, iar pană în prezent statul român nu a inițiat ofertele publice de vânzare pentru minimum 5% din pachetele de acțiuni la societățile comerciale atestate in anexa Titlului VII ( cu excepția listării la bursa in anul 2013 a S.C. Romgaz S.A si S.C. NuclearelectricaS.A.), si la care acesta din urma era acționar majoritar, împrejurare care a avut un impact negativ, direct si efectiv, in ceea ce privește tranzacționarea acțiunilor FP la bursa cu mult sub valoarea activului net unitar, cu un discount major, de aproximativ 55%.

De altfel, aceste termene au fost prelungite o dată în plus de către pârât prin promulgarea Legii nr. 302/2011.

Procedurile de admitere la tranzacționare vor fi finalizate cel târziu la 31 decembrie 2012," ; cu precizarea că nici măcar până în prezent aceste proceduri legale nu au fost finalizate.

Relevanta în speță este si împrejurarea ca Fondul Proprietatea are în portofoliu 84 de companii, din care doar 29 erau listate la B. de Valori București, restul fiind nelistate din motivele mai sus arătate.

Ca atare, cu excepția listării la bursa în anul 2013 a S.C. Romgaz S.A si S.C. Nuclearelectrica S.A., neinițierea conform dispozițiilor art. 11din Titlul VII al Legii 247/2005 modificat prin dispozițiile art. 16 din OUG Nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea,derularea si încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachetele de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute in anexa ce face parte integranta din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a influențat negativ prețul de tranzacționare

pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea in sensul micșorării valorii de tranzacționare a acțiunilor.

Astfel, neinițierea conform disp. art. 11 din Titlul VII al Legii. 247/2005 modificat prin disp. art. l6 din O.U.G. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale a influențat in opinia reclamantei prețul de tranzacționare pe bursă al acțiunilor— emitentului Fondul Proprietatea ÎN SENSUL MICȘORĂRII VALORII DE TRANZACȚIONARE PE BURSĂ A ACȚIUNILOR EMITENTULUI FONDUL PROPRIETATEA.

Astfel în speță exista o vădita legătura de cauzalitate intre atitudinea culpabila a paratului pe de o parte, care prin omisiune intenționata a ignorant factorii de risc menționați în Anexa si totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 si 12 pct.(2) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, inacțiuni si omisiuni care s-au concretizat printr-un prejudiciu, de cealaltă parte, întrucât prețul acțiunilor FP este cu mult sub valoarea nominala de 1 leu/acțiune pentru motivele mai sus arătate.

Nu în ultimul rând, Titlul VII al L.247/2005 modificat prin O.U.G. 81/2007 instituie o veritabila discriminare intre doua categorii distincte de creditori, însa cu aceleași drepturi asupra statului român.

Astfel, prima categorie este reprezentata de creditorii care si-au convertit titlurile de despăgubire pana la 10 zile lucrătoare înainte de prima ședință de tranzacționare a Fondului Proprietatea, la valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

Cea de a doua categorie de creditori în mod inexplicabil mai norocoasă și privilegiata, este reprezentata de creditorii care își vor converti titlurile de despăgubire începând cu ,, ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor "Fondului Proprietatea""- disp. art. art. 26 din O.U.G. 81/20O7^prin care a fost introdus art. 18A7 alin.(2) din Titlul VII al L.247/2005. In cazul acestei categorii de creditori, conversia titlurilor de despăgubire nu se mai face la valoarea nominala, precum in cazul primei categorii de creditori, ci: „ se va realiza prin împărțirea valorii despăgubirii menționate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie la prețul mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor, care se stabilește astfel: în cazul conversiilor care se realizează în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat este egal cu prețul mediu de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate la încheierea celei de-a 60-a ședințe de tranzacționare; în cazul conversiilor care se realizează începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat de tranzacționare este egal cu prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate. " - disp. art. art. 26 din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18A7 alin.(3) din Titlul VII al L.247/2005.

Având în vedere ca începând cu data de 2 mai 2011 a fost reluata conversia titlurilor de despăgubire in acțiuni, această conversie se face la cotația de 0,602 bani/acțiune (ultima cotație înainte de epuizarea participației statului la fond fiind de 0,51 lei/acțiune).

Or, această vădită discriminare între cele doua categorii de creditori cu drepturi egale asupra statului, întemeiata pe criteriul momentului conversiei titlului de despăgubire, care poate fi . 10 zile lucrătoare înainte de prima ședință de tranzacționare la B. a Fondului Proprietatea, ori in al doilea caz, ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor "Fondului Proprietatea. Este interzisa_ atât in conformitate cu disp. art. 14 din Convenția CEDO: „Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație, "cât și în conformitate cu disp. art. 16 alin.(l) din Constituție:,, Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări "".

In cauza Buchen vs. Cehia - secția II, hotărârea din 26 noiembrie 2002, cauza nr._/97, jurisprudența Curții de la Strasbourg, care reprezintă interpretarea oficiala a Convenției CEDO, a statuat ca: „ O diferență de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincție între două categorii nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă "..."stabilirea unui alt regim juridic pentru persoane aflate în aceeași situație, dar ale căror proceduri administrative sunt întârziate contravine principiului interdicției discriminării, stabilit în articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție."

Totodată, Curtea de la Strasbourg - Marea Cameră, în hotărârea Chassagnou și alții vs. Franța, 29 aprilie 1999, cauzele nr._/94,_/95 și_/95,a hotărât ca: „ Orice diferență de tratament nejustificată este echivalentă cu o discriminare."

De asemenea, în cauza Stubbings ș.a. versus Marea Britanie s-a decis că "există discriminare în sensul articolului 14 al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele".

„Diferența de tratament devine discriminare, in sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale „introduc distincții intre situați analoage si comparabile", fără ca acestea sa se bazeze pe o „justificare rezonabila si obiectiva". După cum a decis in mod constant instanța europeana, daca acest text oferă o protecție împotriva oricărei discriminări in exercițiul drepturilor si libertăților pe care Convenția le garantează, orice diferența de tratament nu semnifica, in mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare sa se producă, „trebuie stabilit ca persoane aflate in situații analoage sau comparabile, in materie, beneficiază de un tratament preferențial si ca aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectiva sau rezonabila ; " - Convenția europeana a drepturilor omului - C. B. - Editura C.H. B., Ediția 2, pag. 962 alin. ultim.

Or în speța, acest criteriu de distincție între cele doua categorii de persoane îndreptățite cu drepturi egale asupra debitorului lor - S. R., întemeiat in funcție de momentul temporal al convertirii titlurilor de despăgubire, care . fi înainte de listarea FP la bursă, ori in al doilea caz, ulterior listării la bursa a FP si începând cu primele 60 de ședințe de tranzacționare la bursa a acestor acțiuni, nu are nici o justificare obiectiva si rezonabila.

Nu în ultimul rând, în cauza Almeida Garnet, Mascarenhas Falcao și alții versus Portugalia, 11 ianuarie 2000 – cauza nr._/96 și_/96, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca disp. art 1 din Protocolul nr. 1 protejează si drepturile de creanța si nu doar bunurile corporale.

De asemenea ... atunci când un stat contractant, după ratificarea Convenției, inclusiv a Protocolului nr. 1, a adoptat o legislație ce prevede restituirea totala sau parțiala, in natura sau prin echivalent, oricare ar fi forma ori întinderea acestui „echivalent", a bunurilor confiscate de un regim anterior, o asemenea legislație are a fi considerata ca făcând să se nască „un nou drept de proprietate" în patrimoniul celui îndreptățit la restituire, drept apărat de dispozițiile textului analizat.

Totuși, când un Stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totala sau parțiala a bunurilor confiscate de un regim anterior, o atare legislație poate fi considerata ca generează un nou drept de proprietate protejata de articolul 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care satisfac condițiile de restituire. (Kopecky contra Slovacia [GC], nr._/98, § 35, CEDO 2004-IX)". - Curtea Europeana a Drepturilor Omului - pct. 136 din Cauza A. si alții vs. România - Hotărârea din 12.10.2010.

Referitor la înțelesul noțiunii de "speranță legitima", s-a statuat în numeroase soluții pe spețe ale Curții de la Strasbourg, că aceasta noțiune trebuie înțeleasă și interpretată ca avându-și temeiul în dreptul cetățeanului la coerență și siguranță legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să își poată valorifica, păstra și apăra drepturile.Cu alte cuvinte este vorba de concretizarea principiului constituțional, propriu oricărui stat de drept, privind supremația legii. De altfel in cauza Beianvs. România a fost consacrat dreptul cetățenilor U.E. la o jurisprudența unitara.

Ca atare, a reiterat faptul că reclamanta a deținut o creanța certă, lichida s i exigibilă asupra statului, in cuantum de 1.279.649 lei, fiind așadar titulara unui drept de proprietate asupra unui bun in accepțiunea disp. art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO. P. art. 44, Constituția României garantează dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, ocrotind în mod egal dreptul de proprietate indiferent de proprietar ori factori aleatorii de temporalitate.

Aplicarea defectuoasa a legii speciale de reparație guvernata de principiul restituirii integrale vatămă grav securitatea juridică a actelor administrative unilaterale emise de către parat.

Astfel reclamanta deține o creanța suficient de bine stabilită" pentru a beneficia de protectia disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadisversus G., Jasiunieneversus Lituania si S. si V. lonescuversus România), iar plata parțiala a creanței mai sus arătata, cauzata de culpa paratului care nu a listat la bursa FP înlăuntrul termenelor imperative prevăzute de lege, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate in portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării, tot din culpa paratului care a ignorat principiile elementare ale funcționarii pieței de capital, acțiunile s-au tranzacționat cu un discount semnificativ 50- 60 % din valoarea nominala, constituie o atingere a dreptului nostru de proprietate, astfel cum acesta este garantat si protejat de Convenția CEDO, reprezentând o lipsire abuziva de proprietate, in limita diferenței dintre cuantumul creanței garantate asupra statului si prețul efectiv obținut pe bursa, prin valorificarea pe piața de capital a instrumentului de plata reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, de cealaltă parte.

Or, din momentul în care i-a fost recunoscut în patrimoniu un drept de creanța asupra statului în cuantum de 1.279.649 lei ingerințele in exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere expresă a legii, pentru un scop legitim si păstrând proporțiile de rezonabilitate (intre ingerința si scopul propus).

Insă disp. art. 20 alin. 2) din Legea 10/2001 republicata, in vigoare la acest moment statuează ca: „....persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, de asemenea in vigoare prevăd: „acordarea unor despăgubiri juste si echitabile si neplafonarea prin lege a despăgubirilor", iar disp. art.3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate pana in prezent, stabilesc ca Titlul de despăgubire „...incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".

Ca atare legiuitorul, prin promulgarea legilor speciale de reparație Nr. 10.2001 si Titlul VII din L.247/2005, si-a asumat obligația ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrate în mod abuziv în posesia statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit in natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale, în conformitate cu disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția CEDO.

Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătată trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva in conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin.(2) din L. 10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, precum si a Notei de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Secțiunea a I -a pct.1.3 alin. penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecințe inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept quidicit de uno, negat de altero.

Reclamanta a mai arătat că a sesizat instanța de judecată în conformitate cu disp. art. 13 din Convenția CEDO, ca și instanța europeană de remediu (recurs intern) față de încălcarea disp.art. 1 din Primul Protocol Adițional, în vederea obținerii unui remediu adecvat față de încălcarea invocată.

Totodată, a supus în acest sens atenția asupra Recomandării Comitetului de Miniștrii adoptat la data de 12 mai 2004.

Nu în ultimul rând, partea relevantă din anexa la Recomandarea Comitetului Miniștrilor R. (2004) prevede următoarele:

"(...) 13. După ce o hotărâre a Curții care relevă deficiențe structurale sau generale în dreptul sau în practica statului («hotărâre-pilot») a fost adoptată, iar un număr mare de cereri privitoare la aceeași problemă («cauze repetitive») sunt pe rol sau susceptibile de a fi introduse la Curte, statul pârât trebuie să se asigure că potențialii reclamanți dispun de un recurs efectiv care să le permită să se adreseze unei autorități naționale competente, recurs care ar putea fi, în egală măsură, utilizat de reclamanții actuali.

Un astfel de recurs rapid și eficient le-ar permite să obțină deja o reparație la nivel intern, în conformitate cu principiul subsidiarității sistemului Convenției.

La cerere au fost anexate înscrisuri precum și o expertiză contabilă extrajudiciară.

Analizând probele administrate în cauză,tribunalul a reținut următoarele:

Astfel în conformitate cu art.998 - 999 C.civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Aceste dispoziții legale instituie un principiu de drept acela al răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, în baza cărui poate fi obligată la repararea prejudiciului persoana ( fizică sau juridică) care a cauzat acest prejudiciu prin fapta sa ilicită.

Fapta ilicită se exteriorizează sub forma unei acțiuni comisive sau sub forma unei omisiuni, adică a unei abțineri de la acțiune într-o împrejurare în care există obligația de a acționa.

Fapta ilicită antrenează răspunderea civilă delictuală când aduce atingere unor drepturi subiective pe care victima le-a dobândit într-o altă modalitate decât printr-un contract aflat în curs de executare, încheiat cu făptuitorul; ea angajează răspunderea civilă contractuală atunci când constituie o încălcare a unei obligații contractuale, respectiv a unui drept subiectiv izvorât dintr-un contract aflat în curs de executare, în care victima și făptuitorul au calitatea de părți.

Pentru a fi angajată răspunderea contractuală este necesar ca între reclamantă și pârât să preexiste un contract valabil încheiat; or, între reclamantă și pârâtul S. R. reprezentat de Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu s-a încheiat un contract, prin urmare nu poate fi invocată răspunderea pentru neexecutarea unei obligații contractuale care nu se află în ființă.

În ce privește acțiunea Statului R. de a opta unilateral pentru modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv în forma acordării titlurilor de despăgubire nr.6371/2009 emis de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor aceasta nu poate constitui o acțiune sau inacțiune, care să atragă răspunderea civilă delictuală deoarece au fost emise în baza Legii nr. 247/2005, deci în executarea legii, fiind acte administrative.

De asemenea împrejurarea că reclamanta a decis să procedeze la vânzarea acțiunilor la un preț mai mic deși avea posibilitate să aștepte creșterea valorii lor pe bursă ( știut fiind că valoarea acțiunilor la bursă este fluctuantă, influențată fiind de factori economici și financiari cu un potențial de variație mai mic sau mai mare, în funcție de bunurile și valorile tranzacționate ș.a.) reprezintă o conduită proprie a reclamantei care nu poate fi atribuită pârâtului S. R..

De asemenea cotarea la Bursă a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea nu poate fi considerată ca reprezentând o acțiune ilicită, aceasta realizându-se în conformitate cu dispozițiile Legii nr.247/2005 – Titlul VII.

Susținerea potrivit căreia S. R. a stabilit în mod unilateral că valoarea de tranzacționare pe bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea va fi una și aceeași cu valoarea nominală unitară a acțiunilor emitentului nu reprezintă o conduită ilicită, ci se încadrează în activitatea de legiferare proprie acestui subiect de drept.

Susținerea reclamantei în sensul că dispozițiile legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247//2005 instituie o veritabilă discriminare între două categorii de creditori, nu a fost probată în condițiile în care poate activitatea de legiferare este unul din atributele exclusive ale Statului prin organele sale specializate și aceasta în condițiile în care reglementările criticate nu au fost declarate neconstituționale pentru motivul invocat de reclamantă de către Curtea Constituțională.

Față de considerentele reținute tribunalul va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr.1288/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a declarat apel reclamanta Z. M..

În motivarea apelului apelanta reclamantă critică sentința pentru următoarele motive:

În fapt, prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta a chemat în judecată intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând repararea unui prejudiciu ocazionat de încasarea unei creanțe garantate asupra statului, așa precum a formulat petitele din cererea introductivă.

In susținerea acțiunii, a invocat motivele de fapt si de drept avute în vedere în cererea introductiva de chemare în judecată si pe care în conformitate cu disp. art., 476 alin.(2) C.proc. civ, le reitera o dată în plus si pe aceasta cale.

Instanța Tribunalului București - Secția a III-a Civila, prin pronunțarea Sentinței Civile Nr. 1288 din data de 08.10.2014 in D._, a dispus: "Respinge acțiunea .... ca neîntemeiata ".

La pronunțarea sentinței apelate instanța Tribunalului București a avut în vedere următoarele considerente: Încasarea efectiva a despăgubirii nu poate fi garantata, întrucât mecanismul bursei este unu aleatoriu, fiind supus unor factori de risc externi. In speța nu sunt întrunite elementele cumulative ale răspunderii delictuale " fapta ilicita, prejudiciu si legătura de cauzalitate. P. admiterea cererii de chemare în judecată ar însemna să i se recunoască drepturi de care nu beneficia conform legii speciale. In speța nu exista nici o discriminare iar statul nu putea garanta în concret valorificarea acțiunilor FP se va face la valoarea nominala de 1 leu/acțiune care acestea au fost atribuite. Regimul despăgubirilor este unul aleatoriu, în funcție de fluctuațiile bursien supus atât pierderilor, cât și câștigurilor. Dispozițiile Titlului VII din L.247 cu caracter discriminatoriu nu au fost declarate neconstituționale de câtre de Curtea Constituțională.

Ori instanța de fond a interpretat greșit în mod voit actul juridic dedus judeca hotărârea data în speță fiind insuficient motivata și lipsita de temei legal.

In primul rând, a solicitat să constate ca instanța de fond a nesocotit disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/200S modificat prin Titlul I, art. 3 I O.G._ publicata in M.O. Partea 1 Nr. 446 din 29.06.2007, raportat la di art. 44 alin (1) din Constituție, ,,(. .. ) creanțele asupra statului sunt garantate", conform cărora titlurile de despăgubire în cuantum de 2.240.1 lei emise de câtre Guvernul României prin A.N.R.P. în favoarea apelanților: "incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".

In al doilea rând instanța de fond pur si simplu a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, invocat pe larg atât în cuprinsul cererii introductive, cât și în cererea de apel: disp. art. 1073 din vechiul Cod Civil prevăd că: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", 1091 din vechiul Cod Civil statuează ca" obligațiile se sting prin plata ... " - integrala, disp. arte 1075 din vechiul Cod Civil stabilesc ca: "Orice obligație de a face sau de a nu face se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului. "si disp. art. 1082 din vechiul Cod Civil conchid ca: " Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării ... ". Iar disp. art. 1101 din vechiul Cod Civil prevăd ca "debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie fie datoria divizibila chiar".

De asemenea, având în vedere disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L._ pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1469 din Noul Cod Civil prevăd ca: "Obligația se stinge prin plata atunci când prestația datorata este executata de bunăvoie"; disp. art. 1480 din Noul cod civil stabilesc ca: „Debitorul este ținut să își execute obligațiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale ... ": disp. art. 1488 din Noul Cod civil conchid ca: .Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea câtre creditor a sumei nominale datorate", iar disp. art. 1490 din Noul Cod civil statuează ca: "Creditorul poate refuza să primească o executare parțiala, chiar daca prestația este divizibila. " Mai mult, disp. art 1492 din Noul Cod civil prevăd ca: .Debitorul nu se poate libera executând o alta prestație decât cea datorata ... ", disp. art. 1516 din Noul Cod civil stabilesc ca: "Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își executa obligația si se afla în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa si fără a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: 1. sa ceara sau, după caz, să treacă la executarea silita a obligației; 2. să obțină, daca obligația este contractuala, rezilierea sau rezoluțiuna contractului .... 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului sau", disp. art. 1518 din Noul Cod civil conchid ca: "Dacă prin lege nu se dispune altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligațiilor sale", iar disp. art. 1530 din Noul Cod civil prevăd ca: "Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecința directa și necesara a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. ". De asemenea, disp.art.1531 din Noul c.( civil statuează ca: "Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efect suferita de creditor si beneficiul de care acesta a fost lipsit ... ", iar disp.art 1535 din Noul Cod civil prevăd că: "In cazul în care o sumă de bani nu este plătită scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta până la momentul plații, în cuantumul convenit de părți, sau, în lipsa, în cel prevăzut ( lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu ... ", disp.art. 1536 din No cod civil consacrând totodată dreptul la daune interese in caz de întârzie culpabila a debitorului ;

Totul raportat la disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, în vigoare acest moment statuează ca: " .... persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregul, imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale t evaluare", disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, de asemenea vigoare prevăd: "acordarea unor despăgubiri juste si echitabile si neplafonare prin lege a despăgubirilor", iar disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/20C modificat prin Titlul 1, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea 1 Nr. 4~ din 29.06.2007, neabrogate pana în prezent, stabilesc ca Titlul de despăgubiri" ... incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate ", din care reiese fără tăgada ca legiuitorul prin promulgarea legilor speciale de reparație Nr. 10.2001 si Titlul VII di L.247/2005, si-a asumat obligația ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrat în mod abuziv în posesia statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 198 si imposibil de restituit în natura, să fie guvernate de principiul restituit integrale, în conformitate cu disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția CEDO.

Dacă cadrul legal în baza căruia a obținut titlul de despăgubire mai sus menționat cu regim de creanță garantata asupra statului a constat în legislația speciala în domeniu, L.10/2001 și Titlul VII al L.24 7 /2005, cadrul legal aferent stingerii integrale a dreptului de creanța, nu poate fi altul decât legislația dreptului comun în materie, mai sus arătat.

Cât privește vădita discriminare între doua categorii diferite de creditori cu drepturi egale asupra debitorului lor - statul român, instanța de fond a făcut vagi referiri la aceasta vădita discriminare, de asemenea invocata cu lux de amânunte în cererea introductiva. Astfel, instanța de fond a nesocotit disp. art. 14 din CEDO si disp. art. 16 din Constituție, raportat la jurisprudența CEDO în domeniu, care reprezintă interpretarea oficiala a CEDO: disp. arte 14 din Convenția CEDO: "Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație. ", disp. arte 16 alin.(I) din Constituție: " Cetățenii sunt egali in fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări ". Cauza Bucheă vs. Cehia - secția II, hotărâre a din 26 noiembrie 2002, cauza nr._, jurisprudența Curții de la Strasbourg, care reprezintă interpretarea oficiala a CEDO, a statuat ca „O diferență de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincție între două categorii nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă" ... "stabilirea unui alt regim juridic pentru persoane aflate în aceeași situație, dar ale căror proceduri administrative sunt întârziate contravine principiului interdicției discriminării, stabilit în articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție." . Hotărârea Chassagnou și alții vs. Franța, 29 aprilie 1999, cauzele nr._/94,_/95 și_/95: " Orice diferență de tratament nejustificată este echivalentă cu o discriminare. ""De asemenea, in cauza Stubbings ș.a. versus Marea Britanie s-a decis că "există discriminare în sensul articolului 14 al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele ".

"Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoge si comparabile" "fără ca acestea sa se bazeze pe o "justificare rezonabila si obiectiva". După cum a decis în mod constant instanța europeana, daca acest text oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor si libertăților pe care Convenția le garantează, orice diferența de tratament nu semnifica, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare sa se producă, "trebuie stabilit ca persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial si ca aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectiva sau rezonabila; "- Convenția europeană a drepturilor omului - C. Barsan - Editura C.H. B., Editia 2, pag. 962 alin. ultim. Cauza Almeida Garret, Mascarenhas Falcao si alții versus Portugalia, Il ianuarie 2000 - cauza nr._/96 si_/96, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 protejata si drepturile de creanța, si nu doar bunurile corporale. Cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis versus G., Jasiuniene versus Lituania si S. si V. I. versus România).

Ca atare, instanța de fond avea obligația legala ca la solicitarea sa susținuta cu lux de amânunte în cererea introductiva în ceea ce privește vădita discriminare între doua categorii de creditori cu drepturi egale asupra creditorului lor, statul roman, sa constate aceasta discriminare, iar pe cale de consecința sa facă aplicare disp. art. 20 alin.(2) din Constituție rap. la disp. art. 14 din Convenția CEDO ! sa aplice astfel dispozițiile CEDO privitoare la interzicerea discriminării, fără a mai aștepta ca instanța Curții Constituționale să se pronunțe în prealabil în acest sens. Aceasta întrucât, judecătorul național este un prim judecător al Convenție Europene a Drepturilor Omului si are obligația de a: "asigura efectul deplin a normelor acesteia, asigurându-i preeminenta fata de orice alta prevederi contrara în legislația naționala, fără sa fie nevoie sa aștepte abrogarea acestei: de câtre legiuitor" ( hotărârea CEDO, pronunțata în cauza D. P. împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr. 830/5.12.2007).

Cât privește susținerile instanței de fond, cum că în speța nu sunt întrunite elementele cumulative ale răspunderii delictuale:fapta ilicita, prejudiciu și legătura de cauzalitate raportat la faptul ca în opinia instanței de fond statul nu a săvârșit nici o fapta ilicita, Tribunalul București a ales sa ignore evidenta realității obiective.

Este evident ca în speța exista o vădita legătura de cauzalitate între atitudinea culpabila a pârâtului pe de o parte, care prin omisiune intenționata a ignorant factorii de risc menționați în cererea introductiva si totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G._, precum si disp. art. 12 alin.(2) din același Titlu, inacțiuni si omisiuni care au condus ca prețul acțiunilor FP sa fie sub valoarea nominala de 1 leu/acțiune pentru motivele pe larg dezvoltate în cererea introductiva.

Inițierea conform disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G._, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale S.C. Romgaz S.A. si S.C. Nuclearelectrica S.A. si listarea acestora din urma la bursa in toamna anului 2013, a influențat în opinia sa la modul cel mai profund prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea, care au urcat de la 0,50 lei/acțiune (anterior listării celor doua companii mai sus arătate), pana la 0,85 lei/acțiune (ulterior listării celor două companii energetice naționale).

D. pentru care, pentru a nu fi suspectați de subiectivism, lasă la aprecierea instanțe de apel sa concluzioneze daca între cele doua situații de fapt concrete mai sus arătate a existat vreo legătura de cauzalitate, ori avem de-a face cu o simpla coincidență determinata de hazardul inerent pieței de capital.

Cu mențiunea ca instanța de fond nu a făcut nici o referire la concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare depuse la dosar privind cauze identice în ceea ce privește culpa statului, deși în opinia sa concluziile primelor doua obiective ar fi fost de natura a dezlega la modul cel mai elocvent dilema existentei culpei statului în ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie.

De asemenea, a fost supus instanței de apel împrejurarea ca deși instanța de fond a conchis cum că nu se are în temeiul disp. art. 13 din CEDO vreun recurs în convenționalitate, cu toate acestea, judecătorul național este un prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului si are obligația de a: "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenta fata de orice alta prevedere contrara în legislația naționala, fără sa fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" ( hotărârea CEDO, pronunțata în cauza D. P. împotriva României, publicata în Monitorul Oficial nr. 830/5.12.2007). Ca atare, instanța de fond ar fi trebuit sa aplice în speța cu preeminenta disp. art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, pentru ca astfel privarea abuziva de proprietate din dreptul său de creanța garantata, să fie înlăturată.

Apelanții nu au solicitat prin prezenta cerere ca instanța de judecata să înlocuiască anumite acte normative, să le combată, ori să refuze aplicarea altor acte normative cu putere de lege.

Apelanții au cerut doar ca însuși cadrul legal prevăzut de legislația speciala de reparație să fie aplicata în litera si spiritual sau, pentru ca apelanți să fie în măsura a valorifica în mod integral si nu parțial dreptul său de creanța garantata asupra statului, în cuantumul nominal al creanței.

Aceștia nu au cerut în speța decât interpretarea sistematica si teleologic a precum si aplicarea disp. art. 20 alin.(2) din L.I012001, republicata, in vigoare la acest moment care statuează ca: " .... persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 lit.Ia si b) din Titlului VII din L.247/2005, de asemenea in vigoare si care prevăd: "acordarea unor despăgubiri juste si echitabile si neplafonarea prin lege a despăgubirilor", iar disp. art. 3 lit.a) din Titlul VII al L._ modificat prin Titlul 1, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata în M.O. Partea 1 Nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate pana în prezent, stabilesc cum ca Titlul de despăgubire " ... incorporează drepturile de creanța ale destinatorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".

Altminteri, așa precum a mai arătat, în cazul în care legiuitorul ar fi înțeles să renunțe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate si sa plafoneze în acest sens despăgubirile acordate, în aceasta situație și-ar fi găsit incidența dispoziții legale prevăzute de prevederile Legii nr. 24/: privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative larg enumerate în cererea introductiva.

In plus față de aceasta, chiar noua lege Nr. 165/2013 – art. 24, privind stabilirea si plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, nu cuprinde dispoziții legale privind plafona prin lege a despăgubirilor acordate, ci doar eșalonarea plații acestora.

Pe cale de consecința, așa precum a mai arătat, este inadmisibil ca aplicarea în concret a unor legi special de reparative în vigoare guvernate de princip restituirii integrale, raportat la împrejurarea ca pârâtul nu a listat la bursa FP în termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul FP care statul este acționar majoritar, ignorând totodată cu rea-credință principii elementare ale funcționarii pieței de capital, să conducă de facto obținerea unor despăgubiri parțiale si plafonate, în proporție de mai puțin I 50%, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens, intrate de drept vigoare si elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.

Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătata trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva in conformitate cu principiu reduction ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin.(2) din L.10/2001 republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, a disp. art.: lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul 1, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata în M.O. Partea 1 Nr. 446 din 29.06.2007, precum si a Notei de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Secțiunea a II-a pct.1.3 alin penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecințe în admisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altero.

Ca să nu se mai menționeze că în cadrul legislației speciale de reparație, guvernata de principiul restituirii integrale, (chiar și în cazul noii Legi 165/2013), nu este prevăzut nici un factor aleatoriu, riscuri bursiere ( așa precum a reținut instanța de apel), șanse de câștig, riscuri de pierdere, etc, specifice contractelor de prinsoare ori de asigurări, ci doar garanția ca bunurile intrate în mod abuziv în posesia statului si imposibil de restituit în natura, se vor restituii prin echivalent, la valoarea lor de circulație si neplafonat, conform disp. art. 20 alin.(2) din L.I0/2001, disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 si disp. arte 24 din L.165/2013, totul raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituție.

Susținerile instanței de fond cum că, deși listarea fondului la bursa a fost tergiversata timp de 5 ani de zile, iar acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la o valoare nominala inferioara celei preconizate de 1 leu/acțiune, ceea ce în opinia instanței de fond s-ar încadra în marja fluctuațiilor specifice piețelor de capital, acestea nu sunt imputabile Statului R., care nu putea anticipa evoluția valorii acțiunilor la bursa, sfidează de-a dreptul evidenta ralității.

Așa precum a arătat si în cererea introductiva, deși fluctuațiile pieței bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, statul a cunoscut ori putea cunoaște aceasta împrejurare (precum de altfel arata si concluziile rapoartelor extrajudiciare de expertiza contabila), ori în subsidiarul extrem acesta a avut posibilitatea sa se informeze timp de 5 ani de zile (cat a durat listarea F.P. la bursa), cu privire la o regula elementara a pieței de capital si anume ca, în cazul oricărei companii listate la bursa este foarte probabil sa existe un discount semnificativ (intre 30 - 60%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), îndeosebi în cazul piețelor emergente, cu toate acestea, paratul a decis în cunoștința de cauza ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire sa se realizeze totuși la valoarea nominala de l leu/acțiune. Ca atare, statul a optat ca ansamblul riscurilor pieței bursiere sa revină în sarcina foștilor proprietari abuzați atât de câtre fostul regim comunist, prin naționalizările abuzive fără titlu, cat si de actualul regim constituțional, care a permis înstrăinarea câtre terți în baza L.112/1995, a L.15/1990, ori ca urmare a procesului de privatizare, a unor bunuri pe care statul le deținea doar în posesie abuziva, întemeiata si conservata prin violenta, fără titlu valabil.

S. român, s-a aflat într-o vădita culpa, întrucât a tergiversat listarea fondului la bursa timp de 5 ani de zile si a stabilit în mod unilateral si eminamente artificial cum ca valoarea de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului FP va fi una si aceeași cu valoarea nominala unitara a acțiunilor emitentului Fondului Proprietatea.

Ori activul net este un indicator folosit in domeniul fondurilor de investiții (inclusiv SIF si FP) si reprezintă suma valorii actuale a tuturor investițiilor unui fond (acțiuni, obligațiuni, etc), din care se scad cheltuielile (obligațiile) curente ale fondului. Activul net unitar (sau Valoarea Unitara a Activului Net - VUAN) se calculează împărțind activul net la numărul de unități de fond în circulație sau la numărul de acțiuni emise în cazul fondurilor închise. In cazul fondurilor deschise, valoarea unei unități de fond este chiar VUAN; însă în cazul fondurilor tranzacționate (ca de exemplu FP si SIF), prețul la bursa (valoarea de capitalizare) diferă cu mult față de VUAN, caz în care se calculează indicatorul preț/VUAN si se folosește pentru comparații diverse fonduri, piețe, perioade, etc.

Creanța sa garantata asupra statului este ope legis în cuantumul nominal stabilit în titlul de despăgubire, de 2.240.011 lei. Interpretarea sistematică teleologica a dispozițiilor art.20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, a disp. lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005 si a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L._, nu poate conduce la o concluzie contrara.

Faptul ca legiuitorul a înțeles să îi despăgubească pe foștii proprietari naționalizați în mod corect, conform principiului asumat al restituirii integral valoarea nominala stabilita în titlul de despăgubire, rezulta si din Secțiunea a din O.U.G._ prin care a fost introdus art. 18"7 din Titlul VII al L.24 7/2005:

" SECTIUNEA a Z-a - Reguli de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea.

Art. 187. - (1) Procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiva titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul Proprietatea va fi suspendata a la data înregistrării la CNVM a Fondului Proprietatea ca societate de investiții a tip închis si pana la data stabilita conform prevederilor alin. (2) al prezentului articol. P. la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiva titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" se va realiza la valoarea nominala. (2) Procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiva titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" va reîncepe în ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor "Fondului Proprietatea".Conversia titlurilor de despăgubire; respectiva titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul Proprietatea se va realiza potrivit algoritmului prezentat în alineatele următoare.(3)După reluarea în conformitate cu prevederile alin. (2) a procesului de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiva titlurilor de conversie în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", conversia se va realiza prin împărțirea valorii despăgubiri menționate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie la prețul mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor, care se stabilește astfel: a) în cazul conversiilor care se realizează în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat este egal cu prețul mediu de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate la încheierea celei de-a 60-a ședințe de tranzacționare;b) în cazul conversiilor care se realizează începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat de tranzacționare este egal cu prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate. "

Insa în mod regretabil, din cauza aplicării defectuoase de către Ministerul Finanțelor Publice - acționarul majoritar inițial al FP, a legislației în materie - Titlul VII al L._ privind listarea FP la bursa, acest deziderat legitim si salutabil al legiuitorului nu s-a mai putut concretiza.

Altminteri, prin neonorarea integrala a unor titluri de despăgubire cu regim de creanța garantata asupra statului, din cauza unor factori aleatorii de natura temporala (momentul emiterii acțiunilor FP - înainte ori după listarea Fondului Proprietatea la bursa, s-ar vătăma la modul cel mai grav si securitatea raporturilor juridice, așa precum se arata si în cauza Ștefănica si alții împotriva României publicata în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 177 din data de 14 martie 2011.

. unui preț de 1 leu/acțiune ar fi putut fi reala doar în cazul în care cotația acțiunilor emitentului FP s-ar fi apropiat măcar într-o singura ședința de tranzacționare de cotația de 1 leu/acțiune.

Insa așa precum a mai arătat, cu riscul de a fi redundanți, a precizat o data în plus cum că, de la momentul listării FP la bursa - 25.01.2011 și până în prezent, cotația maxima atinsa de aceste acțiuni a fost de doar 0,75 lei/acțiune (în prezent 0,75 lei/acțiune). Iar faptele notorii nu trebuiesc demonstrate.

Ca atare, în opinia sa, raționamentul instanței de fond nu poate fi reținut. Este ca si cum cineva garantează expressis verbis valoarea unui bun (imobil - clădire, teren, apartament, în speța acțiuni FP, garantate însa la cotația de 1 leu/acțiune conform conversiei,etc) iar când acel bun se dovedește a avea o valoare de piața certa cu mult inferioara celei garantate, debitorul obligației garantate ar pretinde inexistenta prejudiciului motivat de faptul ca piața aferenta bunului respectiv este oscilanta, iar pe viitor ar putea creste, însa nu si scădea. Ca să nu se mai menționeze ca instanța de fond, în al sau raționament în ceea ce privește funcționarea bursei, nu a luat în calcul o alta împrejurare de notorietate, si anume ca oriunde în lume cotațiile burselor atât cresc, cat și scad, în funcție de anumiți factori multipli, ca de altfel orice piața ori bursa de valori.

. să i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor în aplicare ., - paragraful 223 din Cauza A. vs. România; Iar intimatul, in marja sa de apreciere de care se bucura, a hotărât ca la momentul emiterii titlului de despăgubire, restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv în posesia statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit în natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale. In conformitate cu disp. art,20 alin.(2) din 1.10/_ republicată, în vigoare la acest moment care statuează ca: " .... persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 Iit.(a si b) din Titlului VII din 1.247/_ de asemenea în vigoare si care prevăd: neacordarea unor despăgubiri juste si echitabile și neplajonarea prin lege a despăgubirilor"" iar disp. art.3 lit.(a) din Titlul VII al 1.247/2005 modificat prin Titlul II art. 3 din O.G. 81/2007 publicata în M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06._ neabrogate pana in prezent, stabilesc de asemenea ca Titlul de despăgubire ".. . incorporează drepturile de creanța ale destinatorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate". Altminteri, în cazul în care legiuitorul ar fi înțeles să renunțe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate si sa plafoneze în acest sens despăgubirile acordate, în aceasta situație și-ar fi găsit incidenta următoarele dispoziții legale prevăzute de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative:

" Art. 60 - (1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne ….

Ca atare,creanțele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite, discriminatorii, si anume în cadrul aplicării legilor special de reparație, putând fii creanțe garantate asupra statului în mod integral și respectiv creanțe garantate asupra statului doar parțial (în speța 50%), în funcție de anumiți factori aleatorii, si anume momentul temporal al atribuirii acțiunilor, care putea fi înainte, ori ulterior listării FP la bursa, împrejurare față de care creanța garantata asupra statului poate fi valorificata efectiv în mod integral, ori respectiv parțial.

Aceștia nu au criticat și nici nu au combătut legislația speciala de reparație si nici nu a cerut instanței de judecata să o cenzureze în vreun fel. Ei critică doar în modul defectuos în care aceasta din urma a fost pusa în aplicare de câtre pârât, atât temporal cât si funcțional, jurisprudența CEDO în acest sens fiind relevantă:

,,(. . .) Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensații " - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 20.01.2009 – pct. 24 din cauza Katz vs. România),

,,( .. .) Curtea constata ca Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care să conducă la acordarea efectiva a unei despăgubiri reclamantului si ca cererea acestuia întemeiata pe legea mai sus menționata (L.1 0/2001) nu a făcut obiectul nici unei urmări. " - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg ¬Decizia din 25.01.2007 – pct. 41 din cauza N. vs. România),

. ,,( ... ) Curtea constata ca legea nr. 247/2005 nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despăgubiri vechilor proprietari de posedați de imobilele lor naționalizate si ca aceasta lege nu ia în calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, înainte de ., datorita unei lipse prelungite a despăgubirii. Astfel, ea constata ca procedura de aprobare a Proprietății de câtre Consiliul Național al Valorilor Mobiliare (CNVM) și transformarea titlurilor de valoare ale primei în acțiuni cotate la bursa, operațiuni necesare pentru ca despăgubirile prevăzute de legea mai sus menționata să poată avea o valoare efectiva, nu s-au încheiat până în prezent. P. urmare, Curtea considera ca faptul ca reclamanta a urmat procedura reglementata de legea nr. 10/2001 nu i-ar fi permis sa beneficieze în prezent de o despăgubire efectiva." - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 05.10.2006 - pct. 30 din cauza P. vs. !România),

Curtea ia notă ca Proprietatea nu funcționează actualmente într-un mod

susceptibil de a duce la acordarea efectiva a unei despăgubiri ... " - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 08.02.2007 - pct. 1 din cauza S. vs. România),

" Curtea notează că la 22 iunie 2005 a fost adoptată legea nr. 247/2005 care modifică legea nr. 10/2001. Această nouă lege le dă persoanelor care se găsesc în aceeași situație cu petiționara un drept, măcar în teorie, la o indemnizație la antumul valorii de piață a bunului care nu poate fi restituit. Nu este mai puțin adevărat, in speță, că noua lege nu s-a finalizat până in prezent prin l efectivă a vreunei indemnizări."(Curtea Europeana a Drepturilor t. Strasbourg - Decizia din 12.02.2006 - pct. 34 din cauza Port România),

"Curtea conchide, prin urmare, că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă interesate atât accesul la o procedura administrativa, cat si, ulterior, (; necesar, la o procedura contencioasa, acest acces rămâne teoretic si nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natura nu, posibila. " - Curtea Europeana a Drepturilor Omului – pct. 38 din Cauza Faimblat vs.România – Strasburg.

. cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a se vedea, ca exemplu, cauza Kopecky contra Slovaciei ): "Convenția nu statelor contractante nici o obligație specifica de reparare a nedreptăților prejudiciilor cauzate înainte ca ele sa fi ratificat Convenția.

.Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care accepta sa restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.

P. urmare, dreptul la masuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Convenție se naște numai din lege si poate fi exercitat exclusiv în condițiile stabili aceasta.

Singura cerință impusă de Curtea Europeana, în interpretarea CEDO, statelor care aleg sa repare prejudiciile cauzate prin naționalizarea sau confiscarea imobilelor este ca soluția adoptata "să fie implementata cu o claritate și coerenta rezonabile pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiecții de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei soluții" (cauza Kopecky contra Slovaciei) - ceea ce în speța din păcate nu s-a întâmplat.

Întrucât, așa precum a mai arătat cu lux de amânunte, Legea nr. 10/20, prevăzut, însă de la aplicare, acordarea unor masuri reparatorii prin echivalent daca restituirea în natura a imobilelor obiect al notificărilor nu este posibila ( dintre masurile reparatorii stabilite ulterior prin cadrul reglementat prin Legea_ fiind Fondul Proprietatea), creanța cuprinsa în titlul de despăgubire este una garantata, conform disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005.

Cu alte cuvinte, faptul ca, în conformitate cu legea speciala, persoane îndreptățita nu beneficiază de restituirea în natura a bunului, ci de măsuri reparatorii prin echivalent, nu înseamnă ca repararea prejudiciului cauzat de naționalizare sau confiscare nu trebuie sa fie efectiva si completa.

Situația nefuncționării Fondului Proprietatea este de notorietate, a generat mai multe condamnări ale Statului român la CEDO, iar instanțele judecătorești naționale investite cu acțiuni similare au constatat deja ca listarea fondului la bursa,prevăzuta de Legea nr._, s-a realizat cu mare întârziere si cu încălcarea termenelor legale imperative.

De asemenea, din concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare depuse la dosar a rezultat în esența, ca S. R. putea să prevadă faptul ca valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mica decât valoarea nominala de 1 leu/acțiune. In plus, neînceperea, conform art. II din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007. a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integranta din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor (pct. 2 din concluzii).

In aceste condiții,a reieșit că sunt întrunite condițiile răspunderii Civile delictuale în persoana Statului român, care a întârziat listarea la bursa a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării a ignorat principiile elementare ale funcționarii pieței de capital, acțiunile fiind tranzacționate cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala.

Altfel spus, dacă s-ar fi respectat termenele legale imperative, opțiune a privind conversia titlului de despăgubire ar fi avut loc după listarea la bursa si astfel conversia s-ar fi realizat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare (art. 187 alin. 3 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).

Or, prin fapta culpabila aparatului, opțiunea a fost realizata anterior listării, la o valoare artificiala, nerealista, de 1 leul acțiune.

In măsura în care conversia ar fi operat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, ei nu ar mai fi putut invoca un prejudiciu, cât timp fluctuația bursiera este una normala, în funcție de cerere si oferta. Ceea ce trebuie înlăturat însa, prin admiterea acestei acțiuni, este prejudiciul ce ne-a fost cauzat, întrucât nu a beneficiat de o garantare reala a creanței și a intrat vădit dezavantajați în jocul bursier.

In încheiere, a solicitat să constate că instanța de fond s-a limitat în soluționarea cauzei doar la anumite constatări, unele total eronate, precum cele mai sus menționate, cu încălcarea disp. art.425 Cod proc.civ., care consacra imperativ obligația instanțelor de judecata de a motiva hotărârea, răspunzând tuturor argumentelor parților, prin raționamente logice si făcând referire la împrejurările de fapt și de drept invocate și la probatoriile ori rapoartele de expertiza extrajudiciare,care au fundamentat concluziile expuse in considerente.

Disp. art. 6 din CEDO astfel cum a fost interpretat în practica Curții EDO, implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor, si al elementelor de proba ale părților, așa precum acestea au fost invocate de câtre ei în mod amplu si chiar cu lux de amânunte - creanța garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern stingerii creanțelor, principiul restituirii integrale prevăzut de Iegislația speciala de reparație, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât bunurilor cat si asupra creanțelor, jurisprudența CEDO în acest sens concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare, etc., cel puțin pentru a le aprecia pertinenta (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cere 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1 si Hotărârea V. der Hurk imp Olandei din 19 aprilie 1994 ., nr. 288, p.l9, paragraful 59 ... ]. Cojurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanța care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale mai sus arătate care i-au fost supuse, ceea ce în speța în mod regretabil nu s-a întâmplat. Or în cauză motivarea sentinței apelate, deși consistența ca si volum,este totuși lapidară în conținut,făcându-se referiri doar la considerentele mai sus menționate reținute de câtre instanța, nefiind arătate într-o maniera completa si lămuritoare considerentele pentru care a prezenta cerere neîntemeiata, în raport de toate argumentele (irefutabile în opinia sa) de si de drept invocate pe larg si care în opinia sa ar face ca prezenta cerere s temeinica si admisibila.

Astfel, hotărârea ce face obiectul apelului nu reflecta preocuparea real instanței de fond de a înfăptui o analiza în concret a actelor si lucrărilor dosarul toate concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare,creanța garant asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanței dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cât si asupra creanțelor, neplafonarea prin lege a despăgubirilor,jurisprudența CEDO acest sens, principiul restituirii integrale prevăzut de legislația speciala 4 reparație, etc, cu privire la ceea ce am solicitat, respectiv de a se constata (sunt titularii unui drept de creanță garantat integral de câtre stat).

Totodată, a mai solicitat să se aibă în vedere că lipsa motivării, în forma si limitele circumscrise de textul de lege sus menționat, a fost privita în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalenta necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine sancțiunea anularii hotărârii, respectiv rejudecarea pe fond ~ cauzei de către instant de apel.

Cum disp. art. 425 alin.(l) Codul proc. Civ. au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționata cu nulitatea actului procedural în cauza în condițiile art. 405, alin.(2) Cod proc. Civ., a solicitat ca în subsidiar sa înlăture consecințele acestei încălcări prin desființarea sentinței apelate. Soluția anularii cu rejudecare impune si ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de disp. art. 6 din CEDO conform cărora orice persoana are dreptul ca o instant sa judece orice contestați privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, pentru situația de față, sistemul dublului grad de jurisdicție.

Aceasta dispoziție de drept convențional consacra nu numai dreptul concret de acces la o instanța de judecata, ci și toate celelalte garanții, inclusiv motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă în esență conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

În acest sens a fost supus cu atenția asupra interpretării obligatorii data de EDO în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care: "dreptul la un proces echitabil garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (hotărârea Artico împotriva Italiei din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate" adică în mod concret examinate de câtre instanța sesizata. Altfel spus, articolul 6 implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de proba ale parților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta. "

Totodată, în cauza D. împotriva României (cererea nr._, hotărârea 16 noiembrie 2006), instanța de contencios european a reținut: " Convenția intenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (hotărârea Artico împotriva Italiei din 13 mai 1980), Curtea amintește ca dreptul la un drept echitabil nu poate trece drept efectiv decât daca cererile si observațiile parților sunt cu adevărat " studiate ", adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implica în sarcina tribunalului obligația de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si ofertelor dovezi ale părților ... "

Pentru aceste motive, a solicitat ca în conformitate cu disp. art. 480 C.proc. Civ., să admită apelul, să schimbe în totul Sentința Civila Nr. 8/08.10.2014 pronunțata de câtre Tribunalul București - Secția a III-a civilă, dispunând totodată admiterea acțiunii așa precum a fost formulata, în subsidiar anularea hotărârii atacate, rejudecarea procesului evocând fondul, dispunând totodată admiterea acțiunii așa precum a fost formulată.

A înțeles să invoce disp. art. 6, 13 si 14 din Convenția CEDO, disp. art. 1 Primul protocol adițional la Convenția CEDO, disp. art. Il, 16 alin.(l), 20, si 44 din Constituție, disp. art. 998,999, 1073, 1075, 1082, 1091 si 1101 din vechiul Cod Civil, disp. art. 2, 5 si 9 pct.( 4) din L. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1357, 1349, 1469, 1480, 1488, 1490, 1516, 1516, 1518, 1530, 1531, 1535 si 1536 din Noul Cod Civil, disp. art, alin.(I), 470 si 480 Cod proc. Civ, precum si textele Consiliului Europei.

In dovedirea prezentei acțiuni a înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri precum si orice alta dovada utila, pertinenta și concludentă în prezenta cauză.În caz de neprezentare, se va judeca și în lipsă conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.

Analizînd sentința apelată, în limita cererii de apel, prin prisma dispozițiilor art. 477 alin. 1 C., Curtea reține următoarele:

Este nefondată este critica privind nemotivarea hotărîrii de către prima instanță, Curtea reținînd că au fost expuse motivele în fapt și în drept care au condus la reținerea caracterului neîntemeiat la acțiunii, și în consecință la respingerea acesteia. Judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor părților, fiind suficient ca din întregul hotărîrii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. Nu se poate cere judecătorului să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al părții pentru a considera motivată hotărîrea, din ansamblul considerentelor rezultînd care au fost motivele ce au condus la soluția dată în cauză.

Critica ce vizează lipsa temeiului legal și aplicarea greșită a legii, este nefondată, apelantul invocînd ignorarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 3 litera a din Titlul VII legea 247 /2005, a celor din codul civil referitoare la stingerea creanțelor precum și a disp. art. 20 alin. 2 din legea 10/2001 referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent și principiul restituirii integrale, constatată nefondată față de motivelor ce vor fi expuse în continuare:

În speță, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" reclamantului sub forma creanței s-a convertit în despăgubiri în acțiuni, iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluția pieței bursiere.

P. Decizia nr. 80/ 22.01.2010 emisă de către Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților s-a emis în favoarea reclamantei titlul de conversie în cuantum de 2.240. 011, 29 lei, reprezentînd un număr total de 2.249. 011 acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune. Conversia în acțiuni este corespunzătoare despăgubirilor acordate prin decizia nr. 6371/18.98.209 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, prin conversia despăgubirilor cuvenite pentru imobil în acțiuni de aceeași valoare la Fondul Proprietatea, obligația prevăzută în legile speciale de reparație a fost îndeplinită, valorificarea acțiunilor fiind la aprecierea exclusivă a reclamantului, care alege momentul pentru valorificarea acestora într-un mod cât mai profitabil pentru el.

P. acest mecanism de despăgubire S. R. a urmărit ca deținătorii de acțiuni la Fondul Proprietatea să poată vinde aceste acțiuni și să obțină sumele de bani ce li se cuveneau, deci să fie despăgubiți integral.

Concluzionând, titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează dreptul de creanță al deținătorului asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate ca echivalent al imobilului, a fost valorificat prin conversia în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", astfel că prin prisma dispozițiilor legale din codul civil ce reglementează stingerea creanțelor și a celor din legile speciale de reparație, referitoare la restituirea integrală și măsurile reparatorii prin echivalent, nu se poate reține aplicarea greșită a legii de către prima instanță, invocată de apelant.

În ceea ce privește critica privind greșita apreciere a tribunalului asupra existenței discriminării din perspectiva disp. art. 14 din CEDO și art. 16 din Constituție, Curtea se raporteaza la Decizia Curții Constituționale nr. 818/3 iulie 2008, potrivit căreia prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Invocând discriminarea provenind din lege, și anume din modificările aduse legii 247/ 2005 prin OUG 81/2007, reclamantul solicită practic înlăturarea prevederilor considerate ca făcând deosebire între două categorii de creditori ai statului, ceea ce are semnificația refuzului aplicării actului normativ, fiind irelevant că decizia Curții Constituționale menționate mai sus a fost pronunțată cu ocazia verificării constituționalității unor norme legale în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi salariale. Decizia instanței de contencios constituțional stabilește de principiu necompetența instanțelor de judecată de a refuza aplicarea unui act normativ cu putere de lege, apreciindu-l ca discriminatoriu, astfel că nu își găsește aplicare doar în materia conflictelor de muncă avînd ca obiect drepturi salariale.

Criticile formulate de reclamant referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., determinată de fapta culpabilă a pârâtului, care nu a creat un sistem de despăgubire funcțional, sunt nefondate, deoarece, ulterior convertirii dreptului de creanță în despăgubiri în acțiuni, reclamanta deține un „bun" cu privire la acestea în sensul normei convenționale mai sus citate, acțiuni a căror valorificare este supusă normelor specifice ce reglementează piața bursieră.

Vînzarea acțiunilor la un preț mai mic decît cel preconizat de emitentul acestora nu echivalează cu o privare de bun, întrucît, conform jurisprudenței CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile.( Cauza Broniowski împotriva Poloniei, 22 iunie 2004,_/96 ). Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport" cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepționale.

Susținerile apelantului, în sensul că, în mod greșit nu s-a constatat nerespectarea de către pîrît a principiului restituirii integrale, consecință a nerespectării termenelor legale de listare la bursă a FP, nu pot fi considerate ca fondate, în condițiile în care despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005. Foștii proprietari de imobile naționalizate cărora nu li se mai pot restitui aceste imobile în natură nu pot obține aceste despăgubiri decât prin mecanismul prevăzut de Titlul VII, iar pentru sursele financiare necesare acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înființează Fondul „Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiții financiare.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun, respectiv, art. 998-999, dar a făcut referire și la Legea specială nr. 247/2005 și legislația europeană privind drepturile fundamentale ale omului.

Fundamentîndu-și acțiunea pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, reclamantul a înțeles să susțină că listarea la bursă a Fondului Proprietatea, cu întîrziere, prin nerespectarea termenului legal, precum și nerespectarea termenelor legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, constituie fapte ilicite care au determinat vînzarea acțiunilor la un preț mic, obținut în afara Bursei de Valori București și, în consecință, un prejudiciu reprezentînd diferența de preț între cotația maximă cu care ar fi putut vinde la bursa de Valori București și valoarea nominală la care i-au fost atribuite acțiunile.

În opinia apelantului, culpa pîrîtului constă în atribuirea acțiunilor FP la valoarea nominală artificială și supraevaluată de 1 leu pe acțiune, S. R. putînd preconiza, în funcție de anumiți factori de risc, că valoarea de tranzacționare a acțiunilor va fi mai mică.

Constatînd inexistența culpei pârâtului în cauzarea prejudiciului pretins de reclamant, câtă vreme au fost respectate dispozițiile legii speciale în cadrul căreia reclamantul a primit despăgubiri, o acțiune ulterioară în temeiul răspunderii civile delictuale nu poate fi primită, nefiind odvedite elementele ce o compun.

Vânzarea acțiunilor la un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a reclamantei, care, devenind acționar la Fondul Proprietatea, suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile art. 998-999 C. civ. . Aceasta înseamnă că obținerea unui preț mai mic de 1 leu pe acțiune, prin vînzarea înainte de listarea la bursă a Fondului Proprietatea, a fost asumată de către reclamant, fiind lipsite de relevanță, în contextul caracterului speculativ al mecanismului bursei, cotațiile acțiunilor și prețul efectiv obținut, a cărui notorietate se invocă în cauză.

Așa cum deja s-a arătat, statul și-a îndeplinit obligația de conversie a despăgubirilor în acțiuni, neputîndu-se imputa acestuia că nu garantează valorificarea acțiunilor la un anumit preț, la un moment anume, ales de titularul acțiunilor.

Critica privind omisiunea primei instanțe de a analiza rapoartele de expertiză extrajudiciară este nefondată, întrucît nu a fost administrată o asemenea dovadă, așa cum rezultă din actele dosarului.

Față de considerentele expuse, în aplicarea art. 480 alin. 1 C., apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, apelul declarat de apelanta – reclamantă Z. M. – cu domiciliul ales la CAv. I. L. din București, ., ..3, ., împotriva sentinței civile nr.1288/8.10.2014 în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice – cu sediul în București, .,sector 5.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 13.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

M. D. O. L. E. F. L. D.

RED.MDO

Tehnored.MȘ/MDO

4 ex.

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 575/2015. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 580/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 575/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI