Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 737/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 737/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 8711/300/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(627/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.737
Ședința publică de la 16.06.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - A. P. B.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S. M., împotriva deciziei civile nr.226 A din 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 16.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la de 16.03.2010, sub nr._, reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâta S. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: partajarea bunurilor comune dobândite de ei în timpul căsătoriei, cu constatarea aportului său în procent de 70% și 30% pârâta; atribuirea atât a bunurilor mobile cât și a imobilului către pârâtă; obligarea pârâtei de a-i achita sultă în echivalent; atribuirea către reclamant a autoturismului marca Dacia L., urmând a fi obligat la sultă către pârâtă; constatarea că imobilul situat în ., suma de 16.000 Euro și suma de 13.894,80 lei sunt bunuri proprii; obligarea pârâtei de a-i preda suma de 16.000 Euro depuși pe numele acesteia la CEC Bank, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta din anul 2002 și până în anul 2010, iar prin sentința civilă nr. 2278/02.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus desfacerea căsătoriei între părți.
Precizează reclamantul că, în timpul căsătoriei au dobândit următoarele bunuri mobile: televizor marca LG; televizor diagonala 54; mașină de spălat automată; aparat are condiționat; bibliotecă formată din 3 corpuri; canapea și fotolii; combină muzicală; radio casetofon marca SHARP; canapea; șifonier cu 2 uși; șifonier cu 4 uși; canapea; canapea cu 2 fotolii; mobilă bucătărie; televizor sport; televizor diagonala 54; mașină de spălata automată; combină frigorifică; centrală termică; frigider Arctic și aragaz, îmbunătățiri la apartamentul proprietatea pârâtei, situat în București: ferestre tip PVC cu geam termopan (montate la bucătărie); gresie+faianță+obiecte sanitare; închis balconul și îmbunătățiri la imobilul din .. G.; împrejmuit terenul cu gard de lemn, precum și următoarele bunuri imobile: o casă compusă din 2 camere, dependințe și acareturi, situată în .. G. și autoturismul marca Dacia L..
Apreciază că la dobândirea bunurilor mai sus menționate are o contribuție de 70%, întrucât salariul său era net superior decât al pârâtei, obținând totodată, pe parcursul căsătoriei venituri substanțiale și din munca de zugrav pe care a prestat-o în paralel cu serviciul.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 30 și urm. C.fam. și art. 6731 și urm. C.pr.civ.
În ședința publică din data de 07.12.2010, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a solicitat un drept de creanță corespunzător cotei ce i se cuvine în ceea ce privește îmbunătățirile efectuate în imobilul proprietatea pârâtei.
La același termen de judecată, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, însă modalitatea prin care reclamantul înțelege să ceară partajarea este vădit abuzivă.
Cu privire la aportul reclamantului la dobândirea bunurilor comune de 70%, precizează pârâta că situația este cu totul alta, întrucât luând în considerare veniturile fiecăruia dintre ei, realizate de-a lungul timpului, se va evidenția în mod cert că veniturile reclamantului nu sunt mai mari decât veniturile sale, ci chiar mai mici.
Solicită pârâta, să se stabilească care este cota de contribuție a fiecăruia pentru bunurile achiziționate și în funcție de aceasta să se dispună partajarea lor și toate bunurile comod partajabil în natură să fie împărțite astfel.
În drept, invocă disp. art. 115 - 119 și 274 C.pr.civ. art. 6371 și urm. C.pr.civ. și art. 36 C.fam.
La termenul din data de 31.05.2011 pârâta a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională, prin care a solicitat includerea în masa bunurilor partajabile a sumei de 33.151 lei, reprezentând pasiv al patrimoniului lor comun, potrivit Contractului de Credit nr. CL_11/03.09.2008 contractat de CEC Bank SA, în timpul căsătoriei.
Motivează cererea arătând că a contractat creditul de nevoi personale, în timpul căsătoriei, pentru a finaliza construcția casei lor din .. G., precum și utilarea acesteia cu bunurile necesare traiului.
În drept, invocă dispoz. art. 6732, 6733. 6739 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr._/20.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Prin încheierea din ședința publică din 28.06.2012, Tribunalul G. a respins cererea reconvențională ca tardiv introdusă, reținând dispozițiile art.119 C.pr.civ și faptul că cererea a fost depusă la dosar după prima zi de înfățișare și după administrarea probelor.
Prin sentința civilă 4384/08.05.2013, Judecătoria G. a admis în parte cererea reclamantului, a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, a omologat rapoartele de expertiză tehnică efectuate de experții P. S., C. V. și F. M., a atribuit în posesie și proprietate pârâtei S. M. imobilul casă de locuit situat în . 96, jud. G., a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului V. I. suma de 37.492 lei cu titlu de sultă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 11.682 lei, reprezentând cota de ½ din valoarea îmbunătățirilor efectuate de părți în imobilul situat în municipiul București, ., ., ., a atribuit în proprietate și posesie reclamantului autoturismul Dacia L. berlină cu nr. de înmatriculare_ și . UU1LLSDAAH32368701, a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 4148,5 lei cu titlu de sultă a atribuit reclamantului imobilul situat în ., a atribuit pârâtei în posesie și proprietate următoarele bunurile mobile situate în municipiul București, ., ., sector 2, respectiv: televizor marca LG, televizor diagonala 54, mașină de spălat automată, aparat de aer condiționat, bibliotecă 3 corpuri, canapea și fotolii, combină muzicală, a atribuit reclamantului în posesie și proprietate următoarele bunuri mobile situate în imobilul din .. G., respectiv: radio casetofon marca Sharp, canapea, șifonier cu 2 uși, șifonier cu 4 uși, canapea, canapea cu două fotolii, mobilă bucătărie, televizor tip sport, televizor diagonala 54, mașină de spălat automată, combină frigorifică, frigider Arctic, aragaz a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 297 lei cu titlu de sultă, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 5975 Euro, la cursul valutar din ziua plății, a respins cererea de suplimentare a onorariului de expert formulată de domnul expert F. M., ca nejustificată, a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 3454 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul V. I. și pârâta S. M. s-au căsătorit la data de 15.08.2003, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 2278/02.03.2010 a Judecătoriei Sect. 2 București, definitivă și irevocabilă la data de 21.04.2010, însă au locuit împreună în cadrul relației de concubinaj, din anul 1994.
Așa cum rezultă din xerocopiile cărților de muncă depuse la dosarul cauzei, în perioada concubinajului, respectiv între anii 1994 – 1997 pârâta nu a avut serviciu, cheltuielile gospodăriei fiind suportate doar de reclamant, din anul 1997 și până la desfacerea căsătoriei părțile au avut venituri relativ egale iar în ultima perioadă pârâta a avut realizări salariale substanțial superioare celor obținute de reclamant; asemenea, din declarațiile celor 4 martori audiați la termenul din data de 06.09.2012 rezultă că ambele părți mai prestau și alte activități în afara serviciului, respectiv reclamanta efectua acte de comerț cu diverse lucruri aduse din Polonia și vândute în România (aspect rezultat și din întrebarea nr. 8 și răspunsul la această întrebare – fila 73) iar pârâtul presta munca de zugrav din care obținea venituri lunare suplimentare care puteau ajunge și la suma de 2.400 lei.
S-a mai reținut faptul că înainte de căsătorie reclamantul deținea un imobil garsonieră în municipiul București, pe care l-a vândut în anul 2008 cu suma de 34.000 euro, pentru ca mai apoi, din această sumă să achiziționeze un imobil casă de locuit în . pentru fiica sa, cu suma de 13.000 euro, aspect recunoscut și de pârâtă la întrebarea nr.16 de la fila 74; diferența de bani a fost depusă de către pârâtă într-un cont la CEC Bank, unde aceasta era salariată și la care avea acces exclusiv, iar conform extraselor de cont, în perioada premergătoare despărțirii acestora, deci până în luna mai 2009,au fost retrase și depuse diverse sume de bani, rămânând în cont, în momentul separării părților, suma de 5975 euro.
De asemenea, atât din cererea de chemare în judecată și din întâmpinarea depusă de către pârâtă, cât și din răspunsurile la interogatorii și declarațiile martorilor audiați, instanța constată că părțile au efectuat lucrări de îmbunătățiri la apartamentul pârâtei situat în în București, ., ., . și au construit o casă de locuit pe terenul părinților reclamantei situat în .. G.; așa cum rezultă din ansamblul probatoriului administrat părțile au avut o contribuție egală la efectuarea acestor lucrări, pe de o parte reclamantul care presta activități de zugrăvire și care era ajutat și de alți colegi iar pe de altă parte pârâta care era ajutată atât de către părinți cât și de rude.
Relevant este și aspectul că reclamantul, pe toată perioada căsătoriei a fost îngrijit de către pârâtă care avea și serviciu, așa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr.16 – fila 76.
Cu privire la bunurile mobile televizor marca LG; televizor diagonala 54; mașină de spălat automată; aparat are condiționat; bibliotecă formată din 3 corpuri; canapea și fotolii; combină muzicală; radio casetofon marca SHARP; canapea; șifonier cu 2 uși; șifonier cu 4 uși; canapea; canapea cu 2 fotolii; mobilă bucătărie; televizor sport; televizor diagonala 54; mașină de spălata automată; combină frigorifică; centrală termică; frigider Arctic și aragaz, inclusiv autoturismul marca Dacia L., deși se încearcă de către reclamant să convingă instanța că o parte dintre acestea au fost achiziționate personal prin muncile prestate la diverse persoane (fără a le individualiza), instanța concluzionează față de probele existente raportat și la perioada îndelungată de conviețuire a celor doi precum și la veniturile acestora că bunurile susmenționate au fost achiziționate de părți, în mod egal.
De altfel, cu privire la autoturism, așa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 4 – fila 75, părțile sunt de acord că au contribuit în mod egal la plata ratelor în perioada 2005 – mai 2009 când s-au despărțit.
Prin încheierea prev. de art. 6735 C.pr.civ., instanța a constatat că reclamantul V. I. și pârâta S. M. au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de ½ fiecare, următoarele bunuri comune: imobil casă de locuit compus din 2 camere situat în .. G.; autoturism marca Dacia L., precum și următoarele bunuri mobile: televizor marca LG; televizor diagonala 54; mașină de spălat automată; aparat are condiționat; bibliotecă formată din 3 corpuri; canapea și fotolii; combină muzicală; radio casetofon marca SHARP; canapea; șifonier cu 2 uși; șifonier cu 4 uși; canapea; canapea cu 2 fotolii; mobilă bucătărie; televizor sport; televizor diagonala 54; mașină de spălata automată; combină frigorifică; centrală termică; frigider Arctic și aragaz.
De asemenea a constatat că părțile au adus îmbunătățiri, în cote egale de ½ fiecare, la imobilul pârâtei situat în București, ., ., ..
Tot prin aceeași încheiere instanța a constatat că imobilul casă de locuit situat în . este bun comun dobândit cu aportul de 100% al reclamantului și că suma de 5975 Euro rămasă în contul deschis la CEC Bank pe numele pârâtei constituie bun propriu al reclamantului.
La individualizarea loturilor ce revin părților, instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 6739 c.pr.civ., constatând că părțile au cote părți egale în ceea ce privește dobândirea imobilului casă de locuit situat în . 96, jud. G. și luând în considerare că acesta a fost construit pe terenul părinților pârâtei a atribuit acesteia imobilul susmenționat, urmând să plătească reclamantului sultă.
De asemenea, având în vedere egalitatea aportului celor două părți la îmbunătățirile aduse apartamentului pârâtei, precum și faptul că acesta este un bun propriu, instanța a obligat-o să plătească sultă reclamantului, reprezentând cota de ½ din valoarea acestor îmbunătățiri.
Pentru atribuirea bunurilor mobile, s-a reținut că acestea au fost achiziționate de părți în cote egale. Dată fiind diferența de valoare a loturilor, a fost obligată pârâta să plătesacă reclamantului sultă.
Cu privire la autoturismul Dacia L. berlină cu nr. de înmatriculare_ și . UU1LLSDAAH32368701, ținând cont de înțelegerea părților, a fost atribuit reclamantului, urmând ca acesta să achite pârâtei sultă.
Referitor la imobilul situat în ., pentru considerentele arătate în încheierea de admitere în principiu, a atribuit în posesie și proprietate acest imobil reclamantului, iar cu privire la suma de 5975 euro, având în vedere argumentele din aceeași încheiere, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului această sumă la cursul valutar din ziua plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. M. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a arătat că dovezile administrate au demonstrat că bunurile comune sunt: îmbunătățirile aduse imobilului din . în construcție cu două camere, ridicată de părți în timpul concubinajului pe terenul proprietatea mamei sale; imobilul format din teren și casă de locuit situat în . cu banii rezultați din vânzarea garsonierei; îmbunătățirile aduse imobilului proprietatea apelantei din București; bunurile mobile reținute de instanța de fond și autoturismul marca Dacia; suma de 3500 Euro rămasă în contul curent.
Apelanta consideră că prima instanță în mod greșit a reținut fiind bun comun, dar cu o contribuție exclusivă a reclamantului imobilul din ..
De asemenea, se mai arată că s-a reținut în mod greșit că banii proveniți din vânzarea garsonierei proprietatea reclamantului îi aparțin exclusiv, având în vedere că această garsonieră a fost dobândită anterior încheierii căsătoriei lor, respectiv anterior datei de 15.08.2003.
Se susține că deși instanța reține în mod corect că apelanta anterior căsătoriei a avut relație de concubinaj cu reclamantul timp în care împreună au gospodărit având coș comun, garsoniera fiind cumpărată pe numele reclamantului în anul 1994 când ei erau împreună din anul 1992, reține în mod greșit că garsoniera este cumpărată cu banii proprii ai reclamantului.
Urmare acestui fapt în mod eronat apreciază că banii rezultați din vânzarea acestei garsoniere respectiv suma de 34.000 E sunt bani proprii ai reclamantului și pe cale de consecință imobilul situat în . în timpul căsătoriei respectiv în anul 2008 deși este bun comun contribuția este reținută ca fiind de 100% a reclamantului.
Se arată că se reține că relația lor de concubinaj a început în anul 1994, deși din sentința civilă nr. 2278/2.03.2010 pronunțată de Judecătoria sector 2 București și din motivarea acesteia rezultă că relația lor de concubinaj a început în anul 1992, iar despre această relație de concubinaj declară și martorul audiat în cauză, numita H. A.-M. care declară: "Cunosc părțile din dosar de când acestea erau în relație de concubinaj." Față de această situație apreciază că instanța nu a avut în vedere veniturile lor, inclusiv munca sa în gospodărie pe această perioada când banii pentru cumpărarea garsonierei au fost strânși de către părți și nu sunt banii proprii ai reclamantului, cum greșit s-a reținut.
De asemenea, se mai arată că tot greșit se reține de instanța de fond că apelanta nu a avut venituri în perioada 1994-1997, întrucât în perioada 1993-1995 ea a beneficiat de alocație de șomai așa cum rezultă din Deciziile nr. 199 și 8182 emise de către Direcția de Muncă și Protecție Socială. Mai mult se arată că din cartea de muncă depusă la dosar rezultă că și în anul 1996 ea avea venituri în calitate de salariat.
Față de această situație, apelanta avea un drept de creanță în cotă de ½ din garsoniera vândută, apreciind că soluția corectă era aceea de a se reține ca bun comun cu contribuție comună în cota de ½ fiecare la dobândirea imobilului din ..
Se mai susține că instanța în mod greșit reține că suma rămasă de 5975 E în contul deschis pe numele său la CEC Bank, la momentul lunii mai 2009, sunt bani proprii ai reclamantului și o obligă să îi restituie acestuia, întrucât suma de 3500 Euro este rămasă din prețul garsonierei, iar suma de 2475 Euro, pe care a depus-o în acest cont, este primită de la mama sa, pentru întreținerea acesteia.
Apreciază, apelanta că și această suma de 3500 Euro trebuia împărțită în cote egale.
Se mai arată că deși s-a probat că apelanta, în timpul căsătoriei, a contractat un împrumut de 25.000 lei în anul 2007, refinantat în anul 2008 (suma totală de restituit la banca -_ lei inclusiv dobânzile și comisioanele bancare ) și din care până la data despărțirii în fapt s-a achitat suma de 2939,63 lei, după această dată și în continuare până la data achitării integrale a împrumutului a achitat și continuă să il achite exclusiv, împrumut pe care l-a folosit la îmbunătățirile aduse imobilului compus din 2 camere din . G., construit de ei pe terenul mamei sale în perioada concubinajului, respectiv în anul 1999, instanța de fond nu a reținut și acest aspect, deși datoria o achită apelanta, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului prin faptul că beneficiază de sultă deși nu este obligat la plata nici unei sume din împrumutul contractat.
Mai mult, precizează că instanța chiar reține ca fiind bun comun acest imobil care a fost evaluat și lotizat de către expert P. S., deși acest imobil are același regim juridic ca și garsoniera, ambele fiind dobândite în timpul concubinajului.
De asemenea, se arată că numai îmbunătățirile aduse acestui imobil au fost efectuate în timpul căsătoriei prin urmare trebuiau administrate probe pe acest aspect al îmbunătățirilor iar evaluarea expertului trebuia să privească numai c/val. acestora nu valoarea integrală a imobilului, iar din declarația martorei H. A.-M. (filă 80 din dosar) rezultă aspectele de mai sus. Martora face vorbire de relația lor de concubinaj anterior căsătoriei și mai declară: "au construit un imobil și au adus îmbunătățiri imobilului din . pe terenul mamei pârâtei".
S-a precizat că referitor la imobilul din . declară și martorul S. G. (filă 79) care spune: "Menționez că eu am ajutat părțile din prezenta cauză încă de la început respectiv din anul 1996 continuând până la tencuiala acesteia", de aici rezultă încă o dată că imobilul a fost construit în timpul concubinajului și nu în timpul căsătoriei pentru a se considera bun comun astfel cum greșit reține instanța de fond.
Pentru egalitate de tratament, în situația în care se reține ca fiind bun comun acest imobil construit de părți în timpul concubinajului, instanța de fond trebuia să aplice același regim și în ceea ce privește garsoniera și banii rezultați din vânzarea acesteia.
Evaluarea imobilului din .-a realizat în întregime și nu numai pentru îmbunătățirile aduse acestuia în timpul căsătoriei iar apelanta apreciază că acestea sunt supraevaluate, având în vedere prețurile de la momentul efectuării lor, uzura acestora dar și materialele folosite cu atât mai mult că imobilul din . construit din paiantă fiind imposibil ca valoarea unui imobil compus din 2 camere din paiantă și anexe în mediul rural având în vedere și scăderea prețurilor în domeniul imobiliar să fie de 76.984 lei; mai mult decât atât, deși s-a solicit și s-a și admis de instanța de judecată refacerea expertizei referitor la stabilirea valorii de circulație a locuinței pe piața imobiliară dar și cu privire la problemele de fond privind modul de calcul și estimare a valorilor reținute de expertiză, expertul își menține punctul de vedere inițial prin completarea făcută la raport.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.,
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant V. I. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând următoarele:
Susținerea în sensul că garsoniera este bun dobândit cu contribuțiile lor comune din perioada concubinajului este nereală, având în vedere că astfel cum rezultă din sentința nr.6601 din 27.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sector 2 - București, depusă la dosarul instanței de fond, rezultă că apelanta a divorțat de fostul său soț, F. E., în anul 1994, iar depunerea acțiunii s-a făcut în aprilie 1993, totodată din carnetul de muncă al apelantei rezultă că începând cu 21.04.1993 acesteia i s-a desfăcut contractul de muncă și că și-a reînceput activitatea ca salariat în 01.10.1997.
Se mai arată de către intimat că apelanta a susținut că deși nu ar fi avut serviciu avea alte venituri, respectiv făcea comerț cu diverse produse (articole de îmbrăcăminte, lenjerii de pat, etc.) pe care le-ar fi adus din străinătate și solicită să se observe, că în acest sens a declarat doar martora H. A. M., care a arătat: „ (...) Menționez că eu știu că pârâta făcea acel comerț atât în anul 1994 dar și o dată în anul 1995 (...). fapt care lui nu i s-a părut că în urma acestui comerț pârâta să prospere (...). " și conform celor de mai sus rezultă că această pretinsă sursă de venit a fost o încercare de supraviețuire și nicidecum nu a fost, așa cum încearcă să dovedească apelanta, o sursă substanțială de venituri care ar fi dus la prosperitatea acesteia.
Se mai arată că, în condițiile în care era femeie și de abia ieșise dintr-o relație care nu mai putea continua, cine poate să creadă că aceasta, șomeră fiind, ar fi venit să participe cu bani la cumpărarea unui bun numai pe numele său. Cu siguranță într-o astfel de situație ar fi cerut să fie trecută pe contractul de vânzare - cumpărare cu cota să de contribuție și consideră că este lesne de observat că de-a lungul relației lor pârâta a încercat să profite de resursele sale financiare și până la acest moment, deși a încercat în mai multe rânduri să se înțeleagă a refuzat orice tranzactie pentru că intenția sa este de a nu-i achita niciun ban. În urma demersurilor făcute, a aflat că, puțin timp înainte de judecarea dosarului în fond, a înstrăinat fictiv apartamentul pe care îl avea în București, ., tocmai pentru a deveni insolvabilă în eventualitatea unei executări silite.
Arată că susținerea acesteia în sensul că aveau veniturile la comun și că ar fi participat la cumpărarea garsonierei este în mod evident nereală, drept pentru care în mod corect și temeinic instanța de fond a reținut că garsoniera este bunul său propriu.
Instanța a reținut cota egală a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor tocmai raportat atât la veniturile acestora cât și în raport de munca acesteia în gospodărie; mai mult decât atât, instanța a reținut că apelanta ar fi avut venituri salariale mai mari decât ale intimatului, raportându-se greșit la niște adeverințe de salariu ale acesteia emise pentru perioada de după despărțirea lor în fapt, respectiv aferente perioadei de după luna mai 2009, documente care în mod cert nu aveau nicio relevanță în cauză.
Mai precizează faptul că în ce privește cele reținute de instanța față de imobilul situat în ., apreciază că în mod corect a stabilit că este dobândit cu contribuția sa proprie, datorită faptului că banii pentru achiziționare proveneau din vânzarea garsonierei, garsonieră la care pârâta nu a avut nicio contribuție, în mod incontestabil și susținerea în sensul că suma de 5975 euro sunt bani comuni ca urmare a faptului că provin din vânzarea garsonierei este de rea-credință și practic vizează doar tergiversarea acestui dosar, iar susținerea că parte din bani sunt de la mama acesteia este una mincinoasă și nedovedită.
Se mai arată că, în ce privește situația împrumutului refinanțat în 2008 ce face obiectul cererii reconvenționale, aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată, astfel încât nu poate face obiectul prezentului apel, iar în ceea ce privește condițiile de împrumut arată că el, intimatul, nu a avut cunoștință de acesta, el neavând calitatea de garant al acestui împrumut, practic aflând de acest credit în cursul prezentului proces.
Cât privește imobilul din .. G., construit pe terenul părinților apelantei, arată că acesta a fost început pe perioada concubinajului și a fost finalizat după oficializarea căsătoriei lor, astfel încât în mod corect instanța a reținut că este bun comun, practic acesta figurând în evidențele fiscale pe numele intimatului.
În apel au fost administrate probele cu înscrisuri, cu un martor propus de apelantă și expertiza în construcții pentru imobilul din .> Prin decizia civilă nr.226/19.09.2014, Tribunalul G. a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta să plătească intimatul 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, garsoniera a fost cumpărată de intimatul-reclamant înainte de încheierea căsătoriei cu apelanta, într-adevăr în perioada concubinajului celor doi, însă într-o perioadă când s-a demonstrat că apelanta nu realiza venituri și nici nu s-a probat contribuție pecuniară din partea acesteia pentru realizarea achiziției.
Prin urmare garsoniera a fost bun propriu al intimatului-reclamant și prin subrogație reală suma realizată din vânzare a înlocuit garsoniera. Dovezile au probat că suma de bani intimatul a folosit-o parțial pentru achiziția imobilului din Stoenești, care pe baza aceleași instituții juridice (subrogație reală) a luat, a înlocuit, bunul propriu.
Restul sumei de 3500 Euro își păstrează caracterele de bun propriu așa cum a stabilit prima instanță.
Deși prima instanță a greșit regimul imobilului din Stoenești, considerându-l impropriu bun comun, prin modul de partajare a acoperit această eroare.
În raport de regimul stabilit pentru imobilul din Stoenești, expertiza efectuată a devenit nevalorificabilă.
Nu s-au dovedit diferențele valorice invocate în legătură cu bunurile evaluate la fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S. M., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea în parte a cererii reclamantului.
După expunerea situației de fapt, recurenta pârâtă consideră că instanța, în mod greșit, a reținut ca fiind bun comun cu contribuție proprie a reclamantului imobilul situat în ..
S-a reținut în mod greșit ca banii proveniți din vânzarea garsonierei proprietatea reclamantului îi aparțin exclusiv având în vedere că aceasta garsoniera a fost dobândita anterior încheierii căsătoriei, respectiv anterior datei de 15.08.2003.
Deși instanța reține în mod corect că pârâta, anterior căsătoriei, a avut relație de concubinaj cu reclamantul timp în care împreună au gospodărit având coș comun, garsoniera fiind cumpărată pe numele reclamantului în anul 1994 când părțile erau împreuna din anul 1992, a reținut în mod greșit că garsoniera este cumpărată cu banii proprii ai reclamantului. În acest sens a fost audiata martora Zatic C. N., care a declarat că garsoniera a fost achiziționată din banii comuni ai părților, în timpul concubinajului acestora, că la momentul achiziției, garsoniera era o locuință socială fără utilități, părțile în comun aducând îmbunătățiri acestei garsoniere. A mai declarat martora că, în perioada concubinajului, părțile au locuit în acea garsoniera, pârâta închiriindu-și apartamentul proprietate personală, cu chiria obținută aducând îmbunătățiri garsonierei. Aceeași martoră a declarat că în perioada concubinajului se ocupa cu comerț cu bunuri aduse din Polonia, sumele obținute făcând parte din coșul comun al părților.
Urmare acestui fapt, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în mod eronat, au apreciat că banii rezultați din vânzarea acestei garsoniere respectiv suma de 34.000 E sunt bani proprii ai reclamantului și, pe cale de consecință, imobilul situat în . în timpul căsătoriei respectiv în anul 2008, deși s-a reținut că este bun comun, contribuția s-a reținut ca fiind de 100% a reclamantului.
Mai mult, s-a reținut că relația de concubinaj a început în anul 1994, deși din motivarea sentinței civile nr.2278/2.03.2010 pronunțata de Judecătoria sector 2 București, rezultă că relația de concubinaj a început în anul 1992. Despre această relație de concubinaj a declarat și martorul audiat în cauză la instanța de fond, respectiv H. A.-M. care a declarat: „Cunosc părțile din dosar de când acestea erau în relație de concubinaj".
Față de această situație, recurenta apreciază că instanța nu a avut în vedere veniturile părților, inclusiv munca acesteia în gospodărie pe această perioadă când banii pentru cumpărarea garsonierei au fost strânși de către părți și nu sunt banii proprii ai intimatului, cum greșit s-a reținut.
De asemenea, greșit a reținut instanța de apel că pârâta nu a avut venituri în perioada 1994 – 1997, respectiv că nu s-a probat contribuția pecuniară a acesteia la achiziționarea garsonierei, neacordând nici o valoare probatorie depozițiilor martorilor audiați atât la instanța de fond, cât și în apel și anulând practic înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă fără putință de tăgadă că în perioada 1993 – 1995 pârâta a beneficiat de alocație de șomaj, așa cum rezultă din deciziile nr.199/16.01.1994 și nr.8182/26.12.1993 emise de Direcția de Muncă și protecție Socială. Mai mult, din cartea de muncă depusă la dosar rezultă că și în anul 1996 pârâta avea venituri în calitate de salariat.
Ca o consecință a reținerilor eronate și lipsirea de eficiență a probelor administrate în mod legal, fără a motiva cenzurarea acestora, instanța de apel găsește expertiza încuviințată, administrată și efectuată în mod legal ca nevalorificabilă.
Față de aceasta situație, recurenta solicită ca instanța, rejudecând cauza, să constate că garsoniera vândută de către intimat a fost dobândită de acesta cu banii comuni din timpul concubinajului, astfel încât aceasta are un drept de creanța la aceasta în cotă de 1/2. Întrucât a fost vândută și din prețul obținut (34.000 Euro) a cumpărat imobilul din . (13.000 Euro prețul real plătit) în timpul căsătoriei, recurenta apreciază că soluția corectă era aceea de a se reține ca bun comun cu contribuție comună în cota de 1/2 fiecare la dobândirea acestui imobil din ..
Instanța, fără a motiva în nici un fel hotărârea, în mod greșit a reținut că suma rămasă de 3500 euro în contul deschis pe numele pârâtei la CEC Bank în luna mai 2009, sunt bani proprii ai reclamantului și obligat pârâta să îi restituie reclamantului, întrucât acești bani sunt ramași din prețul garsonierei care așa cum s-a arătat mai sus este un bun achiziționat de părți în timpul concubinajului.
Recurenta apreciază că și această sumă trebuia împărțită în cote egale de ½ fiecare atât timp cât această sumă de bani nu a provenit din vânzarea unui bun propriu.
Deși s-a probat că pârâta, în timpul căsătoriei, a contractat un împrumut de 25.000 lei, în anul 2007 refinanțat în anul 2008 (suma totală de restituit la banca -_ lei inclusiv dobânzile și comisioanele bancare) și din care până la data despărțirii în fapt s-a achitat suma de 2939,63 lei, după această dată și în continuare până la data achitării integrale a împrumutului a achitat și continuă să achite exclusiv, împrumut pe care l-a folosit la îmbunătățirile aduse imobilului compus din 2 camere din . G., construit de părți pe terenul mamei pârâtei în perioada concubinajului, respectiv în anul 1999, instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestui aspect, deși datoria o achită pârâta, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a intimatului prin faptul că beneficiază de sultă, deși nu este obligat la plata nici unei sume din împrumutul contractat.
Mai mult, instanța de fond a reținut ca fiind bun comun acest imobil care a fost evaluat și lotizat de către expert P. S., deși și acest imobil are același regim juridic ca și garsoniera, ambele fiind dobândite în timpul concubinajului. Numai îmbunătățirile aduse acestui imobil au fost efectuate în timpul căsătoriei, prin urmare trebuiau administrate probe pe acest aspect al îmbunătățirilor, iar evaluarea expertului trebuia să privească numai c/val, acestora nu valoarea integrala a imobilului.
Din declarația martorei H. A.-M. (fila 80 din dosarul de fond) rezulta-aspectele de mai sus, aceasta declarând: "Menționez ca mie personal pârâta mi-a spus de creditul pe care l-a contractat în anul 2007 în suma de 25.000 lei în vederea extinderii casei de la M. B. și ulterior a făcut o refinanțare în anul 2008".
Aceasta face vorbire de relația de concubinaj a părților anterior căsătoriei și a mai declarat: "au construit un imobil și au adus îmbunătățiri imobilului din . pe terenul mamei pârâtei".
Referitor la imobilul din . mai declarat și martorul S. G. (fila 79) care spune: "Menționez ca eu am ajutat părțile din prezenta cauza încă de la început, respectiv din anul 1996 continuând până la tencuiala acesteia".
De aici rezultă încă o dată că imobilul a fost construit în timpul concubinajului și nu în timpul căsătoriei pentru a se considera bun comun astfel cum greșit a reținut instanța de fond.
În ceea ce privește acest aspect, instanța de apel, deși învestită cu soluționarea lui, nu înțelege să se pronunțe în nici un fel.
Pentru egalitate de tratament, în situația în care se reține ca fiind bun comun acest imobil construit de către părți în timpul concubinajului, instanța de apel trebuia să aplice același regim și în ce privește garsoniera și pe cale de consecință a banilor rezultați din vânzarea acesteia.
Față de acest motiv de recurs, recurenta solicită, de asemenea, desființarea hotărârii și a se retine că din masa bunurilor dobândite în timpul căsătoriei fac parte numai îmbunătățirile aduse imobilului edificat de părți în anul 1999, în timpul concubinajului.
Cu privire la evaluarea bunurilor imobile respectiv:
- evaluarea în întregime a imobilului din . nu numai a îmbunătățirilor aduse acestuia în timpul căsătoriei față de data când părțile s-au căsătorit (anul 2003), recurenta apreciază că acestea sunt supraevaluate având în vedere preturile de Ia momentul efectuării lor, uzura acestora, dar și materialele folosite, cu atât mai mult că imobilul din . construit din paiantă, fiind imposibil ca valoarea unui imobil compus din 2 camere din paiantă și anexe în mediul rural ,având în vedere și scăderea prețurilor în domeniul imobiliar, să fie de 76.984 lei.
Mai mult decât atât, deși s-a solicit și s-a și admis de instanța de fond refacerea expertizei referitor la stabilirea valorii de circulație a locuinței pe piața imobiliară, dar și cu privire la problemele de fond privind modul de calcul și estimare a valorilor reținute de expertiză, expertul își menține punctul de vedere inițial prin completarea făcuta la raport.
Îmbunătățirile aduse apartamentului pârâtei din București sunt, de asemenea, supraevaluate și nu s-a ținut seama de către expert de calitatea inferioară a materialelor folosite raportat la cele existente în prezent. Mai mult, printr-o simplă observație se constată la capitolul "Deviz de calcul cheltuieli lucrări construcții " cantitatea enorma de profil cornier calculată pentru închiderea balconului, respectiv 670 kg această cantitate ulterior reflectându-se în prețul calculat respectiv 9279,50 lei, cantitate pe care apreciez ca ar fi îndestulătoare pentru construcția unei locuințe pe structura metalică. De asemenea, recurenta pârâtă solicită a se avea în vedere prețul stabilit de expert la m.p. de geam respectiv 531,93 lei/mp.
Față de aceste evaluări exagerate raportat la valoarea pieței imobiliare actuale, cât și față de stabilirea unor cantități și prețuri enorme raportat la lucrarea ce a fost expertizată, recurenta apreciază că valoarea bunurilor imobile ce a fost supusă partajării este exagerată și, prin urmare reclamanta este obligată să plătească sume care nu au corespondent în realitate cu titlu de sultă către intimat. În ceea ce privește acest aspect, instanța de apel, deși învestită cu soluționarea lui, nu înțelege să se pronunțe în nici un fel.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 și urm. C.proc.civ.
Legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.304 pct.7, 9 și ale art.306 al.3 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea notează că recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate. Aprecierea probelor și stabilirea, pe baza acestora, a situației de fapt este atributul instanțelor de fond, învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță și în apel, iar criticile îndreptate împotriva acestor aprecieri nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art.304 C.pr.civ. și nu pot fi examinate de instanța de recurs.
Curtea mai observă că recurenta-pârâtă și-a întemeiat în mod greșit recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., întrucât în dezvoltarea criticilor nu a invocat încălcarea vreunei norme de drept material care guvernează situația de fapt dedusă judecății.
Singurele critici ale recurentei-pârâte care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art.304 C.pr.civ. sunt cele referitoare la lipsa de motivare a deciziei instanței de apel. Aceste critici se încadrează în prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. și sunt fondate.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au formatconvingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
La adoptarea acestui text de lege, legiuitorul a avut în vedere interesul unei bune administrări a justiției, cât și posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că judecătorul trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile (ex.: cauza Hadjianastassiou vs. G.).
Cu referire la pricina de față, se reține că din cuprinsul motivării hotărârii instanței de apel, Curtea nu poate deduce care au fost în concret considerentele care au condus tribunalul la stabilirea situației de fapt și nici pentru care motive s-au înlăturat datele care conduceau la o altă concluzie, invocate în apărare de către apelanta-pârâtă. Este cazul concluziei privind lipsa de contribuție a apelantei-pârâte la dobândirea garsonierei achiziționate de reclamant în timpul concubinajului părților. Considerentele pe care se sprijină această concluzie se limitează la o singură frază: „garsoniera a fost cumpărată de intimatul-reclamant înainte de încheierea căsătoriei cu apelanta, într-adevăr în perioada concubinajului celor doi, însă într-o perioadă când s-a demonstrat că apelanta nu realiza venituri și nici nu s-a probat contribuție pecuniară din partea acesteia pentru realizarea achiziției”. Așadar, instanța de apel nu precizează care sunt probele prin care „s-a demonstrat” situația de fapt reținută, nici argumentele pentru care a considerat neîntemeiate susținerile apelantei privind obținerea ajutorului de șomaj sau a unor venituri salariale înregistrate în carnetul de muncă, ori a unor venituri obținute din comercializarea de bunuri aduse din Polonia. De asemenea, tribunalul nu analizează criticile apelantei privind tratamentul discriminatoriu aplicat de prima instanță în ceea ce privește calificarea drepturilor asupra bunurilor dobândite de părți în timpul concubinajului, cu referire la garsoniera cumpărată de intimatul-reclamant și construcția realizată pe terenul mamei apelantei-pârâte din .>
Curtea mai constată că hotărârea instanței de apel încalcă prevederile art.261 alin.1 pct.5 din C.pr.civ. și prin lipsa argumentației referitoare la evaluarea bunurilor supuse partajului. Considerentele tribunalului se limitează la susținerea că „nu s-au dovedit diferențele valorice invocate în legătură cu bunurile evaluate la fond”, deși această lipsă de dovezi nu poate fi imputată decât instanței de apel, care, după prorogări succesive, a respins cererea de încuviințare a unei expertize tehnice judiciare pentru evaluarea bunurilor imobile supuse partajului, cu excepția imobilului din .> De asemenea, Curtea reține lipsa oricărei motivări a instanței de apel, în vederea înlăturării criticilor apelantei-reclamante referitoare la ignorarea cererii sale de partajare a datoriilor comune ale părților, rezultate dintr-un împrumut acordat de CEC Bank. Chiar dacă cererea reconvențională cu acest obiect a fost formulată de pârâtă la data de 31.05.2011, după încuviințarea și administrarea unor probe de către Judecătoria Sectorului 2, instanța de apel era datoare să observe că termenul prevăzut de art.119 C.pr.civ. nu se putea consuma în fața unei instanțe necompetente. Or, Judecătoria Sectorului 2 și-a declinat competența prin sentința civilă nr._/20.09.2011, astfel că cererea reconvențională nu a fost tardivă în fața instanței competente să soluționeze cauza.
În consecință, Curtea constată că decizia atacată cu recurs nu cuprinde premisele de fapt care au condus instanța de apel la pronunțarea soluției cuprinse în dispozitiv. Cum lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, este echivalentă necercetării fondului cauzei, această situație atrage sancțiunea casării hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, conform dispozițiilor art.312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S. M., împotriva deciziei civile nr.226 A din 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I..
Casează decizia recurată și trimite cauza Tribunalului G., spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. A. P. B. A. D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
2 ex/31.08.2015
T.G. – I.C.-M.
- G.T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Suspendarea provizorie a executarii. Decizia nr. 188/2015.... → |
|---|
