Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 173/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 4730/301/2009
Dosar nr._
(1813/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 173
Ședința publică de la 12.02.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află rejudecarea cauzei, în urma casării cu reținere a deciziei civile nr.162 din 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, dispusă prin decizia civilă nr. 2054 din 12.12.2013 a Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, privind pe recurenta reclamantă I. M. și pe recurentul pârât D. M..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 05.02.2015, apoi la data de 12.02.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._/301/2008 la data de 03.10.2008, reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. M. desfacerea căsătoriei prin acordul părților, revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei, acela de I., partajarea în cota de ½ a apartamentului dobândit în timpul concubinajului dintre părți, respectiv apartamentul situat în București, ., ..2, . si sa se ia act de tranzacția intervenita intre părți.
La data de 22.06.2009, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de partajare în cota de ½ a apartamentului situat în București, ., ..2, ., sector 3, susținând că apartamentul în cauză a fost dobândit de acesta înainte de căsătorie și nu poate face obiectul cererii de partaj bunuri comune, iar faptul că a trăit în concubinaj cu reclamanta înainte de căsătorie nu poate duce la concluzia că acest apartament a dobândit regimul bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei.
Totodată a arătat că apartamentul în litigiu a fost dobândit din veniturile sale proprii, obținute înainte de căsătorie iar reclamanta nu poate susține ca părțile au gospodărit împreună din veniturile obținute înainte de căsătorie, deoarece aceasta nu lucra si nu obținea niciun fel de venituri.
La data de 22.06.2009, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate ca în timpul concubinajului și în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ..2, ., achiziționat în timpul concubinajului dintre părți și că a avut o contribuție proprie la dobândirea acestui bun în proporție de 50%; să se dispună partajarea bunului imobil mai sus menționat având o valoare actuală de piața de 65.000 euro; să i se atribuie pârâtului imobilul supus partajului cu stabilirea în sarcina acestuia plata unei sulte corespunzătoare către reclamanta.
În subsidiar, dacă se va aprecia că apartamentul nu are regimul juridic de bun comun, a solicitat să se constate ca reclamanta are un drept de creanță împotriva pârâtului, egal cu jumătate din valoarea acestui imobil - 32.000 euro; obligarea pârâtului la achitarea către reclamanta a contravalorii acestui drept de creanță, partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei si anume: autoturism Dacia N. cu nr. de înmatriculare_, an de fabricație 1997, dobândit la data de 07.04.2005 pe numele D. M. - 1800 euro; mașina de spălat Miele-600 lei; gresie-faianța si alte materiale de construcții - 10.938.898 ROL; îmbunătățiri baie 258 lei; colțar B. -1918 lei; canapea T. – 1698 lei.
A solicitat să se constate că la dobândirea autoturismului Dacia N. mai sus indicat, soții au avut contribuții inegale, în speța contribuția reclamantei fiind de 83%, să se atribuie întreaga masă partajabilă către pârât cu stabilirea în sarcina acestuia a unei sulte corespunzătoare către reclamanta, solicitând și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare reclamanta a arătat ca în anul 1992 a preluat contractul de închiriere al imobilului mai sus indicat, contract de închiriere nr._ din 1992 încheiat între . si fostul sau soț. Acest contract a fost preluat de la foștii chiriași care acumulaseră numeroase datorii la plata utilităților si care au fost dispuși sa cedeze acest contract de închiriere în schimbul unei sume de bani.
Reclamanta a arătat ca în anul 1994, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul supus partajului, contract încheiat intre . si fostul soț al reclamantei, D. M. cu nr. 6667 din 15.04.1994, achitat integral cu chitanța nr._ din 06.04.1994. J. din banii care s-au plătit pentru achiziționarea apartamentului – cca. 350.000 ROL, în condițiile în care apartamentul a costat 700.000 ROL, au provenit din economiile reclamantei, la care s-a adăugat ajutorul financiar provenit din partea mamei acesteia, plus o suma de bani împrumutată de la un vecin, respectiv B. G..
Arată că între data cumpărării apartamentului și data încheierii căsătoriei a fost o diferență de 18 zile, considerând că dovedește în acest fel implicarea sa la dobândirea locuinței comune.
Mai mult, reclamanta a precizat ca pârâtul a recunoscut faptul ca acesteia i se cuvine ½ din acest imobil, prin semnarea unei tranzacții în dosarul nr._/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 București, când a intentat o primă acțiune de divorț.
Cu privire la achiziționarea autoturismului Dacia N. mai sus indicat reclamanta a arătat ca la cumpărarea acestui autoturism a plătit suma totala de 1800 euro si pârâtul doar 300 euro, acesta fiind si motivul pentru care mașina a fost înmatriculata pe numele ei, deoarece contribuția sa a fost de 83% din valoarea totala a mașinii.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.36 alin.1 Cod familie, art. 728 Cod Civil, art. 644 Cod Civil.
La data de 30.11.2009, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii completatoare de partaj a reclamantei ca neîntemeiată, motivat de faptul ca în timpul concubinajului părțile nu au gospodărit împreună, iar reclamanta nu a obținut venituri în perioada anterioara căsătoriei.
Referitor la autoturismul Dacia N. care face parte din masa partajabilă, consideră că a fost dobândit cu contribuție . cu suma de 1100 lei.
Îmbunătățirile efectuate la apartamentul în litigiu au fost făcute din veniturile acestuia si salariile compensatorii în suma de peste 18.000 lei obținuți din plățile compensatorii de la PETROM.
Totodată, pârâtul a arătat ca în afara bunurilor mobile realizate în timpul căsătoriei, au mai fost achiziționate si un calculator si o mini-combina muzicala care se afla în posesia exclusiva a reclamantei.
In drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1141 pct. 62 C.p.c.
Prin Încheierea din data de 04.05.2011, prima instanța a admis în principiu cererea formulata de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâtul D. M., a constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de 50% următoarele bunuri: autoturismul Marca Dacia N., mașina de spălat marca Miele, canapeaua T. si colțarul B. și a constatat ca reclamanta are un drept de creanță asupra apartamentului situat în Bucuresti, ., ., ..
Prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 03.06.1994 si au divorțat la data de 30.03.2009 prin sentința civilă nr. 3699 definitivă si irevocabilă. În ceea ce privește contribuția fiecăruia la dobândirea acestor bunuri, în lipsă de probe în sens contrar, precum și în lipsa unei contestări din partea foștilor soți, s-a reținut că se prezumă ca acestea au fost egale, astfel încât instanța a constatat că părțile au fiecare câte o cotă de 50% din bunurile comune.
În ceea ce privește masa partajabilă, instanța a constatat din facturile depuse de părți la dosar, interogatoriile si declarațiile de martori audiați in cauza, coroborat si cu pozițiile părților astfel cum rezulta din cereri și întâmpinări, că soții au dobândit in timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: autoturismul marca Dacia N., achiziționată prin contractul de vânzare cumpărare din 07.04.2005, mașina de spălat automata marca Miele, canapeaua T. si colțarul B..
Din contractul de vânzare cumpărare nr.11T/2064/6667/15.04.1994 instanța a reținut ca paratul D. M. a dobândit imobilul situat în București, ., ., ., sector 3, înainte de căsătoria părților din data de 03.06.1994.
Faptul ca la data încheierii contractului de vânzare cumpărare părțile aveau deja o relație, nu a făcut ca reclamanta sa dobândească un drept de proprietate asupra imobilului.
S-a reținut că dacă părțile ar fi dorit să devină coproprietare asupra apartamentului ar fi trebuit să încheie contractul împreună, iar voința părților de atunci nu poate fi dovedita astăzi cu martori, în scopul includerii unui bun în masa partajabila. Pentru acest considerent instanța nu a inclus in masa partajabilă apartamentul.
Din declarațiile martorilor audiați în cauza si din facturile aflate la dosar instanța a reținut că in anul 2006 părțile au adus îmbunătățiri imobilului, cu privire la aceste îmbunătățiri instanța constatând ca reclamanta are un drept de creanță.
Prin încheierea din 08.06.2011, instanța le-a încuviințat părților proba cu expertize tehnice de specialitate în construcții, expertiza tehnica de evaluare a bunurilor mobile si expertiza tehnică de specialitate auto.
Prin raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat în cauza de către expertul ing. Caștă M. s-a stabilit ca valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului este de 24.500 lei.
Prin raportul de expertiza tehnica auto efectuat în cauza de către expertul ing. I. S., s-a stabilit valoarea autoturismului la suma de 8.600 lei, iar prin raportul de expertiză de evaluare a bunurilor mobile efectuat în cauza de către expertul G. M., s-a constatat ca valoarea actuala a bunurilor mobile expertizate este de 3.930 lei.
La data de 04.01.2012, pârâtul D. M. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza tehnica de specialitate în construcții, la raportul de expertiză tehnică auto si la raportul de expertiza tehnică privind evaluarea bunurilor mobile.
Prin încheierea de ședință din 04.01.2012, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulata de către pârât de efectuare a unui nou raport de expertiza tehnica imobiliară, apreciind ca expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, neexistând motive pentru efectuarea unui alt raport de expertiză. A încuviințat obiecțiunile formulate de către pârât cu privire la raportul de expertiza tehnica imobiliara si a respins obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiza bunuri mobile ca neîntemeiate.
Prin răspunsul său din 28.02.2012, expertul tehnic de specialitate în construcții Caștă M. a menținut concluziile arătate prin raportul inițial de expertiză tehnică imobiliară.
Pârâtul a formulat noi obiecțiuni la data de 14.03.2012, privind răspunsul expertului, solicitând instanței sa dispună efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare.
Prin încheierea din 14.03.2012, instanța a respins cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice de specialitate în construcții, apreciind ca expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanță si a încuviințat noile obiecțiuni formulate la raportul de expertiza tehnica imobiliară, iar prin răspunsul din 18 mai 2012, expertul Caștă M. a apreciat că obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiza tehnica în construcții sunt neîntemeiate, întrucât la determinarea și evaluarea îmbunătățirilor aduse apartamentului a aplicat corect Normativele tehnice adoptate și agreate de Corpul Experților Tehnici din România.
Prin Sentința civilă nr._/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, prima instanță a admis în parte cererea formulată de către reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâtul D. M..
A constatat ca masa partajabila este compusă din: autoturismul marca Dacia N. în valoare de 8600 lei, mașina de spălat marca Miele în valoare de 550 lei, canapea T. în valoare de 1560 lei si colțarul B. în valoare de 1820 lei, a constatat ca dreptul de creanța al reclamantei asupra apartamentului situat în București, ., .. 2, ., sector 3 este în valoare de_ lei, a dispus ieșirea părților din indiviziune, astfel că i-a atribuit pârâtului D. M. în deplina proprietate si liniștită posesie bunurile mobile: autoturismul marca Dacia N. în valoare de 8600 lei, mașina de spălat marca Miele în valoare de 550 lei, canapeaua T. în valoare de 1560 lei si colțarul B. în valoare de 1820 lei, lot în valoare de_ lei.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sultei în cuantum de_ lei în termen de 3 luni de la data pronunțării hotărârii și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, astfel că a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 5489 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut că din raportul de expertiza imobiliara efectuat în cauza valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului este în sumă totala de 24.500 lei, din care reclamanta are dreptul la ½, respectiv de_ lei.
De asemenea s-a avut în vedere că potrivit raportului de expertiza auto efectuat în cauza s-a reținut că autoturismul Dacia N. are o valoare de 8600 lei.
In temeiul art. 67310 Cod pr.civ. instanța a dispus împărțirea bunurilor comune atribuind loturile menționate mai sus.
Pentru egalizarea loturilor l-a obligat pe pârât sa-i plătească reclamantei sulta în cuantum de_ lei în termen de 3 luni de la data pronunțării hotărârii, văzând dispozițiile art. 673 alin. 4 Cod pr.civ..
In temeiul art. 276 Cod pr.civ. instanța a compensat în parte cheltuielile de judecata si l-a obligat pe pârât sa-i plătească reclamantei suma de 5489 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe și încheierii de admitere în principiu, a declarat apel reclamanta I. M..
Prin Încheierea de ședință din 16 ianuarie 2013, Tribunalul București a constatat că apelanta reclamanta în mod neîntemeiat, nu a îndeplinit obligațiile de timbrare, deși i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru de 1536,50 lei și a fost citată la 20 decembrie 2012 cu această mențiune, reținându-se incidenta art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În consecință, apelul declarat de apelanta reclamanta a fost anulat ca netimbrat.
În motivarea apelului formulat, apelantul D. M., a invocat supraevaluarea de către expertul în construcții Caștă M. a contravalorii îmbunătățirilor aduse în timpul căsătoriei la apartamentul proprietatea sa, omisiunea expertului de a calcula uzura materialelor (parchet, gresie, faianța, ferestre) începând cu anul execuției îmbunătățirilor si pana în 2011, data efectuării expertizei, considerând că în mod în greșit instanța i-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, răspunsul la obiecțiunile formulate de acesta la expertiză nefiind la obiect si satisfăcătoare.
De asemenea, a susținut că instanța nu a avut în vedere ca a adus îmbunătățiri apartamentului cu banii obținuți din plățile compensatorii de la PETROM (fostul loc de munca).
De asemenea, apelantul a susținut greșita evaluare a autoturismului DACIA N., arătând că expertul a expertizat un autoturism Dacia Super N. care avea un an de fabricație 2003, deși autoturismul în speța era Dacia N. [fără îmbunătățiri] și avea data de fabricație 27.05.1997.Procedând în acest mod, expertul a stabilit o valoare de circulație eronată de 8600 lei corespunzătoare unui alt tip de vehicul si unui alt an de fabricație.
Legat de acest bun, consideră că se impune efectuarea unei noi expertize auto, întrucât i-au fost respinse de către instanța de fond atât obiecțiunile la raportul de expertiza solicitate la termenul din 04.01.2012, cât si cererea de a se efectua o nouă expertiză în cauză.
În același timp, apelantul a invocat supraevaluarea bunurilor mobile de către expertul G. M. și a arătat că instanța a stabilit în sarcina sa cheltuieli de judecata în suma de 5.489 lei, fără să arate din ce se compune această suma, atâta vreme cat onorariile de expertiza au fost suportate de ambele părți, valoarea masei partajabile se compune din suma de 37.030 lei, la care, iar daca se aplică o taxa de timbru de 3%, se obține suma de 1.110,90 Lei.
Prin urmare, a solicitat admiterea apelului si sub acest aspect.
Apelantul a solicitat cheltuieli de judecată, iar în drept, a invocat art. 304 punctele 7, 8, 9 si următoarele din Codul de Procedură Civilă.
În ceea ce privește apelul pârâtului, la termenul din 13.02.2013, tribunalul a apreciat că față de probele administrate la prima instanță, de obiecțiunile pârâtului aduse celor trei expertize la prima instanță, expuse și prin motivele de apel, dar și de concluziile ce se desprind din cele trei rapoarte de expertiză, nu se impune administrarea unor noi probe de același gen în cadrul fazei de apel.
Prin decizia civilă nr.162/A/20.02.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a anulat ca netimbrat apelul reclamantei I. (fostă D.) M. și a respins ca nefondat apelul pârâtului D. M., împotriva Sentinței civile nr._/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._ .
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că în cauza de față, nu se regăsește o situație pentru care ar fi atrasă sancțiunea nulității sentinței, instanța fiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Tot astfel, s-a avut în vedere că apelantul nu a motivat în ce mod a interpretat prima instanță greșit actul juridic dedus judecății, nici cum a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin cererile sale, reclamanta I. M. a sesizat instanța cu acțiunea de partaj de bunuri comune potrivit art. 38 alin. 2 C. familiei, raportat la dispozițiile privind partajul cuprinse în Codul de Procedură Civilă, soluționând o astfel de acțiune de lichidare a comunității de bunuri dintre părți, tribunalul apreciind că sentința primei instanțe nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa cum susține apelantul-pârât.
Referitor la primul motiv de apel prin care acesta invocă părtinirea reclamantei și supraevaluarea de către expertul în construcții Caștă M. a contravalorii îmbunătățirilor aduse în timpul căsătoriei la apartamentul proprietatea sa, tribunalul a apreciat că apelantul nu dovedește că expertul i-ar fi cerut să suplimenteze onorariul prin anumite gratificații, întrucât suma stabilită de instanța ar fi insuficientă și nici caracterul părtinitor al evaluării.
Dacă lucrurile ar fi stat așa, pârâtul avea la îndemână posibilitatea recuzării expertului în termen de 5 zile de la data la care i-a pretins sumele suplimentare, potrivit art. 204 alin. 2 C. pr. civilă, dispoziții procedurale la care pârâtul nu a apelat, motivele nefiind de altfel invocate și la prima instanță, așa cum era normal, dacă ar fi fost reale.
În ceea ce privește supraevaluarea lucrărilor de îmbunătățiri la apartament, analizând în concret fiecare îmbunătățire astfel cum au fost expuse în Anexa nr. 1 la Raportul de expertiză întocmit de către expertul în construcții Caștă M., tribunalul nu a reținut valori exagerate, în detrimentul pârâtului și că însuși apelantul-pârât, consideră că instanța nu a avut în vedere ca el a adus îmbunătățiri apartamentului cu banii obținuți din plățile compensatorii de la PETROM, în suma de 18.104 lei într-o prima etapă si de 5500 lei (RON) . etapă, arătând astfel că ar fi investit suma totală de 23.604 Lei.
Pârâtul nu a negat și contribuția reclamantei la realizarea acestor îmbunătățiri, astfel că valoarea de 24.500 lei stabilită de către expert pentru îmbunătățiri nu este eronată așa cum susține apelantul.
Valoarea unor materiale de 2000 lei, conform unui înscris ulterior pe care susține apelantul că i l-a pus la dispoziție expertului, nu poate fi luată în seamă, în condițiile în care acesta nu i-a prezentat chiar înscrisurile potrivit cărora ar fi cumpărat materialele efectiv folosite în cazul apartamentului său, astfel că nu constituie nici un motiv justificat pentru administrarea unei noi probe de același gen printr-un alt expert.
Îmbunătățirile au fost aduse în timpul căsătoriei, astfel că, chiar dacă au fost realizate cu banii obținuți din plățile compensatorii de la PETROM, fostul loc de muncă al apelantului-pârât, acestea intră tot în categoria bunurilor comune, astfel cum le-a reținut în mod legal și temeinic prima instanță.
Apelantul-pârât nu a formulat nicio cerere în fața primei instanțe, prin care să combată contribuția de 50% pretinsă de reclamantă la realizarea acestor îmbunătățiri, astfel că, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit dreptul de creanță al reclamantei de ½ din valoarea îmbunătățirilor stabilită prin expertiză.
Referitor la autoturism, se constată că din culpa sa, întrucât a vândut bunul după desfacerea căsătoriei și fără acordul reclamantei, expertul ing. I. S. nu a putut constata starea tehnică reală a acestui autoturism, efectuând lucrarea după normativele tehnice privind valoarea și uzura autovehiculelor și având în vedere ofertele de vânzare de pe piață, privind autoturisme similare.Expertul a evaluat autoturismul Dacia tipul R52319 N. care avea anul de fabricație 1997 și nu un autoturism Dacia Super N. care avea anul de fabricație 2003, așa cum susține apelantul.Comparativ a avut în vedere și ofertele de vânzare ale unor autoturisme Dacia Super N., însă, în speță, expertul a stabilit valoarea autoturismului Dacia tipul R52319 N. care avea anul de fabricație 1997, stabilind o valoare rezonabilă de 2000 Euro, echivalent 8.600 lei.Dacă pârâtul ar fi considerat că autoturismul are o altă valoare și un alt grad de uzură, nu avea decât să prezinte autoturismul spre expertizare, pentru a înlătura astfel dubiile privind starea bunului.
În consecință, tribunalul a apreciat că pârâtul nu poate invoca propria culpă în apel și că nu se impune administrarea unei noi expertize auto, de către un alt expert.
În ceea ce privește susținerea apelantului referitoare la supraevaluarea bunurilor mobile de către expertul G. M., s-a apreciat că argumentele apelantului nu sunt convingătoare întrucât acesta invocă doar uzura cauzată de trecerea timpului (8 ani de la achiziționare), iar expertul G. M. a stabilit valoarea în funcție de uzura fizică și morală a bunurilor.
Referitor la colțarul „B.” și la Canapeaua „T.”, a reținut că au fost cumpărate în anul 2007 și sunt bine întreținute, tribunalul apreciind că bunurile nu au fost supraevaluate și nici nu au vechimea de peste 8 ani invocată de către apelant.
Referitor la cheltuielile de judecata în suma de 5489 lei, pe care instanța le-a stabilit în sarcina apelantului-pârât, tribunalul a constatat că acestea constau în taxe de timbru, onorarii pentru experți și onorarii pentru avocat.
Deși apelantul susține că onorariile pentru expertiza au fost suportate de ambele părți, în mod egal, tribunalul a constatat că acesta a suportat doar suma de 230 lei (filele 35, 36 și 104 din dosar), restul cheltuielilor fiind suportate de către reclamantă.
Conform art. 276 C.pr.civilă, și având în vedere drepturile culese de părți în urma partajului de bunuri comune, tribunalul a constatat că în mod legal și temeinic, prima instanță l-a obligat pe pârât să suporte cota de ½ din cheltuielile ocazionate de procesul de partaj.
În concluzie, apelul pârâtului a fost respins ca nefondat în totalitate, tribunalul constatând că din perspectiva criticilor aduse de acesta, sentința civilă nr._/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._, fiind apreciată ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta I. (fostă D.) M. și pârâtul D. M..
Prin recursul declarat, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Invocând dispozițiile art.304 alin.5 C.proc.civ., recurenta reclamantă susține că prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013 s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de către aceasta.
În fapt, la verificarea dovezii de comunicare de la dosarul cauzei se poate observa că citația pentru termenul din data de 16.01.2013 a fost "comunicată prin afișare" pe data de 20.12.2012, fără sa existe dovada că s-a îndeplinit în amănunt procedura prevăzută de art.91-93 C.proc.civ., fapt ce atrage incidența prevederilor art.105 alin.2 C.proc.civ.
Dincolo de aceste aspecte procedurale obligatorii, precizează că apărătorul său ales a fost spitalizat de urgență, întrucât exista un debut de travaliu (sarcina având 39 de săptămâni) iar situația sa medicala necesita ca nașterea să aibă loc prin efectuarea unei operații de tip cezariană.
A fost, așadar, un caz de forță majoră iar externarea a avut loc o săptămână mai târziu pe data de 27.12.2012, și, datorită implicațiilor, necesitații medicale si de repaos, precum și durerilor ulterioare care nu au permis ca aceasta să poată avea grijă de ea și de nou-născut, a locuit o perioadă la socrii acesteia.
Din aceste motive și datorită perioadei de sărbători și a multitudinii de persoane care se perindă în astfel de perioade în clădirile rezidențiale, citația „afișată" nu a ajuns niciodată la destinație, astfel încât nu a putut lua cunoștință de termen și, evident, de existența obligației de timbrare în cuantumul menționat și, datorită perioadei dificile de lăuzie (legea - OUG 96/2003, art.16, prevăzând un minim obligatoriu de 42 de zile pentru refacerea după naștere) nu s-au putut face alte verificări.
Este adevărat că obligația de a timbra este obligația personală a părții, dar reclamanta locuiește în străinătate, domiciliul la care a fost citată fiind domiciliu ales, astfel încât nu putea îndeplini nici personal această obligație.
Pentru aceste motive reclamanta a solicitat instanței, prin intermediul apărătorului ales, să revină asupra măsurii dispuse și să acorde un termen scurt în care să aibă posibilitatea de a timbra corespunzător cererea pentru ca, ulterior, instanța să poată pronunța o decizie care să dea o corectă dezlegare pricinei dresate judecății.
Recurentul pârât a solicitat casarea în parte decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează evaluarea de către expertul construcții Casta M. a contravalorii îmbunătățirilor realizate în timpul căsătoriei la apartamentul proprietatea pârâtului.
Recurentul pârât consideră că evaluarea s-a realizat conform altor norme legale decât cele aplicabile în speță, reținându-se de către expert materiale de calitate superioară la realizarea îmbunătățirilor, fapt neconform cu realitatea.
Astfel expertul a efectuat expertiza conform Cataloagelor de preturi Rp.C si Rp.S din anii 1982 perioadă în care la noi în țară nu exista tâmplărie PVC și parchet laminat.
Recurentul precizează că instanța de apel a respins în mod eronat solicitarea sa de a se efectua o nouă expertiză în construcții privind evaluarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, arătând că nu putea face dovada că solicitarea sa este fondată decât cu o nouă expertiză evaluatoare.
În acest sens a apelat la un alt expert evaluator în vederea efectuării unei expertize extrajudiciare și anume la inginer Mintea E., atestată de Ministerul Justiției cu legitimația nr.9783-3799, în baza Legii nr.156/2002, care în urma efectuării unui raport de evaluare a îmbunătățirilor aduse apartamentului a concluzionat că valoarea lucrărilor de îmbunătățire a finisajelor, tâmplăriilor și instalațiilor sanitare executate apartamentului nr.109 este de 7062 eei, stabilita la nivelul lunii octombrie 2011.
Mai mult, expertul stabilește în mod cu totul nelegal în raportul său de expertiză cheltuieli indirecte de 30% în valoare de 6272 lei, cheltuieli care se aplică în mod legal doar de către firmele de construcții plătitoare de TVA si CAS, ori lucrările de îmbunătățire aduse apartamentului au fost efectuate în regie proprie și nicidecum cu o firmă autorizată. În plus, aceste cheltuieli indirecte incluse de expert Casta în raportul său de expertiză, depășesc cu mult valoarea materialelor de construcție achiziționate de pârât în vederea îmbunătățirilor realizate, lucru care nu poate fi considerat ca o respectare a normelor legale, deoarece nimeni nu achiziționează materiale de construcție în valoare de 2000 lei ca să suporte cheltuieli indirecte ocazionate cu aprovizionarea și transportul acestora în sumă de 6272 lei.
Instanța de apel în mod eronat a reținut că pârâtul nu ar fi pus la dispoziția expertului toate facturile cu privire la materialele achiziționate.
Aceste facturi au fost puse la dispoziția expertului, se aflau depuse și la instanța de fond chiar de către reclamanta la filele 56, 57, 58 și următoarele dosar fond, iar obligația expertului era să studieze dosarul la arhiva judecătoriei.
Mai mult, expertul a susținut în mod cu totul nelegal că nu se calculează uzura îmbunătățirilor aduse apartamentului, cu toate ca părțile au conviețuit împreună de la data căsătoriei și până în anul 2008.
De asemenea, expertul a stabilit în raportul de expertiză că apartamentul are zugrăveli de calitate superioară, cu toate că acestea sunt obișnuite, cu un grad avansat de uzură, respectiv pereți afumați și zgâriați în decursul anilor conviețuiți împreună cu fosta sa soție.
Exagerate apar și evaluările la obiectele sanitare, cu toate că acestea sunt modeste și de proveniența românească. Acestea fiind realitățile și având în vedere aspectul că un alt expert stabilește faptul că valoarea lucrărilor de îmbunătățire a apartamentului este de numai 7.062 lei la nivelul lunii octombrie 2011, recurentul pârât solicită admiterea acestui motiv de recurs, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond sau apel cu indicația efectuării unei noi expertize în cauză.
Al doilea motiv de recurs vizează greșita evaluare a autoturismului Dacia N., an fabricație 1997.
Astfel, expertul a evaluat un autoturism Dacia Super N. care avea ca an de fabricație 2003, iar autoturismul în speță, conform înscrisurilor depuse la dosar de însăși intimata reclamanta, era Dacia N. (fără îmbunătățiri) care avea data de fabricație 27.05.1997.
Procedând în acest sens, expertul a stabilit o valoare de circulație eronată, respectiv 8.600 lei corespunzătoare unui alt tip de vehicul și unui alt an de fabricație.
Tribunalul însă, din eroare, a reținut că expertul a evaluat autoturismul Dacia N. și nu a ținut cont de faptul că valoarea unui autoturism fabricat în 1997 este mult mai mică decât valoarea unui autoturism Dacia Super N. cu an de fabricație 2003, deci cu 6 ani mai tânăr. Precizează că, pe piața liberă, aceste autoturisme se vindeau cu prețuri între 1000 si 1500 lei, cum de altfel a și fost înstrăinat de către acesta cu consimțământul verbal al fostei soții.
În consecință, solicită admiterea și acestui motiv de recurs și efectuarea unei noi expertize de către instanța de rejudecare.
Susține totodată recurentul că în cauză au fost supraevaluate bunurile mobile de către expert G. M., deoarece acestea au suferit un grad de uzură atât fizică cât și morală și nu puteau fi evaluate după 8 ani de folosința la niște valori egale sau mai mari decât prețul lor de cumpărare.
Al patrulea motiv de recurs vizează cheltuielile de judecata la care pârâtul a fost obligat de către instanța de fond în sumă de 5.489 lei., recurentul considerând că în mod eronat a reținut tribunalul că aceste cheltuieli reprezintă taxe de timbru, onorarii pentru experți și pentru avocat.
În realitate intimata-reclamanta a fost obligată de către instanța de fond să timbreze la valoare cererea acesteia prin care solicita să se constate contribuția acesteia la achiziționarea apartamentului în suma de_ Euro. Pentru acest motiv instanța a obligat-o să timbreze corespunzător cererea sa, iar în urma judecării cererii de ajutor public judiciar formulată de intimata-reclamanta, instanța a obligat-o să achite în mai multe tranșe lunare jumătate din taxa de timbru aferentă cererii sale.
Cum instanța de fond a respins această cerere privind contribuția reclamantei la achiziționarea apartamentului, recurentul consideră că în mod nelegal a fost obligat să achite acesteia cheltuieli de judecata de 5.489 lei, tribunalul neținând seama de aspectul că cel mai mare cuantum al taxei de timbru a fost stabilit de către instanța de fond pentru cererea reclamantei .
Susține că tribunalul nu a motivat în decizia sa care este contravaloarea taxei de timbru pe care pârâtul trebuia să o suporte, care este contravaloarea onorariilor pentru experți și a onorariilor pentru avocați, motiv pentru care solicită admiterea și acestui motiv de recurs.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta reclamantă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, nu au fost încuviințate și nici administrate probe noi, admisibile în calea de atac extraordinară a recursului, în conformitate cu prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 2054/12.12.2013, Curtea de apel București a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă I. (fostă D.) M. împotriva deciziei civile nr.162/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a admis recursul declarat de recurentul pârât D. M. împotriva deciziei civile nr.162/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a dispus casarea în parte a deciziei recurate și a reținut spre rejudecare, apelul declarat de apelantul pârât.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut în ceea ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă că,așa cum rezultă din chiar cererea de apel - actul de investire al Tribunalului București cu soluționarea căii de atac devolutive, soluționate prin decizia civilă care face obiect al recursului - apelanta reclamantă și-a indicat domiciliul procesual ales la cabinetul avocatului G. M., situat în București, ., ., ., sector 3.
Așadar, în cauză erau aplicabile prevederile art. 93 teza 1 din Codul de procedură civilă. Curtea a reținut că recurenta a fost legal citată la domiciliul ales indicat în cererea de apel, actul de procedură fiind comunicat acesteia, prin afișare, la data de 20.12.2012.
Tot astfel, împrejurarea că apărătorul ales al recurentei a fost spitalizat la data de 20.12.2012, nu a fost apreciată a fi de natură a conduce la concluzia nelegalei citări a recurentei pentru termenul din 16.01.2013, câtă vreme, citația a fost comunicată conform prescripțiilor legale, la domiciliul ales indicat de parte, care la momentul realizării acestui act procedural a beneficiat de asistență juridică calificată a acestui avocat.
S-au avut, totodată, în vedere că recurenta a fost citată la același domiciliu ales și la data de 07.02.2013, pentru termenul stabilit la data de 13.02.2013, termen la care, deși de la data externării avocatului său - 27.12.2012 (așa cum rezultă din biletul de externare aflat la fila 32 dosar apel), trecuseră mai mult de 15 zile, partea, care, așa cum s-a arătat, beneficia de asistența juridică calificată, cunoscând așadar obligațiile care îi reveneau, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 103 din Codul de procedură civilă, pentru legala investire a instanței de apel cu soluționarea căii de atac, nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de a achita taxa de timbru datorată în apel. Curtea a apreciat că luând în considerare implicațiile impuse de starea de sănătate a avocatei alese a recurentei, ulterioare externării sale, nu se poate face abstracție de faptul că același avocat a fost în măsura să se prezinte la termenul de judecată din data de 13.02.2013, dar cu toate acestea, nici la acest termen și nici ulterior, nu a achitat taxa de timbru datorată de recurentă. Tot astfel, Curtea, a constatat că nici în momentul formulării căii de atac a recursului și nici la termenul stabilit în cauză, pentru judecarea căii de atac extraordinare, deși a trecut o perioadă de timp îndelungată, recurenta, în mod culpabil, nu și-a îndeplinit această obligație dar și împrejurarea că nici în fața instanței de apel și nici în prezenta cale de atac recurenta, care, așa cum s-a arătat anterior a beneficiat de asistența unui avocat, nu a invocat o imposibilitate a acesteia fortuită de a achita taxa de timbru datorată eventual stării sale materiale și financiare la data soluționării apelului sau ulterioară.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul pârât s-a reținut în referire la critica vizând evaluarea de către expertul construcții Caștă M. a contravalorii îmbunătățirilor realizate în timpul căsătoriei la apartamentul proprietatea pârâtului, că expertul desemnat în cauză, în prima instanță – Caștă M.- s-a raportat la stabilirea valorii îmbunătățirilor reprezentate de placare cu gresie și faianță respectiv obiecte sanitare la preturile menționate în Catalogul de preturi Rp.C si Rp.S din anii 1982, procedând la reactualizarea acestor preturi, conform circularei CET 2011, fără a se face referire în cuprinsul expertizei și la înscrisurile anexate la dosar, înscrisuri constând în facturi fiscale privind achiziționarea unor materiale de finisaj și obiecte sanitare, în referire la care părțile au susținut că reprezintă acte prin care parte din materialele folosite la realizarea îmbunătățirilor au fost achiziționate.
În această situație, Curtea a apreciat că în mod firesc expertiza nu putea face abstracție de ansamblul probatoriului administrat, expertul având obligația de a verifica dacă respectivele materiale, achiziționate conform facturilor anexate de părți, se regăsesc sau nu în cadrul îmbunătățirilor expertizate, să procedeze la reactualizarea valorii acestora în raport de constatările sale personale și potrivit experienței, cunoștințelor, specializării sale și normelor de evaluare incidente iar pentru lucrările în raport de care părțile nu au fost în măsură să prezinte înscrisuri doveditoare, să procedeze la prezentarea lucrărilor de îmbunătățire realizate în imobil în detaliu, la evaluarea atât a materialelor înglobate cât și a lucrărilor de specialitate și a cheltuielilor indirecte impuse de specificul îmbunătățirilor efectiv constatate, prin raportare la standardele de evaluare stabilite de Corpul experților tehnici și la calitatea lucrărilor realizate în concret.
Curtea a apreciat ca nefondată susținerea din recurs în sensul că valoarea cheltuielilor indirecte nu ar putea depăși valoarea materialelor de construcție achiziționate de pârât în vederea îmbunătățirilor realizate, câtă vreme o atare evaluare se impune a fi realizată, în lipsa unor probe certe, administrate de părți și opozabile ambelor părți litigante, conform standardelor de evaluare unanim admise în practică, stabilite de Corpul experților tehnici.
De asemenea, în contextul în care expertul a concluzionat că aceste lucrări de îmbunătățiri au fost realizate în perioada 2003-2006, era necesar ca expertiza să evidențieze starea concretă a acestora, la momentul expertizei cu luarea în considerare a uzurii specifice, cauzate de trecerea timpului (fiind firesc ca eventuala degradare a îmbunătățirilor, ulterior părăsirii imobilului de către reclamantă, în anul 2008- conform precizării recurentului din cererea de recurs, cauzate de recurent sau datorată lipsei unei întrețineri corespunzătoare să fie imputate acestuia, care a beneficiat exclusiv de acestea) și să procedeze în concret la evidențierea acestor constatări la momentul evaluării lor, pentru a da posibilitate instanței să poată proceda la cenzurarea raționamentului prezentat de expert. Or, nici expertiza realizată în cauză și nici completările expertului la această expertiză, nu au fost apreciate ca fiind lămuritoare sub acest aspect. În acest context, Curtea a constatat că cererea de administrare a unei noi expertize, formulată de recurent în apel, care să procedeze la evaluarea acestor lucrări de îmbunătățire, era întemeiată, astfel că în aplicarea corectă a art. 292 din codul de procedură civilă raportat la art. 167 din Codul de procedură civilă, se impunea administrarea probei cu o nouă expertiză având ca obiectiv evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București, ., ., ., sector 3, expertul având a se raporta și răspunde în concret și chestiunilor anterior reliefate, de natură a lămuri pe deplin situația de fapt existentă în cauză, numai în atare situație, putându-se considera că starea de fapt a pricinii este deplin stabilită.
De asemenea a fost apreciat ca fondată, critica vizând greșita evaluare a autoturismului Dacia N., an fabricație 1997, motivat de împrejurarea că din verificarea expertizei realizate în primă instanță de expertul I. S., rezultă că expertul s-a raportat în stabilirea valorii acestui bun, exclusiv la împrejurarea că vehiculul a fost utilizat de părțile litigante o perioada de 5 ani, în raport de această perioadă fiind stabilită vechimea vehiculului și coeficientul de uzură, de 48%, omițându-se însă a se avea în vedere că la data achiziționării, autoturismul avea deja o vechime de cca. 8 ani.
Or, deși bunul a fost înstrăinat în mod unilateral de recurent, în timpul litigiului, câtă vreme, expertul desemnat în cauză, nu a concluzionat asupra unei imposibilități de evaluare a acestui autovehicul, ci a procedat la evaluarea acestui bun, luând în considerare o stare de întreținere medie, solicitarea recurentului privind administrarea unei probe cu o nouă expertiză evaluatoare a acestui bun, în apel pentru a se determina valoarea reală a acestui vehicul, cu luarea în considerarea a caracteristicilor sale tehnice și vechimii sale, rezultată din probatoriul administrat, nu avea valența unui exercițiu abuziv al dreptului de a exercita calea de atac.
În acest sens, Curtea a reținut că din chiar contractul de vânzare cumpărare având ca obiect acest vehicul, rezultă că autoturismul bun comun fusese dobândit, în anul 2005, pentru suma de 1.800 Euro și nici de împrejurarea că un astfel de bun suportă modificări în ceea ce privește valoarea sa de circulație, prin chiar trecerea timpului, astfel că aprecierea instanței de apel, în sensul că valoarea de 2.000 Euro, stabilită prin expertiza evaluatorie, este rezonabilă, este lipsită de suport.
Astfel, Curtea a apreciat că se impunea ca instanța de apel, investită cu această critică, să procedeze la stabilirea corectă și completă a situației de fapt existente în cauză și să se raporteze și la starea de fapt rezultată din înscrisurile anexate la dosarul cauzei la filele 51-52 dosar fond, proba cu expertiza tehnică impunându-se a fi cenzurată respectiv evaluată în ansamblul probator al cauzei, neavând o valoare probantă predeterminată. Tot astfel, se impunea ca expertul în determinarea prețului de piața al vehiculului să se raporteze la autoturisme similare ca marca și vechime, respectiv că procedeze la efectuarea cuvenitelor corecții în cazul neidentificării unor tranzacții care să vizeze vehicule similare, fiind corectă susținerea recurentului că expertiza administrată în prima instanța a avut în vedere autoturisme Dacia Super N. an de fabricație 2002 respectiv 2003, deși autoturismul în speță, era Dacia N. și avea data de fabricație 27.05.1997.
Curtea a aprecia însă ca nefondată critica vizând supraevaluarea bunurilor mobile de către expert G. M., deoarece acestea au suferit un grad de uzură atât fizică cât și morală și nu puteau fi evaluate după 8 ani de folosința la niște valori egale sau mai mari decât prețul lor de cumpărare, reținând că contrar susținerilor din recurs, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în cauză, în apel, ca urmare a evaluării probatoriului cu expertiza de specialitate mobilierul a fost dobândit de părțile litigante în anul 2007.
Tot astfel, Curtea a avut în vedere că la efectuarea expertizei, expertul desemnat în cauză s-a raportat, în determinarea valorii bunurilor mobile comune, atât la valoarea bunurilor la momentul achiziționării, dar și la vechimea respectiv la starea lor fizică constatată în mod direct, valoarea obiectelor de mobilier nefiind, așa cum a susținut recurentul, mai mare decât cea rezultată din înscrisurile menționate anterior, iar valoarea mașinii de spălat fiind stabilită conform standardelor de evaluare uzuale.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod judicios tribunalul a apreciat critica cu acest obiect formulată de recurent ca nefondată, acesta neputând invoca o altă vechime a acestor bunuri decât cea rezultată din probatorii.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere că în chiar cererea de recurs, recurentul precizează că reclamanta a părăsit imobilul în anul 2008, astfel încât, părțile au folosit împreună aceste bunuri o perioada foarte scurtă de timp. Or, în contextul în care mașina de spălat a fost dobândită în anul 2006 iar mobilierul în anul 2007 iar ulterior anului 2008, aceste bunuri au fost folosite doar de recurent, acesta nu poate invoca cu succes o diminuare a valorii acestuia ca urmare a uzurii fizice, lipsa unei întrețineri corespunzătoare fiind în sarcina sa.
În referire la motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, vizând stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina recurentului în prima instanță, Curtea, în raport de soluția adoptată în prima instanță în ceea ce privește cererea de partaj, a constatat că în mod judicios s-a reținut în cauză culpa procesuală parțială a recurentului pârât, acesta prin admiterea cererii principale, în parte, căzând în pretenții.
Curtea nu a primit nici susținerea din recurs în sensul că instanța de apel nu a motivat decizia sa în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în cuprinsul deciziei regăsindu-se exhaustiv considerentele care au justificat soluția adoptată de Tribunal, în conformitate cu prevederea imperativă cuprinsă în art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
S-a reținut, totodată, că recurentul nu poate fi obligat la plata taxei de timbru datorate de reclamantă în ceea ce privește pretențiile respinse acesteia dar și că în cauza de față nu se poate face abstracție de împrejurarea că cererea cu care a fost sesizată instanța de fond are ca obiect partajul, caz în care, în limitele pretențiilor admise, fiecare dintre cele două părți litigante, au obligația de a suporta cheltuielile de judecată, potrivit cotei ce revine fiecăruia, astfel încât este legală soluția adoptată de tribunal sub acest aspect, recurentul pârât, datorând în cota de ½, acea parte din cheltuielile de judecată efectuate în cauză, în directă legătură cu partajul bunurilor comune.
Reținând că în cauză, în raport de cele anterior reliefate în analiza primului motiv de recurs, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, având în vedere, totodată, că expertiza extrajudiciară anexată în recurs, nu este opozabilă recurentei reclamante, nefiind o proba administrată în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptul la apărare al ambelor părți litigante, astfel că nu poate fi valorificată în prezenta cale de atac, Curtea a apreciat, în temeiul art. 312 al. 3 și 4 Cod Procedură Civilă, că se impune admiterea recursului formulat de recurentul pârât, casarea deciziei recurate, în parte, în sensul reținerii cauzei spre rejudecare, în ceea ce privește cererea de apel formulată de apelantul pârât, în vederea administrării probelor cu expertiza tehnică evaluatorie auto și pentru stabilirea valorii îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București ., ., ., sector 3 și având în vedere prevederile înscrise în art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care cererile de partaj se timbrează cu 3% la valoarea masei partajabile, dar și caracterul interdependent al criticii vizând modul de stabilire în prima instanța a cuantumului cheltuielilor de judecată, cu cel vizând modul de stabilire a valorii masei partajabile, s-a dispus ca în rejudecare să se procedeze și la verificarea cuantumului total al cheltuielilor de judecată datorate de recurent în cauză.
Procedând la rejudecarea pricinii după casare, în limitele stabilite prin decizia nr. 2054/12.12.2013, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 27.02.2014, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii, având ca obiectiv evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului în perioada conviețuirii celor două părți și efectuarea unei expertize tehnice auto, având ca obiectiv stabilirea valorii autoturismului bun comun.
La data de 21.05.2014, la dosar a fost atașat raportul de expertiza tehnică evaluatorie, întocmit de către expertul T. N. L..
Potrivit acestei expertize, îmbunătățirile aduse imobilului situat in București, ., ., sector 3, alcătuit din două camere si dependințe, au constat în: ușa metalică, gresie in vestibul, oficiu, bucătărie si baie, faianța în bucătărie și baie, parchet lamelar în camerele de locuit, zugrăveli lavabile la pereți și tavane, tâmplărie din PVC, cu geam termopan la ferestre și ușa de la balcon, tâmplărie din PVC, furniruită cu tăblie la dormitor și tâmplărie PVC la baie, desființare perete BCA spre bucătărie, obiecte sanitare noi, inclusiv armături, la baie si bucătărie.
Prin expertiză, s-a concluzionat că valoarea lucrărilor de îmbunătățire - finisaje, tâmplărie, instalații sanitare, este de 7.440 lei.
La data de 18.09.2014, reclamanta a formulat obiecțiuni la această expertiză, obiecțiuni care au fost admise în parte, respectiv în ceea ce privește contestațiile vizând perioada pentru care s-a aplicat uzura, prețul montării îmbunătățirilor reprezentate de gresie, faianța, ferestre PVC, uși, zugrăveli, prețul zugrăvelilor, omisiunea expertului de a preciza prețul în lei al materialelor expertizate, omisiunea de a se avea în vedere prețul lavoarului din baie.
Au fost apreciate ca nefondate, obiecțiunile vizând măsurătorile realizate, evaluarea manoperei necesare demolării peretelui despărțitor între hol și bucătărie, evaluarea bateriilor de inox pentru chiuvetă și cadă și evaluarea transporturilor, Curtea reținând că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte săvârșirea de către acesta a unor erori de calcul în determinarea dimensiunilor lucrărilor realizate în apartamentul pârâtului cu titlul de îmbunătățiri și nici în ceea ce privește determinarea valorii lucrărilor sau îmbunătățirilor contestate, simpla susținere în sensul că evaluarea este derizorie sau că ar fi fost realizate transporturi succesive, care nu ar fi fost avute în vedere, neavând suport probatoriu.
Tot astfel, Curtea a avut în vedere faptul că parte din aspectele invocate de reclamantă, respectiv cele relative la măsurători, vizează în realitate constatări de fapt ale expertului judiciar desemnat în cauză. Or, aceste mențiuni cuprinse în raportul de expertiză, fac dovada până la înscrierea în fals, deoarece raportul de expertiză are natura unui înscris autentic.
La data de 19.01.2015, expertul T. N. L., a răspuns obiecțiunilor formulate de reclamantă, menționând că a luat în calcul atât valoarea materialelor, cât și valoarea manoperei pentru montare și execuție a lucrărilor de îmbunătățire identificate, respectiv că s-a raportat la Buletinul de prețuri în mica construcție și reparații în construcții-s Matrix Rom- aug. 2012. Același expert a precizat referitor la zugrăvelile realizate, că s-a raportat la preturile practicate pe piață, luând în considerare preturi relative la lucrări de calitate superioară, atât pentru materiale cât și pentru manoperă, pentru un muncitor calificat, că au fost avute în vedere elementele de fapt la care a făcut referire reclamanta în celelalte obiecțiuni, iar în privința ultimei obiecțiuni că s-a raportat la valoarea menționată în factura de achiziționare a lavoarului, nr._/2006, incluzând și prețul manoperei, respectiv preț manipulare, mat. mărunt, scule, cheltuieli indirecte, în valoare de 120 lei.
În aceeași completare, expertul a concluzionat că valoarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse apartamentului, la data de 30.03.2009, este de 8040 lei.
La data de 22.05.2014, la dosar a fost atașat raportul de expertiză tehnică auto evaluatorie, întocmit de către expertul E. R..
Potrivit acestei expertize, autovehiculului DACIA N., bun comun, a fost evaluat la suma de 2.000 lei.
Curtea are în vedere că la efectuarea expertizei, expertul s-a raportat la prevederile art. 50, 52, 53, 59, 60 și 61 din Ordinul 14/2011, coroborat cu Ordinul nr. 22/2012, ambele emise de CSA, luând în considerare valoarea de nou a autovehiculului, vechimea în ani a acestuia, rulajul în kilometri stabilit prin raportare la aceste normative, dar și un grad de uzură valorică pentru autovehiculele de același tip, raportându-se în același timp și la preturile practicate pe piața liberă, pentru astfel de autoturism, luând în considerare cererea și ofertele identificate. De asemenea, având în vedere că acest bun a fost înstrăinat unilateral de pârât, s-a avut în vedere o stare de întreținere satisfăcătoare.
La termenul de judecată din data de 18.09.2014, Curtea a respins ca nefondate obiecțiunile la raportul de expertiza tehnică auto, formulate de reclamantă.
Astfel, s-a avut în vedere faptul că expertul s-a raportat, pe de o parte, la prețul practicat pe piața liberă pentru vehicule similare, aplicând corecțiile necesare, dar și faptul că, obiecțiunile relative la starea de întreținere și vechimea luată în considerare de expert, de 12 ani (perioada care s-a raportat la data fabricației și data încetării conviețuirii părților), nu au suport probatoriu.
Astfel, în condițiile în care evaluarea s-a realizat ipotetic, iar la momentul încetării conviețuirii părților, vehiculul avea deja o vechime de 12 ani, Curtea a apreciat că reținerea unei stări satisfăcătoare, cu luarea în considerare a unei stări de întreținere medie, care, potrivit expertizei nu a fost de natură să diminueze în mare măsură valoarea autoturismului, nu justifica o vătămare a parții titulare a obiecțiunilor formulate și care nu și-a exprimat acordul la înstrăinare.
De altfel, aceasta nu a probat că vehiculul respectiv ar fi beneficiat de îmbunătățiri și nici nu a invocat un alt element definitoriu, care să fie de natură să conducă la o altă concluzie în ceea ce privește starea concretă a acestui bun comun la momentul înstrăinării, astfel că în mod judicios, expertul s-a raportat la normativele legale în determinarea gradului său de uzură și la stabilirea ipotetică a parcursului său în kilometri.
Mai mult, așa cum s-a arătat și în cuprinsul expertizei, la momentul dobândirii lui, vehiculul avea deja o vechime în ani, care nu putea fi neglijată, fiind introdus în circulație la 25.05.1997, astfel că, susținerile reclamantei în sensul că se impunea ca instanța să se raporteze la o vechime de exploatare de doi ani sau de patru ani, cu luarea în considerare a datelor la care vehiculul a fost înmatriculat sau a cumpărării, în lipsa administrării de dovezi din care să rezulte că la momentul cumpărării, autovehicul avea rulaj O, respectiv că prețurile practicate pe piața liberă ar fi impus expertului ca punct de plecare a evaluării, concluzia că bunul avea caracteristicile unui vehicul nou, nu au fost apreciate ca fondate.
Curtea se va raporta în rejudecare, la raportul de expertiză tehnică judiciară auto respectiv la completarea la raportul de expertiza tehnică evaluatorie, precum și la anexele la acestea, constatând că ambele lucrări au fost întocmite prin raportare la documentele avute la dispoziție, precum și- în cazul expertizei construcții- la constatările la fața locului, experții desemnați de instanță procedând la analiza elementelor de comparație anexate în probatoriu și exprimându-și în mod argumentat punctul de vedere științific potrivit specializării lor, analizele și opiniile acestora fiind bazate și dezvoltate conform cerințelor din standardele recomandările și metodologia de lucru recomandate de către CET – R.
În consecință, procedând la rejudecarea apelului declarat de apelantul pârât, Curtea constată caracterul fondat al acestei căi de atac, în privința criticilor care vizează stabilirea valorii autovehiculului bun comun și a dreptului de creanță recunoscut în favoarea reclamantei.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de apelantul pârât, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va constata că masa partajabilă este compusă din: autoturismul marca Dacia N. în valoare de 2.000 lei, mașina de spălat marca Miele în valoare de 550 lei, canapea T. în valoare de 1.560 lei si colțarul B. în valoare de 1.820 lei, va constata că dreptul de creanță al reclamantei asupra apartamentului situat în București, ., .. 2, ., sector 3, este în valoare de 8.040 lei.
În consecință, luând în considerare aspectele intrate în putere de lucru judecat, relative la cota de contribuția egală a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune și la compunerea masei partajabile, va constata că sulta datorată de pârât reclamantei este în cuantum de 11.005 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea va avea în vedere pe de o parte, statuările intrate în putere de lucru judecat din cadrul deciziei civile nr. 2054/12.12.2013, limitele în care căile de atac exercitate de ambele părți au fost apreciate ca fiind fondate, așadar, culpa procesuală în ansamblu a părților litigante, dar și dovezile referitoare la cheltuielile de judecată avansate de acestea și anexate la dosarul cauzei, în toate fazele procesuale.
Curtea va reține, sub acest ultim aspect, că în primă instanța, reclamanta a achitat cu titlu de taxa de timbru suma de 5.930 lei și timbru judiciar în suma de 5 lei, că pretențiile acesteia s-au dovedit a fi fondate doar în parte, astfel că pârâtul poate fi obligat la plata cotei părți din această taxă, proporțional cu pretențiile încuviințate reclamantei.
De asemenea, Curtea va avea în vedere că în prima instanță onorariile celor trei expertize au fost suportate de ambele părți, însă în mod inegal, reclamanta achitând cu acest titlu suma de 1.507 lei, iar pârâtul suma de 230 lei, respectiv că acesta din urmă, a achitat cu titlul de onorariu expert în rejudecarea apelului, suma de 900 lei, dar și modul în care aceste probe au fost valorificate în cauză, prezenta instanța procedând motivat la omologarea rapoartelor de expertiză realizate în rejudecare, în recurs fiind respinse criticile recurentului vizând evaluarea bunurilor mobile.
Se va avea în vedere, de asemenea, că, în raport de valoarea masei bunurilor comune, stabilită în rejudecare, taxa de timbru datorată în primă instanță era de 177,9 lei, că, în ceea ce privește dreptul de creanța încuviințat reclamantei, taxa de timbru datorată, în prima instanța era de 596,40 lei, că parțial reclamanta a căzut în pretenții, dar și faptul că pârâtul nu poate fi considerat îndreptățit la recuperarea integrală a sumelor avansate cu titlul de cheltuieli de judecata, ci doar în limitele în care pretențiile sale s-au dovedit a fi fondate, în căile de atac.
Tot astfel, se va avea în vedere faptul că în prezenta cale de atac, recurentul pârât a avansat cu titlul de cheltuieli de judecată, suma de 841,66 lei, taxa de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar parțial recurentul a căzut în pretenții, criticile sale în recurs fiind apreciate ca fondate exclusiv în măsura admiterii apelului, pentru câtimea pretențiilor rezultate din expertizele omologate în prezenta fază procesuală, respectiv că dat fiind obiectul litigiului de față, ambele părți, au obligația de a suporta cota parte din cheltuielile avansate, corespunzător cotei părți din masa partajabilă.
Ca urmare, în considerarea celor anterior reliefate dar și a prevederilor înscrise în art. 274 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 276 din Codul de procedură civilă, Curtea va dispune, compensarea, în parte, a cheltuielilor de judecată făcute de părți în toate fazele procesuale, cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1160 lei, către pârât, reprezentând taxa de timbru și onorarii experți.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Admite apelul declarat de apelantul pârât D. M., domiciliat în București, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr._/13.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. M., cu domiciliul ales la C..av.G. M., în București, ., ., ., sector 3.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Valoarea autoturismului bun comun este de 2.000 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expertul E. R..
Constată că dreptul de creanță al reclamantei este în valoare de 8.040 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expertul T. N. L..
Costată că valoarea masei partajabile este de 5.930 lei.
Constată că sulta la care este obligat pârâtul să o plătească reclamantei este de 11.005 lei.
Compensează în parte cheltuielile de judecată făcute de părți în toate fazele procesuale și obligă reclamanta la plata sumei de 1.160 lei către pârât, reprezentând taxă de timbru și onorarii experți.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/03.03.2015
---------------------------------
Jud.Sector 3 - G.C.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 516/2015. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
