Actiune în constatare. Decizia nr. 516/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 516/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 3181/3/2012
Dosar nr._
(2274/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 516
Ședința publică de la 24.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă V. A., împotriva sentinței civile nr. 1577/19.09.2013, pronunțată de Tribunalul București-Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă J. L..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 03.04.2015, în vederea constatării perimării.
Curtea, având în vedere, împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 24.02.2014, potrivit art. 242 alin.1 pct. 2 C.p.civ. pentru lipsa nejustificată a părților, iar pentru faptul că de la acel moment și până la termenul de astăzi, a rămas în nelucrare din vina părților, în temeiul dispozițiilor art. 248 C.p.civ. reține cauza pentru constatarea perimării.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1577/19.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat perimată cererea formulată de reclamanta V. A., în contradictoriu cu pârâta J. L., având ca obiect acțiune în constatare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.11.2013, a declarat recurs reclamanta V. A..
La termenul din 24.02.2014 părțile au lipsit nejustificat, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie dispunând astfel suspendarea judecării recursului, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului, la data de 03.04.2015 Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea constatării perimării, acordându-se termen pentru astăzi, 24.04.2015.
Astfel fiind, Curtea urmează să constate perimat recursul, potrivit art.248 – 254 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta – reclamantă V. A., împotriva sentinței civile nr.1577/19.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă J. L..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./29.04.2015
TB-S.3 – D.A.D.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|