Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 945/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 945/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 945/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 945

Ședința publică de la 22.09.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M. H.

JUDECĂTOR - G. S.

JUDECĂTOR - C. G.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta – reclamantă A. (S.) E. și de recurentul – pârât STOICESU BĂGDĂNEL, împotriva deciziei civile nr. 349 A din data de 19.03.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - intervenienți B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, R. S. ADNREI, ..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 15.09.2015, și apoi la 22.09.2015, hotărând următoarele:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._/303/2009, reclamantul S. B. a chemat în judecată pe pârâta S. E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: desfacerea căsătoriei din culpa . numele purtat anterior căsătoriei; încredințarea spre creștere si educare a minorilor S. Ș. R. si S. E. I., ambii născuți la 28.08.1992 către pârâta; cu cheltuieli de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37 alin.2, art. 40 alin. 3, art. 42, C.fam., si art. 274 C.proc.civ.

La data de 09.12.2009, pârâta a formulat întâmpinare si cerere reconvențională, prin care a solicitat: desfacerea căsătoriei din culpa . numele avut anterior căsătoriei; încredințarea minorilor spre creștere si educare, stabilirea pensiei de întreținere in favoarea minorilor in sarcina reclamantului pârât de la data introducerii acțiunii si pana la finalizarea studiilor raportata la veniturile acestuia, atribuirea folosinței locuinței situate in București, . nr. 118, . către sine si către minori pana la partajarea bunurilor comune, evacuarea provizorie din apartament a reclamantului pârât proprietar până când acesta le va asigura o alta locuinta corespunzatoare traiului ei si minorilor, partajarea bunurilor comune, stabilirea cotei egale de contributie a sotilor la dobândirea bunurilor comune, obligarea reclamantului pârât la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 10.12.2009, minorii S. Ș. R. si S. E. I. au formulat cerere de interventie in interes propriu solicitând stabilirea pensiei de intretinere in sarcina reclamantului-pârât in favoarea lor de la data introducerii actiunii si pana la finalizarea studiilor raportata la veniturile acestuia.

Prin sentința nr. 801/29.01.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2009, instanța a dispus desfacerea casatoriei si a disjuns capetele de cerere privind atribuirea locuinței, partajul bunurilor comune si evacuarea pârâtului, formând dosarul nr._ .

Prin cererea precizatoare formulată de reclamanta-pârâtă S. E. s-a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâtul-reclamant a dobândit următoarele bunuri comune: imobilul situat în București, ., sector 6; imobilul situat în București, .; apartamentul situat în . nr. 56, sector 5; imobilul cu destinația de casă de vacanță situat în .; teren agricol situat în Județul B., în suprafață de 44 ha; părțile sociale reprezentând capitalul social al S.C. E. 2 S.R.L., S.C. AGROINDUSTRIAL B. S. S.R.L., S.C. FRONTAL TRUST PREST S.R.L.; acțiunile deținute de pârâtul-reclamant la S.C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A., S.C. BOX S. S.A.; dividendele încasate de către pârâtul-reclamant după despărțirea lor în fapt; sumele constituite în depozite bancare la BCR, pe numele pârâtului-reclamant.

De asemenea, reclamanta-pârâtă a solicitat instanței să constate și următoarele: cota de contribuție a soților la dobândirea și conservarea bunurilor comune, respectiv 50% pentru fiecare parte; că îi revine un drept de creanță de ½ din suma de 120.000 lei, ce a fost învestită, din veniturile comune, în renovarea și extinderea casei dobândite de pârâtul-reclamant prin moștenire de la părinții săi, precum și în achiziționarea cotelor succesorale.

Nu în ultimul rând, reclamanta-pârâtă a solicitat instanței să dispună partajarea bunurilor comune prin atribuirea către ea a imobilului situat în București, .; a ½ din acțiunile și părțile sociale solicitate; a ½ din sumele aflate în conturile bancare, urmând ca pârâtului-reclamant să-i fie atribuite celelalte bunuri imobile, precum și restul de ½ din sumele aflate în conturile bancare și din acțiunile și părțile sociale, cu obligarea acestuia din urmă la plata unei sulte, în vederea egalizării loturilor.

În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul-reclamant o perioadă de aproximativ 19 ani.

Pe parcursul căsătoriei, a dobândit împreună cu pârâtul, prin efortul și munca lor comună, mai multe bunuri, care în temeiul art. 30 C.fam. reprezintă bunuri comune, contribuția soților la dobândirea și conservarea acestora, precum și la susținerea sarcinilor căsătoriei fiind egală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30, art. 36 alin. 1 C.fam., art. 673/1-673/14 C.proc.civ., Legea nr. 31/1990.

Prin cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant, s-au solicitat următoarele: cu privire la capătul 2 al cererii reclamantei-pârâtei, respectiv atribuirea folosinței locuinței situate în București, . nr. 118, ., către aceasta din urmă și minori, pârâtul-reclamant a solicitat admiterea în parte a acestuia, în sensul de a atribui acestora folosința a trei camere din imobil, având în vedere că apartamentul este bun propriu al pârâtului-reclamant, fiind dobândit înainte de căsătorie; cu privire la capătul 3 din cerere, evacuarea din apartamentul proprietatea sa până la partajarea bunurilor comune, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat; referitor la capătul 3 de cerere, astfel cum a fost modificat și completat la termenul din data de 16.04.2010, a solicitat admiterea în parte a acestuia, ținând cont de faptul că imobilul din situat în București, . este bun propriu al său, fiind dobândit în anul 1974 pe baza unei chitanțe de mână, ulterior fiind obținut și titlul de proprietate; apartamentul situat în . nr. 56, sector 5 este bun propriu al pârâtului-reclamant, fiind achiziționat cu banii rezultați din vânzarea unui autoturism Dacia 1300, proprietatea sa; din părțile sociale, reprezentând capitalul social al ., deține 2,95%, dar și acestea constituie un bun propriu, întrucât societatea respectivă a fost înființată prin reorganizarea Întreprinderii M. „Birt E.”, înființată anterior căsătoriei; legat de părțile sociale reprezentând capitalul social al . SRL, pârâtul-reclamant a precizat că deține 64, 86%, iar din cele reprezentând capitalul social al . SRL deține 40%; referitor la ., pârâtul-reclamant a menționat că această societate a fost dizolvată; referitor la dividendele aferente anului 2009, s-a arătat că în acest an, niciuna din societățile la care a fost asociat nu a distribuit dividende, având în vedere că acestea au încheiat exercițiul financiar înregistrând pierderi; în ceea ce privește dreptul de creanță de ½ din suma de 120.000 lei, pârâtul-reclamant a specificat că, cuantumul acesteia va fi stabilit prin expertiza ce va fi efectuată în cauză; relativ la capătul de cerere privind constatarea cotei de contribuție egală a soților la dobândirea și conservarea bunurilor comune, respectiv 50% pentru fiecare parte, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea acestuia, având în vedere că el a fost unicul întreținător al familiei și singurul care a realizat venituri.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a solicitat următoarele: 1. să se constate că în timpul căsătoriei au dobândit următoarele bunuri mobile și imobile, respectiv: imobil situat în București, ., sector 6; imobil în construcție situat în .; imobil situat în Policiori, Jud. B., teren agricol în suprafață de 44 ha situat în jud. B.; un nr. de 1000 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei, fiecare deținute de reclamanta-pârâtă la . SRL; un nr. de 22.700 părți sociale cu o valoare de 10 lei, fiecare deținute de pârâtul-reclamant la . SRL; un nr. de 400 părți sociale cu o valoare de 100 lei, fiecare deținute de pârâtul-reclamant la . SRL; depozite bancare constituite la BCR;

În egală măsură, pârâtul-reclamant a precizat că în timpul căsătoriei au fost contracte mai multe credite, iar începând cu luna septembrie 2009, a achitat singur ratele aferente.

Pârâtul-reclamant a solicitat instanței să constate cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în valoare de 90% pentru pârâtul-reclamant și 10% pentru reclamanta-pârâtă.

Reclamanta-pârâtă a depus o cerere referitoare la înscrisurile depuse de pârâtul-reclamant, prin care a arătat că acesta din urmă a depus un contract de cesiune de părți sociale, încheiat între S. Bogdanel, în calitate de cedent și Mitoi A., în calitate de cesionar, prin care primul cedează celui de-al doilea un nr. de 34.000 părți sociale în valoare de 10 lei, reprezentând 97,05% din capitalul social al S.C. E. 2 SRL, contract care este încheiat în timpul căsătoriei dintre părți, privește bunuri aparținând comunității soților și de care ea nu a avut cunoștință.

A precizat că efectele convenției privind cesiunea părților sociale nu se produc nici asupra ei, întrucât are calitatea de terț față de părțile convenției, și nici față de societate, atâta vreme cât cesiunea părților sociale nu este înscrisă în registrul comerțului, motiv pentru care pârâtul-reclamant deține în continuare calitatea de asociat unic al ..R.L. În ceea ce privește contractul de cesiune privind acțiunile la S.C. Suport Logistic București S.A., situația este similară, deoarece transmisiunea celor 62.735 acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 2,50 lei fiecare, reprezentând 70,6515% din capitatul social la S.C. Suport Logistic București S.A, nu este înscrisă în registrul acționarilor și nici nu este menționată în registrul comerțului.

Reclamanta-pârâtă a susținut că cele două contracte sunt fictive, având în vedere că în primul caz, cesionarul este finul lor, iar în cel de-al doilea transmisiunea s-a făcut către un nepot al pârâtului-reclamant.

În ceea ce privește dizolvarea S.C.BOX S. S.A, reclamanta-pârâtă a solicitat depunerea la dosarul cauzei a unor acte doveditoare.

Cu privire la contractele de credit bancar, reclamanta-pârâtă a învederat că s-au depus numai două din cele patru invocate, și, totodată, deși în cuprinsul fiecărui contract se menționează existența unui grafic de rambursare anexat, acesta nu a fost depus, după cum nu este anexată nici situația actuală a fiecărui credit.

Referitor la cele două chitanțe, datate din 05.04.2008 și 02.03.2009, reclamanta-pârâtă a precizat că acestea nu au putere doveditoare sub aspectul datei menționate.

La data de 23.06.2010, B. Comercială Română a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a arătat că pârâtul-reclamant S. Bogdanel a beneficiat de două împrumuturi în lei și valută, astfel cum rezultă din contractul de credit nr._/15.05.2008, în sumă de_ euro, garantat cu ipoteca de rang I, suma de rambursat la 15.06.2010 fiind de 44.782,81 euro și contractul de credit bancar nr._/01.09.2009, în sumă de 51.500 lei, suma de rambursat la data de 22.06.2010 fiind de 52.576,15 lei.

În ceea ce privește interesul BCR, intervenienta a precizat că potrivit contractului de ipotecă autentificat sub nr. 611/15.05.2008, S. Bogdanel, garant ipotecar împrumutat, și S. E., garant ipotecar coplătitor, s-au obligat să garanteze împrumutul în valoare de_ euro, plus dobânzile aferente și alte costuri și comisioane, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate și cheltuieli de judecată, inclusiv cele legate de executare silită, acordat de BCR – SA prin contractul de credit bancar nr._/15.05.2008.

Intervenienta a mai arătat că părțile au mai beneficiat și de un împrumut pentru persoane fizice în cuantum de 51.500 lei, acordat în baza contractului nr._/01.10.2009, contract de credit semnat și de S. E., în calitate de coplătitor.

Intervenienta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă eventuala cerere de partajare a datorei comune pentru următoarele considerente: partajul judiciar al datoriilor comune nu este reglementat de nicio dispoziție legală; partajul vizează stabilirea unui drept exclusiv asupra unui bun determinat/universalități de bunuri; angajamentul creditelor în discuție a fost semnat de S. E., în calitate de coplătitor; atât acordarea acestor credite, cât și sumele puse la dispoziție de bancă au avut în vedere veniturile realizate de părți; toate clauzele și condițiile de încheiere a contractelor de credit au fost discutate și acceptate de părțile semnatare ale celor două contracte; clauzele pot fi modificate de comun acord, iar nu impuse printr-o hotărâre judecătorească; această modalitate de transformare a obligațiilor nu poate fi finalizată decât pe cale convențională și nu pe cale judiciară.

La data de 21.10.2010, numitul R. S. A. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a arătat că, la data de 05.04.2008, a încheiat cu S. B. un contract de împrumut pentru suma de_ euro, astfel cum rezultă din chitanța de mână anexată.

Conform celor convenite și consemnate în chitanță, împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 05.11.2011, fiind garantat cu un teren în suprafață de 260 mp, situat în București, sector 6, . A.

A mai precizat că, la data de 02.03.2009, a încheiat cu pârâtul-reclamant un contract de împrumut pentru suma de 30.000 euro, iar din chitanța de mână întocmită rezultă că împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 02.03.2012, împrumut care a fost garantat cu un teren în suprafață de 260 mp, situat în București, sector 6, .. 1.

Față de cele anterior menționate, numitul R. S. A. a precizat că interesul său în promovarea acestei cereri este determinat de recuperarea sumelor acordate cu titlu de împrumut, precum și de posibilitatea dobândirii, în cazul nerestituirii sumelor, a celor două terenuri cu care au fost garantate împrumuturile.

Pe fondul cererii, a solicitat să respingă partajarea datoriei comune, aceasta urmând a fi preluată numai de către una părți.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 5765/22.06.3012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția netimbrării cererilor de intervenție; a anulat cererile de intervenție formulate de . și R. S. A., ca netimbrate; a respins cererea de intervenție formulată de BCR SA, ca neîntemeiată; a admis cererea principală, în parte, formulată de reclamanta-pârâtă A. (fostă S.) E., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. Bogdanel, a admis cererea reconvențională, în parte, formulată de pârâtul-reclamant S. Bogdanel împotriva reclamantei pârâte A. (fostă S.) E.; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă 50% fiecare următoarele: 1) imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 1407,87 mp și construcție nefinalizata; 2) imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 507,672 mp; 3) imobil situat in București, .. 1, sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp; 4) imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp; 5) imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 200,05 mp; 6) imobil situat in București, .. 196-198, sector 5, compus din teren in suprafața de 1.038,06 mp; 7) imobil situat in București, .. 110, sector 5 compus din teren în suprafată de 599 mp și construcție S+P+2E; 8) imobil situat in București,., nr.56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție; 9) imobil situat in . ,compus din teren în suprafață de 1463 mp.și construcție; 10) cota de 2/3 din imobil situat în B., ., jud.B., compus din teren în supraf. de 592 mp. și construcție; 11) terenuri agricole în suprafată totală de 436.081 mp situate în extravilanul ., poziția J1-J10 din raport.de expertiză; 12) acțiuni și părți sociale deținute la ..A, la ..L, la . „S.R.L. și la ..R.L. conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză; 13) dividende la ..A, la ..L, conform raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză; 14) 1036 părți sociale deținute la ., respectiv_ lei; a sistat starea de indiviziune; a omologat rapoartele de expertiză efectuate în prezenta cauză; a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantei pârâte bunurile indicate la poziția 4,6,8,11.(1/2); a atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtului reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9,10, 11 (1/2), 12, 13; a obligat pârâtul reclamant la plata sumei de_ lei ,cu titlu de sultă în favoarea reclamantei pârâte, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii; a respins capătul de cerere privind constatarea că imobilul situat in București, ., nr. 56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție și 1036 părți sociale deținute la . sunt bunuri proprii, ca neîntemeiată; a respins cererea privind suma de_ lei reprezentând părți sociale deținute la ., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtului reclamant privind creditele către BCR, (2) BRD, (2), ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtului reclamant privind dreptul de creanță din suma reprezentând c/val ratelor aferente contractelor de credit; a dispus ca prezenta hotărâre să fie comunicată organului fiscal și oficiului de cadastru și publicitate imobiliară după rămânerea definitivă și irevocabilă și a compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința nr. 801/29.01.2010,pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a dispus desfacerea căsătoriei.

Legea aplicabilă prezentei cauze este Codul civil intrat în vigoare la 01.12.1865 și Codul familiei (Legea nr. 4/1953), potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Astfel, cu privire la bunurile care întră în masa partajabilă, instanța a subliniat că, potrivit art. 30 din Codul familiei – bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Prin urmare, a constatat că, având în vedere data dobândirii lor, situată în perioada căsătoriei, respectiv 1990 – 2010, intră în masa partajabilă următoarele bunuri: imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 1407,87 mp și construcție nefinalizata,imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 507,672 mp .,imobil situat in București, .. 1, sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp, imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp., imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 200,05 mp., imobil situat in București, .. 196-198, sector 5, compus din teren in suprafața de 1.038,06 mp., imobil situat in București, .. 110, sector 5 compus din teren în suprafață de 599 mp și construcție S+P+2E, imobil situat in București, ., nr. 56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție, imobil situat in ., compus din teren în suprafață de 1463 mp. și construcție, cota de 2/3 din imobil situat în B., ., județul B., compus din teren în suprafață de 592 mp. și construcție, terenuri agricole în suprafață totală de 436.081 mp situate în extravilanul ., poziția J1-J10 din raport de expertiză, acțiuni și părți sociale deținute la ..A, la ., la . S.R.L și la ..R.L. conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, dividende la ..A, la ., conform raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză si 1036 părți sociale deținute la ., respectiv_ lei.

Valorile indicate pentru fiecare bun enumerat au avut în vedere rapoartele de expertiză tehnică judiciară – bunuri imobiliare raportul de expertiza topo cu răspunsurile la obiecțiunile, si raportul de expertiza contabila efectuat de expert B. M. cu răspunsul la obiecțiuni.

Potrivit art. 673/5 alin. 1 C.proc.civ., au fost stabilite cotele-părți ale fiecărei părți din bunurile comune supuse împărțelii, cota de contribuție fiind stabilită raportat la universalitatea bunurilor comune, iar nu diferențiat pe fiecare bun în parte sau categorie de bunuri.

În virtutea principiului egalității dintre soți privind drepturile și obligațiile acestora în căsătorie, enumerat de art. 25 din Codul familiei, a fost reținută prezumția de egalitate a contribuțiilor acestora la dobândirea bunurilor comune. În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a dispus partajarea acestora în cote egale. Sarcina probei – potrivit art. 1169 cod civil – revine părții care pretinde o cotă superioară celei de 50%, în speță parat reclamant, care a solicitat atribuirea unei cote de 90% din masa bunurilor comune.

În stabilirea cotei de contribuție a fiecăruia din foștii soți, instanța a ținut cont de contribuția efectivă la dobândirea bunurilor supuse partajului, determinată nu numai de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor – indicat de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, precum și al altor mijloace materiale întrebuințate – ci și de munca prestată în gospodărie. Nu se poate retine in favoarea paratului reclamant o cota de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, întrucât veniturile obținute in plus de acesta s-au compensat cu activitatea pe care reclamanta parata a depus-o pentru susținerea gospodăriei si creșterea celor trei copii, după terminarea programului de lucru . In timpul căsătoriei, paratul reclamant a urmat cursurile a trei facultăți, un master, a fost implicat in politica – in campania electorala, a investit in activități legate de sport.

În ce privește veniturile părților, deși veniturile din muncă ale soților sunt bunuri comune, ele servesc, totodată, pentru determinarea cotei părți ce revine fiecăruia din totalitatea bunurilor comune. Dacă un soț contribuie numai cu o parte din veniturile sale din muncă la dobândirea bunurilor comune, cota lui la aceste bunuri se determină potrivit acestei contribuții, fără a se considera că cealaltă parte a veniturilor din muncă, cheltuită în scopuri personale se include în masa bunurilor comune.

În acest sens, s-a reținut că partile au obtinut venituri din munca, confirmate si de martorii audiați si de copia cartilor de munca. Munca in gospodarie a fost de asemenea confirmata de martori, aspect necontestat si de paratul reclamant prin raspunsul la interogatoriu.

Prin interogatoriile administrate reciproc, fiecare parte, a tins să reia afirmațiile făcute prin cererile de chemare în judecată, prin întâmpinare sau prin celelalte cereri și precizări, fără să se aducă probe în plus cu privire la contribuția unui soț superioară celuilalt. Instanta a apreciat că nu poate retine afirmația paratului reclamant referitor la actiunile detinute de acesta la ., in sensul ca a incheiat un contract de cesiune a 62.735 actiuni nominative la data de 08.06.2009, intrucât actul respectiv produce efecte fata de terti, deci fata de reclamanta parata, numai conditionat de inscrierea cesiunii la registrul comertului iar din relatiile de la O.N.R.C., paratul reclamant figureaza in continuare ca actionar al acestei societati, avind un numar de_ actiuni.

Nici afirmatia paratului reclamant, ca terenul situat in situat in București, .. 110, sector 5 este bun propriu nu fost retinuta intrucât nu se arata in ce categorie de bunuri proprii enumerate de art.31 C.fam. se inscrie terenul respectiv, iar chitanta de mina din 1974, face doar dovada posesiei, titlul de proprietate fiind dobândit in anul 1993, in timpul casatoriei.

Referitor la apartamentul situat in București, . nr. 56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție, a apreciat instanța că nu poate fi retinuta afirmatia paratului reclamant ca este bun propriu, intrucât a fost dobândit in timpul casatoriei, prin contractul nr._/16.10.1997, deci cind partile erau impreuna. Sustinerea paratului reclamant ca acest bun a fost dobindit cu banii obtinuti din instrainarea autoturismului Dacia 1300 nu poate fi retinut intrucât nu s-a facut mentiunea in contract ca suma achitata reprezinta si c/val.autoturismului obtinuta ca urmare a instrainarii. Paratul reclamant se contrazice si prin raspunsul la interogatoriu (intrebarea 19) ca a utilizat acel autoturism, in 2005.

In ceea ce priveste partile socialereprezentând capitalul social al ., instanta a reținut ca aceasta a fost constituita in timpul casatoriei partilor, confom sentintei civile nr.145 /19.04.1991, fiind constituita cu resursele partilor, lucru neinfirmat prin probele facute de paratul reclamant. Aportul in numerar necesar si mijloacele fixe au fost făcute in timpul casatoriei, asa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr.145 /19.04.1991 si al statutului iar prin aporturi importante, tot din resurse comune a deținut_ parti sociale. Cele 1036 parti sociale detinute in prezent de paratul reclamant au statutul de bun comun, restul de 34.000 parti sociale au fost instrainate prin contractul de cesiune datat 02.06.2009, mentiunea fiind facuta la registrul comertului, dupa raminerea definitiva si irevocabila a sentintei civile de divort, urmind ca reclamanta parata sa formuleze separat o actiune in pretentii.

Potrivit dispozitiilor art.30 C.fam., numai bunurile dobindite de soti in timpul casatoriei sunt prezumate a fi bunuri comune. Aceasta prezumtie legala este limitativa prin vointa legiuitorului si nu se aplica si imprumuturilor contractate de soti in timpul casatoriei. Pentru imprumuturile facute, paratul reclamant nu a probat ca au fost comune sotilor, facute pentru implinirea nevoilor comune ale casatoriei. Astfel cele doua imprmuturi facute in euro la BCR si BRD in valoare de 60.000 euro si 47.000 euro, si cele in lei la BCR si BRD, in valoare de 51.500 lei si 60.000 lei suma ramasa de achitat pentru credit descoperire de card 60.000 lei, au fost respinse ca neintemeiate, precum si dreptul de creanta din suma reprezentând contravaloarea ratelor aferente contractelor de credit.

Apreciind că nu a fost răsturnată prezumția că foștii soți au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială, instanta a constatat că aceștia au dobândit fiecare bunuri în cotă de 50%.

Făcând aplicarea dispozițiior art. 741 C.civ., și art. 742 C.civ., având în vedere și cotele-părți de 50% stabilite pentru fiecare dintre foștii soți, dar și starea de tensiune existenta intre acestia, instanța a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantei parate imobilul situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 1407,87 mp, imobilul situat in București, .. 196-198, sector 5, compus din teren in suprafața de 1.038,06 mp, imobil situat in București, . nr. 56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție, terenuri agricole (1/2) din suprafața totală de 436.081 mp, situate în extravilanul ., pozițiile J1-J10 din raportul de expertiză, iar pârâtului reclamant, instanța a atribuit în deplină proprietate și posesie imobilul situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 507,672 mp, imobilul situat in București, .. 1, sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp, imobilul situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp, imobilul situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 200,05 mp., imobilul situat in București, .. 110, sector 5 compus din teren în suprafață de 599 mp și construcție S+P+2E., imobilul situat in ., compus din teren în suprafață de 1463 mp. și construcție, cota de 2/3 din imobil situat în B., ., județul B., compus din teren în supraf. de 592 mp. și construcție, terenuri agricole (1/2) din suprafața totală de 436.081 mp situate în extravilanul ., pozițiile J1-J10 din raport de expertiză, acțiuni și părți sociale deținute la ..A, la ., la . S.R.L și la ..R.L. conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, Dividende la ..A, la ., conform raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză si 1036 părți sociale deținute la ., respectiv_ lei.

Întrucât există o inegalitate între valoarea bunurilor atribuite reclamantei parate și cea a bunurilor atribuite paratului reclamant, instanța l-a obligat pe acesta la plata unei sulte către reclamanta parata, în valoare de_ lei, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis cererea principală in parte si cererea reconvenționala in parte; a dispus sistarea stării de indiviziune, a atribuit bunurile care intră în masa partajabilă părților, așa cum au fost arătate mai sus, constatând referitor la capătul de cerere privind, atribuirea folosinței locuinței situate in București, . nr. 118, ., . pana la partajarea bunurilor comune si evacuarea provizorie din apartament evacuarea paratului reclamant, că au rămas fără obiect.

In ceea ce privește cererea de intervenție formulată de BCR SA, întrucât împrumuturile nu au fost făcute pentru împlinirea nevoilor comune ale căsătoriei, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Referitor la cererile de intervenție intervenție formulate de . și R. S. A., a fost făcută aplicarea art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997 R și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, conform cărora taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru ori timbrul judiciar nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța a pus în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Din economia textului, se deduce ideea de culpă procesuală a celui care este obligat la plata de cheltuieli de judecată. Având în vedere natura litigiului și faptul că nicio parte nu este în culpă procesuală, instanța a apreciat că părțile trebuie să suporte în mod egal, proporțional cu cota ce le-a fost stabilită din bunurile comune, cheltuielile de judecată, motiv pentru care a compensat cheltuielile de judecată, potrivit cu art. 276 C.proc.civ.

Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu la data de 19.07.2012, prima instanță a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei și dispozitivului sentinței civile nr.5765/22.06.2012, la aliniatul „atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei - pârâte …..”, în sensul că se va trece „atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei - pârâte bunurile indicate la poziția 1,6,8,11 (1/2)”, în loc de „atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei - pârâte bunurile indicate la poziția 4,6,8,11 (1/2)”, iar la aliniatul „atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtului - reclamant ….” se va trece„atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtului - reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 9, 10, 11 (1/2), 12, 13, 14”, în loc de „atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtului - reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11 (1/2), 12, 13”.

Prin încheierea de ședință, pronunțată în camera de consiliu la data de 30.08.2012, judecătoria a admis cererea formulată de petenta A. (fostă S.) E., și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr.5765 din 22.06.2012, in sensul ca se va trece la pct.11- „terenuri agricole în supraf. totală de 436.081 mp situate în ., enumerate în raportul de expertiză, (filele 469-470), respectiv nr. crt. 1-T 3- 5000 mp, nr. cad. 4103, c.f. 1102; nr. crt. 2- T3 - 5 000 mp, nr. cad. 4101, c.f. 1101; nr. crt. 3- T3, P 45/1 - 5 000 mp, nr. cad. 4192, c.f. 1185; nr. crt.4- T 49, P 458 -_ mp, nr. cad. 4260, c.f. 1243; nr. crt.5- T 49, P 569/1 -_, nr. cad. 4259, c. f. 1244;nr. crt.6- T2 - 17 000 mp, nr. cad. 4181, c.f. 1187;nr. crt.7- T55, P 601- 33 500 mp, nr. cad. 4314, c.f. 1299; nr. crt.8- T 48-25 495 mp, nr. cad. 321, c.f. 57; nr. crt.9- T55 - 24 000 mp, nr. cad. 345, c.f. 65; nr. crt.10- T55 - 10 000 mp, nr. cad. 344, c.f. 67; nr. crt.ll- T 14, P 84 - 15 000 mp.nr. crt.12- T 39, P 34-7500 mp;nr. crt.13- T 39 - 7450 mp;nr. crt.14- T 40, P 373 - 5000 mp;nr. crt.15- T 1- 60.000 mp, nr. crt.16- T3 -_ mp;nr. crt.17- 35.600 mp;nr. crt.18- T 55 - 35.000 mp; nr. crt.19- T 11, P 96 - 2250 mp; nr. crt.20- T 14, P 131- 4800 mp; nr. crt.21- T 11, P 96 - 5000 mp; nr. crt.22- T 7, P 67 - 5000 mp;nr. crt.23- T 40, P 373-16.500 mp;nr. crt.24- T 40, P 373- 2500 mp;nr. crt.25- T 40, P 373- 7000 mp;nr.crt.26- T 55 - 10.500 mp., la alineatul 23 - Atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei pârâte bunurile indicate la poziția 4,6,8,11.(1/2), respectiv terenurile: nr. crt.l-T 3- 5000 mp, nr. cad. 4103, c.f. 1102; nr. crt. 2- T3 - 5 000 mp, nr. cad. 4101, c.f. 1101; nr. crt. 3- T3, P 45/1 - 5 000 mp, nr. cad. 4192, c.f. 1185; nr. crt.4- T 49, P 458 -_ mp, nr. cad. 4260, c.f. 1243; nr. crt.5- T 49, P 569/1 -_, nr. cad. 4259, c. f. 1244; nr. crt.6- T2 - 17 000 mp, nr. cad. 4181, c.f. 1187; nr. crt.7- T55, P 601- 33 500 mp, nr. cad. 4314, c.f. 1299; nr. crt.8- T 48-25 495 mp, nr. cad. 321, c.f. 57; nr. crt.9- T55 - 24 000 mp, nr. cad. 345, c.f. 65;nr. crt.10- T55 - 10 000 mp, nr. cad. 344, c.f. 67,: nr. crt.ll- T 14, P 84 - 15 000 mp., nr. crt.12- T 39, P 34-7500 mp;nr. crt.13- T 39 - 7450 mp; iar la alineatul 24 - Atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtului reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9,10, 11 (1/2), respectiv terenurile: nr. crt.14- T 40, P 373 - 5000 mp;nr. crt.15- T 1- 60.000 mp, nr. crt.16- T3 -_ mp;nr. crt.17- 35.600 mp; nr. crt.18- T 55 - 35.000 mp;nr. crt.19- T 11, P 96 - 2250 mp;nr. crt.20- T 14, P 131- 4800 mp; nr. crt.21- T 11, P 96 - 5000 mp;nr. crt.22- T 7, P 67 - 5000 mp;nr. crt.23- T 40, P 373-16.500 mp; nr. crt.24- T 40, P 373- 2500 mp;nr. crt.25- T 40, P 373- 7000 mp; nr.crt.26- T 55 - 10.500 mp. ,12, 13 .”, în loc de” terenuri agricole în supraf. totală de 436.081 mp situate în extravilanul ., poz.J1-J10 din raport de expertiză; alineatul 23 – Atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei pârâte bunurile indicate la poziția 4,6,8,11.(1/2) și alineatul 24 - Atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtului reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9,10,11 (1/2),12,13 .

În cauză au declarat apel principal apelantul-pârât S. B. și apelanta-intervenienta în nume propriu B. Comercială Româna SA, iar la data de 12.11.2012, în temeiul art. 293 alin. 1 C.proc.civ., a depus cerere de aderare la apel și apelanta-reclamantă A. (S.) E..

Prin apelul său, pârâtul S. B., a atacat atât sentința civilă cât și încheierile de îndreptare eroare materiale pronunțate la data de 19.07.2012 și la data de 30.08.2012, precum și împotriva încheierilor premergătoare de la 19.11.2010, respectiv 01.04.2011.

Prin cererea de aderare la apel, apelanta A. (S.) E. a criticat soluția dată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 30.08.2012.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 05.10.2012.

Apelanta-intervenientă B. C. Română SA a arătat în motivarea apelului exercitat că:

Hotărârea apelata este netemeinica si nelegala pentru ca instanța de fond nu a reținut că cererea de intervenție in interes propriu formulata de B. C. R. SA a fost promovata pentru conservarea drepturilor sale de creditor in ceea ce privește recuperarea sumelor de bani acordate împrumutatului reclamant-parat S. Bogdanei de la parata-reclamanta A. (fosta S.) E. in situația in care împrumutatul nu-si respecta obligațiile convenționale asumate prin semnarea celor doua contracte de credit;

În speța dedusa judecații nu interesează faptul ca cele doua contracte de credit au fost sau nu făcute pentru împlinirea nevoilor comune ale căsătoriei;

Cererea de intervenție in interes propriu a vizat respectarea in continuare, după divorț, a obligațiilor asumate de parata-reclamanta A. (fosta S.) E. prin semnarea contractelor de credit, respectiv „sa restituie creditul utilizat de împrumutat si sa achite dobânda si comisioanele aferente la termenele scadente prevăzute in graficele de rambursare si sa restituie băncii cheltuielile efectuate pentru recuperarea creditului, dobânzilor si comisioanelor neachitate la scadenta”;

În apelul declarat de apelantul-pârât S. BOGDANEL împotriva încheierii pronunțata in ședința din camera de consiliu de la data de 30.08.2012 având ca obiect lămurirea înțelesul dispozitivului sentinței civile nr. 5765/22.06.2012, a arătat că deși cererea reclamantei pârâta A. E. avea ca obiect lămurire dispozitiv, fiind întemeiata de dispozițiile art. 281 ind. 1 C.proc.civ., în mod nelegal instanța a procedat la calificarea ei ca fiind „îndreptare eroare materiala” si la judecarea acesteia in camera de consiliu, fără a da posibilitatea paratului reclamant sa-si exprime punctul de vedere cu privire la obiectul cererii astfel cum a fost el calificat de către instanța, deși acesta fusese citat pentru termenul de judecata din data de 30.08.2012.

Apelantul a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat si, pe cale de consecința, modificarea in tot a încheierii pronunțata in ședința din camera de consiliu de la data de 30.08.2012 in dosarul sus menționat, in sensul respingerii cererii având ca obiect îndreptare eroare materiala. Nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 281 C.proc.civ. pentru existenta unei erori materiale, nefiind vorba de o eroare a instanței cu privire la numele, calitate si susținerea părților sau o eroare de calcul; așa cum se poate observa în mod clar din minuta aflata la dosarul cauzei; este vorba de o greșeala a instanței de fond, care nu s-a pronunțat in sensul individualizării terenurilor agricole situate pe raza comunei Țintești, județul B. și formarii celor doua loturi, care trebuiau atribuite părților.

Aceasta greșeala nu poate fi remediată de către instanța prin procedura îndreptării erorilor materiale, astfel cum este ea reglementata de art. 281 si urm. C.proc.civ., ci numai de către instanța de control judiciar in urma examinării căilor de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 5765/22.06.2012, în speța fiind vorba de un motiv de apel si nu de o eroare materială.

Prin soluția pronunțata in sensul admiterii cererii și îndreptării erorii materiale, în mod nelegal, instanța, pe calea procedurii prevăzute de art. 281 din Codul de procedura civila, a procedat la formarea a doua loturi cuprinzând terenuri agricole situate in . acestora către părți.

Cu privire la modul de formare a celor doua loturi, instanța, in mod greșit a dat eficienta propunerii făcuta in cuprinsul cererii de către reclamanta parata, fără ca măcar să o verifice sub aspectul suprafețelor acordate si valorii acestora.

Instanța a atribuit reclamantei parate un lot format din 13 terenuri, in suprafața totala de 233.931 mp, cu o valoare totala de 404.700,63 lei, iar pârâtului reclamant un lot format din 13 terenuri agricole, in suprafața totala de 202.150 mp, cu o valoare totala de 349.719,50 lei.

Deși instanța a stabilit ca fiecărei părți i se atribuie o cota de ½ din aceste terenuri, aceasta cota nu este respectata decât în ceea ce privește numărul de terenuri atribuite - câte 13 pentru fiecare parte, fără ca loturile sa fie egale ca valoare si fără ca, instanța să dispună acordarea unei sulte pentru partea al cărui lot are o valoare mai mica, in condițiile in care diferența de valoare este de 54.981,13 lei.

Paratul reclamant a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 5764/22.06.2012 criticând si acest aspect al neindividualizării terenurilor agricole ce s-au atribuit fiecărei părți, astfel ca soluția instanței de admitere a cererii echivalează cu o soluționare a apelului chiar de către instanța a cărei sentința a fost apelata, aceasta cu atât mai mult cu cat a fost făcuta lotizarea terenurilor si atribuirea lor către părți, lotizare care nu a fost pusă în discuția părților pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond, si nici măcar in aceasta așa zisa procedura de îndreptare eroare materiala, fapt care încalcă principiul contradictorialității dezbaterilor.

În apelul declarat de apelantul-pârât S. BOGDANEL, împotriva sentinței civile nr. 5765/22.06.2012, precum si împotriva încheierilor premergătoare pronunțate de către instanța in ședințele din data de 19.11.2010 si 01.04.2011 a arătat următoarele:

Cu privire la încheierea de ședință din data de 19.11.2010, în mod greșit instanța a respins cererea completatoare depusă de către pârâtul-reclamant, prin care solicita includerea in masa partajabila a bunurilor si datoriilor comune, astfel cum au fost ele nominalizate prin cererea depusa la dosar, motivând ca, cauza se afla la al 9-lea termen de judecata, invocând prevederile art. 132 Cod procedura civila.

Instanța nu a pus in discuția părților excepția tardivității cererii completatoare formulate de către pârât, pentru ca aceasta sa poate fi respinsa ca tardiva de către instanța, prin raportare la art. 132 C.proc.civ.

Soluția instanței nu are temei legal, având in vedere faptul ca, potrivit art. 673/7 C.proc.civ., masa partajabila poate fi suplimentată înainte de pronunțarea hotărârii de împărțeală, atunci când se constata ca au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărțelii, fără ca privitor la aceste bunuri sa fi avut loc o dezbatere contradictorie.

Având in vedere faptul ca, in cauza, instanța nu a stabilit, in baza art. 673/5, prin încheiere, bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia si creanțele născute din starea de proprietate . le au unii fata de alții, si faptul ca, pana la acel termen, nu a fost pronunțata hotărârea de împărțeala, cererea completatoare era admisibila, astfel încât se impunea a fi admisa de către instanța de judecata, aceasta urmând a dispune includerea in masa partajabila a bunurilor si datoriilor comune indicate in cerere, precum si scoaterea din masa partajabila a cotei de 1/3 din imobilul compus din construcție si teren situat in B., ., județul B..

Cu privire la încheierea de ședința din data de 01.04.2011, s-a susținut că în mod greșit, instanța a respins cererea completatoare formulata de către paratul reclamant, soluția neavând temei legal, in susținerea acestei afirmații aducând aceleași argumente ca si in cazul încheierii de ședința din data de 19.11.2010.

Referitor la sentința civila nr.5765/22.06.2012, se susține că aceasta este netemeinica si nelegala având in vedere următoarele:

Cu privire la cererea reconvenționala formulata de către apelant, in mod greșit instanța a respins cererea de a se constata ca sunt bunuri proprii ale paratului reclamant: terenul in suprafața de 400 mp situat in București, .. 110 sector 5; imobilul situat in București, ., nr. 56, sector 5; un număr de 1036 părți sociale deținute de către subsemnatul la ..

Terenul situat in .. 110, sector 5 in mod greșit instanța a stabilit ca acesta nu este bun propriu întrucât nu se arata in ce categorie de bunuri proprii enumerate de art. 31 Codul familiei se înscrie terenul respectiv, in condițiile in care a fost indicat in mod clar, chiar si crin concluziile scrise depuse la dosar, temeiul juridic, respectiv art. 31 alin. 1 lit. a Codul familiei.

Chitanța purtând data de 13.09.1980, a dovedit in mod clar modul de dobândirii acestui bun, data care se înscrie înainte de încheierea căsătoriei dintre părți. Aceasta calitate este dovedita si prin actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate de către Primăria Sectorului 5 București, respectiv cererea formulata, in care se arata in mod clar modul de dobândire al acestui teren si faptul ca exista rol fiscal pe numele apelantului cu privire la acest teren la data depunerii cererii.

De asemenea, in cuprinsul titlului de proprietate nr. 4544/03.11.1993 eliberat pentru acest teren, la descrierea modului in care apelantul a primit în proprietate suprafața de teren se arata in mod clar - prin reconstituirea dreptului de proprietate. F. de aceasta mențiune, apare ca fiind nejustificata aprecierea instanței potrivit căreia chitanța face dovada posesiei. Dovada calității de bun propriu a acestui teren rezulta si din declarațiile martorului audiat in cauza Magopat S..

Cu privire la imobilul situat in București, ., nr. 56 sector 5, in mod greșit instanța a reținut ca nu poate fi reținuta susținerea ca acest bun a fost achitat cu banii proveniți din vânzarea unui bun propriu, fără a ține cont de faptul ca formularul de contract este unul tipizat, ale cărui clauze sunt prestabilite, fără a exista posibilitatea de a se face o modificare sau adăugare la acest contract.

A susținut apelantul că dovada calității de bun propriu a acestui apartament a fost făcuta prin actul de înstrăinare a autoturismului, chitanța de plata a apartamentului către Cotroceni SA, precum si prin declarațiile martorului Magopat S..

Aprecierea instanței potrivit căreia paratul se contrazice prin răspunsul la întrebarea nr. 19 din interogatoriu, nu poate fi reținuta având in vedere răspunsul acestuia la întrebarea respectiva, astfel cum a fost el menționat – „Nu. Aceasta mașină a fost vânduta in 1997”

Cu privire la ., consideră apelantul că în mod greșit instanța a reținut calitatea de bun comun al părților sociale deținute de către paratul reclamant la aceasta societate, fără a se tine cont de faptul ca nu este vorba de o societate nou înființata, ci de o societate care a existat anterior, înființata in 1990, in 1991 fiind reorganizata ca urmare a cerințelor impuse de modificărilor legislative apărute. În actul constitutiv al . arata in mod clar ca aceasta societate se înființează prin reorganizarea întreprinderii M. Birt E., aceasta fiind înființată pe baza autorizației emisă de PMB la data de 14.05.1990.

A mai susținut apelantul că în mod greșit, instanța a respins cererea sa de a fi incluse in masa partajabilă datoriile comune ale părților reprezentate de cele 4 creditele contractate la BRD si BCR.

Instanța nu a ținut cont de faptul ca reclamanta parata este parte in aceste contracte de împrumut, având calitatea de co-împrumutat, contractele fiind semnate de către reclamanta parata. Doua dintre aceste contracte au fost garantate prin constituirea ipotecii de rang I in favoarea băncii asupra unor imobile ce fac parte din masa partajabila, reclamanta parata semnând in calitate de garant aceste contracte.

Destinația banilor proveniți de credite pentru acoperirea nevoilor comune ale căsniciei a rezultat si din declarațiile martorului Magopat S. care a arătat ca acești bani au fost folosiți pentru achiziționarea de terenuri si clădiri.

Mai mult, chiar reclamanta-pârâtă a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu - întrebarea nr. 3 - faptul ca aceste credite au fost folosite pentru destinația menționata anterior - achiziționarea de terenuri si clădiri care constituie bun comun.

Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii paratului reclamant de a fi supuse partajării datoriile comune ale soților reprezentate de împrumuturile în suma totala de 90.000 euro, contractate de la persoana fizica R. A. S., pe baza documentelor care au fost depuse la dosarul cauzei.

Creditele contractate sunt datorii comune ale părților, ambele părți având obligația de a achita ratele aferente, astfel încât, dat fiind că, după desfacerea căsătoriei, ratele au fost achitate numai de către pârâtul-reclamant, acesta este îndreptățit să obțină contravaloarea cotei de ½ din ratele achitate după desfacerea căsătoriei.

S-a mai susținut că în mod greșit instanța a stabilit ca părțile au avut o cota de contribuție de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune, fără a tine seama de probele administrate.

Astfel, la data încheierii căsătoriei, apelantul deținea bunuri proprii care au generat cele mai importante venituri ale familiei, venituri care au fost folosite pentru acoperirea nevoilor căsniciei si, de asemenea, au fost folosite pentru achiziționarea bunurilor comune. Apelantul a învederat că se referă la ., bun propriu al său, si care a înregistrat în fiecare un profit in valoare considerabila - fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei -, profit ce a fost repartizat asociatului unic S. Bogdanei, si care a fost folosit acoperirea cheltuielilor legate de întreținerea familiei, creșterea si educarea copiilor, achiziționarea bunurilor comune.

Apelantul-pârât-reclamant a deținut calitatea de director general al ., având un salariu net de 10.000 lei, aspect demonstrat prin depunerea la dosar a copiei contractului de munca si prin răspunsul reclamantei-pârâte la interogatoriu - întrebarea 13.

De asemenea, a deținut calitatea de administrator si director general al ., poziție in care a obținut importante venituri.

Așa cum rezulta din declarațiile martorilor audiați in cauza, apelantul a fost cel care, pe timpul căsătoriei, s-a ocupat de problemele legate de creșterea si educarea copiilor, asigurând permanent relația cu instituțiile școlare, parata fiind indiferenta la situația școlara a copiilor, încurajând chiar absentele nemotivate ale acestora de la scoală nefăcând nimic pentru a corecta aceasta situație.

De asemenea, tot din declarațiile martorilor audiați in cauza, a rezultat că apelantul este cel care se ocupa in majoritatea cazurilor de cumpărături si treburile casnice, fără o implicare deosebita din partea reclamantei parate in acest sens.

F. de aceste aspecte, consideră greșita aprecierea potrivit căreia, veniturile obținute in plus de către apelant s-au compensat cu activitatea pe care reclamanta parata a depus-o pentru susținerea gospodăriei si creșterea celor trei copii. O asemenea compensare nu poate avea loc atâta timp cât, apelantul a fost cel care a desfășurat activitățile necesare pentru susținerea gospodăriei și creșterea copiilor, reclamanta-pârâtă neavând o implicare deosebita in acest caz.

Mai mult, în privința veniturilor obținute de către reclamanta, s-a arătat că aceasta a avut calitatea de salariat al ., fără a presta efectiv munca prevăzuta, acest contract fiind făcut pentru ca parata sa beneficieze de stagiu de cotizare si asigurări de sănătate; plățile efectuate de către apelant, în calitate de administratori director general al . către reclamanta parata fiind folosite de către aceasta pentru nevoile sale personale, nu pentru susținerea căsniciei si creșterea copiilor.

Aprecierea instanței potrivit căreia, apelantul-pârât-reclamant, in timpul căsătoriei, a urmat cursurile a 3 facultăți, un master, a fost implicat in campania electorala si a investit in sport, nu au nicio relevanta – în opinia apelantului - in privința stabilirii cotei de contribuție a părților, atât timp cât reclamanta nu a făcut dovezi din care sa rezulte ca susținerea acestor activități a fost făcuta din veniturile comune ale soților. Așa cum rezulta, din declarațiile martorilor, susținerea activităților sportive este făcută de către ., aceasta societate fiind titularul licenței sportive in baza căreia au fost desfășurate activitățile sportive. Aceeași situație si in ceea ce privește fondurile care au fost folosite pentru susținerea campaniei electorale.

S-a mai susținut că in mod greșit instanța a reținut ca făcând parte din masa partajabila: 1) acțiunile deținute de către apelant la . având in vedere faptul ca apelantul nu deține aceste acțiuni fiind înstrăinate prin contractul de cesiune nr. 319/08.06.2009.

Aprecierea instanței potrivit căreia acest contract produce efecte fata de reclamanta parata condiționat de înscrierea cesiunii la ONRC este considerată de apelant greșita având in vedere faptul ca . este o societate comerciala pe acțiuni, evidenta acțiunilor fiind făcuta in baza registrului acționarilor ținut de către societate.

Potrivit art. 65 din Ordinul nr. 773/1998 ai ministerului justiției privind modul de ținere a registrelor comerțului si de efectuare a înregistrărilor „transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu excepția acțiunilor aparținând comandităților din societățile in comandita pe acțiuni, nu se înregistrează în registrul comerțului. Daca totuși se solicita înscrierea unor astfel de mențiuni, acestea se fac in baza confirmării administratorului societății privind efectuarea transmiterii in registrul acționarilor”.

2) dividende la . si . SRL, fără ca la dosar să existe dovezi din care sa rezulte faptul ca pârâtul-reclamant a încasat aceste dividende.

3) părți sociale deținute la Box S., dat fiind faptul ca aceasta societate a fost dizolvata in timpul căsătoriei, fapt demonstrate prin înscrisurile depuse la dosar.

4) părți sociale deținute de către părți la . SRL si . SRL la valorile rezultate din raportul de expertiza întocmit în cauza, in condițiile in care este inadmisibil ca valoarea de piața a părților sociale deținute de către părți la o societate sa fie calculate folosind datele cuprinse in bilanțul contabil al celeilalte societăți.

Cu privire la modul de calcul al participațiilor deținute de către S. B. la aceste 2 societăți prin intermediul . si ., consideră ca acesta nu are niciun fel de relevanta, întrucât . este bun propriu al paratului reclamant dobândit înaintea încheierii căsătoriei, iar la . paratul reclamant nu deține acțiuni, acestea fiind înstrăinate înainte de desfacerea căsătoriei, conform contractului nr. 319/08.06.2009

Cu privire la atribuirea in deplina proprietate si posesie a bunurilor către părți, modul de atribuire stabilit de către instanța este – în opinia apelantului - greșit și netemeinic având in vedere că, deși considera a fi bunuri comune, imobilul situat in București, . compus din teren in suprafața de 1407,87 mp si construcție nefinalizată, precum si un număr de 1036 părți sociale deținute la ., instanța nu a procedat la atribuirea acestora către vreuna dintre părți; deși a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la bunurile comune, instanța a procedat la atribuirea apartamentului situat în București, . nr. 56, sectorul 5 și a terenului situat în București, ., către ambele părți menținându-se astfel o stare de indiviziune a părților cu privire la aceste bunuri; s-a atribuit părților o cota de ½ din terenurile agricole in suprafața de 436.081 m.p., situate in extravilanul comunei Țintești, județul B., fără a proceda la o individualizare a terenurilor ce se atribuie flecarei părți, în condițiile în care există mai multe loturi de teren, situate in locații diferite si de suprafețe diferite; s-a atribuit paratului reclamant părțile sociale deținute de către ambele părți la . - reclamanta parata deținând si ea un număr de 1.000 părți sociale la aceasta societate, fapt care contravine Legii nr. 31/1990 si actului constitutiv al societății; atribuirea bunurilor si obligarea la plata sultei se face in mod injust prin instituirea în sarcina paratului reclamant a obligației de achitare a unei sulte in valoare de 1.751.636 lei, in condițiile in care in masa partajabila exista suficiente bunuri, astfel încât să fie realizată o partajare echitabila, fără obligația de a plăți sultă in cuantum atât de important.

Reclamanta-pârâtă A. (fosta S.) E. a formulat cerere de aderare la apelul formulat de apelantul parat-reclamant S. Bogdanel, împotriva încheierii de îndreptare de eroare materiala, arătând că prin încheierea in discuție, pronunțata la cererea reclamantei-parate, instanța a admis cererea - pe care a calificat-o ca fiind de îndreptare eroare materiala, înlăturând omisiunile si erorile strecurate in sentința civila nr. 5765/22.06.2012 a aceleiași instanțe, cu privire la terenurile agricole, în suprafața totala de 436.081 mp, situate pe raza comunei Țintești, județul B., aparținând comunității de bunuri a soților.

Astfel, întrucât în cadrul bunurilor atribuite fiecărei părți s-a reținut ½ din terenurile agricole menționate la pct. 11 din sentința civila in discuție, fără însă a le indica în concret, prin încheierea de îndreptare eroare materiala din 30.08.2012, s-a detaliat - in mod corect - in cadrul pct. 11, care sunt terenurile agricole partajabile, astfel cum acestea sunt enumerate si identificate prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit in cauza de exp. M. F.. Totodată, s-a indicat exact - în cadrul fiecărui lot stabilit pentru reclamanta - parata, respectiv paratul - reclamant, care sunt terenurile agricole atribuite.

Cu toate acestea, atunci când reia alineatul 23, respectiv alineatul 24 din hotărâre, pentru a insera in fiecare alineat completările la „poziția 11 (1/2)”, instanța a reluat din hotărârea inițiala, erorile cu privire celelalte bunuri (in afara terenurilor agricole) din compunerea loturilor. Deși hotărârea inițiala fusese îndreptata din oficiu, prin încheierea din 19.07.2012, totuși prin încheierea ulterioară, din 30.08.2012, componenta loturilor este data tot cu greșelile inițiale legate de celelalte bunuri (in afara terenurilor agricole). Astfel, din ultima încheiere de îndreptarea a erorii, se poate înțelege ca se stabilește formularea: „Atribuie in deplina proprietate si posesie reclamantei-parate bunurile indicate la poziția 4, 6, 8 (11-1/2, respectiv …) - deși aceasta fusese îndreptata in sensul atribuirii bunurilor de la poziția 1, 6, 8, (11-1/2); „Atribuie in deplina proprietate si posesie paratului-reclamant bunurile indicate la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, (11-1/2, respectiv terenurile...), 12, 13, deși aceasta fusese îndreptata in sensul atribuirii bunurilor de la poziția 2, 3, 4, 5, 7, 9, 10, (11-1/2), 12, 13, 14.

Instanța fiind investita sa acopere omisiunile legate doar de terenurile agricole comune, raportându-se la hotărârea inițiala, a ajuns la aceasta formulare, dat fiind ca erorile legate de celelalte bunuri făcuseră obiectul altei îndreptări.

Pentru acuratețe, si pentru a nu se naște dificultăți cu ocazia executării hotărârii, loturile trebuie indicate corect si complet, atât prin raportare la încheierea din Camera de Consiliu dm 19.07.2012, cat si prin raportare la încheierea din 30.08.2012 - partea legata de terenurile agricole, stabilindu-se o formulare clara si precisa.

Intimata-reclamantă-pârâtă a formulat întâmpinare la apelul formulat de intervenienta in interes propriu B. C. R. - SA, solicitând respingerea apelului in baza excepției lipsei de interes a apelantei interveniente in promovarea caii de atac a apelului împotriva sentinței atacate.

În motivare, s-a arătat că apelanta BCR-SA nu justifica nicio nemulțumire fata de hotărâre, deci nici folosul practic urmărit prin exercitarea apelului, așa încât se impune admiterea excepției lipsei de interes in promovarea caii de atac, astfel cum a invocat-o.

In chiar motivele de apel formulate de aceasta apelanta, s-a solicitat a se observa că se invoca - în principal, în baza art. 942, art. 962, art. 969 C.civ., necesitatea respectării convențiilor încheiate cu banca, fără posibilitatea ca instanța să intervină prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de partaj, prin care să dispună modificarea clauzelor contractuale sau transformarea obligațiilor asumate de către parti. Or, sentința pronunțata, neprocedând la partajarea datoriei, nu a afectat in niciun fel cele doua contracte de împrumut încheiate cu BCR SA, deci nici interesele creditoarei, care a arătat explicit că urmărește ca, în situația in care împrumutatul S. Bogdanei nu-și îndeplinește obligațiile față de bancă, să fie urmărita S. (A.) E., in calitate de garant.

Intimata a formulat întâmpinare la cererile de apel formulată de apelantul parat-reclamant S. BOGDANEL.

În motivare, s-a arătat că:.

La termenul din 19.11.2010, paratul reclamant a formulat o cerere, pe care nu a intitulat-o in vreun fel, deci nu a calificat-o, însă a întemeiat-o din punct de vedere procedural, pe dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ. deci nu pe cele ale art. 673 indice 7.

Deși apelantul critica soluția respingerii ca tardiva a respectivei cereri, este fără îndoială că o alta soluție nu era posibilă, față de momentul procesual la care a fost formulată si, totodată, fata de opunerea expresa pe care reclamanta a manifestat-o fiind prezenta in instanța si invocând dispozițiile art. 132, alin. 1 C.proc.civ. Nu doar ca a fost formulata cu mult după depășirea primei zile de înfățișare, dar a intervenit la aproximativ șase luni de la momentul încuviințării probelor, si chiar după administrarea de probe, respectiv interogatoriul părților si expertizele tehnice imobiliare; in plus, cererea in discuție nu se putea încadra în cazul de excepție reglementat de ipoteza art. 132, alin. 2, pct. 2 C. Pr. Civ., nefiind o cerere de mărire sau micșorare a câtimii obiectului cererii, ci cuprindea aspecte cu totul noi.

La 01.04.2011, paratul-reclamant a reiterat aceeași cerere, in aceeași forma, dar cu invocarea ca temei de ordin procedural a art. 673 indice 7, iar soluția a fost tot de respingere, fata de faptul ca nu se încadra in ipoteza prevăzuta de acest text de lege.

Art. 673 indice 7 C.proc.civ., vizează situația in care s-a pronunțat deja o încheiere de admitere in principiu, care însă a omis unele bunuri supuse împărțelii (deci e vorba doar de omisiunea de bunuri, nu si de alte aspecte), fără ca privitor la acele bunuri să fi avut loc o dezbatere contradictorie. Or, în cauza de față, prima instanța de fond nu a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, deci art. 673 indice 7 C.proc.civ., nu-și găsește aplicarea.

În plus, aceste cereri la care se refera apelantul au intervenit după ce acesta răspunsese la întrebarea 20 din interogatoriu, ca nu mai exista alte bunuri comune in afara celor pe care intimata le menționase in cererea de partaj.

Criticile referitoare la sentința 5765/22.06.2012, s-a solicitat a se observa ca sunt nefondate: a) Terenul situat in București, .. 110, sector 5 (in suprafața de 400 mp), a fost in mod corect reținut de către prima instanța in masa bunurilor de împărțit, față de data dobândirii acestuia, care se situează in 1993 – când intimata și apelantul erau deja căsătoriți. In primul rând, chitanța de mână pe care o invocă apelantul nu poate face dovada dobândirii în proprietate a unui imobil (teren), actul respectiv neavând caracter translativ de proprietate, ci ar putea face, cel mult, dovada posesiei. In plus, data înscrisă pe pretinsul act sub semnătura privata încheiat cu numitul V. I., nu este data certa, pentru a putea fi luata in considerare.

După ce a susținut în întâmpinare ca data dobândirii este 1974, apelantul a înfățișat primei instanțe de fond un act cu data 13.09.1980.

Cu privire la imobilul situat in București, . nr. 56, sectorul 5, imobil despre care apelantul parat-reclamant a susținut ca ar fi bun propriu, instanța l-a inclus in masa bunurilor partajabile, fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/_, deci în timpul căsătoriei părților, întrucât prezumția de comunitate, instituita de art. 30 C.fam., nu a fost răsturnata de către parat.

Nu este de conceput, si nici nu s-a făcut dovada ca un astfel de imobil a fost dobândit cu banii de pe un autoturism vechi, Dacia 1300 folosit de parat. In mod corect, instanța a luat in considerare răspunsul paratului-reclamant interogatoriu, unde menționează ca a utilizat acel autoturism Dacia 1300, aflat într-o stare de uzura fizica si morala avansat, în cadrul programului Rabla, in 2005 - deci nu avea cum să fie înstrăinat în 1997, iar prețul sa fie folosit pentru dobândirea acelui imobil.

In ceea ce privește cele 1036 părți sociale deținute la momentul partajării de către apelantul S. Bogdanei, la S.C. E. 2 S.R.L., s-a arătat că nu exista nici un temei pentru ca acestea sa fie excluse din comunitatea matrimoniala. În timpul căsătoriei, părțile au dobândit si 35.036 părți sociale reprezentând capitalul social al S.C. E. 2 S.R.L., in valoare nominala de 350.360 RON, din care paratul-reclamant mai deține in prezent 1036 părți sociale,

Motivele invocate de apelantul S. Bogdanei in legătura cu acest bun trebuie înlăturate, având in vedere că S.C. E. 2 S.R.L a fost înregistrata in R.C. la 09.07.1991,, a fost constituita in timpul căsătoriei, in temeiul legii nr. 31/1990 (astfel cum rezulta din sentința civila nr. 145/19.04.1991); orice referire la reorganizarea altei entități este irelevanta, desueta si nu produce nici un efect; S.C. E. 2 S.R.L a fost constituita cu resurse comune, aspect prezumat si neinfirmat prin probele administrate de către paratul-reclamant; la constituirea societății, asociatul unic S. Bogdanei a adus, din resursele comunității, un aport in numerar substanțial, de 157.000 lei (conform chitanței emise de B. Naționala R., menționata in sentința de constituire), precum si mijloace fixe in valoare de 228.529 lei - așa cum rezulta din Statut, in schimbul cărora a dobândit un nr. de 77 părți sociale, pentru ca ulterior, prin aporturi importante făcute pe durata căsătoriei, deci tot din resurse comune, sa ajungă sa dețină 35.036 părți sociale.

Critica referitoare la respingerea ca neîntemeiata a cererii paratului-reclamant de a se include in masa partajabila datoriile comune ale soților, „reprezentate de cele patru credite contractate la BRD si BCR", este – în susținerea intimatei apelante - total neîntemeiata: Deși a indicat in cuprinsul cererii sale reconvenționale, existenta a patru credite la doua unități bancare, paratul-reclamant nu a formulat o pretenție concreta in legătura cu acestea; nu a indicat temeiul de fapt si de drept in baza căruia se înscriu în sfera datoriilor comune; nu a arătat în ce scop au fost contractate acele împrumuturi, care a fost, in concret, pentru fiecare contract in parte, destinația banilor împrumutați; nu a arătat ce garanții s-au constituit pentru acele împrumuturi; nu a menționat temeiul de drept, fundamentul juridic in baza căruia instanța sa poată lua o măsura cu privire la pretinsele datorii comune. În dreptul nostru nu exista temei juridic pentru partajul datoriilor, acesta fiind aplicabil doar bunurilor dobândite de către soți, iar nu si datoriilor comune.

In toate contractele in discuție, are calitate de împrumutat doar fostul soț, S. Bogdanei, la dispoziția acestuia punându-se toate sumele împrumutate - astfel cum rezulta din examinarea clauzelor contractelor respective; contractul de credit descoperire card încheiat intre BRD-GSG SA este încheiat cu S. Bogdanei la 09.10.2009, pt. 60.000 RON, deci cu 4 zile înainte ca acesta sa depună cererea de divorț.

In mod corect, instanța a respins partajarea lor, observând si poziția intervenientei BCR-SA, exprimata in cauza.

Referitor la cele doua pretinse împrumuturi, de la persoana fizica - R. Anderi S., - din 5.04.2008 si 02.03.2009, - acestea nu au fost luate in considerare de către instanța, ceea ce este temeinic si legal, in primul rând pentru ca nici in legătura cu acestea paratul nu a formulat o cerere concreta, dar si pentru următoarele argumente: încă de la termenul din 28.05.2010, le-a contestat în scris prin notele depuse, invocând ca acestea nu au fost contractate de intimată, nu a avut cunoștința de existenta lor, nu au caracter de datorie . categoriile limitativ enumerate de art. 32 C.fam.; niciodată nu și-a exprimat acordul pentru împrumutarea sumelor respective si nici nu a constituit vreo garanție imobiliara pentru acoperirea lor; înscrisurile sub semnătura privata depuse de paratul-reclamant, pe care le-a contestat sub toate aspectele, dintru început, nu pot avea nicio putere doveditoare, nicio forța probatorie si nu pot stabili nicio obligație in sarcina intimatei. Paratul a încercat să folosească încă un tertip pentru a prejudicia drepturile sale cu privire la comunitatea de bunuri.

Presupunând ca apelantul ar fi fost îndreptățit la restituirea sumelor plătite după rămânerea irevocabila a sentinței de divorț, cum se poate susține ca ar datora o cota de ½ din acele sume, cată vreme arata ca intimatei nu i se cuvine decât o cota de 10%.

C. de contribuție a soților la dobândirea si conservarea bunurilor comune a fost stabilita in mod corect, la 50 % pentru fiecare dintre parti, motivata in mod corespunzător de către instanța. Deși a solicitat prin cererea reconvențională o cota de 90%, pârâtul-reclamant nu a indicat nici măcar un singur argument care să o justifice, dar mai ales, nu a făcut dovada de netăgăduit, a acelor împrejurări care să determine răsturnarea prezumției contribuției egale si reținerea in favoarea sa a unei cote majorate, nici nu a înfățișat si dovedit criteriul care l-a condus la stabilirea procentului de 90%.

Consideră intimata că motivele invocate de către apelant, pe calea cererii de apel si neînfățișate in motivarea propriei cereri reconvenționale depuse în fața primei instanțe de fond (potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 2 C.proc.civ.), sunt motive noi, invocate direct in apel, deci omisso medio, așa încât nu pot fi avute în vedere de aceasta instanța.

De asemenea, a arătat că sunt nereale si fără relevanță în cauza, atât timp cât în timpul căsătoriei a constituit, din resurse comune si in scopuri comune legate de bunăstarea familiei si de sporirea comunității matrimoniale, mai multe firme; nu doar apelantul, ci si intimata a obținut pe toata durata căsătoriei venituri din munca - aspect confirmat si de probele aministrate; veniturile intimatei au fost avute in vedere la acordarea creditelor de către BCR; efortul deosebit pe care l-a depus in cei 20 ani de căsnicie, in care s-a dedicat familiei, deci muncii in gospodărie si creșterii si educării copiilor; cu toate ca apelantul afirma in aceasta faza procesuala ca ar fi folosit veniturile intimatei în scop personal, aceasta afirmație nu a fost dovedita. Astfel, in mod corect a reținut instanța ca timpul căsătoriei, paratul-reclamant a urmat cursurile a trei facultăți particulare ale unui master, cheltuind sume foarte mari; a fost implicat in politica - in campania electorala, candidând la alegerile pentru Camera Deputaților); a dat curs unor acțiuni caritabile, și a finanțat trei cluburi de box din B. si București, o echipa de fotbal; aceste aspecte sunt de notorietate, după cum este de notorietate organizarea de către el (fost pugilist, candidat la conducerea Federației de Box), a mai multor gale de box, suportând toate cheltuielile enorme generate de acestea; faptul că încearcă un alt tertip, prin susținerea ca nu el, ci firma E. 2 SRL, ar fi suportat acele costuri, nu poate fi primit de către instanța, în primul rând, pentru ca nu este dovedit, ci chiar infirmat prin probele administrate; in plus, chiar reala dacă ar fi susținerea sa, nu ar schimba situația, deoarece este evident ca in calitate de unic asociat al ., a avut posibilitatea de a folosi după bunul plac sume de bani ce trebuiau sa intre in comunitatea soților sau sa fie folosite in susținerea sarcinilor căsătoriei; totodată, fiind singurul care se ocupa de constituirea conturilor bancare si de operațiunile bancare, paratul-reclamant a avut la dispoziție sume importante de bani, aparținând comunității matrimoniale, pe care le-a folosit tot după cum a apreciat; in timpul căsătoriei, pârâtul-reclamant a împrumutat mai multor apropiați ai săi - fără să-i aducă la cunoștința - sume consistente de bani, pe care le-a recuperat după divorț, prin sentințe judecătorești, profitându-i în mod exclusiv, aspect dovedit cu extrasele de pe portalul instanțelor de judecata, aflate la dosar.

Cu privire la acțiunile deținute de către paratul-reclamant S. Bogdanel la S.C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A, in valoare de 2.761.883 RON, s-a arătat că acestea reprezintă bun comun, nefiind înstrăinate.

Încercând sa sustragă de la partaj valoarea acestor bunuri, paratul a invocat prin întâmpinare încheierea unui contract de cesiune a 62.735 acțiuni nominative, la 08.06.2009 (cu trei luni înainte de promovarea cererii de divorț), cu S. D. L., nepotul sau (fiul surorii sale).

A arătat intimata reclamantă ca paratul-reclamant deține in continuare calitatea de acționar la aceasta societate constituita in timpul căsătoriei, atâta vreme cât cesiunea nu este înscrisă în registrul acționarilor, așa cum impune art. 98 din Legea nr. 31/1990 si in registrul comerțului, conform Legii nr. 26/1990, ceea ce lipsește actul de efecte, in raporturile dintre foștii soți, intimata fiind terț fata de contractul de cesiune.

După cum rezulta din informațiile furnizate de O.N.R.C., pârâtul figurează in continuare ca acționar al acestei societăți, deținând in continuare un nr. de 66.735 acțiuni. Acesta a fost raționamentul in baza căruia prima instanța le-a reținut in masa partajabila.

În raport de normele obligatorii, imperative ale Legii nr. 31/1990 si Legii nr. 26/1990, convenția produce efecte fata de terți numai condiționat de înscrierea cesiunii la registrul comerțului, deci după efectuarea mențiunii in registrul comerțului, prin depunerea cererii de mențiuni, însoțită de: extras din registrul acționarilor, unde trebuie menționați noul/noii acționari, precum si de confirmarea administratorului in sensul ca s-a produs transferul efectiv al acțiunilor către noii/noul acționar-conform actului de cesiune.

F. de neîndeplinirea acestor formalități obligatorii transferului de acțiuni, in mod just susținerile paratului-reclamant au fost înlăturate, cu consecința reținerii acestor bunuri comune in masa partajabila.

Un Ordin al ministrului, si anume Ordinul nr. 773/1998 al Ministerului Justiției - invocat de către apelant, dar neînfățișat până în prezent, nu poate aduce modificări legislative, deci nu poate avea niciun efect fata de cele doua legi sus-menționate.

Raportul de expertiza contabila întocmit in cauza de exp. B. M. este detaliat, fundamentat științific, lămuritor sub aspectul tuturor chestiunilor legate de toate obiectivele la care a fost chemat sa răspundă, deci si cu privire la acțiunile, părțile sociale si dividendele la societățile expertizate, astfel încât criticile apelantului legate de acestea, trebuie, de asemenea, respinse.

Motivele de apel legate de atribuirea bunurilor către părți sunt, de asemenea, nefondate – în opinia intimatei - întrucât imobilul din București, ., sector 6, in suprafața de 1407,87 mp, împreuna cu construcția nefinalizata aflata pe acesta, a fost reținut in masa partajabila, numai ca in dispozitivul sentinței apelate s-a comis o eroare, prin omisiunea menționării lui in lotul intimatei, eroare ce a fost îndreptată ca urmare a încheierii de îndreptare de eroare pronunțata din oficiu de către prima instanța, la data de 19.07.2012 - deci nu se poate susține neatribuirea către vreuna dintre părți; prin aceeași încheiere s-a îndreptat si eroarea legata de imobilul situat in București, . nr. 56, sector 5; tot pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare, din 30.08.2012, a fost acoperita si omisiunea cu privire la individualizarea fiecărei suprafețe de teren agricol, inclusa in lotul flecarei părți; stabilirea unei sulte este absolut necesara in cauza, pentru egalizarea loturilor, care, deși cuprind, fiecare, aceleași categorii de bunuri, sunt totuși inegale ca valoare; deși susține o „partajare echitabila”, apelantul nu a propus nici pe parcursul primei judecați in fond, si nici prin cererea de apel, cel puțin o varianta in care echilibrul valoric intre copărtași să fie asigurat, potrivit propriei susțineri.

In ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii din 19.07.2012, s-a solicitat, de asemenea, respingerea acestuia ca nefondat, având in vedere că în mod corect, prima instanța, in temeiul art. 281 C.proc.civ., care este pe deplin aplicabil, a îndreptat din oficiu, erorile comise cu ocazia stabilirii bunurilor ce alcătuiesc lotul fiecărei părți; art. 281 permite îndreptarea nu doar a erorilor privind numele, calitatea si susținerile pârtilor, erorile de calcul, ci si orice alte erori materiale din hotărâri; este evident ca, înțelegând să numeroteze în dispozitivul hotărârii, bunurile pe care le-a reținut în masa partajabila, cu nr. de la 1 la 14, instanța a comis greșeli materiale atunci când - stabilind loturile, a indicat bunurile prin redarea acestor numere (a „poziției”). Numai si numai o eroare poate explica nemenționarea unui bun (cel de la nr. 1, respectiv 14) in lotul nici unei părți, căci în caz contrar, nu l-ar mai fi inclus in masa bunurilor comune; existenta erorii este întărită și prin menționarea unor bunuri atât în lotul intimatei, cât și în lotul celuilalt copartajant (este vorba de bunurile menționate la nr. 4 si 8), ceea ce nu poate fi conceput decât pentru situația când instanța a comis o greșeala materiala.

In ceea ce privește apelul declarat de apelantul parat-reclamant împotriva încheierii din 30.08.2012, s-a susținut că se impune respingerea si a acestuia ca nefondat, întrucât: și în aceasta situație își găsesc aplicarea dispozițiile art. 281 C.proc.civ., atâta vreme cât, menționând in lotul fiecărei părți, bunul de la poziția 11 din dispozitiv (care se refera la terenuri agricole, in suprafața de 436.081 mp, astfel cum acestea au fost identificate în raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit în cauza de exp. M. F. - omologat de către instanța), cu mențiunea făcuta in paranteza – ½, s-a omis indicarea suprafețelor menționate sub nr. crt. 1-26, in raportul de expertiza sus-menționat. Prima instanța a înțeles sa remedieze si aceasta greșeala in temeiul art. 281 C.proc.civ., deși a invocat in cererea pe care a formulat-o, temeiul prevăzut de art. 281 indice 1, însă prevăzând in chiar cererea respectiva, posibilitatea ca ea sa fie calificata ca o cerere de îndreptare de eroare. De vreme ce raportul de expertiza în discuție a fost omologat, de vreme ce s-au reținut in masa partajabila terenurile agricole respective, de vreme ce s-a dispus sistarea stării de indiviziune, doar individualizările de rigoare fiind omise, apreciază ca este posibila acoperirea acestor omisiuni printr-o încheiere de îndreptare de eroare materiala; deși susține ca a fost citat pentru termenul din 30.08.2012, ceea ce este si corect, in raport de dispozițiile art. 281 si, respectiv, 281 indice 1 C.proc.civ. apelantul critica soluționarea cererii in Camera de Consiliu, însă omite faptul ca - fata de sus indicatele articole, o alta procedura nu era posibila, atât art. 281, alin. 2, cat si art. 281 indice 1, alin. 2, prevăzând soluționarea cererii prin încheiere data in camera de consiliu. Apelantul nu a dovedit însă cum a putut fi împiedicat sa depună la dosar punctul de vedere, după cum susține in cererea de apel; nu se poate susține ca lotizarea terenurilor agricole in discuție nu ar fi fost pusa in discuția pârtilor pe parcursul judecării cauzei, de vreme ce partajarea bunurilor comune ale soților, deci si a acestor terenuri - solicitată de ambele părți, a reprezentat chiar obiectul cererii.

Apelantul-pârât-reclamant S. BOGDANEL, a formulat, întâmpinare față de apelul declarant de către intervenienta B. C. R. SA solicitând admiterea acestuia având in vedere că instanța nu a ținut cont de faptul ca reclamanta parata este parte in aceste contracte de împrumut având calitatea de co-împrumutat, contractele fiind semnate de către reclamanta parata. Mai mult, unul dintre aceste contracte a fost garantat prin constituirea ipotecii de rang I in favoarea băncii asupra unor imobile ce fac parte din masa partajabila, reclamanta parata semnând in calitate de garant aceste contracte de garanție imobiliara.

Având in vedere calitatea reclamantei A. E. de coplătitor, aceasta si-a asumat obligația restituirii sumelor ce fac obiectul contractelor de credit, aceasta calitate de coplătitor presupunând o solidaritate pasiva intre debitori, fapt ce implica posibilitatea băncii de a urmări coplătitorul pentru achitarea împrumutului alături și simultan de S. Bogdanel, în calitate de debitor principal.

Prin sentința civila pronunțata in cauza, in sensul respingerii cererii de intervenție a BCR si a cererii paratului S. Bogdanei de a fi incluse in masa partajabila cele doua credite contractate de către părți în timpul căsătoriei instanța a procedat la modificarea clauzelor contractelor de credit, fapt inacceptabil.

Destinația banilor provenite de credite pentru acoperirea nevoilor comune ale căsniciei a rezultat si din probele administrate in cauza, respectiv declarațiile martorului Magopat S. care a arătat ca acești bani au fost folosiți pentru achiziționarea de terenuri si clădiri.

Mai mult, chiar reclamanta parata a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu - întrebarea nr. 3 - faptul ca aceste credite au fost folosite pentru destinația menționata anterior și achiziționarea de terenuri si clădiri care constituie bun comun.

Prin decizia civilă nr, pronunțată de Tribunalul București secția a ……. Civilă a fost admisgfhgfhgj

Prin încheierea pronunțată la data de …,s-a dispus îndreptarea erori materiale …………….

Pentru a pronunța decizia menționată, instanța de apel a reținut în esență că:

Verificând criticile aduse celor două încheieri pronunțate de instanță în temeiul art. 281 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că potrivit acestui text legal, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Nu pot face obiectul acestei proceduri greșelile de judecată, acestea putând fi remediate doar prin intermediul căilor de atac.

Procedura îndreptării erorilor este distinctă de procedura lămuririi dispozitivului sau de cea a completării dispozitivului, acestea din urmă desfășurându-se doar după citarea părților și discutarea tuturor aspectelor în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare.

Astfel, omisiunea primei instanțe de a identifica terenurile atribuite prin elementele specifice, precum și aceea de a indica suprafața loturilor atribuite, nu putea fi remediată prin procedura înscrisă în art. 281 C.P.C. utilizată de instanță la termenul de judecată din 30.08.2012, ci doar pe calea prevăzută de art. 281 indice 1 Cod procedură civilă, după citarea părților așa cum impun prevederile alin. 2 al acestuia articol.

Cum, prima instanță nu a realizat citarea și mai mult a calificat cererea de lămurire formulată de parte ca o cerere de îndreptare, în lipsa reclamantului care nu avea cunoștința de existența unei solicitări în acest sens, soluția apare ca fiind pronunțată în condiții de nelegalitate, criticile apelantului fiind fondate, urmând a se dispune schimbarea în tot a acesteia în sensul că se va respinge sesizarea ca neîntemeiată.

De asemenea, soluția primei instanțe pronunțată la 19.07.2012, prin care se schimbă componența loturilor atribuite celor două părți, apare ca nelegală în raport de prevederile art. 281 Cod procedură civilă, modificarea loturilor alcătuite de instanță cu ocazia judecării fondului ducând în fapt la modificarea soluției date fondului cauzei, măsură ce nu poate fi realizată pe această cale, ci doar prin intermediul căilor de atac.

Prin urmare s-a dispus schimbarea în tot și pentru încheierea pronunțată la data de 19.07.2012, fiind respinsp cererea reclamantei ca neîntemeiată, modalitatea de constituire a loturilor urmând a fi analizată de instanța de apel cu ocazia analizării pe fond a căii de atac declarate, în limitele efectului devolutiv dobândit prin criticile din motivarea căii de atac.

Pe cale de consecință, a fost admisă și cererea de aderare la apel formulată de intimata A. E., întrucât prin aceasta se tinde la modificarea încheierii de îndreptare eroare ce a fost desființată.

Cu privire la apelul îndreptat împotriva sentinței primei instanțe, s-a reținut în esență că:

Părțile au fost căsătorite în perioada 07.09._10.

Căsătoria părților s-a desfășurat sub reglementarea Codului Familiei, implicit bunurile fiind dobândite sub imperiul acestui act normativ. Prin urmare, reglementările ce guvernează relațiile patrimoniale dintre părți sunt cele ale Codului familiei.

Art. 30 alin.1 C.fam. dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților, iar conform art. 30 alin.3 C.fam., calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art. 31 C.fam.

Din ansamblul probator administrat, rezultă că în perioada căsniciei soții, împreună sau separat au dobândit un număr însemnat de bunuri imobile, precum și titluri de valoare la societăți comerciale de persoane sau pe acțiuni.

Analizând primul motiv de apel al apelantului reclamant referitor la greșita admitere a excepției de tardivitate cu privire la cererea completatoare depusă succesiv pentru termenul din 19.11.2010, respectiv 01.04.2011, tribunalul a reținut că, potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, modificarea unei cereri de chemare în judecată se poate face numai până la primul termen de judecată.

Pe de altă parte, prin art. 673 indice 7 Cod procedură civilă, aplicabil în procedura specială a cererilor de împărțeală, dacă după pronunțarea unei încheieri în condițiile art. 673 indice 5, se constată existența și a altor bunuri omise, se poate pronunța o nouă încheiere care să cuprindă aceste bunuri.

Cele două texte legale trebuie interpretate coroborat, dispozițiile procedurii partajului – procedură în care părțile au calități procesuale mixte și în care atitudinea lor procesuală are un rol determinant desfășurării procesului - fiind dispoziții speciale, aplicabile prioritar așa cum se prevede expres prin art. 673 indice 1 Cod procedură civilă.

Prin urmare, atâta timp cât nu s-a pronunțat o soluție asupra fondului cauzei, oricare dintre părți poate invoca existența și a altor bunuri, acestea urmând a fi avute în vedere indiferent de împrejurarea că instanța a pronunțat sau nu încheierea prevăzută de art. 673 indice 5 Cod procedură civilă, soluția justificându-se prin rațiunea că într-un proces de partaj al unei comunități matrimoniale se urmărește lichidarea definitivă a oricărei cereri rezultate din acea comunitate.

Bunurile omise din diferite cauze la lichidarea patrimoniului comunitar pot face oricând obiectul unei împărțeli suplimentare din momentul ce universalitatea de bunuri nu a fost lichidată în întregul său.

Susținerile apelantului în acest sens au fost apreciate ca întemeiate, astfel că instanța de apel a avut în vedere cu ocazia soluționării cererii și bunurile indicate în aceste cereri completatoare, în respectarea principiului disponibilității, în condițiile în care apelantul nu a formulat cerere de anulare și rejudecare în condițiile art. 297 alin. 1 teza II Cod procedură civilă.

Apelantul a criticat soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere de a constata caracterul de bun propriu al paratului reclamant al următoarelor bunuri: a) teren in suprafața de 400 mp situat in București, .. 110 sector 5; b) imobilul situat in București, ., nr. 56, sector 5.

Imobilul situat în București, .. 110, sector 5, este descris în raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză ca fiind compus din suprafața de teren de 599 mp. și o construcție formată din subsol parter și două etaje cu destinația de casă de locuit.

Din înscrisurile depuse la filele 691-693 vol. III dosar fond rezultă că, la data de 13.09.1980, apelantul a încheiat cu V. I. un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la acest teren, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 400 lei.

Prin titlu de proprietate nr. 4544 al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate al municipiului București, apelantului S. B. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,04 Ha situate în sectorul 5 al municipiului București.

Prin antecontractul anterior încheiat prin înscris sub semnătură privată, apelantul nu dobândise dreptul de proprietate și nu deținuse cu titlu valabil în patrimoniul său un asemenea drept, fiind titular doar al unei creanțe constând într-o obligație de a face.

Cu toate acestea, autoritățile administrative au procedat la reconstituirea dreptului de proprietate doar pe numele apelantului, operație juridică ce presupunea existența a unui drept de proprietate anterior, drept ieșit din patrimoniul beneficiarului printr-una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Cum însă, titlul de proprietate nu a fost declarat nul sau desființat într-una din modalitățile legale iar modalitatea de dobândire a dreptului este reconstituirea doar pe numele apelantului, natura juridică a acestui bun apare ca fiind aceea de bun propriu în temeiul art. 31 lit. f din Codul familiei, și nu lit. a cum susține apelantul, data dobândirii fiind în timpul căsătoriei – 03.11.1993.

Construcția edificată pe acest teren constituie însă proprietatea comună a ambilor soți, terenul rămânând în continuare bun propriu al apelantului; tribunalul a reținut acest caracter pentru construcție prin raportare la data dobândirii terenului, data efectivă a construcției și destinația acesteia

Această soluție a caracterului de bun comun al construcției edificate de soți pe terenul bun propriu al unuia dintre ei a fost consacrată în mod constant în doctrină și jurisprudență, pornind de la dispozițiile art. 488 și următoarele Cod civil, acceptul proprietarului terenului fiind prezumat în această situație.

Cum, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că locuința a fost edificată prin mijloacele proprii ale soțului apelant – munca și venituri - este aplicabilă prezumția legală înscrisă în art. 30 din Codul familiei, că aceasta a fost realizată din venituri comune, în timpul căsătoriei, având destinația de casă de locuit familială.

În ceea ce privește imobilul situat in București, ., nr. 56 sector 5, s-a constatat că în mod întemeiat prima instanță a respins susținerile apelantului în sensul că acest bun este un bun propriu fiind dobândit exclusiv cu banii proveniți din vânzarea unui bun propriu, întrucât bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, în cuprinsul contractului ambii soți fiind trecuți ca și cumpărători.

Atât timp cât nu a fost desființat în vreuna din modalitățile prevăzute de lege sau nu a fost declarat ca act simulat, acest contract își păstrează valabilitatea, contribuția unuia dintre soți la dobândirea bunului prin valorificarea anterioară a unor bunuri proprii având incidență doar asupra cotei de contribuție, fără a afecta calitatea de proprietar a celuilalt soț parte în contract.

In ceea ce privește caracterul de datorii comune a creditelor contractate prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română, prin contractul de credit nr. 854 încheiat cu BRD Groupe Societe Generale S.A., prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română, s-a constatat că în mod greșit judecătoria a constatat caracterul de datorii proprii ale apelantului pentru toate aceste credite.

Reclamanta este parte în aceste contracte, având calitatea de codebitor astfel că pornind de la forța obligatorie a contractului în baza prevederilor art.32 lit. b Cod fam., împrumuturile au caracter de datorie comună, dat fiind că ambii foști soți au luat parte la încheierea acestora, asumându-și în solidar datoria.

Mai mult, coroborând aceste înscrisuri cu prezumțiile simple născute din raportarea nivelului veniturilor părților la valoarea bunurilor dobândite, rezult în mod evident că banii proveniți din creditele acordate au fost folosiți fie pentru achiziționarea de bunuri imobile, fie pentru amenajarea sau renovarea acestora.

Așa cum susține și apelantul, chiar reclamanta-pârâtă a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu faptul ca aceste credite au fost folosite pentru destinația menționata anterior - achiziționarea de terenuri si clădiri care constituie bun comun.

Mai mult, două contracte de credit au fost garantate prin constituirea ipotecilor de rang I asupra unor imobile bunuri comune, reclamanta exprimându-și acordul expres în acest sens, fiind parte în contractele de ipotecă.

Prin urmare și prin prisma prevederii înscrise în lit. a articolului 32 din Codul familiei, rezultă că aceste datorii sunt datorii comune, având regimul juridic al unor cheltuieli făcute cu administrarea bunurilor comune.

Susținerea intimatei în sensul că partajul datoriilor comune nu este reglementat în sistemul nostru juridic nu poate fi primită întrucât patrimoniul comunitar al soților este privit ca o universalitate juridică ce se răsfrânge asupra totalitățile drepturilor și obligațiilor, totalitatea drepturilor constituind activul, iar cea a obligațiilor formând pasivul patrimoniului.

Cum aceste laturi se află într-o strânsă unitate în caz de lichidare a unui asemenea patrimoniu ca urmare a desfacerii căsătoriei determinarea drepturilor și obligațiilor fiecărui subiect își găsește expresia într-o singură cotă raportată la ansamblul bunurilor ceea ce decurge din unicitatea patrimoniului

Pe cale de consecință, s-a reținut ca având caracterul de datorii comune pentru: suma de 44.782,81 Euro rest de achitat din creditul de 60.000 Euro contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română, suma de 33.350,68 euro rest de achitat din creditul de 47.000 Euro contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu BRD Groupe Societe Generale S.A., suma de 52.576,15 lei, având în vedere creditul de 51.500 lei, contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română.

În ceea ce privește contractul de descoperit de cont încheiat de apelant cu BRD s-a constatat că acesta are un regim juridic aparte, sumele fiind la îndemâna titularului de cont; nu există un grafic de rambursare iar în lisa unor dovezi concrete că sumele provenite din acest tip de contract au fost folosite exclusiv în interesul comunității, ele au caracter de datorie proprie a beneficiarului, astfel că se a fost respinsă cererea de includere a acestei sume cu titlu de datorie comună în pasivul comunității devălmașe.

În ceea ce privește cererea paratului reclamant de a fi supuse partajării datoriile comune ale soților reprezentate de împrumuturile în suma totala de 90.000 euro, contractate de la persoana fizica R. A. S., tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a respins această cerere.

În aceste contracte de împrumut reclamanta nu este parte, nu a recunoscut convențiile ce au fost încheiate prin înscris sub semnătură privată, lipsite de dată certă neopozabile astfel terților, inclusiv soțului neparticipant la încheierea actului.

De asemenea, cererea de includere în pasivul masei devălmășie a datoriei comune de 2.165.000 lei, reprezentând contravaloare construcții, a fost apreciată ca neîntemeiată în condițiile în care aceasta nu a fost dovedită conform cerințelor art. 32 Cod familiei și art. 1169 și următoarele Cod civil.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a cererii paratului reclamant de a se constata dreptul sau de creanța reprezentând contravaloarea ratelor aferente contractelor de credit achitate după desfacerea căsătoriei, s-al reținut că este fondat prin raportare doar la credite constatate a avea caracterul unor datorii comune.

Potrivit art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune indiferent de natura actului, precum și de faptul că doar unul dintre soți figurează ca parte în actul de dobândire, astfel că toate bunurile descrise mai sus, au constituit proprietatea codevălmașă a soților, acestea fiind dobândite sub durata căsătoriei.

Însă, la determinarea masei partajabile, se vor lua în considerare doar bunurile existente la acea dată în patrimoniul comun al soților.

Cum bunurile dobândite în timpul căsătoriei, chiar în perioada separației în fapt a soților au caracterul de bunuri comune, rezultă că sumele achitate de oricare dintre soți în această perioadă pentru plata datoriilor comune nu determină un drept de creanță în favoarea soțului plătitor.

Faptul că unu dintre soți a achitat rate în timpul căsătoriei nu influențează asupra caracterizării asupra acestor plăți care au tot caracterul de bun comun fiind de natură să influențeze, eventual, doar asupra determinării cotelor ce se cuvin soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Numai sumele plătite după desfacerea căsătoriei sau pe care soțul era obligat să le plătească după această dată pentru restituirea împrumutului contractat nu pot fi considerate bun comun soțul plătitor având un drept de creanță împotriva celuilalt soț, în limitele acestor sume.

Prin urmare, susținerea apelantului în sensul că în masa partajabilă este inclus dreptul de creanță rezultat din toate sumele plătite după despărțirea în fapt nu poate fi primită, întrucât la această dată regimul comunității legale nu era încheiat, veniturile părților erau bunuri comune astfel că până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț, nu s-a născut un drept patrimonial susceptibil de a face obiectul împărțelii, cum în mod corect a reținut prima instanță.

Pe cale de consecință, s-a constatat existența unui drept de creanță al pârâtului împotriva reclamantei în valoare de_,5 Euro și 6342,5 lei, reprezentând ½ din valoarea ratelor achitate de acesta după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, ca dată a încetării comunității matrimoniale. In mod greșit, prima instanța a respins cererea paratului reclamant de a se constata dreptul sau de creanța reprezentând contravaloarea ratelor aferente contractelor de credit achitate după desfacerea căsătoriei, întrucât datoria fiind comună, aceasta avea obligația de a suporta cota sa parte din fiecare dintre ratele achitate, soluția urmând a fi schimbată și sub acest aspect.

Analizând motivul de apel referitor la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a constatat că:

Această cotă se stabilește în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor comune, în funcție de aportul pe care l-a avut pe toată durata căsătoriei, fiecare soț, iar prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă, la dobândirea bunurilor operează. în lipsa oricăror probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt.

Contribuția soților la dobândirea patrimoniului comun se stabilește nu numai în raport de nivelul veniturilor fiecărui soț sau a altor mijloace materiale deținute de aceștia, ci și în funcție de alte criterii de natură să evidențieze contribuția sporită a unuia din soți, cum ar fi ajutorul primit din partea părinților.

Același efect determinant în stabilirea cotelor soților îl are și activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie și în creșterea și educarea copiilor, motivat de faptul că o asemenea activitate duce la reducerea cheltuielilor familiei, fiind o sursă indirectă de venit.

În acest context, reținerea de către prima instanță a unor cote egale în favoarea ambilor soți, apare ca fiind corectă prin raportare la ansamblul probelor administrate în cauză.

Astfel, din materialul probator rezultă în mod neîndoielnic că pârâtul a realizat venituri mai mari decât reclamanta, însă și aceasta a obținut venituri pe întreaga durată a căsniciei, chiar dacă în cuantum mai redus, s-a ocupat de gospodărie, de creșterea și îngrijirea a trei copii.

Cum chiar apelantul a susținut, aspect confirmat de înscrisurile depuse la dosar, pe durata căsniciei soțul a avut diverse preocupări, fiind ocupat în mod deosebit de cariera sa profesională și continuarea studiilor, fiind implicat în viața politică, în afaceri și susținând diverse activități sportive.

Preocuparea soțului s-a manifestat atât prin timpul dedicat tuturor acestor activități, cât și prin frecventarea și absolvirea a trei forme de învățământ superior în timpul căsătoriei.

Cum, în toată această perioadă soții, au avut obligația de a se preocupa de creșterea și educarea celor trei copii minori și cum în același interval de timp au achiziționate bunuri imobile, în mod evident implicarea soției în toate aceste acțiuni a fost semnificativă și pregnantă, soțul beneficiind de suportul moral al soției sale.

În ceea ce privește susținerea apelantului în sensul că pe parcursul căsniciei a realizat venituri salariale în cuantum de 10.000 lei lunar, în calitate de director al S.C. Suport Logistics București S.A., tribunalul a reținut că aceasta afirmație nu poate fi considerată ca dovedită prin adeverința nr. 13/26.05.2010, fila 214 dosar fond, care nu indică durata pentru care partea a fost retribuită cu această sumă, și probează doar că la data eliberării acesteia salariul net lunar este de în cuantumul pretins.

Pe cale de consecință, raportând participarea soților la dobândirea tuturor bunurilor comune, în lipsa unor dovezi neechivoce, justificative (carte de muncă, adeverințe de la organele fiscale, etc.) care să ateste venituri lunare proprii ale apelantului în cuantum semnificativ mai mare decât cele realizate de către intimată, s-a reținut că ambii soți au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, nefiind înlăturată prezumția participării egale, prin raportare la întreaga durată a căsniciei, la toate bunurile dobândite, la veniturile și gradul de participare a soților la suportarea sarcinilor familiei, precum și la implicarea soților în creșterea, îngrijirea și educarea copiilor.

Analizând motivul de apel relativ la greșita includere în masa partajabilă a titlurilor de valoarea – acțiuni și părți sociale – emise de diferite societăți comerciale, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport la capitalul social al unei societăți comerciale devin, în lipsa unei dispoziții contrare, proprietatea societății din momentul înmatriculării acesteia în Registrul Comerțului. Aportul poate fi constituit din: numerar, bunuri mobile sau imobile, creanțe, etc., ieșind din patrimoniul asociatului si intrând în cel al societății comerciale, reprezentând astfel un act de dispoziție

Un soț poate contribui cu un bun comun ca aport la capitalul social al unei societăți comerciale fără sa ceara în prealabil împărțirea bunurilor comune, actul de dispoziție făcut de un soț având la baza prezumția de mandat tacit din partea celuilalt soț ori consimțământul expres pentru bunurile imobile. Titlurile de valoare dobândite în schimbul aportului la capitalul social al unei societăți comerciale, constând în bunuri comune, sunt, de asemenea, bunuri comune. În cazul societăților pe acțiuni (care sunt societăți de capitaluri în care contează aportul social, si nu persoana asociatului), acțiunile sunt supuse partajului ca orice alt bun comun, intrând în masa bunurilor devălmașe, dar cu respectarea dispozițiilor din materia societăților comerciale.

Părțile sociale, în societățile cu răspundere limitata sunt drepturi de creanță si nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Aceste societăți sunt asocieri de persoane (intuitu personae), în care persoana asociatului contează si primează aportul sau la capitalul social, soțul neasociat nu poate deveni în nici un caz asociat în societate, luând locul celuilalt soț, fără acordul celorlalți asociați. (art. 87 si art. 197 din Legea nr. 31/1990). De aceea, părțile sociale sau părțile de interes, deși bunuri comune, nu pot fi atribuite soțului neasociat, urmând ca acesta sa primească sulta, pornind de la valoarea reala stabilita, luându-se în calcul valoarea patrimoniului societății comerciale respective si rezultatele economico-financiare ale acesteia, prin expertiza de specialitate.

Însă, condiția esențială pentru ca titlurile de valoare dobândite în schimbul aportului la capitalul social al unei societăți comerciale să fie bunuri comune, este aceea ca aportul, indiferent de forma acestuia să fie făcut din bunuri comune.

În cauză, nu a fost făcută dovada faptului că aportul la societățile comerciale în care are calitatea de asociat/acționar doar apelantul a fost făcut din bunuri aparținând comunității devălmașe.

Astfel, prima societatea comercială înființată, . a luat înființată prin reorganizarea societății – Birt E. Întreprindere M., societate ce funcționa anterior încheierii căsătoriei la data de 14.05.1990, potrivit autorizației de funcționare fila 694 dosar.

Prin urmare, cum aportul la societatea inițială a fost constituit din bunuri proprii ale apelantului, în lipsa oricăror altor dovezi rezultă că și societatea reorganizată a preluat același aport, păstrând astfel caracterul de bun propriu.

În ceea ce privește societatea ., acțiunile deținute de către apelant la această societate au fost înstrăinate prin contractul de cesiune nr. 319/08.06.2009, contract care, chiar dacă nu este opozabil terților, determină ieșirea bunurilor din patrimoniul unui acționar.

În privința părților sociale deținute la Box S., s-a reținut că aceasta societate a fost dizolvata in timpul căsătoriei, fapt demonstrat prin înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, tribunalul a exclus din masa partajabilă părțile sociale deținute de către apelant la . SRL si . SRL la valorile rezultate din raportul de expertiza întocmit în cauza, întrucât în prezentul litigiu se realizează o simplă partajare a părților sociale, iar nu o partajare a societăților comerciale. Pentru partajare se are în vedere valoarea părților sociale raportat la capitalul social subscris și vărsat, iar a acțiunilor raportat la capitalul social actual al societăților comerciale.

Astfel, valoarea activului și pasivului societății comerciale nu se stabilește în partajul bunurilor comune pentru că aceasta reprezintă o persoană juridică cu patrimoniu de sine stătător, nu este parte în proces și nu se discută măsuri de lichidare a acesteia. Patrimoniul comun al părților a fost diminuat inițial prin aducerea ca aport la capitalul societăților comerciale a unor bunuri comune – sume de bani, iar dezvoltarea actuală a persoanelor juridice societăți comerciale nu are o incidență directă asupra patrimoniului comun. Nu este admisibil ca ambii soți să beneficieze de creșterea valorii sau a patrimoniului societății comerciale, dat fiind că doar unul dintre ei are „anumius societatis”, respectiv intenția de a participa la beneficii și la pierderi. Mai mult, o evaluare a părților sociale raportat la activul și pasivul societăților comerciale ar constitui o imixtiune în viața societară, care nu este de competența instanțelor ce judecă partajul bunurilor comune, astfel că activul și pasivul solicitat și împărțit urmează a fi evaluat cu ocazia lichidării societăților comerciale.

Analizând motivul de apel relativ la includerea în masa partajabilă a dividendelor obținute de la societățile . si . SRL, fiind fructe civile ale părților sociale sau acțiunilor bunuri dividendele încasate de către unul din soți au caracter de bunuri comune, dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei. Această interpretare se impune și față de faptul că, potrivit dispozițiilor art.66 și 67 din Legea nr.31/1990, dividendele constituie cota parte din profit ce se plătește fiecărui asociat, reprezentând un drept de creanță individual, al asociatului față de societate, o consecință directă a statutului de asociat.

Cu toate acestea, sumele reprezentând dividende nu pot fi incluse în masa partajabilă ca urmare a faptului că din probele administrate nu reiese existența acestora în patrimoniul comun la momentul partajării.

Prin urmare, dat fiind că sumele încasate cu titlu de dividende nu sunt într-un cuantum atât de ridicat încât să fie evident că o persoană cu un nivel de trai mediu, făcând investiții imobiliare de anvergură nu putea în mod rezonabil să cheltuiască aceste sume în acest sens, s-a reținut că sumele de bani încasate ca titlu de dividende nu se mai regăsesc în patrimoniul comun, astfel că nu pot face obiectul partajului.

În raport de aceste considerente, în limitele învestirii, s-a schimbat în parte sentința apelată și s-a va constata că soții S. B. și A. (fostă S.) E. au dobândit, în codevălmășie în timpul căsătoriei prin contribuție comună, în cote egale de 50% fiecare, masa partajabilă compusă din:

Activ: în valoare totală de 7.136.873,29 lei:

- Imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 1407,87 mp în valoare de 716.472,08 lei și construcție nefinalizată, în valoare de 2.575.378 lei.

- Imobil situat in București, . A, sector 6, compus din teren in suprafața de 507,672 mp ( în realitate 508,47 mp) în valoare de 366.850,94 lei.

- Imobil situat in București, .. 1, sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp în valoare de 156.319,80 lei.

- Imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 260 mp ( în realitate 244,96 mp) în valoare de 147.279,75 lei.

- Imobil situat in București, ., sector 6, compus din teren in suprafața de 200,05 mp în valoare de 96.222,05 lei.

- Imobil situat in București, .. 196-198, sector 5, compus din construcție teren in suprafața de 1.038,06 mp, grajd, padoc animale, magazie zidărie, în valoare de 370.317,52 lei.

- Imobilul construcție S+P+2E situat in București, .. 110, sector 5 în valoare de 1.393.542 lei, (terenul fiind bun propriu al pârâtului).

- Imobil situat in București, ., nr. 56, sector 5, compus din teren indiviz de sub construcție și construcție în valoare de 155.486 lei.

- Imobil situat in ., județul B., compus din teren în suprafață de 1463 mp. în valoare de 37.408 lei și construcție în valoare de 91.648 lei.

- C. indiviză de 2/3 din imobil situat în B., ., județul B., compus din teren în suprafață de 592 mp. și construcție în valoare de 274.929 lei

- Terenuri agricole în suprafață totală de 436.081 mp situate în ., în valoare totală de 755.020,15 lei respectiv:

- 5000 mp - . 4103, carte funciară 1102, în valoare de 8650 lei;

- 5 000 mp – . 4101, carte funciară 1101 în valoare de 8650 lei;

- 5 000 mp - ./1, număr cadastral 4192, carte funciară 1185; în valoare de 8650 lei

-_ mp - ., număr cadastral 4260, carte funciară1243; în valoare de 37.515,05 lei

- 57301mp –./1, număr cadastral 4259, c. f. 1244; în valoare de 99.130,73 lei

- 17 000 mp – . 4181, carte funciară 1187; în valoare de 29.410 lei

- 33 500 mp – ., număr cadastral 4314, carte funciară 1299; în valoare de 57.955 lei

- 25.495 mp - . cadastral 321, carte funciară 57; în valoare de 44.106,35 lei

- 24 000 mp – . 345, carte funciară 65; în valoare de 41.520 lei

- 10.000 mp – . 344, carte funciară 67; în valoare de 17.300 lei

- 15.000 mp - . în valoare de 25.950 lei

- 7500 mp - .; în valoare de 12.975 lei

- 7450 mp. - . de 12.888,5 lei

- 5000 mp - .; în valoare de 8650 lei

- 60.000 mp - . de 103.800 lei

-_ mp - . de 22.490 lei

- 35.600 mp -; în valoare de 61.588 lei

- 35.000 mp - . de 60.550 lei

- 2.250 mp .; în valoare de 3892,5 lei

- 4.800 mp .; în valoare de 8304 lei

- 5.000 mp .; în valoare de 8650 lei

- 5000 mp .; în valoare de 8650 lei

- 16.500 mp - .; în valoare de 28.545 lei

- 2500 mp - .; în valoare de 4325 lei

- 7000 mp .; în valoare de 12.110 lei

- 10.500 mp . de 18.165 lei

Pasiv: - Suma de 44.782,81 Euro rest de achitat din creditul de 60.000 Euro contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română.

- Suma de 33.350,68 euro rest de achitat din creditul de 47.000 Euro contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu BRD Groupe Societe Generale S.A.

- Suma de 52.576,15 lei, având în vedere creditul de 51.500 lei, contractat prin contractul de credit nr._ încheiat cu B. Comercială Română.

În ceea ce privește împărțeala bunurilor comune dobândite de către soți in timpul căsătoriei, și art.742 cod civil.

În respectarea acestor norme legale, tribunalul a atribuit părților, pe cât posibil loturi de aceeași mărime, urmărind în același timp partajarea echitabilă cu evitarea fărâmițării loturilor sau pierderii valorii economice a acestora prin divizare.

Prin urmare, a dispus atribuirea în deplină proprietate și posesie către reclamanta pârâtă a Lotului nr. 1, în valoare de 2.935.566,01 lei (având compunerea descrisă în dispozitivul hotărârii) și atribuirea în deplină proprietate și posesie către pârâtul reclamant a Lotului nr. 2, în valoare totală de 4.201.306,88 lei (având compunerea descrisă în dispozitivul hotărârii ).

În aplicarea art. 673 indice 9 Cod procedură civilă și art. 673 indice 10 alin. 4 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul reclamant S. B. la plata către reclamanta pârâtă A. E. a sumei de 632.870 lei, cu titlu de sultă în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii.

Au fost respinse cererile de includere în activul masei bunurilor comune a altor bunuri pretinse de către apelant ca fiind neîntemeiate, în condițiile în care nu a fost dovedită existența acestora, declarațiile martorilor date în fața instanței de apel fiind echivoce neputând face astfel dovada existenței în patrimoniul comune al bijuteriilor pretinse de apelant în cererea sa.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-intervenienta în interes propriu B. Comercială Română S.A, s-a dispus respingerea acestuia, întrucât prin prezenta decizie instanța nu a modificat în nici un fel clauzele contractuale din convențiile de credit încheiate cu soții S., acestea fiind guvernate în continuare de prevederile art. 969 Cod civil.

A fost respins apelul declarat de apelanta - reclamantă A. (fostă S.) E., prin decizie, în raport de soluția dată încheierilor de îndreptate eroare materială, precum și cu privire la fondul apelului în raport de criticile din apelul principal, tribunalul dispunând asupra modalității de partajare și formare a loturilor.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 21.01.2015, instanța de apel a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 349A/19.03.2014, în sensul că:

Intervenienta . are calitate de intimată, ci nu de apelantă, cum din eroare s-a menționat.

A fost înlăturată dispoziția „Respinge ca nefondat apelul declarat de intervenienta S.C. Express 2 S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 5765 din data de 22.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu apelantul-pârât S. B., apelanta intervenientă în nume propriu B. Comercială Română SA, apelanta aderentă reclamantă A. (fostă S.) E. și intimatul-intervenient în nume propriu R. S. A.”.

Împotriva deciziei civile nr.349 A/19.03.2014 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă au declarat recurs reclamanta A. (fostă S.) E. și pârâtul S. B..

Recurenta – reclamantă consideră hotărârea recurată nelegală în parte, având în vedere următoarele motive:

I. O primă categorie de critici, vizând compunerea masei partajabile,este circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod de procedură civilă, dar și art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, raportat la art. 294, alin. 1 și 295, alin. 1 Cod de procedură civilă, astfel:

A. Potrivit art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, în apel, rejudecarea litigiului nu se face, cu necesitate, în ansamblul său, prin raportare la toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai în raport de acelea care sunt criticate de către apelant.

Cu privire la compunerea masei partajabile, prima instanță a reținut includerea în cadrul acesteia, a acțiunilor, respectiv părților sociale dobândite în timpul căsătoriei părților și deținute de S. B. la următoarele societăți comerciale: S.C. Suport Logistic București S.A, S.C. Agroindustrial B. S. S.R.L., S.C. Frontal Trust Prest S.R.L., S.C Box S. S.A; S.C. E. 2 S.R.L., precum și dividende la S.C. Suport Logistic București S.A, S.C. Agroindustrial B. S. S.R.L.

Criticile din apelul formulate de către apelantul S. B. nu au privit următoarele aspecte: Includerea în masa partajabilă a unui număr de 4.000 acțiuni deținute de S. B. Ia S.C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A, (care nu au făcut obiectul vreunei pretinse cesiuni, acel contract invocat de către apelant făcând referire la înstrăinarea unui nr. de 62.735 acțiuni nominative, din totalul de 66.735 acțiuni); Includerea în masa partajabilă a părților sociale deținute la S.C. Agroindustrial B. S. S.R.L. și S.C. Frontal Trust Prest S.R.L (apelantul pârât-reclamant recunoscând încă de la început, dar și prin precizări ulterioare, că acestea sunt bunuri comune și urmează a face obiectul partajului, a contestat numai valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză, susținând două critici cu privire la modul de calcul al acestor părți sociale).

Aceste două aspecte nefăcând obiectul vreunei critici în apel, sunt intrate în puterea de lucru judecat, și nefiind investit cu soluționarea lor, Tribunalul avea obligația de a menține în masa bunurilor comune inclusiv aceste bunuri.

Prin nereținerea în masa partajabilă a niciunei acțiuni și părți sociale, dar nici a dividendelor, astfel cum acestea au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În ce privește cele 66.735 acțiuni dobândite la S.C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A., în timpul căsătoriei părților, se impunea a fi reținute în compunerea masei partajabile, acestea - în valoare de 2.761.883 RON (valoare necontestată și stabilită conform Raportului expertiză contabilă efectuata de expert B. M.), fiind bunuri comune neînstrăinate, ci deținute și în prezent de către pârâtul-reclamant S. B..

Încercând să sustragă însă de la împărțire valoarea deosebit de importantă a acestor bunuri dobândite în timpul căsătoriei, pârâtul a invocat încheierea unui contract de cesiune a 62.735 acțiuni nominative, la 08.06.2009, cu S. D. L. (fiul surorii sale). Deși a afirmat că în urma pretinsei cesiuni nu ar mai avea calitatea de acționar la această societate, această susținere este în mod evident nereală, dintr-un calcul simplu rezultând oricum o diferență de 4.000 acțiuni (așa cum s-a explicat deja mai sus).

Fiind vorba despre acțiuni emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață reglementată, este aplicabil în speța art. 98 din Legea nr. 31/1990,normă care face trimitere la legislația specifică pieței de capital, respectiv la Legea nr. 297/2004 și alte reglementari în legătură cu aceasta.

În cazul societăților tranzacționale pe o piață reglementată, evidența proprietarilor și acțiunilor emise de către societățile respective, se păstrează de către depozitarul central, conform dispozițiilor art. 147 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital, orice transfer al dreptului de proprietate supra acțiunilor urmând a se efectua prin înscriere în cont.

Potrivit art. 224 alin. 1 din Legea nr. 297/2004, societățile admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt obligate să se înregistreze la CNVM și să respecte cerințele de raportare stabilite prin regulamentele CNVM, și ale piețelor reglementate pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise de acestea. Astfel, emitenții de valori mobiliare înregistrate la CNVM trebuie să pună la dispoziția publicului și, simultan, să transmită Comisiei naționale a Valorilor Mobiliare și operatorului pieței reglementate, rapoartele stabilite prin legea pieței de capital nr. 297/2004, și prin Regulamentul nr. 1/2006, modificat prin Regulamentul 31/2006. Or, atâta vreme cât din astfel de rapoarte - pe care recurenta-reclamantă le-a depus în cadrul judecății în apel -, rezulta că inclusiv de la epoca efectuării pretinsei cesiuni, și până în prezent, evidența acțiunilor păstrată de Depozitarul Central S.A. este cea care rezultă și din informațiile furnizate de Registrul comerțului, care dovedesc deținerea de către S. B. a unui nr. de 66.735 acțiuni; a considera intervenit transferul valabil al dreptului de proprietate, de la cedent la cesionar, înseamnă a nesocoti dispozițiile de drept material sus-invocate, ceea ce atrage nelegalitatea în raport de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

În plus, consideră recurenta că ar putea fi incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Arată că a depus la dosarul de apel raportul curent transmis de S. C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A. către CNVM, la 22.01.2010, apoi înaintat BVB, prin care societatea sus­menționată anunța că A. din 15.01.2010, care urma să aprobe noua structură acționarială, ca urmare a cesiunii unui nr. de 62.735 acțiuni, nu a mai avut loc, deoarece prin verificarea documentelor privind ordinea de zi, "comisia de cenzori a constatat că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital. Prin urmare, toate documentele și informațiile referitoare Ia problemele incluse în ordinea de zi a adunării generale programată în ziua de 15.10.2010 sunt anulate"- înscris purtând semnătura directorului economic R. I..

Așadar, contractul de cesiune nu există nici pentru societatea însăși, nici pentru S. B., și, cu atât mai mult, nu există pentru recurenta – reclamantă, care oricum este terț față de contractul de cesiune. Această concluzie este susținută și de înscrisul de la fila 394, din care rezultă că în evidența depozitarului central apelantul a figurat și figurează cu un nr. de 66.735 acțiuni.

De asemenea, în evidența Registrului Comerțului figurează în mod neîntrerupt în perioada de referință, fostul soț al recurentei - reclamante, cu un nr. de 66.735 acțiuni la S.C. SUPORT LOGISTIC BUCUREȘTI S.A.

Relativ la evidențierea în registrul acționarilor a transferului acțiunilor în discuție, până la termenul din 09.12.2013, apelantul nu a invocat faptul că ar fi evidențiat în registrul acționarilor transferul acțiunilor în discuție. La 09.12.2013, s-au depus de către apelant liste cu deținătorii de instrumente financiare emise de S.C. Suport Logistic București S.A, împreună cu un certificat constatator emis de ONRC-ORC de pe lângă Tribunalul București, în care S. B. figurează la data de 22.10.2013, cu un nr. de 66.735 acțiuni la societatea sus-indicată, cu sublinierea că cesiunea acțiunilor nu se înregistrează în registrul comerțului, ci în Registrul acționarilor sau Ia Depozitarul central.

Registrul acționarilor, dar și registrul acțiunilor - ca registre speciale întocmite în temeiul art. 177 din Legea nr. 31/1990, nu sunt publice. Funcția de efectuare a publicității legale a actelor persoanelor juridice înregistrate o realizează Registrul Comerțului, potrivit Legii nr. 26/1990 și art. 10, alin. 1, pct. 2 din Normele metodologice privind modul de ținere a registrului comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, aprobate prin Ordinul nr. 2594/C/10 octombrie 2008, publicat în Monitorul Oficial nr. 704/16.10.2008. Așadar, chiar valabilă dacă ar fi înregistrarea cesiunii în registrul acționarilor (deși, în mod evident, nu este, pentru că transmisiunea dreptului asupra acțiunilor în discuție, nu se înscrie în ipoteza art. 198, alin. 1 sau 2 din Legea nr. 31/1990, și nici nu a urmat întocmai procedurile respective), teza inopozabilității contractului de cesiune subzistă.

În ce privește cele 1036 părți sociale deținute de apelantul S. B. la S.C. E. 2 S.R.L., Tribunalul nu le-a inclus în masa partajabilă, astfel încât urmează să se rețină aplicarea art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă. Față de momentul dobândirii lor în timpul căsătoriei, prin mijloace comune ale soților, susține recurenta că acestea se impuneau a fi menținute în masa partajabilă, prezumția de comunitate instituită în baza art. 30 C. Fam. nefiind răsturnată, nefăcându-se dovada încadrării lor în vreuna din categoriile expres și limitativ prevăzute la art. 32 C.Fam., așa încât nereținerea lor în masa partajabilă atrage incidența art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Aceeași este situația și cu privire la S.C. Box S. S.A., care a fost constituita tot în timpul căsătoriei părților, cu mijloace comune, dar și la dividendele cuvenite părților, stabilite prin Raportul de expertiza întocmit în cauză.

II. În ce privește constatarea de către Tribunal a calității de bun propriu pentru terenul situat în București, .. 110, sector 5, a cărui suprafață este indicată de instanța de apel ca fiind de 599 mp (suprafață ce rezultă raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de exp. M. F.), recurenta - reclamantă apreciază această dispoziție ca fiind nelegală, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

În legătură cu acest bun nu s-a formulat cererea de constatare a caracterului său de bun propriu, apelantul pârât-reclamant invocând doar apărări, în sensul de a nu se include în masa partajabilă, pentru argumentul că ar fi bun propriu, însă fără indicarea temeiului de drept în baza căruia acest bun, a cărui dobândire se situează în timpul căsătoriei, ar trebui exceptat de la comunitatea legală matrimonială. De aceea, pronunțându-se în acest sens și constatând că bunul în discuție este bun propriu, Tribunalul a încălcat dispozițiile imperative ale art. 294, alin. 1 Cod de procedură civilă, ceea ce atrage aplicarea art. 304, pct. 5 Cod de procedură civilă.

Presupunând că prima instanță ar fi fost investită cu o astfel de cerere, iar Tribunalul ar fi găsit întemeiată susținerea apelantului în sensul că este bun propriu, cel mult s-ar fi putut reține că reprezintă bun propriu doar cei 400 mp teren, astfel cum această suprafață este identificată în Titlul de proprietate nr. 4544/03.11.1993, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București, de care se prevalează apelantul. Dacă mențiunile titlului de proprietate sunt cele care fundamentează ideea de reconstituire, atunci mențiunile aceluiași titlu trebuie acceptate și cu ocazia indicării suprafeței. În caz contrar, ar rezulta că Tribunalul s-ar dezice practic de propriul raționament, deci s-ar regăsi inclusiv ipoteza unor argumente contradictorii, cu consecința reținerii art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă - teza a Il-a.

Totodată, în legătură cu constatarea caracterului de bun propriu al imobilului în discuție, recurenta - reclamantă invocă și incidența art. 304, pct. 9 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 31 C.fam., art. 1191, alin. 2 C. Civil anterior.

În motivarea apelului s-a susținut, legat de acest imobil, existența unei chitanțe de mână - deci nu a unui act ce produce efect translativ de proprietate (chitanța a cărei dată a contestat-o reclamanta).

În ceea ce privește forța probantă, între soți, a datei unui înscris, ce consemnează o convenție a unuia dintre soți cu un terț, o asemenea dată nu este opozabilă soțului necontractant decât dacă este data certă, în condițiile 1182 C. Civil, în caz contrar neavând decât o valoare convențională, și nu poate produce efecte decât între părțile contractante.

Așadar, nu se putea reține o dobândire înainte de căsătorie, pentru a putea fi incident art. 31, lit. a) C. fam., invocat direct în apel, de vreme ce "dobândire" înseamnă a deveni titularul unui drept real sau de creanță în temeiul unui act juridic sau fapt juridic stricto sensu.

D. fiind că dobândirea bunului în discuție este valabilă doar cu respectarea formei solemne, aceasta nu poate fi suplinită prin alte probe, deoarece lipsa formei autentice atrage nulitatea absolută a actului, care nu poate fi acoperită. De aceea, nu se poate dovedi prin depozițiile martorilor dobândirea valabilă a bunului la momentul încheierii unui înscris care nu îmbrăcă forma autentică.

În plus, deși caracterul de bun propriu poate fi dovedit între soți cu orice mijloc de probă, fie că se sprijină pe un fapt material, fie că se sprijină pe un act juridic, această regulă nu este aplicabilă actelor juridice solemne (cum este și Titlul de proprietate), în caz contrar încălcându-se dispozițiile art. 1191, alin. 2 C.Civil anterior.

În ce privește teza reconstituirii, definiția reconstituirii în sensul legii speciale, este următoarea: acel mod de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor utilizat în acele cazuri în care persoana îndreptățită a avut acel teren în proprietate și a pierdut această proprietate în condițiile avute în vedere de Legea nr. 18/1991. arată recurenta că această ipoteza nu se regăsește în speță, ba chiar este contrară propriilor afirmații ale apelantului pârât-reclamant, care a încercat să dovedească o cu totul altă ipoteză, deci recurgerea la acest argument nu face posibila încadrarea în cazurile strict și limitativ prevăzute de art.31 C.Fam., deci nici în cazul de la lit. a), precizat direct în apel.

III. O altă critică pe care recurenta - reclamantă o aduce deciziei recurate vizează alcătuirea loturilor, și este circumscrisă ipotezei art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, întrucât această operațiune s-a făcut cu greșita aplicarea a art. 741 C.Civil anterior și art. 673 indice 9 Cod de procedură civilă.

Astfel, constatând - pe de o parte, că "imobilul teren în suprafață de 599 mp, situat în București, .. 110, sector 5, este bun propriu al pârâtului-reclamant", iar pe de altă parte reținând în masa bunurilor comune, construcția locuința edificată pe acest teren, Tribunalul inclus în Lotul nr. 1, atribuit recurentei-reclamante, "imobilul construcție S+P+2 E, situat în București, .. 110, sector 5, în valoare de 1.393.542 lei, (terenul fiind bun propriu al pârâtului)".

Astfel, s-a ajuns în situația că dreptul de proprietate cu privire la terenul în discuție să fie practic dezmembrat, recurenta - reclamantă având dreptul de folosință asupra terenului și de proprietate asupra construcției, iar pârâtul-reclamant având recunoscut dreptul de proprietate pe teren, fără nici un temei, fără nici o rațiune, și mai ales fără ca vreuna din părți să fi solicitat o astfel de lotizare. Sunt încălcate, astfel, și dispozițiile art. 693 N.C.Civil, care prevăd că superficia se poate constitui prin act juridic sau uzucapiune, ori prin alt mod prevăzut de lege, deci nu prin hotărâre judecătorească.

Deși a criticat modul de atribuire a imobilelor către părți, apelantul nu a indicat criterii de preferință în favoarea sa, cel puțin pentru anumite imobile, și nici nu a propus, motivat, altă varianta/variante în care să se dispună partajul propriu-zis, variante care să dea expresie, în opinia sa, principiilor ce guvernează materia partajului. În atare situație, nimic nu se opunea ca în ipoteza în care, chiar reținând caracterul de bun propriu al terenului de sub construcția (locuința) S+P+2 E, situat în București, .. 110, sector 5, Tribunalul să mențină atribuirea acestei locuințe apelantului.

Pe de altă parte, recurenta – reclamantă a semnalat în mod expres în apărare, că în situația modificării componenței loturilor, să se țină cont de neînțelegerile permanente între foștii soți, de tensiunile generate în mod constant de apelant, de atitudinea agresivă a acestuia, dovedită prin depoziția martorei recurentei – reclamante.

O asemenea dezmembrare a dreptului în discuție nu poate fi justificată în primul rând din rațiuni economice, dat fiind că nici unul din bunuri nu poate fi pus în valoare în mod complet, într-o asemenea situație, date fiind inconvenientele absolut inerente în astfel de cazuri. În plus, faptul că recurenta – reclamantă locuiește în prezent în imobil nu are relevanță, de vreme ce situația aceasta a intervenit de-abia după divorț; față de existența unui număr mare de imobile, recurenta – reclamantă poate să-și stabilească și un alt domiciliu, situație care se regăsește și în cazul pârâtului-reclamant.

În plus, art. 741 C.Civil anterior recomandă în mod expres în alin. 2, evitarea îmbucătățirii bunului, precum și a diviziunii acestuia. În același sens sunt și dispozițiile art. 673 indice 10, alin. 1 Cod de procedură civilă.

Așadar, principiile de echitate și egalitate pe care instanța trebuie să le urmărească la partaj sunt complet înfrânte prin această modalitate de atribuire.

IV. În ceea ce privește dispozițiile referitoare la stabilirea unui pasiv al masei partajabile, la stabilirea calității recurentei - reclamante de debitor (alături de apelatul pârât-reclamant S. B.) pentru sumele rest de a achitat din creditul de 60.000 euro, 33.350,68 euro și_,15 lei, și la constatarea dreptului de creanță al apelantului împotriva recurentei - reclamante, pentru sumele de 6.342,5 lei și 11.189,5 euro, reprezentând 1/2 din valoarea ratelor, și obligarea acesteia la plata către apelant a sumei de 6.342,5 lei și 11.189,5 euro, recurenta – reclamantă apreciază că decizia este nelegală, pentru următoarele motive de recurs:

În analiza acestei critici recurenta – reclamantă solicită să se aibă în vedere pct. II din cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, reținând că deși a indicat în cuprinsul cererii reconvenționale existența a patru credite, pârâtul-reclamant nu a formulat o pretenție concretă în legătura cu acestea, ci doar a arătat, după enumerarea lor, că ar deține un drept de creanță din contravaloarea ratelor achitate după septembrie 2009; acest pct. II nu este motivat nici în fapt, nici în drept; nu s-a invocat și nu s-a solicitat constatarea caracterului acestora de datorii comune; pârâtul-reclamant nu a arătat în ce scop au fost contractate acele împrumuturi; care a fost, în concret, pentru fiecare contract în parte, destinația banilor împrumutați; nu a arătat ce garanții s-au constituit pentru acele împrumuturi; nu a menționat temeiul de drept, fundamentul juridic în baza căruia instanța să poată lua o măsură cu privire la acele datorii. Toate aceste aspecte nu puteau fi suplinite în apel, opunându-se art. 294 Cod de procedură civilă, în raport de care apare ca inadmisibilă cererea de a se constata că ambii soți au calitatea de debitori pentru creditele inserate în hotărâre; nu se putea reține un pasiv al soților și nu se putea dispune obligarea recurentei - reclamante la o cota de 1 din cuantumul sumelor deja plătite, ci cel mult la plata a ½ din aceste sume. Procedând însă astfel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și sub acest aspect, în raport de art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă.

De principiu, s-a stabilit ca inadmisibilă reținerea unui pasiv în cazul partajului de bunuri comune, neexistând un temei legal în acest sens.

În dreptul român nu există temei juridic pentru partajul datoriilor, acesta fiind aplicabil doar bunurilor dobândite de către soți, iar nu și datoriilor comune.

De asemenea, recurenta – reclamantă consideră incident art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, față de aplicarea greșită a art. 32 C.Fam., întrucât nu s-a ținut cont că în contractele în discuție, are calitate de împrumutat doar fostul său soț, S. B., la dispoziția acestuia punându-se toate sumele împrumutate - astfel cum rezultă din examinarea clauzelor contractelor respective; Contractul de credit nr._/15.09.2009, încheiat între BCR-SA și S. B., pentru suma de 51.500 RON, a intervenit cu mai puțin de o lună înainte ca fostul său soț să introducă acțiunea de.

V. Instituirea unui termen de grație de 6 luni pentru plata sultei de către apelantul-pârât reclamant este nelegală și atrage incidența art. 304 pct. 6, raportat Ia art. 294, alin. 1, 295, alin. 1 și 129, alin. 6 Cod de procedură civilă și art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, față de faptul că acesta nu a fost solicitat nici în fața primei instanțe, nici înaintea Tribunalului, nici nu s-a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea acestuia și întinderea sa, pentru a putea exprima un punct de vedere și pentru a solicita și recurenta - reclamantă, eventual, un astfel de termen.

VI. Dispunând respingerea apelului declarat de apelanta S.C. E. 2 SRL, care nu a atacat în nici un fel sentința Judecătoriei sectorului 6 București, deci respingând un apel cu care nu a fost investită, precum și respingerea cererii de constatare a caracterului de bun propriu pentru construcția edificată pe terenul situat în .. 110, sector 5, care nu a fost vreodată formulată de părți, instanța de apel a pronunțat și sub acest aspect o hotărâre nelegală, ceea ce atrage aplicarea art. 304 pct. 5 și 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, raportat la art. 294, alin. 1, 295, alin.1 Cod de procedură civilă.

La data de 13.02.2015 recurenta – reclamantă a depus la dosar o completare a motivelor de recurs pe care le-a invocat deja prin cererea motivată de recurs, depusă la data de 27.05.2014, susținând prin aceasta că:

În ceea ce privește problema acțiunilor și părților sociale, dobândite în timpul căsătoriei părților, la cele cinci societăți comerciale constituite pe durata căsătoriei, din conținutul deciziei recurate rezultă că instanța de apel a analizat problema acestor bunuri pornind de la premisa că în cauză nu a fost făcută dovada faptului că aportul la societățile comerciale în care are calitatea de asociat/acționar doar apelantul a fost făcut din bunuri aparținând comunității devălmașe.

Privitor la următoarele societăți comerciale: S.C. Suport Logistic București S.A, S.C. Agroindustrial B. S. S.R.L., S.C. Frontal Trust Prest S.R.L., S.C Box S. S.A. (deci mai puțin în privința S.C. E. 2 S.R.L.), niciuna dintre părțile litigiului nu a susținut că acțiunile/părțile sociale deținute doar de unul dintre soți nu ar avea regimul de bunuri comune.

Astfel, și din acest punct de vedere, s-au încălcat cele două reguli ce limitează efectul devolutiv al apelului: "Tantum devolutum, quantum iudicatum"; "Tantum devolutum, quantum apellatum".

În plus, concluzia la care a ajuns instanța de apel este una greșită, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 30 C. Fam. (ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ.), întrucât nu se impunea ca vreuna din părți să facă dovada că aporturile în discuție s-au realizat din bunuri comune, de vreme ce au fost efectuate în timpul căsătoriei, deci se supun regimului juridic imperativ al comunității matrimoniale. Este adevărat că în continuarea analizei situației acțiunilor/părților sociale în discuție, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește cele patru societăți în discuție, argumente diferite față de problema enunțată inițial, a caracterului de bun comun al aporturilor.

Referitor la acțiunile deținute de S. B. la S.C. Suport Logistic S.R.L., ce se pretind a fi înstrăinate prin contractul de cesiune invocat de apelant, contract vizând un nr. de 62.735 acțiuni nominative: Unicul considerent exprimat lacunar în cuprinsul hotărârii dovedește în mod clar că problema includerii acestora în masa partajabilă, deși reprezintă unul din cele mai controversate și importante aspecte ale judecății, nu a fost analizată în mod real, în raport de apărările, de argumentele pe care le-a formulat, de probatoriul consistent pe care l-am administrat. Tribunalul nu a argumentat de ce a înlăturat susținerile recurentei - reclamante și înscrisurile extrem de relevante pe care le-a invocat, nu a evocat normele de drept substanțial incidente și aplicarea lor în soluționarea acestei probleme litigioase, ceea ce echivalează cu absența motivării. De aceea, soluția exprimată în dispozitiv, în sensul nereținerii acestor bunuri în masa partajabilă, nu este corolarul motivelor ce o preced, deci hotărârea apare din acest punct de vedere ca fiind supusă motivului de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.

Recurenta – reclamantă solicită să se observe că instanța de control judiciar a reținut că "va exclude din masa partajabilă părțile sociale deținute de către apelant la S.C. Agroindustrial B. S. S.R.L. și la S.C. Frontal Trust Prest S.R.L., la valorile rezultate din raportul de expertiză, întrucât în prezentul litigiu se realizează o simplă partajare a părților sociale, iar nu o partajare a societăților comerciale".

Se poate lesne constata inadvertența din aceste considerente, care denotă o evidentă contradicție, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă: dacă se pune în discuție într-un proces de partaj, stabilirea valorii unui bun dobândit în timpul căsătoriei, se exclude ideea că nu este supus împărțelii, deci că nu ar fi bun comun. Astfel, dacă instanța de apel ar fi avut în vedere că evaluarea părților sociale nu a fost făcută în mod corect, în niciun caz o asemenea concluzie nu putea conduce la excluderea acestor bunuri din masa partajabilă. Apartenența unui bun la comunitatea matrimonială nu poate fi dictată de valoarea sa.

În plus, este evident că evaluarea s-a făcut prin metode științifice, explicate și argumentate în raportul de expertiză efectuat în cauză. Această probă științifica nici nu a fost criticată în sensul că ar fi stabilit o valoare de piață, și că s-ar fi impus alte criterii (altă metodă) de evaluare. Este absolut normal ca determinarea valorii părților sociale să se facă, ca și în cazul celorlalte bunuri supuse partajului, printr-o probă științifică, după criteriile utilizate în mod curent în astfel de lucrări, criterii pe care le-a utilizat și expertul desemnat în cauza de față. În caz contrar, s-ar încălca principiul egalității între copartași, fiind în evident avantaj cel căruia i s-ar atribui bunul în discuție. Considerațiile de ordin general inserate în considerente, fără o referire concretă la expertiza efectuată în cauza asupra acestor părți sociale, pot fi calificate totodată ca străine de natura pricinii.

Prin recursul declarat de recurentul – pârât S. B. este criticată decizia recurată ca fiind netemeinică și nelegală având în vedere următoarele considerente:

1) ln mod greșit instanța a respins motivul de apel vizând constatarea caracterului de bun propriu ai pârâtului reclamant S. B. cu privire la imobilul situat în București, ., nr. 56, sector 5, fără a ține cont de probele administrate în cauză, din care rezultă că bunul a fost achitat din banii proveniți din vânzarea unui bun propriu al pârâtului reclamant.

Susținerea instanței potrivit căreia acest bun este bun comun, întrucât ambii soți sunt trecuți în calitate de cumpărători, iar contractul nu a fost desființat sau declarat un act simulat, este greșită câtă vreme din probele administrate în cauză, înscrisuri și declarații de martori, a rezultat cu claritate faptul că acest bun a fost dobândit cu banii obținuți din vânzarea unui autoturism Dacia 1300, proprietatea personală a apelantului dinainte de căsătoriei, astfel încât sunt îndeplinite condițiile art. 31 alin.1 lit. f) din Codul familiei.

2) În mod greșit, instanța a exclus din masa partajabilă datoria reprezentată de contractul de descoperit de cont încheiat cu BRD, fără a ține cont de faptul că acest contract a fost încheiat în timpul căsătoriei existând identitate perfectă de rațiune între cele 3 contracte de credit admise de instanță ca făcând parte din masa partajabilă și acest

contract de credit încheiat în forma descoperitului de cont.

Nu poate fi primită susținerea instanței potrivit căreia acest contract de credit constituie o datorie proprie a apelantului, câtă vreme, din dovezile existente la dosar, avute în vedere de instanță, în aprecierea caracterului de datorie comună și a celorlalte 3 credite, a rezultat că banii proveniți din acesta au fost folosiți pentru nevoile comune ale căsătoriei.

3)În mod greșit, instanța a respins solicitarea de a fi supuse partajării datoriile comune reprezentate de împrumuturile contractate de la persoana fizică R. A. S., fără a ține cont de faptul că banii proveniți din aceste împrumuturi au fost folosiți pentru achiziționarea unor imobile ce constituie bunuri comune ale soților, aspect

ce rezultă din coroborarea datelor încheierii acestor împrumuturi și cele ale contractelor de vânzare cumpărare privind imobilele. În acest, sens, recurentul – pârât solicită să se aibă în vedere promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 1647/07.04.2008 privind imobilul din ., sector 6 și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 424/02.03.2009 privind imobilul situat în București, .. 1, sector 6.

Împrejurarea că în aceste împrumuturi reclamanta nu este parte nu poate fi avută în vedere pentru respingerea cererii de includere în masa partajabilă cu titlu de datorie comună, câtă vreme a fost făcută dovada privind destinația banilor rezultați din aceste două împrumuturi.

4) În ceea ce privește respingerea cererea de includere în pasivul masei partajabile a datoriei comune în valoare de 2.165.000 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcții, arată recurentul că este greșită susținerea instanței potrivit căreia această cerere nu a fost dovedită.

În acest sens, solicită să se observe faptul că la dosar a fost depus contractul de antrepriză nr. 139/2006 având ca obiect executarea lucrărilor de construcții la imobilul din București, ., sector 6.

Acest contract a fost încheiat în timpul căsătoriei foștilor soți, și vizează lucrările de construcții la un imobil în privința căruia instanța a reținut calitatea de bun comun și l-a inclus în masa partajabilă.

Dovada executării acestor lucrări rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul S., la dosar nefiind depuse nici un fel de dovezi din care să rezulte că foștii soți au achitat către intervenienta . contravaloarea lucrărilor de construcții executate de aceasta la imobilul din București, ., sector 6.

5) În mod greșit instanța a respins motivul de apel referitor la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, fără a ține cont de dovezile administrate în cauză.

Din probele administrate a rezultat că, la data încheierii căsătoriei apelantul deținea bunuri proprii care au generat cele mai importante venituri ale familiei, venituri care au fost folosite pentru acoperirea nevoilor căsniciei și, de asemenea, au fost folosite pentru achiziționarea bunurilor comune. Se referă în acest sens la ., societate care constituie bun propriu al apelantului și care a înregistrat în fiecare an profit în valoare considerabilă - fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, pe parcursul căsătoriei, pârâtul reclamant a înregistrat venituri lunare substanțial mai mari decât ale soției, venituri provenite din calitatea de salariat și/sau administrator al mai multor societăți comerciale.

Se arată că nu poate fi negată în nici un fel participarea recurentului la suportarea sarcinilor familiei, precum și implicarea acestuia în creșterea, educarea și îngrijirea copiilor; astfel, cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauza, apelantul a fost cel care, pe timpul căsătoriei, s-a ocupat de problemele legate de creșterea și educarea copiilor, asigurând permanent relația cu instituțiile școlare, pârâta fiind indiferentă la situația școlară a copiilor, încurajând chiar absențele nemotivate ale acestora de la școală refăcând nimic pentru a corecta această situație. De asemenea, tot din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că apelantul este cel care se ocupa în majoritatea cazurilor de cumpărături și treburile casnice, fără o implicare deosebită din partea reclamantei pârâte în acest sens.

Susținerea instanței potrivit căreia apelantul, în timpul căsătoriei, a urmat cursurile a 3 facultăți, un master, a fost implicat în campania electorală și a investit în sport, nu poate avea nici o relevanță în privința stabilirii cotei de contribuție a părților, atât timp cât la dosar nu există dovezi din care să rezulte că susținerea acestor activități a fost făcută din veniturile comune ale soților. Așa cum rezultă din declarațiile martorilor, susținerea activităților sportive este făcută de către ., această societate fiind titularul licenței sportive în baza căreia au fost desfășurate activitățile sportive.

Aceeași situație și în ceea ce privește fondurile care au fost folosite pentru susținerea campaniei electorale.

6) Deși instanța de apel a constatat ca întemeiate criticile apelantului referitoare la cele doua încheieri premergătorare, și a stabilit că va avea în vedere și bunurile indicate în aceste cereri completatoare, decizia instanței de apel nu conține soluția pronunțată cu privire la caracterul de bun propriu al pârâtului reclamant cu privire la o cota de 1/3 din imobilul situat în B., ., jud. B.

7) În mod greșit instanța a dispus respingerea cererii apelantului de includere în activul masei partajabila a bijuteriilor, cu motivarea că nu a fost dovedită existența acestora procedând Ia înlăturarea declarațiilor martorilor din apel reținând că acestea sunt echivoce, fără însă a ține cont că și martorul audiat în fața instanței de fond a confirmat existența în patrimoniul foștilor soți a bijuteriilor, și fără a indica în mod concret care sunt

motivele pentru care declarațiile martorilor din apel au fost apreciate ca fiind echivoce.

Pentru motivele invocate recurentul – pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta – reclamantă a formulat întâmpinare la recursul recurentului – pârât, prin care a solicitat, respingerea acestui recurs, ca nefundat.

Prin cererea de recurs se invoca dispozițiile art. 304, pct. 9 Cod de procedură civilă, fără însă a se dezvolta considerentele pentru care criticile concret invocate s-ar raporta la motivul de recurs indicat, deci rațiunile pentru care s-ar circumscrie uneia sau alteia dintre ipotezele art. 304, pct. 9 Cod de procedură civilă.

Așadar, dezvoltarea criticilor de către recurent nu identifică în concret aspectele de nelegalitate a hotărârii, ci - făcându-se referire exclusiv la situația de fapt și la probele administrate - se invocă aspecte ce țin doar de temeinicia hotărârii. În cea mai mare parte, recurentul solicită reaprecierea de către instanța de recurs a probatoriului, ceea ce este inadmisibil, recursul neavând caracter devolutiv.

Critica formulată cu privire la imobilul situat în București, . nr. 56, sector 5, vizează netemeinicia hotărârii recurate; în opinia recurentei-reclamante, situația de fapt, stabilită pe baza declarațiilor martorilor și a celorlalte probe, cu privire la contribuția soților la dobândirea acestui imobil, nu poate face obiectul analizei în fața instanței de recurs.

Pe de altă parte, această susținere este nefondată, dat fiind că nu s-a făcut dovada certă că acest bun ar face parte din vreuna dintre categoriile expres și limitativ prevăzute de art. 31 C. fam.

b)Referitor la excluderea din masa partajabilă, a "datoriei

reprezentată de contractul de descoperit de cont încheiat cu BRD", recurenta – reclamantă solicită să se observe că și această critică este nefondată. Contractul respectiv a fost încheiat exclusiv - ca beneficiar - de către S. B., pentru suma de 60.000 RON, deci cu 4 zile înainte ca acesta să depună cererea de divorț. Acest contract are un regim juridic aparte, sumele fiind la îndemâna titularului de cont, iar apelantul (recurentul din prezent) nu a făcut dovada modului concret în care au fost folosiți banii respectivi. Practic, acesta nu a reușit să răstoarne prezumția caracterului de datorie proprie, și să dovedească situația de excepție care presupunea încadrarea acestei datorii în vreunul din cazurile limitative prevăzute de art. 32 C. Fam.

c) Referitor la împrumuturile pe care recurentul a pretins că le-ar

fi contractat de la persoana fizică R. A. S., recurenta – reclamantă solicită să se observe că nici în acest caz nu se invoca prin cererea de recurs încălcarea concretă a vreunei dispoziții legale sau aplicarea greșită ori lipsa de temei legal.

În mod corect s-a reținut că în aceste două contracte recurenta - reclamantă nu este parte, nu a cunoscut cele două convenții încheiate prin înscris sub semnătură privată, față de care aceasta este terț, ele fiind și lipsite de dată certă.

d) Critica vizând neincluderea în pasivul masei partajabile a "datoriei comune de 2.165.000 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcții", în cadrul căreia recurentul arată că este greșită susținerea instanței potrivit căreia această cerere nu a fost dovedită, se referă la un aspect de temeinicie, așa încât este inadmisibilă în recurs.

Cererea referitoare la pretinsa datorie comună de 2.165.000 lei a fost analizată de către instanța de apel, ca urmare a însușirii criticilor formulate de apelant împotriva celor două încheieri interlocutorii. Cererea de apel nu a cuprins nicio solicitare referitoare la fondul acestei cereri, iar recurenta – reclamantă a contestat-o în mod clar; nici în apel nu s-au solicitat și administrat probe în legătură cu această pretenție. De aceea, este inadmisibilă invocarea direct în recurs a aspectelor de la pct. 4 din cererea de recurs.

Dacă ar fi să le analizeze totuși, o prima remarcă este că, deși pârâtul-reclamant a solicitat includerea în masa partajabilă a imobilului din . (teren+construcția aflată pe acesta), nu a făcut inițial nici un fel de susțineri cu privire la faptul că ar exista în legătură cu această construcție, o datorie comună, care ar fi cuantumul acestei datorii, etc. Este, așadar, lesne de înțeles, că dacă ar fi fost reale aceste aspecte, ar fi fost invocate dintru început. Recurenta - reclamantă nu și-a asumat vreo obligație față de firma E. 2 SRL, al cărei asociat unic era în 2006 soțul său, care - după cum rezultă din înscrisul invocat de acesta, a semnat pretinsul contract de antrepriză atât în calitate de client, cât și de antreprenor.

De asemenea, nu se justifica prin nimic suma extrem de oneroasă invocată, de vreme ce nu există facturi și situații de lucrări aprobate, întocmite pe fiecare stadiu de execuție.

e) Contribuția comună a soților la dobândirea bunurilor comune, stabilită de prima instanță și confirmată întrutotul și de instanța de apel, este – în opinia intimatei recurente -o altă critică nefondată, pe care înțelege să o formuleze recurentul-intimat.

Așa cum s-a arătat și în cadrul celorlalte critici, și aceasta vizează stabilirea de către instanța de apel, a situației de fapt, confirmată prin materialul probator administrat pe aspectul contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, susținerea sarcinilor căsătoriei, munca în gospodărie s.a.

Situația de fapt legată de aceste aspecte nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs. Oricum, susținerile recurentului, care a solicitat o cota de 90%, sunt infirmate de probele aflate la dosar, analizate în mod riguros de către instanța de apel.

f) Recurenta – reclamantă solicită, de asemenea, respingerea criticii de la pct. 6 din cererea recurentului, ca nefondată, deoarece nu se încadrează în motivul de recurs invocat de către acest recurent. Oricum, calitatea de bun propriu a cotei la care se refera recurentul, de 1/3 din imobilul situat în B., ., este evident că nu poate fi reținută, neavând niciun fundament, de vreme ce contractul de dobândire a acestei cote se situează în timpul căsătoriei, orice eventual act sub semnătură privată încheiat de pârâtul-reclamant cu sora sa neputând face dovada dobândirii valabile.

g) referitor la critică vizând neincluderea în masa partajabilă a bijuteriilor din aur, și referindu-se tot la modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor, recurenta – reclamantă solicită să se observe următoarele:

Și cererea referitoare la pretinsele bijuterii a fost analizată de apel, tot ca urmare a însușirii criticilor formulate de apelant, împotriva celor două încheieri interlocutorii. În mod corect, Tribunalul a reținut că această cerere nu a fost dovedită, în sensul că nu s-a dovedit existența în masa bunurilor comune a bijuteriilor pretinse de apelant, prin cererea sa, care nu a fost motivată nici în fapt, nici în drept, nu s-au solicitat și încuviințat probe în dovedirea ei. Cererea de apel nu a cuprins nicio solicitare referitoare la fondul acestei cereri, însă s-a încercat în apel, în cadrul administrării probei cu martori, a se dovedi că pârâtul ar fi achiziționat bijuterii în timpul căsătoriei, însă instanța de control judiciar a constatat în mod just că depozițiile martorilor sunt echivoce sub acest aspect. Având în vedere regula că bijuteriile reprezintă bunuri proprii ale soțului care le deține, tocmai datorită folosinței efective de către unul dintre soți - în baza art. 31, lit. c) C.Fam, instanța de apel a respins pretenția legată de bijuterii, în condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a dovedit o altă situație de fapt și de drept. În plus, dacă ar fi fost real că soții ar fi dobândit o cantitate atât de mare de bijuterii, ea s-ar fi regăsit în declarația de avere a apelantului, întocmită pe propria răspundere în 2008, care nu este completată la rubrica specială.

Recurentul – pârât a formulat întâmpinare față de recursul declarat de către recurenta intimata A. E. solicitând respingerea acestuia pentru următoarele considerente:

. dizolvată în timpul căsătoriei părților, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de către ONRC, aflate la dosarul cauzei

. SRL și . nu

sunt supuse partajării ca și societăți comerciale, nu se discută în cadrul

procesului de partaj măsuri de lichidare a acestora și, mai mult, aceste societăți nu au fost părți în procesul având ca obiect partajarea bunurilor comune ale foștilor soți ce dețin calitatea de asociat al acestor societăți.

- acțiunile deținute la . au ieșit din patrimoniul acționarului S. B., întrucât acestea au fost înstrăinate prin contractul de cesiune nr. 319/08.06.2009.

Este eronată susținerea recurentei referitor la modul de ținere a evidentei acționarilor ., întrucât recurenta nu ține seama de faptul ca . nu este o societate comercială supusa reglementarilor Bursei de Valori București, instrumentele financiare emise de către aceasta societate nefiind tranzacționate pe o piață reglementată sau un sistem alternativ de tranzacționare, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr. 297/2004.

În acest sens, se arată că piața RASDAQ nu are statut de piață reglementată în sensul Legii nr.297/2004, întrucât aceasta nu a fost autorizată să funcționeze ca atare printr-o decizie CNVM.

Ca atare, în mod corect, instanța de apel a stabilit că acțiunile deținute la . au fost înstrăinate. Mai mult, nu este atributul instanței investită cu partajul bunurilor comune să verifice dacă înstrăinarea acțiunilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale menționate de recurentă, instanța fiind obligată să constate dacă aceste bunuri se mai găsesc sau nu în patrimoniul soților.

În ceea ce privește părțile sociale deținute la ., în mod corect, Tribunalul a reținut faptul că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că aportul la societatea reorganizată a fost făcut din bunurile comune ale soților, astfel încât părțile sociale să fie considerate ca fiind bunuri comune.

Cu privire la motivul de recurs vizând constatarea caracterului de bun propriu al apelantului S. B. pentru terenul din .. 110, recurentul - pârât solicită respingerea acestuia, pentru că nu au fost făcute dovezi din care să rezulte că titlul de proprietate nr. 4544 în baza căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului doar pe numele apelantului S. B., ar fi fost declarat nul sau desființat în una din formele prevăzute de Legea nr.18/1991.

Cu privire la motivul de recurs vizând stabilirea pasivului masei partajabile, cu referire la creditele contractate de foștii soți în timpul căsătoriei și la dreptul de creanță al apelantului asupra cotei de 1/2 din valoarea ratelor achitate după desfacerea căsătoriei, recurentul – pârât consideră că acesta este nefondat, pentru că recurenta este parte în aceste contracte de credit având calitatea de codebitor. Ca atare, prin prisma forței obligatorii a contractului, împrumuturile respective au caracter de datorie comună a foștilor soți. Caracterul de datorie comună a foștilor soți rezultă și din faptul că două din contractile de credit au fost garantate prin constituirea de ipoteci asupra unor bunuri ce fac parte din comunitatea de bunuri a soților, aceste contracte de ipotecă fiind încheiate cu acordul expres al recurentei, care este parte în acestea.

În recurs, părților le-a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 ind. 1 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Cu privire la criticile formulate prin recursul promovat de recurenta reclamantă:

Prin hotărârea instanței de fond au fost reținute ca făcând parte din masa partajabilă (și): un număr de_ acțiuni la . deținute pe numele pârâtului reclamant S. B., precum și părți sociale la . SRL (în număr de 22.700 deținute pe numele pârâtului reclamant, și un nr. de 1.000 deținute pe numele reclamantei pârâte A. - fostă S. - E.) și la . SRL, identificarea acestora fiind realizată de instanță prin trimitere la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

În apel, criticile formulate au vizat numai problema includerii în masa partajabilă unui număr de 62.735 acțiuni la ., diferența de 4.000 de acțiuni la această societate comercială nefiind contestată de apelant în ce privește apartenența sa la masa bunurilor de împărțit.

Tot astfel, apelul nu a cuprins vreo critici relativ la calitatea de bunuri comune, supuse partajului, a părților sociale deținute de părți la . SRL și la . SRL.

Masa partajabilă ce a fost reținută prin decizia recurată nu include niciunul dintre aceste bunuri mobile necontestate în etapa apelului, instanța de apel procedând la înlăturarea lor fără a fi fost investită spre a proceda în acest sens.

Hotărând cu privire la aspecte care nu au format obiect al criticilor deduse judecății sale, instanța de control judiciar (de apel) a procedat cu neobservarea exigențelor stabilite prin art. 295 din C.pr.civ., normă care impune ca verificarea de legalitate și temeinicie specifică apelului să se realizeze cu respectarea limitelor cererii de apel.

În ce privește acțiunile (la .) care au făcut obiect al contractului de cesiune autentificat sub nr. 319/08.06.2009 încheiat între pârâtul reclamant, în calitate de cedent, și numitul S. D. S., Curtea constată că acestea au fost înstrăinate astfel de către titularul lor, fără însă ca actul translativ astfel perfectat să fi fost supus până în prezent vreunei formalități apte a-l aduce la cunoștința persoanelor ce sunt terțe față de convenție.

Actele noi depuse în etapa recursului relevă faptul că Depozitarul Central -- societate pe acțiuni, membra a grupului B. de Valori București, care reprezintă, în lumina prevederilor art. 146 și urm. din Legea 297/2004, o instituție fundamentala a pieței de capital din Romania, menită să asigure compensarea si decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare, precum si evidenta registrelor societăților emitente, fiind totodată unic prestator de servicii pentru societățile tranzacționate, în baza deciziilor de înființare și funcționare emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare - relevă faptul nu numai faptul că, la data de 29 martie 2010 (după un interval de timp de peste un an de la data încheierii menționatului contract de cesiune), pârâtul reclamant S. B. era înregistrat în continuare ca deținător a 66.735 acțiuni la ., deci același număr de acțiuni cu cel anterior încheierii convenției menționate, dar și împrejurarea că acțiunile deținute la această societate comercială se înscriu în categoria celor înregistrate ca tranzacționate pe piața de capital.

Cum reclamanta pârâtă recurentă nu a participat direct la perfectarea respectivului contract de cesiune, și nici nu a acordat un mandat expres soțului pentru perfectarea lui, în condițiile în care acest contract a avut ca obiect valori mobiliare din sfera activității comerciale în care era implicat (în calitate de titular al acțiunilor) numai pârâtul reclamant, Curtea apreciază că, prin raportare la exigențele prevederilor art. 96 - 98 din Legea 31/1990 (potrivită cărora numai acționarii pot realiza acte de dispoziție în legătură cu drepturile derivate din acțiunile pe care le dețin), reclamanta pârâtă se situează pe poziția de terț față de acest act juridic, situație care o legitimează în invocarea inopozabilității lui. Raportat la regimul juridic special al bunurilor mobile din această categorie – regim care presupune administrarea și gestionarea lor prin acte de dispoziție întreprinse exclusiv de titularii valorilor mobiliare – nu poate fi reținută prezumția de mandat tacit reciproc prevăzută de art. 35 din C.fam., prezumție care este reglementată în legătură cu bunurile mobile care au aptitudinea de a fi administrate și folosite împreună.

Necesitatea efectuării de mențiuni în registrele oficiale în legătură cu structura acționariatului la societăților comerciale pe acțiuni, spre a fi astfel deplin efectul translativ de proprietate, rezidă din prevederile art. 98 alin. 2 din Legea 31/1990 (în forma de la data actului de cesiune invocat) coroborat cu art. 147 din Legea 297/2004, conform cărora „Dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare se transmite potrivit prevederilor legislației pieței de capital.” si respectiv „Toate clasele de valori mobiliare tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare vor fi depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operațiunilor cu valori mobiliare și asigurării unei evidențe unitare a acestor operațiuni”.

Din perspectiva opozabilității față de terți a actelor de dispoziție întreprinse de acționari (titularii de acțiuni), care sunt de natură a produce schimbări în situația de fapt și/sau de drept a societății comerciale, Curtea constată că este necesar a se respecta rigorile stabilite prin art. 224 alin. 3 și 5 din Legea 247/2004 privind piața de capital, norme conform cărora „(3) Societatea comercială trebuie să asigure toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite acționarilor să-și exercite drepturile, în special:

a) să informeze acționarii cu privire la organizarea adunărilor generale și să permită acestora să-și exercite drepturile de vot;

b) să informeze publicul cu privire la alocarea și plata dividendelor, emiterea de noi acțiuni, inclusiv operațiunile de distribuire, subscriere, renunțare și conversie;

c) să desemneze ca agent de plată o instituție financiară, prin care acționarii să-și poată exercita drepturile financiare, cu excepția cazului în care emitentul asigură el însuși aceste servicii.

(…)

(5) Societatea trebuie să informeze fără întârziere, în maximum 48 de ore, publicul, cu privire la orice noi evenimente apărute în activitatea acesteia, care nu au fost aduse la cunoștința acestuia și care pot conduce la modificări ale prețului acțiunilor, datorită efectului acestor evenimente asupra situației patrimoniale și financiare sau asupra activității emitentului în ansamblu”.

În același sens, sunt relevante și prevederile art. 178 din Legea 31/1990, care stabilesc atât dreptul terților de a lua cunoștință de structura acționariatului societăților pe acțiuni, cât și obligația corelativă a reprezentanților acestor societăți de a asigura realizarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele publice, astfel: „(1) Administratorii, respectiv membrii directoratului, sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului conform prevederilor legale au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind structura acționariatului respectivei societăți și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date.”

Cum, în speță, demersurile pe care pârâtul reclamant le-a întreprins spre a încheia contractul de cesiune autentificat sub nr. 319/08.06.2009, respectiv prezentarea la biroul notarial și exteriorizarea, în fața notarului public, a intenției de a ceda un nr. de 62.735 acțiuni la . către cesionarul S. D. S. nu au aptitudinea de a se circumscrie rigorilor impuse de dispozițiile legale imperative enunțate, Curtea constată că acest contract nu poate avea aptitudinea de a fi opus reclamantei pârâte ca un act juridic ce ar fi produs față de reclamantă efectul translativ de proprietate invocat de către pârâtul reclamant.

Curtea notează că instanța de apel a dat eficiență menționatului contract de cesiune (reținând că acțiunile au fost înstrăinate în timpul căsătoriei), fără a analiza în vreun fel apărările prin care recurenta intimată a relevat inopozabilitatea în ce o privește a convenției respective, apărări care erau circumscrise rigorilor legale analizate în precedent.

Având în vedere concluzia reținută, în sensul că actul de cesiune nu are aptitudinea de a produce față de reclamantă efectul juridic ce i s-a atribuit prin decizia recurată, Curtea urmează a consta, și sub acest aspect, că s-a realizat o greșită interpretare și aplicare atât a dispozițiilor legale analizate în precedent, dar și a exigențelor art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 din C.pr.civ.

Referitor la situația celor 1036 părți sociale la . – a căror apartenență la masa partajabilă este susținută de recurenta reclamantă -, urmează a se consta că instanța de apel a reținut că această societate comercială a fost constituită prin reorganizarea unei alte entități juridice (Birt E. Întreprindere M.) care era înființată de pârâtul reclamant înaintea căsătoriei sale cu reclamanta pârâtă, respectiv că pentru constituirea capitalului social al . a fost folosit patrimoniul Întreprinderii astfel supuse reorganizării.

Raportat la situația de fapt astfel reținută – situație care, în raport de exigențele art. 304 partea introductivă din C.pr.civ., nu mai poate face obiect al reevaluării în etapa recursului – Curtea constată că aprecierea instanței de apel în sensul că a nu poate fi reținută prezumția contribuției comune a părților la constituirea capitalului social al acestei din urmă societăți comerciale (și implicit la dobândirea calității de asociat, titular al părților sociale în litigiu) constituie expresia unei corecte aplicări a prevederilor art. 31 lit. f) din C.fam. conform căruia „nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: …valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare”.

Referitor la ., instanța de apel a constatat că această societate comercială și-a încetat existența, fiind desființată în timpul căsătoriei părților, acesta fiind motivul pentru care părțile sociale pe care pârâtul recurent le-a deținut la această societate au fost excluse din masa partajabilă.

Față de situația de fapt astfel reținută (care nu poate fi reevaluată în recurs), și de împrejurarea că patrimoniul supus partajului se compune din bunurile care se regăseau efectiv în acesta la data încetării regimului comunității matrimoniale, Curtea constată că în mod judicios instanța de apel nu a inclus în masa bunurilor de împărțit părțile sociale (la .) care nu mai făceau parte din patrimoniul comun la data desfacerii căsătoriei, și nici dividende pretins cuvenite părților (în privința acestora din urmă reținând instanța că nu s-a făcut dovada existenței lor în patrimoniul supus partajului).

Concluzionând, față de considerentele expuse în precedent relativ la inopozabilitatea față de reclamanta recurentă a contractului de cesiune autentificat sub nr. 319/08.06.2009 (referitor la 62.735 acțiuni deținute la .), precum și cele prin care s-a reținut lipsa oricărei contestații/critici prin care să fi fost investită instanța de apel să evalueze apartenența la masa partajabilă a părților sociale deținute de părțile în proces la . și la . SRL, și a unui număr de 4.000 de acțiuni la ., Curtea constată că măsura excluderii din masa partajabilă a părților sociale și respectiv acțiunilor la aceste trei societăți comerciale a fost realizată printr-o greșită aplicare a normelor legale menționate în precedent, devenind astfel incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.

Pe de altă parte, Curtea reține că, deși a exclus din masa partajabilă a aceste bunuri, însăși instanța de apel a reținut că titlurile de valoare din această categorie intră în sfera bunurilor comune ca efect al împrejurării că aportul adus de soțul titular la capitalul social al fiecăreia dintre aceste societăți a fost reprezentat de bunuri ce au aparținut patrimoniului comun al foștilor soți, și că ele sunt supuse partajului cu respectarea exigențelor impuse de legislația privind societățile comerciale. De asemenea, a reținut că, din punct de vedere valoric, aceste acțiuni/părți sociale trebuie să se reflecte în patrimoniul comun prin raportare valoarea pe care o au în considerarea capitalului social subscris și vărsat în cazul părților sociale, și respectiv în considerarea capitalului social actual în cazul acțiunilor la societățile pe acțiuni.

Aceste din urmă argumente sunt corecte, însă ele sunt contrare soluției finale adoptate - de excludere din masa partajabilă a acțiunilor/părților sociale - atâta vreme cât recunoașterea calității acestor titluri de a fi bunuri comune are semnificația apartenenței lor la masa bunurilor de împărțit, iar absența unei constatări (corelative acestei recunoașteri), în dispozitivul hotărârii, prin care să se configureze dreptul foștilor soți cu privire la respectivele bunuri, are drept consecință lipsa de eficiență a considerentelor care sunt de natură a susține soluție diferită de cea consemnată în dispozitivul deciziei.

Astfel, pe fondul contradicției astfel reținute, curtea constată incidența în cauză și a motivului de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8 din C.pr.civ.

Cât privește argumentul recurentei reclamante în sensul că evaluarea ce a fost realizată în privința părților sociale și acțiunilor ce au calitatea de bunuri comune (prin raportare la patrimoniul societăților comerciale) a fost realizată prin metode științifice, și pentru acest motiv ar trebui să primească eficiență în litigiul pendinte, Curtea apreciază că nu este fondată. În condițiile în care partajul dedus judecății are ca obiect bunurile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, iar din această categorie fac parte acțiunile și părțile sociale – care reprezintă bunuri mobile de sine stătătoare –, și nu universalitatea reprezentată de patrimoniul care aparține persoanelor juridice ce au emis respectivele titluri valorice, este lipsit de relevanță caracterul științific al evaluării realizate în privința situației patrimoniului societăților comerciale. Valoarea care trebuie avută în vedere pentru încetarea regimului juridic matrimonial ce guvernează toate bunurile realizate de părți în timpul căsătoriei trebuie să fie cea proprie acțiunilor, și respectiv părților sociale ce fac obiect al partajului, pentru că acestea configurează limitele drepturilor care se cuvin titularului în relația cu persoana juridică (ce este terț față de patrimoniul comun al fosștilotr soți), astfel cum reiese din prevederile art. 65 - 66 coroborat cu art. 91-98 și cu art. 191-194 din Legea 31/1990.

Se impune a fi constatat faptul că, prin apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 5765/22.06.2012, pârâtul reclamant a criticat (la pct. 4, pg. 20 dosar apel) modalitatea de evaluare a acțiunilor și părților sociale ce au fost reținute de prima instanță în masa partajabilă, astfel că fără temei suspine recurenta reclamantă că nu ar fi existat o critică prin care instanța de apel să fi fost investită a analiza modalitatea în care evaluarea a fost realizată în privința titlurilor de valoare prin proba cu expertiză contabilă.

Critica formulată de recurenta reclamantă cu privire la greșita reținere a calității de bun propriu al pârâtului reclamant a terenului situat în București, .. 110, sector 5, pentru considerentul că nu ar fi existat o solicitare a pârâtului reclamant în acest sens, este nefondată.

Poziția constantă în proces a pârâtului reclamant a fost aceea de a nega apartenența acestui teren la masa bunurilor comune.

Potrivit art. 673 ind. 5 – 673 ind. 11 din C.pr.civ., în lipsa învoielii părților (cu privire la compunerea masei partajabile, la calitatea de coproprietar, la cota parte ce se cuvine fiecăruia, și/sau la creanțele reciproce izvorâte din starea de proprietate comună) acțiunile de partaj determină litigii în care fiecare dintre copartajanți are atât calitatea de pârât cât și pe aceea de reclamant (pentru că hotărârea asupra partajului trebuie să dea eficiență nu numai solicitărilor din cererea de chemare în judecată, ci și pretențiilor emise cu titlu de apărări de către copartajanții chemați în judecată).

Având în vedere aceste particularități ale litigiului de partaj, particularități care își găsesc suportul în prevederile art. 673 ind. 5 – 673 ind. 11 din C.pr.civ., constatarea instanței de apel în sensul că respectivul teren face parte din categoria bunurilor poprii ale pârâtului reclamant constituie nu numai un corolar al aprecierii justeței apărării formulate de către acesta cu privire la solicitarea reclamantei pârâte de a se constata calității de bun comun a respectului imobil, dar și o dispoziție care servește la înlăturarea oricărui echivoc cu privire la componența masei de bunuri asupra căreia s-a dispus partajarea.

Cu referire la același teren, Curtea reține însă că suprafața a cărei includere în masa partajabilă s-a cerut a fost de 400 m.p., iar poziția pârâtului reclamant, de opoziție, față de această solicitare a vizat aceeași suprafață, aceste pretenții ale părților fiind grefate pe titlul de proprietate nr. 4544/03.11.1993 emis în temeiul Legii 18/1991 de către de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului București, și respectiv pe o un act (chitanța) sub semnătură privată ce ar fi fost încheiat anterior căsătoriei părților.

Raportat la pretențiile astfel susținute de părți, constatarea făcută prin decizia recurată în sensul că terenul respectiv ar avea o suprafață de 599 m.p. apare ca fiind rezultatul unei judecăți realizate cu neobservarea limitelor investirii instanței, respectiv un plus petita. Mai mult decât atât, întinderea de 599 m.p. a suprafeței de teren a fost determinată de instanță prin raportare la măsurătorile realizate de expertul topo, fără a se ține seama de faptul că raportul de expertiză nu constituie un act ce poate fi circumscris vreuneia dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate determinate limitativ prin prevederilor art. 644-645 din C.civ. din 1865 (act normativ în vigoare la data eliberării Titlului de proprietate 4544/1993).

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 644-645 C.civ. raportat la art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., prin reținerea întinderii suprafeței de teren din .. 110 ca fiind de 599 m.p., în loc de 400 m.p. cât reprezintă suprafața pentru care s-a exhibat titlul de proprietate ce are valențele reclamate de art. 645 din C.civ.

Cât privește apartenența acestui din urmă teren la masa bunurilor comune, Curtea constată că ea a fost susținută de către recurenta reclamantă prin prisma datei la care a fost eliberat menționatul titlu de proprietate.

Deși data astfel invocată se plasează în interiorul perioadei în care părțile erau căsătorite, atâta vreme cât titlul de proprietate atestă că atribuirea în proprietate a terenului s-a făcut în favoarea pârâtului reclamant S. B., în modalitatea reconstituirii acestui dreptului în condițiile Legii 18/1991, beneficiarul astfel individualizat trebuie privit ca unic beneficiar atâta vreme cât titlul nu a fost invalidat (anulat/modificat) în condițiile legii.

Potrivit art. 8 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991 (în forma în care era în vigoare la data eliberării titlului exhibat în speță, respectiv 03.11.1993): „Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept.

De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite”.

Din economia normei juridice enunțate reiese că reconstituirea dreptului de proprietate avea ca premisă necesară – în concepția legiuitorului - o preluare de teren de către fostele cooperative agricole.

În speță, nu s-a afirmat, și nici nu s-a reținut (ca situație de fapt) că ar fi avut loc o preluare a terenului în litigiu din patrimoniul comun al părților.

Or, în condițiile în care titlul de proprietate a fost eliberat, și se află și în prezent în circuitul civil, purtând mențiunea potrivit căreia stabilirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului reclamant s-a realizat în modalitatea reconstituirii, iar instanța nu a fost investită – în speță – să analizeze valabilitatea acestui titlu, principiul securității circuitului juridic civil – principiu general care constituie un element inerent ordinii juridice - impunea să se acorde eficiență deplină prezumției de validitate de care actul juridic respectiv se bucură.

Instanța nu putea proceda la realizarea unei evaluări relative la respectarea de către emitent a rigorilor procedurale impuse de Legea 18/1991, cu ocazia emiterii acestui act juridic, pentru că în speță nu s-a invocat nulitatea respectivului act pentru considerentul că pârâtul reclamant nu ar fi fost îndreptățit la respectiva reconstituire.

Cât privește actul sub semnătură privată/chitanța de care pârâtul reclamant s-a prevalat ca reprezentând actul doveditor în privința datei dobândirii aceluiași teren, Curtea constată că prin decizia recurată nu s-a dat vreo eficiență înscrisului respectiv (dimpotrivă, s-a reținut că nu a produs efect translativ de proprietate), situație față de care apar ca lipsite de fundament criticile prin care recurenta reclamantă evocă lipsa aptitudinii acestui înscris de a dovedi dobândirea bunului (pentru nerespectarea formei autentice, și respectiv pentru inaplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1191 C.civ).

În ce privește criticile formulate de recurenta reclamantă în privința pasivului masei partajabile, Curtea constată că sunt nefondate pentru considerentele care succed:

Cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant (filele 89-90 dosar fond) conține, la pct. II), solicitarea explicită a acestuia de a se constata că în timpul căsătoriei părților au fost contractate creditele bancare care au fost reținute prin decizia recurată, precum și împrejurarea că o parte din ratele aferente acestor credite au fost achitate exclusiv de către pârâtul reclamant începând cu luna septembrie 2009. Susținerea recurentei reclamante în sensul că cererea reconvențională ar conține numai o enumerare a 4 credite este vădit nefondată.

Această solicitare adresată instanței, de a „constata”, fiind formulată în cadrul procesului de sistare a stării de indiviziune care se afla în curs de judecată – declanșat prin cererea principală de partaj formulată de reclamanta pârâtă – constituie fără echivoc o cale de investire a instanței spre a verifica apartenența respectivelor obligații la masa bunurilor asupra cărora părțile au calitatea de coproprietari în devălmășie, și de a hotărî cu privire la universalitatea acestor bunuri, universalitate care este formată din activ (drepturi) și pasiv (obligații).

Împrejurarea că cererea menționată a pârâtului reclamant nu a fost motivată în drept nu poate constitui un temei al pronunțării unui fine de neprimire atâta vreme cât instanța este ținută, potrivit exigențelor art. 84 coroborat cu art. 129 alin. 4 din C.pr.civ., să se pronunțe asupra cererilor cu care a fost investită, dând acestora calificarea juridică ce corespunde finalității urmărite de părți. Or, în privința cererii reconvenționale, întreaga conduită procesuală a pârâtului reclamant, dar și apărările pe care reclamanta pârâtă i le-a opus au configurat că finalitatea demersului judiciar a constituit-o constatarea obligațiilor menționate ca fiind unele comune și, subsecvent, partajarea acestora concomitent cu partajarea activului (drepturilor).

Susținerea potrivit căreia ar fi inadmisibilă, de principiu, reținerea unui pasiv în cazul partajului de bunuri comune, și respectiv că nu există temei legal pentru o astfel de operațiune juridică este contrară jurisprudenței consacrate, și opiniilor doctrinare constant exprimate, care admit împrejurarea că și obligațiile comune asumate de soți în timpul căsătoriei trebuie incluse în masa bunurilor de împărțit, pentru că această masă constituie o universalitate ce se compune din drepturi și obligații.

Obligațiile angajate în timpul căsătoriei de foștii soți trebuie asumate de aceștia, după divorț, cu aceeași responsabilitate cu care reclamă și beneficiază de bunurile care formează activul masei partajabile, pentru că în acest mod se asigură securitatea circuitului civil, respectiv contextul în care titularii de drepturi corelative respectivelor obligații să nu fie afectați de încetarea comunității de bunuri, și respectiv de despărțirea debitorilor lor.

Cât privește susținerea potrivit căreia numai pârâtul reclamant ar avea calitatea de beneficiar al contractelor de credit ce au fost reținute în pasivul masei partajabile, Curtea constată că instanța de apel a stabilit, urmare a evaluării probelor, că ambii soți au fost beneficiari ai creditelor bancare, iar aceasta constituie o chestiune care privește situația de fapt, situație ce nu intră în sfera controlului judiciar permis instanței de recurs.

Relativ la întinderea obligației de a suporta efectele acestor credite, instanța de apel a avut în vedere aceleași cote (egale) reținute în privința contribuției la dobândirea activului patrimonial, respectiv ½ pentru fiecare soț, situație față de care critica prin care recurenta afirmă că în sarcina sa s-ar fi stabilit o cotă diferită (relativ la obligația de a suporta rambursarea creditelor) este vădit lipsită de orice fundament.

În privința criticilor susținute prin recursul promovat de recurentul pârât reclamant S. B., Curtea reține următoarele:

Referitor la soluția dată de instanța de apel pretențiilor recurentului pârât de a fi stabilită calitatea de bun propriu pentru imobilul situat în București . nr. 56, sector 5, Curtea constată că aceasta este expresia unei corecte aplicări a prezumției legale de comunitate instituite prin art. 30 din C.familiei.

Se cuvine a fi subliniată împrejurarea că situația de fapt a acestui imobil a fost stabilită, de instanțele de fond, pe baza evaluării probatoriului administrat, iar in etapa recursului, față de prevederile art. 304 partea introductivă din C.pr.civ., nu este posibil a se realiza o reevaluare a acestui probatoriu, și implicit nici a situației de fapt. Ca atare, raportat la situația acestui imobil de bun care a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, și la constatarea potrivit căreia probele administrate nu au fost apte a conduce la concluzia că recurentul pârât reclamant ar fi achitat prețul lui din prețul obținut în schimbul unui bun propriu, nu există temei spre a se reține nelegalitatea deciziei dintr-o atare perspectivă.

Și critica referitoare la excluderea din masa partajabilă a contractului de descoperit de cont încheiat cu BRD vizează aspecte de fapt ce nu pot face obiect de analiză în recurs; calificarea creditului luat în baza acestui contract ca reprezentând o datorie proprie beneficiarului/titularului s-a realizat pe baza probelor concret administrate în proces, iar acest probe nu pot fi reanalizate în această etapă procesuală pentru același considerent expus în precedent.

De asemenea, prin raportare la situația de fapt reținută în privința creditelor ce au format obiectul contractelor consemnate în înscrisurile sub semnătură privată perfectate între acesta și numitul R. A. S., și anume aceea că nu sunt opozabile soției reclamante pârâte pentru că sunt lipsite de dată certă (deci pentru că instanța le-a apreciat ca probe neconcludente sub aspectul momentului pretins a fi fost cel al încheierii convențiilor), soluția de a nu fi incluse în masa partajabilă apare ca fiind expresia unei judicioase aplicări a prevederilor art. 32 din C.fam, care delimitează sfera obligațiilor comune ale soților la: cheltuieli făcute cu administrarea bunurilor comune; obligații contractate împreună; obligații contractate de oricare dintre soți pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsătoriei; repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de către unul dintre soți a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților.

Critica prin care se susține că instanța de apel ar fi apreciat în mod eronat că este nedovedită cererea de includere în pasivul masei partajabile a unei datorii pretins comune de 2.165.000 lei (reprezentând contravaloare lucrări construcții) tinde la a provoca reevaluarea, de către instanța de recurs, a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, demers care nu este posibil a fi realizat în această etapă procesuală – astfel cum s-a reținut și în cazul criticilor anterior analizate – în raport de exigențele stabilite prin art. 304 C.pr.civ.

Și critica referitoare la cotele reținute în privința contribuției foștilor soți la dobândirea bunurilor comune este fondată exclusiv pe argumente care privesc modalitatea de evaluare a probelor administrate. Pentru aceleași considerente expuse în analiza precedentei critici a recurentului, Curtea urmează a constata că nu este compatibilă cu recursul o analiză a acestor argumente, astfel că ele nu pot constitui suportul unei evaluări de legalitate a hotărârii recurate.

Cât privește ultimele două critici, care se referă la modalitate în care instanța de apel a soluționat fondul cererilor completatoare care s-au depus la judecata în fond a pricinii, și care au fost apreciate ca tardiv formulate de prima instanță, Curtea reține că, făcând aplicarea prevederilor art. 297 alin. 1 teza I coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., se impunea ca instanța de control judiciar să evoce fondul acestora și să se pronunțe cu privire la toate solicitările pe care le conțineau.

Contrar acestor exigențe legale imperative, decizia recurată nu conține vreo analiză relativă la solicitarea expres formulată de către pârâtul reclamant în sensul de a se constata că reprezintă bun propriu acea cotă de 1/3 din imobilul situat în mun. B., ., jud. B. care a fost dobândită prin cumpărare de la sora acestuia, numita S. A., susținere formulată prin raportare la convenția consemnată în înscrisul sub semnătură privată aflat la fila 697 din dosarul de fond..

Pe de altă parte, în aceeași cererea completatoare se regăsește și solicitarea reclamantului de a fi inclusă în masa partajabilă „a cantității de 1 kg aur în bijuterii”.

Cu referire la această din urmă pretenție a pârâtului reclamant, instanța de apel a apreciat că este neîntemeiată argumentat de faptul că declarațiile martorilor sunt echivoce, neputând astfel face dovada existenței în patrimoniul comun a bijuteriilor pretinse.

Această motivare a instanței este, în aprecierea Curții una excesiv de sumară, ea nefiind de natură a satisface exigențele art. 261 pct. 5 din C.pr.civ., și cele ale art. 6 din Convenția EDO – care consacră dreptul părții la examinarea concretă și efectivă a pretenției sale de către instanță -, atâta vreme cât nu a evidențiat instanța care este motivul care conferă un caracter echivoc unor probe care conturau existența unor bunuri din această categorie.

Analiza realizată în acest mod de instanța de apel echivalează cu o necercetare a fondului pretenției respective.

Aceste vicii ale deciziei recurate atrag incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., iar în condițiile în care cele două critici găsite întemeiate din recursul formulat de pârâtul reclamant reliefează situații de necercetare a fondului pretenției deduse judecății, se impune a fi făcută aplicarea prevederilor art. 312 alin 5 coroborat cu art. 312 alin. 3 teza finală, și a se dispune casarea în întregime a hotărârii pentru a se realiza o judecată unitară în privința ansamblului bunurilor care intră în compunerea masei partajabile, și a structurii loturilor care vor fi atribuite părților.

În ce privește formarea loturilor, instanța de rejudecare urmează a ține seama de reperele stabilite art. 741 alin. 2 din C.civ. din 1865, sens în care vor fi avute în vedere și argumentele expuse (în recurs) de recurenta reclamantă cu privire la neajunsurile care s-ar crea prin atribuirea către aceasta a construcției (din .. 110) care este edificată pe terenul deținut în proprietate de către pârâtul reclamant.

Rejudecarea în apel va fi făcută în privința aspectelor relativ la care s-a reținut, prin prezenta hotărâre, că au survenit elemente de nelegalitate, și cu respectarea dezlegărilor date de instanța de recurs.

În ce privește dispoziția deciziei recurate, de stabilire a unui termen de grație pentru plata sultei, Curtea constată că aceasta și-a încetat efectele ca și consecință a hotărârii de casare cu trimitere spre rejudecare, urmând ca, în raport de compunerea pe care instanța de rejudecare o va stabili în privința loturilor atribuite părților, să aprecieze și cu referire la partea căreia îi va reveni obligația de plată a sultei și la posibilitatea legală a stabilirii unui termen de grație.

Relativ la dispoziția de respingere a apelului declarat de apelanta ., Curtea notează că aceasta a reprezentat o mențiune eronat înscrisă în dispozitivul deciziei recurate, eroare care a fost înlăturată prin încheierea pronunțată de instanța de apel la data de 21.01.2015, în procedura reglementată de art. 281 din C.prciv. Cum această din urmă încheiere nu a fost atacată cu recurs, ea a devenit irevocabilă, astfel că îndreptarea de eroare realizată pe această cale și-a produs efectul specific, fiind lipsită de temei critica prin care recurenta reclamantă susține nelegalitatea deciziei atacate pentru considerentul că instanța de apel s-ar fi pronunțat asupra unei căi de atac neexercitate de ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurenta – reclamantă A. (fostă S.) E. și recurentul – pârât S. B. împotriva deciziei civile nr.349 A/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – intervenienți în nume propriu B. C. ROMÂNĂ SA, R. S. A. și ..

Casează decizia civilă recurată, și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. H. G. S. C. G.

GREFIER

S. R.

Red.G.S.

Tehdact.R.L./G.S.

2 ex.

TB-S.4 – A.C.; M.A.B.

Jud.S.6 – S.M.

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr....		Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1030/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1054/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 929/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 891/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI