Partaj judiciar. Decizia nr. 364/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 364/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 30548./299/2006
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 364 R
Ședința publică din data de 19.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursurile declarate de recurenții reclamanți M. C., M. M. și de recurenții pârâți C. N. (fostă R.), R. B. C. împotriva deciziei civile nr.1498A/16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți U. M., U. V. P., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR S. 1 PRIN PRIMAR, C. MUNICIPALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, P. M. BUCUREȘTI PRIN PREFECT, PRIMĂRIA S. 1 PRIN P. S. 1, P. S. 1 BUCUREȘTI, cauza având, ca obiect, „partaj judiciar".
Dezbaterile cauzei și concluziile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 20.12.2012 pronunțată de Judecătoria S. 1 București în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții M. Margaret și M. C. în contradictoriu cu pârâții R. B. C., C. (R.) N., U. I., U. M., U. V. P., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar S. 1 București, C. M. București de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, P. M. București prin Prefect, P. S. 1 București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrata la data de 28.09.2006 pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta M. M. a chemat în judecata pe pârâții R. C. B. și C. N., solicitând ca prin hotărâre să se dispună partajarea imobilului situat în București . sector 1 în cotă de 50% pentru fiecare parte, să se dispună anularea încheierii nr._ din 11.12.2003 emisa de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria S. 1 București si anularea încheierii nr._ din 11.12. 2003 emisa de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară București.
În motivarea prezentei acțiuni reclamanta a arătat că ea a dobândit ½ din imobilul în litigiu conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5076 din 2.12. 2003. Pârâții au cumpărat de la U. V. P. cota de ½ din același imobil conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 5183 din 8.12. 2003. Aceștia, prin folosirea manevrelor dolosive, au procedat la intabularea în Cartea Funciara a întregului imobil.
La data de 20.02.2007 a fost modificată cererea de chemare în judecată în sensul că s-a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune a părților, să se constate nulitatea absoluta parțială a înscrisului autentic nr._ numit contract de donație și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate privata emis de P. M. București si pe cale de consecință să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare din 8.12. 2003 și radierea mențiunilor făcute asupra imobilului în cauză și înscrise în Cartea Funciară.
La data de 20.05.2007 instanța a apreciat că cererea modificatoare este tardiv formulată față de prevederile art. 132 C.p.c.
Instanța a dispus administrarea probei cu expertiza în construcții având ca obiectiv să se stabilească dacă față de configurația inițiala a imobilului s-a construit o anexă și dacă fiecare parte din înscrisuri este conformă cu înscrisurile din dosar. Raportul de expertiza a fost întocmit de expert C. F., fiind depus la dosarul cauzei la data de 10.10. 2007.
Prin sentința civilă_ din 13.11.2007 a Judecătoriei sector 1 București a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind partajarea imobilului formulată de reclamanții M. M. și M. C., în contradictoriu cu pârâții R. B. C. și C. (fostă R.) N., a fost respins ca neintemeiat capătul de cerere privind anularea incheierii nr._/11.12.2003, au fost obligați reclamantii la 1000 RON cheltuieli de judecata catre pârâti reprezentând onorariu de avocat.
Prin decizia civilă 240A din 16.02.2009 a Tribunalului București - Secția a V-a civilă a fost admis recursul reclamantei, s-a dispus casarea sentinței civile_/13.11.2007 a Judecătoriei sector 1 București și trimiterea spre rejudecare.
Reclamanta M. M. a precizat actiunea în sensul că a solicitat să fie introduși în cauza în calitate de pârâți P. M. Bucuresti prin Prefect, P. S. 1 prin Primar, C. M. de aplicare a Legii Fondului Funciar, C. Locala de aplicarea a Fondului funciar S. 1, U. M., U. I., U. V.-P., R. B. C. si R. N.; să fie dispusă ieșirea din indiviziune asupra construcțiilor situate pe terenul in suprafata de 201mp din ., sector 1 în contradictoriu cu paratii R. B.- C. si R. N., imobil deținut in cote indivize de 50% fiecare; să se constate nulitatea absolută parțială a inscrisului autentic nr._ din 28.XI.1983 numit contract de donație încheiat de notariatul de Stat S. 1, pe aspectul mentiunilor facute asupra întinderii locuinței situata in Bucuresti, ., S. 1, în sensul ca aceasta se compune dintr-o cameră, bucătărie, antreu și nu trei camere asa cum gresit a reținut notarul de stat, iar pe cale de consecință să fie obligați pârâții R. B.-C. și R. N. să demoleze construcțiile edificate de autorul lor U. I., abuziv și fără autorizatie de construcție pe terenul reclamanților sub sancțiunea unor daune în cuantum de 5000 lei, pentru fiecare zi de întârziare, de la data la care hotărârea va rămâne irevocabilă; să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate numit certificat de atestare a dreptului de proprietate privată emis de P. M. Bucuresti, în raport de disp. art. III alin.2 din Legea 169/1997, ca fiind reclamanta persoana iîndreptățită la reconstituire; constituirea unui astfel de drept, exclusiv si absolut, pe numele autorului părtilor, respectiv U. V. P., fără a purta mențiunea ,,teren în indiviziune’’, pe numele reclamanților; să se constate contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 5183/2003 de BNP M. E. în sensul mențiunilor făcute privitor la reconstituirea dreptului de proprietate, exclusiv și absolut a suprafeței de 101 mp și asupra mențiunii înscrise la punctul doi din contractul de donatie din 1983; sa fie dispusa radierea înscrierilor eronate făcute asupra imobilului în cauza în Cartea Funciara individuala Nr._ privind intabularea dreptului de proprietate a părtilor efectuate în baza incheierii nr_/11.12.2003 data de Biroul Carte Funciară în dosarul_/2003.
Prin încheierea de ședință din 2.XII.2010 au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual pasive, unindu-se cu fondul numai excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 5183 și radierea înscrierilor făcute in CF, invocată de pârâții R..
Analizând actele dosarului, instanta a apreciat că prin sentința civilă 2636/1964 nu s-a efectuat un partaj de bunuri comune cu consecința atribuirii dreptului de proprietate exclusivă asupra unor construcții și teren.
Din aceste considerente nici terenul nu este cuprins în atribuire, deoarece întregul imobil era situat . restructurării în care nu se autoriza executarea de locuințe noi, iar situația construcției existente pe terenul de 202 mp în viitor era determinată de prevederile schiței planului de sistematizare și studiile de detaliu ale zonei respective.
Toate aceste aspecte au fost reținute în autorizatia nr._/1053/1967 a Sfatului Popular al Orasului București- Secțiunea de arhitectură și sistematizare- Serviciul Cadastru și Transcrierea Terenurilor care a fost eliberată lui D. G. când a procedat la înstrăinarea cotei de 50% de teren către U. I. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9384 din 29.12.1967.
Tot din aceste motive, fiind supusă acelorași condiții din autorizația_/1053/1967, s-a observat că în actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 22 noiembrie 1951 de V. S. cu D. (C.) M. și D. G. obiectul contractului îl constituie teren și o construcție, fără a se individualiza construcția.
După partajarea folosintei locuinței, au fost efectuate de proprietari adăugiri pentru unitățile locative pe care le detineau conform titlului executoriu susmentionat, astfel:
La corpul A s-a adaugat o încăpere cu dimensiunile exterioare de 3,43x2,92 m, în fundul curtii s-a construit o magazie pentru corpul A și o bucătărie pentru corpul B, s-au demolat cele două magazii din scânduri.
La data de 29.12.1967 D. G. a vândut prin act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9384 al Notariatului de Stat al raionului Grivita Rosie unitatea sa locativă astfel cum a rezultat din adăugirile la vechea unitate locativă ce i-a fost dată în deținere prin sentinta civilă 2636/1964 a Tribunalului Bucuresti cumpărătorilor U. I. și U. M..
La data de 05.05.1971 U. I. a extins unitatea locativă pe care a cumpărat-o, extindere realizată potrivit unei autorizatii de constructie, constând în marchiză, creându-se un vestibul cu dimensiunile de 1,70 x 2,80 m, o bucătărie de 2,80x2,80 m precum și o fereastră la camera din spatele curtii.
U. I. și U. M., ulterior efectuării extinderii conform autorizatiei de construire nr. 9 B din 05.05.1971, prin contract de donație transmit lui U. V. P. locuința compusă din 3 camere, bucătărie și marchiză plus pivnită, iar terenul de 101 mp, și nu cota de ½, trece în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974, astfel cum rezultă din contractul de donatie autentificat prin incheierea 1857/1 din 04.07.1974.
U. V. P. a vândut prin act autentificat pârâtilor R. B. C. si C.(R.) N. prin act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5183 din 08.12.2003, locuinta extinsă reprezentând corpul B împreună cu terenul de 101 mp atribuiti prin ordinul Prefectului municipiului Bucuresti.
La data de 31.07.1996 D. (C.) M. prin procurator a vândut unitatea sa locativă rezultată din sentinta civilă 2636 a Tribunalui Popular al raionului Grivita Rosie Bucuresti pronunțată la data de 4 septembrie 1964 către C. D. și C. F., iar la data de 02.12.2003 prin act autentificat din 5076 acestia au vândut reclamantei M. M. și lui M. C. .
Au fost intocmite planuri cadastrale de către R. B. C. și M. M. pentru imobilele pe care le aveau in proprietate, iar expert C. F. a confirmat identitatea măsurătorilor din aceste planuri cu cea rezultată din teren cu ocazia efectuării expertizei.
Măsurătorile cadastrale sunt evidențiate pe numere cadastrale și au fost întocmite cărți funciare ale imobilelor în litigiu, neexistând motive de anulare a încheierilor prin care imobilele au fost înscrise în cartea funciară.
Cu privire la teren, instanta a reținut că beneficiarii cărora le-au fost date în folosință unitățile locative prin sentința civilă nr. 2636/1964 de Tribunalul Popular al Raionului Grivita Rosie Bucuresti pronunțată la data de 4 septembrie 1964, aveau dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului prin act de vânzare cumpărare din 22 noiembrie 1951 încheiat cu V. S., terenul având potrivit actului de înstrăinare o suprafată de 202 mp, iar sistarea stării de indiviziune asa cum de altfel s-a retinut mai sus a avut loc prin vânzările succesive de suprafețe certe de 101 mp de către D. G., si de 101 mp reprezentând 1/2 de către D.(C.) M..
În concluzie, reclamanții având un drept de proprietate asupra terenului de 101 mp, lipsa limitelor de proprietate nu se rezolvă pe calea unui partaj judiciar, legiuitorul reglementând rezolvarea unui astfel de litigiu prin stabilirea unei linii de hotar, prin grănițuire, cu eventuale servituti după caz, în scopul de a se bucura de toate prerogativele prevăzute de art. 480 cod civil.
Așa fiind, instanta în temeiul disp. art. 1169 cod civil a respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanti având ca obiect ieșire din indiviziune, nulitate absolută parțială contract de donație, demolare construcții de către pârâții R. B. C. și C. (R.) N., nulitate absolută titluri de proprietate, nulitate absolută parțială contract de vânzare cumpărare, radiere înscriere CF.
Reclamanții M. M. și M. C. au formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă.
În motivele de apel s-a invocat greșita anulare ca insuficient timbrate a unor capete de cerere deoarece nu a fost asistată de avocat și nu avea pregătire juridică și nu i s-a pus în vedere ce taxe de timbru trebuie să achite.
Soluția dată de instanță privind respingerea partajului ca inadmisibil este nelegală și netemeinică deoarece ambele părți au solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului, încălcându-se astfel art. 728 Cod civil.
Prin decizia civilă nr. 1498 A/16.10.2014 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți M. M. și M. C. împotriva sentinței civile nr._/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria S. 1 București, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. B. C., C. (fostă R.) N., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar S. 1 prin Primar, P. M. București prin Prefect, U. M., U. V. P., P. S. 1 București, C. Municipală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar sector 1 și Primăria S. 1 București prin P. S. 1, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte cererea de partaj și a dispus ieșirea din indiviziune a apelanților reclamanți și a pârâților R. B. C. și C. N. asupra camerelor 1, 2, 4 și 5, a atribuit în deplină proprietate apelanților-reclamanți M. M. și M. C. camerele 1 și 2 din corpul A (identificate de expert S. F. în planul 4 al raportului de expertiză), iar intimaților-pârâți R. B. C. și C. N. camerele 4 și 5 din corpul B (identificate de expert S. F. în planul 4 al raportului de expertiză), fără ca vreuna din părți să fie obligată la sultă către cealaltă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat apelanții M. M. și M. C. la plata către intimații R. B. C. și C. N. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, onorariu avocat parțial.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ceea ce privește motivul de apel vizând nerespectarea de către prima instanță a dreptului la apărare al reclamantei prin anularea ca insuficient timbrate a unor capete de cerere fără a i se aduce la cunoștință că avea obligația de a timbru, că prin încheierea din 25.02.2010 s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru de 56 lei, aceasta fiind achitată și depusă dovada achitării la termenul din 25.03.2010.
Referitor la critica în mod greșit judecătoria a respins cererea de partaj ca inadmisibilă, tribunalul a notat prioritar că acțiunea, în rejudecare, a fost respinsă ca neîntemeiată, în ce privește toate capetele sale de cerere. Prin urmare, instanța nu a respins acțiunea ca inadmisibilă ci ca neîntemeiată, iar pentru această soluție a analizat situația juridică a construcțiilor și a terenului.
Tribunalul a constatat că reclamanții M. M. și M. C. se află în indiviziune cu pârâții R. B. C. și C. (R.) N. în ce privește proprietatea asupra imobilului din București, . sector 1.
Reclamanta a solicitat radierea înscrierilor eronate privind întabularea menționată anterior și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată emis de P. M. București pentru terenul din . București în favoarea lui U. V. P. pe motiv că nu cuprinde mențiunea în indiviziune. Ambele capete de cerere sunt neîntemeiate.
Întabularea dreptului de proprietate s-a efectuat cu respectarea numărului cadastral al imobilului proprietatea reclamantei conform extrasului de carte funciară din 04.10.2010 depus la dosar. S-a constatat din extras că reclamanta este proprietară pe imobilul identificat cu număr cadastral_/1, în timp ce pârâții sunt proprietari pe imobilul cu număr cadastral_/2. Asupra acestor drepturi de proprietate înregistrate cu numere cadastrale distincte s-a operat înscrierea proprietății prin încheierea nr._/18.12.2003 (fila 132 dosar vol II). Eliberarea numerelor cadastrale indicate și înscrierile proprietății asupra acestor numere cadastrale în favoarea proprietarilor nu a însemnat încetarea stării de indiviziune existente asupra imobilului care este pe mai departe identificat cu număr cadastral_.
Totodată, certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de P. M. București indică mențiunea 101 mp în cotă indiviză și nu este însoțit de vreo schiță ori anexă de delimitare în concret a suprafeței de teren. Prin urmare nu există vreo cauză de nulitate în ce privește acest certificat.
Ceea ce a solicitat esențial reclamanta prin acțiunea formulată a fost partajul imobilului deoarece pârâții înțeleg să folosească întreaga curte. A mai indicat că pârâții sunt de rea-credință, deoarece prin atitudine abuzivă au făcut racord la apă și electricitate.
Extinderile asupra construcției inițiale au fost efectuate de fiecare cumpărător ulterior, devenind proprietari exclusivi asupra încăperilor adăugate, adică asupra suprafețelor prin care fiecare corp, A și B din clădirea inițială s-a extins.
Rezultă că în proprietatea comună a reclamanților și a pârâților se află terenul de 202 mp și suprafața din clădirea inițială alcătuită din corpul A inițial de 35,4 mp (încăperile 1, 2) și corpul B de 33,6 mp (încăperile 4 și 5) – fila 118 vol. II plan nr. 2 la raportul de expertiză.
Terenul rămas liber în urma extinderii celor două corpuri se referă la o curte comună de 29,7 mp, o suprafață de teren aferentă corpului A de 11,10 mp, o suprafață aferentă corpului B de 4,68 mp și o suprafață de 2,55 pe care se află un wc comun neutilizabil.
Tribunalul a apreciat că o partajare a terenului de 202 mp și a construcțiilor utilizate de pârâți care să implice demolarea unei porțiuni din clădirea utilizată de pârâți pentru a se partaja în mod egal terenul, astfel cum a solicitat reclamanta este neîntemeiată și nu răspunde scopului juridic și practic pentru care a fost reglementat art. 728 C.civ.. invocat chiar de reclamantă.
Coproprietatea comună în speță a subzistat doar asupra corpurilor A și B inițiale și asupra terenului de 202 mp.
Așadar, tribunalul va atribuit reclamantei în proprietate exclusivă camerele 1 și 2, iar pârâților camerele 4 și 5.
În ce privește sultele rezultate în urma atribuirii camerelor indicate anterior, tribunalul a constatat că suprafețele acestor camere de 28 mp – camerele 1 și 2, respectiv 26,44 mp – camerele 4 și 5 echivalează cât privește suprafața, astfel că nu a obligat nicio parte la plata vreunei sulte.
Cât privește terenul, tribunalul a constatat însă că un partaj de natură să delimiteze strict terenul în două suprafețe egale de 101 mp nu este posibil a se efectua în cauză, față de modul de dispunere a construcțiilor ce au condus la extinderea corpurilor A și B inițiale.
Tribunalul a constatat că nemulțumirea reclamantei a constat în modul de folosință de către pârâți a curții comune și a fost amplificată de intabularea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate, intabulare care în sine nu a afectat dreptul ei de proprietate. Or, modalitatea în care se prezintă actualmente curtea comună nu permite partajarea efectivă a acesteia, iar modul de dispunere a construcțiilor corp A și corp B nu permite partajarea în concret a terenului de 202 mp cu demolarea unei părți din construcția utilizată de pârâți astfel cum s-a solicitat. Pârâții au în aceeași măsură dreptul de a utiliza curtea comună ca și reclamanta, iar partajul nu poate conduce în speță la o împărțire efectivă a suprafeței de teren rămasă liberă fără a se aduce atingere dreptului de proprietate ce revine uneia sau alteia din părțile în litigiu.
S-a constatat așadar că cererea de partaj a terenului este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se partaja terenul de 202 mp și construcțiile edificate și extinse pe acesta pentru a se obține o partajare care să respecte drepturile fiecărui coproprietar.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții M. C., M. M. și pârâții C. N. (fostă R.) și R. B. C..
În motivarea recursului declarat de pârâții R. B. C. și C. N. se arată că instanța de apel a soluționat un partaj pentru care există autoritate de lucru judecat, acesta fiind soluționat în anul 1964 prin sentința civilă nr. 2636/1964 a Tribunalului Popular prin care s-a dispus împărțirea locuinței din .. Se mai arată că la dosar există un plan care prezintă situația imobilului la momentul divorțului cu schița partajării efective, situație care s-a menținut și la momentul înstrăinării de către fiecare dintre soți a părții ce i se cuvenea.
Se precizează că extinderile asupra construcției inițiale au fost efectuate de către fiecare cumpărător ulterior, aceștia devenind proprietari exclusivi asupra încăperilor adăugate.
Se mai arată că în fapt, critica adusă deciziei este aceea că tribunalul trebuia să formeze loturile atât ca urmare a partajării construcției inițiale, dar să adauge fiecăreia dintre părți, camerele de la corpul de proprietate pe care îl deține, așa cum au fost individualizate, sintetizându-se astfel motivarea corectă făcută de către judecătorii din apel.
Pe de altă parte se arată că instanța s-a pronunțat și pe partajarea terenului, deși aceasta nu s-a cerut.
Se precizează că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind partajarea terenului, prin precizarea făcută la data de 25.03.2010.
Recurenții pârâți au expus situația de fapt existentă în cauză, menționând cronologic toate actele de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul în cauză, rezultate din vânzările succesive și precizând construcțiile care au fost ridicate de fiecare dintre deținătorii celor două corpuri imobiliare.
Criticile din recursul declarat de către recurenții pârâți care vizează legalitatea hotărârii recurate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În recursul declarat de către recurenții reclamanți se arată că instanța de apel a hotărât, în mod greșit, să atribuie în deplină proprietate apelanților reclamanți doar camerele 1 și 2 din corpul A, iar intimaților pârâți doar camerele 4 și 5 din corpul B, fără a obliga părțile la sultă și fără a partaja și celelalte părți ale construcției și terenului.
Recurenții reclamanți expun modalitățile de ieșire din indiviziune din codul civil arătând că sistarea stării de indiviziune trebuie realizată prin împărțirea masei partajabile în loturi de bunuri, în raport cu numărul coindivizarilor și cotele cuvenite și subliniind imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieșirea din indiviziune.
Se mai arată că soluția tribunalului este greșită, fiind dată în mod nelegal și fără a fi motivată.
Criticile din primul motiv de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În cel de-al doilea motiv de recurs se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În speță, recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâți, solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat, ca nefondată, și respingerea întregului recurs declarat de către pârâți, ca fiind neîntemeiat.
La dosar, de asemenea au formulat întâmpinări C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, cât și Instituția Prefectului M. București, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive pentru considerentul că recursul promovat nu privește critici aduse deciziei pronunțate de tribunal, în ceea ce îi privește pe acești doi intimați.
Analizând recursurile declarate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către cele două intimate, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, intimatele menționate având calitate procesuală pasivă în cauză, hotărârile pronunțate atât în fond, cât și în apel, fiind date în contradictoriu cu aceste părți, având în vedere solicitările formulate de către reclamanți, care le vizează și pe aceste intimate.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâții R. și C., Curtea constată că acesta este nefondat .
Critica referitoare la excepția de lucru judecat, nu este întemeiată.
Așa cum reiese din sentința civilă nr. 2636/1964 atașată la fila 33 din dosarul C.A.B, urmare a desfacerii căsătoriei numiților D. M. și D. G. s-a dispus împărțirea locuinței părților, în baza art. 31 din Decretul nr. 78/1952.
Conform acestui articol din Decretul nr. 78/1952 pentru normarea, repartizarea și folosirea suprafeței locative și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, în caz de divorț, dacă soții nu au convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuință, folosește soțului căruia i s-au dat în îngrijire copiii, iar în cazul în care nu sunt copii, soțului care a obținut divorțul.
În toate celelalte situațiuni, instanța care pronunță divorțul va hotărî care dintre soți va avea beneficiul contractului privitor la locuință.
Așadar, reiese că prin sentința civilă nr. 2636/1964 s-a dispus o împărțire a folosinței locuinței, și nu un partaj de bunuri comune, și anume cu privire la imobilul cumpărat de către foștii proprietari prin actul de vânzare-cumpărare autentic încheiat la data de 22.11.1951, atașat la fila 64 din primul volum al dosarului de fond.
Conform art. 1201 Cod civil este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.
În speță, nu este suficient așadar ca respectivele părți să fie continuatorii celor de la care au cumpărat imobilul în cauză, ci ar fi fost necesar să fie întrunite toate condițiile cerute în mod imperativ de dispozițiile Codului civil.
În concluzie, critica acestor recurenți-pârâți privind excepția autorității de lucru judecat, este nefondată.
În ceea ce privește cererea de partajare a terenului în cauză, într-adevăr, referitor la teren, reclamanții intimați au renunțat la capătul de cerere privind partajarea acestuia, modificându-și acțiunea prin precizarea înregistrată la data de 25.03.2010, așa cum s-a reținut și prin încheierea din această dată, atașată la fila 19 din vol. I în rejudecare, cerere care a fost apoi din nou pusă în discuție la data de 22.04.2010 de către apărătorul reclamanților (potrivit filei 32 din dosarul nr._, în rejudecarea fondului).
Sub acest aspect, critica fiind întemeiată, Curtea urmează a înlocui motivarea tribunalului cu prezentele considerente.
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Criticile din primul motiv de recurs, întemeiate pe pct. 7 și 9 ale art. 304 Cod procedură civilă, sunt considerate a fi neîntemeiate.
În ceea ce privește motivarea instanței de apel – tribunalul a răspuns tuturor criticilor formulate, astfel încât, nu se poate susține că ar lipsi motivarea tribunalului.
Pe fond, la data partajării folosinței locuinței, imobilul era alcătuit din două corpuri, și anume, corpurile A și B, și după achiziționarea imobilului de către soții M. și respectiv soții R., suprafețele corpurilor au fost extinse.
Cumpărătorii imobilului în cauză nu pot pretinde cotele indivize din toate construcțiile, ci numai cu privire la construcția inițială, aflată în realitate în proprietate comună la data intervenirii partajului folosinței între soții D., deoarece numai după acest moment au fost efectuate adăugirile la cele două corpuri de clădire.
În ceea ce privește extinderile asupra construcțiilor inițiale, ele au fost efectuate de către fiecare cumpărător ulterior, aceștia devenind proprietari exclusivi asupra suprafețelor încăperilor ridicate de ei la construcția cumpărată.
Așadar, pot face obiectul ieșirii din indiviziune numai încăperile care au făcut parte din corpurile A și B și care au făcut obiectul partajului de folosință din anul 1964 între soții D., și anume camere 1 și 2 din corpul A și 4 și 5 din corpul B.
În ceea ce privește marchiza, atribuită numitei D. M., ea a fost înlocuită ulterior de o bucătărie construită după anul 1972. Tot după anul 1972 au fost ridicate camerele 6 și 19, iar magaziile 8 și 9 au fost construite în anul 1967, deci tot ulterior partajului folosinței locuinței din anul 1964.
În ceea ce privește ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în litigiu, trebuie să se țină cont de faptul că reclamanții au renunțat la capătul de cerere referitor la partajarea terenului, fiind făcută o precizare în acest sens. La data de 25.03.2010, cererea a fost reiterată, așa cum s-a reținut în încheierea de la această dată, solicitarea fiind depusă și în scris pentru termenul din 22.04.2010 și fiind pusă în discuție la acest termen de către apărătorul reclamanților la acest termen, cât și la termenul din 07.06.2012.
În ceea ce privește critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, aceasta este considerată întemeiată de către Curtea de Apel București.
Astfel, tribunalul, deși a admis apelul formulat de către reclamanții M. M. și M. C., i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată către intimații R. și C..
Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, nu apelanții reclamanți, cărora li s-a admis apelul, au căzut în pretenții, ci pârâții, în contradictoriu cu care s-a dispus admiterea apelului formulat de către partea adversă.
Faptul că instanța de apel a găsit întemeiate doar o parte din criticile formulate, constatând că sunt nefondate restul pretențiilor, nu conduce la concluzia că apelanții reclamanți au căzut în pretenții. Dimpotrivă, și în acest caz, tot pârâții sunt aceia care sunt considerați a fi căzuți în pretenții, astfel încât se constată că în mod greșit au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată către intimați, urmând a fi înlăturată această obligație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți C. N. (fostă R.), R. B. C. împotriva deciziei civile nr.1498A/16.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, în contradictoriu cu recurenții reclamanți M. C., M. M. și intimații-pârâți U. M., U. V. P., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar S. 1 prin Primar, C. Municipală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, P. M. București prin Prefect, Primăria S. 1 prin P. S. 1 și P. S. 1 București.
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți M. C. și M. M. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu recurenții pârâți C. N. (fostă R.), R. B. C. și cu intimații-pârâți U. M., U. V. P., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar S. 1 prin Primar, C. Municipală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, P. M. București prin Prefect, Primăria S. 1 prin P. S. 1 și P. S. 1 București.
Modifică în parte decizia recurată.
Înlătură obligația apelanților de plată a cheltuielilor de judecată către intimații pârâți în sumă de 500 lei.
Obligă pe recurenții pârâți la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei către recurenții reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC 2 ex
25.03.2015
Jud. apel R. M. C.
I. I.
| ← Evacuare. Decizia nr. 266/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 389/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
