Revendicare imobiliară. Decizia nr. 144/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 39215/3/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.144 A
Ședința publică din data de 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă M. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. B. D., cu sediul în București, ..78A, sector 2, împotriva sentinței civile nr.390/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D. G., cu domiciliul ales la C.. Av. M. I., situat în București, Calea Călărașilor, nr.175, ., parter, ., D. G., D. M., D. V., G. GICUȚA, toți cu domiciliul ales la SCA P. & Asociații situat în București, .-tin M., nr.17D, parter, ., I. M., domiciliată în ., ., jud. Dâmbovița, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât D. D. G. prin avocat Zamora-C. B., cu împuternicire avocațială la fila 23, intimata pârâtă G. Gicuța personal și asistată de avocat P. M., cu împuternicire avocațială la fila 19, intimații pârâți D. G., D. M., D. V., reprezentați de același avocat, lipsind intimații pârâți I. M. și M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta reclamantă nu s-a conformat mențiunii cu care a fost citată, respectiv de a se prezenta personal pentru a renunța la judecarea apelului sau de a depune o declarație autentificată la notariat în acest sens.
Apărătorul intimaților pârâți D. G., D. M., D. V., având cuvântul pe acest aspect, arată că partea și-a declarat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în România la sediul profesional al avocatului, adresă la care a și fost citată pentru a se prezenta la acest termen sau pentru a depune o declarație autentică de renunțare la apel. Mai arată că la dosar nu s-a depus o astfel de declarație, iar cererea de renunțare la apel a fost depusă de un avocat care îl substituie pe avocatul care a formulat declarația de apel, dar care nu este același cu cel care a reprezentat partea la fond.
Curtea precizează faptul că în urma verificărilor efectuate, a constatat faptul că avocatul care a depus cererea nu este împuternicit inclusiv pentru a formula o cerere de renunțare la calea de atac, astfel încât pune în discuție necesitatea efectuării unei adrese către apelanta reclamantă cu aceeași mențiune ca în precedent.
Apărătorul intimaților pârâți D. G., D. M., D. V. lasă la aprecierea instanței, însă precizează că partea a fost legal citată pentru a se prezenta la acest termen în vederea renunțării personal la apel sau a depune o declarație autentificată, iar citația a fost primită de secretara biroului de avocatură. Apreciază că nu se impune efectuarea unei adrese în acest sens, mai ales că apelanta nu are domiciliul în România, astfel încât adresa s-ar efectua tot la domiciliul procesual ales din România.
Curtea, având în vedere faptul că nu se poate lua act de declarația de renunțare la calea de atac, acordă părților cuvântul pe fondul apelului.
Apărătorul intimaților pârâți D. G., D. M., D. V., având în vedere faptul că la dosar a fost depusă doar o declarație de apel și nici până la acest termen apelul nu a fost motivat, conform art.287 alin.4 C.pr.civ., solicită constatarea nulității apelului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței și facturii pe care le depune la dosar. În subsidiar, reiterează apărările formulate cu ocazia soluționării în fond a cauzei, prin întâmpinare și concluzii scrise solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Apărătorul intimatului pârât intimatului pârât D. D. G., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, la data de 23.02.2006, reclamanta M. F., prin mandatar D. C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, C. E., D. G., D. F. și D. D. G., să se constate că imobilul situat în București, ..135, sector 2 a trecut în mod abuziv în proprietatea statului și, pe cale de consecință, nevalabilitatea titlului statului cu privire la acest imobil, precum și să fie obligați pârâții persoane fizice să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele din imobil, pe care le dețin în baza contractelor de vânzare cumpărare, întrucât titlul reclamantei este mai caracterizat și mai preferat titlului pârâților, care nu emană de la adevăratul proprietar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea autorului său, G. M., conform certificatului de moștenitor nr.1133/1972, în calitate de fiica adoptivă și unică succesoare a acestuia.
Autorul reclamantei G. R. M. a deținut în proprietate imobilul situat în București, ..135, sector 2, imobil ce a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 la poziția nr.6573.
În urma notificării, prin Dispoziția Primarului General nr.237/12.02.2002, s-a restituit în natura reclamantei imobilul situat în București, ..135 B, sector 2, în prezent nr.135, sector 2, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995 (apartamentul aparținând pârâților D. G. și D. F. și apartamentul aparținând pârâtei C. E., precum și apartamentului nr.2, . baza Legii nr.4/1974, conform contractului de vânzare cumpărare nr.38/1975 aparținând pârâtului D. D. G.).
Cu privire la primul capăt de cerere, și anume nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul menționat mai sus, a arătat că, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, imobilul a fost naționalizat pe numele R. M. G. la poziția nr.6573, proprietarul imobilului fiind defunctul tată al reclamantei, G. M..
Referitor la capătul doi de cerere, și anume compararea titlurilor pârâților cu titlul reclamantei, reclamanta a solicitat a se observa că, în ceea ce-l privește pe autorul său și, implicit, reclamanta, aceștia nu au pierdut niciodată proprietatea asupra acestui imobil.
De asemenea, reclamanta a solicitat a se observa că a dobândit imobilul prin moștenire legală de la adevăratul proprietar, în timp ce pârâții au dobândit titlul cu care se legitimează de la Statul R., care nu a avut niciodată în patrimoniul său acest imobil, bunul neieșind niciodată din patrimoniul autorului reclamantei, astfel cum arată actele existente cu privire la naționalizarea bunului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 și urm. Cod civil, art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamanta.
În motivare, a invocat excepția inadmisibilității și a lipsei de interes pe primul capăt de cerere, motivat de faptul că prin modificările aduse prin Legea proprietății nr.247/2005 nu se mai face distincție între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Pârâtul D. D. G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.9396/04.12.2009, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că din raportul de expertiză imobiliară efectuată în cauză apartamentul deținut de pârâtul D. G. are o valoare de 534.320 lei, iar apartamentul deținut de D. D. G. are o valoare de 283.755 lei, apartamentul deținut de pârâta I. M. neputând fi evaluat din motive obiective.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010, la data de 12.05.2010.
Prin sentința civilă nr.349/25.02.2011, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată, a respins ca nefondat capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București, ..135, sectorul 2, formulat de reclamanta M. F., prin mandatar D. C., în contradictoriu cu pârâții D. G., G. Gicuța, D. V., D. M., D. D. G., I. M. și M. București, prin Primarul General.
În termen legal, a declarat apel reclamanta M. F., solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea încheierii de ședință din 19.11.2010, în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobiliară prin compararea titlului de proprietate al acesteia cu titlurile de proprietate ale intimaților pârâți, schimbarea în parte a sentinței civile nr.349/25.02.2011, în sensul admiterii capătului de cerere privind nevalabilitatea titlului statului în legătură cu imobilul din București, ..135, sector 2.
Prin decizia civilă nr. 47 A din 07.02.2012 Curtea de Apel București a constatat următoarele:
Chiar dacă în cele două litigii care s-au purtat între aceleași părți, cauza cererii de chemare în judecată este aceeași, privită prin prisma acțiunii în revendicare, pentru a exista autoritate de lucru judecat este însă necesar, pe lângă existența triplei identități cerute de art.1201 Cod civil, ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.
În speță, prin prima acțiune a fost respinsă, într-adevăr, acțiunea reclamantei M. F., ca nefondată, dar, în realitate, nu s-a cercetat cererea în temeiul art.480 Cod civil, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar în raport de dispozițiile legii speciale, ceea ce conduce la un fine de neprimire.
Intimații au susținut că drepturile ce le-au fost recunoscute prin prima hotărâre ar putea fi contrazise printr-o soluție dată în litigiul pendinte, dat fiind că scopul urmărit de reclamantă este același ca în primul proces.
Or, această situație nu există, întrucât acțiunea în revendicare promovată anterior de reclamantă nu a fost analizată nici măcar pe cale incidentală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, potrivit art.297 alin.1 Cod de procedură civilă, a admis apelul, a desființat, în parte, sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea ambelor capete de cerere ale acțiunii la aceeași instanță, tribunalul urmând ca, prealabil soluționării acțiunii în revendicare, să aprecieze asupra valabilității ori nevalabilității titlului statului, respectiv asupra modalității de preluare a imobilului, dat fiind că respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei a intrat în puterea lucrului judecat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții D. G., G. Gicuța, D. V., D. M., D. D. G., I. M..
Prin decizia civilă nr. 3057/31.05.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți, reținându-se, în esență, că, în cadrul rejudecării în primă instanță, tribunalul urmează să analizeze cu prioritate excepțiile procesuale invocate de către pârâtul D. D. G. prin întâmpinare, cu privire la cererea în revendicare, respectiv lipsa calității procesuale active și cea a inadmisibilității prin prisma Deciziei nr. 33/2008, în legătură cu care prima instanță nu s-a mai pronunțat, deoarece soluționase cererea în revendicare în raport de excepția autorității de lucru judecat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25.11.2013, sub nr. de dosar_ .
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de către pârâtul D. D. G., conform dispozițiilor art. 315, alin. 1 C:proc.civ., tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
În privința fondului cauzei, a rezultat că apare ca neîntemeiată cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, cu atât mai mult cu cât Legea nr.10/2001 a stipulat că preluarea imobilelor în perioada comunistă este abuzivă și nu face nicio distincție în stabilirea măsurilor reparatorii în funcție de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului.
Apelând la mecanismul comparării de titluri, astfel cum s-a indicat de către instanța de recurs, potrivit art. 315 C.proc.civ., tribunalul a reținut trimiterea la considerentele Deciziei nr. 33/2008, în care se arată că:
„(…)atunci când exista neconcordante intre legea interna si Convenție, trebuie sa se verifice pe fond daca si paratul in acțiunea in revendicare nu are, la rândul sau, un bun in sensul Convenției - o hotărâre judecătoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranța legitima in același sens, dedusa din dispozițiile legii speciale, unita cu o jurisprudența constanta pe acest aspect -, daca acțiunea in revendicare împotriva terțului dobânditor de buna-credința poate fi admisa fara despăgubirea terțului la valoarea actuala de circulație a imobilului etc. nu este exclus ca . actiune in revendicare ambele parti sa se poată prevala de existenta unui bun in sensul Convenției, instanțele fiind puse in situatia de a da preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, in același timp, a principiului securității raporturilor juridice. In atare situație, soluția ar avea efectul privării uneia dintre părți de un bun in sensul Convenției, ceea ce va însemna ca nu statul sa suporte consecințele adoptării unor norme legale neconforme cu Convenția, ci un particular. Privarea de bun in absenta oricărei despăgubiri constituie, așa cum s-a arătat, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, or, chiar din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese ca, atunci când statul nu mai poate sa restituie imobilul in natura, iar masurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea interna sunt încă iluzorii, urmează sa se plătească reclamantului despăgubiri bănești. In acest punct, Curtea amintește ca, de principiu, literatura juridica a admis de multa vreme faptul ca revendicarea este o acțiune reala, iar acest caracter se conserva atât timp cat exista si posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat in patrimoniul revendicantului. Daca lucrul a dispărut dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit in mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit . despăgubiri, caz in care acțiunea devine personala.”
Or, din această perspectivă, reparația pretinsă de către reclamantă prin restituirea în natură a bunului nu poate fi opusă pârâților de față, ci însuși statului român, care a eșuat în reglementarea unor proceduri de natură să dea satisfacție persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv, și-a încălcat obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență în ceea ce privește chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor de naționalizare.
De altfel, jurisprudența CEDO a dat câștig de cauză fiecăreia dintre părțile implicate în litigiile privind proprietatea (stabilind, în cauza R., că „atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate”)
Prin sentința civilă nr. 390 din 28.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității formulării cererii, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă M. F., în contradictoriu cu pârâții D. G., D. V., D. M., G. Gicuța, D. D. G., I. M., și M. București prin Primarul General și a fost obligată reclamanta la plata către pârâții D. M., D. G., D. V. și G. Gicuța a sumei de 15.440 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și către pârâtul D. D. G., a sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta - reclamantă M. F., care însă nu a fost motivat.
Asupra acestui apel, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Conform art. 292 alin. 2 din Cod procedură civilă, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Instanța de fond, Tribunalul București a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active, respingând ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește primul capăt de cerere și anume cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, acesta a fost respins în mod corect. Prin dispozițiile Legii nr. 10/2011 s-a stabilit faptul că preluarea imobilelor în perioada precizată este una abuzivă, acest caracter fiind așadar recunoscut de lege.
Pe de altă parte, aspectul preluării abuzive a imobilului și anume constatarea judiciară a naționalizării abuzive a acestuia nu conduce automat către constatarea priorității dreptului de proprietate al reclamantului în cadrul analizei preferabilității titlurilor de proprietate ale părților.
În mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare. Existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
În speță, reclamantei nu i s-a recunoscut de către nici o instanță un drept definitiv de a i se restitui apartamentele în litigiu.
În cauza A. împotriva României s-a reținut că articolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nici o restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate.
În interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a delimitat noțiunile de „bun” și de „drept asupra bunurilor” în sensul că autoritățile naționale asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate, care trebuie să fie actual, adică să existe în patrimoniul persoanei ce invocă protecția normei și să conțină ca element fundamental prerogativa de a dispune de bunurile sale.
Noțiunea de „bun” cuprinde și dreptul de creanță și speranța legitimă ca valori patrimoniale. O creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat.
În speță, reclamanta apelantă nu are în patrimoniul său actual exercițiul dreptului de a folosi, administra ori dispune cu privire la apartamentele în litigiu, în timp ce pârâții au un bun protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin faptul că în cauză nu s-a constatat nevalabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de către aceștia.
Potrivit normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care titlul dobânditorului nu este anulat, ci este menținut în circuitul civil ca valabil constituit, devine aplicabil principiul asigurării respectării stabilității raporturilor de proprietate, potrivit prevederilor art. 18 lit. c și 45 alin. 2 și 4 din Legea nr. 10/2001.
Față de toate aceste considerente, constatând că sentința apelată este legală și temeinică Curtea de Apel va respinge apelul ca nefondat conform art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă M. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. B. D., cu sediul în București, ..78A, sector 2, împotriva sentinței civile nr.390/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D. G., cu domiciliul ales la C.. Av. M. I., situat în București, Calea Călărașilor, nr.175, ., parter, ., D. G., D. M., D. V., G. GICUȚA, toți cu domiciliul ales la SCA P. & Asociații situat în București, .-tin M., nr.17D, parter, ., I. M., domiciliată în ., ., jud. Dâmbovița, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.
Obligă pe apelanți la cheltuieli de judecată și anume: 4000 lei către intimatul D. D. G. și la 2000 lei către intimații D. G., D. V., D. M. și G. Gicuța.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. G. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red. G.S.
Tehnored. T.I.
10 ex./18.03.2015
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 283/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
