Pretenţii. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 455/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5478/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 455 R
Ședința publică din data de 16.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.454A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I. și C. A., cauza având, ca obiect, „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul pârât a solicitat, prin motivele de recurs, judecata cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că s-a solicitat judecarea recursului și în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția Civilă, reclamanții C. I. și C. A. au chemat în judecată pe pârâții M. Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București prin Primar General. Reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului M. Economiei și Finanțelor la plata prețului reactualizat pentru imobilul situat în București, .. 42 A, ., etaj. 3, apartament 15, sector 2, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 755/29.11.1996. Împotriva pârâtei Primăria Municipiului București prin Primar General a solicitat obligarea la plata daunelor interese reprezentând diferența între prețul plătit și sporul de valoare al apartamentului. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1437, 1341 C.civ.
În motivare au arătat că la data de 29.11.1996 au achiziționat imobilul situat în București, .. 42 A, ., apartament 15, sector 2, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 755 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind cumpărători de bună-credință. La data încheierii contractului vânzătorul nu le-a adus la cunoștință că apartamentul ce se vinde ar fi intrat în proprietatea statului fără titlu, vânzătorul fiind singurul căruia îi revine culpa civilă în vânzarea unui bun ce nu-i aparținea. Cererea reclamanților este întemeiată față de prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. În ce privește capătul de cerere privind diferența dintre prețul plătit și sporul de valoare dobândit de apartament între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, reclamanții arată că datorită exploziei prețurilor imobiliare se află în imposibilitate de a cumpăra o locuință cu suma reprezentând prețul plătit la acel moment, astfel încât sunt îndreptățiți ca în baza art. 1341 C.civ. să primească diferența sporului de valoare.
La data de 21.04.2011 reclamanții au înregistrat cerere de modificare a acțiunii, prin care au solicitat printr-un prim capăt de cerere în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata prețului de piață al imobilului situat în București, .. 42 A, ., etaj. 3, apartament 15, sector 2, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. 2 indice 1 și alin. 3, respectiv art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2010, plus cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 745R pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 4365._, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 755/29.11.1996 a fost desființat în mod irevocabil, reclamanții pierzând proprietatea și posesia de drept a locuinței pe calea acțiunii în revendicare imobiliară. Prin aceeași decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanții au fost de bună-credință la încheierea contractului, astfel că pot obține valoarea de piață a imobilului potrivit dispozițiilor speciale în vigoare.
În subsidiar, printr-un al doilea capăt de cerere, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de M. Finanțelor Publice și M. Finanțelor Publice s-a solicitat restituirea către reclamanți a prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, prin același capăt de cerere, s-a solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului București, Municipiul București reprezentat de Primarul General și Statul Român reprezentat de M. Finanțelor Publice, la plata excedentului de valoare existent în momentul evicțiunii, respectiv la data de 13.05.2010, data pierderii de către reclamanți a proprietății și a posesiei juridice a apartamentului, reprezentând diferența dintre prețul de piață al apartamentului la data evicțiunii și prețul de vânzare-cumpărare actualizat.
În motivare, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile a vânzătorului pentru evicțiune.
Prin încheierea de ședință din data de 21.06.2011, s-a admis excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului înregistrat ulterior_/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București la dosarul mai întâi format_/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
Prin sentința civilă nr. 9688/19.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, s-a respins cererea de chemare în judecată în ce privește capătul de cerere II.II întemeiat pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune privind pe pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins cererea de chemare în judecată în ce privește capătul de cerere II.II întemeiat pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune privind pe reclamanții C. I. și C. A., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, s-a respins cererea de chemare în judecată în ce-l privește pe pârâtul Primăria Municipiului București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a fost obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților C. I. și C. A. suma de 373.975 RON cu titlu de preț de piață, a fost obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților C. I. și C. A. suma de 1.604,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorarii de expert și a fost respinsă cererea reclamanților privind acordarea onorariului avocațial, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 529A/23.05.2013 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul – pârât M. Finanțelor Publice și a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii privind obligarea acestui pârât la plata prețului de piață, ca neîntemeiată, fiind menținute dispozițiile privind excepțiile soluționate. Totodată, a fost admis apelul incident formulat de apelanții intimați reclamanți și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata prețului reactualizat.
Prin sentința civilă nr. 315/14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._/300/2008, s-a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata prețului actualizat și a fost obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților C. I. și C. A., suma de 18.046,32 lei reprezentând preț actualizat.
Pentru a pronunța această hotărâre analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că, în drept, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
Totodată, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Legiuitorul recunoaște, așadar, în favoarea celor ale căror titluri de proprietate au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, un drept de creanță, ce are ca obiect prețul actualizat al imobilului.
În prezenta cauză, reclamanții sunt titularii unui astfel de drept de creanță, contractul lor de vânzare-cumpărare fiind desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, așa cum se va vedea în continuare.
În fapt, reclamanții C. I. și C. A. au achiziționat imobilul situat în București, .. 42 A, ., apartament 15, sector 2 în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 755 din data de 29.11.1996 încheiat între Primăria Municipiului București, reprezentată de S.C. F. S.A. în calitate de vânzător, pe de o parte, și reclamanți în calitate de cumpărători, pe de altă parte.
Prin decizia civilă nr. 745R pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. 4365._, s-a admis recursul formulat de recurenții Hatisi F. și Hatisi E. împotriva deciziei nr. 1151A/30.11.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III – a Civilă și s-a modificat în tot decizia în sensul că: s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți Hatisi F. și Hatisi E. împotriva sentinței civile nr. 8967/22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis cererea principală și cererea conexă și s-a constatat existența continuă a dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentului nr. 15 situat în București, .. 42A, sector 2, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 755/29.11.1996 încheiat de pârâții C. I. și A. în calitate de cumpărători cu S.C. F. S.A. ca reprezentant al vânzătorului PMB, au fost obligați pârâții C. I. și C. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în litigiu.
Așadar, prin admiterea recursului, titlul de proprietate al reclamanților C. I. și A., în speță contractul de vânzare-cumpărare nr. 755/29.11.1996, a fost desființat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia.
Având în vedere concluziile raportul de expertiză specialitatea contabilitate întocmit de către d-na expert Florincescu D. E., rezultă că prețul actualizat al imobilului situat în București, .. 42 A, ., etaj. 3, apartament 15, sector 2 este de 18.046,32 RON.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata prețului actualizat și va obliga pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 18.046,32 lei reprezentând preț actualizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel, pârâtul M. Finanțelor Publice, considerând că hotărârea pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București este netemeinica și nelegala. fiind pronunțata cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
Prindecizia civilă nr. 454 A/17.04.2014 Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa respins ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente:
Din economia dispozițiilor art.50 alin. 2, 21 și 3 din Legea nr.10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, rezultă că în cazul desființării (fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, înțeles dedus din preved.art.20 alin.2 ind.1 din lege) contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, chiriașii cumpărători au dreptul, după caz, la restituirea prețului actualizat ori a prețului de piață, după cum contractele au fost constatate ca fiind încheiate cu eludarea ori cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, și într-un caz și în altul, însă, obligația restituirii prețului fiind stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, plata urmând a se face din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Tribunalul a apreciat că prin instituirea acestui raport juridic obligațional, legiuitorul a derogat de la normele generale prevăzute de art. 1337-1341 Cod civil, urmărind, în acest mod, să pună la dispoziția tuturor chiriașilor cumpărători ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate, posibilitatea de a primi prețul de la M. Finanțelor Publice - debitor unic în toate raporturile juridice având această situație premisă.
Așa fiind, invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive de către apelantul pârât, precum și a temeiurilor generale pentru angajarea răspunderii pentru evicțiune, apare ca vădit lipsită de fundament legal în condițiile în care prin norme speciale derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a înțeles să stabilească că legitimarea procesuală aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Altfel spus este exclusă, astfel, de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generală, respectiv dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicțiune.
Ca atare, susținerea apelantului Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că, nefiind parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și neavând nici o culpă, nu are calitate procesuală, nu poate fi primită.
Având în vedere că dispozițiile legale sus menționate incidente în cauză nu disting între prețul achitat și comisionul încasat la efectuarea vânzării, ci menționează obligația Ministerului Finanțelor Publice de restituire a întregului preț actualizat, Tribunalul a înlăturat și critica privind lipsa calității procesuale pasive cu privire la comisionul de 1% din preț.
Împotriva deciziei tribunaluluia declarat recurs pârâtul M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este netemeinică si nelegală, fiind pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
Recurentul pârât a învederat instanței excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru următoarele motive:
Prin calitate procesuala se înțelege titlul sau modul in care o persoana participă în raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte în proces.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic.
Stabilirea calității procesuale pasive implica, in speța, clarificarea prealabila a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.
Sub acest aspect, deși in practica instanțelor si chiar a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a conturat si opinia conform căreia obligația de plata ar fi întemeiata pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (in acest sens fiind decizia civila nr. 4929 din 29 oct. 2001 a CSJ), in condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare si constatării relei-credințe a cumpărătorilor in momentul încheierii contractului nu este justa o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 si urm. C. civ., in forma avuta la momentul introducerii acțiunii, întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie sa ajungă in situația in care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza si regula îmbogățirii fără justa cauza, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie sa aibă in vedere prețul actualizat, având în vedere în acest sens si dispozițiile art. 970 C.civ.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, . acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (in speța Primăria Municipiului București si prin mandatar . M. Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:
- existența unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni . raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituție) răspunzătoare;
- prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Finanțelor Publice. . Legii nr. 10/2001, legiuitorul a intervenit in acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului si, in plus, referindu-se numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justa cauza), si nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., in forma avuta la momentul la momentul introducerii acțiunii, "legea parților", neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent ca este vorba de repunerea pârtilor in situația anterioara in urma constatării nulității contractului).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanții din prezenta cauza, fără însa ca prin aceasta sa se creeze, așa cum s-a arătat, un raport obligațional direct intre persoanele îndreptățite sa primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătoreasca si M. Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
- pentru a retine opinia contrară, în sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice in astfel de acțiuni in justiție, reținere bazata pe argumente juridice, ar însemna ca prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., in forma avuta la momentul introducerii acțiunii. Or, in acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C.civ) si, in plus, novațiunea nu se prezuma, voința - animus donandi - de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 1130C.civ). Legiuitorul a procedat, in alte situații, când a urmărit, in interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, in actul normativ respectiv, novațiunea.
Nici dispozițiile art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa-i acorde calitate procesuala pasiva acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mult mai larg.
Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanții.
De asemenea, recurentul pârât consideră că în mod greșit instanța a admis acțiunea având in vedere dispozițiile art. 1337 din Codul civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vânzare-cumpărare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Aceasta tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București, față de pretențiile privind plata.
În opinia recurentului, nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere ca in prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
Recurentul pârât a invocat dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: " Daca lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul (Primăria Municipiului București) este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii in timpul evicțiunii."
Recurentul pârât a criticat sentința recurată și sub aspectul obligării Ministerului Finanțelor Publice la restituirea întregului preț, inclusiv a comisionului de 1% din preț.
Se precizează că nu a fost parte la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, mandatarul statului in încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, in temeiul Legii nr. 112/1995 fiind Primăria Municipiului București care a si încasat comisionul din prețul de vânzare al imobilului.
Conform prevederilor art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995: „Unitățile specializate, care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, să rețină comisionul de 1%, potrivit art. 13 lit. a) din legea sus-menționată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul 50.21, deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul 64.74, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A., după caz. "
Din textul de lege sus menționat reiese clar ca acest comision de 1% a fost reținut de către mandatarul Primăriei Municipiului București, in speța, .>
In concluzie, se arată că debitorii obligației de restituire a comisionului de 1% sunt Municipiul București prin Primarul General si .>
Recurentul pârât a susținut că instanța de fond a obligat M. Finanțelor Publice la restituirea unei sume care nu a intrat niciodată in patrimoniul său, provocându-i astfel un prejudiciu.
În opinia recurentului pârât, instanța de fond trebuia să dispună ca procentul de 1% prevăzut de dispozițiile normative mai sus invocate, sa fie restituit din prețul actualizat de partea care a încasat comisionul.
În final, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice si respingerii acțiunii, în principal, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva in cauza, iar in subsidiar, ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 1337 Cod civil, Legea nr. 10/2001.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât M. Finanțelor Publice, Curtea constată că potrivit art. 50 alin. 2 și alin. 3 din lege: „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin urmare, legiuitorul a înțeles să reglementeze în cuprinsul unui act normativ cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun al răspunderii pentru evicțiune, condițiile în care operează obligația de garanție pentru evicțiune, atât sub aspectul obiectului, cât și al părților raportului juridic deduse judecății.
Sub aspectul obiectului raportului juridic dedus judecății, dispozițiile legale cu caracter special cuprinse la art. 50 din Legea nr. 10/2001 pretind verificarea condiției ca contractul de vânzare-cumpărare ce a reprezentat titlul de proprietate al reclamantei - încheiat, după caz, cu respectarea sau cu eludarea Legii nr. 112/1995 - să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Sub aspectul părților raportului juridic obligațional, s-a instituit ex lege obligația de dezdăunare a cumpărătorului în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, indiferent de ipoteza legală în care se încadrează cumpărătorii, respectiv atât în ceea ce privește restituirea valorii de piață, cât și a prețului actualizat.
Aceste dispoziții legale constituie norme speciale, derogatorii de la dreptul comun privind obligația vânzătorului de a răspunde pentru evicțiune (art. 1341 C.civ.). Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamant se încadrează în ipoteza normei juridice.
Practica judecătorească, ca și practica instanței supreme sunt unitare în sensul reținerii calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni.
În raport de aceste prevederi speciale, dispozițiile art.1337 C. civ. nu sunt incidente în speță, Legea 10/2001 instituind o răspundere specială a Ministerului de Finanțe, derogatorie de la dreptul comun, potrivit căreia obligația de restituire a prețului actualizat revine apelantului parat M. Finanțelor Publice, iar nu Primăriei Municipiului București in calitate de vânzător.
În privința criticii privind obligația stabilită în sarcina recurentului-pârât de restituire a întregului preț actualizat, inclusiv a comisionului de 1%, Curtea reține următoarele:
Conform regulii de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă) aplicată prevederilor în discuție ale art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, se reține că, fiind stabilită în sarcina recurentului-pârât, obligația legală de restituire a prețului actualizat, legea nu distinge după cum a fost reținut sau nu din preț, înainte de virarea acestuia în contul extrabugetar, aflat la dispoziția recurentului, comisionul de 1% din preț, stabilit de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 112/1995, în favoarea unităților specializate a încheia contractele de vânzare-cumpărare.
Astfel, aspectele legate de încasarea sau nu a comisionului de 1%, nu prezintă relevanță, față de obligația stabilită în sarcina recurentului prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece vizează exclusiv raporturile juridice dintre entitățile implicate în mecanismul legal al încasării și restituirii, desocotirea reciprocă nefiind în măsură să afecteze dreptul expres conferit de lege reclamanților. Aceste aspecte exced cadrului procesual declanșat de cererea fostului cumpărător, de restituire a prețului achitat pentru cumpărarea imobilului.
În concluzie, față de cele ce preced, Curtea, constatând că prin decizia atacată cu recurs, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate, în raport de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, menținând ca legală hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 454A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. I. și C. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. BAC
Tehnored. GC 2 ex
Jud. apel: O. S., B. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 417/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
