Pretenţii. Decizia nr. 75/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 2515/303/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 75 R
Ședința publică de la 20.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât I. E., împotriva deciziei civile nr. 258A/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât I. E. personal și asistat de avocat Ș. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul reclamant P. M. reprezentat de avocat A. A., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Apărătorul recurentului pârât I. E. precizează că recurentul nu s-a folosit în paralel de două cărți de identitate.
Recurentul pârât I. E. personal, la solicitarea instanței, precizează că numitul I. G. F. domiciliază pe aceeași stradă, dar nu este în relații bune cu el, fiind rudă cu el, respectiv nepot de soră. Menționează că acesta a lucrat la firma intimatului.
Apărătorul intimatului reclamant P. M. solicită efectuarea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria sector 6 pentru a se comunica acele rapoarte de expertiză grafologică, pronunțate în dosarul nr._/2012 și care nu au fost contestate în apel.
Apărătorul recurentului pârât I. E. arată că în dosarul penal nu s-au efectuat două expertize, fiind efectuat doar un raport de constatare tehnico-științifică și care este o probă efectuată în dosarul de urmărire penală.
Verificând motivele de recurs, Curtea constată că se critică sub aspectul imposibilității recurentului de a administra probatoriu și se fac susțineri referitor la modul de apreciere a probatoriului, critici în raport de care Curtea consideră că cele două rapoarte de expertiză nu sunt relevante în soluționarea recursului.
Curtea acordă cuvântul părților pe fondul cauzei și pune în discuția părților aspectul referitor la nelegala citare.
Apărătorul recurentului pârât I. E. arată că au depus la dosar dovezi din care reiese că în zona respectivă sunt 3 sau 4 imobile care poartă același număr. Mai arată că recurentul a fost dat în judecată de alt vecin prin care i s-a solicitat anularea adresei de pe ..
Pe fond solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond. La instanța de apel au arătat că acesta nu a fost legal citat și ca dovadă este răspunsul comunicat de organele de poliție prin care se arată că cel care a semnat citația nu este una și aceeași persoană cu recurentul.
Arată că în momentul în care au formulat recursul și au motivat recursul au solicitat proba cu înscrisuri și și-au rezervat dreptul ca în cazul recalificării căii de atac să i se permită a administra și alte probe specifice apelului. La momentul recalificării căii de atac instanța le-a pus în vedere emiterea unei adrese către Primărie pentru a se clarifica situația juridică cu privire la imobil, dar după ce s-a primit acest răspuns nu li s-a mia permis a solicita alte probe, respectiv interogatoriu, martori și expertiză grafoscopică, cu toate că solicitară aceste probe.
Consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură privându-l pe recurent să-și formuleze apărările, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant P. M. solicită respingerea recursului. în ceea ce privește existența imobilului că situația este nelămurită din punct de vedere juridic și că este în curs de soluționare așa cum afirmă clientul său, arată că nu cunoaște. Raportat la adresa Primăriei Municipiului București care spune în mod clar că . din fosta stradă Tihuța, iar stradă este denumirea anterioară și că există identitate pentru imobilul de la nr. 8 de pe . de pe . denumiri. Să se constate că este imobilul la care domiciliază recurentul și că nu există dubii în acest sens.
În ce privește citația aflată la fila nr. 9 în care este menționată o altă . buletin arată că există două ipoteze posibile, fie acel I. F., pe care recurentul recunoaște că îi este rudă a semnat de primire, fie I. E. a semnat și a indicat . de identitate a nepotului. În ambele variante procedura din calea de atac a apelului, când se presupune că ar fi luat cunoștință pentru prima dată de existența acelei citații trebuia să se înscrie în fals, ceea ce nu a făcut, iar instanța de apel a reținut în mod corect acest aspect.
Arată că la filele 11 și 14 există alte două citații la aceeași adresă prin afișare, fapt ce raportat la dispozițiile art. 92 C.pr.civ. atestă că procedura de citare a fost legal îndeplinită și judecata s-a găsit în condiții de nelegalitate.
Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului pârât I. E. arată că au formulat plângere penală împotriva persoanei care a semnat citația.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 02.02.2012, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. E., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, la cursul de schimb al BNR valabil la data plății; la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7861/27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâtul I. E., si in consecință: a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 30.000 euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând restituire împrumut, sumă urmează a fi actualizată în raport de dobânda legală, începând cu data de 02.02.2012, data introducerii acțiunii, până la data plății efective, a fost obligată paratul la plata către reclamant a sumei de 6.420 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 29.09.2008 între reclamant, în calitate de împrumutător, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract unilateral de împrumut de consumație intitulat „chitanță”, având ca obiect suma de 30.000 euro, ce trebuia să fie restituită la data de 05.05.2011 (f.4).
Acordul de voință al părților a fost consemnat într-un înscris sub semnătură privată, scris în întregime, semnat și datat de pârâtul I. E., fiind astfel respectate condițiile prevăzute de art. 1180 Cod civil. În formularea acestei concluzii, instanța reține atât faptul că pârâtul nu a contestat înscrisul analizat, cât și neprezentarea pârâtului la administrarea interogatoriului, atitudine procesuală interpretată de către instanță ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, în baza art. 225 Cod procedură civilă.
Având în vedere disp. art. 1576 si 1584 C.civ., cât și mențiunile din chitanța analizată, instanța a constatat că pârâtului îi incumba obligația de rezultat de a restitui reclamantei suma de 30.000 euro la data de 05.05.2011, obligație necontestată, de altfel, de către pârât.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, instanța a constatat că pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului, deși această obligație îi incumba potrivit art. 1169 Cod civil, corob. cu art. 129 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, în baza art. 969 Cod civil, coroborat cu art. 1584 Cod civil, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 30.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6.420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru,a timbrului judiciar și a onorariului avocat achitate de către reclamant potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 258/A/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul-pârât I. E. împotriva acestei sentințe civile, ca nefondat .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Principalul motiv invocat de pârât în cererea de apel, astfel cum a fost recalificată în ședința publică de la 25.10.2013, a fost acela al nelegalei sale citări pe tot parcursul procesului, domiciliul apelantului – pârât fiind în București, . ., sector 6.
Totodată a arătat ca fiind fals faptul primirii citației, personal, la data de 13.02.2013, arătând că nu îi aparține nici semnătura și că nu îi corespund nici . numărul cărții de identitate.
Anexat cererii de apel au fost depuse copii de pe cărțile de identitate eliberate apelantului – pârât I. E. la data de 11.05.2011 cu . nr._, valabilă până la data de 21.08.2021, și pentru I. V. eliberată la data de 20.10.2011 . nr._ valabilă până la data de 1.04.2071.
În ambele cărți de identitate domiciliul este trecut ca fiind în București, Int. Tihuța nr. 8, sector 6.
Procedând la analizarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 9 din dosar, contestată de apelantul – pârât, se observă că aceasta a fost adresată numitului I. E. domiciliat în sector 6, București, Tihuța nr. 8, iar mențiunile efectuate de agentul procedural sunt acelea de „găsind pe I. E. subliniat destinatar, soț, acesta a primit semnând în fața agentului” dovada purtând semnătura primitorului actului, calitatea în care a primit actul – dest., iar actul de identitate al primitorului este trecut cu . nr._, date care nu se regăsesc pe copiile cărților de identitate depuse la dosar.
Însă, tribunalul a constatat că, tot pentru pârâtul I. E. cu CNP_ este depusă și cartea de identitate . nr._ valabilă pe perioada 3.03.2004 – 2108.2014, așa încât față de diferența între . numărul acesteia, față de cele menționate pe cartea de identitate invocată de apelantul – pârât și de datele notate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, tribunalul a considerat că singura modalitate în care se puteau contesta semnătura și celelalte mențiuni ale agentului procedural era aceea a procedurii înscrierii în fals față de disp. art. 100 alin. 4 C.pr.civ., potrivit cărora procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
De altfel, tribunalul a observat că și pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare prevăzută în prezenta cale de atac pentru primul termen de judecată acordat în cauză la data de 25.10.2013, aflată la fila 14 din dosar, este trecut destinatarul I. E., cu CI . nr._, date care nu au nici o legătură cu cele menționate în copiile cărților de identitate aflate la dosar.
D. fiind că apelantul – pârât nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existente în dosarul de fond, la termenul din 20.12.2013, arătând că solicită ca probatoriu doar înscrisurile de la dosar, tribunalul a considerat că nu poate fi primită susținerea acestuia sub aspectul invocat, față de disp. art. 100 alin. 4 C.pr.civ..
Ca răspuns la relațiile solicitate de tribunal, prin adresa nr._/27.02.2014, Primăria Municipiului București a arătat că . de . fosta . cu începere din . Dispoziției Primarului General nr. 537/6.05.1994), sector 6, București, a purtat următoarele denumiri: Aleea Nicușor; . anul 1964; . nr. 2512/1.08.1964 emisă de Sfatul Popular al Capitalei;. . anul 1994.
În evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986 deținute de instituție pe suport informatic fără actele care au stat la baza întocmirii acestora, figurează înscris imobilul cu adresa ., cu teren în suprafață de 507 mp, din care 80 mp construcții, proprietate particulară, categoria de folosință construcții și curții, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor: I. E..
Tribunalul a concluzionat că în baza acestei adrese nu se poate reține o indicare eronată a domiciliului pârâtului chiar cu diferența referitoare la stradă – . – fiind evident că este vorba de una și aceeași stradă și că domiciliul pârâtului I. E. a fost pe ., iar în prezent domiciliul acestuia este același, cu singura mențiune că . Tihuța, secțiune din fosta .> Acest aspect a fost confirmat și de planul topografic scara 1:2000 cu evidențe cadastrale din anul 1986 din care rezultă că pe . un singur număr poștal – nr. 8, anexat adresei emisă de PMB, care așa cum se poate constata, se află situat chiar la . dinspre . 6, existând similitudine între situarea domiciliului și denumirea străzii pe care se află imobilul pârâtului.
La acest termen de judecată apelantul – pârât, față de răspunsul primit prin adresa emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, susținând că mai multe imobile situate pe . același număr stradal, a mai solicitat completarea probei cu înscrisuri pe acest aspect.
Tribunalul, față de opoziția intimatului – reclamant a respins cererea de completare a probatoriului, față de termenul la care a fost formulată această solicitare, iar în condițiile în care intimatul – pârât nu a mai avut nici o probă de administrat la termenul anterior, adresa nr._/27.02.2014 emisă de Primăria Municipiului București fiind administrată din oficiu de tribunal, a considerat că aspectele invocate puteau fi solicitate la termenul la care a fost emisă adresa.
De altfel, susținerea apelantului – pârât în sensul că pe aceeași stradă mai multe imobile au același număr stradal nu poate fi primită în cauză, față de adresa nr._/27.02.2014 emisă de Primăria Municipiului București și față de planul de situație atașat acestei adrese, din care rezultă foarte clar că pe . . imobil este numerotat stradal nr. 8.
Tot la acest termen de judecată, apelantul – pârât a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriul părții adverse, testimonială și expertiză grafoscopică, intimatul – reclamant opunându-se acestei cereri apreciind că apelantul este decăzut din dreptul de a mai administra probe.
Tribunalul a constatat că apelantul – pârât este decăzut din dreptul de a mai solicita probe pentru administrare, având în vedere că prima zi de înfățișare a avut loc la termenul din 20.12.2013 și în cauză nu este incident nici unul din cazurile reglementate de disp. art. 138 alin. 1 C.pr.civ..
În acest context, tribunalul constată că prin cel de al doilea motiv de apel, apelantul – pârât a susținut că nu a împrumutat niciodată de la intimatul – reclamant suma de 30.000 euro, ci la data respectivă a împrumutat doar suma de 10.000 lei echivalentul a 3.000 euro, fapt pe care urma a-l dovedi cu martori.
De asemenea, chitanța invocată de reclamant denumită „contract de împrumut” nu a fost scrisă de apelantul – pârât, ci de reclamant. În opinia apelantului, pe această chitanță se poate observa că scrisul ce reprezintă suma trecută în chitanță este îngroșat față de restul celor consemnate și al patrulea zero a fost adăugat ulterior de către reclamant, care a scris chitanța.
În privința probelor administrate, apelantul – pârât a arătat că nu a fost niciodată legal citat la interogatoriu, iar mărturiilor martorilor audiați în cauză sunt mincinoase.
Or, sub aceste aspecte, tribunalul a constatat că așa cum s-a reținut mai sus, apelantul – pârât nu a solicitat probe spre administrare în termenul prevăzut de lege, iar în privința nelegalei sale citări la interogatoriu, tribunalul urmează a reține aceleași considerente expuse la analizarea primului motiv de apel.
Tribunalul a observat că apelantul – pârât a recunoscut existența contractului de împrumut, însă a contestat doar cuantumul sumei împrumutate, dar față de valoarea acestei sume în raport de disp. art. 1191 C.civ., în cauză nici nu putea fi încuviințată proba testimonială cu privire la acest aspect.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut susținerile intimatului – reclamant formulată în cuprinsul întâmpinării, care nu au fost contestate de apelantul – pârât, în sensul că apelantul a formulat . penala împotriva intimatului, in care a invocat aceleași aspecte ca in cererea pendinte. Important de subliniat este faptul ca, in cursul cercetărilor penale efectuate de Secția 21 Politie, s-au efectuat doua expertize grafologice, în ambele concluzia fiind ca înscrisul nu a fost întocmit cu instrumente de scris diferite, ca nu exista adăugiri sau alt fel de denaturări sau alterări ale acestuia si, de asemenea, ca semnătura aparține apelantului.
Plângerea a fost înregistrată la secția de politie sub nr._/09.12.2012, iar numărul dosarului penal este_/P/2012. Politia, la data de 05.08.2013, a înaintat dosarul către P. de pe lângă Judecătoria sector 6 cu propunere de neîncepere a urmăririi penale.
Or, atâta timp cât prin două expertize de specialitate au fost contestate toate susținerile apelantului – pârât formulate în apel, tribunalul consideră că în mod corect prima instanță a admis cererea formulată de reclamant și a constatat sub aspectul dovedirii acordului de voință al părților respectarea condițiilor prevăzute de art. 1180 C.civ..
Împotriva acestei decizii a declarat, in termen legal, prezentul recurs pârâtul I. E..
In motivarea cererii de recurs se arata, in esenta, urmatoarele:
In mod eronat instanța de apel a apreciat ca procedura de citare cu recurentul pârât la fond a fost legal îndeplinita.
Conform art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod proc. civ. hotarara se casează când este data cu incalcarea formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 C.p.c.
Recurentul pârât a arătat că la judecarea fondului cauzei, procedura de citare a fost viciata, acesta nefiind legal citat.
De asemenea recurentul pârât reiterează ca este fals faptul ca a primit personal citația (cu copie acțiune) in data de 13 februarie 2012.
După cum se poate lesne observa, semnătura de pe citație nu-i aparține recurentului pârât, iar . numărul cârtii de identitate cu care s-ar fi legitimat nu corespund cârtii de identitate a acestuia.
Pe citație apare . nr._, pe când CI a recurentului pârât are . nr._.
Pe celelalte dovezi de citare apare mențiunea ca citarea s-ar fi făcut prin afișare întrucât nu s-ar fi găsit nicio persoana la adresa indicata, fapt deloc adevărat.
Cu toate acestea, litigiul s-a judecat fără ca recurentul-pârât sa aibă cunoștința de acesta, acesta neprimind vreo citație, intimatul - reclamant, care este vecin cu recurentul-pârât, având grija sa nu-i parvină nicio citație, (. învecinează cu .> Conform dispozițiilor art. 100 alin 1. pct. 7 C.p.c. „procesul verbal incheiat de cel însărcinat cu inmanarea actului de procedura trebuie sa cuprindă numele si calitatea celui căruia i s-a făcut inmanarea sau locul unde s-a făcut afișarea"
După cu se poate observa prin motivele de apel (recurs) recurentul –pârât a învederat instanței de judecata faptul ca nu a primit nicio citație si faptul ca citația din data de 13 februarie 2012 nu i-a fost comunicata intrucat nici semnătura de pe aceasta ii nici . numărul cârtii de identitate nu-i aparatine acestuia.
Susține instanța de apel ca recurentul -pârât nu a probat acest fapt intrucat nu s-a înscris in fals.
Cu toate ca este evident acest fapt, recurentul pârât a solicitat instanței de apel, prin motivele de apel, in cadrul probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către organele de politie pentru a comunica cui aparțin cu . nr._, pentru a face dovada ca aceasta nu-mi aparține.
Instanța de apel, insa, nu a luat in considerare aceasta proba solicitata, multumindu-se sa susțină ca nu m-am înscris in fals.
SE face referire la art. 129 alin 5 C.p.c. si se arata ca recurentul - pârât a solicitat, de asemenea, instanței de judecata, după comunicarea răspunsului Primăriei Municipiului București, sa-i permită sa depună la dosar înscrisuri doveditoare care atesta faptul ca pe . exista o situație juridica încurcata, respectiv ca exista mai multe imobile ce același număr, insa si aceasta proba i-a fost respinsa pe motiv ca a fost decăzut si ca nu sunt incidente cazurile reglementate de disp. art. 138 alin l C.p.c., cu toate ca acest fapt a reieșit din dezbateri.
Recurentul pârât a arătat că . se afla cel puțin 5 imobile care nu au legatura cu imobilul proprietatea acestuia, acesta aflandu-se in litigiu cu proprietarii acestora, așa incat cererea era vădit întemeiata. (Din expertiza efectuata in dosarul nr._/303/2010 — Judecătoria Sectorului 6 București, imobilul in care locuiește recurentul pârât se afla, conform actului de proprietate, in ., conform încheierii de rectificare nr._/17.09.1998 in ., iar in urma poziționării planului topografic ar fi situat pe . 6. )
In consecința, recurentul pârât arată că susținerea acestuia ca nu a primit citația este reala.
Recurentul pârât arată că în ce privește celelalte probe solicitate, instanța de judecata i le-a respins le motiv ca cererea de completare a probatoriului a fost formulata tardiv, acesta fiind decăzut din dreptul de a mai solicita probe pentru administrare, avand in vedere ca prima zi de înfățișare a avut loc la termenul din data de 10.12.2013 si in cauza nu este incident niciunul din cazurile reglementate de dispozitiile art. 138 alin 1 C.p.c."
După cum se poate observa din motivele de apel (recurs), recurentul pârât prin cererea inițiala nu putea solicita alte probe in afara de inscrisuri intrucat instanța de fond calificase calea de atac a hotărârii de fond ca Fiind recursul.
Insa, recurentul -pârât a învederat instanței de judecata, prin motivele de recurs (apel), faptul ca daca instanța superioara va califica calea de atac ca fiind apelul acesta își rezervă dreptul de a solicita si alte probe specifice apelului. Aceste probe constau in interogatoriu, martori, expertiza grafoscopică.
La data de 20.12.2013, instanța nici măcar nu a luat act de faptul ca recursul este apel si a dat cuvântul pe acesta. Nelamurindu-se situația caii de atac recurentul pârât a solicitat casarea cu trimitere a hotărârii recurate (apelate) având in vedere ca procedura de citare cu recurentul pârât a fost grav viciata. Cererea de suplimentare a probatoriului a fost făcuta prin insasi calea de atac: ,, in cazul in care instanța va stabili ca prezenta cauza este supusa apelului recurentul pârât solicită si probe admisibile în apel.
Susținerea instanței de apel ca recurentul pârât nu a solicitat suplimentarea probatoriului sau ca acesta s-a făcut tardiv este neintemeiata.
Curtea Europeana a drepturilor Omului a statuat ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul pârtilor de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980 . nr. 37, p 16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt in mod real ascultate adică in mod corect examinate de către instanța sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de proba ale pârtilor, cel puțin pentru a aprecia (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. "47.287/99, paragraf 80, CEDH 2004-1, si Hotărârea V. der Hurk împotriva Glandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p.19, paragraful 59).(...)
In ce privește acțiunea intimatului - reclamant, recurentul pârât arată ca aceasta a fost pornita cu rea credința, intrucat acesta nu a împrumutat niciodată de la intimatul reclamant suma de 30.000 Euro, la data respectiva recurentul împrumutând suma de 10.000 ei, echivalentul a 3.000 Euro si nu 30.000 Euro.
In ce privește chitanța pe care reclamantul o denumește contract de împrumut, aceasta nu a fost scrisa de recurentul pârât ci de reclamant.
Nu știu daca instanța de fond a verificat originalul acestei chitanțe insa, chiar si din copia depusa la dosar, se vede ca scrisul ce reprezintă suma trecuta in chitanța este ingrosat fata de restul scrisului, recurentul pârât învederează instanței de judecata ca suma reala este de 3.000 Euro si nu 30.000 Euro, al patrulea zero fiind adăugat ulterior de către reclamant, care scris chitanța.
In ce privește administrarea probelor din dosar, recurentul pârât face mențiunea ca nu a fost niciodată citat la interogatoriu, nestiind de prezentul litigiu, așa cum a mai arătat.
In ce privește mărturia martorului M. G., aceasta este mincinoasa, acesta neparticipand la acordarea așa zisului împrumut, impotriva acestuia depunand plângere penala pentru fals in declarații.
De asemenea, si mărturia martorului P. I. este mincinoasa, acesta cunoscând cuantumul real al sumei împrumutate.
Recurentul pârât arată că după ce a aflat de dosar si i-a cerut explicații cu privire la declarația data, acesta s-a justificat zicând ca „așa i-a cerut șeful", si daca nu se supunea ar fi fost dat afara din serviciu, martorul fiind angajat la societatea reclamantului.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 si 9, art. 312 si urmat. Cod proc. civ..
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Sunt nefondate criticile referitoare la modul în care instanța de apel ar apreciat că procedura de citare a fost legal îndeplinită în fața primei instanțe.
Astfel, în ce privește faptul că pentru termenul de judecată din data de 07.06.2012, care a fost primul termen de judecată în fața judecătoriei, citația nu ar fi fost primită de pârât, deși există pe procesul verbal de comunicare a citației depus la fila 9 dosar fond, mențiunea că a fost comunicată sub semnătură, destinatarului, Curtea constată că s-a relevat într-adevăr, prin relațiile comunicate în recurs de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor – Municipiul București (f.65 dosar recurs) că actul de identitate menționat ca aparținând primitorului acelei citații nu a aparținut pârâtului I. E., ci numitului I. G. F., despre care, de altfel, pârâtul a arătat instanței de recurs că este nepotul său de soră.
Pe de alta parte, Curtea constată oricum irelevantă această împrejurare, întrucât la termenul din 07.06.2012 nu s-a dispus nici o măsură de natură să-l prejudicieze pe pârât, pricina amânându-se pentru ca reclamantul să timbreze cerere și să-și pregătească apărarea.
In schimb, la următoarele două termene de judecată în fața judecătoriei, din data de 28.06.2012 si 13.09.2012, la acest ultim termen avand loc judecata cauzei, procedura de citare cu pârâtul a fost legal îndeplinită, astfel cum atestă procesele verbale depuse la filele 11 și 14 dosar fond, judecata cauzei având loc la 13.09.2012 pentru când pârâtul fusese citat legal, în modalitatea afișării citației la domiciliul său, modalitate de comunicare a citației perfect legală, conform art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă
În mod evident, nu poate fi primită susținerea recurentului că nu este adevărat că nu s-ar fi găsit nicio persoană la adresa sa, aceasta fiind o simplă susținere, în vreme ce mențiunea agentului procedural făcută în acest sens pe procesul-verbal de comunicare a citației, face dovada până la înscrierea în fals, conform art. 100 alin. 4 C.pr.civ..
Sub acest aspect, este foarte corectă motivarea tribunalului, în sensul că atâta timp cât pârâtul nu a uzat de procedura înscrierii în fals și cat timp, evident, falsul nu a fost dovedit, procesul verbal de comunicare a citației pentru termenul la care a avut loc judecata,în fața primei instanțe (13.09.2012), face dovadă deplină atât în sensul că la domiciliu nu a fost găsită nicio persoană, cât și în sensul că citația a fost afișată pe usa locuintei destinatarului, conform art. 100 alin. 4 C.pr.civ..
Este, de asemenea, o simplă susținere a recurentului, fără nicio consistență juridică și neprobată ca atare afirmația că reclamantul, care este vecin cu el, a avut „grijă” să nu-i parvină nici o citație.
Curtea înlătură si susținerile recurentului referitoare la faptul că ar exista mai multe imobile cu aceeași adresă poștală, susținerea fiind evident inconsistentă, atâta timp cât pârâtul însuși are acea adresă menționată ca atare în actul său de identitate și citarea s-a făcut la domiciliul său, iar, pe de alta parte, din adresa nr._/27.02.2014 emisă de Primăria Municipiului București și planul de situație atașat acestei adrese, rezultă foarte clar că pe . . imobil este numerotat stradal nr. 8.
Asadar, chiar daca procedura de citare pentru primul termen de judecată din data de 07.06.2012 in fata judecatoriei ar fi considerata nelegal îndeplinită, această împrejurare nu are consecințe asupra sentinței pronunțate, atâta timp cât la acest termen de judecata nu s-a judecat cauza, iar la termenul când a avut loc judecata cauzei din 13.09.2012 procedura de citare cu pârâtul a fost legal îndeplinită.
Curtea constată nefondate și criticile aduse referitor la respingerea de către tribunal a probelor solicitate la termenul din data de 28.02.2014, constatând că în mod corect tribunalul a reținut că a operat decăderea apelantului pârât din dreptul de a mai administra probe, prin neformularea acestor cereri de probe in conditiile legale fixate de art. 292 C.pr.civ..
Astfel, din verificarea dosarului de apel, reiese cu evidență faptul că prin cererea de apel paratul a facut doar niste referiri generale, in sensul ca solicita proba cu inscrisuri si orice proba care ar reiesi din dezbateri, iar in cazul in care instanta va califica acea cale de atac ca apel va solicita si probe admisibile in apel.
La primul termen de judecata in apel, din data de 25.10.2013, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel, iar la urmatorul termen de judecata din 20.12.2013, când s-au formulat cererile de probe, apelantul pârât a precizat că solicită exclusiv înscrisurile de la dosar (probe care erau de altfel deja administrate ) și nu a înțeles să solicite alte probe.
Nu poate fi primită apărarea recurentului, în sensul că nu putea solicita alte probe în afară de înscrisuri, întrucât instanța de fond calificase calea de atac ca fiind recurs, întrucât tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel încă de la primul termen de judecată în apel, anume la 25.10.2013, anterior termenului din 20.12.2013 când s-au pus în discuție cererile de probe și când apelantul pârât și-a precizat poziția în felul arătat mai sus.
Așadar, apelantul pârât la termenul din 20.12.2013, când și-a precizat acea poziție, cunoștea deja că tribunalul calificase calea de atac ca fiind apel, și era în măsură să solicite probele pe care le dorea.
Se susține de către recurent că prin cererea de recurs (apel) a arătat că în situația în care instanța va stabili că acea cale de atac este apelul, va solicita și probe admisibile în apel.
Această simplă referire generală nu a investit instanța cu nici o cerere de probe, atata timp cat nu au fost indicate in concret aceste probe, iar la termenul de formulare de probe apelantul pârât avea obligația să solicite probele pe care le considera utile.
În ce privește susținerea că la data de 20.12.2013 instanța nici măcar nu a luat act de faptul că recursul este apel, a dat cuvântul pe acesta, iar ”situația căii de atac a fost nelămurită”, Curtea constată că reprezintă o evidentă falsificare a adevărului, încheierea de la primul termen de judecată în apel din 25.10.2013 (f.34 dosar apel) relevând cu evidență faptul că tribunalul în mod expres, de altfel în prezența avocatului apelantului pârât, și luând concluziile acestuia, a calificat calea de atac ca fiind apel.
În această situație, Curtea nu înțelege în ce fel îi rămăsese nelămurită situația căii de atac recurentului pârât și apreciază aceste susțineri ca o dovadă de rea credință din partea acestuia.
Referirile făcute de recurentul pârât la art. 6 din C.E.D.O sunt total neavenite în cauză, dreptul de acces la justiție nesemnificând faptul că părțile pot să-și exercite drepturile procesuale în ce condiții doresc acestea, ci condițiile de exercitare sunt fixate de legiuitor, printre aceste condiții fiind și cele prevăzută de art . 292 si art. 138 C.pr.civ.. în raport de care cererea de probe trebuia formulată prin cererea de apel sau, in orice caz, cel mai târziu la prima zi de înfățișare in apel, primă zi de înfățișare care s-a consumat la 20.12.2013.
Curtea constată și faptul că probele pe care recurentul pârât susține că dorea să le administreze, anume interogatoriu, martori și expertiză grafoscopică nu reprezentau probe a căror necesitate să fi rezultat în urma comunicării de către Primăria Municipiului București a relațiilor solicitate de către tribunal, din oficiu, la termenul din 20.12.2013, ci erau probe care puteau fi puse în discuție de la bun început. Asadar, nu era incident art. 138 pct. 2 C.pr.civ., cum corect a apreciat tribunalul, iar sanctiunea decaderii nu era lasata la latitudinea instantei, odata ce intimatul reclamant s-a opus, fata de disp. art. 103 C.pr.civ..
În final, în ce privește criticile formulate pe fondul soluției recurate, referitoare la faptul că înscrisul constatator al contractului de împrumut ar fi fost scris de reclamant și ar fi fost falsificat material, în sensul modificării sumei datorată de la 3.000 euro la 30.000 euro, și referitor la proba cu interogatoriu și declarația de martor, Curtea constată că vizează situația de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului, ceea ce reprezintă critici de netemeinicie, ce nu pot face obiectul recursului, care este reglementat pentru motive exclusiv de nelegalitate.
Iar referitor la necitarea pârâtului la interogatoriu, așa cum am arătat mai sus, Curtea constată că procedura de citare cu pârâtul pentru termenul din 13.09.2012, când a fost depus la dosar interogatoriu pentru a fi administrat, a fost legal îndeplinită.
În concluzia celor expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefundat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, nefiind incidente motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 5 si 9 c.pr.civ., iar în baza art. 274 Cod procedură civilă îl va obliga pe recurent la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimat reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât I. E., împotriva deciziei civile nr. 258A/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M..
Obligă pe recurent la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.F.G.
Tehnored. T.I.
2 ex./28.01.2015
Jud. fond:
I. P.
L. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 76/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
