Anulare act. Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 11513/4/2008
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 138 R
Ședința publică din data de 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursurile declarate de recurenții pârâți B. O., B. M. și de recurenta intervenientă C. L. împotriva deciziei civile nr. 1087A/ 04.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C., cauza având ca obiect „anulare act, pretenții”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29.01.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 23.12.2008, înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta J. E. L., fostă O., și a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/09.11.2007 de BNP A. M. care a avut ca obiect înstrăinarea imobilului situat în București, ., sector 4 compus din teren în suprafață de 210 mp și construcția existentă pe acesta având trei camere, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivul de nulitate invocat de către reclamant constă în faptul că pârâta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare, întrucât considera că se impune majorarea prețului, astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr._ din 20.07.2005.
Reclamantul mai invoca faptul că pârâta a înstrăinat către o terță persoană imobilul care a făcut obiectul antecontractului și care făcea obiectul unui litigiu în fața instanțelor judecătorești, ceea ce demonstrează reaua credință a promitentei vânzătoare.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/09.11.2007 este considerat de către reclamant a fi nul absolut deoarece are la bază o cauză ilicită și imorală, mai ales că promitenta vânzătoare a vândut altei persoane la un preț mai mic decât prețul avut în vedere în primul antecontract.
La data de 04.05.2009 reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a numiților B. M., B. O. și C. L. care la data de 09.11.2007 au încheiat un contract de vânzare-cumpărare tocmai cu privire la imobilul ce a făcut obiectul antecontractului invocat de către reclamant.
Reclamantul precizează că pârâta J. E. L. a cesionat la data de 22.12.2005 drepturile litigioase cu privire la imobilul în cauză către numitul B. M. care este căsătorit cu B. O., ambii având calitatea de vânzători în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat prin acțiunea introductivă.
Pârâta L. E. J. a depus la data de 23.02.2009 note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâta C. L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane.
La data de 11.01.2010 reclamantul a depus o cerere prin care modifică, precizează și întregește acțiunea introductivă și cererea completatoare în sensul că solicită instanței, inclusiv să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1804/22.12.2005, să dispună repunerea tuturor părților în situația anterioară și să dispună radierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/2007.
Pârâta J. E. L. a decedat la data de 05.06.2010, fiind moștenită de către B. M., în calitate de legatar universal, conform certificatului de moștenitor testamentar nr. 78 din 02.09.2010.
Prin încheierea de la termenul din 04.10.2010, s-a respins excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată a altor persoane, excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor și restabilirea situației din cartea funciară și excepția inadmisibilității chemării în judecată a mai multor persoane care au fost părți în acte juridice diferite.
La data de 29.11.2010, B. M., în calitate de moștenitor al pârâtei J. E. L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului M. C. la plata prețului stipulat în antecontract, respectiv a sumei de 165.000 RON actualizată, începând cu data de 16.05.2005.
În motivarea cererii se arată că promitentul cumpărător trebuia să plătească prețul pentru a putea încheia actul de vânzare-cumpărare, deoarece altfel se află în situația în care nu și-a executat propriile obligații dar cere anularea altui contract de vânzare-cumpărare care a fost legal întocmit.
Pârâtul reclamant B. M. arată că cererea reconvențională trebuie admisă, în situația în care este admis capătul trei de cerere din acțiunea reclamantului și se dispune repunerea părților în situația anterioară. Sub acest aspect, se precizează că vânzătorul are dreptul la preț, adică la suma reactualizată de la data nașterii obligației.
Prin sentința civilă nr. 4273/03.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâții B. M. (atât în calitate de moștenitor al defunctei J. E. L., cât și în nume propriu ), B. O. și C. L., ca neîntemeiată și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul B. M. în contradictoriu cu reclamantul M. C., de asemenea, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că contractul de cesiune de drepturi litigioase este valabil, deoarece dobândirea dreptului de proprietate de către cesionar este condiționată de câștigarea litigiului, astfel că nu se poate reține transferarea frauduloasă a dreptului de proprietate a bunului. B. M. a cumpărat pe riscul lui drepturile litigioase cu privire la imobil.
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/2007 încheiat între pârâții B. M. și B. O., pe de o parte, și pârâta C. L., pe de altă parte, Tribunalul, având în vedere dispozițiile deciziei civile nr. 1141/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București, a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile legale referitoare la vânzarea bunului altuia. Prin urmare, a arătat tribunalul, nulitatea absolută pentru cauză ilicită intervine doar în situația în care atât vânzătorul, cât și cumpărătoarea au fost de rea credință, ceea ce în speță nu era cazul, din moment ce pârâta C. L. beneficiază de prezumția de bună credință aplicabilă terțului care s-a bazat pe cele consemnate în cartea funciară.
Tribunalul precizează că reclamantul este la rândul lui culpabil, pentru că nu a fost suficient de vigilent pentru a nota în cartea funciară numeroase litigii pe care le-a avut cu J. E. L. și cu pârâtul B. M..
În privința celorlalte capete de cerere din acțiunea principală, tribunalul a apreciat că se impun a fi respinse, ca o consecință a respingerii capetelor de cerere având ca obiect acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare de drepturi litigioase, respectiv vânzare-cumpărare.
În privința cererii reconvenționale formulate de pârâtul B. M., tribunalul a observat că nu poate fi primită, din moment ce situația premisă care a generat-o, și anume, admiterea cererii reclamantului de repunerea părților în situația anterioară, nu este îndeplinită.
Prin decizia civilă nr. 1087/A/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă s-a respins excepția inadmisibilității apelului formulat de către apelanții B. M. și B. O., au fost admise apelurile formulate de către apelanții intervenienți B. M. și B. O., respectiv de către apelantul reclamant pârât M. C., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că au fost admise în parte, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/09.11.2007, a fost obligat apelantul pârât M. C. la plata către pârâtul reclamant B. M. a sumei de 65.000 lei, diferență de preț reactualizată de la data de 18.06.2008 până la data plății efective și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul pârât M. C. tribunalul a observat că cesiunea de drepturi litigioase a avut loc în anul 2005 și era licită, astfel că, instanța de fond a apreciat corect că nu se impunea a fi anulat. Intenția pârâților B. M. și B. O., cesionari, de a dobândi în final dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu atrage lipsa cauzei, mai ales că achiziționarea unui drept litigios este o instituție reglementată de lege.
Cu toate acestea, a arătat tribunalul, situația este diferită în cazul contractului de vânzare-cumpărare prin care soții B. au transmis către pârâta C. L. însuși dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul unui titlu - contractul de cesiune de drepturi litigioase - care nu le conferea acest drept, din moment ce contestația judiciară care greva dreptul a fost tranșată în defavoarea cesionarilor vânzători, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 1144/A/05.10.2007 de admitere a acțiunii formulate de reclamantul M. C., în calitate de cumpărător, în contradictoriu cu pârâta J. E. L. (autoarea pârâților B.), în calitate de vânzătoare, constatându-se intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului situat în București, ., Sector 4.
Față de cele arătate, tribunalul a reținut că pârâții B. au fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare 2413/2007, deoarece acesta a fost încheiat la mai mult de o lună de la momentul pronunțării deciziei civile nr. 1144/A/2007 (care este o hotărâre judecătorească definitivă).
Tribunalul a mai reținut că și pârâta C. L. a fost de rea credință la încheierea contractului nr. 2413/2007, deoarece în extrasul de carte funciară obținut pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2413/2007, se menționează inclusiv sentința civilă nr. 806/07.02.2006 prin care a fost respinsă cererea formulată de J. E. L. de desființare a precontractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din ., respectiv decizia civilă nr. 1804/15.11.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, prin care a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul reclamant B. M. și decizia civilă nr. 1005/29.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, prin care sentința a rămas irevocabilă.
Prin urmare, tribunalul a apreciat, în raport de hotărârile judecătorești arătate mai sus și menționate în cartea funciară, că cumpărătoarea C. L. avea cunoștință despre faptul că imobilul, care forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/2007, făcuse anterior obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare care nu a fost desființat, ci a fost constatat ca fiind valabil de către instanțele judecătorești. Existența în cartea funciară a mențiunilor referitoare la litigiile legate de antecontract și validarea acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, trebuia să o determine pe cumpărătoare să verifice situația juridică a imobilului, astfel că, dacă ar fi depus minime diligențe, cumpărătoarea ar fi aflat că antecontractul a fost validat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, într-un litigiu care, de asemenea, era pe rolul instanțelor judecătorești și fusese soluționat prin decizie definitivă la data încheierii contractului nr. 2413/2007.
Față de toate cele arătate anterior, tribunalul a considerat că se impune constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2413/2007.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții pârâți B. M. și B. O., tribunalul a constatat ca fiind întemeiat, deoarece consecința procesuală a soluției de admitere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2413/09.11.2007 este aceea a examinării cererii reconvenționale formulate de pârâtul B. M., care a fost respinsă de către instanța de fond, ca neîntemeiată, în considerarea faptului că nu se impune repunerea părților în situația anterioară, câtă vreme au fost menținute contractele atacate.
Tribunalul a avut în vedere că prin cererea reconvențională, pârâții B. au solicitat obligarea reclamantului la plata prețului vânzării, respectiv la plata sumei de 165.000 lei noi, reactualizată de la data nașterii obligației de plată, până la data plății efective.
Tribunalul a reținut că prin precontractul de vânzare-cumpărare încheiat între J. E. L. și M. C. s-a convenit asupra prețului vânzării ca fiind 1._ lei vechi, respectiv 165.000 lei noi, din care a fost achitată cu titlu de avans, la data autentificării precontractului, suma de 100.000 lei, rămânând de achitat diferența de preț de 65.000 lei. Prin urmare, în temeiul art. 1361 Cod civil, reclamantul are obligația de a plăti diferența de preț. Tribunalul a considerat că procesul verbal întocmit la data de 11.08.2005 de B. D. S., din care rezultă că proprietatea vânzătoare J. E. L. l-a notificat pe promitentul cumpărător M. C. să se prezinte pentru a i se restitui avansul de 100.000 lei, nu dovedește plata diferenței de preț, în condițiile în care nu există nicio dovadă că promitentul cumpărător ar fi ridicat suma consemnată la dispoziția sa prin recipisa 357/2005. În fine, tribunalul a observat că nu există nicio dovadă că promitentul cumpărător M. C. ar fi ridicat această sumă sau că oferta reală ar fi fost urmată de o cerere de validare, în condițiile art. 589 Cod procedură civilă. Diferența de preț care trebuie plătită de către cumpărător trebuie actualizată, în opinia tribunalului, de la data de 18.06.2008 și până la data plății efective, deoarece obligația promitentului cumpărător de plată a diferenței de preț a fost suspendată, conform art. 1364 din vechiul Cod civil, până la soluționarea irevocabilă (prin decizia civilă nr. 1078/2008 a Curții de Apel București) a diferendului referitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, asimilabilă unei tulburări a promitentului cumpărător în dreptul său. Faptul că au trecut mulți ani de când reclamantul trebuia să plătească diferența de preț, nu a fost considerat relevant de către tribunal, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit că neîncheierea contractului a fost cauzată de culpa promitentei vânzătoare.
Tribunalul a observat că excepția de neexecutare a contractului de către promitentul cumpărător a fost propusă în litigiul anterior, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1078/18.06.2008 și a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel încât, puterea de lucru judecat a respectivei decizii, nu poate fi eludată.
În fine, tribunalul a precizat că nu se poate reține intervenirea rezoluțiunii contractului pentru neplata prețului, din moment ce rezoluțiunea contractului nu operează de drept, ci trebuie constatată, pe cale judiciară, ceea ce nu s-a solicitat în cază.
Împotriva deciziei din apel, au declarat recurs pârâta C. L. și pârâții B. O. și B. M..
Ambele recursuri au fost declarate în termen.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
După cum rezultă din încheierea de la termenul din data de 13.11.2014, (filele 31, 32 dosar recurs), Curtea a constatat că recurenta intervenientă C. L. fusese citată pentru termenul respectiv cu mențiunea timbrării căii de atac cu suma de 2875 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar, dar nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru, astfel că efectele neîndeplinirii obligației de timbrare cu suma și în termenul stabilit de către instanță, vor fi arătate în decizia de soluționare a recursurilor.
La ultimul termen de judecată, recurenta C. L. a depus la dosar precizări privind taxa de timbru și a arătat că, conform Legii nr. 146/1997 nu are obligația de a timbra, mai ales că nu a fost citată cu această mențiune și că prin taxa stabilită direct în recurs i se blochează accesul la justiție.
Recursul declarat de către recurenții pârâții B. O. și B. M. a fost legal timbrat cu suma de 566 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limitele motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de către intervenienta C. L. prin care se susține, în esență, greșita reținere de către tribunal a relei credințe a cumpărătoarei din contractul nr. 2413/09.11.2007 și greșita constatare a nulității absolute a respectivului contract, se impune a fi anulat în condițiile dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, deoarece aceasta este sancțiunea care intervine în cazul neîndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Susținerile recurentei conform cărora, nu ar fi fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, nu sunt adevărate, deoarece, după cum s-a arătat și în încheierea de la termenul din 13.11.2014, la fila 17 dosar se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurenta intervenientă în care se face mențiune despre obligația de timbrare.
Susținerile recurentei interveniente conform cărora nu ar avea obligația de a timbra, sunt greșite, deoarece aceasta a declarat recurs cu privire la soluția de admitere în parte a cererii principale dispusă de către instanța de apel, astfel că taxa de timbru a fost calculată la valoarea bunului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat. Prin urmare, partea care a declarat calea de atac împotriva soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare are obligația de a timbra, atâta timp cât nu formulează cerere de ajutor public judiciar sau cerere de reexaminare a taxei de timbru. Faptul că recurenta intervenienta nu a fost obligată să plătească taxa de timbru în fața primei instanțe și în fața instanței de apel este rezultatul calității procesuale pe care o avea, și anume intervenientă forțată la judecătorie, respectiv intimată la tribunal.
Recursul declarat de către pârâții B. M. și B. O. conține, în principal, critici cu privire la soluția dată cererii reconvenționale, deoarece recurenții consideră că reclamantul intimat M. a devenit proprietar asupra imobilului prin decizia definitivă nr. 1044/A/2007 și nu prin decizia irevocabilă nr. 1078/2008 pronunțată de Curtea de Apel București. În aceste condiții, recurenții consideră că reactualizarea diferenței de preț care trebuie achitată de către intimatul reclamant M. trebuie făcută cel mai târziu începând cu data de 05.10.2007, deoarece hotărârile definitive sunt și executorii.
Curtea reține că această susținere a recurenților este corectă, deoarece potrivit codului de procedură civilă de la 1865, hotărârile definitive sunt executorii, cu excepția cazurilor în care există o prevedere legală contrară, ceea ce nu era cazul în privința hotărârilor judecătorești având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Așadar, vânzătorul dintr-un contract de vânzare-cumpărare a cărui intervenire a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească care ține loc de act autentic este ținut de obligația de plată a prețului, sau a diferenței de preț, cum era cazul în speță, de la momentul la care respectiva hotărâre judecătorească era definitivă și executorie.
În consecință, soluția tribunalului de obligare a reclamantului pârât la plata sumei de 65.000 lei cu titlu de diferență de preț, trebuie modificată în privința datei, cu începere de la data la care va fi actualizată suma. Această dată va fi 05.10.2007, și nu 18.06.2008, cum a reținut tribunalul.
Curtea nu reține susținerile recurenților, conform cărora obligația de plată a prețului vânzării (sau a diferenței de preț) s-ar fi născut la data de 16.05.2005, când s-a încheiat antecontractul, deoarece antecontractul nu are ca efect transferul proprietății, pentru a se putea pretinde prețul bunului de către promitentul vânzător. Nașterea obligației de plată a prețului sau a diferenței de preț are loc, în lipsa unei prevederi exprese contrare, la momentul la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care are efect translativ de proprietate.
Susținerile recurenților pârâți conform cărora tribunalul s-a raportat la dispozițiile art. 1364 Cod civil, fără a le pune în prealabil în discuția părților, sunt corecte, dar nu determină schimbarea soluției în alt fel decât cel arătat anterior de către prezența instanță. Aceasta, deoarece clauzele antecontractului nu dau naștere la obligația de plată a prețului, convenit de către părți, mai înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Altfel spus, intimatul reclamant M. nu avea obligația de plată a întregului preț la momentul încheierii antecontractului de vânzare, cum greșit susțin recurenții, astfel că în cauză nu se pune problema incidenței dispozițiilor art. 1364 Cod Civil, adică a suspendării executării unei obligații care nu era actuală.
Susținerile recurenților pârâți relative la excepția de neexecutare a contractului și intervenirea prescripției, exced cadrului procesual din prezenta cauză, deoarece nici acțiunea principală, nici cererea reconvențională nu au ca obiect acțiuni în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Un astfel de litigiu a avut loc între părți, și după cum s-a arătat anterior, a fost soluționat definitiv în anul 2007, respectiv irevocabil în anul 2008.
Prin urmare, Curtea nu va analiza aspectele (despre care chiar recurenții arată că au mai fost ridicate în ambele judecăți care au avut loc anterior între părți) legate de excepția de neexecutare a contractului sau de intervenire a prescripției drepturilor generate de un antecontract care nu face obiectul prezentei judecăți.
Pentru toate cele arătate anterior, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de către intervenienta C. L. și va admite recursul declarat de către pârâții B., în limitele arătate mai sus. În consecință, Curtea va modifica, în parte, decizia din apel, exclusiv în privința datei de la care se reactualizează diferența de preț datorată de către reclamantul pârât M. C., care este 05.10.2007, și nu 18.06.2008, cum a considerat tribunalul.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul recurentei interveniente C. L. împotriva deciziei civile nr. 1087A/ 04.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C..
Admite recursul declarat de pârâții recurenți B. O. și B. M. împotriva aceleași decizii.
Modifică, în parte decizia din apel, în sensul că data de la care se actualizează diferența de preț datorată de către reclamantul pârât M. C. este 05.10.2007.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC 2 ex.04.02.2015
Jud. apel E. F.
P. J. E.
| ← Evacuare. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
