Legea 10/2001. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 8715/302/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 120 R
Ședința publică de la 27.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții pârâți F. H. N. și D. M., personal și în calitate de moștenitori ai pârâtului F. S., împotriva deciziei civile nr. 1231A/04.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . T. S. prin lichidator B.N.P. Consult SPRL și intimata pârâtă P. D. T. S. prin Primar, având ca obiect „Legea 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 27.01.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. sub nr._, reclamanta L. S.A. D. T. S. prin lichidator BNP Consult SPRL a chemat în judecată pârâții P. D. T. S. prin Primar, F. S., F.-H. N., D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate nulitatea absolută a dispoziției de restituire nr.3249/22.09.2008 și a procesului-verbal de punere în posesie nr.2239/06.11.2008 emise de P. Municipiului D. T. S. prin Primar G. C..
Judecata cauzei a fost stramutata de la Judecatoria D. T. S. la Judecatoria Sectorului 5 prin incheierea nr. 1558/ 21.05.2009 a ICCJ.
Prin sentința civilă nr. 3621/23.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ /2001, Judecătoria Sectorului 5 a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanta S.C. L. S.A. și a dispus anularea Dispoziției de restituire în natură nr.3249/22.09.2008 și a procesului verbal de punere în posesie nr._/06.11.2008 emise de P. Municipiului D.-T. S..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, in esenta, urmatoarele:
Prin dispoziția de restituire nr. 3249 emisă la data de 22.09.2008 de P. Municipiului D. T. S. s-a propus restituirea în natură a unei cote de ½ din construcția situată în D. T. S., ..10, formată din parter și etaj pe beci, catre numitii F. V., D. M., F. N. si F. S., fiind respinsă cererea de restituire a terenului aferent imobilului pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat. În baza acesteia a fost emis procesul verbal de punere în posesie nr._/06.11.2008.
Din punct de vedere al situației juridice a imobilului restituit, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1268/08.1961 (fila 47 dosar Judecătoria D. T. S.) autorii pârâților F. A. și F. V. au cumpărat un teren în suprafață de 340,61 mp situat pe . S. pe care au edificat mai multe construcții, fapt ce a fost reținut prin sentința civilă nr. 5595/12.09.2007 pronunțată în dosarul nr._ în urma efectuării unei expertize construcții(filele 365-369).
Prin sentința civilă nr. 2500/1973 a Judecătoriei Dr. Tr. S.(filele 76-77 Judecătoria D. T. S.) s-a constatat că pârâtul a achiziționat în mod ilicit bunuri în valoare de 58.899 lei și a fost obligat să plătească către Administrația Financiară M. impozitul de 80 % din această sumă, iar prin decizia nr. 1470/1973 a Tribunalului M.(filele 81-82 Judecătoria D. T. S.) s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a casei cu parter și etaj pe beci situată în Bulevardul Republicii nr.10, pe motiv că pârâtul F. V. nu a putut justifica proveniența bunurilor.
Prin decizia nr.249/15.07.1974 a Consiliului Popular Județean M.( fila 212, 630 dosar_ volum I) s-a dispus transmiterea din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular Municipal Dr. T. S. în administrarea Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală imobilul compus din casă cu parter și etaj pe beci, neterminată și terenul din jurul acestuia.
Prin decizia nr. 24 din 17.02.1989 Consiliul Popular Județean M.(fila 189, 631 dosar_ volum I) s-a dispus trecerea din administrarea IJTL M. în administrarea Centrului de Librării M. imobilul situat în Dr. T. S., ., care urma a fi utilizat ca sediul al acestei societăți.
Prin HG nr.247/05.04.1991 s-a hotărât înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în domeniul difuzării cărții, dispunându-se ca unitățile de stat prevăzute în anexa la această hotărâre să se deființeze, iar activul și pasivul acestor societăți să constituie capital social inițial al societăților comerciale înființare prin această hotărâre. Din anexa 1 la hotărâre, rezultă că la litera M fost menționat Centrul de Librării M., cu mențiunea transformării denumirii în societate comercială L. S.A., cu sediul în Dr. Tr. S., ..
Cum la data intrării în vigoare a acestui act normativ Centrul de Librării M. deținea în administrare construcția situată în Dr. Tr. S., . în baza deciziei nr. 24 din 17.02.1989 Consiliul Popular Județean M., în baza art. 5 din hotărârea de guvern susmenționată, aceasta a trecut în proprietatea S.C. L. S.A. (înființată în baza acestui act normativ).
Pârâții au notificat reclamanta în temeiul legii 10/2001 solicitând restituirea imobilului preluat abuziv de stat, notificare ce a fost respinsă prin decizia nr. 135/19.06.2011. Decizia a fost contestată în dosarul nr. 5192 din 2001 aflat pe pe rolul Tribunalului M., care a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 2191/28.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție(fila 12 dosar Judecătoria D. T. S.) în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată. În motivare, s-a reținut că imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, iar imobilele preluate în baza acestui act normativ nu intră sub incidența legii 10/2001.
În raport de situația de fapt reținută mai sus, instanța a constatat că reclamanta S.C. L. S.A. deține în proprietate în temeiul HG 247/05.04.1991 construcția situată în Dr. Tr. S., ., compusă din casă cu parter și etaj pe beci. Calitatea de proprietară îi justifică demersul de anulare a dispoziției de restituire nr. 3249/22.09.2008 prin care s-a acordat un titlu de proprietate pentru același imobil pârâților din prezenta cauză întrucât existența acestuia o expune unor acțiuni petitorii ulterioare. Reținând că interesul este unul legitim, actual, personal și direct, instanța a apreciat neîntemeiată excepția lipsei de interes.
Au fost avute in vedere disp. art. 9 si 21 din Legea 10/2001 si, din coroborarea acestor dispoziții legal,e instanța a reținut că unitatea deținătoare competentă să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilele preluate abuziv este entitatea cu personalitate juridică care, la data intrării în vigoare a legii sau ulterior, exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau entitatea care are înregistrat în patrimonial său bunul, indiferent de titlu cu care a fost înregistrat.
Cu privire la imobilul în litigiu, din probele administrate în cauză instanța a reținut că atât la data intrării în vigoare a legii 10/2001 cât și la data emiterii dispoziției nr. 3249 emisă la data de 22.09.2008, acesta făcea parte din patrimoniul reclamantei S.C. L. SA, care l-a dobândit în temeiul HG nr.247/05.04.1991, apartenența la patrimoniul său fiind evidențiată și în anexa contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 90/15.02.1994 și nr. 61/28.02.1994. Acest fapt era cunoscut și de pârâții care au adresat notificarea către această entitate, fiind emisă o dispoziție de respingere a restituirii.
Cunoscându-se deținătorul imobilului, nu pot fi incidente dispozițiile art. 28 alin.1 din Legea 10/2001 care stabilesc competenta de soluționare a notificării în favoarea primăriei în a cărei rază se află imobilul. Așa fiind, întrucât imobilul făcea parte din patrimoniul reclamantei S. C: L. S.A., P. D. T. S. nu are calitatea de unitate deținătoare și nu era competentă să soluționeze notificarea pentru imobilul situat în D. T. S., ..10, formată din parter și etaj pe beci ce a fost preluat de stat prin decizia nr. 1470/1973 a Tribunalului M..
Totodată, sub aspectul încadrării imobilului ce a făcut obiectul dispoziției contestate în categoria imobilelor ce intră în domeniul de aplicare al legii 10/2001, instanța a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 2191/28.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a reținut că acesta nu intră sub incidența legii 10/2001 întrucât preluările efectuate în baza legii 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit au fost conforme cu normele Constituției din 1965 care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe cai legale, dar și cu prevederile Constituției din 1991. Aceste argumente, sunt decizorii în sensul că vin să tranșeze aspectele litigiului cu privire la dreptul la restituire a imobilului în temeiul legii 10/2001, iar a da o soluție contrară cu privire la același imobil și aceleași părți ar însemna să se creeze premisele instabilității juridice.
În consecință, reținând că dispoziția de restituire nr. 3249 emisă la data de 22.09.2008 de P. Municipiului D. T. S. a fost emisă de un organ necompetent și că imobilul ce a făcut obiectul restituirii nu intră în domeniul de aplicare al legii 10/2001, instanța a admis cererea de chemare în judecată și a dispus anularea dispoziției contestate. Totodată, în temeiul principiului accesoriu sequitur principale, a dispus și anularea procesului verbal de punere în posesie nr._/06.11.2008 emis de P. Municipiului D.-T. S..
Prin decizia civila nr. 1.231 A/ 04.12.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 5-a civila au fost respinse ca nefondate apelurile declarate impotriva acestei sentinte de catre paratii Davitoriu M., F. H. N. si Primaria Municipiului D. T. S..
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Contrar opiniei paratilor persoane fizice, dar si a paratei Primaria Municipiului Dobeta T. S., in cauza de fata, problema supusa dezbaterii este una de drept.
Astfel, prima instanta a fost investita cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic in temeiul art 948 C.civ, insa in lumina reglementarilor speciale ale L 10/2001.
Nulitatea absoluta este institutia de drept civil care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc. Efectele nulitatii sunt consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii. G., efectul nulitatii consta in desfiintarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate si prin aceasta restabilirea legalitatii. In cazul in care actul a fost executat, pana la hotararea de anulare, efectele nulitatii sunt trasate de urmatoarele principii: desfiintarea actului executat, restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat si desfiintarea actului subsecvent-“resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”.
In temeiul art 948 C.civ, pentru a contracta in mod valabil o obligatie, actul juridic trebuie sa fie incheiat cu respectarea cerintelor privind capacitatea, consimtamantul partilor, obiectul si cauza licita. Obiectul actului juridic defineste conduita partilor, respectiv actiunile si inactiunile la care sunt indreptatite ori sunt tinute. Cerintele de valabilitate a obiectului actului juridic vizeaza existenta reala a acestuia, in circuitul civil, conditia sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, licit si moral.
Pornind de la aceste conditii de ordin general, constata tribunalul ca autorul actului juridic care face obiectul controlului judiciar a nesocotit cerintele privind valabilitatea obiectului.
Prin dispoziția de restituire nr. 3249 emisă la data de 22.09.2008 de P. Municipiului D. T. S. s-a propus, catre paratii persoane fizice restituirea în natură a unei cote de ½ din construcția in discutie. Parata P. Municipiului D. T. S. a actionat in sensul aratat in virtutea competentei stabilite in lumina legii speciale, respectiv art 25 Legea nr. 10/2001. Insa, din coroborarea dispozitiilor legii, rezulta fara putinta de tagada imprejurarea ca emitentul actului juridic poate dispune asupra dreptului de proprietate in privinta unui bun imobil numai in masura in care dreptul real nu este exercitat in plenitudinea atributelor sale de catre o alta persoana fizica sau juridica. Pentru ca, in temeiul art 25 alin 4 L 10/2001, decizia sau dispozitia de restituire in natura are valoarea juridica a unui act autentic, iar dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara, valoareaza titlu de proprietate pentru beneficiarul ei.
In cauza de fata, contrar opiniei apelantilor parati, P. Municipiului D. T. S. a nesocotit normele de drept indicate mai sus.
Se face referire de catre tribunal la modul de preluare a imobilului de catre statul comunist si se arata ca in baza HG nr.247/05.04.1991 si intrucat la data intrării în vigoare a acestui act normativ Centrul de Librării M. deținea în administrare construcția situată în D. T. S., . în baza deciziei nr. 24 din 17.02.1989 a Consiliului Popular Județean M., în baza art. 5 alin 2 din hotărârea de guvern susmenționată, aceasta a trecut în proprietatea S.C. L. S.A.( înființată în baza acestui act normativ).
In atare conditii, dupa . L 10/2001, paratii persoane fizice, apreciindu-se persoane indreptatite in sensul legii de reparatie, au formulat notificare in vederea restituirii imobilului in litigiu.
Se invoca de catre tribunal disp. art.9 din Legea 10/2001 si art 9.1 din Normele de aplicare ale legii- art 9.1, si se retine ca unitatea deținătoare competentă să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilele preluate abuziv este entitatea cu personalitate juridică care, la data intrării în vigoare a legii sau ulterior, exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau entitatea care are înregistrat în patrimonial său bunul, indiferent de titlu cu care a fost înregistrat.
Cu privire la imobilul în litigiu, din probele administrate în cauză, instanța a reținut că atât la data intrării în vigoare a legii 10/2001 cât și la data emiterii dispoziției nr. 3249 emisă la data de 22.09.2008, acesta făcea parte din patrimoniul reclamantei S.C. L. SA, fapt ce era cunoscut și de pârâții care au adresat notificarea către această entitate, fiind emisă o dispoziție de respingere a restituirii. Cunoscându-se deținătorul imobilului, nu pot fi incidente dispozițiile art. 28 alin.1 din Legea 10/2001 care stabilesc competenta de soluționare a notificării în favoarea primăriei în a cărei rază se află imobilul.
In concluzie, pentru toate argumentele expuse, apelanta parata P. D. T. S. a efectuat un act de dispozitie, transpus in dispozitia nr. 3249/22.09.2008 prin nesocotirea cerintelor de validitate generale, dar si speciale in ceea ce priveste obiectul actului juridic.
Tribunalul nu va avea in vedere sustinerile apelantilor parati persoane fizice privind modul fraudulos in care ar fi operat privatizarea reclamantei intrucat o asemenea cerere nu face obiectul limitelor trasate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata. Iar, paratii nu au formulat o cerere reconventionala in cuprinsul careia sa solicite analizarea acestei pretentii.
Cu referire la a doua categorie de critici formulate de paratii in cauza, cu titlu preliminar, tribunalul lamureste partile asupra efectelor unei hotarari judecatoresti, unul dintre acestea fiind puterea de lucru judecat in care intra considerentele, dar mai ales dispozitivul sau. Iar lucrul judecat are, la randul sau ca efecte, exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea si obligativitatea hotararii respective. In esenta, aceste efect se transpune in practica prin imposibilitatea oricarei persoane de a repune in discutie, pe calea unui alt litigiu, o chestiune de drept deja transata in mod irevocabil.
Prezumția lucrului judecat operează atunci când într-un proces ulterior intervine o situație juridică deja rezolvată printr-o hotărâre anterioară, fără însă a exista însă o identitate de acțiuni ( obiect, părți, cauză ). Prezumția lucrului judecat este manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probei, instanța neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, în considerarea principiului securității juridice.
In lumina celor de mai sus, tribunalul statueaza asupra temeiniciei considerentelor instantei fondului prin care a retinut ca imobilul in litigiu nu intra in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001. Astfel, prin decizia civila nr. 2192/28.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 12, dosar Judecatoria Dobeta T. S.) prin care s-a reținut că imobilele preluate de stat in temeiul L 18/1968, cum este cazul celui in speta, nu intră sub incidența legii 10/2001 întrucât preluările efectuate în baza legii 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit au fost conforme cu normele Constituției din 1965 care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe cai legale, dar și cu prevederile Constituției din 1991. Problema de drept a fost supusa analizei instantelor de judecata urmare a notificarii formulate de paratii persoane fizice adresate reclamantei in cauza. Aceasta din urma pronunta decizia nr. 135/19.06.2001, prin care este respinsa notificarea, decizie contestată în dosarul nr. 5192 din 2001 aflat pe pe rolul Tribunalului M., care a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 2192/28.02.2006 a ÎCCJ. Argumentele retinute de instanta suprema sunt decizorii în sensul că vin să tranșeze aspectele litigiului cu privire la dreptul la restituire a imobilului în temeiul legii 10/2001, iar a da o soluție contrară cu privire la același imobil și aceleași părți ar însemna să se creeze premisele instabilității juridice.
Împotriva acestei decizii au formulat, in termen legal, prezentul recurs recurenții pârâți F. H. N. și D. M., care au invocat urmatoarele critici:
Se face o prezentare a solutiei primei instante si a motivelor de apel declarate impotriva acesteia si se sustine ca instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegala, cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material ( art. 488, alin. l, pct. 8 c. proc. civ. ). Alineatul 2, al aceluiași articol prevede ca ”motivele prevăzute la alin (1) nu pot fi primite decât daca ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate in termen, au fost respinse, sau instanța a omis sa se pronunțe asupra lor. "
Instanța de apel nu a analizat sub nicio forma si nu s-a pronunțat in niciun fel asupra apărărilor recurentilor privind modul abuziv de trecere a imobilului in proprietatea statului.
I.Deși au invocat inca de la fond, dar mai ales cu ocazia judecării apelului, modul abuziv in care imobilul a trecut in proprietatea statului si ulterior in proprietatea contestatoarei, instanța Tribunalului nu a analizat aceasta apărare a recurentilor, nu a verificat inscrisurile depuse in apel, nu s-a pronunțat asupra valorii lor juridice, multumindu-se sa „retina" in motivare, „puterea de lucru judecat in care intra considerentele, dar mai ales dispozitivul" unei sentințe in general, cu referire la aceea prin care imobilul care face obiectul Dispoziției de restituire contestate, a trecut in proprietatea statului.
Prin aceasta simpla constatare, instanța de apel inlatura toate inscrisurile depuse in probatoriu, copiind practic considerentele sentinței de fond. Contrar exigentelor impuse de caracterul devolutiv al apelului, apărările lor nu mai sunt analizate, deși legislația, practica si jurisprudenta in aceasta
materie, impuneau acest lucru.
Se invedereaza spre analiza instanței de recurs următoarele motive, insotite de probe, prin care dovedesc modul abuziv de trecere in proprietatea statului, a imobilului care face obiectul litigiului:
Autorul recurentilor F. V., fiul lui S. si D., născut la data de 04.02 J 928, in localitatea Igesti - Storojinet – URSS, a fost
refugiat politic după război din Basarabia in România, fiind urmărit si persecutat in continuare de autoritățile comuniste ca fiind o persoana periculoasa si ostila puterii comuniste.
In aceasta . F. era o familie mare, bogata si cu tradiție, cu rădăcini in oastea de pe timpul lui Ș. cel M., deținea conace si sute de hectare de teren arabil, păduri si pășuni, plantații si animale, întrucât autoritățile sovietice le-au confiscat toata averea imobila si mobila, s-au refugiat in România, in anul 1944, cu aur si bijuterii si cu ce au putut strânge in câteva căruțe, stablindu-se in corn S., județul T., cat mai departe, pentru a ii se pierde urma. Insa nu a fost sa fie așa.
In . doar 20 km de granițele cu Ungaria si Serbia, familia F. a cumpărat pământ pe care a inceput sa-l muncească si sa crească animale. Din acest motiv au fost calificați chiaburi si dușmani ai poporului, toata averea lor fiind confiscata de autoritățile comuniste, intreaga familie, bunici, copii si nepoți, fiind deportata in B., in comunele Perieti si Pelicanu, sate nou infinitate. Acest lucru s-a întâmplat in noaptea de 17 - 18 iunie 1951, când au fost arestați, urcați in căruțe, apoi in vagoane de vite, iar după doua săptămâni de drum, au primit parcele de pământ, in aceste viitoare sate, unde sa-si facă un adăpost.
După o perioada de 5 ani de deportare, s-a intors in zona
comunei S., a crescut animale, s-a căsătorit si a cumpărat casa
situata in D. T. S. .. 10, casa in care s-au
născut si au copilărit toți cei trei copii ai săi, pana in anul 1977, când au fost
evacuați.
Prin urmare F. V., a pierdut agoniseala sa si a familiei sale, de 4 ori, când s-a refugiat din Basarabia in Banat, in 1944, când a fost deportat in B. si i s-au luat toate bunurile, in 1951, când a plecat din . o boccea de lucruri, in 1956, si când i-a fost luata abuziv si locuința familiei, in 1973, fiind acuzat de achiziția nejustificata de bunuri.
Faptul ca F. V., a fost persecutat politic si s-a împotrivit politicii comuniste continuu, este recunoscut prin decizia nr. 662/09.05.2002, prin care i se acorda CALITATEA DE LUPTĂTOR IN REZISTENTA ANTICOMUNISTA, de către Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător in Rezistenta Anticomunista, in baza O.U.G. nr. 214/1999, art. l, coroborat cu art. 3, lit. c) si d), rezultând ca a fost supus din motive politice unor masuri administrative abuzive.
F. V. a fost deportat politic in B. din ordinul Securității, pentru o perioada de 5 ani, de la 18 iunie 1951 pana la 18 iunie 1956, in loc de 4 ani 7 luni si l zi, cat se stabilise prin Hotărârea 1006/10 decembrie 1951, luata in baza Deciziei nr. 200/1951 si a Ordinului nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. Acest lucru rezulta din Hotărârea nr. 107 din din 07.04.1992, a Comisiei Județene M., in aplicarea Decretului nr. 118/1990, care constata in baza adresei_/1991 a Direcției Secretariat din MI coroborata cu celalalte acte din dosarul 680/1991, caracterul abuziv al acestei masuri si dispune sa-i fie acordata acestuia o indemizatie lunara de 1.000 lei pe o perioada de 5 ani.
d). F. V. „a fost in preocuparea fostelor organe de securitate deoarece „a trimis o scrisoare cu conținut calomniator privind politica partidului si statului" postului de radio „Europa Libera" si a expediat mai multe scrisori Organizației Națiunilor Unite si unor ambasade străine acreditate in România" așa cum rezulta din adresa nr._/09.06.2000, emisa de Serviciul R. de Informații
e). Adresa nr. P/2355/06.08.2007 emisa de CNSAS, din care rezulta ca autorul nostru F. V. era urmărit informativ de organele de securitate romane, iar informator era chiar A. I., consilierul juridic care s-a ocupat de Legea nr. 18/1968. Din insasi Decizia 1470/1973, rezulta ca A. I., reprezintă in calitate de consilier juridic Administrația Financiara care s-a constituit parte civila, in proces.
Din adresa nr. P2355/06/16.08.2007, comunicata de CNSAS, rezulta < identificarea="" informatorului="" cu="" nume="" conspirativ="" „radu="" cernea"="" in="" persoana="" numitului="" antonie="" ion="" (="" zis="" jean),="" fiul="" lui="" ion="" si="" elisabeta,="" născut="" la="" 09.08.1909,="" in="" patulele,="" jud.="" mehedinți="">
f).Nota - Sinteza, din care rezulta ca locuința noastră a fost folosita de securitate - Consiliul Popular al Județului M. - ca Anexa la reședința presedintiala a lui N. C. ; Din același inscris rezulta ca - „totuși F. V. împreuna cu copii săi au continuat sa locuiască mai departe si chiar sa lucreze la ea, pana in decembrie 1977, când a fost evacuat din aceasta casa si mutat pe ." ( . ).
F. V. a încercat prin mai multe persoane saînainteze memorii conducerii superioare de partid, cu ocazia vizitei din decmbrie 1977.... sa trimită alta scrisoare la ”Europa Libera” si o alta la O.N.U., iar din informațiile pe care le deținem rezulta nu va renunța pana
nu-si va recapătă
g). Faptul ca F. V. a fost refugiat politic după război din Basarabia in România, fiind urmărit si persecutat in continuare de autoritățile comuniste ca fiind o persoana periculoasa si ostila puterii comuniste.
h). Nota informativa nr. S/_/27.10.1977 din care rezulta ca ”proprietarul F. care a fost evacuat si mutat ..» ar pregăti scrisori pe care le-ar inmana tov. Președinte N. C., sa iasă in fata mașinilor si sa-i arunce scrisori referitor la evacuare. " Acest lucru s-a intamplat pentru ca imobilul sa fie folosit ca zona de protecție pentru N. C. la venirea lui in T.-S., la vila vecina cu casa noastră.
i). Plan de masuri in D.U.I „Călărețul" ( Dosar de Urmărire Informativa ), MI - IPJ M. - Securitate, Strict secret, deschis la data de 04.07.1960, deci inainte de a fi cercetat in baza legii nr. 18/1968, din care rezulta ca F. Haham - V. „a trimis scrisori in care c inserat si idei dușmănoase la unele organe si organizații internaționale cerând sa i se facă dreptate, deoarece in tara a fost judecat in mod abuzii luandu-i-se bunurile agonisite prin munca brațelor sale. "
m). C. din ziarul Lumina - Cazul F. din care rezulta ca era cunoscuta public nedreptatea care i s-a făcut prii confiscarea casei de locuit, in mod nelegal, securitetea având nevoie d imobil pentru asigurarea protecției președintelui C., atunci se intalnea cu losif Broz Tito ;
n). In perioada când s-a judecat dosarul la fond, in anii 1972 - 1973, autorul era arestat in arestul Miliției sau in Penitenciari T. S., situație care nu i-a dat posibilitatea sa se apere in mo corespunzător, fapt ce rezulta chiar din încheierile de ședința di 17.08.1972 si 08.09.1972, ale dosarului nr. 19/1972, intocmit in baza Le§ nr. 18/1968. Apărările pe care acesta le-a făcut ulterior in recurs, au fo inlaturate ca fiind produse „pro causa", deși inscrisurile si martoi dovedeau adevărul.
Toate aceste aspecte esențiale in darea unei horarari temeinice, instanța de apel nu le-a luat in considerare, nu le-a analizat, nici nu le-a înlăturat, considerând astfel ca o omisiune a acesteia de a pronunța asupra acestei apărări invocata de către noi.
II. Cu privire la respingerea probei cu expertiza.
La termenul din 27.11.2013, la care de altfel a si rămas pronunțare, aproape antepronuntandu-se, instanța de apel a respins neutila si neconcludenta, cererea noastră de încuviințarea efectuării unei expertize tehnice judiciare de specialitatea contabilitate, care sa ai următoarele obiective:
1. Sa se stabilească daca la data pronunțării Deciziei civile nr. 1470/1973, construcția „casa cu parter si etaj pe beci neterminata" avea destinația de locuința si se identifica cu construcția care a fost in administrarea .>
2. . Sa se stabilească întinderea drepturilor statului, din 1973 pana
la 22.12.1989, in raport de Decizia civila nr. 1470/1973 si Certificatul de moștenitor nr. 513/22.08.1972, cu privire la teren si construcții.
3. Sa se stabilească daca in patrimoniul reclamantei a existat in perioada 1989 — 1994, imobilul teren si imobilul construcție in litigiu, având in vedere toate actele care au stat la eliberarea Certificatului de Atestare a
Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor eliberat de Ministerul Culturii.
4.Sa se stabilească legalitatea înregistrărilor contabile in evidenta . exista, din ce data si in baza căror documente.
In raport de apărările invocate de noi, tocmai administrarea unei expertize lămuritoare sub aspectele cerute prin obiectivele solicitate, putea stabili in acest cadru procesual, atât calitatea procesuala activa a reclamantei, cat si legalitatea Dispoziției contestate.
III. Cu privire la puterea de lucru judecat.
Instanța de apel isi intemeiaza practic respingerea apelului, lămurind părțile asupra efectelor unei hotărâri judecătorești. Solicitam instanței de control judiciar sa respingă aceasta motivare, pentru următoarele considerente:
In primul rând, aceasta excepție, peremptorie, dirimanta si de fond, chiar daca ar fi fost ridicata din oficiu de către instanța, ar fi trebuit sa fie pusa in discuția pârtilor, lucru care nu s-a intamplat.
Potrivit art.173 c. proc. civ., „instanța se va pronunța mai intai asupra excepțiilor de procedura, precum si a celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii"
Procedural, conform art. 129.alin. 4, c. proc. civ., instanța in fata căreia a fost ridicata o excepție, sau care ridica o excepție din oficiu, „trebuie sa o aducă la cunoștința pârtilor si sa pună in dezbaterea lor, orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare", intrucat efectele specifice admiterii excepțiilor, fac din ele împrejurări esențiale pentru soluționarea pricinii.
b). Motivarea ca „lucrul judecat are, ca efecte, exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea si obligatitvitatea", nu este de natura sa duca la aplicarea ei „de iure", in prezenta cauza, intrucat, pentru a putea fi opusa, puterea lucrului judecat, ., este necesar sa existe intre prima acțiune si cea de-a doua, tripla identitate cumulativa de elemente: aceleași părți, in aceeași calitate, același obiect si aceeași cauza.
Intre Decizia nr. 1470/1973, pronunțata in dosar nr. 19/1973 si prezenta cauza, nu exista identitate de părți si cauza, ci vizează doar același obiect, respectiv același imobil.
Chiar daca, din eroare instanța ar fi vrut sa se refere la autoritatea de lucru judecat, înseamnă cu totul altceva, dar si in acest caz, nu s-ar pune problema unei „instabilități juridice", așa cum pretinde instanța de apel, copiind considerentele judecatotului fondului. Pentru ca:
1. Trecerea in proprietatea statului a imobilului cu destinația de locuința ( deși mai deținea un imobil in . proprietatea exclusiva a lui F. V. ), s-a făcut in mod abuziv, prin Decizia nr. 1470/1973, pronunțata in recurs, deși prin Sentința Civila nr. 2500/1973 pronunțata la fond de Judecătoria D. T. S., F. V. a fost obligat sa plătească un impozit de 80% din suma de 58.899 lei, rezultata ca fiind nejustificata ca dobândita in mod licit.
Întregul imobil se afla in prezent in posesia si folosința
familiei recurentilor inca din anul 2007, când li s-a recunoscut caracterul
abuziv al evacuării noastre din imobil. De altfel, pentru întreaga perioada,
familia recurentilor a plătit integral impozitele si texele la stat, aferente pentru
intregul imobil.
Se citeaza de catre recurenti art. 3 si art. 5 alin. 1 lit. c si alin. 5 din Legea nr. 221/1999 si se sustine ca din textul legii rezulta fără tăgada, ca autorul F. V. a fost in perioada 1950 - 1989, condamnat cu caracter politic, iar toate masurile administrative luate impotriva sa, inclusiv confiscarea locuinței familiei, au fost abrogate. Aceasta cu atât mai mult cu cat aceste drepturi i-au fost recunoscute, conform Deciziei Nr. 662/09.05.2002, prin care i se acorda calitatea de luptător in rezistenta anticomunista, si Hotărârii nr. 107 din din 07.04.1992, a Comisiei Județene M., in aplicarea Decretului nr. 118/1990, care constata in baza adresei_/1991 a Direcției Secretariat din MI coroborata cu celalalte acte din dosarul 680/1991, caracterul abuziv al măsurii deportării in B..
Se invoca si jurisprudenta înaltei Curți de Casație si Justiție in aceasta materie, potrivit căreia, instanța urmează sa analizeze cauza sub aspectul trecerii imobilului in mod abuziv in proprietatea statului.
La termenul din 20.01.2015 recurenta D. M. a depus precizari ale motivelor de recurs ( f. 246 dosar recurs ), prin care se invoca urmatoarele:
I. Se arata că temeiul de drept al prezentului recurs il reprezintă nu art. 483-488 din noul cod de proc. civ., cum în mod greșit a fost consemnat in declarația de recurs, ci prevederile art. 304 pct. 6, 8 și 9 ale vechiului Cod si dezvolta urmatoarele sustineri:
II.Chestiune prealabila privind repronunțarea instanței de apel pe excepție:
Instanța a omis sa se pronunțe, așa cum rezulta din simpla lectura a hotărârii recurate, asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei . lichidator BNP CONSULT SPRL, excepție ridicata in cadrul judecării apelului de către Tribunalul București, așa cum rezulta din notele depuse la termenul din 27.11.2013 si din concluziile scrise din data de 04.11.2013.
Excepția fiind de ordine publica, poate fi invocata oricând, chiar în fața instanței de recurs, potrivit prevederilor art. 162 cod proc.civ. in forma in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata.
Deoarece nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt in afara dosarului, excepția urmează a fi primita in cadrul recursului si, pe cale de consecința, casata decizia recurata, cu consecința trimiterii cauzei la rejudecare.
Intimata-reclamanta nu are calitate procesuala pentru a fi formulat acțiunea introductiva de instanța, deoarece nicăieri in economia dosarului nu s-a făcut dovada ca . fi fost „unitate deținătoare, in temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 nici a terenului, nici a construcției, deși afirma acest lucru prin cererea introductiva si acesta este argumentul pentru care a si investit instanța cu o acțiune in constatarea nulității absolute a Dispoziției de restituire nr. 3249/2008.
Or, potrivit Capitolului II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 07.03.2007, prin unitate deținătoare se intelege fie entitatea juridica care exercita drepturile de proprietate ale statului (teza I, care nu se aplica in speța), fie persoana juridica ce are in propritate bunul a cărui restituire se cere.
Dispoziția de restituire vizează, așa cum rezulta din art. 1 al acesteia, doar restituirea in natura a 1/2 din imobilul construcție, situat in D. T. Serverin, .. 10, nu si a terenului, despre care, in art. 2 al acestei Dispoziții, se face explicit mențiunea ca a fost respinsa cererea, întrucât nu se face dovada preluării abuzive a terenului de către stat.
Nici nu se putea altfel, atâta vreme cat:
- așa cum rezulta din extrasul de carte funciara aflat la dosarul cauzei încă de la fond si pe care ii actualizeaza recurentii in prezentul recurs printr-un înscris nou din 15.01.2015, rezulta fără nici un dubiu faptul ca singurii proprietari ai terenului, începând din anul 1961 si pana in 2014, au fost autorii recurentilor si acum ei, moștenitorii acestuia.
- In acest sens, si adresa nr._ din 09.01.2015 emisa de P. Municipiului D. T. S. - Direcția Impozite si Taxe locale - din care rezulta ca imobilul teren si construcție situat in .. 10 a figurat pe rolul lui F. V. pana in data de 11.05.1999, după care a trecut pe numele moștenitorilor acestuia, intre care si recurenta.
- existenta acelorași proprietari F. rezulta si din Certificatul de atestare fiscala pentru persoanele fizice privind impozitele si taxele locale, din 13.01.2013, anexat.
- inexistenta vreunui titlu de proprietate in favoarea intimatei-reclamante rezulta si dintr-un alt înscris aflat la dosarul cauzei, si anume Referatul făcut pe cererea de înscriere la Cartea funciara formulata de intimata-reclamanta . data de 10.09.2003 si care cuprinde mențiunea: Nu se poate face dovada proprietății asupra construcției, lipsește schița cadastrala conf. art. 49 alin l,art. 50 alin 2 si ultim, încheiere de respingere. Or, daca ar fi fost reala afirmația potrivit cu care in Certificatul de atestare a Dreptului de proprietate asupra terenului . nr. 0013 emis in 07.12.1993 invocat de către . acțiunea sa ar fi fost inclus si terenul proprietatea noastră, atunci cererea de înscriere in CF ar fi fost posibila, in 2003, si nu respinsa.
Dovada proprietății familiei recurentilor asupra terenului este insa fără nici un dubiu constatata prin sentința civila nr. 5595/12.09.2007 pronunțata de Judecătoria Targu J. in Dosarul nr._, rămasa definitiva prin decizia civila nr. 515 din 21.12.2007 a Tribunalului D., in prezent cauza aflata in recurs, dar suspendata pana la soluționarea prezentei cauze.
III. Consecința nepronuntării instanței pe excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante este aceea ca, in realitate, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 304 pe. 6 cod proc. civ.
Or, instanța nu putea acorda mai mult decât s-a cerut, așa cum a făcut prin decizia recurata, pentru ca o eventuala nulitate a Dispoziției primarului nr. 3249 nu ar fi putut viza decât 1/2 din construcție, nu si terenul care, contrar susținerilor intimatei-reclamante si a ambiguității redactării deciziei recurate, nu a făcut niciodată obiectul proprietății acesteia, ci a fost, inca de la dobândirea Iui de către autorul lor, in 1961, aflat in posesia si proprietatea familiei recurentilor.
Prin urmare, cererea introductiva de instanța ar fi vizat, la limita, doar construcția aflata pe teren, pentru teren intimata-reclamanta neavând calitate procesuala activa, dar, așa cum s-a detaliat la pct. I lit. A din motivele deja depuse si exprimate prin declarația de recurs, . a făcut niciodată dovada ca ar fi fost proprietarul terenului ce a aparținut autorilor recurentilor, deoarece, deși excede cadrului procesual cu care a fost investita instanța prin acțiunea introductive, precizează ca:
- terenul nu se afla in patrimoniul . data înființării sale, ci doar ½ din casă în administrare în baza unui contract de închiriere, încalcandu-se astfel prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990;
- certificatul de atestare fiscala a dreptului de proprietate invocat de către intimata-reclamanta in apel, . nr. 0013/07.12.1993 emis pe numele . Ministerul Culturii, (contrar susținerii greșit făcute de fostul meu apărător in motivarea recursului) nu cuprinde in mod explicit terenul proprietatea recurentilor, ci niște terenuri:, de altfel, prin sentința civ. 5595/2007 a Judecătoriei Targu J., definitiva, s-a constatat faptul ca intimata-reclamanta nu a avut niciodată in proprietate terenul, ci doar 1/2 din construcția ce face si obiectul Dispoziției de restituire 3249.
Aceasta precizare este deosebit de importanta pentru ca in noțiunea de imobil cu care operează in speța intimata-reclamanta nu este inclusa decât 1/2 din construcție, pentru care insa niciodată aceasta nu a achitat impozit, nu a putut sa o înscrie in Cartea funciara - in timp ce recurentii au înscris in CF proprietatea asupra acestei părți de construcție ce face obiectul litigiului.
De altfel, in motivele de recurs au detaliat modul de preluare a construcției (1/2 din casa), ca o sancțiune pentru activitatea politica a tatălui, iar aceasta construcție a fost utilizata de către intimata-reclamanta exclusiv in baza unor contracte de închiriere.
III. Pe fondul recursului:
1. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, calificând in mod greșit natura juridica a Dispoziție de restituire.
Prin decizia recurata s-a reținut ca prima instanța ar fi fost investita in mod corect cu o acțiune in constatarea nulității absolute a unui act juridic in temeiul art. 948 cod civil raportat la Legea speciala nr. 10/2001.
Or, instanța a calificat in mod greșit Dispoziția de restituire nr. 3249 ca fiind un act juridic subsumat condițiilor prevăzute de art. 948, deoarece art. 948 se refera exclusiv la condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții intre doua părți.
Dispoziția de restituire nr. 3249 nu este o convenție civila in care doua părți au contractat - mai mult sau mai puțin licit - ci este un act de putere emis de o autoritate publica in lumina unei legi speciale, si anume Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, temeiul de drept prevăzut de art. 948 cod civil pe care a fost întemeiata acțiunea introductiva de instanța si care a fost reținut in decizia ce face obiectul prezentului recurs nu este incident in cauza, la limita, nulitatea ar fi putut fi ceruta in temeiul art. 966 din vechiul cod civil, situație in care se impunea examinarea actului juridic, deci a Dispoziției de restituire, prin perspectiva fraudei la lege, dar avându-se in vedere in mod constant prevederile legii speciale nr. 10/2001 care se aplica in cauza, astfel cum vom detalia (in acest sens, invocam si Decizia nr. 4675/22.10.2013 pronunțata de
Secția I civila a ICCJ privind constatarea nulității absolute a unei dispoziții de restituire, potrivit cu care este nelegala soluția instanței de apel care a examinat actul doar prin raportare la condițiile generale de validitate ale actului juridic, si nu prin prisma respectării prevederilor Legii nr. 10/2001).
2. Hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a legii, fiind incidente in cauza prevederile art. 304 pct. 9 cod proc.civ, deoarece:
- instanța a apreciat ca se impune anularea Dispoziției de restituire deoarece bunul imobil ce a făcut obiectul acesteia s-ar incadra in dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, in sensul ca imobilul teren si construcție ar fi fost considerate ca fiind dobândite ilicit si, pe cale de consecința restituirea lor ar fi exceptata de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Dar, art. 5 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost el precizat prin Hotărârea nr. 923/2010 pentru modificarea si completarea normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, aprobata prin HG nr. 250/2007, se refera persoanele ale căror averi au fost dobândite ilicit in conformitate cu hotărârile instanțelor judecătorești pronunțate pana la 6 martie 1945.
Imobilul a fost preluat de stat după data de 6 martie 1945, mai exact in 1973, deci instanța a reținut in mod greșit un temei de drept care nu isi poate găsi aplicarea in speța.
Fiind vorba de o hotărâre de confiscare ulterioara anului 1945, restituirea in natura a 1/2 din construcție este posibila iar hotărârea recurata data cu aplicarea greșita a legii.
A fost invocata in acest sens si prezumția lucrului judecat, avându-se in vedere soluția pronunțata de ICCJ prin decizia nr. 2192/2006 prin care s-a statuat ca imobilele preluate de stat in temeiul Legii 18/1968 privind controlul provenienței normele Constituției din 1965 si din 1991.
Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat . exact in sens opus celor reținute prin Decizia nr. 2192/2006, si anume prin decizia 1491/25.02.2005, in sensul ca Deținătorul imobilului preluat de stat are obligația conf. art. 25 (fost 23) al Legii 10/2001 republicata s[ examineze situația imobilului a cărei restituire se solicita ... iar nu a se limita a răspunde la notificarea ce i-a fost adresata in sensul ca imobilul fiind preluat in executarea unei hotărâri judecătorești de obligare a plații unui impozit in temeiul Legii nr. 18/1968 nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, cazul neregasindu-se in art. 2 lit. a-g al acestei legi.
Examinarea este necesara pentru ca, daca in executarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus plata unui impozit in temeiul Legii 18/968, s-a urmărit silit locuința ocupata de debitor si familia sa, care era exceptata de la urmărire, prin art. 12 lit. f din Decretul nr. 221/1960, imobilul se încadra in dispozițiile art. 2 lit. h al Legii 10/2001, fiind restituibil in natura sau in echivalent valoric.
Or, autorul recurentilor era exceptat de la aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat după 1945, iar el făcând parte din categoria persoanelor persecutate politic si, pe de alta parte, prevederile Decretului 221/1960 nu se aplicau in condițiile art. 12 lit. f, potrivit cu care pentru debite din impozite si taxe se exceptează de la urmărire casa de locuit folosita efectiv de debitor si de familia sa.
Casa ce a făcut obiectul restituirii (1/2 din fosta proprietate) era exceptata de la preluarea de către stat si, prin urmare, autorul lor era îndreptățit sa o solicite in temeiul Legii 10/2001.
Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
In primul rand, Curtea constata ca litigiul este supus dispozitiilor Vechiului Cod de procedura civila, asadar va fi analizat din perspectiva disp. art. 299 si urm. din acest act normativ, iar nu a dispozitiilor Noului Cod de procedura civila invocate prin cererea de recurs initiala.
Luand spre analiza criticile dezvoltate prin cererea de recurs initiala, depusa la data de 10.02.2014, Curtea constata ca aceste critici sunt nefondate.
In ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de apel nu a analizat sub nicio forma si nu s-a pronunțat in niciun fel asupra apărărilor recurentilor privind modul abuziv de trecere a imobilului in proprietatea statului, Curtea constata ca solutia in cauza a fost impusa de argumente care nu mai permiteau aceasta analiza, dupa cum se va dezvolta in continuare.
Astfel, Curtea constata ca doua au fost argumentele care au fundamentat solutia instantelor de fond in sensul admiterii cererii reclamantei, anume ca dispozitia atacata nr. 3249/22.09.2008 a fost emisa de Primaria D. T. S. care nu era unitate detinatoare, deci nu avea competenta de solutionare a notificarii, iar al doilea – subsidiar fata de primul, a fost acela ca imobilul nu putea fi restituit in conditiile Legii nr. 10/ 2001, aspect care la randul sau a fost transat prin decizia civila nr. 2192/28.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 12, dosar Judecatoria Dobeta T. S.).
Curtea constata corecte ambele argumente retinute de instantele de fond, argumente care faceau inutila si chiar impiedicau orice alta analiza in cauza.
Astfel, Curtea constata ca intre partile din prezenta cauza s-a pronuntat decizia civila nr. 2192/ 28.02.2006 de catre ICCJ in dosarul nr._/1/ 2005 ( f. 9 dosar fond Judecatoria D. T. S. ), decizie care se bucura de atributele autoritatii de lucru judecat referitoare la incontestabilitate si obligativitate, ceea ce face ca aspectele acolo transate sa nu mai poata fi repuse in discutie intre parti la acest moment..
In acea cauza s-a solutionat contestatia formulata in conditiile art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 de catre paratii din cauza prezenta impotriva deciziei nr. 135/ 2001 emisa de . care aceasta societate a respins notificarea adresata de parati cu privire la acelasi imobil obiect al cauzei prezente ( cota de ½ din constructia din D. T. S., .. 10, iar in plus fata de cauza prezenta si cota parte din teren ).
Solutionand aceasta contestatie, instantele de judecata au decis, in mod irevocabil, ca decizia emisa de . legala, intrucat imobilul notificat nu putea fi restituit in conditiile Legii nr. 10/ 2001, intrucat a fost preluat de la autorul paratilor in conditiile art. 11 din Legea nr. 18/ 1968, iar imobilele astfel preluate nu pot fi restituite in baza Legii nr. 10/ 2001, fiind excluse de la restituire, intrucat aceasta modalitate de preluare nu contravenea dispozitiilor constitutionale din 1965 sau 1991.
Aceasta hotarare judecatoreasca a fost pronuntata intre aceleasi parti si a privit acelasi obiect material al actiunii, anume acelasi drept de coproprietate de ½ din constructia mentionata, precum si acelasi temei de drept al pretentiilor, anume Legea nr. 10/ 2001.
In aceste conditii, in mod corect au retinut instantele de fond in cauza prezenta ca aceasta hotarare judecatoreasca irevocabila anterioara se bucura de putere de lucru judecat in cauza prezenta cu privire la aspectele acolo transate, fiind inadmisibil a se repune in discutie intre ele, la acest moment, chestiunile care au fost acolo transate, anume aplicabilitatea procedurilor de restituire prevazute de Legea nr. 10/ 2001, mai exact caracterul abuziv al preluarii si dreptul la restituire al paratilor in temeiul Legii nr. 10/ 2001.
In consecinta, atata timp cat au fost gasite determinante aceste motive, nu mai era posibila analizarea inca o data, cu incalcarea autoritatii de lucru judecat a hotararii judecatoresti anterioare, a modalitatii de preluare de catre stat si a caracterului acestei preluari de a fi abuziva sau nu in conceptia Legii nr. 10/ 2001.
Caracterul devolutiv al apelului nu a fost incalcat de catre instanta de apel, care a analizat cauza si probele administrate din perspectiva relevanta in acea faza procesuala, acest caracter devolutiv nesemnificand posibilitatea pentru instanta de a mai rediscuta aspecte care se impun cu putere de lucru judecat.
Pentru aceste motive, Curtea va inlatura si ea toate sustinerile formulate de recurenti prin cererea de recurs referitor la modalitatea de preluare a imobilului de catre stat si la caracterul abuziv al acesteia in conditiile Legii nr. 10/ 2001.
In ce priveste referirile facute de recurenti la faptul ca autorul lor a fost supus unor masuri administrative cu caracter politic, in conceptia Legii nr. 221/ 2009, fapt recunoscut chiar acestuia prin decizia nr. 662/09.05.2002, emisa de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător in Rezistenta Anticomunista, in baza O.U.G. nr. 214/1999, prin care i se acorda calitatea de luptător in rezistenta anticomunista, Curtea le considera irelevante in prezenta cauza, care nu are ca obiect recunoasteri sau cereri de restituire intemeiate pe Legea nr. 221/ 2009, ci o decizie emisa in conditiile Legii nr. 10/ 2001.
Legea nr. 221/ 2009 si Legea nr. 10/ 2001 sunt acte normative distincte, care stabilesc conditiile de restituire distincte, consideratiile valabile eventual in contextul unuia din aceste acte normative nefiind valabile si in contextul celuilalt act normativ. In cauza prezenta nu se discuta vreun drept la restituire al paratilor in conditiile Legii nr. 10/ 2001, ci dreptul lor la restituire in conditiile Legii nr. 10/ 2001, de aceea orice situatie care vizeaza conditiile de restituire in conditiile Legii nr. 221/ 2009 nu intereseaza cauza prezenta.
In ce priveste respingerea probei cu expertiza solicitata de parati in apel, Curtea constata de asemenea nefondate criticile formulate.
In primul rand, Curtea constata ca aprecierea unei instante de fond asupra pertinentei, concludentei si utilitatii unui mijloc de proba reprezinta o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate, care deci nu poate fi pusa in discutie in recurs, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive exclusiv de nelegalitate, iar nu pentru motive de netemeinicie.
Or, aprecierea asupra necesitatii unui mijloc de proba si respingerea ei ca inutila tine de temeinicie. Numai in masura in care instanta de apel ar fi respins proba ca inadmisibila, in discutie ar fi fost legalitatea masurii, ceea ce nu este cazul in speta.
Pe de alta parte, daca se are in vedere sustinerea recurentilor ca aceasta proba ar fi fost lamuritoare sub aspectul calitatii de unitate detinatoare a ., deci, sub aspectul calitatii procesuale active si a legalitatii dispozitiei contestate, Curtea constata ca acest mijloc de proba ar fi fost . raport de cele doua argumente determinante mentionate mai sus care au sprijinit solutia instantelor de fond si in raport de celalalte mijloace de proba administrate.
Astfel, calitatea de unitate detinatoare a ., mai departe calitatea procesuala active a acesteia in formularea cererii prezente, a fost transata in cauza in raport de alte elemente.
Curtea constata ca iarasi calitatea de unitate detinatoare a . poate face obiectul discutiei la acest moment, si acest aspect fiind transat cu autoritate de lucru judecat intre parti, prin doua hotarari judecatoresti anterioare.
Astfel, prima hotarare judecatoreasca ce se impune cu autoritate de lucru judecat sub acest aspect este iarasi decizia civila nr. 2192/ 28.02.2006 pronuntata de ICCJ in dosarul nr._/1/ 2005, decizie care a solutionat contestatia indreptata impotriva deciziei emisa in conditiile Legii nr. 10/ 2001 de catre . unitate detinatoare, asadar calitatea acesteia de unitate detinatoare a fost in mod implicit recunoscuta, de vreme ce instanta a validat decizia emisa de aceasta societate prin care fusese respinsa notificarea paratilor, respingand contestatia acestora nu pe considerentul ca . este unitate detinatoare, ci pe considerentul ca imobilul nu poate fi restituit in conditiile Legii nr. 10/ 2001..
Pe de alta parte, Curtea constata ca calitatea de detinator al constructiei a fost transata si prin decizia civila nr. 3420/ 17.11.1999 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 6753/ C/1999 ( f. 9 dosar fond Judecatoria D. T. S. ).
In acel dosar paratii din cauza prezenta au formulat, in contradictoriu cu parata . cerere de revendicare intemeiata pe dreptul comun cu privire la acelasi imobil constructie obiect al cauzei prezente( plus teren ).
Prin decizia pronuntata mentionata mai sus, s-a respins cererea paratilor ( reclamanti in acea cauza ), retinandu-se atat inadmisibilitatea cererii de revendicare pentru o cota parte de proprietate, dar si faptul ca parata are un drept de proprietate constituit in baza Legii nr. 15/ 1990.
Pe de alta parte, chiar si daca s-ar ignora decizia civila nr. 3420/ 17.11.1999 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara ( avand in vedere ca solutia de respingere a actiunii paratilor acolo pronuntata a fost in sensul inadmisibilitatii ), oricum Curtea constata ca decizia civila nr. 2192/ 28.02.2006 pronuntata de ICCJ a transat implicit aceasta chestiune a calitatii de unitate detinatoare a .>
Chiar si daca s-ar trece si peste aceata din urma decizie civila ( pe considerentul ca totusi calitatea de unitate detinatoare nu a fost subiect expres al analizei instantei, ci doar implicit, de vreme ce instanta a trecut la o chestiune subsidiara, de fond, privind dreptul insusi la restituire ), Curtea constata oricum corecte argumentele instantei de apel din cauza prezenta conform carora calitatea de unitate detinatoare a constructiei in discutie revine .>
AStfel, in contextul Legii nr. 10/ 2001, anume art. 21, calitatea de unitate detinatoare competenta cu solutionarea notificarii este entitatea cu personalitate juridică ( regie autonoma, societate comerciala etc. la care statul este actionar majoritar sau minoritar ) care are înregistrat în patrimoniul său bunul, indiferent de titlu cu care a fost înregistrat.
In conditiile altor texte legale competenta mai revine si altor unitati, de pilda in conditiile art. 32 competenta revine primariei pentru constructiile demolate, conform art. 29 competenta revine institutiei care a efectuat privatizarea pentru imobilele care se afla in patrimoniul unei societati integral privatizate, sau in art. 28 se prevede ca in cazul in care nu se cunoaste unitatea detinatoare notificarea se solutioneaza in instanta in contradictoriu cu Statul, prin Ministerul Finantelor Publice ( art. 28 alin. 3 ).
În cauza prezenta insa ne aflam in situatia in care unitatea detinatoare este cunoscuta si este . sa de unitate detinatoare decurgand automat din faptul ca imobilul notificat este inscris in patrimoniul sau, ca atare, fapt dovedit in cauza prin decizia nr. 24/ 1989 emisa de Consiliul Popular al Judecatului Mehedinti ( f. 10 si 14 dosar fond Jud. Sector 5 vol 2 ), coroborat cu HG nr.247/05.04.1991 (f. 420 dosar fond Jud. Sector 5 vol 1 ) in care se mentioneaza ca societatile comerciale infiintate potrivit acestui act normativ, printre care si reclamanta din prezenta cauza . la data infiintarii activul si pasivul unitatilor de stat astfel desfiintate,, apartenența la patrimoniul său fiind evidențiată și în prin anexa contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 90/15.02.1994 și nr. 61/28.02.1994 ( f. 39 dosar fond Jud. Sector 5 vol 1 ), in care cladirea din .. Republicii ) nr. 10 este mentionata ca sediu al societatii .>
In raport de toate aceste probe, calitatea . unitate detinatoare este cert dovedita, in sensul ca imobilul in discutie in cauza figureaza ca fiind in patrimoniul acestei societati.
Mai departe, valabilitatea dreptului acestei societati asupra imobilului, din perspectiva dobandirii legale sau nu, nu mai vizeaza calitatea de unitate detinatoare in contextul Legii nr. 10/ 2001, ci ar fi putut viza fondul pretentiei de restituire ( in contradictoriu cu . contestatiei impotriva deciziei emisa de . care insa a fost respinsa irevocabil prin decizie nr. 2192/ 2006 a ICCJ, asa cum s-a aratat mai sus ).
Calitatea de unitate detinatoare presupune insa numai verificarea apartenentei la patrimoniul acesteia, iar nu valabilitatea titlului sau dreptului cu care acest bun s-a inclus in patrimoniul unitatii.
De aceea, in mod indiscutabil in cauza Primaria D. T. S. nu avea calitatea de unitate detinatoare sau unitate competenta sa solutioneze nitificarea recurentilor, niciun text din Legea nr. 10/ 2001 nepermitandu-i acest lucru, ci calitatea de unitate detinatoare revenea . care de altfel a si solutionat initial notificarea recurentilor, respingand-o pe fond, solutie validata prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
Tocmai aceasta calitate de unitate detinatoare ii confera acesteia si calitate procesuala activa in prezenta cauza, in care ataca o dispozitie emisa de alta unitate cu privire la bunul aflat in patrimoniul sau.
Calitate procesuala activa o poate avea, ., orice persoana care invoca un drept sau interes legitim, conform regulilor generale.
Or, reclamanta . drepturile sale asupra imobilului aflat in patrimoniul sau si care pana la acest moment nu au fost infirmate printr-o dispozitie legala sau act al unei autoritati de o maniera care sa le faca ineficiente, justifica aceasta calitate procesuala activa in a isi proteja patrimoniul, cu orice titlu l-ar detine, dispozitia atacata in prezenta cauza fiind, evident, de natura sa ii aduca atingere acestui patrimoniu.
In ce priveste sentinta civila nr. 5595/ 2007 invocata de recurenti ( f. 262 dosar recurs ), Curtea constata ca aceasta constata dreptul de proprietate al recurentilor numai asupra terenului, iar terenul nu face obiectul discutiei in cauza prezenta, pe cand in ce priveste constructia stabileste ca dreptul de proprietate asupra acesteia a fost dobandit de Statul R. si transmis catre . in plus aceasta hotarare nu este irevocabila la acest moment. Asadar, in masura in care s-ar face apel la aceasta hotarare judecatoreasca, Curtea constata ca in analiza care intereseaza cauza prezenta, anume cu privire la constructie, aceasta face dovada, contrar intereselor chiar recurentilor care o invoca, a calitatii de unitate detinatoare a . nu asa cum intentioneaza recurentii, in sprijinul apararilor lor.
Iar in ce priveste cele doua motive determinante avute in vedere de instantele de fond, ca si de Curte, in aprecierea nelegalitatii deciziei atacate emisa de Primaria D. T. S., anume lipsa calitatii de unitate competenta cu solutionarea notificarii in persoana Primariei D. T. S. si lipsa dreptului la restituire in conditiile Legii nr. 10/ 2001, fata de modalitatea de preluare de cate statul comunist, acestea nu erau influentate catusi de putin de expertiza solicitata de recurenti in apel.
Curtea va respinge si criticile referitoare la puterea de lucru judecat invocate de recurenti.
Astfel, Curtea constata ca nu era necesara punerea in discutie de catre instanta de apel a exceptiei autoritatii de lucru judecat, in cauza nefiind vorba de o asemenea exceptie care sa fie solutionata ca atare in conditiile art. 137 C.pr.civ. ( o asemenea exceptie avand ca efect blocarea analizei fondului si respingerea cererii ca inadmisibila, ceea ce nu era cazul in speta ), ci era vorba de efectul puterii de lucru judecat atasat unei hotarari judecatoresti irevocabile si care se bucura de autoritate de lucru judecat intre parti. Pe de alta parte, efectul hotararilor judecatoresti anterior pronuntate intre parti fusese invocat de reclamanta pe parcursul procesului in apararea sa, astfel ca recurentii au putut sa isi formuleze contraargumentele ( ceea ce au si facut, de altfel ), fiind respectat principiul contradictorialitatii si dreptului la aparare si nemaifiind incidenta ipoteza art. 129 alin. 4 C.pr.civ..
Mai departe, Curtea constata ca nu s-a pus problema identitatii de obiect intre cauza prezenta si cauzele anterior solutionate intre parti, tocmai de aceea nu s-a pus problema opunerii exceptiei inadmisibilitatii pe temeiul autoritatii de lucru judecat.
Ceea ce s-a opus si se opune de catre Curte este obligativitatea si incontestatibilitatea ca atribute ale autoritatii de lucru judecat de care se bucura hotararile judecatoresti anterior pronuntate intre parti, anume deciziile civile nr. 2192/ 2006 a ICCJ si nr. 3420/ 1999 a Curtii de Apel Timisoara.
Nu are nicio legatura in aceasta analiza Decizia nr. 1470/1973, pronunțata in dosarul nr. 19/1973, nu aceasta hotarare judecatoreasca fiind retinuta de instante ca impunandu-se cu autoritate de lucru judecat la acest moment, ci a fost vorba de deciziile civile nr. 2192/ 2006 a ICCJ si nr. 3420/ 1999 a Curtii de Apel Timisoara.
Iar cu privire la aceste doua hotarari judecatoresti recurentii nu pot demonta chestiunea in discutie, oricum ar fi denumita terminologic aceasta, autoritate sau putere de lucru judecat, esential fiind ca . nu mai pot fi reluate discutii asupra unor aspecte transate irevocabil intre parti, o hotarare judecatoreasca irevocabila bucurandu-se de autoritate de lucru judecat, ceea ce ii confera obligativitate si incontestabilitate.
Restul considerentelor dezvoltate de recurenti la acest punct al cererii de recurs initiale vizeaza iarasi modalitatea de preluare a imobilului de catre stat si Legea nr. 221/ 2009, aspecte care au fost tratate de catre Curte mai sus.
Pentru toate aceste, Curtea constata nefondate toate criticile dezvoltate de recurenti prin cererea initiala de recurs.
In ce priveste precizarea motivelor de recurs depusa de recurenta D. M. la termenul din data de 20.01.2015 ( f. 246 dosar recurs), Curtea constata urmatoarele:
In ce priveste prima critica astfel formulata, referitoare la omisiunea instantei de apel de a se pronunta pe exceptia lipsei calitatii procesuale active, Curtea constata ca este o critica noua formulata prin aceste precizari, nefiind formulata prin cererea de recurs initiala, astfel incat, formuata fiind dupa implinirea termenului de recurs legal prevazut de art. 301 C.pr.civ., nu investeste legal instanta de recurs in analiza ei.
Nu poate fi primita sustinerea ca aceasta critica ar fi putut fi invocata si ca motiv de ordine publica de recurs, in conditiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ., in realitate exceptia lipsei calitatii procesuale active ( sub rezerva de a fi considerata de ordine publica ) putea fi invocata ca motiv de recurs de ordine publica, or in cauza recurenta invoca nu exceptia, ci nepronuntarea instantei de apel asupra exceptiei, care este cu totul alta chestiune.
De altfel, Curtea constata ca nici in apel aceasta chestiune a lipsei calitatii procesuale active nu mai constituia o exceptie ( in apel exceptie ar fi reprezentat o chestiune care s-ar fi opus apelului, iar nu cererii de chemare in judecata ), ci a reprezentat chiar motiv de apel, tratat ca atare de catre tribunal, in limitele in care a fost formulat. Curtea constata si ca nepronuntarea asupra unei exceptii nu este motiv de casare, asa cum solicita recurenta ( casarea se dispune in cazul nepronuntarii asupra fondului ), ci prilejuieste solutionarea exceptiei de catre instanta de recurs.
Celorlalte critici dezvoltate de recurenta in aceasta precizare a recursului referitor la calitatea procesuala activa si calitatea de unitate detinatoare a reclamantei s-a raspuns in cele de mai sus, iar dezvoltarile recurentilor referitoare la mijloacele de proba care ar face dovada dreptului lor de proprietate si lipsa dreptului reclamantei privesc modalitatea de apreciere a probatoriului, iar nu legalitatea deciziei recurate, deci aspecte care nu pot face obiectul discutiei in recurs.
Critica in sensul ca instanta de apel ar fi dat mai mult decat s-a cerut, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C.p.civ., invocata prin aceasta precizare la recurs, nu a fost invocata prin cererea initiala de recurs, constituind asadar un motiv invocat dupa implinirea termenului legal de recurs si care nu investeste legal instanta de recurs in a il analiza, nefiind nici un motiv de ordine publica care sa poata fi invocat din oficiu.
Tot critica noua, neinvocata prin cererea de recurs initiala depusa in termenul legal, este si cea referitoare la motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., astfel ca nu va fi analizata de catre instanta de recurs, nefiind vorba nici de un motiv de ordine publica. Nu se regasesc nicaieri in cuprinsul cererii initiale de recurs sustineri care sa se refere la aspectele invocate prin aceasta precizare sub aceste temei, contrar celor sustinute de aparatorul recurentei, astfel ca nu se poate face aplicarea principiului consacrat de art. 306 alin. 3 C.pr.civ. in sensul ca instanta va face incadrarea corecta a motivelor de recurs, in functie de continutul lor.
In ce priveste criticile dezvoltate prin aceasta precizare la recurs in conditiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constata ca ele vizeaza caracterul abuziv al preluarii imobilului de catre stat si indreptatirea recurentilor la restituire in conditiile Legii nr. 10/ 2001, ceea ce a fost analizat de catre Curte mai sus.
Oricum, nu poate fi opusa puterii de lucru judecat existenta intre parti in raport de hotarari judecatoresti pronuntate intre parti o hotarare de practica judiciara.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ., va fi respins recursul ca nefondat, vazand ca motivele de recurs invocate in termenul legal nu sunt intemeiate, iar criticile noi dezvoltate prin precizarea depusa la 20.05.2015, cu nerespectarea termenului de recurs legal prevazut, nu investesc legal instanta de recurs cu analizarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți D. M. și F. H. N. împotriva deciziei civile nr. 1231/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . T. S. prin lichidator B.N.P. Consult SPRL și intimata - pârâtă P. D. T. S. prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.F.G.
Tehnored.T.I.
2 ex./28.01.2015.
| ← Partide politice. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 75/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
