Pretenţii. Decizia nr. 750/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 26125/301/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 750R
Ședința publică de la 29 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant ASOCIAȚIA L. DIN . împotriva deciziei civile nr. 692A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. R. G. S.R.L., P. M. BUCUREȘTI, P. G. AL M. BUCUREȘTI, P. S. 3 BUCUREȘTI, P. S. 3 BUCUREȘTI – L. N. și P. S., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant reprezentat de președinte S. G., lipsind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 22 lei achitată cu chitanța nr._/1/16.06.2015, timbru judiciar de 0,15 lei și arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Reprezentantul recurentei reclamante arată că, în măsura în care instanța apreciază necesar, va depune la dosar copiile facturilor la care face referire decizia tribunalului.
Curtea pune în vedere reprezentantului recurentei reclamante ca, în măsura în care apreciază necesară administrarea unor noi probe, să formuleze o cerere în acest sens.
Reprezentantul recurentei reclamante arată că, din punctul său de vedere, înscrisurile aflate la dosar sunt suficiente în probarea pretențiilor sale, și nu solicită admiterea altor probe.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că Decizia Primăriei M. București prin care au fost stabilite tarifele pentru salubritate a fost anulată, astfel că intimata . acestor tarife a înșelat toți locuitorii S. 3 al M. București.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, modificarea deciziei recurate și pe fond admiterea acțiunii.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.07.2010, pe rolul Judecătoriei S. 3 București – Secția Civilă, sub nr._ reclamanta Asociația L. nr.10, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. R. G. S.R.L., P. S., P. M. București, P. G. al M. București S. O., P. S. 3 și P. L. N. următoarele: 1. în raport de situația reclamantei, să se constate că tariful abuziv de 7,48 lei/luna fără TVA pentru o persoana începând cu luna august 2007 este nelegal, baza legală fiind stabilită prin Dispoziția Primarului G. nr. 1754/28.11.2007, să-i fie restituite de către pârâta S.C. R. G. S.R.L. minim 51,04 lei, sumă încasată fraudulos în perioada august 2007 – decembrie 2009, respectiv maximul de 419, 83 lei pentru perioada august 2007- iulie 2010, provenită din diferența dintre tariful legal actual și cel anterior de 5,03 lei/pers pe lună fără TVA, aprobat prin HCGMB 149/14.07.2005 pe perioada august 2007 – iulie 2010, să se dispună obligarea pârâtelor P. M. București și P. S. 3 București să se conformeze unor imperative civice precum obligarea pârâtei S.C. R. G. S.R.L. să-și treacă în factură domiciliul real, să treacă în facturi baza legală a tarifului pretins, să pună la dispoziția beneficiarilor cartele de pontaj lunare care să fie ridicate de la aceștia de către persoanele care le înmânează facturile, să fie obligate cele două primării să nu mai prelungească contractul cu S.C. R. G. S.R.L. și să consulte prin referendum populația sectorului 3 dacă se impune ca această activitate sa fie cesionată unei societăți private; 2. în raport de situația celorlalți cetățeni ai sectorului 3, să se constate că tariful abuziv de 7.48 lei/lună fără TVA pentru o persoană începând cu luna august 2007 este nelegal, baza legală fiind stabilită prin Dispoziția Primarului G. nr.1754/ 28.11.2007, să le fie restituite de către pârâta S.C. R. G. S.R.L. următoarele sume: minim_ lei, încasată fraudulos în perioada august 2007- iulie 2010 provenind din includerea în facturi și a surplusului de 0,37 lei/persoană pe lună fără TVA respectiv maxim_ lei pe aceeași perioadă provenită din diferența dintre tariful legal actual de 7,11 lei și cel anterior de 5,03 lei, să fie obligate pârâtele Primaria M. București și P. S. 3 București să se conformeze unor imperative civice precum obligarea pârâtei S.C. R. G. S.R.L. să-și treacă în factura domiciliul real, să treacă în facturi baza legală a tarifului pretins, să pună la dispoziția beneficiarilor cartele de pontaj lunare care să fie ridicate de la aceștia de către persoanele care la înmânează facturile, să fie obligate cele doua primarii să nu mai prelungească contractul cu S.C. R. G. S.R.L. și să consulte prin referendum populația sectorului 3 dacă se impune ca această activitate să fie cesionata unei societăți private.
În motivare, reclamanta a arătat că, până în luna iulie 2007 pârâta S.C. R. G. S.R.L. a pretins tariful legal de 5,03 lei/pers pe lună fără TVA însă începând cu luna august 2007 a comunicat că este de 7,48 lei. Facturile emise de pârâtă sunt inadecvat concepute și sunt omise elemente esențiale. Reclamanta a arătat că societatea se face vinovată de săvârșirea mai multor infracțiuni, sens în care se impune sancționarea sa drastică.
În drept, reclamanta a invocat, în susținerea primului capăt de cerere art. 998, 970 C.civ., art. 108 alin 4 din Codul de procedură civilă, art. 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 24 alin 1 lit. f din Legea nr. 340/2004, art. 3 alin 1 din Legea 554/2004, HCGMB 149/14.07.2005, Dispoziția Primarului G. nr._, Decizia 127/13.01.2010 s Tribunalului București, decizia pronunțata în dosarul nr._/3/2007; și în susținerea celui de-al doilea capăt al cererii: art. 3 C.civ, art. 5 alin 2 Legea nr. 303/2004, art. 45 alin 3 din Codul de procedură civilă, art. 998 și 970 C.civ., art. 108. alin 4 din Codul de procedură civilă, art. 31 alin 1 și 2 din Constituție, art. 3 din Decretul 167/1958, HCGMB 149/14.07.2005, Dispoziția Primarului G. nr._, Decizia 127/13. 01.2010 Tribunalului București, decizia pronunțata în dosarul nr._/3/2007, actul adițional nr. 17/2011 la contractul pentru achiziționarea serviciului de salubritate pentru sectorul 3 încheiat între PMB și S.C. R. Servis S.R.L. din 11.11.2009.
Prin sentința civilă nr._/06.11.2012 Judecătoria S. 3 București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul al doilea al acțiunii; a respins capătul al doilea al acțiunii ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă și a respins în rest cererea formulată de reclamanta Asociația L. nr.10, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că, în ceea ce privește capătul al doilea al acțiunii, reclamanta este situată în afara raportului juridic litigios și nu există nicio prevedere legală care să îi confere legitimare procesuală activă pentru a formula o cerere în numele celorlalți cetățeni din Sectorul 3 al M. București.
Instanța a reținut că reclamanta a pretins restituirea sumelor încasate de pârâta S.C. R. G. S.R.L. cu încălcarea prevederilor HCGMB 149/14.07.2005 fără a fi depus în acest sens dovada plăților efectuate către pârâtă la dosar pentru a se putea determina eventuala diferență achitată și nedatorată.
În ceea ce privește celelalte petite, privind obligarea pârâtelor P. M. București și P. S. 3 București să se conformeze unor imperative civice importante, instanța a constatat că acestea nu se circumscriu noțiunii de drept subiectiv sau interes pentru realizarea căruia este necesară calea justiției. Astfel, cele afirmate de reclamantă, chiar dovedite, nu au condus la încălcarea drepturilor sau intereselor acesteia ci vizează raporturile juridice contractuale dintre cele două primarii și S.C. R. G. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 692A/04.06.2014 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă Asociația de Locatari.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut, cu privire la cererea de obligare a pârâtei S.C. R. G. S.R.L. la plata sumelor de bani către Asociația L., că reclamanta a calculat despăgubirile solicitate ca diferență între tariful de salubrizare pretins de pârâtă și tariful prevăzut în hotărârile administrației locale. Reclamanta a învederat că pârâta a pretins un tarif de 7,48 lei. În varianta denumită minimala, reclamanta solicită plata sumei de bani calculată în considerarea unui tarif legal de 7,11 lei pe perioada august 2007 - decembrie 2009 (când reclamanta a încetat să plătească tariful de 7,48 lei). Tariful de 7,11 lei a fost stabilit prin dispoziția 1754/28.11.2007 a Primarului M. București, care a fost anulată în 13.01.2010 prin sentința Tribunalului București. Anterior acestei dispoziții, tariful era reglementat de HCGMB 149/2005, hotărâre care fixa un tarif de 5,03 lei/persoana /lună. Acest tarif este invocat in calculul despăgubirilor minimale. Tribunalul a considerat că prima instanță a reținut corect că apelanta-reclamanta nu a depus dovezile privind plata sumelor de bani calculate peste tariful legal considerat de Tribunal ca fiind de 5,03 lei, față de anularea hotărârii 1754/2007.
Tribunalul a constatat că reclamanta a solicitat obligarea celor două autorități ale administrației publice locale la îndeplinirea obligațiilor enumerate la punctul 1.2 din cererea de chemare în judecată; aceste obligații vizează impunerea în sarcina S.C. R. G. S.A. a unor obligații contractuale si consultarea cetățenilor cu privire la cesiunea serviciului public. Aceste cereri nu sunt întemeiate. Reclamanta este terț față de contractele încheiate între primării și S.C. R. G. S.R.L.; modul de îndeplinire a obligațiilor de către prestatorul serviciului de salubrizare față de beneficiarii finali poate fi pus în discuție într-o acțiune care să privească cele două părți; autoritățile administrației publice locale nu pot fi obligate în cadrul unui litigiu civil, la îndeplinirea unor obligații cu caracter administrativ. Reclamanta și cele două autorități ale administrației publice locale nu au raporturi civile, îndeplinirea obligațiilor nefiind asumată prin niciun act sau impusă de lege în favoarea reclamantei, în mod direct.
Tribunalul a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. R. G. S.R.L. la plata sumelor de bani către toti ceilalți cetățeni ai sectorului 3 și îndeplinirea unor obligații de către P. M. București și P. S. 3, în favoarea cetățenilor sectorului 3. Cu privire la aceste cereri, Tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție corectă. Reclamanta nu dovedește calitatea procesuală de a solicita îndeplinirea obligațiilor în favoarea sa, ca titular al unui drept corelativ al obligațiilor invocate.
Tribunalul a considerat că încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 din codul de procedură civilă nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate a hotărârii, atâta vreme cât în apel partea are posibilitatea propunerii și administrării probelor a căror lipsă a fost reținută de prima instanță, în condițiile art. 295 din Codul de procedură civilă. Nici în judecata căii de atac apelanta nu a propus probele privind plățile pretinse – fie prin depunerea înscrisurilor fie prin cererea de înfățișare a înscrisurilor potrivit dispozițiilor art. 172 din Codul de procedură civilă. Nici interogatoriul nu a fost propus de apelantă, deși motivul respingerii acțiunii rezulta din sentința atacată.
În privința cererilor respinse pe fond, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit prejudiciul, în condițiile art. 998 C.Civ., în privința cererii de despăgubiri. Art. 970 C.civ. presupune o convenție între părțile în litigiu; câtă vreme reclamanta este terț contractului încheiat între primării și S.C. R. G. S.A., aceasta nu poate avea pretenții civile în legătură cu modul de executare între cocontractanți a obligațiilor. Reclamanta poate solicita în privința raporturilor directe cu prestatorul obligarea acestuia în mod direct către reclamanta la îndeplinirea anumitor obligații. Celelalte dispoziții legale invocate în susținerea cererilor respinse pe fond sunt dispoziții de drept administrativ, care nu sunt aplicabile în cauză, iar art. 3 din Decretul 167/1958 nu a fost pus în discuție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod eronat cele două instanțe, de fond și apel, au reținut că nu ar fi dovedit temeinicia pretențiilor sale, întrucât nu era nevoie a mai fi prezentate și dovezi de plată a facturilor deoarece pârâta-intimată S.C R. G. S.R.L. nu a depus întâmpinări nici la fond și nici în apel, deși acestea erau obligatorii conform art. 118 (1) Cod procedură civilă de la 1865, iar conform art. 138 (1) Cod procedură civilă de la 1865, pârâta s-a autodecăzut de a mai fi produs probe în apărare în căile de atac, în sensul că pretențiile ce i le-a opus ar fi nejustificate.
Recurenta reclamantă a arătat că nu era necesar să fi cerut ca intimata-pârâtă să fie chemată la interogatoriu, tăcerea sa constituind cel mai relevant motiv de recunoaștere tacită a pretențiilor recurentei, chiar conform art. 225 Cod procedură civilă de la 1865, pentru că nu s-a prezentat la niciun termen.
Recurenta reclamantă a considerat că, față de argumentele de mai sus, nu era necesar să aducă dovezi de achitare a facturilor, un argument în plus în acest sens fiind acela că, dacă nu le-ar fi onorat deloc, pârâta rezilia automat contractul și o acționa în judecată.
Recurenta reclamantă a arătat că pretențiile sunt cele solicitate în varianta denumită maximală, deoarece Decizia civilă nr. 127/13.01.2010 a Tribunalului București, dată în dosarul nr. 9350/3/CA/2008 al Secției a IX-a C., rămasă definitivă prin confirmarea legalității ei de către C.A.B la 10.01.2011 stabilea nulitatea de drept a H.C.G.M.B.1874/28.11.2007, deci tariful pe perioada indicată de recurentă era cel anterior, de 5,03lei/persoană pe luna fără TVA, ce a fost aprobat prin HGGMB nr. 149/14.07.2005.
Recurenta reclamantă a susținut că, pe tot parcursul judecății, cele două instanțe au încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, în sensul că nu au solicitat niciuneia din celelalte părți procesual pasive vreun document relevant aflării adevărului în cauză, spre exemplu, dacă P. S. 3 a stabilit un nou tarif, după 10.01.2011.
Recurenta a arătat că își susține capătul de cerere privind constatarea că nu numai aceasta a fost păgubită prin abuzul de drept de către S.C R. G. SRL, ci toate persoanele fizice din sectorul 3.
Recurenta a arătat că, dacă este necesar se depună toate facturile și toate chitanțele, aproximativ 30 la număr din fiecare, o va face, deși, în opinia sa, nu este necesar.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă în sensul că pârâta intimată nu ar fi depus întâmpinare, situație în care ar fi decăzută din dreptul de a propune probe în căile de atac nu reprezintă un motiv de nelegalitate a deciziei recurate. Astfel, reclamantul este partea obligată să își dovedească pretențiile, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 din Codul civil, pârâtul neputând fi obligat să formuleze întâmpinare sau să propună probe în apărare în situația în care, în contextul speței, apreciază că nu este necesar. Contrar susținerilor recurentei în sensul că nu ar fi obligată să își dovedească pretențiile datorită atitudinii procesuale a intimatei, această obligație incumbă reclamantului și în cazul în care pârâtul nu formulează întâmpinare și nu se prezintă la proces, temeinicia pretențiilor reclamantului neputând fi stabilită exclusiv pe baza poziției procesuale a pârâtului care nu se prezintă în fața instanței.
Susținerea recurentei în sensul că pârâta nu s-a prezentat la niciun termen de judecată astfel încât această atitudine ar reprezenta o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei nu este întemeiată. Astfel, conform art. 225 din Codul de procedură civilă, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Această prezumție de mărturisile nu este însă aplicabilă în cauză, întrucât această probă nu a fost solicitată. În consecință, în cauză nu sunt incidente efectele chemării la interogatoriu prevăzute de art. 225 din Codul de procedură civilă, aceste efecte având loc doar în cazul în care proba a fost propusă și admisă în condițiile legii, nu și în situația în care pârâtul nu se prezintă la termenele de judecată.
Motivul de recurs privind încălcarea art. 129 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă nu este întemeiat. Nu reprezintă motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate împrejurarea că, din oficiu, în baza art. 129 din Codul de procedură civilă, instanța nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme reclamantul avea mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le dorea. Rolul activ al instanței prevăzut de art. 129 din Codul de procedură civilă nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a unei părți și în apărarea intereselor acesteia. Astfel, în cauză, cu toate că obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantului în condițiile art. 1169 din Codul civil, acesta nu a formulat cererea de probe în condițiile legii.
Susținerea recurentei în sensul că toate persoanele fizice din sectorul 3 au fost păgubite nu este relevantă, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere formulat în numele acestor persoane fiind corect admisă de prima instanță. Astfel, calitatea procesuală activă presupune că persoana care sesizează instanța este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, existând însă și situații în care leguitorul recunoaște legitimare procesuală și altor persoane sau organe decât titularul dreptului. În cauză însă, reclamanta nu este în niciuna din cele două situații arătate, astfel încât în mod corect instanțele au constatat lipsa calității sale procesuale active în privința capătului de cerere menționat.
Soluția privind netemeinicia acțiunii în pretenții, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească diferența dintre tariful facturat de societatea pârâtă și tariful apreciat ca fiind legal de către recurenta reclamantă a fost în mod corect pronunțată de instanțe, însă pentru considerentele ce urmează, care înlocuiesc motivarea deciziei recurate.
Reclamanta a formulat prezenta acțiune în pretenții, suma solicitată cu titlul de despăgubiri reprezentând diferența de tarif arătată mai sus, invocând dispozițiile art. 998 din Codul civil, dispoziție legală care reglementează răspunderea civilă delictuală, susținând că prejudiciul a rezultat din majorarea nelegală de către pârâtă a tarifului pentru serviciul prestat.
În acest sens, Curtea constată că, prin Dispoziția nr. 1754/28.11.2007 P. G. al M. București a aprobat ajustarea tarifului de prestație pentru evacuarea deșeurilor menajere de la persoane fizice și asociațiile de locatari/proprietari din Municipiul București la valoarea maximă de 7.11lei/persoana/luna, exclusiv TVA, fiecare operator autorizat de P. M. București să presteze serviciul de salubrizare în Municipiul București având obligația de a stabili tariful propriu de prestație, în limita maximă menționată.
Prin sentința civilă nr. 127/13.01.2010, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a anulat Dispoziția nr. 1754/28.11.2007 emisă de P. G. al M. București, reținând că P. G. al M. București a ignorat competența exclusivă, stabilită de prevederile Legii nr. 101/2006 în forma modificată prin OG nr. 92/2007, a consiliilor locale de sector în domeniul „stabilirii, ajustării ori modificării tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C."
Curtea constată că, începând cu data de 01.08.2007, tariful aplicat de S.C. R. G. S.R.L., pentru evacuarea deșeurilor menajere de la case individuale și asociații de locatari/proprietari, este de 7,48 lei /persoană/lună exclusiv TVA, astfel fiind modificat și completat punctul 1 din Capitolul "Tarife, facturare și modalități de plată" din Contractul nr RG4842 din 14.11.2005 încheiat cu reclamanta, aspecte ce rezultă din înscrisul depus la fila 24 din dosarul Judecătoriei. Pârâta a menționat în înscris că acesta ține loc de act adițional la Contractul cu nr RG4842 din 14.11.2005.
În această situație, Curtea constată că între părți există un contract, iar în situația în care neexecutarea acestuia sau executarea sa necorespunzătoare cauzează prejudicii, în principiu, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, raporturile dintre părți fiind reglementate prin contractul încheiat de acestea. Astfel, neînțelegerile dintre părți legate de derularea contractului, cum este, în speță, cea privind prețul serviciul prestat, nu pot conduce la angajarea răspunderii civile delictuale, aceasta fiind exclusă de incidența în speță a răspunderii contractuale, cu excepția cazurilor în care se constată încălcarea unei dispoziții imperative a legii, situație nedovedită în cauză, după cum se va arăta mai jos.
În acest sens sunt și dispozițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, care, în art. 36, stabilește că raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat. Conform art. 42 lit. a) din această lege, furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
În contextul raporturilor contractuale dintre părți, reclamanta, în calitate de utilizatoare a serviciului de salubrizare, are obligația prevăzută de art. 24 alin. 6 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101 din 25 aprilie 2006, de a respecta clauzele contractului de prestare a serviciului de salubrizare și de a achita obligațiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a serviciului de salubrizare. În derularea acestor raporturi contractuale, pârâta S.C. R. G. S.R.L. și-a exercitat dreptul conferit de art. 20 alin. 2 din lege, procedând la ajustarea tarifului în raport cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie.
Reclamanta a pretins că această majorare a tarifului este abuzivă și a solicitat despăgubiri reprezentând diferența de tarif, or, în contextul raporturilor contractuale dintre părți, o astfel de acțiune, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, nu este admisibilă, contractul încheiat între părți având putere de lege între acestea, conform art. 969 din Codul civil.
Curtea constată că reclamanta a invocat principiul executării cu bună credință a contractelor prevăzut de art. 970 din Codul civil, fără însă a solicita modificarea clauzei contractuale care a stabilit prețul serviciului, clauză pe care, în temeiul art. 969 din Codul civil, este obligată să o respecte. Astfel, principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, astfel încât, în lipsa unei cereri a reclamantului, instanța nu se putea pronunța asupra legalității clauzei prin care s-a stabilit tariful pretins abuziv. În speță, obiectul acțiunii constă în acordarea unor despăgubiri, fără a se solicita modificarea clauzei contractuale care a stabilit tariful pretins nelegal, această problemă nefiind una de calificare juridică a acțiunii, care ar fi permis intervenția instanței, ci de obiect al acesteia, care nu poate fi schimbat sau depășit.
Curtea constată că, în raporturile contractuale de natura celor din speță, utilizatorii beneficiază de protecție din partea autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, care, împreună cu primarii și președinții consiliilor județene, după caz, în calitate de autorități executive și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, sunt responsabili de asigurarea serviciului de salubrizare a localităților și urmăresc respectarea de către operator a indicatorilor de calitate a serviciului, a clauzelor contractuale și a legislației în vigoare referitoare la serviciul de salubrizare, obligații impuse de art. 24 alin. 4 din lege.
Mai mult, în cazul în care se constată practicarea unor prețuri și/sau tarife neaprobate sau mai mari decât cele aprobate de autoritățile administrației publice locale ori, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în baza metodologiilor stabilite de autoritățile de reglementare competente, această faptă constituie contravenție în domeniul serviciilor de utilități publice, conform art. 47 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 51/2006. Constatarea unei astfel de contravenții și aplicarea sancțiunilor se fac de reprezentanți împuterniciți ai ministrului administrației și internelor, ai ministrului transporturilor, ai președinților A.N.R.S.C., A.N.R.E., A.R.R., ai Gărzii Naționale de Mediu din subordinea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ai președinților consiliilor județene, ai primarilor sau, după caz, ai președinților asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, în temeiul mandatului ce le-a fost acordat de unitățile administrativ-teritoriale membre, astfel cum prevede art. 48 din lege.
În speță, Curtea constată că nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârâtă a unei astfel de fapte, în condițiile arătate, împrejurare care ar fi permis exercitarea unei acțiuni în răspundere delictuală.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu se poate reține că pârâta a practicat tarife neaprobate sau mai mari decât cele aprobate de autoritățile administrației publice locale, încălcarea legii în executarea contractului permițând, de asemenea, angajarea răspunderii delictuale, sarcina probării aceste împrejurări revenind, față de prevederile art. 1169 din Codul civil, reclamantului.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 692A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant Asociația L. din . împotriva deciziei civile nr. 692A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. R. G. S.R.L., P. M. București, P. G. al M. București, P. S. 3 București, P. S. 3 București – L. N. și P. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC 2 ex
07.07.2015
Jud. apel B. C. L.
P. E. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 339/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 659/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
