Obligaţia de a face. Decizia nr. 698/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 14106/3/2013**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.698R
Ședința publică de la 19 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți G. D. O. și G. S. împotriva încheierii de ședință din data de 02.09.2014 și a sentinței civile nr.1021 din 16.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cauza având ca obiect „obligație de a face, Legea nr.165/2013”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți reprezentați de avocat A. G., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită rectificarea practicalei încheierii de ședință din 22.05.2015 în sensul că recurenții-reclamanți au fost reprezentați de avocat A. G. și nu de avocat B. F., astfel cum din eroare s-a menționat.
În urma verificării de către grefierul de ședință a înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 22.05.2015, rezultă că recurenții-reclamanți au fost reprezentați de avocat A. G..
Curtea dispune rectificarea practicalei încheierii de ședință din 22.05.2015 în sensul că recurenții-reclamanți au fost reprezentați de avocat A. G. și nu de avocat B. F., cum din eroare s-a menționat.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar practică judiciară. Invederează că nu are alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Arată că solicitarea reclamanților în fața instanței de contencios administrativ a fost aceea de a sancționa întârzierea absolut nerezonabilă în soluționarea dosarului, întârziere asimilată unui refuz nejustificat dedus din lipsa oricărui răspuns o foarte lungă perioadă de timp de a obliga autoritatea în cauză să acționeze așa cum se statuează prin decizia nr.269/2014 a Curții Constituționale. Trimiterea la dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013 a fost făcută de reclamanți întrucât dispozițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 fuseseră abrogate și autoritatea nu mai putea fi obligată să procedeze efectiv conform lor, ci potrivit dispozițiilor nou intervenite la data de 20.05.2013. Cu toate acestea, prin încheierea recurată, instanța a apreciat în mod netemeinic și nelegal că secția civilă este competentă să soluționeze prezenta cauză și nu se impune trimiterea dosarului către o secție de C. Administrativ și Fiscal. Nici în cuprinsul încheierii de ședință și nici în cel al sentinței recurate, instanța nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept în temeiul cărora a apreciat că secția civilă este competentă să se pronunțe în cauză.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 25.04.2012 reclamanții G. D. O., G. S. și Chirina Hilde G. au chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român reprezentat de C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru ca pârâta C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să fie obligată să emită o decizie de validare a cuantumului despăgubirilor, conform raportului de expertiză, privind terenul din București, ., sector 6, în suprafață de 6237 m.p., în dosarul ANRP nr._ CC.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că dreptul lor la despăgubiri a fost stabilit în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 8520 din 24.07.2007, emisă de Primăria Municipiului București, iar pârâta CCSD refuză validarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin expertiză.
Prin încheierea din 22.06.2013 cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului București Secția de C. Administrativ și Fiscal având în vedere dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
Tribunalul București Secția C. Administrativ a pronunțat încheierea din 3.06.2014 prin care și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei către una dintre Secțiile Civile ale Tribunalului București. Instanța a reținut aplicabilitatea Legii nr. 165/2013 și competența acordată instanței civile, în litigiile având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii, de art. 35 alin. 3 din Legea menționată.
Tribunalul București Secția a V-a Civilă s-a considerat competent pentru soluționarea cauzei iar prin sentința civilă nr. 1021 din 16.09.2014 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Instanța de fond a reținut următoarele:
„Analizând cererile și apărările părților și înscrisurile de la dosar, tribunalul reține că prin Notificarea înregistrata si comunicata de către B. sub nr.2165/2001 către Primăria Municipiului București, autoarea I. N. V., a solicitat restituirea in natura a imobilului compus din construcție si teren situat in București . sector 6 in suprafața de 6.237 mp trecut in proprietatea Statului conform Decretului 92/1950, iar după decesul acesteia, demersurile de restituire au fost continuate de către moștenitorul O. T. M.. In urma referatului Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate in baza legii 10/2001, s-a constatat imposibilitatea restituirii integrale in natura, propunându-se acordarea de masuri reparatorii prin echivalent întrucât, conform raportului de expertiza extrajudiciară întocmit de către expertul ing. F. M. (filele 86-97 din dosar), a rezultat ca . de 1413 mp este afectata de elemente de sistematizare ; . suprafața de 4824 mp este ocupată de sediul Grădiniței nr. 195 si spatii adiacente, iar construcția a fost demolată. In consecință, prin Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 8520/24.07.2007 a fost respinsa notificarea privind restituirea in natura privind imobilul de mai sus, propunându-se acordarea de masuri reparatorii prin echivalent atât pentru construcția demolată, cât si pentru terenul in suprafața de 6237 mp.
Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 8520/24.07.2007, privind propunerea de acordare a despăgubirilor, drepturile solicitanților și imposibilitatea restituirii imobilelor în natură au fost verificate și stabilite prin adresele nr. VB/_/200/ și_/SP3/2008 ale Prefectului Mun. București, dosarul fiind înaintat către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor. Dosarul administrativ_/CC/2008 a fost verificat de Secretariatul CCSD sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar la data de 24.11.2009, conform art. 16 alin. 4 din Cap. 5 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, a fost transmis evaluatorului . art. 16 alin. 5 din Cap. 5 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Conform art. 16 alin. 6 din Cap. 5 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și în conformitate cu standardele internaționale de evaluare a imobilelor, prin Raportul de evaluare din 10 martie 2010, evaluatorul . stabilit valoarea terenului la suma de 12.303.000 lei, act față de care nu s-au formulat obiecțiuni. În aceste condiții, la data de 30 martie 2010, Raportul de evaluare a fost transmis de către evaluatorul . C. Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor, însă, la 24 ianuarie 2012, lucrarea a fost returnată de către ANRP – Direcția de C. Administrativ și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor către evaluatorul . adresa nr. RG/98/24 ianuarie 2012 această instituție dispunând refacererea Raportului, considerând că raportarea la valoarea din 10 martie 2010 este mult prea îndepărtată față de data promovării dosarului pentru analiză în ședință, urmând ca evaluatorul . țină cont și de mențiunile din Circulara 1211/CND/3 martie 2011 și din adresa nr. RG/98/24 ianuarie 2012. Referitor la calitatea procesuală activă, reclamanții au dovedit că prin Contractul de cesiune nr.50/01.-02.2007 autentificat de BNP I. M. C., moștenitorul-cedent O. M. a cesionat toate drepturile ce-i reveneau asupra imobilului in litigiu, către cesionarii G. D. O., G. S. și G. M. A.. Prin Contractul de cesiune nr. 2035/28.12.2009 G. M. A. a cesionat drepturile sale (astfel cum au fost preluate de la O. M.), către cesionarul Chiriuc Hilde G.. Prin cererea de la fila nr. 38 din dosarul Tribunalului nr._, reclamanții G. S. și G. D.-O., au făcut precizări privind cadrul procesual activ, arătând că prin Contractul de cesiune nr. 2058 din 5 decembrie 2012, coreclamanta Chiriuc Hilde-G. le-a cedat acestora cota sa de 25% din drepturi pe care o deținea, astfel că în prezent, cei doi reclamanți dețin câte 50% din drepturile solicitate, iar Chiriuc Hilde-G. nu mai este reclamantă în proces, intervenind sustituirea convențională în drepturile și obligațiile procesuale ale acesteia. Privind cadrul procesual pasiv, având în vedere dispozițiile art. 4, art. 17 alin. 1 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, reclamanții G. S. și G. D.-O. au menționat că înțeleg să se judece numai cu C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat integral competențele Comisiei Centrale de Stabilire și Acordare a Despăgubirilor. Referitor la obiectul cauzei, reclamanții G. S. și G. D.-O. au solicitat obligarea Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor să procedeze la evaluarea imobilului situat în București . sector 6, afectat de obiectivele de interes public identificate prin Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 8520/24.07.2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin aplicarea grilei notariale conform art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 și la validarea deciziei menționate, respectiv, la emiterea deciziei de compensare prin puncte conform art. 21 alin. 9 din Legea nr. 165/2013.
Tribunalul constată că din momentul înregistrării dosarului la C. Centrală si pana in prezent, au trecut peste 6 ani de zile, și nu s-a emis de către fosta Comisie Centrală, decizia reprezentând titlul de despăgubire, fiind depășit astfel un termen rezonabil de soluționare a cererii reclamanților.
Reclamanții au considerat că maniera de lucru a CCSAD constituie un abuz instituțional care le încalcă dreptul de a obține despăgubirile într-un termen rezonabil și cu respectarea legii, însă, având în vedere atât dispozițiile Legii nr. 165/2013, adoptată în timpul procesului, prin care s-au abrogat procedurile administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cât și principiul disponibilității părților în procesul civil, conform căruia și-au modificat cererea de chemare în judecată prin cererea de la fila nr. 38 din dosarul Tribunalului nr._, tribunalul constată că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii din partea noii instituții C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor. Astfel cum a arătat prin Notele de ședință din 10 aprilie 2014 (filele 9-12 din dosarul nr._, constituit la Tribunalul București Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal), C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, nu refuză emiterea deciziei de compensare, însă a invocat în mod întemeiat, noua procedură prevăzută de dispozițiile Legii nr. 165/2013, urmând ca Dosarul administrativ_/CC/2008, conținând Notificarea nr.2165/2001 și Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8520/24.07.2007 prin care a fost respinsa notificarea privind restituirea in natura și s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent atât pentru construcția demolată, cât si pentru terenul in suprafața de 6237 mp, să fie soluționat conform ordinii stabilită prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor nr._ din 14 noiembrie 2012, însușită și de către entitatea care a preluat atribuțiile acestei instituții chemată inițial în judecată. În condițiile în care nu se constată un refuz nejustificat de soluționare a cererii din partea Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor, iar vechea procedură nu mai poate fi urmată, tribunalul constată că nu se poate substitui acestei instituții, iar referitor la termenele de soluționare, C. specială urmează să aibă în vedere interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 269/2014 și faptul că este vorba despre o cauză aflată deja pe rolul instanței la adoptarea Legii nr. 165/2013. Tribunalul constată că prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor nr._ din 14 noiembrie 2012, inclusiv în vederea implementării Hotărârii CEDO din Cauza Pilot M. A. și alții contra României, au fost stabilite principiile care trebuie avute în vedere la soluționarea dosarelor, precum principiul proporționalității analizării dosarelor și egalitatea de tratament între persoanele solicitante aflate în aceeași situație, Decizia a fost însușită și de către noua instituție CNCI care urmează să soluționeze dosarul nr._/CC/2008 conform noii proceduri prevăzută de Legea nr. 165/2013 și să emită o decizie de compensare prin puncte referitor la valoarea imobilului preluat abuziv, utilizând grila notarilor publici, pentru anul 2013, astfel cum a fost publicată pe site-ul www.anrp.gov.ro. Conform procedurii stabilită de Legea nr. 165/2013, nu mai poate fi emis titlul de despăgubiri prevăzut în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, CNCI a preluat atribuțiile fostei Comisii Centrale, iar în baza art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, instanța civilă de la nivelul tribunalului este competentă să constate refuzul nejustificat al CNCI, de emitere a deciziei de compensare prin puncte, situație în care, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, instanța se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune, după caz, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii potrivit acestei legi speciale, adică, prin compensare prin puncte. Cum în cazul de față nu se constată refuzul nejustificat al CNCI urmează, ca cererea reclamanților să fie respinsă ca neîntemeiată”
Împotriva ultimelor două hotărâri au declarat recurs reclamanții. Ei au susținut competența secției de contencios administrativ pentru soluționarea prezentei cereri și au precizat că Tribunalul București, Secția de C. administrativ, nu a motivat încheierea de declinare a judecării cauzei către Secția Civilă a tribunalului. Reclamanții - recurenți și-au manifestat nemulțumirea în raport de faptul că, multiplele modificări legislative au fost de natură să determine, cu mai mult de 4 ani, amânarea soluționării cererii lor de obținere a despăgubirilor.
Recursul este fondat sub aspectul stabilirii greșite a competenței de soluționare a cauzei de către instanța civilă.
Conform art. 19 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, în vigoare la data sesizării instanței, deciziile adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ în contradictoriu cu Statul, reprezentat de C.C.S.D. Aceeași instanță este competentă și pentru soluționarea refuzului de validare a despăgubirilor, conform raționamentului dezvoltat de ÎCCJ în decizia nr. 20/2007 pronunțată în interesul legii, în materia similară a Legii nr. 10/2001. Rezultă că, la data sesizării instanței, competența de soluționare a cauzei a aparținut instanței sesizate, respectiv Curții de Apel București Secția de C. Administrativ.
Prin Legea nr. 2 din 1.02.2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești a fost modificat art. 20 (fost 19) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII - prin art. X din Legea nr. 2/2013 - astfel că, potrivit modificării menționate, „Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizie revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Rezultă că, singura modificare legală de competență pe parcursul procesului a fost cea menționată, cu păstrarea competenței instanței de contencios administrativ, Tribunalul București, Secția de C. Administrativ fiind instanța competentă pentru soluționarea cauzei, astfel cum, în mod legal, a fost investită și de C.A.B, prin încheierea din 22.02.2013.
În plus, principiul legal general privitor la competența instanțelor în cazul modificărilor legislative este înscris în art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă (1865), în conformitate cu care, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de către aceeași instanță. Astfel că, indiferent de modificările legislative, care au creat, în mod repetat, dificultăți de aplicare a legii, instanța de fond trebuia să aplice principiul menționat care, în coroborare cu celelalte dispoziții legale menționate deja de instanța de recurs, ar fi condus la concluzia că instanța competentă pentru soluționarea unui refuz de validare a cuantumului despăgubirilor datorate de stat în baza Legii nr. 10/2001 este instanța de contencios administrativ, Tribunalul București, ca instanță de fond.
De aceea, în baza art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă (1865) va admite recursul și va desființa atât sentința pronunțată de instanța civilă cât și încheierea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ, și va trimite dosarul spre soluționare, în fond, acestei ultime instanțe menționate, potrivit art. 312 pct. 6 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți G. D. O. și G. S. împotriva încheierii de ședință din data de 03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția de C. Administrativ, și împotriva sentinței civile nr. 1021 din 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Casează ambele hotărâri menționate.
Trimite dosarul la Tribunalul București, Secția de C. Administrativ pentru soluționarea cauzei în fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P.. P. F. A. V.
GREFIER
G. M. V.
Red. R.P.
Tehnored. T.I.
2 ex./13.07.2015
Jud. T. B., Secția Civilă
V. S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 107/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 767/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
