Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1133/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1133/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 1133/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1133R

Ședința publică de la 16 noiembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. F. B.

JUDECĂTOR - I. P.

JUDECĂTOR - B. A. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant C. S. împotriva deciziei civile nr. 1957A/9.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. A. E., C. R., C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., . și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant reprezentat de mandatar C. C. și avocat C. M. și intimații pârâți C. R. persoanl și C. A. E. persoanl și asistat de avocat C. R. cu împuternicire avocațială la dosar, C. G. al Municipiului București și M. București prin Primarul G. reprezentați de consilier juridic Vivien C. cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentanții părților arată că n u mai au de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că terenul în suprafață de 64,36 mp, conform raportului de expertiză, a rămas în domeniul privat al statului, în administrarea Municipiului București, iar acesta, în mod greșit, l-a concesionat intimaților pârâți.

Precizează că intimații, în mod greșit au împrejmuit acest teren, având în vedere că a fost stabilită servitute de trecere pentru ambele părți, iar prin această împrejmuire, s-a obstrucționat accesul recurentului la proprietatea sa.

Depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, în temeiul art. 304 pct.8 și pct.9 Cod pr. Civilă, fără obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata pârâtă având cuvântul în combaterea recursului arată că criticile formulate de către recurentul reclamant nu constituie motive de recurs potrivit condițiilor art. 304 pct.8 și pct.9 Cod pr. Civilă.

Arată că instanța a interpretat corect actul dedus judecății, în sensul că obiectul acțiunii este revendicare și precizează că aplicarea corectă a legii nu privește „aspecte de moralitate”, ci aplicarea întocmai a prevederilor legale, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, fără obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimaților pârâți C. G. al Municipiului București și M. București prin Primarul G. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8677/2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. S. în contradictoriu cu pârâții C. A. E., C. R., C. G. al Municipiului București, . și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și chematul în garanție M. București, prin Primarul G., ca neîntemeiată.

S-a reținut că deși reclamantul a avut calitatea de proprietar asupra imobilului revendicat, și-a valorificat dreptul pe calea Legii speciale nr. 112/1995.

Apelurile declarate de părți au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 1957/2014 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul arătând că nu contestă decât nelegalitatea respingerii cererii sale referitoare la terenul aferent apartamentului ce i-a fost restituit.

Recursul este nefondat.

În calitatea sa de moștenitor al defunctei E. E., reclamantul a solicitat să îi fie recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului construcție și teren situat în București, .. 39, sector 2, în baza Legii nr. 112/1995.

Cererea sa a fost admisă prin două hotărâri ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, cu nr. 807/1997 și nr. 1009/1998 prin care i s-a restituit în natură apartamentul în care locuia în calitate de chiriaș și i-au fost acordate despăgubiri pentru celălalt apartament din imobil.

Cele două hotărâri nu au fost atacate pe calea prevăzută de legea specială, reclamantul achiesând la prevederile acestora.

Prin prezenta acțiune întemeiată pe dreptul comun, reclamantul solicită obligarea actualilor proprietari și posesori ai apartamentului nr. 1, pârâții persoane fizice din speța de față, să-i lase apartamentul în natură.

Acțiunea a fost legal respinsă ca neîntemeiată.

Pârâții persoane fizice au cumpărat apartamentul în litigiu în baza Legii nr. 112/1995. Acest aspect, al titlului cu care pârâții ocupă imobilul, devine însă nerelevant în speță în condițiile în care reclamantul nu poate justifica un titlu al său de proprietate asupra imobilului. Titlul său de proprietate a fost epuizat, ca efecte juridice, prin promovarea și acceptarea valorificării sale pe calea Legii nr. 112/1995, în urma acestui demers obținând restituirea în natură a unui apartament din imobil și despăgubiri pentru cel de-al doilea. Așa fiind, vom constata că reclamantul și-a împlinit dreptul ce i se cuvenea în legătură cu întregul imobil, teren și construcție și că în prezent nu mai poate justifica un alt titlu de proprietate asupra imobilului, în afara celui deja valorificat pe calea Legii nr. 112/1995, pe baza căruia să mai poată ridica alte pretenții în legătură cu imobilul.

Pentru aceste considerente și în baza art. 312 Cod procedură civilă, vom respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant C. S. împotriva deciziei civile nr. 1957A/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. A. E., C. R., C. G. al Municipiului București, M. București prin Primarul G., . și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. F. B. I. P. B. A. S.

GREFIER,

V. Ș.

Red. IP

Tehnored. PS 2 ex.

23.11.2015

jud. apel: V. S.

O. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1133/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI