Pretenţii. Decizia nr. 1214/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1214/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 1214/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1214

Ședința publică de la 13.11.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. A.

JUDECĂTOR - F. P.

JUDECĂTOR - A. M. G.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, B. A., împotriva deciziei civile nr.118.A. din 26.03.2015, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, ..

P. are ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea, din oficiu invocă excepția de inadmisibilitate a recursului, în raport de prevederile art. 483 alin.2 N.p.civilă și reține cauza spre soluționare, având în vedere că ambele părți au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 4284/28.10.2014, Judecătoria G. a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. A. S.A. Sucursala G..

P. decizia civilă nr.118/26.03.2015, Tribunalul G. a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă B. A., împotriva sentinței civile nr. 4284/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. G. A. S.A. Sucursala G..

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în cuprinsul apelului formulat, nu se indică punctual criticile aduse sentinței primei instanțe, raportat la incidența unui anumit text de lege, apelanta reclamantă făcând mai mult afirmații cu referire la situații ce exced speței de față.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, arătând că instanța de apel nu a fost alcătuită cum prevede hotărârea CSM nr.387/2005 și nu a fost repartizat aleatoriu acest dosar nr._ .

În ședința publică de astăzi, Curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art.483 alin.2 Cod de procedură civilă.

Tribunalul G. a soluționat apelul declarat de reclamanta B. A., precizând în dispozitiv că decizia pronunțată este definitivă.

Conform art.483 alin.2 Cod de procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute de art.94 pct.1 lit.a – j.

Obiectul cererii soluționate de instanța fondului îl reprezintă taxa de poluare achitată de reclamantă în cuantum de 1.827 lei.

Față de prevederea expresă a art.483 alin.2 Cod de procedură civilă, decizia pronunțată de Tribunalul G. este definitivă, fiind dată în apel, fără drept de recurs.

O hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta și recurenta nu poate promova o cale de atac care nu este prevăzută de lege, astfel că în respectarea principiului legalității căilor de atac, Curtea a respins recursul declarat de reclamantă ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurenta-reclamantă B. A., CNP_, domiciliată în G., ., județ G., împotriva deciziei civile nr.118 A din 26.03.2015, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr.J_, CUI_, cont bancar nr.RO56BTRL_73xx deschis la Banca Transilvania Cluj-N., cu sediul în București, ..45, sector 1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. A. F. P. A. M. G.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.D.A.

Tehdact.R.L.

4 ex./21.12.2015

Trib.G. – L.A.; M.M.B.

Jud.G. – F.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1214/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI