Revendicare imobiliară. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 684/299/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 43 R
Ședința publică de la 13.01.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1292A/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă N. I. personal și asistată de avocat G. I. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta-pârâtă P. M. București, prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că prin hotărârea judecătorească pronunțată în anul 2007 s-a anulat contractul de vânzare cumpărare, s-a anulat și pentru cota de sub construcție de 26,34 mp și îi pune în vedere intimatei să precizeze dacă această suprafață este intabulată pe numele acesteia.
Apărătorul intimatei reclamante N. I. arată că această suprafața este intabulată, iar la dosar sunt depuse înscrisuri în acest sens.
Curtea îi pune în vedere intimatei să precizeze, dacă după anularea hotărârii judecătorești din anul 2007 au făcut demersuri în baza Legii nr. 10/2001.
Apărătorul intimatei reclamante N. I. arată că s-au făcut demersuri în baza Legii nr. 10/2001. Precizează că s-a obținut acea anularea a contractului de vânzare cumpărare și inițial autorii intimatei în momentul în care au devenit proprietari au devenit proprietari pe apartament, cota aferentă apartamentului și cota de 30 % din curte, așa cum rezultă din actul de vânzare cumpărare. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante N. I. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică. Consideră că aspectele reiterate de recurent au fost lămurite de instanță.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10.01.2012, sub nr._ , reclamanta N. I. a solicitat obligarea pârâtei P. M. București prin Primarul General să îi lase în deplină proprietate și pașnică posesie cota de 30 %, în suprafața de 81,9 m.p. din imobilul situat în București, . D. nr. 12, sector 1, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5965/1949, părinții săi, Paris G. și Paris E. (ai căror unic moștenitor este reclamanta) au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3 situat în București, .. 12, . vestibul, hol, 3 camere, baie, bucătărie, cămară, cămară de serviciu situata la . etajul 2 și boxa în pivnița situata la parter.
Prin același contract, a fost dobândită și cota parte indiviză de 30% din terenul în suprafață de 360,8 mp., teren pe care se află construcția și curtea imobilului. Ulterior, imobilul a fost preluat de către stat în baza Deciziei nr. 1301/17.10.1953 a SPR STALIN în baza Decretului nr. 111/1951, iar în baza Decretului nr.92/1950, toate apartamentele imobilului situat în București, .. 12 au fost preluate de stat.
Prin decizia civila nr. 405R/21.06.2007 pronunțata de Curtea de Apel București în dosarul nr._/1/2005 și prin Dispoziția nr. 1380/29.09.2008 emisa de C.G.M.B – A.F.I a fost anulat contractul de vânzare cumpărare nr. 975/_/1996 încheiat în baza Legii 112/1995, fiind repusa în drepturile sale firești, mai puțin pe suprafața de 81,9 m.p. teren, această cotă indiviză de 81,9 mp reprezentând diferența dintre cota indiviza de 108,24 mp., adică 30 % din suprafața totala a terenului de 360,8 m.p. și cota indiviza de 26,34 m.p. teren pentru care s-a deschis rol fiscal, statul neavând titlu de proprietate asupra terenului.
Prin sentința civilă nr._/19.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ , a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta N. I. în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primar General și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei terenul în suprafață indiviză de 81,9 m.p. reprezentând diferența nerestituită din cota de 30% aferenta terenului situat în București, .. 12, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5965/1949, d-nii Paris G. și Paris E. au cumpărat apartamentul nr. 3 situat în București .. 12, . vestibul, hol, 3 camere, baie, bucătărie, cămara, cămara de serviciu situata la . etajul 2 și boxa în pivnița situata la parter.
Prin același contract a fost dobândita și cota parte indiviza de 30% din terenul în suprafața de 360,8 mp., teren pe care se afla construcția și curtea imobilului precum și dreptul de coproprietate forțata asupra porțiunilor din imobil care prin natura lor sunt în folosința . de apartamente din acest imobil.
Prin Decizia nr. 1301/17.10.1953 a SPR STALIN emisa în aplicarea Decretului 111/1951 imobilul a intrat în proprietatea statului.
De asemenea, în anexa pe București a Decretului nr.92/1950 figurează ca trecute în proprietatea statului toate apartamentele imobilului situat în București, .. 12.
La data de 16.01.1974, Paris E. a decedat, rămânând ca moștenitori Paris G. și Paris Z. I., astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 1159/1974, iar la data de 28.07.1995 a decedat și Paris G., rămânând ca unic moștenitor Paris I., astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 136/1996.
La data de 05.01.1996, apartamentul nr. 3 situat în București, ., . împreuna cu o cota de 26,34 m.p. aflat sub construcție a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 975/_/1996 d-lor C. A. M. și C. L. G., aspect ce a rezultat din cuprinsul deciziei civile nr. 405R/2007.
Prin decizia civila nr. 405R/21.06.2007 pronunțata de Curtea de Apel București în dosarul nr._/1/2005 a fost constatată nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr.975/_/1996 și obligați pârâții sa lase reclamantei în deplina proprietate și liniștita posesie apartamentul nr. 3 situat în București, .. 12.
Prin Dispoziția nr. 1380/29.09.2008 emisa de C.G.M.B – A.F.I. s-a luat act de nulitatea contractului de vânzare cumpărare și s-a dispus restituirea apartamentului d-nei N. I..
La data de 08.10.2008 s-a încheiat procesul verbal de predare primire al apartamentului nr. 3 situat în București .. 12.
Acest imobil, astfel cum a fost restituit a fost intabulat la data de 29.10.2008 pe numele d-nei N. I. în CF nr._, C.F Colectiva nr._-C1, iar, la data de 09.12.2008, a fost înstrăinat d-lui A. F. M., fiind făcută aceasta mențiune în cartea funciară.
În ceea ce privește terenul în suprafața de 81,9 m.p., reprezentând diferența nerestituita din cota de 30% din totalul de 360,8 m.p., instanța a constatat că este vorba despre o privare arbitrară a unei persoane de dreptul său. Deși a fost emisă dispoziția de restituire nr. 1380/29.09.2008 a Consiliului General al M. București, aceasta nu cuprinde și suprafața de 81,9 m.p.
Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul unui bun cere restituirea sa de la cel care îl stăpânește fără drept.
În cauză, reclamanta a invocat existența unui titlu de proprietate asupra cotei de 30% din suprafața totala de 360,80 m.p., rezultând o suprafață totală de 108,24 mp.
Din aceasta suprafața de teren, parata i-a restituit doar suprafața de 26.34 m.p. indiviz, rămânând o diferența de 81,9 m.p teren indiviz nerestituit.
Titlul de proprietate exhibat de reclamanta este reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5965/1949.
Titlul de proprietate al pârâtei este reprezentat de Decizia nr. 1301/17.10.1953 a SPR STALIN emisa în aplicarea Decretului nr.111/1951, prin care imobilul a intrat în proprietatea statului în mod abuziv.
Analizând cele două titluri de proprietate, instanța a constatat că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra cotei de teren aferenta apartamentului nr. 3 din imobilului situat în București, Ghe. D. nr. 12, sector 1.
Având în vedere situația expusă, instanța a admis cererea și a obligat Municipiul București prin Primarul General să lase în deplină proprietate d-nei N. I., terenul în suprafața indiviza de 81,9 m.p. reprezentând diferența nerestituita din cota de 30% aferenta terenului situat în București, .. 12.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta P. M. București prin Primar General, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V a Civilă, sub nr._ .
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 4 și 9 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.1292A/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr._/19.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I., ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 11.10.2013, tribunalul a calificat drept apel calea de atac exercitată împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, în raport cu materialul probator administrat în cauză și cu dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a reținut următoarele:
Critica apelantei-pârâte privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulate de intimata-reclamantă nu poate fi primită.
Se reține că Legea nr.10/2001 reglementează o procedură specială pentru acordarea de măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanelor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparator ori pentru care urmează să se adopte acte normative speciale.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin 1 din Legea nr.10/2001, sunt supuse restituirii, în condițiile speciale ale acestei legi (deci cu urmarea procedurii prealabile) imobilele aflate în deținerea persoanelor juridice menționate în text: o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, o organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public, la data intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin 1 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (termen care a fost prelungit succesiv prin O.U.G nr.109/2001 și prin O.U.G nr.145/2001,expirând la data de 14.02.2002), iar în raport de disp.art.22 alin 5 din lege, sancțiunea netransmiterii în termen a notificării este pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.
Având în vedere că Legea nr.10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu, care interesează ordinea publică, dispozițiile acestei legi sunt de imediată aplicare. Rezultă așadar că, odată cu . Legii nr.10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența legii, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile acestei legi.
Prin urmare, după data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor vizate de acest act normativ nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
În consecință, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 C.civ.
Numai persoanele exceptate de la procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare.
În speță, tribunalul a apreciat că intimata-reclamantă se regăsește într-una din situațiile de excepție, care justifică posibilitatea acesteia de a recurge la acțiunea în revendicare, respectiv aceasta nu a putut să uzeze de procedura specială în termenul prevăzut de lege.
Astfel, a trebuit avut în vedere că intimata-reclamantă N. I. a formulat, cu mult înainte de . Legii nr.10/2001, respectiv la data de 03.12.1997, o acțiune în revendicare a imobilului care a aparținut autorilor săi, situat în București, ..12, sector 1. Această acțiune în revendicare a fost soluționată în mod irevocabil de abia în anul 2007, prin decizia civilă nr.405R/21.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr._/1/2005, prin care a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.975/05.11.1996 încheiat între P. M. București prin S.C Herăstrău Nord S.A și numiții C. A. M. și C. L. G. și au fost obligați aceștia și Consiliul General al M. București să-i lase intimatei-reclamante în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.3 situat în București, ..12, sector 1. În această hotărâre, nu s-a făcut nici o referire la terenul aferent imobilului, respectiv la cota indiviză în suprafață de 108,24 mp dobândită de autorii intimatei-reclamante în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.5965/20.05.1949, preluată în proprietatea statului prin Decizia nr.1301/17.10.1953 a Sfatului Popular Stalin, emisă în aplicarea Decretului nr.111/1951.
Prin încheierea nr._/29.10.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatei-reclamante asupra apartamentului nr.3 situat în București, ..12, sector 1, în suprafață de 119,02 mp și asupra cotei de 26,34 mp teren situat sub construcție.
Având în vedere că la data soluționării acțiunii în revendicare formulate de intimata-reclamantă (anterior apariției Legii nr.10/2001, respectiv în anul 1997), termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru formularea notificărilor în baza acestei legi, pentru restituirea imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist expirase de mult, singurul demers judiciar rămas la îndemâna intimatei-reclamante a fost formularea prezentei acțiuni în revendicare, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, prin care aceasta a solicitat să-i fie lăsat în deplină proprietate și posesie și terenul aferent construcției restituite anterior (diferența de 81,90 mp între terenul în cotă indiviză, în suprafață de 108,24 mp și terenul situat sub construcție, în suprafață de 26,34 mp).
Așadar, textele legale analizate și principiul specialia generalibus derogant nu conduc la ideea inadmisibilității acțiunii civile de drept comun utilizată de intimata-reclamantă în procesul de față.
Pentru considerentele expuse în cele ce preced, în temeiul art.296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă P. M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr._/19.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.1292A/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a declarat recurs pârâta P. M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă critică decizia pentru următoarele motive:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A fost considerată decizia civilă netemeinică și nelegală întrucât, în opinia sa instanța de judecată în mod greșit a respins apelul și a obligat instituția să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie cota de 30%, în suprafața de 81,9 mp din imobilul situat în București . D. nr.12, sector 1.
În opinia recurentului, legea nu reglementează posibilitatea acțiunilor în revendicare în condițiile dreptului comun paralel și în contradicție cu procedura revendicării speciale pe care o prevede expres, singura acțiune permisă.
Prin urmare, instanța, analizând acțiunea în revendicare formulată de intimata reclamantă, ar fi trebuit să constate că, în cazul acestor imobile, legea nu mai permite aplicarea regulilor create de literatura de specialitate și de practica judecătorească pornind de la prevederile art.480 C.civ. privind compararea titlurilor de proprietate invocate de către cele doua părți și restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a impus folosirea de către fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de acest act normativ pentru restituirea efectivă a imobilului sau după caz, pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, dacă actul de preluare, prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonomă, facta praeterita, situația juridică pe care a generat-o, constând în calitatea de proprietar recunoscută statului, cu întreg complexul de drepturi și obligații pe care le implică, constituie o situație juridică cu persistență în timp - facta pendentia care, detașându-se de momentul constituirii sale, își continuă existența, intrând astfel în domeniul temporal de incidență a noii reglementări care, astfel, devine aplicabilă fără a retroactiva.
Totodată, fiind vorba de o situație juridică obiectivă, avându-și originea în lege, iar nu de o situație juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voință a unuia sau a unor subiecte de drept, legea nouă o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii, aducându-i modificări sau chiar punându-i capăt, în cadrul domeniului său temporal legitim de acțiune.
În conformitate cu art.45 alin.2 și 4 coroborat cu art.46 alin.2 din Legea nr.l0/2001, după . acestui act normativ, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților din actul de înstrăinare, iar în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeași măsură este consecința constatării nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Față de cele învederate a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelata, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept a fost invocat art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, pentru a combate susținerile din cuprinsul motivelor de recurs.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat nici un mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța de recurs, răspunzând criticilor formulate de către recurent cu privire la aplicarea criteriilor de comparație clasice în soluționarea acțiunii în revendicare, Curtea învederează că trebuie să se aibă în vedere împrejurarea că acțiunea promovată are un caracter specific, determinat de apariția Legii nr.10/2001, precum și de apărările formulate de către recurent cu privire la existența Legii nr.10/2001, care reprezintă singurul mijloc procedural prin care se poate obține recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea intimatei-pârâte.
Pe care de consecință, acțiunea în revendicare promovată are un caracter specific, având în vedere apariția Legii nr.10/2001. Această împrejurare determină inaplicabilitatea criteriilor clasice de compararea a titlurilor de proprietate, care rezultă din practica și jurisprudența anterioară anului 1990, ci incidența următorului criteriu, respectiv existența unui bun în patrimoniul părților, din perspectiva art.1 din Protocolul 1 al Cedo.
Înainte de a trece la analizarea recursului, Curtea constată că intimata-reclamantă N. I. a formulat la data de 03.12.1997, o acțiune în revendicare a imobilului care a aparținut autorilor săi, situat în București, ..12, sector 1. Această acțiune în revendicare a fost soluționată în mod irevocabil de abia în anul 2007, prin decizia civilă nr.405R/21.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr._/1/2005, prin care a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.975/05.11.1996 încheiat între P. M. București prin S.C Herăstrău Nord S.A și numiții C. A. M. și C. L. G. și au fost obligați aceștia și Consiliul General al M. București să-i lase intimatei-reclamante în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.3 situat în București, ..12, sector 1. În această hotărâre nu s-a făcut nici o referire la terenul aferent imobilului, respectiv la cota indiviză în suprafață de 108,24 mp dobândită de autorii intimatei-reclamante în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.5965/20.05.1949, preluată în proprietatea statului prin Decizia nr.1301/17.10.1953 a Sfatului Popular Stalin, emisă în aplicarea Decretului nr.111/1951.
În cauza de față, intimata-reclamantă solicită recunoașterea dreptului său de proprietate cu privire la cota de 30% din dreptul de proprietate asupra terenului, care nu a făcut obiectul hotărârii judecătorești menționate și cu privire la care nu s-a dispus restituirea în natură.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren litigioase, respectiv cota 30% din terenul în suprafață totală de 360,80 mp, Curtea învederează că titlul reclamantei nu este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr.5965/20.05.1949, transcris sub nr. 2697/20.05.1949 la Grefa Tribunalului Ilfov, care nu poate fi considerat ca fiind un titlu de proprietate în sensul de a se recunoaște în patrimoniul reclamanților existența unui vechi drept de proprietate (în sensul existenței unui drept de a obține restituirea efectivă în natură a bunului) asupra imobilului litigios.
Acesta nu poate constitui titlul de proprietate, având în vedere jurisprudența recentă a Cedo, care nu a mai recunoscut în patrimoniul vechilor proprietari un vechi drept de proprietate, în temeiul actului anterior, deoarece acesta a ieșit în mod definitiv și irevocabil din patrimoniul lui, ca urmare a preluării abuzive realizate în temeiul Decretului Lege nr. 111/1951. În schimb, s-a recunoscut posibilitatea de a dobândi un bun- în sensul de un nou drept de proprietate în patrimoniul fostului proprietar, în temeiul legislației speciale și a unei dispoziții administrative sau judiciare.
În acest sens, este și jurisprudența din anul 2010 a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nu se mai recunoaște în patrimoniul foștilor proprietari a unui vechi drept de proprietate asupra bunului preluat în perioada comunistă, ci s-ar putea vorbi de existența unui nou drept de proprietate, care își are originea în temeiul legislației adoptate de către un stat membru. (paragraful 136 din cauza M. A. și alții împotriva României, paragraful nr.37 din cauza M. împotriva României).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat în nenumeroase rânduri că o persoană se poate plânge de încălcarea art.1 din Protocolul 1 al Convenției, numai în măsura în care invocă o decizie care se referă la un „bun”, în sensul noțiunii de bun, așa cum a fost definită prin jurisprudența sa.
S-a apreciat că nu poate fi considerat un bun, speranța de a i se recunoaște un drept de proprietate care s-a stins de mult timp și nici o creanță condițională. (paragraful nr.36 din cauza M. împotriva României).
De asemenea, în paragraful nr.135 din hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României, s-a reiterat viziunea Curții în sensul că fostele state comuniste nu au obligația generală de a restitui bunurile, care au fost confiscate înainte de ratificarea Convenției și că este opțiunea fiecărui stat de a aprecia asupra modalității de restituire, putând adopta orice reglementare în acest sens.
Se învederează că, prin decizia civilă nr.405R/21.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală în dosarul nr._/1/2005 nu i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei de 30% din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 360,80 mp.
Din această perspectivă, Curtea învederează că, în prezent, N. I. nu are un bun actual, și nici o speranță legitimă la redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios.
Instanța de recurs va infirma în acest sens considerentele instanțelor de fond cu privire la existența în patrimoniul intimatei-reclamante a dreptului de proprietate - în sensul de restituire în natură a bunului litigios, înlăturând toate susținerile acestora cu privire la existența dreptului de proprietate.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se învederează că legiuitorul, a adoptat Legea nr.10/2001 și a oferit posibilitatea foștilor proprietari de a dobândi bunul preluat abuziv, în natură sau de a dobândi măsuri reparatorii prin echivalent. În cazul în care bunul nu poate fi restituit în natură, foștii proprietari pot obține despăgubiri în echivalent, în condițiile legii speciale de reparație.
Curtea învederează că intimatei-recurente i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului și a suprafeței de teren situată sub acesta, prin decizia civila nr. 405R/21.06.2007 pronunțata de Curtea de Apel București, pusă în executare prin dispoziția nr. 1380/29.09.2008 emisa de C.G.M.B.
Astfel, Curtea constată că intimata beneficiază de un bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului numai pentru apartamentul nr. 2 și suprafața de teren aferentă, nefiindu-i recunoscut nici un drept asupra cotei de 30% din terenul în suprafață totală de 360,80 mp.
Pentru această suprafață de teren, intimata-reclamantă trebuia să formuleze acțiune în revendicare împotriva M. București (așa cum a formulat anterior), fie să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanța de recurs va înlătura susținerile instanței de apel cu privire la imposibilitatea lui N. I. de a efectua demersuri judiciare pentru valorificarea posibilității de a obține restituirea dreptului de proprietate asupra cotei de 30%, deoarece nimic nu a împiedicat-o să formuleze acțiune în revendicare împotriva M. București, așa cum a formulat acțiune în revendicare împotriva cumpărătorilor pentru restituirea apartamentului și a terenului aferent acestuia. Mai mult, din considerentele deciziei civile 405R/21.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, reiese că acțiunea inițială a fost formulată pentru întregul imobil împotriva M. București, însă demersul judiciar a fost finalizat numai prin obligarea cumpărătorilor la restituirea în natură a apartamentului și a terenului aferent.
Astfel, Curtea constată că era la îndemna intimatei-reclamante să obțină valorificarea și a cotei de 30% din terenul în suprafață totală de 360,80 mp, chiar în dosarul nr._/1/2005, dacă ar fi fost diligentă și și-ar fi exercitat toate drepturile procedurale.
De asemenea, Curtea învederează că nu exista nici o piedică obiectivă în formularea notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001, având în vedere că, la data intrării în vigoare a legii, demersul său judiciar nu era finalizat, iar rezultatul final al acțiunii în revendicare era incert, având în vedere practica judiciară neunitară în această materie.
Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de către recurent cu privire la inexistența unui drept de proprietate actual asupra cotei de 30% din terenul în suprafață totală de 360,80 mp în patrimoniul lui N. I., motiv pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă și, în conformitate cu art. 312 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul, va schimbă în tot sentința și va respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantă N. I. în contradictoriu cu pârâtă P. M. București prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta-pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1292A/13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I..
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/19.10.2012, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1.
Schimbă în tot sentința civilă nr._/19.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantă N. I. în contradictoriu cu pârâtă P. M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
RED.DZ/23.01.2015
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
15.01.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
