Legea 10/2001. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 2208/3/2012
Dosar nr._
(2211/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 12
Ședința publică de la 13.01.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 756 din data de 12.04.2013, în contradictoriu cu intimații – reclamanți D. P. – C., P. M. – M. – E., . SA și cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune, lipsind recurenta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, și intimații – reclamanți D. P. – C., P. M. – M. – E., . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu pune în discuție, excepția lipsei calității procesuale active în declararea căii de atac a recursului a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, raportat la cadrul procesual în care a fost analizată cauza.
Intimatul – pârât, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active în declararea căii de atac a recursului a C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Curtea, după închiderea dezbaterilor, în completare, pune în discuție aspectul privind temeinicia recursului.
Intimatul – pârât, M. București prin Primarul General, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes și în subsidiar, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond care vizează M. București în referire la cele două capete de cerere și a intrat în puterea lucrului judecat, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1600 lei. Practic C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu justifică un interes în exercitarea unei căi de atac, având în vedere că în cauză, în prezent, operează puterea lucrului judecat față de M. București.
În condițiile în care instanța apreciază că recurenta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor justifică un interes, solicită respingerea căii de atac, ca nefondată pentru aceleași raționament.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 24.01.2012 sub nr._, reclamanții D. P. C., PLEOACA M.-M.-E. și S.C. R. G. INVEST S.A, au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI prin Primarul General și STATUL R. prin C. CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr.887/8.08.2001 privind imobilul situat în București, .. 32 (fost 22-24, fost 12) sector 2, format din teren în suprafață de 670 mp și construcție demolata de 296 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a constata calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituire în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiză efectuată pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 887/8.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea STATULUI ROMÂN prin C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea paratului M. București la repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca prin notificarea nr. 887/8.08.2001 transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, ce face obiectul dosarului nr._, au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 670 mp și construcție demolata de 296 mp din București, .. 32 sector 2, ce a aparținut autoarei lor E. Lilien Caracas, imobil preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr 216/1971, Decretul nr 3/1972 și Decretul nr 402/1983. Prin certificatul de moștenitor nr 556/1984, urmare a decesului lui E. Lilien Caracas (căsătorita D.) și a sotului acesteia, C. D., au rămas în calitate de moștenitori reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E., în calitate de fii.
Preluarea abuzivă a imobilului s-a făcut de la autoarea lor E. Lilien Caracas, fiind trecut în proprietatea statului conform Decretului Consiliului de Stat nr 216/1971, Decretul nr 3/1972 și Decretul nr 402/1983. Pentru imobilul expropriat s-au încasat despăgubiri. În prezent, terenul revendicat este afectat de construcții.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației că nu mai are alte acte de depus. Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să ii informeze cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A, aceasta este dovedită prin contractul de cesiune nr. 2722/2011, prin care reclamantii persoane fizice au cesionat o cotă din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent care se vor acorda în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, pentru imobilul situat în București, .. 32 sector 2. În calitate de cesionar, are interes în soluționarea pe fond a notificării și stabilirea drepturilor notificatorilor privind stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul sus menționat.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 1 din Primul Protocol adițional CEDO, art.6 paragraful 1, art. 25 din CEDO, Decizia XX a ÎCCJ, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, art. 16, Cap.V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1523 alin. 2 lit. a, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
În susținerea cererii, reclamanții au depus înscrisuri. La termenul de judecata din data de 19.10.2012, instanța a încuviințat în temeiul art 167 C.proc.civ pentru aceștia proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnica topografica, raportul fiind atașat la dosarul cauzei.
La termenul de judecata din data de 19.10.2012, tribunalul a luat act de cererea precizatoare formulata de reclamanți, în sensul restrângerii cadrului procesual pasiv și a pretențiilor deduse judecății.
Paratul M. București prin Primar general nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 756/12.04.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea modificată de reclamanta S.C. R. G. INVEST S.A., a admis, în parte, acțiunea modificata de reclamanții D. P. C., PLEOACA M.-M.-E. și a constatat calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituire prin echivalent pentru imobilul situat în București, ..32, sector 2, format din teren în suprafața de 670 mp. și construcție demolată în suprafață totala de 296 mp. Pe cale de consecință a dispus obligarea pârâtului sa înainteze dosarul administrativ nr._ către C. CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD) și la plata sumei de 1600 lei cheltuieli de judecata către reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin actul de dota autentificat sub nr.475/22.07.1926 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, numiții P. Caracas și J. Caracas au constituit fiicei lor, E. Lilien Caracas, la căsătoria cu C. D., dota asupra părții indivize din terenul situat în . (fost, în prezent 22-24), deținut împreuna cu fratele sau, T. Caracas. Prin sentința civila nr 587/8.07.1927 pronunțată de Tribunalul Ilfov este admisa acțiunea promovata de reclamanta E. C. D., având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului din .-24, în contradictoriu cu paratul T. Caracas. După decesul E.-Lilien D., la data de 8.01.1983, sunt menționați în calitate de moștenitori C. D. (decedat la data de 8.04.1983) și reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E., în calitate de fii, astfel cum rezulta din mențiunile certificatului de moștenitor nr 556/26.04.1984 (filele 10, 22-26 din dosarul cauzei).
Din adresa nr_/6633/20.05.2009 emisa de Primăria Municipiului București rezulta identitatea de număr poștal asupra imobilului (fila 31).
Imobilul în cauza a fost expropriat în trei etape. Astfel, în temeiul Decretului nr.216/14.06.1971, autoarei D. E. îi este naționalizată o suprafața de 256 mp din imobilul situat în București ..32. Prin Decretul nr.3/1972, poziția 14, D. E. a fost expropriata de imobilul situat în București . 32, format din teren în suprafața de 130 mp. Iar în baza Decretului nr.402/28.10.1983, aceeași persoana este expropriata de întregul imobil, respectiv teren în suprafața totală de 670 mp. și construcție de 296 mp. Pentru imobilul în cauza au fost stabilite despăgubiri în cuantum de_ ROL.
Potrivit fișei tehnice a imobilului, la nivelul anului 1980, D. E. este înregistrata cu un drept de proprietate asupra terenului în suprafața de 670 mp. și construcției în suprafața de 221 mp (fila 45).
La data de 8.08.2001, prin intermediul B. M. D., reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E. au formulat notificarea nr 887, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în București . 32, sector 2, format din teren în suprafața de 670 mp și construcție în suprafața de 296 mp.
Cu privire la pretenția privind constatarea calității de persoane îndreptățite la restituire, tribunalul a avut în vedere cererea introductivă de instanța și nu aspectele învederate tardiv, cu nesocotirea dispozițiilor art.132 C.proc.civ, de către reclamanți în cadrul concluziilor pe fond expuse la termenul de azi.
Potrivit art.3 alin.1 lit.a di Legea nr.10/2001, prima cerința în analiza admisibilității vizează calitatea de persoana îndreptățită, care în lumina textului citat înseamnă ca petentul să facă dovada, atât în cadrul procedurii administrative cat și în cea judiciara, ca la data preluării era proprietar sau moștenitor al proprietarului imobilului preluat abuziv. În cauza de fata, doar reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E. au făcut aceasta proba, condiția nefiind îndeplinită în ceea ce o privește pe . SA. Aceasta din urma își justifica pretențiile pe clauzele contractului de cesiune autentificat sub nr 2722/12.12.2011, în baza căruia cedenții D. P. C. și Pleoaca M. M. E. au transmis cota de 25 % din drepturile la masurile reparatorii asupra imobilului care face obiectul litigiului de fata. Or, în opinia acestui tribunal obligația asumata de D. P. C. și Pleoaca M. M. E. la data de 12.12.2011 nu răspunde cerinței legii de a dovedi calitatea de proprietar ori moștenitor al acestuia în persoana . SA la momentul preluării abuzive. Obiectul contractului de cesiune invocat îl reprezintă transmiterea dreptului asupra masurilor reparatorii, însa acesta nu era încă născut în patrimoniul cedenților la momentul încheierii actului juridic.
Contractul de cesiune autentificat sub nr.2722/12.12.2011 nu-i conferă reclamantei . SA calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu, întrucât cesiunea, așa cum este definită de Codul civil, nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate. Acest contract de cesiune are efecte, cel mult, în ceea ce privește un eventual drept de creanță asupra imobilului ce constituie obiectul cesiunii, dar nu ține loc de titlu de proprietate asupra respectivului teren. Prin contractul de cesiune, reclamanta . SA a dobândit o cota de 25 % din drepturile deținute de cedenți, în calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu întrucât contractul de cesiune este translativ de drepturi, având deci ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane, cesiunea producând, pe de altă parte, efectele actelor juridice care se realizează prin intermediul ei. În speță, însă, este de necontestat că reclamanta . SA a dobândit prin cesiune doar vocația valorificării dreptului de persoană îndreptățită la restituire conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a notificării formulate în acest scop de cedenți – calitatea lor de moștenitori ai titularilor dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii respective. Dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul autorilor reclamanților nu este garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, principiul în acest domeniu, astfel cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene, fiind acela că „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (Decizia X., Y., Z. împotriva Germaniei din 4 octombrie 1977).
În același context, instanța europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire”, oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o „speranță legitimă”, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea în cauza Kopecky contra Slovaciei din 28 septembrie 2004). În același sens, în cauza Brezny și Brezny contra Slovaciei din 4 martie 1996, în care s-a invocat lipsirea de proprietate în condiții contrare art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât statul refuzase să restituie proprietățile confiscate în 1973 și 1976 din cauza neîndeplinirii uneia dintre condițiile impuse de legea națională pentru a putea beneficia de restituire, C. a declarat că procedura contestată de reclamanți nu se referă la „bunuri existente” și că aceștia acționau numai ca solicitanți, sperând că li se vor restitui bunurile confiscate, dar fără a demonstra „că sunt titularii vreunui drept de a obține repararea prejudiciului”. Prin urmare, această vocație este dreptul transmis reclamantei . SA prin contractul de cesiune, cesionarul neputând avea mai multe drepturi decât cele ale creditorului cedent, conform principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet ( ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7854 din 4 noiembrie 2011).
În ceea ce îi privește pe reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E., Tribunalul va avea în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr XX/19.03.2007 pronunțata de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite o dată cu examinarea caii de atac exercitate împotriva dispoziției de respingere a notificării.
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001, în principiu, imobilele preluate abuziv se restituie în natura. Însa, în speța dedusă judecații, restituirea în natura nu a fost solicitata de către reclamanți. Iar, conform concluziilor raportului de expertiza efectuat de expertul C. S. I. și omologat în cauza în temeiul art.201 și urm C.proc.civ, terenul nu este liber de construcții. Prin urmare, văzând prevederile art.10 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a dispus restituirea terenului în suprafața de 670 mp. și a construcției demolate în suprafață de 296 mp prin echivalent.
Față de aceste precizări, instanța a constatat ca, în temeiul art.3 alin.1 lit.a coroborat cu art.10 alin.9 din Legea nr.10/2001, reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E. au calitatea de persoane îndreptățite la măsurii reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafața de 670 mp și construcție în suprafața de 296 mp situat în București, . 32, sector 2, astfel cum a format obiectul notificării nr.887/2001, fiind avute în vedere la stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr.247/2005 și despăgubirile deja încasate în cuantum de_ ROL. Pentru aceleași considerente, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta . SA.
Pentru rațiuni de celeritate, a dispus obligarea pârâtului la înaintarea dosarului administrativ nr._ format ca urmare a emiterii notificării nr.887/2001 către CCSD deîndată, în vederea obținerii de către reclamanți a satisfacției echitabile.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, a constatat ca reclamanții D. P. C. și Pleoaca M. M. E. au făcut dovada existentei și întinderii cheltuielilor de judecata provocate de prezentul litigiu, sens în care a obligat pârâtul la plata sumei de 1600 lei reprezentând onorariu de expertiza în cuantum de 900 lei, achitat conform OP nr 443/23.10.2012 (fila 145) și onorariu de avocat în cuantum de 700 lei achitat conform chitanței și facturii fiscale depuse la dosar la fila 159-160.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29.09.2014 a declarat recurs pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.10.2014.
În motivarea recursului său, recurenta – pârâtă a arătat, în temeiul art. 299 si următoarele, art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, că sentința civilă nr.756/12.04.2013 pronunțată în ședința publică din data de 12.04.2013 de către Tribunalul București, este netemeinică si nelegală deoarece, în mod greșit, a obligat Primarul Municipiului București să înainteze dosarul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de considerentele reținute de Tribunalul București, prin sentința recurată, menționează că în speță, procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamanților, având drept obiect imobilul situat în București, ..32, sector 2, format din teren în suprafața de 670 mp. și construcție demolata în suprafața totala de 296 mp. nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de entitatea notificată, respectiv Primăria Municipiului București.
Potrivit art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, " notificări/e formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motiva te de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor. "
De asemenea, potrivit art.16 alin. 21 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, "dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."
Or, față de aceste dispoziții legale mai sus amintite, instanța de fond a instituit în sarcina Comisiei Centrale obligația de a înregistra dosarul aferent unei dispoziții, în condițiile în care, la momentul pronunțării sentinței, o astfel de dispoziție nu există. De altfel, prin aceeași sentință, Tribunalul București obligă pârâtul Primarul M. București la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților.
Recurenta – pârâtă precizează că își pune întrebarea cum o să-și îndeplinească obligația instituită, în condițiile în care pârâtul Primarul M. București nu a emis o dispoziție în temeiul Legii nr.10/2001, existând posibilitatea ca emiterea unei astfel de dispoziții să dureze, fără a adaugă și procedura de emitere a avizului de legalitate de către Instituția Prefectului M. București.
După cum este cunoscut, obligații instituite prin hotărâri judecătorești sunt de imediată executare, în caz de neîndeplinire a acestora, fiind reglementată o procedură de executare silită.
Or, în speță, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor se află în situația de a fi executată silită, în cazul în care pârâtul Primarul M. București nu își îndeplinește obligațiile legale, care coincid cu cele stabilite prin sentința recurată.
Apreciază că instanța de fond nu a înțeles interdependența dintre obligațiile ce revin Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, și cele ale entității învestite cu soluționarea notificării, în speță Primarul Municipiului București.
Astfel, C. Centrală nu poate proceda la înregistrarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților, atât timp cât Primăria Municipiului București nu transmite Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul aferent notificării formulate de reclamanților, care să conținând, În special, dispoziția emisă În temeiul Legii nr.10/2001.
De asemenea, faptul că Tribunalul București a obligat C. Centrală la înregistrarea dosarului reclamanților, chiar in lipsa unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii, denotă un exces de zel din partea instanței de fond, care nu poate fi calificat decât ca fiind o critică adusă variantei găsite de legiuitor pentru despăgubirea celor, ale căror imobile au fost preluate abuziv.
Or, instanța de fond nu poate să invalideze un act normativ emis de Parlamentul României în temeiul atribuțiilor sale constituționale, ne referim aici la Titlului VII din Legea nr.247/200S, și nici nu poate pretinde să devină un legiuitor pozitiv.
De altfel, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, in principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv" .(A se vedea cauza Broniowski contra Poloniei) .
În acest context, atrage atenția asupra faptului că în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013 a fost publicată Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Potrivit acestui act normativ, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art.17 alin.1, lit.a din Legea nr.165/2013, noua comisie validează/invalidează, în tot sau În parte, deciziile emise de entități le învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Totodată potrivit prevederilor art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013 "Dispozițiile autorităților administrației publice loca le emise potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect".
Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică(. .. .) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Având în vedere aspectele expuse, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii pretențiilor conținute de cerere de chemare în judecată formulată de reclamant, în principal ca fiind prematur formulate, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, republicată, Legii nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, art. 299 din Codul de Procedura Civilă.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale active a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în declararea recursului, Curtea o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cererea precizatoare formulată de reclamanți pentru termenul de judecată din data de 19 10 2012, petenții au renunțat la judecata capătului al 3 lea din acțiune, referitor la obligarea recurentei la înregistrarea dosarului administrativ, constituit în temeiul legii 10/2001, în urma formulării notificării. Prin încheierea de ședință din data de 18 01 2013, tribunalul a dispus scoaterea din cauză a pârâtului aferent capătului de cerere la soluționarea căruia reclamanții au renunțat.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, prin care, admițându-se acțiunea reclamanților, s-a constatat calitatea acestora de persoane îndreptățite în condițiile legii speciale, dispunându-se totodată obligarea unității deținătoare să trimită dosarul administrativ Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, antecesorul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, constituită potrivit legii 165/2013. Având în vedere că recurenta nu mai are calitatea de parte la judecata care a avut loc în primă instanță, hotărârea nefiind pronunțată în contradictoriu cu ea, această nu justifică un interes în recurarea sentinței tribunalului și implicit nici calitatea procesuală în formularea căii de atac.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale a recurentei și va respinge ca atare recursul declarat de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de calitate procesuală activă în promovarea recursului prezent.
Respinge, pe cale de consecință, recursul declarat de recurenta – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr.756/12.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți D. P. C., PLEOACA M.-M.-E. și S.C. R. G. INVEST S.A și cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored.C.S.
Ex.2/20.01.2015
T.b.Secția a V-a Civilă – C.L.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
