Uzucapiune. Decizia nr. 888/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 888/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 14321/302/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 888R
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
JUDECATOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât T. M. I. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 19.02.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. Gh. E., P. F., P. A., P. M. E., N. C. și intimații pârâți T. D., P. M., I. D..
Cererea de chemare în judecată are ca obiect: „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât T. M. I. personal și asistat de apărător, avocat N. C. cu împuternicirea avocațială .-_/2015, fila 6 dosar, intimații reclamanți P. Gh. E., P. F., P. A., P. M. E., N. C., prin apărător, avocat Sperlea Victorița, cu împuternicirea avocațială . –_/2015, lipsind, intimații pârâți T. D., P. M., I. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție excepția nulității cererii de recurs invocată de intimații reclamanți prin întâmpinare.
Apărătorul intimaților reclamanți P. Gh. E., P. F., P. A., P. M. E., N. C. solicită admiterea excepției nulității cererii de recurs,să se constate că prin criticile aduse în cuprinsul cererii de recurs, de fapt se pune în discuție situația de fapt, modul în care instanța a stabilit situația de fapt, în funcție de probele administrate, ceea ce nu poate face obiectul analizai în fața instanței de recurs, față de dispozițiile imperative ale art.304 c.p.civ., care arată că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate. Solicită să se constate că s-au invocat direct în recurs, fără a fi invocate în apel, critici care nu au fost avute în vedere de instanța, deci omisio medio.
Apărătorul recurentului pârât T. M. I. depune la dosarul cauzei decizia nr.1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, cu titlul de practică judiciară. Solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că a indicat toate articolele de
lege de drept substanțial și procedural încălcate de instanța de fond.
Pe fondul cererii de recurs solicită să se constate că, în temeiul art. 14 alin.3 și alin1 din Decretul nr.167/1958, a invocat excepția de suspendare a prescripției achizitive motivat de faptul că între soți prescripția nu curge și nici între părinți și copii. Solicită ca instanța să constate că la data introducerii acțiunii,12.08.2010, a curs doar un termen de 11 ani și 4 luni pentru toți reclamanții, care au calitatea de soție supraviețuitoare și descendenți ai defunctului P. F.. De asemenea arată că a depus decizia nr.1/2014 a ÎCCJ deoarece cauzele de suspendare, atât la prescripția achizitivă cât și la cea extinctivă ,sunt aceleași. Prin această hotărâre instanțele sunt obligate, din oficiu, să vadă dacă cursul prescripției s-a împlinit, dacă au fost cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției. Apreciază că acest motiv de recurs este admisibil, este o excepție peremptorie, este o cauză legală prevăzută de lege prin care se suspendă cursul prescripției și produce efecte de drept ope legis și instanța trebuie să verifice și să constate producerea acestora. Un alt motiv de recurs este încălcarea dispozițiilor art.1853 cod civil și de asemenea art.1855 Cod civil, deoarece reclamanții cunoșteau că posedă pentru altul și în speță recurentul are certificat de moștenitor prin care i se recunoaște dreptul asupra acestui teren. Precizează că este vorba de două terenuri, care sunt delimitate cu gard, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză topografică depus la dosar, iar suprafețele nu pot fi confundate. În certificatul de moștenitor se spune clar că este vorba de suprafața de teren de 840 mp, iar instanța nu a ținut cont nici de viciu precarității și nu se cunoaște cum aceasta s-a intervertit în posesie utilă și în modurile prevăzute de art.1858 c.civ.. Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului și rejudecând să se respingă acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată și să se trimită dosarul la fond pentru soluționarea cererii de ieșire din indiviziune, având în vedere că nu s-a împlinit cursul prescripției achizitive și nici nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților reclamanți P. Gh. E., P. F., P. A., P. M. E., N. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a deciziei instanței de apel ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 12.08.2010, înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București, sub nr._, reclamanții P. G. E., P. F., P. A., P. M. E. și N. C. au chemat în judecată pe pârâții T. D., P. M., I. D. și T. M. I. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 840 mp situat în București, .. 11, Sector 5 și prin accesiunea imobiliară, dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren.
Pârâtul T. M. I. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând pe de o parte, să se respingă ca nefondată acțiunea, iar pe de altă parte, să se constate că toate părțile sunt succesori ai defuncților P. G. și P. T. (decedați la data de 07.03.1961, respectiv 10.09.1972) și să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul care face obiectul acțiunii introductive compus din teren și construcție.
Pârâtul arată că mama sa, P. A. a locuit în imobil până la data decesului și că reclamanții nu pot invoca dispozițiile art. 1836 împotriva coproprietarilor terenului.
Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională și au arătat că dintre părțile cauzei, doar P. G. și P. E. sunt moștenitori ai defuncților P. G. și P. T., astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 154/1961 și nr. 294/1973. Pârâta U. D. este doar moștenitoarea lui P. G., în calitate de fiică, pârâții P. M. și I. D. sunt moștenitorii lui P. A. și ai soției acestuia P. T., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 736/1996 (de pe urma soției P. T., decedată la 28.07.2009, neindicându-se un certificat de moștenitor).
Reclamanții pârâți arată că pârâtul reclamant apare în certificatul de moștenitor nr. 246/27.11.2000 emis de BNP D. Ș. ca fiind succesorul lui T. A. care este trecută în certificatul de moștenitor menționat sub numele de P. A., decedată în data de 06.11.1990, mamă a pârâtului reclamant și succesoare a soților P. G. și P. T. (autorii comuni ai părților).
Reclamanții pârâți solicită respingerea cererii de ieșire din indiviziune, deoarece pârâtul reclamant nu are calitatea de coproprietar asupra terenului de 840 mp și asupra construcțiilor edificate pe terenul în discuție.
În final, reclamanții pârâți arată că, deși teoretic, pârâtul reclamant ar fi putut dobândit prin retransmitere un drept de proprietate asupra imobilului în suprafață de 1250 mp cu construcție care a aparținut defuncților P. G. și P. T., în realitate, pentru faptul că posesia a fost exercitată doar de către reclamanți, acestuia nu i se poate recunoaște nici un drept cu privire la cei 840 mp teren. Autoarea pârâtului reclamant a stăpânit o altă suprafață determinată din cei 1250 mp, distinctă de cei 840 mp care face obiectul acțiunii.
Prin sentința civilă nr._/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților pârâți, s-a constatat că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 732,04 mp situat în București, .. 11, Sector 5, prin uzucapiune și asupra construcțiilor edificate pe teren, prin accesiune, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant T. M. I., ca nefondată, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că imobilul, teren și construcție, care face obiectul acțiunii introductive a fost în posesia reclamanților pârâți timp de 30 de ani, cu precizarea că aceștia au stăpânit doar suprafața de 732,04 mp din terenul situat în București, .. 11, Sector 5. În cazul reclamanților pârâți P. F., P. A., P. M. E. și N. C. s-a reținut că a intervenit joncțiunea posesiei exercitată de autorul lor.
În privința susținerilor pârâtului reclamant, prima instanță a reținut că mama acestuia, decedată la data de 06.11.1990, a stăpânit o porțiune de teren aflată în spatele imobilului și că respectiva porțiune a fost înstrăinată de către pârâtul reclamant către numiții G. T. și G. Ș., printr-un act sub semnătură privată.
Prin decizia civilă nr. 191/A/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins apelul pârâtului reclamant, ca nefondat, reținându-se că în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1846 – 1847 și art. 1890 Cod civil pentru dobândirea de către reclamanții pârâți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 732,04 mp, reprezentând lotul I din terenul în suprafață totală de 1196,14 mp identificat de expert (sub acest aspect au fost reținute declarațiile martorilor și răspunsurile părților la interogatoriu).
Terenul stăpânit de mama pârâtului reclamant alcătuia lotul 2 în suprafață de 464,10 mp, din terenul de 1196,14 mp, și a fost înstrăinat de către pârâtul reclamant prin înscrisul sub semnătură privată aflat la filele 198-199 din dosarul instanței de fond. În această ordine de idei, tribunalul a reținut că pârâtul reclamant și mama acestuia au dovedit doar posesia terenului din spate a imobilului de la nr. 11, în condițiile în care, martorii propuși de T. M. I. au arătat că acesta din urmă a locuit la imobilul de la nr. 11 în perioada 1993-1994 (martora T. N.), respectiv în perioada 1987-1988 (martorul G. C.).
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâtul reclamant T. M. I..
În motivarea recursului s-a arătat că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, și că, instanța de apel a încălcat art. 6 din C.E.D.O, respectiv art. 1 din Protocolul I al C.E.D.O, în condițiile în care o persoană este expropriată de dreptul de proprietate care i se cuvine și pe care consideră că l-a dovedit prin certificatul de moștenitor.
În dezvoltarea recursului, au fost invocate dispozițiile, art. 14 alin 3 din Decretul nr. 114/1958, susținându-se că, cursul prescripției achizitive a fost suspendat în timpul căsătoriei, astfel că reclamanta P. M. E. (soția supraviețuitoare a defunctului P. F.) nu putea uzucapa, iar după anul 1989 nu se poate reține că ar fi fost îndeplinit termenul de 30 de ani.
Recurentul susține că suspendarea prescripției achizitive în temeiul art. 14 alin. 12 din Decretul nr. 167/1958, a operat față de toți moștenitorii defunctului P. F. (reclamantul P. F., în calitate de fiu, născut în anul 1981, reclamanta P. A., în calitate de fiică, născută în anul 1979 și reclamanta N. C., în calitate de fiică, născută în anul1974).
Recurentul mai arată că reclamanții descendenți și soția supraviețuitoare a defunctului P. F. nu și-au dovedit calitatea de moștenitori printr-un certificat de moștenitor pentru a putea solicita joncțiunea posesiilor.
În opinia recurentului, cursul prescripției achizitive a fost întrerupt la data de 24.01.2012, când s-a formulat cererea reconvențională.
Recurentul consideră că în privința tuturor reclamanților, posesia este lovită de viciul echivocului, mai ales că, actele exercitate asupra unui bun comun nu demonstrează posesia sub nume de proprietar, cât timp nu s-a dovedit că a intervenit o manifestare exterioară care să determine intervertirea precarității în posesie utilă. În această perspectivă se susține că instanțe de fond au încălcat normele de drept substanțial și procedural.
Raportat la dispozițiile art. 1860 Cod civil, recurentul susține că reclamanții care dobândiseră un drept real prin moștenire, nu aveau motive pentru a solicita primirea a două posesii și că, cel care a uzurpat posesia altuia nu poate invoca joncțiunea.
Intimații reclamanți pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea criticilor care au fost formulate pentru prima dată în recurs „omisso medio”, ca inadmisibile. De asemenea, au solicitat să nu fie avute în vedere criticile care se referă la situația de fapt, ci doar eventualele chestiuni care ar ține de legalitatea hotărârii.
Intimații susțin că suspendarea prescripției achizitive nu poate fi justificată, din moment ce, respectiva prescripție a fost invocată împotriva pârâtului reclamant, în condițiile în care posesia este o chestiune de fapt.
În final, intimații susțin că nu există motive pentru a nu opera joncțiunea posesiilor realizate, pe de o parte, de numitul P. F., iar pe de altă parte, de succesorii acestuia.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 25.06.2015, s-a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii reclamantului T. M. I. de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Excepția nulității recursului declarat de către reclamant, nu poate fi primită, din moment ce în dezvoltarea acestuia sunt invocate critici de nelegalitate. Este vorba despre susținerile recurentului că în cauză ar fi incident un motiv de suspendare al cursului prescripției achizitive, respectiv de susținerile aceluiași recurent, conform cărora, instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1846-1847, 1853, 1855, 1857, 1858, 1860 și 1890 Cod civil. În privința ultimei susțineri menționate, Curtea nu va proceda la reanalizarea probelor care au condus instanțele de fond la concluzia existenței posesiei utile asupra terenului identificat prin raportul de expertiză topografică, deoarece, după cum au arătat și intimații, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu se reanalizează probele pentru stabilirea unei alte situații de fapt, ci se verifică legalitatea deciziei pronunțate în apel (atunci când, cum este cazul în speță, este invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9).
Față de cele arătate, Curtea reține că este vădit nefondată susținerea recurentului conform căreia, cursul prescripției achizitive ar fi fost suspendat (în timpul căsătoriei dintre reclamanta P. M. E. și defunctul soț al acesteia P. F.) în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, deoarece dispoziția legală invocată se aplică exclusiv prescripției extinctive și drepturilor de creanță. Uzucapiunea sau prescripția achizitivă nu intră sub incidența decretului menționat, deoarece vizează dobândirea unor drepturi reale, în situația în care există o posesie care respectă condițiile legale.
Susținerile recurentului conform cărora, i s-ar fi încălcat dreptul la bun în sensul art. 1 din Protocolul I la C.E.D.I, nu sunt primite de către Curte, deoarece certificatul de moștenitor nu constituia titlul de proprietate sub imperiul Codului civil de la 1864.
Chiar dacă, folosind raționamentul reducerii la absurd, s-ar accepta că certificatul de moștenitor era titlu de proprietate, acest aspect nu ar fi fost de natură să împiedice dobândirea proprietății de către reclamanții pârâți care au demonstrat că au avut o posesie utilă asupra imobilului timp de 30 de ani.
Susținerile recurentului conform cărora, reclamanții pârâți nu ar fi putut să invoce joncțiunea posesiilor cu autorii lor sau că posesiile acestora ar fi viciate, nu pot fi reținute de către Curte, deoarece, pe de o parte, nu au fost invocate impedimente legale la joncțiunea posesiilor, iar pe de altă parte, echivocul posesiei reprezintă o chestiune de fapt tranșată în fața instanțelor de fond. Lipsa certificatului de moștenitor care să arate că reclamanții descendenți și soția supraviețuitoare sunt moștenitorii defunctului P. F., nu împiedică joncțiunea posesiilor care presupune succesiunea în timp a posesiilor, ca stări de fapt, și nu dovedirea acceptării ori neacceptării moștenirii prin certificatul de moștenitor. Oricum, atât copiii, cât și soția defunctului P. F. erau moștenitori sezinari, astfel că, joncțiunea posesiilor a fost corect reținută de către instanța de fond.
Relativ la intervertirea posesiei, Curtea reține că instanțele de fond au analizat probatoriile administrate și au reținut că suprafața cu privire la care s-a constatat intervenită uzucapiunea, a fost stăpânită de către reclamanții pârâți, sub nume de proprietar tot timpul. Din această perspectivă, în recurs nu pot fi făcute alte verificări, mai ales că instanțele de fond au arătat inclusiv care este situația terenului stăpânit de mama pârâtului reclamant și acesta din urmă, până la momentul la care l-au înstrăinat printr-un act sub semnătură privată.
Față de toate cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe recurent la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata P. G. E., dovada efectuării acestora fiind făcută prin chitanța nr. 338/01.04.2015, aflată la fila 59 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. M. I. împotriva deciziei civile nr. 191/A/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. G. E., P. F., P. A., P. M. E. și N. C. și cu intimații-pârâți T. D., P. M. și I. D..
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata P. G. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M. G.
GREFIER
G. C. A.
Red. DMG
Tehnored. GC 2 ex
29.09.2015
Jud. apel A. I. P.
R. N.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 169/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 854/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
