Accesiune. Decizia nr. 697/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 697/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.697R
Ședința publică de la 4 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant I. D. împotriva deciziei civile nr.766A/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. A., C. F., I. G. și M. M., cauza având ca obiect „uzucapiune, accesiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant reprezentat de avocat R. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații-pârâți reprezentați de avocat I. E. R., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanța nr._/1 din 03.04.2014 în valoare de 572 lei. Invederează că nu are cereri de formulat.
Apărătorul intimaților-pârâți susține excepția nulității recursului, invocată prin concluzii scrise depuse la termenul anterior. Solicită anularea recursului pentru nemotivare, dat fiind că prin motivele formulate se aduc critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. Deși se indică încadrarea criticilor în dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., nu se indică ce prevederi legale au fost încălcate în hotărârea atacată, ci doar chestiuni care antamează modalitatea în care a fost analizată situația de fapt și în ce măsură susținerile părților au fost cenzurate.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită respingerea excepției nulității recursului, apreciind că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ. Susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, aplicând greșit prevederile privind uzucapiunea din Codul civil și instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Arată că instanța de apel trebuia să analizeze modul în care terenul în litigiu a ajuns în stăpânirea reclamantului, și nu să pornească de la o premisă total greșită, respectiv faptul că proprietarii inițiali ar fi abandonat terenul, motivare care nu a fost susținută de reclamant și nici de pârâți.
Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată în cauză, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 08.11.2005, sub nr._/299/2005, reclamantul I. D. a chemat in judecata pe pârâții I. G., B. P., C. F. și a solicitat instanței să constate, prin hotărârea pe care o va pronunța, că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . A, sector 1, compus din teren în suprafață de 152 mp. și construcție în suprafață de aproximativ 90 mp, prin efectul uzucapiunii pentru teren si prin accesiune imobiliară pentru construcție.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a dobândit terenul in litigiu in anul 1963, de la părinții săi care i l-au lăsat in proprietate si folosință si a construit pe acesta cu materiale proprii locuința actuală.
În anul 1963 parintii săi au cumparat de la familia Pantoiu terenul în suprafață de 303 mp, situat în București, . bis, teren învecinat cu proprietatea părinților, din ., unde aceștia locuiau la momentul cumpărării. Terenul de 303 mp a fost împărțit ulterior in doua parti egale, cate o parte pentru fiecare dintre băieți, respectiv reclamantul a primit jumatate si fratele său cealaltă jumătate. În aceeași perioadă, părinții reclamantului au dat surorilor sale zestrea cuvenita in bani, la căsătoria lor, dorind astfel sa gratifice fiecare copil, iar reclamantul a primit in proprietate terenul in suprafață de 152 mp, situat in București, . bis, in prezent . A pentru a fi al său și a construi pe acesta o casă de locuit.
Reclamantul a mai arătat că până la decesul tatălui său, părinții nu i-au făcut acte de proprietate pentru teren, dar mama sa, înainte de deces, a dat o declarație autentică la notariat prin care recunoaște că i-a dat în proprietate pentru a stăpâni și folosi terenul din . A (fost . bis). Reclamantul a mai menționat că în tot acest răstimp de 42 de ani, imobilul a aparținut acestuia și l-a posedat continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub titlu de proprietar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1837, 1846 – 1847, 1860, 489 -490, 492 C.civ..
La data de 09.12.2005, parata C. F. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiata.
Prin sentința civilă nr._ din 13.12.2005, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr._/13.12.2005, reclamantul a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, sub nr._/299/2005. Prin încheierea de ședință din 05.09.2006, în raport de decesul intimatei-pârâte B. P., intervenit la data de 01.01.2006 și de certificatul de moștenitor nr. 52/15.05.2006 eliberat de BNP O. V. R., tribunalul a constatat transmisiunea legala a calității procesuale pasive a intimatei-pârâte B. P. către intimații B. A. și M. M..
Prin decizia civilă nr. 1899/28.11.2006, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
Recursul formulat de pârâți împotriva deciziei civile nr. 1899/28.11.2006 a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 1734/19.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 22.01.2008, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din 28.03.2008, prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat.
Ulterior, pârâții au depus la dosar note scrise prin care au invocat excepția prematurității acțiunii, susținând că reclamantul se va putea îndrepta cu o cerere în justiție numai împotriva coindivizarului în lotul căruia va cădea suprafața de teren în litigiu, când va fi împărțită masa succesorală a defuncților părinți ai părților și nu cum a procedat în prezentul proces, introducând acțiunea împotriva tuturor coindivizarilor acestei mase succesorale.
Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2010, prima instanță a apreciat că excepția prematurității acțiunii invocată de pârâții nu reprezintă o excepție procesuală, întrucât legea nu prevede în cazul acțiunilor având ca obiect uzucapiune o procedură prealabilă, iar aspectele invocate de pârâți țin de temeinicia acțiunii pe fondul cauzei, fiind o apărare de fond.
Prin sentința civilă nr._/2.11.2011, pronunțată în în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamantul I. D. în contradictoriu cu pârâții I. G., B. A., C. F. și M. M. și a constatat că reclamantul a dobândit, prin efectul uzucapiunii de lunga durata, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 172,8 mp, situat în București, ., sector 1, delimitat între punctele 2-3-6-10-9-8-7-12-5-13, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica întocmit de expert topo B. Emeric, pe care l-a omologat.
A constatat că reclamantul a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul situat in Bucuresti, ., sector 1, compuse din clădire de locuit, anexa magazie și garaj, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiza tehnica întocmit de expert construcții T. I. C., pe care l-a omologat.
A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 6.040 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul să plătească în contul Biroului Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul București suma de 500 lei, reprezentând diferența de onorariu stabilită în sarcina acestuia pentru expertiza efectuată în prezenta cauză de d-nul expert evaluator M. V..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 280/23.11.1963 de Notariatul de Stat al Raionului Costești, părinții părților, soții T. I. și T. I.(cunoscuți și sub numele de I. T. sau T. I., respectiv I. I. sau I. I.), au dobândit terenul în suprafață de 303 mp, situat in Bucuresti, . bis, teren învecinat cu proprietatea acestora din ., unde aceștia locuiau.
Ulterior, terenul de 303 mp a fost împărțit de soții T. în doua loturi, pe care le-au dat celor doi fii ai acestora, respectiv un lot reclamantului I. D., iar celalalt lot fratelui său I. P., tatăl pârâtului I. G..
Prin sentința civilă nr. 2642 din 12.07.1978, pronunțată de Judecătoria Sectorului 8 Municipiul București, definitivă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții I. D. și I. V. în contradictoriu cu pârâții I. T. și I. I. și s-a constatat că reclamanții au construit în anul 1965 un imobil compus din 2 camere, hol, bucătărie și baie pe terenul care este proprietatea pârâților, situat în Bucuresti, ., sector 8(în prezent sector 1).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 813/04.06.1999 de BNP Danacica M., soții I. T. și I. I. au vândut nepotului acestora, pârâtul I. G.(al cărui tată decedase la data de 26.07.1977), din suprafața totală de teren de 303 mp, situat în Bucuresti, .(fost nr. 125 bis), o suprafață de 140 mp, situată pe partea dreaptă a proprietății.
I. T. a decedat la data de 04.06.1999, conform certificatului de deces . nr._, iar I. I. a decedat la data de 01.05.2005, potrivit certificatului de deces . nr._(f. 11-12 din dosarul_/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1).
A mai reținut că de pe urma defuncților I. T. și I. I. au rămas ca moștenitori reclamantul I. D., în calitate de fiu, pârâtul I. G., în calitate de nepot de fiu predecedat, pârâta C. F., în calitate de fiică și B. P., fiică, decedată la 01.01.2006, ai cărei moștenitori sunt pârâții B. A. și M. M..
În evidențele cadastrale din anul 1986 a fost înregistrat pe ., sector 1, un imobil compus din teren în suprafață totală de 284 mp din care 164 construcții, proprietate particulară, cu posesor de parcelă I. D. și V..
Prima instanță a reținut că încă din anii 1960 reclamantul locuia separat de părinții săi, în locuința pe care acesta și-o construise pe terenul învecinat, existând și un gard despărțitor între aceștia. Din 1969 și până în prezent terenul aferent casei lui I. D. a fost folosit doar de acesta, iar părinții reclamantului nu au folosit niciodată construcția și curtea reclamantului. Mama reclamantului, I. I., a dat o declarație autentificata sub nr. 2323/19.05.2004 de BNP Z. S., prin care a arătat că în anul 1963 i-a dat fiului său I. D. cota de ½ din terenul, proprietatea sa, în suprafață totala de 303 mp, situat în Bucuresti, .(fost nr. 125 bis), sector 1, ca zestre pentru a-și construi o casă. Reclamantul I. D. a figurat in evidentele fiscale cu imobil în . A, compus din construcție, dependințe și teren în suprafață de 152 mp.
În final, prima instanță a reținut că reclamantul a exercitat o posesie neviciată și utilă asupra imobilului, teren, care s-a exercitat neîntrerupt începând din anii 1960 și a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1846 si art. 1847, art. 1890 C.civ
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, potrivit declaratiilor de martori si raportului de expertiză construcții efectuat în cauză de expertul T. I. C., prima instanță a reținut că pe terenul menționat reclamantul a edificat construcții compuse din clădire de locuit, anexa magazie și garaj, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 492 din C.civ..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C. F., M. M., B. A. și I. G., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 29.05.2012, sub nr._ .
În motivele de apel formulate, apelanții au susținut că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ conferit de art. 129 C.pr.civ. pentru aflarea și stabilirea adevărului, a interpretat greșit probatoriul administrat, a înlăturat apărările formulate de pârâți, a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.
A fost ignorat faptul ca imobilul asupra căruia se solicită a se constata dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii si accesiunii imobiliare face parte din masa succesorala rămasa de pe urma defuncților părinți T. I. si T. I. (cunoscuți sub numele de I. T. sau T. I. respectiv I. I. sau I. I.) si că pe rolul aceleiași instanțe exista dosarul înregistrat sub nr._/299/2007, ce are ca obiect partaj succesoral având aceleași părți.
Instanța a reținut ca sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1890 cod civil apreciind ca este îndeplinita condiția de 30 ani pentru a se prescrie fara a avea in vedere probatoriul administrat in cauza din care rezulta fara echivoc ca acesta nu a posedat in nume de proprietar ci i-a fost îngăduit sa edifice o construcție pe terenul proprietatea părinților, construcție ce a fost recunoscuta, dar nu înseamnă ca trebuie sa fie admisa acțiunea in uzucapiune. In timpul vieții adevăraților proprietari in condițiile in care aceștia nu au stat in pasivitate dimpotrivă si-au exercitat dreptul de proprietate prin toate prerogativele acestui drept real nu pot sa opui uzucapiunea.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera pe deplin drept uzucapiunea, neexistând o posesie utila, continua, neviciata si exercitata in nume de proprietar.
Cu privire la dreptul de proprietate instanța a apreciat în mod greșit ca intimatul reclamant a dobândit dreptul de proprietate retroactiv apreciind ca bunul niciodată nu a făcut parte din masa succesorala a defuncților I. T. si I. I., întrucât la data decesului acestora se împlinise deja termenul uzucapiunii in favoarea reclamantului in disprețul probelor administrate din care rezulta că autorii lor nu au stat in pasivitate, ci au stăpânit si dispus in nume propriu de dreptul lor de proprietate deținut asupra celor doua loturi plus construcțiile edificate, au fost cunoscuți ca fiind proprietari, au fost înregistrați legal cu rolul fiscal, si-au achitat obligațiile fiscale inclusiv anul 2005.
Prin decizia civilă nr.766 A/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a admis apelul formulat de apelanții-pârâți C. F., I. G., Banică A., și M. M., împotriva sentinței civile nr._/2.11.2011, pronunțate în Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. D.; s-a schimbat în tot sentința apelată,în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată; a obligat intimatul la plata către apelanți a sumei de 7.500 lei cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, conform art. 296 din C.pr.civ., tribunalul a constatat că apelul este fondat și îl va admite, pentru următoarele motive:
Tribunalul a constatat, însă că terenul în litigiu nu a fost dat reclamantului de către adevăratul său proprietar și nici nu a fost abandonat de acesta, cum fără temei a reținut prima instanță.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că autorii părților și-au manifestat intenția de a transmite reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, ci aceștia i-au permis numai să construiască pe terenul menționat o casă de locuit, însă acest lucru nu echivalează cu abandonarea terenului de către adevăratul său proprietar, autorii părților fiind recunoscuți ca fiind proprietarii terenului respectiv, astfel încât condițiile uzucapiunii de 30 de ani nu sunt îndeplinite.
Împotriva deciziei date de instanța de apel a declarat recurs reclamantul
I. D. care a criticat decizia pentru următoarele motive:
În fapt, istoricul cauzei a fost în mod corect reținut de instanța de fond și în mod greșit reținut de instanța de apel .Reținând greșit situația de fapt instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea data fiind data cu încălcarea și aplicarea greșită legii și conținând motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7,8 și 9 C.pr.civ.).
Astfel, instanța de apel a arătat în mod eronat faptul că părinții subsemantului "i-au permis" să ridice o construcție pe terenul lor, fapt pe care nu I-ar fi contestat, Această afirmație este total eronată, reclamantul nu a afirmat niciodată faptul că ar fi avut o permisiune a părinților săi pentru a ridica construcția, deoarece nu avea nevoie de o astfel de permisiune. De altfel, nici martorii audiați nu au arătat faptul că ar fi avut nevoie de o astfel de permisiune, singurele lor afirmații recunoscute de subsemnatul fiind legate de proprietarul anterior al imobilului. Subsemantul a dobândit terenul în proprietate de la părinții săi, acest lucru fiind recunoscut atât de el, cât și de martori, dar l-a dobândit pentru a-I stăpâni ca proprietar și a se folosi de el, toate actele efectuate pe el, inclusiv ridicarea unei construcții, fiind făcute în nume propriu și fără permisiunea nici unei persoane.
De asemenea, instanța de apel mai face o afirmație nedovedită, respectiv faptul că instanța fond ar fi considerat terenul abandonat fără temei, interpretând greșit speța pe care a trebuit să o judece și introducând o motivație străină de ce s-a dedus judecății. Se va solicita să se observe faptul că niciodată subsemnatul nu a afirmat faptul că terenul ar fi fost abandonat, și astfel ar fi intrat în stăpânirea lui. Terenul a fost dat de părinți subsemnatului, părinții devenind astfel foști proprietari, și nu adevărați proprietari, astfel că nu aveau cum să îI abandoneze, pentru că nu îI mai aveau în stăpânire .
Se va solicita să se observe faptul că din probele administrate rezultă în mod evident că autorii subsemnatului au dorit să transmită dreptul de proprietate asupra terenului.
Astfel, în anul 1963 părinții săi au cumpărat de la familia Pantoiu teren în suprafață de 303 m.p. situat în București, . bis, teren învecinat cu cel al părinților săi din ., unde locuiau. Terenul în suprafață de 303 m.p. a fost împărțit ulterior în două părți, câte o parte pentru fiecare dintre băieții familiei, respectiv subsemantul, I. D., și fratele său, I. P.. În aceeași perioadă în care subsemnatul și fratele său a primit terenul în proprietate și folosință, părinții săi au dat surorilor lor zestrea cuvenită în bani, la căsătoria lor.
Părinții săi au înțeles să gratifice pe fiecare dintre copii, subsemnatul primind în proprietate terenul în suprafață de 172,8 m.p. situat în prezent în București, . A (fostă 125 bis), Sector 1, pentru a fi al său a-I folosi cum cred ei de cuviință și a construi o casă de locuit. Casa de locuit a fost de altfel finalizată din fonduri proprii, fiind declarat în mod legal proprietar și recunoscut ca atare.
Până la decesul tatălui său părinții nu au făcut și un act scris cu privire a teren. Ulterior, după decesul tatălui, mama sa a dat o declarație autentică la notariat prin care recunoaște că i-a dat în proprietate pentru a stăpâni și folosi terenul respectiv. Se va solicita să nu se facă aceeași greșeală ca instanța de apel care a interpretat în mod eronat actul pe care l-a prezentat. Declarația nu are rolul de a ține loc de contract de vânzare-cumpărare (în acest caz nu ar mai fi fost nevoie de actualul proces), ci acela de a confirma situația de fapt, respectiv recunoașterea faptului că terenul a intrat în proprietatea noastră din anul 1963, folosindu-I ca proprietar de la acel moment, în baza acordului dat de părinții săi.
Astfel, în tot răstimpul de 42 de ani, imobilul a aparținut reclamantului și l-a posedat continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub titlu de proprietar, fiind îndeplinite condițiile pentru aplicarea prescripției achizitive.
Deoarece lipsea dovada juridică a acestei situații de fapt, a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în București, . A .(fostă 125 bis), Sector 1, dobândit prin uzucapiune, în contradictoriu cu proprietarii terenului, fiind Înregistrat Dosarul nr._/2005 la Judecătoria Sectorului 1 București. Întrucât părinții săi, proprietarii inițiali ai terenului, decedaseră, a chemat în judecată moștenitorii lor, urmând ca instanța să constate îndeplinirea termenului de uzucapiune chiar anterior decesului părinților săi.
Deși intimații cunoșteau prezentul dosar, au început formalitățile pentru emiterea unui certificat de moștenitor care să includă și terenul din București, . A fostă 125 bis), Sector 1, dobândit de subsemnatul prin uzucapiune și care, evident, nu face parte din masa succesorală. S-a făcut nevoit să introducă o cerere de partaj în instanță, înregistrată sub nr._/299/2007 la Judecătoria Sectorului 1, anunțând acest lucru biroul notarial care se ocupa de dezbaterea succesorală, respectiv B.N.P. Danacica M.. Cu toate acestea, dezbatarea succesorală a continuat, s-a emis certificatul de moștenitor pe care a înțeles să îl conteste în cadrul procedurii de partaj aflat pe rolul instanțelor de decată, depunând o cerere precizatoare și completatoare în acest sens. Cererea de anulare a acestuia se află pe rolul instanțelor de judecată, astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus în apel. Mai mult, față de data la care a fost emis certificatul, este evident faptul că intimații nu se mai aflau în termen pentru a accepta succesiunea tatălui, astfel că afirmația instanței de apel cu privire la faptul că mama subsemnatului nu putea să dea declarația deoarece nu mai avea calitatea de unic proprietar este nefondată.
Se solicita să se observe faptul că reclamantul nu a deținut terenul ca detentor precar, cum greșit interpretează instanța de apel ci a posedat imobilul pentru altul, adică pentru autorii săi, ci în nume propriu, ca dovadă fiind inclusiv ridicarea unei construcții proprii pe terenul pe care îI avea în proprietate, respectiv terenul în litigiu. De asemenea, a dovedit prin martori faptul că a posedat în nume propriu în toată această perioadă, inclusiv susținerile martorilor propuși de intimați fiind în sensul că dincolo de gardul despărțitor de terenul pe care aveau casa părinții săi, băieții, eram cunoscuți ca proprietari. Mai mult aceeași martori au declarat faptul că știau că părinții săi le-a dat lor terenul ca zestre, cum a declarat și mama acestuia în fața notarului public.
De asemenea, se solicită să se aibă în vedere faptul că în cazul de față termenul de uzucapiune s-a împlinit, cum în mod corect a arătat instanța de fond, înainte de decesul tatălui, deci înainte de a se vorbi despre moștenitori. Astfel, orice referire la moștenitori făcută de instanța de apel este nefondată, subsemnatul arătând care este perioada pe care a luat-o în calcul pentru împlinirea condițiilor uzucapiunii.
În drept, art.299 și urm. Cod procedură civilă, art.1847 Cod civil.
Curtea, analizând cu prioritate excepția nulității recursului constată următoarele :
Potrivit art. 304 Cod de procedură civilă: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe;
4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;
6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul de procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. Corespunzând exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 C.pr.civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege.
Recurenta și-a întemeiat argumentele, în susținerea recursului, pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă, fără să aibă în vedere faptul că se află într-o cale de atac extraordinară, ale cărei reguli sunt determinate strict de prevederile art. 302^1, art. 303 și art. 304 din Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că regulile speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale sunt stabilite de lege și trebuie respectate întocmai, pentru a se înlătura arbitrariul și abuzul în exercitarea drepturilor procesuale. Din acest punct de vedere, recurenta nu a ținut seama de dispozițiile art. 302^1, care obligă partea să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Instanței de casație nu-i revine obligația să se substituie părții în ceea ce privește încadrarea argumentelor invocate în recurs în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul de procedură civilă. Această posibilitate este prevăzută de art. 306 alin. 3 din codul de procedură civilă numai în cazul în care se indică greșit motivul de recurs, însă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.
Declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Prin urmare, un recurs nu poate fi socotit motivat corespunzător decât atunci când motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau parțială a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei.
În cauză, însă, majoritatea criticilor formulate de recurenți privesc situația de fapt reținută de instanța de apel, pe care această parte o apreciază ca fiind greșit evaluată de către tribunal. Recurenții s-au limitat doar la a descrie comportamentul părții adverse or, toate aceste elemente sunt subsumate situației de fapt.
Criticile referitoare la greșita apreciere a depozițiilor martorilor suferă de aceleași carențe procedurale menționate, ele vizând de asemenea, stabilirea invocat greșită a situației de fapt, în urma aprecierii eronate a probelor administrate, ipoteză subsumată așa cum arătam, fostului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 Cod Procedură Civilă, care, deoarece punea în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, a fost abrogat expres prin OUG 138/2000, el nemaiputând fi astfel, invocat și următoarele din Codul de procedură civilă, fără să aibă în vedere faptul că se află într-o cale de atac extraordinară, ale cărei reguli sunt determinate strict de prevederile art. 302^1, art. 303 și art. 304 din Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că regulile speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale sunt stabilite de lege și trebuie respectate întocmai, pentru a se înlătura arbitrariul și abuzul în exercitarea drepturilor procesuale. Din acest punct de vedere, recurenta nu a ținut seama de dispozițiile art. 302^1, care obligă partea să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
În cauză, însă, majoritatea criticilor formulate de recurenți privesc situația de fapt reținută de instanța de apel, pe care această parte o apreciază ca fiind greșit evaluată de către tribunal.
Faptul că recurentul indica drept temei legal, pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită legii și conținând motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7,8 și 9 C.pr.civ.) nu este suficientă ,recurentul trebuia să indice în mod concret iar nu generic, care sunt normele de drept încălcate precum și motivele străine de natura pricinii.
Pentru considerentele arătate constată nulitatea recursului conform art.306 Cod procedură civilă formulată de recurentul-reclamant I. D.
În baza art 274 c.pr civ obligă pe reclamantul recurent să plătească intimatei C. F. suma de 1987 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului conform art.306 Cod procedură civilă formulată de recurentul-reclamant I. D. împotriva deciziei civile nr.766A/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. A., C. F., I. G. și M. M..
Obligă pe reclamantul recurent să plătească intimatei C. F. suma de 1987 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. A. V. R. P.
GREFIER
G. - M. V.
RED.FC/28.04.2014
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
14.04.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 707/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
