Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 322/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.322
Ședința publică de la 26.02.2014
Curtea constituită din:
P. - M.-G. R.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă J. C. – R. și de către recurenta-pârâtă . SRL și G. DI F., împotriva deciziei civile nr.620 A din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect - acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. P., în calitate de reprezentant al recurenților-pârâți . SRL și G. DI F., în baza împuternicirilor avocațiale . nr._ și nr._/25.02.2014, eliberate de Baroul București – Societate Civilă de Avocați, pe care le depune la dosar și avocat R. P., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante J. C. - R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/18.02.2014, eliberată de Baroul București – Societate Civilă de Avocați, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-reclamantă J. C. – R. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.02.2014, întâmpinare (2 exemplare).
Se mai învederează și faptul că recurenții-pârâți au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.02.2014, întâmpinare (1 exemplar).
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar factura nr.MAN00000945/25.02.2014, în cuantum de 1562 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Curtea constată că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1562 lei și 5 lei timbru judiciar și s-a procedat la anularea acestora.
Avocatul recurentei-reclamante arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă la dosar de către recurenții-pârâți.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea acesteia.
Consideră că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța a încălcat art.295 al.1 din Codul de procedură civilă, întrucât nu a analizat motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă, a precizat în practicaua hotărârii faptul că reclamanta-apelantă nu și-a motivat apelul. S-a susținut de către instanța de apel că a analizat apelul formulat, declarat prin prisma dispozițiilor art.295 din Codul de procedură civilă, însă acest lucru nu s-a realizat. Astfel că, recurenta-reclamantă a fost privată de dreptul la apărare garantat de art.6 din CEDO, cât, art.21 din Constituție, cât și art.295 al.1 din codul de procedură civilă care obligă instanța de apel să verifice situația de fapt și de drept aplicate de către instanța de fond în limitele motivelor de apel formulate, aspecte care au fost ignorate.
Mai mult, nu s-a analizat fondul cauzei, respectiv motivele de apel și raportat la dispozițiile art.304 pct.5 și art.312 al.3 din Codul de procedură civilă s-ar impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea, se poate constata faptul că singura motivare este reprezentată de o singură frază și pe cale de consecință apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de apel este superficial motivată și nu face posibilă cercetarea fondului apelului, motiv pentru care solicită din nou casarea și trimiterea spre rejudecare.
Totodată, hotărârea cuprinde și motive contradictorii, în sensul că instanța reține faptul că daunele materiale nu pot fi dovedite și pe cale de consecință sunt înglobate în cele morale, astfel că nu se poate stabili care a fost raționamentul instanței, cu atât mai mult cu cât critica recurentei-reclamante a vizat lipsa legăturii de cauzalitate reținută de către instanța de fond.
Consideră că, motivarea este străină de obiectul pricinii, întrucât instanța reține că a solicitat daune materiale pentru atingerea onoarei și reputației, ceea ce nu este real, iar prin solicitarea daunelor materiale a condus la lipsa salariului, fapta ilicită cauzatoare acestor daune materiale fiind aceeași faptă ilicită care a dus și la atingerea onoarei, respectiv transmiterea mesajului denigrator.
În situația în care instanța nu va primi criticile menționate anterior și care atrag casarea hotărârii, consideră că se impune modificarea hotărârii atacate, întrucât există faptă ilicită, există prejudicii, legătură de cauzalitate și vinovăție.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru și timbru judiciar, iar cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat, arată că le va solicita pe calea unei acțiuni separate.
Avocatul recurenților-pârâți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În esență arată că, recurenții-pârâți și recurenta-reclamantă au critică comună privitoare la hotărârea instanței de apel, critică care vizează nemotivarea hotărârii de către Tribunalul București.
Câtă vreme recurenta-reclamantă a pretins faptul că instanța de apel nu a avut în vedere în integralitate motivele de apel pe care le-a formulat, urmând a se verifica de către instanța de control judiciar dacă au fost depuse aceste motive de apel la dosarul cauzei și mențiunea făcută de către tribunal, conform căreia apelul este nemotivat.
Critica comună vizează faptul că pentru recurenții-pârâți așa cum au arătat prin motivele de recurs, instanța de apel nu s-a raportat la cel de-al doilea motiv de apel promovat.
În esență pricina de față are ca obiect acordarea de daune morale și materiale.
La instanța de apel au arătat prin motivele de apel faptul că a analizat o dublă răspundere civilă delictuală. Câtă vreme a fost investită cu o cerere de chemare în judecată care viza acordarea unor daune, a susținut și pretins că instanța de fond a procedat eronat din punct de vedere juridic. Această critică distinctă formulată în cuprinsul motivelor de apel nu a fost avută în vedere de către Tribunalul București. Nici implicit instanța de apel nu s-a raportat la aceasta lămurind părțile cu privire de ce a fost nevoie ca pe daunele morale să se constate îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, iar pe daune materiale să se facă o analiză pe aceeași condiție a răspunderii civile delictuale, dar aceste condiții să nu conducă obligarea pârâților la plată.
O critică comună a recurenților vizează această motivare dubitativă a instanței de apel, care afirmă în finalul hotărârii recurate faptul că nefiind dovedite daunele materiale ele trebuie înglobate în daunele morale.
Consideră că toate aceste aspecte conduc către concluzia casării deciziei atacate.
Mai mult, în măsura în care așa cum a afirmat și recurenta-reclamantă instanța de apel ar fi găsit nefondată sau nedovedită o daună materială, aceasta nu poate fi înglobată în daunele morale, ci urmează calea respingerii, având în vedere că nu au fost dovedite, vizând și principiul de drept aplicabil acestei cauze la momentul introducerii - vechiul cod civil art.1169 care reglementează faptul că ceea ce face propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Concluzionând, solicită admiterea ambelor recursuri, în ceea ce vizează critica recurentei-reclamante pe faptul că nu au fost avute în vedere motivele de apel, dar și critica recurenților-pârâți care vizează cel de-al motiv de apel.
Referitor la cheltuielile de judecată, consideră că în situația în care se dispune admiterea recursurilor promovate de către părți nu se poate susține că este o culpă procesuală și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la acest moment procesual de către recurentă, taxa de timbru, pentru motivele care vor fi găsite întemeiate pe casare.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului promovat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Referitor la cheltuielile de judecate arată că le va solicita pe calea unei acțiuni separate.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul pe recursul promovat de recurenților-pârâți, consideră că se impune respingerea acestuia, ca nefondat.
În opinia sa, hotărârea instanței de apel este motivată cu privire la apelul pârâților.
În ceea ce privește critica adusă de recurenții-pârâții, corect dubitativă motivarea cu privire la daunele materiale, deși prin justificarea dată de instanță conduce la faptul că vizează daunele materiale, iar în ceea ce privește raționamentul instanței cu privire la daunele morale este o critică care îi vizează numai pe recurenții-pârâți. Nu au fost obligați pârâții la acordarea daunelor materiale, astfel că nu se pot folosi de acest argument pentru a promova recursul și a solicita casarea sau modificarea hotărârii.
Avocatul recurenților-pârâți, având cuvântul în replică, arată că, critica pârâților vizează în mod explicit faptul că instanța de apel nu a lămurit o chestiune de drept și în nici un caz un aspect ce interesează în mod exclusiv recurenta-reclamantă prezentă astăzi, în ședință public.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9796/27.12.2011, Judecătoria Sectorului 4 București a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta J. C.-R., în contradictoriu cu pârâții S.C. T. E. & ASSOCIATES S.R.L. și G. DI F., a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 10.000 de EURO cu titlu de daune morale și a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale ca neîntemeiate. Au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.496 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a avut raporturi de muncă cu pârâta S.G T. Engineering & Associates S.R.L., conform contractului individual de muncă nr. 828/05.03.2009 (fila 16).
Prin decizia nr. TEA/RU/004 din 08.04.2010 pârâta a decis încetarea activității reclamantei și rezilierea contractului individual de muncă, ca urmare a demisiei înaintate de reclamantă, conform cererii înregistrate la societate la data de 07.04.2010 (filele 14-15).
Pârâtul G. Di F. are calitatea de asociat și administrator al societății comerciale pârâte, așa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (filele 20-21).
La data de 08.04.2010 pârâtul G. Di F. a transmis către reprezentanții unor parteneri comerciali un mesaj electronic prin care afirma că reclamanta a copiat și distribuit unele date financiare confidențiale ale societății S.G T. Engineering & Associates S.R.L.. In finalul mesajului se solicita sprijinul destinatarilor în sensul de a nu o angaja pe reclamantă îh societățile în care aceștia își desfășurau activitatea și de a aduce la cunoștința managerilor acelor societăți această solicitare.
Trebuie precizat că pârâții nu au contestat emiterea mesajului electronic și conținutul acestuia, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării și din răspunsurile la interogatoriu (pct. 10 și 11).
Față de situația de fapt reținută, instanța a considerat că afirmațiile pârâtului sunt de natură să aducă atingere reputației reclamantei, întrucât aceasta este acuzată de încălcarea unei obligații de confidențialitate asumată printr-un contract de muncă. Este de notorietate că încălcarea unei astfel de obligații de către un angajat are un puternic impact asupra carierei ulterioare a acelui angajat și poate atrage răspunderea disciplinară, materială, și, în anumite condiții, chiar penală.
Pe de altă parte, afirmațiile respective constituie și o atingere a onoarei reclamantei, care a suferit un prejudiciu psihic, prin acuzația de sustragere de informații și transmitere către terți.
Reclamanta a solicitat pârâtei S.G T. Engineering & Associates S.R.L., prin interogatoriu, să indice care sunt terții destinatari ai informațiilor transmise și conținutul concret al acestor informații, însă pârâta nu a furnizat datele cerute, susținând că sunt confidențiale (pct. 12 și 13).
De asemenea, martorul D. E., propus de pârâți, având calitatea de director în cadrul societății pârâte, nu a putut să aducă precizări sub acest aspect.
In consecință, instanța a considerat că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata daunelor morale, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 Cod civil Instanța a cenzurat cuantumul acestor daune, în sensul că suma de 10.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului.
In ceea ce privește daunele materiale, constând în salariul de care a fost lipsită reclamanta între data demisiei, 08.04.2010, și data reangajării la o altă societate, 26.12.2010, instanța a apreciat că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită comisă de pârâți și prejudiciul suferit de reclamantă, constând în pretinsa imposibilitate de angajare.
Este adevărat că a fost depusă la dosar corespondența electronică avută între reclamantă și reprezentanții unui număr de 4 companii, din care reiese că recomandările primite de la societatea pârâtă constituie un impediment la angajare. Însă nu rezultă cu claritate dacă respectivele recomandări sunt cuprinse în înscrisul la care instanța a făcut referire mai sus.
Pe de altă parte, mesajul trimis de pârâtul G. Di F. avea un număr limitat de destinatari și nu se poate susține că, în afara acestor destinatari, reclamanta a întâmpinat greutăți la angajare.
Piața muncii din România este vastă, chiar în condițiile crizei economice, iar calificarea reclamantei, de economist, i-ar fi permis să aplice pentru companii cu pofile de activitate diverse, nu neapărat cele cărora pârâtul le-a transmis mesajul respectiv.
În concluzie, deși nu se poate nega un anumit impact al mesajului incriminat de reclamantă asupra oportunităților de angajare, nu se poate admite că acesta a fost decisiv în imposibilitatea încheierii unui alt contract de muncă în perioada menționată, astfel încât pârâții să fie obligați la plata salariului aferent acelei perioade.
Prin decizia civilă nr.620/17.06.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondate apelurile formulate atât de reclamantă, cât și de pârâți împotriva sentinței civile nr.9796/2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, reținând că reclamanta nu și-a motivat cererea de apel, așa încât aceasta a fost examinată în temeiul art.295 Cod de procedură civilă.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a disp. art.998- 999 C.civ. încadrând fapta pârâtului, respectiv transmiterea de mesaje cu informații false la adresa reclamantei ca faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Afirmațiile false, nedovedite privind sustragerea de informații de către reclamantă au adus atingere onoarei și reputației acesteia, cu intenția, recunoscută de a-i limita posibilitățile de angajare.
Or, câtă vreme fapta ce i-a fost imputată reclamantei, respectiv furtul și diseminarea de informații unor terțe persoane din afara societății, nu a fost dovedit, în condițiile în care pârâtul, deși a „lansat” mai multe amenințări cu demararea procedurilor legale și chiar formularea unei plângeri penale în cazul neindicării persoanelor care au retransmis mesajul original către reclamantă (adresa de răspuns comunicată la 25.05.2010, fila 46), nu a efectuat nici un demers rezultă în mod evident că situația de fapt stabilită de prima instanță corespunde realității.
De asemenea, instanța a stabilit corect că fapta de care a fost acuzată reclamanta, transmitere informații confidențiale nu există, nu a fost dovedită, astfel că prin activitatea pârâtului acesta a adus o atingere dreptului la imagine al reclamantei, la onoare și demnitate.
Referitor la inexistența suportului probator al prejudiciului moral se constată că existența acestuia este prezumată deîndată ce se face dovada săvârșirii faptei ilicite; întinderea prejudiciului nu poate fi măsurată, deci nu există în sarcina reclamantei obligația de a proba aceste aspecte.
Aceasta deoarece legiuitorul nu a instituit condiții sau criterii de cuantificare, operațiunea de stabilire a despăgubirilor fiind atributul exclusiv al instanței de fond.
În lipsa unor criterii legale de determinare repararea prejudiciului prin acordarea așa numitelor daune morale, este la aprecierea liberă a judecătorului, acest aspect neputând fi cenzurat.
La acordarea daunelor morale sunt avute în vedere în primul rând natura dreptului personal nepatrimonial lezat; de exemplu, dacă fapta se referă la îngrădirea dreptului la libertate sau chiar tortură, atunci și daunele acordate sunt în cuantum suficient de mare pentru a oferi celui în cauză o reparație adecvată; pot fi avute în vedere consecințele negative suferite de persoana al cărui drept personal a fost atins, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor lezate – în speță dreptul la reputație și la onoare – măsura în care fapta ilicită i-a afectat situația profesională și socială.
A reținut, însă, tribunalul că daunele materiale pentru atingerea adusă onoarei și reputației nu pot fi dovedite – așa cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care ele trebuie înglobate în daunele morale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.5, 7 și 9 Cod de procedură civilă.
Reclamanta – apelantă J. C.-R. critică decizia recurată pentru următoarele motive de recurs:
- deși instanța a precizat că a analizat apelul declarat de către recurenta de astăzi prin prisma art. 295 Cod de procedură civilă, se constată că in practicaua hotărârii se menționează ca "reclamanta nu și-a motivat cererea de apel". De asemenea, nu se face nicio prezentare a motivelor de apel invocate de către recurentă, astfel că nu se poate aprecia că din eroare s-a menționat că nu a fost motivat apelul.
Din cele expuse reiese fără putință de tăgadă că instanța de apel nu a avut in vedere criticile formulate de către recurenta - reclamantă, deși aceasta a formulat motive de apel si concluzii scrise cu privire la ambele apeluri declarate.
Prin această omisiune, instanța de apel a încălcat normele procedurale care o obligă să aibă in vedere motivele de apel cu care a fost investită.
De asemenea, a fost încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 6 pct.1 din CEDO si art. 21(3) din Constituție.
- soluția dată cu privire la apelul declarat de către recurentă este extrem de superficial motivată, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art.304 pct.7 Cod de procedură civilă).
- decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 998-999 C.civ. (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă)..
Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a respins apelul promovat de către recurentă, consecința fiind menținerea sentinței Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între fapta intimaților si prejudiciul material suferit de recurentă.
Prin hotărârea pronunțată de instanța de apel, s-a ajuns la încălcarea art. 998-999 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie si care, pentru angajarea responsabilității impune analizarea si îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă si prejudiciu si a vinovăției cerute de lege.
Pârâții – apelanți critică decizia recurată pentru următoarele motive de recurs:
- Tribunalul București a făcut exclusiv o cercetare a situației de fapt avută în vedere de către instanța de fond, fără a se raporta la dispozițiile legale si Ia principiile de drept pe care le-au invocat în motivele de apel. Practic, instanța de apel nu a avut în vedere temeiurile de drept material invocate de către apelanți, limitându-se la verificarea situației de fapt pe baza căreia s-a promovat cererea de chemare în judecată. Or, în condițiile promovării unui apel motivat în fapt si în drept, recurenții – pârâți susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 295 Cod de procedură civilă, care prevăd faptul că instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel "stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".
- au fost încălcate dispozițiile art. 292 coroborate cu cele ale art. 295 Cod de procedură civilă, instanța de apel înlăturând în mod nelegal proba esențială a litigiului, respectiv interogatoriul reclamantei, în condițiile în care obiectul litigiului vizează fapte personale ale acesteia și daune morale solicitate de reclamantă, ce puteau fi apreciate (în opinia recurenților – pârâți)
prin raportare la o asemenea probă.
- Totodată, dat fiind că hotărârea instanței de apel este nemotivată pe mai multe aspecte, recurenții – pârâți consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, care impun o cercetare efectivă a argumentelor invocate de către părți.
În mod nelegal instanța de fond a analizat și s-a pronunțat în raport de două răspunderi civile delictuale. Deși a constatat faptul că nu se poate pune problema unui prejudiciu material nefiind îndeplinit condițiile prescrise de 998-999 Cod civil, a admis cererea de daune morale a intimatei și a constatat pe acest aspect, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondate recursurile pentru următoarele considerente:
Toți recurenții invocă, în esență, aceleași motive de recurs.
Pe de o parte faptul că instanța de apel nu a analizat deloc sau doar parțial motivele de apel invocate de fiecare dintre apelanți prin cererile scrise depuse la dosar.
Analizând actele dosarului de apel, Curtea constată că apelanta – reclamantă a depus la fila 33 dosar apel cerere de apel însoțită de motivele de apel invocate de ea împotriva sentinței instanței de fond.
Instanța de apel a ignorat total motivele de apel invocate de reclamanta – apelantă precizând, în mod nelegal, în considerentele deciziei pronunțate că „reclamanta nu și-a motivat cererea de apel, așa încât aceasta va fi examinat în temeiul art.295 Cod de procedură civilă”.
Ca atare, Curtea constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.295 Cod de procedură civilă și că de fapt nu a realizat nicio judecată pe motivele de apel cu care a fost investită de către reclamantă, încălcându-i acestei părți dreptul la o judecată echitabilă, încălcând astfel dispozițiile art.6 din CEDO.
Verificând motivele de apel invocate de către apelanții – pârâți, Curtea constată că nici acestea nu au fost integral analizate de către instanța de apel, fapt care atrage, de asemenea, incidența în cauză a art.6 din CEDO, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil.
De asemenea, se critică de către ambele părți, în mod întemeiat, faptul că decizia recurată este parțial nemotivată și că cuprinde motive contradictorii.
Astfel, Curtea constată că instanța de apel reține, în cuprinsul considerentelor, pe de o parte, că sentința apelată este legală și temeinică prin reținerea inexistenței daunelor materiale întemeiate pe dispozițiile art.998 – 999 Cod civil în patrimoniul reclamantei, dar, pe de altă parte, judecătorii apelului rețin faptul că daunele materiale (considerate în aceeași decizie ca inexistente) sunt cuprinse în daunele morale, deci se concluzionează în sensul existenței acestor daune.
Curtea apreciază că în această situație nu se poate realiza o cenzură a legalității hotărârii recurate de către instanța de recurs, în cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod de procedură civilă, datorită nerespectării dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă.
Față de această situație, Curtea va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta-reclamantă J. C. – R. și de către recurenții-pârâți . SRL și G. DI F., împotriva deciziei civile nr.620 A din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./20.06.2014
TB-S.3 – A.E.P.; S.M.
Jud.S.4 – I.O.P. M.
| ← Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
