Pretenţii. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 571/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 571
Ședința publică de la 07.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel, a fost reprezentat de procuror- B. A..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant, O. G. E. M., împotriva sentinței civile nr. 2036/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se învederează instanței, depunerea la dosar, din partea recurentei-reclamante, O. G. E. M., a unui set de înscrisuri, constând în acte de stare civilă, cu privire la autorul său, care au fost comunicate părții adverse.
Totodată, se învederează comunicarea din partea Arhivelor Naționale a unui răspuns la adresa emisă de instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat, reținând și solicitarea recurentei-reclamante de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 C.p.civ.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu s-a conformat dispoziției instanței de recurs, care a dispus rejudecarea cauzei sub toate aspectele.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.288/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea reclamantei O.-G. E. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative prin care s-a dispus privarea de libertate a autorului reclamantei – G. Ș. A. (în perioada 18.03.1948 – 17.06.1954).
A fost obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri materiale în cuantum de 1.640.000 lei pentru bunurile confiscate prin măsura administrativă cu caracter politic.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 11.05.2010, reclamanta O.-G. ECATERIMA M., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative prin ca s-a dispus privarea de libertate a autorului său, G. Ș. A. în perioada 18.03.1948 – 17.06.1954 și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, ca urmare a privării de libertate în perioada 18.03._54 și la plata sumei de 1.640.000 lei ca despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin măsura administrativă cu caracter politic.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autorul său, G. Ș. A., strănepotul marelui om politic I. G., prim-ministru al României la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost arestat pentru activitate politică și privat de libertate în perioada 18.03._54. Calitatea de membru al Partidului Național-Țărănesc dobândită din anul 1943, cea de secretar particular al președintelui partidului, I. M., între anii 1945-1947 precum și activitatea politică prestată în această perioadă au determinat autoritățile comuniste să dispună prin măsură administrativă privarea de libertate a autorului reclamantei pentru o perioadă de 6 ani, în contextul în care partidul Comunist urmărea și a și reușit în 1947 desființarea Partidului Național-Țărănesc.
G. Ș. A. a fost încarcerat la penitenciarele Jilava, Ocnele M., Capul Midia, G. și Văcărești.
La închisoarea Ocnele M., destinată deținuților administrativi, autorului reclamantei i-au fost aplicate corecții cu bătaia și izolarea în carceră pentru cele mai mici greșeli, de obicei imaginare, a fost obligat să muncească la căratul buștenilor și a cherestelei în cadrul fabricii de mobilă și cherestea indiferent de condițiile meteo (caniculă, ploaie sau lapoviță).
De la Ocnele M. a fost transferat ia Capul Midia, în fapt un lagăr de muncă forțată și obligat să lucreze la săpat și încărcat pământ, timp de 10 ore pe zi, în cadrul operațiunii de edificare a canalului D. - Marea N.. Erau stabilite norme de îndeplinit peste puterile unui om, cu atât mai mult cu cât mâncarea era neîndestulătoare, iar pentru a putea supraviețui deținuții erau nevoiți să mănânce ierburi și vietăți.
Aplicarea pedepsei carcerei la care a fost supus și autorul reclamantei, presupunea izolarea împreună cu altă persoană într-un spațiu îngust (60x80 cm) astfel încât nu era cu putință ca cele două persoane să stea așezate, ci numai în picioare.
Având în vedere că autorul reclamantei avea întrevederi și consfătuiri cu o . fruntași ai Partidului Țărănesc aflați în același lagăr de muncă, printre care și C. C., autoritățile din lagăr au luat măsura izolării acestora în celule construite în acest scop, iar ulterior au fost transferați în lagărul de la G..
După transferul la G. autorul reclamantei a fost obligat să muncească la fermele din B. și apoi mutat la penitenciarul Văcărești.
In perioada încarcerării la penitenciarul Văcărești erau permise vizite doar o dată pe lună, când erau scoși câte cinci deținuți deodată care stăteau în fața unei sârme împletite, distanța dintre deținuți și cei care veneau în vizită fiind de doi metri, spațiu în care circula o gardă care asculta conversația.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, reclamanta a solicitat a se constata că este pe deplin justificat în raport de criteriile referitoare la consecințele negative suferite de către autorul reclamantei, în plan fizic și psihic, prin privarea de libertate în mod nelegal.
Prin privarea de libertate a autorului reclamantei s-a adus atingere dreptului personal nepatrimonial ia libertate cu consecința inconvenientelor de ordin fizic (încarcerat timp de șase ani în parte în condiții de izolare, pus la muncă forțată peste puterile omenești), de ordin psihic (suferințele generate de climatul de teroare instaurat de autoritățile penitenciarelor prin aplicarea bătăilor și cele generate de lipsa posibilității de comunicare în perioada încarcerării în regim de izolare).
Totodată au fost afectate acele atribute care influențează relațiile sociale - onoarea și demnitatea - autorul subsemnatelor fiind o personalitate a vremurilor sale, strănepotul marelui om politic I. G., prim-ministru al României la mijlocul secolului ai XIX-lea, descendent dintr-o veche familie de domnitori ai Țării Românești și Moldovei, membru al Partidului Țărănist, secretar personal al lui I. M., iar în plan sportiv căpitan al echipei naționale de rugby și Președinte ai Federației Române de Rugby începând cu anul 1943. Prin arestarea abuzivă a fost lipsit de posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare funcțiilor pe care le-a ocupat.
Lipsirea de libertate și confiscarea averii au avut repercusiuni în planul vieții profesionale și private și după momentul eliberării, fiindu-i afectate imaginea, sursele de venit, fiind privat de dreptul de proprietate asupra imobilului confiscat ca urmare a măsurii administrative, respectiv imobilul situai în București, ..7, sectorul 1, compus din două corpuri de clădire construite P+1 și teren în suprafață de 530 mp.
Reclamanta a mai arătat că respectivul imobil a fost preluat în anul 1950, în perioada în care autorul reclamantei era încarcerat. Menționarea imobilului în listele anexă a Decretului 92/1950 nu este decât o încercare a autorităților comuniste de a da o aparență de legalitate măsurii preluării care, în fapt, nu a avut un temei legal și s-a produs ca urmare a măsurilor cu caracter politic luate împotriva autorului reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr._/09.10.1976 emisă de către Ministerul de Interne; hotărârea nr. 1222/12.07.1990 emisă de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr.118/1990; certificat de calitate de moștenitor nr. 118/01.08.2008 emis de către BNPA L. G. & B. M.; adresa nr._/06.10.2005 emisă de către DHL sector 1.
Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în ceea ce privește solicitarea reclamantei referitoare la obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.500.000 lei, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a privării de libertate a autorului sau, G. S. A. in perioada 18.03._54, se impune respingerea acțiunii ca fiind netemeinica si nelegala, întrucât la data 21.10.2010 Curtea Constituționala prin Decizia nr. 1358 a statuat ca dispozițiile prevăzute de art. 5 alin. 1, lit. a din Legea nr. 221/2009 prin care se acordau despăgubiri morale, au fost declarate neconstituționale.
Art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 arata următoarele: „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin urmare, având in vedere ca aceste dispoziții in baza cărora reclamanta si-a întemeiat acțiunea pentru acordarea unor despăgubiri morale au fost declarate de către Curtea Constituționala prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, ca fiind neconstituționale, consideram acțiunea ca fiind nelegala si netemeinica.
In subsidiar, in măsura ca care se va aprecia ca acțiunea formulata de reclamanta este întemeiata, s-a solicitat a se avea în vedere faptul ca suma solicitata de acesta drept despăgubiri morale, respectiv 1.500.000 lei este exagerat de mare.
Astfel, instanța ar trebui să aibă în vedere faptul ca rațiunea dispozițiilor legale cuprinse in Legea nr. 221/2009 consta, in primul rând in dezdăunarea celor nevinovați si, in al doilea rând prevederile legale realizează o funcție preventiva, existenta unor asemenea dispoziții fiind de natura sa sporească vigilenta organelor judiciare in verificarea si aprecierea materialului probator pentru a nu se ajunge la luarea unor masuri nedrepte.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 trebuie, astfel, coroborat cu dispozițiile privitoare la despăgubirile morale, care se acorda in considerarea persoanei ce a suferit efectiv, acțiunea in plata daunelor morale fiind o acțiune personala.
Dar, chiar daca, in raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune si luarea in considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune si existenta unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități, este totuși necesar sa fie avute in vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate si urmările produse prin lezarea lor, măsura in care au fost afectate situația profesionala sau sociala a celui care se considera victima măsurii luate.
De asemenea, in ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamantei, ., Tribunalul C. prin sentința civila nr. 1139/10.11.2009 a reținut următoarele: „Incontestabil ca privarea de libertate a autorului reclamanților in perioada 1959-1962 a adus atingere drepturilor si libertăților fundamentale ale acestuia, lezând demnitatea, onoarea si libertatea individuala, a produs suferințe pe plan moral si social pentru el si familia sa, însăși Legea nr. 221/2009 prin domeniul sau de aplicare recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Recunoașterea prin lege a unei astfel de posibilități si dificultatea de evaluare ori de cate ori este vorba de suferințe de ordin moral nu trebuie insă interpretată în sensul obținerii unor sume exorbitante fără corespondent în raport de ceea ce înseamnă prejudiciul moral, cum este suma de 700.000 euro solicitată de reclamant prin acțiune.
De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât de a repune victima . cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor morale urmează a se avea in vedere perioada arestării - 9 ani, afectarea reputației condamnatului si familiei sale în comunitatea din care făceau parte si stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, așa cum am arătat mai sus, lipsirea de posibilitatea de a-si continua activitățile anterioare si de a obține venituri corespunzătoare pentru condamnat si familia sa.
De asemenea, urmează a se avea în vedere că potrivit declarației autentificate sub nr._.09.2009 la BNP D. S. din Babadag, județul C., reclamanții nu au primit despăgubiri bănești sau de altă natură de la stat conform Decretului-lege nr. 118/1990.
Totodată insa, urmează a se avea in vedere si faptul ca persoana condamnata a decedat in anul 1999, prin urmare nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, deși prejudiciul moral semnificativ s-a produs asupra sa si . măsura asupra familiei sale. De asemenea, nu este lipsit de relevanta faptul ca a trecut o perioada îndelungata de timp de la data producerii prejudiciului si pana in prezent - peste 50 de ani, astfel ca nu se poate nega o atenuare semnificativa a prejudiciului moral prin trecerea timpului, însăși înlăturarea prin lege (art. 2 din Legea nr. 221/2009) a efectelor hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter politic constituind o satisfacție rezonabila.
Relativ la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate. Spre exemplu, în Cauza Konolos (hotărârea din 7.02.2008), în care Curtea a constatat violarea art.5 par. 1 prin arestarea nelegală, a acordat 3000 euro pentru „prejudiciul moral incontestabil" suferit de reclamant. în Cauza C., pentru detenție nelegală, neaducerea în fața unui magistrat și interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat reclamantului suma de 12.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Și în alte hotărâri din anul 2008 (încălcarea art. 6 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), Curtea a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse între 1000-5000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Tara Lunga - hotărârea din 08.07.2008. Cauza O. - hotărârea din 29.07.2008. Cauza Dekanv - hotărârea din 1.04.2008).
In consecința, in raport de toate aceste considerente, tribunalul va admite acțiunea in parte, va obliga paratul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro, in echivalent in lei la data plații efective, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit si va respinge restul pretențiilor ca nefondate”.
Ținându-se seama, de echivalentul real al consecințelor negative la care s-a făcut referire si al suferințelor suportate de către reclamanta, se impune sa fie cenzurat si reapreciat cuantumul daunelor morale solicitate in cuantum de 1.500.000 lei, aceasta suma fiind exagerat de mare.
Cu referire la cuantumul daunelor morale, facem trimitere si la jurisprudența CEDO, potrivit căreia, in cauze privind încălcarea dreptului la libertate, la integritate fizica si morala a persoanei si la demnitatea ei, a acordat daune morale de valoare mult mai mica: 7000 Euro (in cauza B. A. împotriva României); cauza G. contra României, in care CEDO a acordat o despăgubire morala de 5.000 euro pentru condamnarea la 8 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de omor, in cadrul unei proceduri de judecata viciate; cauza Tarau contra României, in care CEDO a acordat 4.000 de euro cu titlu de daune morale pentru arestarea nelegala a reclamantei pentru o perioada de aproape 1 an de zile, . cu condamnarea ei cu suspendarea condiționata a executării; cauza V. contra României, în care CEDO a acordat 2.000 de euro daune morale pentru încălcarea principiului prezumției de nevinovăție si a violării secretului corespondentei; cauza P. împotriva României, in care CEDO a acordat suma de 3.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru încălcarea art. 3 din Convenție, cu privire la condițiile de detenție, deși reclamantul solicitase 500.000 de euro (în total cererea a fost formulata pentru 5.600.000 euro); cauza T. împotriva României in care CEDO a acordat reclamantului 5.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru menținerea in mod nelegal in arest preventiv pentru durata de 4 luni de zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
S-au solicitat relații de la C.N.S.A.S. depunându-se la dosar mai multe înscrisuri din care rezultă că autorul reclamantei și după ce a fost eliberat din închisoare a continuat să fie ținut sub supraveghere să îi fie urmărite toate vizitele și contactele cu alte persoane și în principal cu C. C. și I. R., că s-a încercat montarea în casa acestuia a unor mijloace tehnice pentru supraveghere permanentă. S-au mai depus relații de la D.I.T.L. Sector 1 din data de 06.10.2005 din care rezultă că Ș. G. A. a avut în proprietate un imobil construcție din zid vechi, compus din parter și etaj cu mai multe apartamente cu destinație de locuință situat în București . sector 1 care a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 la poz. 7622 pag. 315 pe numele Ș. G..
Ministerul Finanțelor Publice a comunicat instanței că reclamanta sau autorul acesteia nu au primit despăgubiri materiale sau morale pentru arestarea lui Ș. A. G. sau pentru confiscarea imobilului.
Casa de Pensii Sector 1 a comunicat cuantumul in indemnizației încasate în temeiul Decretului Lege 118/1990 în perioada 01.04.1990 – 01.08.2006. În cauză a fost audiat martorul R. C. care a relatat despre condițiile de detenție, martorul executând 7 ani de închisoare urmat de domiciliul forțat iar în timpul închisorii a fost coleg cu autorul reclamantei. Martorul a declarat că împreună cu Ș. G. A. a făcut parte din detașamentul 14 al închisorii, că executau pedeapsa în condiții deosebite, că nu aveau dreptul la pachete, la scrisori și la vorbitor, necunoscând nimic despre familie, că munca fizică era deosebit de grea iar mâncarea puțină, că dormeau pe un platou de scânduri, unul lângă altul, mulți dintre deținuți nesuportând regimul de detenție – s-au îmbolnăvit grav și au murit.
Analizând actele și lucrările dosarului, TRIBUNALUL urmează să constate că autorul reclamantei G. Ș. A. a executat o pedeapsă privativă de libertate în perioada 18.03.1948 – 17.06.1954 deoarece a desfășurat o activitate dușmănoasă regimului nou instaurat dar în principal pentru faptul că în calitate de membru al Partidului Național Țărănesc și secretar particular al președintelui partidului, I. M., a desfășurat o amplă activitate politică împotriva instaurării fostului regim socialist devenit ulterior comunist din România.
Tribunalul consideră că această condamnare a autorului reclamantei a avut un caracter politic încadrându-se în disp. art. 1 din Legea nr.221/2009 astfel că va admite primul capăt de cerere așa cum a fost formulat. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere în care se solicită acordarea unor daune materiale și morale, Tribunalul are în vedere următoarele:
Este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept și orice măsură administrativă cu caracter politic, produc persoanelor în cauză suferințe, că aceste măsuri lezează demnitatea și libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, atât de către Constituția României cât și de către normele C.E.D.O. și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Deși Tribunalul consideră că în cauză s-a făcut dovada unui prejudiciu constând în atingerea adusă drepturilor fundamentale ale omului prin condamnarea politică a autorului reclamantei în condiții deosebit de grele de detenție în penitenciarele Jilava, Ocnele M., Capul Midia, G. și Văcărești și ulterior prin confiscarea abuzivă au cauzat autorului reclamantei și familiei acestuia în planul vieții profesionale și private prejudicii care nu mai pot fi în mod obiectiv recuperate în nici un mod.
Față de Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, care are forța unei legi, de la data publicării în Monitorul Oficial, acest efect fiind clar precizat în Constituția României, cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, Tribunalul urmează să-l respingă ca nefondat deoarece disp. art. 5 alin. 1 lit. „a” teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale și față de faptul că în timp de 45 de zile Parlamentul României nu a modificat aceste dispoziții pentru a fi în acord cu Constituția, acestea nu-și mai produc efectele.
Este regretabil că S. R. a recunoscut prin Legea nr.221/2009 dreptul reclamantei la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceasta și de familia sa, ca urmare a măsurii condamnării cu caracter politic, luată împotriva tatălui său, iar potrivit art. 21 din Constituție, beneficiarul acestui drept are garantat accesul la o instanță de judecată, același stat pe parcursul derulării procesului a inițiat o modificare legislativă pentru a limita cuantumul despăgubirilor, iar ulterior prin intermediul Curții Constituționale, a invocat excepția de neconstituționalitate a propriilor acte normative, aprobate de către parlament, pentru a înclina balanța soluționării litigiului în favoarea sa, împrejurare în care considerăm că se aduce atingere dreptului garantat de art. 6 paragraful I C.E.D.O.
Față de cele de mai sus, Tribunalul va admite în parte cererea reclamanților, numai sub aspectul primului capăt și va respinge cererea privind acordarea daunelor morale.
Tribunalul va admite însă cererea reclamantei privind acordarea unor despăgubiri materiale pentru imobilul care a aparținut autorului său și care a fost preluat în mod abuziv de către stat în urma Decretului nr.92/1950 conform art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, la valoarea solicitată de către aceștia prin cererea de chemare în judecată”.
Prin decizia civilă nr.5017/09.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ (5009/CIV/2011) – cu majoritate – s-au admis recursurile formulate de reclamantă și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost casată sentința civilă nr.288/18.02.2011 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, constatându-se încălcarea prevederilor art.261 pct.5 C.proc.civ., astfel:
„Teza cuprinsă la punctul 5 al acestui text impune obligația instanței de judecată de a arăta motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea. Cu alte cuvinte, orice dispoziție dintr-o hotărâre judecătorească trebuie să aibă sprijin în argumente de fapt sau de drept, astfel încât să se ofere posibilitatea părților în proces și instanței de control judiciar să examineze legalitatea și temeinicia acestora. În caz contrar, se ajunge la situația în care instanța învestită cu judecarea eventualei căi de atac exercitate în cauză, să fie împiedicată să analizeze elementele ce au format convingerea pe baza căreia a fost soluționată pricina și conformitatea acestora cu situația de fapt (stabilită pe bază de probe) și cu textele de lege aplicabile. În concret, instanța de control judiciar nu-și mai poate îndeplinit obligațiile ce-i revin potrivit legii, iar actul de judecată devine iluzoriu, chiar inexistent.
Nemotivarea hotărârii sau numai a unei dispoziții din aceasta echivalează cu neintrarea în cercetarea fondului pricinii în tot sau în parte, putându-se afirma că în acest caz instanța nu a respectat cerințele prevăzute prin dispozițiile imperative și de ordine publică ale art. 129 alineatul ultim Cod Procedură Civilă, potrivit cu care „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
În același timp, ea reprezintă o încălcare a unora dintre principiile fundamentale ale procesului civil (disponibilitatea, respectarea dreptului la apărare) și care constituie, totodată, forme de procedură a căror neobservare atrage nulitatea hotărârii în conformitate cu prevederile art. 105 alineatul 2 Cod Procedură Civilă și impune casarea acesteia în baza art. 304 pct. 5.
Nu trebuie pierdute din vedere nici prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care consfințesc dreptul părților la un proces echitabil.
În raport de toate cele ce preced, dar și pentru a se asigura părților posibilitatea de a parcurge două grade de jurisdicție, soluția de admitere a recursurilor și de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond apare ca fiind necesară și unica posibilă, urmând ca instanța învestită în acest fel să asigure o soluționare unitară a pricinii sub toate aspectele”.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.2036/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins cererea reclamantei O. G. E. M., formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru considerentele următoare:
„În esență, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative prin care s-a dispus privarea de libertate a autorului său, G. Ș. A., acordarea de daune pentru prejudiciul moral și de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin măsura respectivă, constând în imobilul din București, .. 7, sector 1, compus din teren și două corpuri de clădire.
În cadrul primului ciclu procesual, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative prin care s-a dispus privarea de libertate a autorului reclamantei – G. Ș. A. – în perioada 18.03._54, s-a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantei despăgubiri materiale în cuantum de 1.640.000 lei pentru bunurile confiscate prin măsura administrativă cu caracter politic, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele morale.
Prin decizie de recurs, urmare a admiterii recursurilor, cauza a fost trimisa spre rejudecare, reținându-se, în esență, că nu a fost motivată soluția adoptată de prima instanța cu referire la capătul de cerere având ca obiect echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin măsura respectivă, constând în imobilul din București, .. 7, sector 1, compus din teren și două corpuri de clădire.
În rejudecare, a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost respinsă proba cu expertiză evaluatorie pentru considerentele indicate în încheierea de dezbateri, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Procedând la analiza cererii în limitele stabilite de instanța de casare, respectiv a capătului de cerere având ca obiect echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin măsura respectivă, constând în imobilul din București, .. 7, sector 1, Tribunalul constată că aceste este nefondat.
Astfel, reclamanta O. G. E. M. este moștenitoarea lui G. Ș. A., conform certificatului de calitate de moștenitor atașat la fila 8 din primul ciclu procesual.
La dosarul cauzei nu a fost depus însă titlul de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului al cărui echivalent valoric s-a solicitat, reclamanta recunoscând la ultimul termen de judecată că nu deține titlul de proprietate.
Pe de altă parte, faptul că G. Ș. A. ar figura înscris la rolul fiscal nu poate suplini lipsa titlului de proprietate.
Ca atare, Tribunalul constată că reclamanta nu a reușit să facă dovada celor învederate, în sensul că în patrimoniul autorului său ar fi existat dreptul de proprietate asupra imobilului din București, .. 7, sector 1, deși această sarcină îi incumba, conform art. 1169 C.civ.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, Tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată”.
Împotriva sentinței civile nr.2036/16.11.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, a formulat recurs reclamanta O.-G. E. M., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.304 pct.5 și art.312 alin.5 Cod de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii pentru a se asigura o soluționare unitară a pricinii sub toate aspectele, fiind necesară stabilirea echivalentului valoric al imobilului prin efectuarea unei expertize, motivat de următoarele aspecte:
În decizia de casare, opinia majoritară, se menționează că soluția de admitere a recursurilor și de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, apare ca fiind necesară și unica posibilă, urmând ca instanță învestită astfel, să asigure o soluționare unitară a pricinii sub toate aspectele:
Soluționarea cauzei sub toate aspectele presupune soluționarea tuturor capetelor de cerere.
Dacă instanța de recurs ar fi avut în vedere doar rejudecarea capătului de cerere privind acordarea contravalorii bunurilor confiscate, ar fi casat parțial sentința civilă nr.288/18.02.2011, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în urma admiterii, doar a recursului pârâtului, întrucât doar pârâtul a formulat critici cu privire la soluționarea acestui capăt de cerere.
În speță, instanța de fond nu a cercetat fondul cu privire la capetele de cerere având ca obiect caracterul politic al măsurii administrative prin care s-a dispus privarea de libertate a autorului său, G. Ș. A. și respectiv, acordarea de daune pentru prejudiciul moral, fiind incidente prevederile art.312 alin.5 Cod de procedură civilă.
Cu privire la capătul de cerere privind confiscarea imobilului, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate în patrimoniul autorului acesteia, întrucât nu s-ar fi depus titlul de proprietate.
Or, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adresa nr._/06.10.2005 emisă de DITL Sector 1 rezultă că imobilul din București, ..7, a aparținut autorului recurentei – reclamante, până la momentul preluării.
Înscrisul susmenționat nu constituie titlu de proprietate, însă creează prezumția simplă că prin înscrierea la rolul fiscal, autorul recurentei a fost proprietarul imobilului al cărui echivalent valoric îl solicită prin acțiunea dedusă judecății, imobil naționalizat în baza Decretului nr.92/1950.
În speță nu a fost răsturnată această prezumție prin dovada contrară, situație în care, instanța de fond în mod greșit a respins acest capăt de cerere.
Prin cerere distinctă la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 pct.2 Cod de procedură civilă.
Curtea – din oficiu – a solicitat prin adrese, noi relații depuse la dosar, potrivit art.129 Cod de procedură civilă, de la Arhivele Naționale – Direcția Municipiului București, Arhivele Centrale ale M.A.I., Direcția de Taxe și Impozite Sector 1 – fiind înaintate în cauză: proces – verbal nr._/13.01.1943 de Carte Funciară pentru imobilul în cauză, istoricul de rol fiscal, Declarație de impunere venituri din închiriere din 1942, procese – verbale de impunere venituri pentru 1942 – 1946, cereri, declarații de proprietari, proces – verbal constatare chirii 1947, fișă impozit și Decizie din 1948 de scădere impunere la cererea contribuabilului proprietar Ș. G..
La solicitarea instanței de a se depune acte de stare civilă pentru lămurirea unor neconcordanțe de nume de autori – G. Ș., G. A. Ș., G. S. Ș., în sensul de a se depune acte de stare civilă, s-au depus în copie act de identitate pe numele G. Ș. A. și certificat de naștere pe același nume (filele 45 – 46).
M.A.I. – Arhivele Naționale – Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale a comunicat instanței faptul că nu poate elibera Jurnalul de omologare nr._/1934, întrucât s-au cercetat evidențele pe care le au în păstrare de la Tribunalul I. din anii 1933 – 1934 și s-a constatat că nu există dosarul de succesiune al defunctei M. S. G., recăsătorită Ș. (nedeținând evidența completă a perioadei susmențioante).
Recursul este fondat.
Curtea constată că în rejudecare, nu s-a soluționat cauza integral și unitar, astfel cum rezultă din decizia de casare nr.5017/09.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu privire la ambele capete de cerere deduse judecății:
1. constatarea caracterului politic al măsurii administrative prin care a fost privat de libertate autorul reclamantei - G. Ș. A. în perioada 18.03.1948 – 17.06.1954; 2. obligarea la daune morale și materiale constând în contravaloarea bunurilor confiscate prin măsura administrativă cu caracter politic susmenționată -, respectiv a imobilului din ..7, sector 1, București.
Or, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat, contrar deciziei de casare – „o soluționare unitară a pricinii sub toate aspectele” (și art.315 Cod de procedură civilă) - „în limitele deciziei de casare”, respectiv doar asupra capătului de cerere privind echivalentul valoric al bunurilor confiscate – respectiv imobilul din ..7, sector 1, București, astfel că recursul apare ca fiind fondat, în sensul criticilor formulate.
Având în vedere prevederile art.312 alin.5 raportat la art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, se va admite recursul, va fi casată sentința, cauza urmând a fi trimisă în rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra cererii deduse judecății, în integralitatea sa, astfel cum se dispusese deja prin decizia de casare anterioară nerespectată, în sensul pronunțării pe toate capetele de cerere deduse judecății, aflate într-o strânsă interdependență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă O.-G. E. M., împotriva sentinței civile nr.2036/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința recurată și trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehdact.R.L/B.I
2 ex/05.05.2014
TB-S.4 – A.M.V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel... | Accesiune. Decizia nr. 697/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
