Accesiune. Decizia nr. 957/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 957/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 957/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.957
Ședința publică de la 5.06.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - A.-D. T..
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții - pârâți L. V., C. M., A. I. și Z. E., împotriva deciziei civile nr. 1236 A din 09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. G. și cu intimații - pârâți A. N. - G.,A. O. M., A. I. C. și C. I. L..
P. are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții - pârâți L. V., C. M. și A. I., personal, reclamant A. G., personal, în stare de detenție, asistat de avocatul I. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 eliberată de Baroul București, atașată la fila 26 din dosar, lipsind recurenta pârâtă Z. E. și intimații A. N. - G.,A. O. M., A. I. C. și C. I. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unor note scrise, însoțite de câte un set de înscrisuri, de către recurentele L. V. și C. M..
Curtea procedează la legitimarea recurenții - pârâți L. V., care prezintă C.I. . nr._, CNP_, eliberată de SPCEPS5 biroul nr. 4 la data de 28.09.2006; C. M. prezintă BI . nr._, CNP_ eliberat la 6.05.1994 și A. I. prezintă CI . nr._, CNP_, eliberat de SPCEPS6 biroul nr. 1 la data de 24.09.2009.
La interpelarea instanței, recurenta C. M. învederează faptul că la acest moment Z. E. nu mai este internată în spital și a fost informată de termenul de astăzi.
Curtea constată că la dosar nu s-a depus nicio dovadă a faptului că recurenta pârâtă Z. E. ar fost internată într-o unitate spitalicească, astfel cum au susținut recurenții la termenul anterior.
Având în vedere precizarea făcută de către recurenta pârâtă C., Curtea constată procedura de citare legal îndeplinită cu recurenta Z. E.. Faptul că această parte nu s-a prezentat pentru a semna cererea de recurs, urmează a fi avut în vedere la analizarea pe fond a recursului.
Recurentul pârât A. G. depune la dosar răspuns la întâmpinare, însoțit de un set de înscrisuri în combaterea susținerilor din întâmpinare.
Curtea prezintă aceste acte procedurale și apărătorului intimatului reclamant, având în vedere că partea recurentă nu le-a depus în dublu exemplar.
Avocatul intimatului reclamant apreciază că înscrisurile depuse la dosar nu sunt pertinente și utile cauzei, având în vedere că acestea reprezintă o corespondență purtată între părți, motiv pentru care pune concluzii de respingere a probei cu înscrisuri.
De asemenea, referitor și la înscrisurile depuse la dosar de către recurentele pârâte, apreciază că nici acestea nu sunt utile cauzei.
Recurentele - pârâte L. V. și C. M., având pe rând cuvântul, arată că nu se opun la depunerea la dosar a înscrisurilor de către A. G..
Deliberând asupra probatoriului solicitat și administrat de către recurenții pârâți, Curtea apreciază că înscrisurile au legătură cu criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art. 305 din Codul de procedură civilă, va încuviința această probă, urmând ca relevanța acestor înscrisuri să fie analizată în raport de ansamblul dosarului.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.
Recurenții pârâți L. V., C. M. și A. G., având pe rând cuvântul, apreciază că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 din codul de procedură civilă și pot fi analizate de către instanță.
Avocatul intimatului reclamant pune concluzii de admitere a excepției nulității și pe cale de consecință solicită să se constate nulitatea recursului.
Urmează a se avea în vedere faptul că și prin întâmpinarea depusă la dosar a înțeles să invoce nulitatea recursului, întrucât motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 3021 lit. c din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 303 și 304 din Codul de procedură civilă. Criticile aduse reproduc nemulțumirea recurenților, respectiv starea conflictuală existentă între părți și nu reprezintă critici efective de nelegalitate care pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă. De altfel, se poate observa faptul că nu se critică efectiv decizia pronunțată de instanța de apel, doar se susține că nu sunt de acord cu rejudecarea cauzei.
Curtea acordă părților cuvântul și cu privire la fondul recursului.
Recurenții pârâți L. V., C. M. și A. G., având pe rând cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii recurate în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, urmând a se avea în vedere apărările expuse pe larg prin întâmpinare.
În ceea ce o privește pe numita Z. E., având în vedere împrejurarea că aceasta nu s-a prezentat în instanță pentru a preciza dacă înțelege să își însușească recursul declarat de pârâta C. M., respectiv să procedeze la semnarea recursului, apreciază că aceasta nu are calitate de recurentă în cauză.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 01.09.2011 sub nr._ reclamantul A. G. a chemat in judecata pe pârâții A. loan, Lapădat V., Z. E., C. M., A. N. -G., A. O. M., A. I. C. si C. I. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
- sa se constate nulitatea absoluta parțiala a certificatului de moștenitor nr.55/29.11.1996, autentificat de BNP „R. D. O.";
- sa se constate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra corpului de
construcție, compus din trei camere, edificat in continuarea celorlalte construcții pe terenul situat in București, sector 5, . prin accesiune imobiliara;
- sa dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, situat in
București, sector 5, . prin atribuirea in deplina proprietate si
posesie a corpului de clădire compus din trei camere si terenul aferent cu . la calea publica;
- sa se stabilească linia de hotar intre lotul ce ii va fi atribuit si celelalte
loturi cu respectarea dreptului de servitute privind accesul la calea publica cu odeschidere de 3 ml.
La termenul din data de 16.05.2012 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat ca din masa partajabila fac parte atât imobilul, situat in București, sector 5, ., cât si dreptul de concesiune privind doua gropi, situate in ., in suprafața de 2/3, situate in cimitirul P. Progresul, astfel cum rezulta din actul de concesiune nr. 131/1997.
Prin sentința civilă nr. 7667 pronunțată la data de 3.10.2012 de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, a fost respins, ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune primul capăt al cererii de chemare în judecată, iar celelalte capete au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor, că nulitatea este definita ca acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila. Deci, nulitatea este sancțiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la încheierea actului juridic, condițiile de valabilitate.
Or, in prezenta acțiune se invoca nerespectarea cotei de teren situat in București ., sector 5 menționata in certificatul de moștenitor contestat, teren ce revenea defunctului A. G., in sensul ca acesta nu „deținea in proprietate cota de 100% din imobil ci o cota mai mica, respectiv 4/16 din 1/2 moștenită de la defuncta sa soție + ½ cota ce îi revenea de drept in baza contractului de vânzare-cumpărare.
Deși, reclamantul a invocat nulitatea absoluta parțiala a certificatului de moștenitor, aceasta nulitate presupune nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. Prima instanță a constatat, însă, că se invocă o nulitate relativă, nulitate care sancționează nerespectarea, la încheierea actului, a unei norme care ocrotește un interes particular, individual sau personal.
Fiind in prezenta unei nulități relative, invocarea ei poate fi făcuta in termenul de prescripție de 3 ani - Decretul nr. 167/1958, termen ce începe sa curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune. In speța, dreptul reclamantului la acțiune a început sa curgă de la data emiterii certificatului de moștenitor contestat, respectiv 29.11.1996. Ori, nefiind in prezenta unei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, se constata ca acesta s-a împlinit la data de 29.11.1999.
Astfel, pentru aceste considerente, instanța a respins primul capăt al acțiunii, referitor la nulitatea certificatului de moștenitor nr. 55/29.11.1996 emis de BNP R. D. O., ca fiind prescris.
In ceea ce privește accesiunea imobiliara asupra corpului de" construcție compus din 3 camere, prima instanță a reținut că accesiunea presupune incorporarea materiala a unui lucru mai puțin important . important.
De asemenea, accesiunea artificiala imobiliara presupune 2 cazuri: 1. construcția făcuta de proprietar pe terenul sau dar cu materialele altcuiva si 2. construcția făcuta de o terța persoana, cu materialele sale, însă pe terenul altcuiva (in speța reclamantul).
Or, reclamantul nu justifica nici una din situațiile arătate pentru a putea invoca accesiunea construcției, motiv pentru care a fost respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat (art. 482C.civ.).
Reclamantul A. G. a formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 28.02.2013.
În motivare, apelantul-reclamant a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material Ia acțiune cu privire la nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 55/29.11.1996 eliberat de BNP R. D. O..
Apelantul arată că nulitatea invocată este una absolută cu privire la întinderea dreptului de proprietate deținut de defunct, întrucât motivul se referă la faptul că a fost menționat greșit dreptul de proprietate exclusiv a defunctului tată A. G. (decedat la 15.11.1993) asupra imobilului situat în ., în condițiile în care acesta a fost deținut în coproprietate de ambii părinți, A. G. și A. S..
Mai mult Ia întocmirea certificatului de moștenitor și stabilirea cotelor nu s-a ținut cont de faptul că moștenirea rămasă de pe urma autoarei A. S. (predecedată la 25,12.1977) nu a fost acceptată de către C. (fostă B. M. și Z. (fostă Ș.) E., acestea fiind străine astfel cum este menționat pe verso certificatului de moștenitor nr. 416/1978 și din declarațiile de renunțare depuse la dosar.
Apelantul arată că prima instanță a reținut că termenul de la care începe să curgă dreptul material Ia acțiune este data de 29.11.1996, data emiterii certificatului de moștenitor. A fost atașată încheierea finală dată de biroul notarial din care rezultă că apelantul a lipsit. Deși s-a solicitat comunicarea dosarului notarial pentru a se constatat dacă apelantul a avut cunoștință despre dezbaterea succesiunii, daca a fost citat, instanța a respins această probă absolut utilă și pertinentă.
În perioada 8.11._09, apelantul arata ca a fost privat de libertate și nu a fost citat la data redactării și autentificării certificatului de moștenitor nr.55/1996, nu a luat cunoștință și nu a semnat certificatul de moștenitor, nu i s-a comunicat acest certificat și nu și-a dat acordul Ia emiterea actului, necunoscând întinderea cotelor stabilite de către notarul public în certificat. Dacă ar fi fost încuviințată emiterea unei adrese către notarul public privind transmiterea în copie fidela a actelor care au stat la baza certificatului de moștenitor, din cuprinsul acestora ar fi rezultat fără putință de tăgadă realitatea susținerilor apelantului, faptul că ceilalți moștenitori au ascuns existența certificatului de moștenitor nr. 416/1978.
In cazul în care se apreciază că este vorba despre o nulitate relativă, apelantul arată ca termenul de prescripție începe să curgă de la data când acesta a luat cunoștință de neregularitatea certificatului de moștenitor, respectiv la data de 24.02.2009 când BNP i-a răspuns cu adresa nr. 280/2009.
In subsidiar, apelantul arată că instanța nu a analizat împrejurarea potrivit căreia în cauză au intervenit atât cauze de suspendare, cât și de întrerupere a prescripției:
Art. 13 lit. a din Decretului nr.167/1958 - cauza de forță majoră, certificatul fiind întocmit în perioada în care apelantul a fost privat de libertate, nefiind citat și neexprimându-și consimțământul cu privire la întinderea cotelor.
Art. 16 lit. a din același decret - recunoașterea pârâtului A. loan în fața instanței și prin înscrisul depus la dosar la fila 102, lipsa oricărei opoziții din partea moștenitorilor defunctului A. D., singurele care se opun întrucât le profită erorile din certificat, fiind C. M. - fila 66 și Lapădat V. - fila 114.
Pe de altă parte, apelantul are posesia și folosința corpului de clădire la care a făcut reparații capitale și a suprafeței de teren pe care este amplasată construcția, neinfirmându-se acest fapt.
In ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, motivarea instanței este străină de apărările apelantului. Indiferent de modalitatea de soluționare a primului capăt, apelantul este moștenitor legal acceptant al celor doua moșteniri rămase de pe urma defuncților A. G. și A. S.. Autorii i-au dat un corp de construcție edificat exclusiv pentru apelant, așa cum de altfel au oferit tuturor, corp de clădire căruia apelantul i-a adus un real spor de valoare împreună cu familia sa prin reparații și îmbunătățiri, în mod greșit, prima instanță face trimitere la dispozițiile Legii nr. 50/1991 și 7/1996 apreciind ca se încearcă o eludare a dispozițiilor legale. Construcțiile au fost edificate anterior anilor 1990 de autorii comuni și sunt reținute și în certificatele de moștenitor.
Prin decizia civilă nr.1236 A/09.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulată de către apelantul-reclamant A. G., în contradictoriu cu intimații-pârâți A. loan, L. V., Z. E., A. N. G., A. O. M., A. I. C., C. I. L., C. M. împotriva sentinței civile nr. 7667/03.10.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, având ca obiect anulare act și a anulat sentința apelată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a calificat în primul rând natura sancțiunii (nulitate absolută sau relativă) ce intervine pentru neregularitățile sesizate de apelantul-reclamat - greșita menționare a componenței masei succesorale ca fiind întregul imobil din ., iar nu a cotei de 5/8, având în vedere că terenul fusese dobândit în timpul căsătoriei cu A. S., predecedată.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a arătat că nulitatea absolută intervine pentru încălcări ale normelor imperative de ordine publică, iar cea relativă pentru norme imperative de ordine privată. Distincția între acestea se face în raport de interesul general sau particular ocrotit prin respectivele interdicții.
Ca si prima instanță, tribunalul a apreciat că erorile în componența masei succesorale a defunctului A. G. nu interesează decât părțile cauzei, neputând fi identificat vreun interes general.
Nici lipsa legalei citări a apelantului în fața notarului public nu este de natură a atrage nulitatea absolută. Tribunalul a reținut că în certificatul de moștenitor domiciliul apelantului este trecut ca fiind cel din București, ., astfel încât, chiar în lipsa dosarului notarial, a constatat că procedura de citare nu a fost îndeplinită în conformitate cu art. 90 C.Proc.Civ., lalocul de detenție. Chiar și așa fiind nu au fost încălcate norme imperative de interes general care să atragă sancțiunea nulității absolute..
Odată stabilit că, atât pentru eroarea existentă la rubrica masei succesorale cât și pentru lipsa citării apelantului la locul de detenție, poate fi invocată numai sancțiunea nulității relative, s-a constatat că în mod corect prima instanță a constatat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani care curge de la data când se naște dreptul de acțiune, ceea ce în materia actelor juridice este data emiterii respectivului act atunci când partea participă într-o formă sau alta Ia emiterea sa, după distincțiile prev. la art. 9 din Decret: „în caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
Prin urmare, legea stabilește ca moment cert al cunoașterii cauzei de nulitate relativă data expirării celor 18 luni de la data încheierii actului. Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă maxim la data de 29.05.1998, împlinindu-se la data de 29.05.2001, anterior formulării prezentei cereri.
O cauză de întrerupere sau de suspendare, așa cum apelantul a încercat să acrediteze în apel, pentru a produce efectul său suspensiv sau întreruptiv de prescripție trebuia să intervină după data de 29.05.1998, iar nu anterior. De altfel, tribunalul nu asimilează forței majore, privarea de libertate în condițiile în care potrivit propriilor susțineri familia apelantului locuiește chiar la adresa imobilului în cauză, astfel încât nu poate fi presupusă o lipsă totala de informații cu privire la procedura succesorală și nici o imposibilitate absolută de a acționa pentru protejarea intereselor sale chiar în situația privării de libertate.
In privința recunoașterii dreptului, s-a constatat că nu toți comoștenitorii au făcut această recunoaștere, cele două intimate care renunțaseră inițial la succesiunea mamei opunându-se cererii de față în mod expres.
In consecință, menținând calificarea dată de prima instanță în privința sancțiunii nulității relative, tribunalul a constatat ca și prima instanță că la momentul formulării cererii - 1.09.2011 dreptul de a solicita anularea certificatului de moștenitor nr. 55/1996 era prescris.
In privința sistării stării de indiviziune, tribunalul a constatat că prin soluția primei instanțe a fost refuzată ieșirea din indiviziune, chiar dacă părțile se află în indiviziune atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcție.
Pentru ieșirea din indiviziune nu constituie un impediment menționarea în certificatul de moștenitor a faptului că terenul a fost dobândit prin cumpărare prin înscris sub semnătură privată (lipsind astfel un act autentic translativ sau constitutiv) deoarece în 1945, regimul juridic al circulației terenurilor era supus principiilor libertății contractuale si al consensualismului, principii potrivit cărora vânzarea-cumpărarea terenurilor se realiza prin simplul acord de voința al părților contractante, astfel ca pentru validitatea actului nu era necesara întocmirea unui contract in forma autentificata. Abia prin Decretul nr. 144/1958 s-a impus condiția formei autentice a actelor de înstrăinare sau de împărțeală a terenurilor cu sau fără construcții, situate pe teritoriul orașelor si a comunelor reședințe de raioane.
Soluția primei instanțe este corectă însă raportat la faptul că părțile prezintă acte contradictorii cu privire la cotele pe care acestea le dețin în indiviziune - certificatul de moștenitor nr.416/1978 și 55/1996. Nu se poate proceda la ieșirea din indiviziune până când cele două certificate de moștenitor (ambele acte fiind valabile și cu putere doveditoare egală) nu vor cuprinde mențiuni concordante, ele rămânând într-o situație de indiviziune dezavantajoasă pentru fiecare dintre ei.
Într-o atare situație, tribunalul a constatat că sunt încălcate dispozițiile art.728 C.Civ. potrivit cărora nimeni nu poate rămâne în indiviziune.
Textul este imperativ și este condiționat exclusiv de existența stării de indiviziune. Această modalitate a dreptului de proprietate există cu privire Ia teren, în mod cert. La fel de cert este faptul ca, în prezența a două certificate de moștenitor valide care prevăd cote de proprietate diferite în favoarea părților, nu se poate dispune ieșirea din indiviziune în raport de aceste acte care cuprind mențiuni contradictorii cu privire la întinderea drepturilor părților.
In aceste condiții, in care s-a constatat imposibilitatea aplicării art. 728 C.Civ., tribunalul a apreciat că trebuie analizata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.55/1996 din perspectiva fraudei la Iege, înțeleasă ca" folosire a unor mijloace legale (obținerea certificatului de moștenitor nr. 55/1996 neafectată de motive de nulitate relativă, ca efect al prescripției dreptului Ia acțiune) în scop contrar celui firesc (stabilirea corectă a cotelor indivize, raportat la renunțările făcute cu privire la prima succesiune de pe urma mamei) și care are ca efect eludarea altor norme legale imperative (dispozițiile art. 728 C.Civ.), cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.
Mai mult, tribunalul a constatat că prin refuzarea soluționării cererii de ieșire din indiviziune sunt încălcate normele de interes general referitoare la denegarea de dreptate, respectiv art. 3 C.Civ..
Este adevărat că, în fața primei instanței, nu a fost invocat expres motivul de nulitate generat de frauda la lege, însă tribunalul a apreciat că nu sunt încălcate dispozițiile art. 294 Cod de procedură civilă, deoarece din motivarea cererii de chemare în judecată și din invocarea expresă a nulității absolute se putea proceda la calificarea din oficiu a acestui motiv.
Întrucât părțile nu pot sista starea de indiviziune în care se află, tribunalul a constatat că apelul este fondat sub aspectul criticii referitoare la neintervenirea prescripției dreptului la acțiune cu privire la constatarea nulității absolute (imprescriptibilă extinctiv), pentru fraudă la lege, a certificatului de moștenitor nr. 55/1996.
In consecință, apelul a fost admis și, întrucât apelantul a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, potrivit art. 297 alin. 1C.Proc.Civ., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții LapădatVerginia, C. M., A. loan și Z. E., prin care au solicitat admiterea recursului, pentru următoarele motive:
In susținerea recursului recurenții relatează următoarele: apelantul reclama ca nu a fost citat Ia notariat când s-a efectuat succesiunea însa nu a fost cazul, întrucât el era in libertate si acțiunea pentru efectuarea certificatului de moștenire după tată, a efectuat-o A. I.,care a primit actele necesare de la apelant, fără însă sa îi dea si certificatul de moștenire după decesul mamei,A. S., în mod intenționat. A. I. I-a rugat sa meargă cu el la notariat,iar acesta a refuzat, motivând in felul următor: să nu se mai țina seama de succesiunea după mama,cu condiția ca terenul sa se împartă in mod egal la toți, inclusiv C. M. si Z. E., dar porțiunea de teren pe care se afla casa in care locuia el,să-i revină lui, de asemenea sa-i rămână si mașina Renault 10 M. cu nr. 4B9445. motor seria_,de culoare albastra,care a fost a părinților si pe care a folosit-o numai el. Recurenții au respectat ce a spus el si are locul cu casa in care stă,când nu este arestat.
Apelantul i-a întrebat si pe L. V., A. I. si A. D.,care au făcut parte din succesiunea după mama,daca sunt de acord cu acest partaj voluntar si aceștia au fost de acord, gândindu-se ca el nu are posibilitatea sa-i despăgubească pentru casa si mașina. Nu a avut niciodată serviciu,fiind ajutat de părinți sau arestat.
Recurenta C. M. susține că a fost împreuna cu sora sa L. V.,la el la penitenciar laJilava si Ia Rahova în fiecare luna,dar niciodată nu a spus ca nu este de acord cu succesiunea 55/1996, după tată. A fost Ia el la penitenciar in vizita si băiatul recurentei, care l-a ajutat până la liberare, însă nici Iui nu i-a spus ca nu-i convine aceasta succesiune.
In anul 2001, L. V. locuia în același sector 5 cu apelantul. S-a plâns ca avea probleme Ia circa financiara de câte ori avea nevoie de o adeverința, pe motiv ca este datoare cu impozitul la adresa din .-8. De menționat ca moștenirea in cauza a fost formata din doua parcele:nr.6 de 338 mp. și nr. 8 de 328 mp. In acel an sora sa a plătit impozitul tot si pentru nr.6 si pentru nr.8. De asemeni a plații si o amenda pentru impozitul restant de mulți ani.
Apelantul nu a plătit niciodată impozit.
După aceea, L. V. i-a întrebat pe toți, pe fratele său A. I., pe sora sa Z. E. si pe C. M. dacă sunt de acord sa vândă locul de la nr. 8. pentru ca acolo devenise focar de infecție, deoarece apelantul si copiii săi, își făceau nevoile fiziologice pe acel teren. Neavând niciunul serviciu, nu puteau sa plătească vidanjorii.
La nr.8 a fost casa in care au locuit părinții părților,compusa din 2 camere si bucătărie,de unde,după ce a decedat si tatăl lor,au luat tot ce au putut: tocuri de la uși si ferestre, uși, dușumele, acoperișul pentru ca sa le pună pe foc. Nu mai trăiau părinții părților ca sa le dea lemne de foc. Astfel, in timp de 3 ani până când apelantul a fost arestat, casa s-a năruit, după care au continuat copiii, până ce casa a căzut la pământ, rămânând pământul gol.
Recurenta C. M. într-una din vizitele la penitenciar, împreuna cu sora sa, recurenta L. V., i-au spus si intimatului - reclamant care este situația cu locul de la nr. 8 si ca s-au gândit să-l vândă. A fost de acord,dar sa-i lăse lui locul pe care se afla casa in care a locuit el si deasemeni mașina.
In anul 2002, C. M., L. V.,Z. E.,A. I. si apelantul A. Ghe.G. au deschis o acțiune in tribunal, pentru a face partajul pe baza certificatului de moștenitor nr.55/1996. Au fost la apelant la penitenciar si l-au întrebat cum ar putea sa fie si el prezent la proces. Le-a spus ca trebuie sa aibă calitatea de pârât ca sa poată sa i se permită acest lucru.
A fost citat pentru a se prezenta la tribunal, ocazie cu care a luat cunoștința de faptul ca acest partaj se face in baza certificatului de moștenitor nr.55/1996, de pe urma decesului tatălui părților, A. G..
Apelantul a fost prezent. Președintele de instanța le-a explicat ca nu se poate face partajul pe baza unei chitanțe de mână,cu care părinții părților cumpăraseră cele doua parcele de la numerele 6 si 8. Le-a spus ca pot sa rezolve aceasta problema printr-o acțiune in tribunal, in care părinții lor sa fie declarați proprietari si apoi se poate face partajul. Fiecare in parte au fost întrebați in instanța daca au înțeles si daca au vreo obiecție, aceștia au răspuns ca da, au înțeles si ca nu au nici o obiecțiune. Tot atunci a fost întrebat si apelantul A. Ghe.G. si deasemeni a răspuns ca nu are nimic de obiectat.
Susțin recurenții că A. Ghe.G. putea atunci să spună ca nu știe ca ar exista un certificat de moștenire de pe urma decesului tatălui părților A. G.. Precizează că acțiunea a fost făcuta pe baza acestui certificat, pe care el acum îl contestă, spunând ca a luat cunoștința de el abia când s-a liberat, în anul 2009.
Unul din motivele pentru care el contesta acest certificat, este faptul ca surorile lui si fratele celalalt, i-au spus atunci când au aflat ca va fi liberat, ca daca nu devine om de treaba si se mai ține de prostii, nu îl vor mai ajuta. Dar el a început sa se țină iar de prostii si s-a gândit cum sa scoată bani de la ei pentru a se întreține,neplăcându-i munca, ca ar fi bine sa nege ca ar fi știut de existența acestui certificat, deoarece, atunci când a fost de acord, aceștia nu au primit nimic scris. El și-a dat in judecata si copiii si nepoții pentru a-i obliga să-l întrețină.
Recurenții au infirmat in nenumărate rânduri, si la instanța de fond si la apel, susținerea apelantului cu privire la neluarea la cunoștința a emiterii certificatului de moștenitor nr.55/1996,nu așa cum se menționează in hotărârea ce s-a dat la apel.
Din toate cele arătate mai sus, rezulta clar ca Procuratura a considerat pe drept acțiunea apelantului tardivă, declarând-o prescrisa.
Apelantul se folosește de neadevăruri si fapte reprobabile, pentru care, mai mult de jumătate din viață, a petrecut-o la închisoare,unde de fapt este si in prezent. In acel mediu învață si alte deprinderi rele, pe care le folosește si in cazul de față, neținând seama ca sunt frați. Este de neînțeles cum un asemenea om poate avea câștig de cauza.
Recurenții susțin că nu sunt de acord să plătească cheltuieli de judecată, așa cum a pretins intimatul – reclamant într-una din instanțe, mai ales pentru faptul că el a fost scutit de cheltuieli de judecată, fiind arestat și nu sunt de acord cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 C. pr. civ.,excepția anulării recursului declarat de către recurenta Z. E. pentru nesemnare și excepția nulității recursului declarat de recurenții C. M., A. I. și L. V., curtea constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
În art. 302 indice 1 C. pr. civ. se arată că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, mențiunile privind numele și domiciliul sau reședința părților, indicarea hotărârii ce se atacă, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, precum și semnătura.
Prin urmare, lipsa semnăturii este sancționată cu anularea recursului.
Prin decizia XXXIX/2007 ÎCCJ a stabilit că dispozițiile art. 302 indice 1 lit. d raportate la art. 316 C. pr. civ se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții, nerespectarea acestei cerințe putând fi împlinită în condițiile art. 133 alin. 2 C. pr. civ.
Conform art. 133 alin. 2 Cod procedură civilă, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.
Ori, recurenta Z. E., deși a fost citată cu mențiunea de a prezenta personal în instanță, pentru a semna motivele de recurs aflate la dosarul cauzei, nu a făcut nici un fel de demers în acest sens, aspect în raport de care curtea va anula recursul ca nesemnat.
Conform dispozițiilor art.3021 pct.3 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art.304 pct.1 – 9 Cod procedură civilă.
Conform art.306 Cod procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Din examinarea motivelor de recurs formulate de recurenții C. M., A. I. și L. V., curtea constată că acestea nu cuprind nici o critică de nelegalitate adusă deciziei pronunțate de tribunal, ci o înșiruire de fapte și întâmplări în legătură cu prezenta cauză, nefiind respectate astfel rigorile impuse de textul legal.
Prin urmare, constatând că în cererea de recurs formulată, recurenții nu au indicat motivele de nelegalitate pe care le invocă și apreciind că nici una din susținerile făcute de aceștia în cuprinsul cererii de recurs nu poate fi încadrată de instanță în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 – 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează cererea de recurs formulată de recurenta – pârâtă Z. E., pentru lipsa semnăturii recurentei.
Constată nul recursul declarat recurenții - pârâți C. M., A. I. și L. V., împotriva deciziei civile nr. 1236 A din 09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. GHOERGHE și cu intimații - pârâți A. N. - G.,A. O. M., A. I. C. și C. I. L..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. N.-G. M. I. A.-D. T.
GREFIER
M. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex.10.07.2014
TB-S.3– A.P.; C.T.
Jud.S.5 – I.U.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1098/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 943/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
