Acţiune în constatare. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 41/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 41 R
Ședința publică de la 13.01.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
…………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 536/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M., având ca obiect „Legea 10/2001 – obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M. reprezentați de avocat P. C., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 3 dosar fond), lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-au depus la dosar de către Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București relații.
Apărătorul intimaților-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M. solicită amânarea cauzei pentru a i se comunica un exemplar de pe înscrisurile depuse de Primăria Municipiului București și pentru a se pune în discuție revenirea cu adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București, față de răspunsul primit de la această instituție, aflat la fila 44 din dosar.
La solicitarea instanței, precizează că imobilul a fost preluat prin Decret, iar suprafața de teren a fost individualizată prin precizările la raportul de expertiză. Arată că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București a comunicat că se suprapune o suprafață de 27 mp și o suprafață de 1 mp, însă nu s-a comunicat unde se situează această suprapunere. Pentru a fi un răspuns complet Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București ar fi trebuit să comunice documentația care să ateste unde sunt situate aceste suprafețe.
Pentru aceste motive solicită a se reveni cu adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București pentru a se comunica unde se situează cele două suprafețe de teren care se suprapun. Arată că acele numere cadastrale pot fi cuprinse în porțiunea de teren care este afectată de elemente de sistematizare și care nu le-a fost restituită. Față de răspunsul comunicat de Primăria Municipiului București, prin care se arată că nu se poate identifica suprafața de 110 mp, se ajunge la concluzia că nici Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București nu a identificat corect această suprafață de 110 mp.
După deliberare, Curtea, în raport de probatoriul administrat în cauză și de stadiul dosarului, apreciază că nu se mai impune revenirea cu adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București.
Se desprind filele 66 și 67, reprezentând o copie a relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București și se comunică apărătorului intimaților.
Având în vedere că dosarul a fost strigat pe lista cauzelor la amânări fără discuții, Curtea dispune reluarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimații-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M. reprezentați de avocat P. C., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 3 dosar fond), lipsind recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Apărătorul intimaților-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică. Solicită a se observa că motivele de recurs sunt nefondate, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat hotărârea soluționând notificarea pe fond în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 20/2007.
Referitor la cheltuielile de judecată, arată că acestea au fost acordate, inclusiv onorariul expertului și au fost puse în sarcina recurentului, deoarece acțiunea a fost admisă.
Cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței, precizează că terenul este identificat ca fiind posibil de restituit în natură. În subsidiar, dacă instanța apreciază că nu este identificat imobilul, arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2012, sub nr._ , reclamantele B. L.-A., C. T. si R. M. au solicitat ca in contradictoriu cu paratul M. București să se constate calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 2, și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții, prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului.
In motivare, reclamantele au arătat că au solicitat Primăriei Municipiului București, prin notificarea nr. 5421/2001, restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 142 mp. Imobilul a fost proprietatea autorilor reclamantelor, R. T. si R. O., imobil ce a fost dobândit prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 7579 din 05.11.1948. Acest imobil a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 463/1984, anexa 19, poziția 17/16, ulterior, fiind demolat, fără a primi despăgubiri și pentru imobilul –teren.
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, pârâtul ar fi trebuit să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivata asupra notificării în termen de 60 de zile de la data înregistrării ei. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2007, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit deciziei, interpretarea si aplicarea corecta a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 este in sensul în care instanța judecătorească este competenta să soluționeze pe fond, atât în cazul în care constata nelegalitatea sau netemeinicia dispozițiilor/deciziilor emise de unitatea deținătoare a imobilului, cât și în cazul când unitatea deținătoare nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege prin decizie, respectiv dispoziție motivată, putând dispune ea însăși, în mod direct, restituirea în natura a imobilului, respectiv acordarea de despăgubiri cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.
În drept au fost invocate disp. art. 2 pct.2, art. 3, art. 4 alin.4, art. 9, art. 24 alin.1, art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 04.12.2012, reclamantele au depus cerere precizatoare și completatoare prin care au solicitat constatarea calității de persoane îndreptățite la restituirea în natura pentru imobilul teren și la acordarea de masuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul construcție.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanță pentru a propune probe în apărare.
Instanța a administrat, la solicitarea reclamantelor, proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnica topografica ( raportul de expertiza întocmit de expertul D. A. fiind depus la filele 126-131; 159 si 200 din dosar).
Prin sentința civilă nr.536/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele B. L.-A., C. T. și R. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București; s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 110 mp, situat în București, ., sector 2, identificat prin punctele 2-3-4-5-1 din schița anexa la raportul de expertiza tehnica topografica întocmit de expertul tehnic D. A.; s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii constând în puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafață de 42 mp, situat în București, ., sector 2, identificat prin punctele 2-6-7-8-1-2 din anexa la raportul de expertiza topografica și construcția demolata, având caracteristicile tehnice menționate în fișa tehnica a imobilului aflata la fila 17 din dosar; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3280 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 03.12.2001, reclamantele B. L.-A., C. T. si R. M. au formulat în baza Legii nr. 10/2001, prin intermediul Biroului de Executori Judecătorești Erzer& P., notificarea nr. 5412, înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, ., sector 2, în suprafață de 142 mp și acordarea de despăgubiri pentru construcția demolata.
Terenul notificat s-a aflat in proprietatea lui R. T. ( cunoscut si sub numele de R. T. și Refecu T., astfel cum rezulta din declarația autentificata sub nr. 4699/15.04.1986, de notariatul de Stat Local al Sectorului 2 București, data de T. G. și Luvu G.) și R. O., care îl dobândiseră prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/05.12.1948, de Tribunalul I. - Secția Notariat, iar construcția a fost edificata de cumpărători în anul 1950, conform fișei tehnice a imobilului depusa la dosar.
Primăria Sectorului 2 București - Direcția venit Buget Local, cu adresa nr._/14.06.2009, a comunicat ca R. T. a fost înscris ca titular de rol fiscal al imobilului în litigiu în perioada 1952-1984, când s-a procedat la închiderea matricolei din cauza demolării imobilului, prin aplicarea Decretului nr. 463/31.12.1984.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 463/1984, în a cărui anexă, la poziția nr. 17 sunt înscriși R. T. și R. O. cu suprafața de 152 mp teren și construcții în suprafață desfășurata de 57.44 mp.
Faptul că imobilul a devenit proprietate de stat prin aplicarea Decretului nr. 463/1984, este confirmat și de . adresa nr. 1920/27.04.1999.
La data de 26.03.1976, Refecu O. a decedat, lăsând ca moștenitori, conform certificatului de moștenitor nr. 298/06.03.1986, eliberat de Notariatul de Stat Local al Sectorului 2 București, pe Refecu T. și pe reclamantele R. M., B. L. A. si C. T..
După cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 34/16.09.2009, eliberat de BNP D. R., Refect T. a decedat la rândul sau la data de 14.09.1987, având ca moștenitori pe reclamantele din cauza.
In temeiul disp. art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Pârâta are calitatea de “ unitate deținătoare” în sensul art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, având în vedere ca imobilul notificat se afla în posesia sa.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada soluționării notificării până în prezent, instanța, având în vedere și decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit ca, in aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea 10/2001, instanța de judecata este competenta să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, va proceda la analiza cerințelor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.
În acest sens, instanța a reținut că în temeiul art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate abuziv „ orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare”.
Așa cum s-a arătat mai sus, imobilul din ., sector 2, a trecut în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr._/30.12.1984, intrând în câmpul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Reținând și disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de prevederile acestui act normativ beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, instanța urmează a constata ca reclamantele B. L.-A., C. T. si R. M. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de masuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește măsurile reparatorii ce pot fi acordate, art. 7 alin.1 si art. 9 alin.1 din Legea nr. 10/2001, stabilesc regula restituirii în natură, urmând ca numai în situația în care aceasta măsura nu este posibila să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Terenul a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica topografica întocmit de expertul D. A., în concluziile căruia s-a arătat că avea suprafața de 142 mp, în prezent, fiind afectat parțial de modernizarea și extinderea străzii Mr. V. B., respectiv pe o suprafața de 32 mp, restul de teren, de 110 mp fiind libera.
Având în vedere și că din relațiile comunicate de RADET București, Distrigaz Sud SA, Romtelecom SA, Apa N. Bucuresti și ENEL Distribuție Muntenia SA a rezultat că terenul în suprafață de 110 mp, identificat prin punctele 2-3-4-8-1, din schița anexa la raportul de expertiza, nu este străbătut de rețele de termoficare, rețele de gaz, instalații de telecomunicații subterane sau aeriene, rețele publice de apa sau canal și rețele electrice, instanța a dispus restituirea în natură a acestuia către reclamante.
In privința terenului în suprafață de 32 mp, întrucât este afectat de amenajări de utilitate publică, precum și a construcției demolate, în baza art. 11 alin.4 si 5 din Legea nr. 10/2001, instanța va constata dreptul reclamantelor la acordarea de măsuri compensatorii, constând în puncte, conform Legii nr. 165/2013. Cuantumul acestora urmează a se stabili prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, după deducerea valorii actualizate a despăgubirilor încasate de autorul reclamantelor.
Împotriva sentinței civile nr.536/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V- a Civilă a declarat recurs recurentul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului recurentul critică sentința pentru următoarele motive:
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 C.pr.civ.: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prima critică formulată referitoare la termenul de soluționare a notificării și la posibilitatea instanței de judecată de a soluționa notificarea.
Potrivit notificării nr._/200, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București .,sector 2,în suprafață de 142 mp și acordarea de despăgubiri pentru construcția demolata.
Imobilul a trecut în proprietatea statului,în baza Decretului nr.463/1984 în a cărui anexă la poziția nr.17 fiind înscriși R. T. și R. O..
Atât petitul clar al acțiunii,cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta, deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Critica se referă la nelămurirea situației juridice a terenului restituit în natură de către prima instanță.
Se susține că nu se află la dosarul instanței o situație juridică actuală a imobilului din litigiu și că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere la pronunțarea sentinței actele aflate la dosarul administrativ, respectiv nota de reconstituire a Direcției de Evidență Imobiliară și Cadastrală și expertiza extrajudiciară efectuata din dosarul administrativ.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
In cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 120 zile curge de la data depunerii notificării. Insă, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. (pct.23.1 din R.G. nr. 498/2003).Pct.28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existenta unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
In ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii se solicită să se observe că, legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent pe care le reglementează și nu acordă preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul său în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investita cu soluționarea notificării.
Din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent,s-a înțeles că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității investite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr.10/2001, republicata, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat, potrivit legii.
Ultima critică se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Se susține că instanța a obligat instituția la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.280 lei, deși în opinia sa instituția nu datorează aceste cheltuieli. Astfel, a apreciat că nu este justificat cuantumul onorariului de avocat față de muncă prestată în soluționarea dosarului pe fondul cauzei. In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile, pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Referitor la cheltuielile de judecata stabilite de instanța în cuantum de 4.600 lei, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată trebuie să se aibă în vedere art.132 din Statutul profesiei de avocat, în care sunt prevăzute criteriile pentru stabilirea onorariului unui avocat.
Având în vedere cele arătate,a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1) pct.9) din Codul de procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare, în combaterea susținerilor din cuprinsul motivelor de recurs.
Instanța, din oficiu, în conformitate cu art. 129 din Codul de Procedură Civilă, a dispus efectuarea unei adrese la Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București, pentru a se comunica dacă există carte funciară cu privire la suprafața de 110 mp restituită în natură, prin sentința primei instanțe și la M. București - Direcția de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru a se comunica situația juridică a terenului de 100 mp.
Prin adresa nr._/07.11.2014 emisă de către Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București s-a comunicat că există o suprapunere de 27 mp cu imobilul situat în București, ., identificat electronic cu nr. cadastral_ și 1 mp cu imobilul situat în București, .. 5, identificat electronic cu nr. cadastral_
Prin adresa nr._/_/11.12.2014 emisă de către M. București - Direcția de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-au emis relații privind situația juridică a terenului notificat.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea învederează că este fondată critica referitoare la situația juridică incertă a terenului în suprafață de 100 mp, care a fost restituit în natură, fiind neîntemeiate celelalte două critici formulate, pentru următoarele motive:
Prima critică formulată referitoare la termenul de soluționare a notificării și la posibilitatea instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea, este nefondată, pentru următoarele motive:
Termenul de 60 de zile reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, după expirarea căruia unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare, începe să curgă de la două date de referință, respectiv: de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 (care prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate /.../ precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate /.../ pot fi depuse până la data soluționării notificării”).
Din interpretarea acestor texte legale reiese că termenul, în care entitatea investită cu soluționarea notificării, are obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege poate fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Or, în cauză reclamanții au depus toate actele doveditoare solicitate de către autoritatea publică, motiv pentru care Curtea consideră că M. București prin Primar General a depășit cu mult termenul de 60 de zile prevăzut de lege, care instituia obligația sa de soluționare, pe fond, a notificării.
Curtea învederează că a fost aplicată decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia menționată s-a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, s-a decis că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
Pentru aceste motive, se constată că nu este fondată critica formulată cu privire la termenul de soluționare al notificării și la posibilitatea instanței de judecată de a se pronunța pe fondul cauzei.
Cea de-a doua critică referitoare la nelămurirea situației juridice a terenului notificat, împrejurare care determina imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, este întemeiată, având în vedere următoarele:
Potrivit art.1 alin. (1) din Legea nr.10/2001 „ (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Curtea învederează că legiuitorul a instituit ca principiu restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, însă a prevăzut, în cazul imposibilității restituirii în natură, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.
În cauza de față, se constată că reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 142 mp, situată în București, ., Sector 3.
Prima instanță, în conformitate cu art. 7 și 10 din Legea nr.10/2001 și cu aplicarea art.10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, adoptate prin H.G. nr.250/2007 modificate prin H.G. nr.923/2010, a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică, în vederea identificării cu exactitate a terenului pentru a se verifica, dacă există posibilitatea restituirii în natură a acestuia.
Prin raportul de expertiză efectuat de către expertul D. A., aflat la filele 126-129 din dosarul primei instanțe, a fost identificată suprafața de teren de 110 mp, liberă de construcții și care ar fi putut fi restituită în natură, conform susținerilor expertului.
Cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea constată că expertul nu a realizat măsurătorile în Sistem Stereo 70 și nici nu a avut în vedere planurile topografice georeferențiate din anul 1964 și la zi. Singurul plan topografic avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză a fost cel din anul 1991, așa cum rezultă din completarea la raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe și aflat la fila 141.
De asemenea, nu s-a solicitat de către prima instanță nici avizarea raportului de expertiză topografică, în conformitate cu dispozițiile cap. II, art. 4, lit. l din Legea nr. 7/1996.
Aceste neregularități ale raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, au fost evidențiate și în faza procesuală a recursului, când Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București a comunicat că există o suprapunere de 27 mp cu imobilul situat în București, ., identificat electronic cu nr. cadastral_ și 1 mp cu imobilul situat în București, .. 5, identificat electronic cu nr. cadastral_.
De asemenea, nici nu s-a stabilit de către prima instanță, dacă sunt incidente sau nu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „ (…)pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Având în vedere toate aspectele menționate, instanța de recurs constată că este întemeiată critica formulată cu privire la nelămurirea situației juridice a terenului notificat, motiv pentru care va admite recursul declarat și, în conformitate cu art. 312 alin. (4) din Codul de Procedură Civilă, va casa sentința civilă recurată și va reține cauza spre rejudecare în fond, în vederea administrării unei noi expertize topografice, prin care să se stabilească situația juridică clară a suprafeței de 110 mp, care a fost restituită în natură de către prima instanță.
În acest sens, în rejudecarea cauzei pe fond, instanța de recurs va pune în discuția părților suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unui nou raport de expertiză topografică, având ca obiective: identificarea suprafeței de 110 mp (cea restituită în natură de către prima instanță) prin utilizarea Sistemului Stereo 70 și a planurilor topografice georeferențiate din anul 1964, din anul 1991 și la zi, stabilirea laturilor și vecinătăților, realizarea schițelor; să se menționeze dacă pe acest teren se află construcții noi, dacă este afectată de servituților legale, reprezintă spațiu verde, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și dacă există amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale; să se stabilească dacă pe terenul în suprafață de 110 mp există amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea, avându-se în vedere relațiile depuse în fața primei instanțe de către Apa N., Enel și Distrigaz și să se obțină avizarea raportului de expertiză topografică de la OCPI Sector 2, conform cap.II, art. 4, lit. l din Legea nr. 7/1996.
Urmează ca instanța, după efectuarea raportului de expertiză, să aprecieze asupra altor probe care ar mai putea fi administrate în cauză.
În privința criticii formulate referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea învederează că, în principiu, recurentul se află în culpă procesuală prin declanșarea prezentului litigiu.
Nesoluționarea notificării pe o perioadă îndelungată de timp se datorează culpei Municipiului București, care a lăsat în nelucrare notificarea formulată o perioadă îndelungată de timp, astfel încât nu se poate susține că nu există nicio culpă procesuală a acestuia.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, având în vedere că s-a dispus casarea cu reținere în vederea suplimentării probatoriului, instanța nu va mai analiza această critică, urmând ca la soluționarea pe fond a cauzei să dispună cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului litigiu.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu art. 312 alin. (4) din Codul de Procedură Civilă, constatând că este fondată numai cea de-a doua critică formulată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și va reține cauza pentru rejudecare în fond. Va acorda termen de judecată la 10.02.2015, cu citarea părților, pentru a se pune în discuție suplimentarea probatoriului cu expertiza topografică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 536/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. L. A., C. T. și R. M..
Casează sentința civilă nr. 536/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă și reține cauza spre rejudecare pe fond.
Acordă termen de judecată la data de 10.02.2015, C7R, cu citarea părților, pentru a se pune în discuție suplimentarea probatoriului cu expertiză topografică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
RED.DZ/16.01.2015
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
15.09.2014.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
