Acţiune în constatare. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 16/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.16.
Ședința publică din 14.01.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât P. T. împotriva deciziei civile nr.417 A din 07.04.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. I..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul C. I. în calitate de reprezentant al recurentului pârât P. T., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 6 din dosar și intimata reclamantă V. I..
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentului depune la dosar două chitanțe ce atestă plata celor două tranșe de câte 547 lei din taxa judiciară de timbru, stabilite prin încheierea de ședință din 29.10.2014, prin care a fost soluționată cererea de acordare ajutor public judiciar și arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Intimata V. I. se legitimează, prezentând C.I. . nr._ eliberată de SPCEP S.6 bir.nr.3 la data de 05.11.2007 și arată, la rândul său, că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată că recursul este legal timbrat, că pricina este în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului pârât P. T. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată. Susține că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au analizat, în primul rând, materialul probator administrat în cauză și, în al doilea rând, nu s-au aplecat asupra clauzelor din antecontractul de vânzare cumpărare. Astfel, instanța de fond a apreciat că actul este valabil, iar instanța de apel nu a analizat criticile formulate de pârât. Așa cum rezultă din chiar conținutul actului a cărui anulare se solicită, pârâtul a plătit prețul convenit, dar reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile; ca urmare, pârâtul este îndreptățit să solicite restituirea prețului. Se impunea, așadar, admiterea cererii reconvenționale. Una dintre clauzele antecontractului prevede posibilitatea de a cere instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Solicită, în concluzie, admiterea recursului, astfel cum a fost pe larg motivat în scris și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Intimata reclamantă V. I. susține că pârâtul nu i-a dat nici un leu, astfel că ea nu îi va da casa, pe care a construit-o așa bolnavă cum a fost.
La interpelarea instanței cu privire la mențiunea din cuprinsul antecontractului referitoare la recunoașterea reclamantei că a primit banii, intimata arată că a semnat actul pentru că a fost obligată la notar de partea adversă. În ceea ce o privește pe S. E., intimata arată că nu este rudă cu aceasta și a cunoscut-o la poliție când s-a prezentat să-și preschimbe actul de identitate. Repetă faptul că pârâtul nu i-a dat banii despre care se vorbește în antecontract.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2669/12.03.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamanta V. I. împotriva pârâtului P. T., cât și cererea reconvențională formulată de acesta din urmă, respingând totodată și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin cererea principală, reclamanta a solicitat anularea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4549/18.11.2009, având ca obiect imobilul proprietatea sa situat în București, ., sector 6, pentru vicierea consimțământului prin dol și violență și constatarea faptului că la data încheierii actului pârâtul nu a plăti nici o sumă de bani din prețul vânzării, iar prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare mai sus amintit și obligarea reclamantei la restituirea sumei de 30.000 euro, echivalent a_ lei, reprezentând prețul antecontractului, ca urmare a nerespectării obligațiilor ce-i reveneau în calitate de promitentă vânzătoare.
Între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect încheierea în viitor a unui contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în mun. București, ., Sector-6 și alcătuit din teren și casă, autentificat sub nr. 4549 în data de 18 noiembrie 2009 de B.N.P. B. și Asociații, filele 4-6.
Ulterior încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în mun. București, ., Sector-6 și alcătuit din teren și casă, nu a mai avut loc.
Împotriva pârâtului-reclamant și a numitei S. E., reclamanta-pârâtă, a depus o plângere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune având ca obiect material imobilul deja arătat, care s-a soluționat prin rezoluție de neîncepere a urmăririi penale pronunțată la data de 21 februarie 2013, de P. de pe lângă Judecătoria Sector-6 București, în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă și de care instanța civilă trebuie să țină seama, existând o autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, făptuitor și vinovăție.
Din declarația martorului D. G., rezultă că la momentul autentificării antecontractului, nu s-au exercitat violențe fizice sau psihice asupra reclamantei-pârâte, aceasta neputând să dovedească o viciere a consimțământului său, în afara faptului că pe faptele constatate personal de notarul public, nu se poate dovedi în contră, decât prin înscriere în fals. Afirmațiile reclamantei-pârâte, că a fost forțată să plece de acasă, că a fost îmbrâncită, că i s-au luat cu forța actele și că aceasta nu știa ce semnează, că credea că ia pe cineva în spațiu, nu că își vinde casa, rămân nedovedite, deși în temeiul art. 129 Cod procedură civilă și art. 1169 Cod civil, reclamanta-pârâtă avea obligația să își probeze pretențiile.
Față de cele arătate și având în vedere că părțile au obligația să își îndeplinească obligațiile ce izvorăsc din convenții cu bună-credință, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante, în temeiul art. 969 și 970 Cod civil, instanța a respins cererea introductivă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a reținut din cuprinsul clauzelor contractuale că părțile s-au învoit ca în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu se va încheia din culpa promitentei-vânzătoare, promitentul-cumpărător să o poată chema în instanță pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, având inclusiv posibilitatea obligării acesteia la plata de despăgubiri civile în sumă de 15.00,00 euro.
Atâta timp cât bunul se află încă în proprietatea și posesia reclamantei-pârâte, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5637/19.07.1971 de notariatul de stat al Sector-7 București, fila 102, din sentința civilă nr. 5872 pronunțată la data de 24 septembrie 2007 în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector-6 București, filele 106, 107, coroborate cu relațiile furnizate de S.P.F.L., filele 62 și 113 și din declarația martorei M. G.-D., fila 128, rezultă că pârâtul-reclamant a înmânat suma de 30.00,00 euro,ca preț pentru imobil, către numita S. E., în prezent decedată și nu către reclamanta-pârâtă, deși din cererea adresată notarului public, act sub semnătură privată, fila 97, rezultă contrariul, instanța nu poate să admită cererea reconvențională.
Pe de o parte există o clauză contractuală din care rezultă că voința părților a fost ca în caz de neexecutare culpabilă a antecontractului din partea reclamantei-pârâte, pârâtul-reclamant să nu poată decât să ceară decât repararea în natură a obligației, în temeiul art. 1073 și 1077 Cod civil, contractul neavând o clauză de dezicere sau o clauză rezolutorie.
Iar pe de altă parte, solicitarea pârâtului-reclamant, de a i se restitui suma de 30.000,00 euro, ca urmare a neexecutării obligație ce îi revenea de către reclamanta-pârâtă, apare ca nefondată, atâta timp cât nici el, pârâtul-reclamant, nu a făcut proba că a plătit reclamantei-pârâte, suma arătată, deoarece notarul public nu a făcut această consemnare, iar pârâtul-reclamant, avea obligația, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă și art. 1169 Cod civil, să probeze acest fapt, al plății.
Având în vedere că ambele părți au căzut în pretențiile lor și deci ambele părți se află în culpă procesuală, instanța a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, ambele părți au declarat apel.
Apelanta-reclamantă-pârâtă a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în motivarea apelului a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit anularea antecontractului de vânyare/cumpărare, câtă vreme a reținut că pârâtul a înmânat suma de 30.000 euro către S. E., ci nu către reclamantă.
Intimatul-pârât-reclamant a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate și, rejudecând, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată atât din fond cât și din apel.
În motivarea apelului a arătat că deși instanța constatase că reclamanta-pârâtă nu-și îndeplinise obligațiile stabilite prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4549/18.11.2009 încheiat cu pârâtul, stabilind de asemenea legalitatea acestuia, în motivarea hotărârii se arată că, deoarece nu a făcut dovada că a plătit reclamantei pârâte suma arătată, întrucât notarul public nu a făcut această consemnare, pârâtul avea obligația în temeiul art.129 cod proc.civilă și art.1169 cod civil să probeze acest fapt al plății. Față de această motivare, fără temei, a instanței de fond, raportat și la materialul probator administrat în cauză, apelantul apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
În primul rând, prin cererea reconvențională a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4549/18.11.2009 de BNP B. și Asociații încheiat între reclamantă și pârât.
În condițiile în care, din probele administrate a rezultat fără dubiu că reclamanta a avut cunoștință de natura actului juridic încheiat cu pârâtul, că nu au fost exercitate violențe fizice sau psihice și nu au fost dovedite alte motive de nulitate a actului juridic, în condițiile în care instanța a constatat că acțiunea reclamantei este nedovedită, rezultă fără putință de tăgadă că antecontractul de vânzare cumpărare supus analizei instanței de fond este perfect valabil.
Deși acest aspect rezultă din probele administrate în cauză și din motivarea instanței de fond, aceasta nu se pronunță expres asupra acestui aspect juridic esențial pentru soluționarea temeinică și legală a cererii reconvenționale formulate de pârât.
Din probele administrate în cauză, înscrisuri, interogatoriu și martori rezultă fără dubiu, de altfel și instanța de fond reține că reclamanta-pârâtă nu și-a respectat obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare și anume de intabulare a dreptului său de proprietate.
În atare condiții, pârâtul a solicitat în temeiul art.994 cod civil, art.1073 cod civil, art.1019-1020 cod civil restituirea prețului plătit reclamantei și anume suma de 128.784 lei echivalentul sumei de 30.000 euro.
Apreciază că în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond consideră că nu a făcut dovada plății prețului către reclamantă în condițiile în care antecontractul de vânzare cumpărare, act autentic nu a fost desființat, în condițiile în care în cuprinsul actului autentic se menționează că prețul a fost plătit.
Mai mult, instanța de fond nu ține cont de dispozițiile art.1173 al l. Cod civil care prevede că ,,actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. „ precum și dispozițiile art.1174 cod civil în care se arată că „actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efect! între părți despre drepturile și obligațiile ce* constata, precum și despre ceea ce este menționat în act....".
Un alt aspect învederat este faptul că la dosarul cauzei a fost depusă Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 21.02.2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria sector 6 în dosarul nr._/P/2009 față de pârât și în acest înscris se menționează că în dosarul penal s-a efectuat un raport de constatare tehnico științifică grafoscopică din care a rezultat fără dubiu că reclamanta-pârâtă a scris personal că a primit suma de 30.000 euro înainte de a veni la notar, că prețul este real, fiind stabilit de comun acord.
Mai mult decât atât, în cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare, notarul menționează că „prețul la care se promite și se acceptă vânzare este de 30.000 euro echivalentul a 128,784 lei la cursul de 4,2928 lei/euro, sumă pe care eu promitenta vânzătoare declar că am primit-o în întregime de la promitentul-cumpărător azi data autentificării prezentului înscris, înainte de a veni la notar” și atunci întrebarea care se pune este cum a constatat instanța de fond că notarul public nu a consemnat prețul și nici nu a menționat că pârâtul a plătit prețul?
Singura probă pe care instanța de fond o are în vedere când motivează respingerea cererii reconvenționale o reprezintă declarația martorei M. G. -D., martoră care anterior fusese apărătorul ales al reclamantei-pârâte în acest dosar.
În legătură cu depoziția acestei martore, apelantul solicită înlăturarea acesteia având în vedere următoarele aspecte:
Proba cu martori a fost încuviințată pentru ambele părți la termenul de judecată din 6.11.2012. Pentru termenul de judecată următor, din 11.12.2011 reclamanta pârâtă nici nu a depus lista cu numele și adresa martorului ce urma a fi audiat și nici nu l-a prezentat personal pentru a fi audiat, astfel că față de reclamanta-pârâtă a operat sancțiunea decăderii din dreptul de a mai audia martori, prin raportare la dispozițiile art.170 al.1 și 3 și art.186 al.4 cod proc.civilă.
Cu toate acestea, deși în speță nu erau aplicabile nici dispozițiile art.186 al.3 cod proc.civilă cu privire la înlocuirea martorului, în condițiile în care reclamanta-pârâtă nici măcar nu depusese numele și motivele pentru care solicită înlocuirea martorului, instanța de fond acceptă în mod total nelegal, la termenul din 15.01.2013 ca apărătorul ales al reclamantei pârâte, av.M. D. G., să se transforme în martor.
Mai mult, deși pentru termenul din 15.01.2013 apărătorul ales al subsemnatului depusese o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, dovedită cu înscrisuri, fiind prima cerere în acest sens, fiind primul termen la care pârâtul era lipsit de apărare, fiind îndeplinite întrutotul dispozițiile art.156 cod proc.civilă, instanța de fond în mod nejustificat și neînțeles, respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare, încălcându-i dreptul la apărare și la un proces echitabil, în condițiile art.6 din CEDO, și mai mult dispune audierea avocatei reclamantei-pârâte ca martoră, încălcând principiul disponibilității și contradictorialității, fără a putea adresa întrebări martorei și a se apăra.
În atare condiții, declarația martorei M. G. D. nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar și este dată pro causa, în condițiile în care art.1191 al.2 Cod civil prevede că „ nu se va primi niciodată o dovadă prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul autentic, nici despre ceea ce pretinde că s-ar fi zis înaintea, în timpul sau în urma confecționării actului”.
Față de aceste dispoziții legale, față de modalitatea în care instanța de fond a înțeles să administreze probatoriul și să interpreteze probele și legea aplicabilă speței deduse judecații, apelantul consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este vădit netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește solicitarea apelantului pârât de a i se restitui prețul achitat, prevăzut în antecontractul de vânzare cumpărare, menționează faptul că a invocat ca temei juridic art.1073 cod civil și art.994 cod civil, și în condițiile în care reclamanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, care era rațiunea pentru care trebuia să soliciți pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, apreciază că este dreptul său ca și creditor să solicite restituirea prestației, pe care debitorul, în speță reclamanta pârâtă, a încasat-o cu rea credință și necuvenit.
Este dreptul apelantului pârât de a alege modalitatea în care înțelege a-și recupera datoria, instanța fiind ținută de această alegere, în raport de dispozițiile art.129 cod proc.civilă.
Prin decizia civilă nr.417 A din 07.04.2014 Tribunalul București –Secția a III a Civilă, a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de apelanta–reclamantă V. I. împotriva sentinței civile nr.2669/12.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul–pârât P. T. și a dat în debit pe apelantul – pârât Piesecaru T. cu suma de 687 lei taxă de timbru.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Întrucât reclamanta, a cărei cerere de reexaminare din 10.02.2014 a fost respinsă, nu a înțeles să se conformeze obligației de plată a taxei de timbru astfel cum aceasta a fost eșalonată de instanță, achitând doar suma de 40 lei cu acest titlu, tribunalul văzând și dispozițiile art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 a dispus anularea apelului declarat de aceasta ca insuficient timbrat.
În ce privește apelul pârâtului prin care acesta a criticat soluția instanței sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale reconvenționale, tribunalul a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în raport de situația de fapt mai sus expusă, astfel cum a fost reținută de instanța de fond (afirmațiile reclamantei referitoare la motivele de anulare a actului încheiat cu pârâtul, respectiv vicierea consimțământului său prin dol și violență și cererea nu au fost dovedite cu probele administrate în cauză, la fel și susținerile pârâtului din cererea reconvențională, sub acest aspect instanța reținând că atâta timp cât bunul imobilul se află încă în posesia și proprietatea reclamantei, iar suma de bani de 30.000 euro reprezentând prețul vânzării a fost înmânată de pârât numitei S. E., în prezent decedată, și nu reclamantei, cererea reconvențională nu poate fi admisă), tribunalul a constatat că, raportat și la clauzele contractuale din antecontractul încheiat între părți că în mod legal prima instanță a reținut că voința părților în caz de neexecutare culpabilă a antecontractului din partea reclamantei a fost aceea că pârâtul să nu poată cere decât repararea în natură a obligației în temeiul art.1073 – 1077 Cod civil, iar nu restituirea prețului de 30.000 euro a cărei plată către reclamantă nu a fost dovedită în cauză.
Aceasta întrucât în chiar cuprinsul actului încheiat este inserată mențiunea că banii au fost primiți de reclamantă, anterior sosirii la notar, deci nu în fața acestuia, iar prin cererea reconvențională depusă la dosar însăși pârâtul menționează că prețul vânzării a fost înmânat reclamantei de S. E., și nu de pârât.
Împotriva deciziei civile nr.417 A din 07.04.2014, în termen legal, la data de 10.07.2014, a declarat recurs pârâtul P. T., invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. și solicitând modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului și, rejudecând pe fond, admiterea cererii reconvenționale, cu obligarea intimatei V. I. la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat următoarele:
Având în vedere motivarea instanței de apel, care se întinde pe 10
rânduri, raportat la materialul probator administrat în cauză precum și la motivele de apel formulate de pârât, consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, nu a analizat deloc speța dedusă judecății, aspectele de drept ridicate de pârât în motivele de apel, mărginindu-se a reține situația de fapt expusă de instanța de apel și pe care a criticat-o în motivele de apel și a interpretat eronat clauzele antecontractului ce face obiectul cauzei deduse judecății.
În ceea ce privește situația de fapt reținută de instanța de apel, este aceeași cu situația de fapt reținură de fond, fără a analiza criticile pârâtului din apel, arătă următoarele:
A învederat în motivele de apel, că situația de fapt reținută de instanța de fond nu este corectă în condițiile în care cererea de chemare în judecată formulată de V. I. cât și cererea reconvențională, astfel că situația juridică a părților a rămas aceeași ca înainte de promovarea acestui dosar.
Situația de fapt reținută de instanța de fond și preluată de instanța de apel, are la bază doar declarația martorei M. G. D., ce anterior fusese apărătoarea reclamantei V. I., declarație pe care a contestat-o atât la instanța de fond cât și în apel, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor codului de procedură civilă.
Instanța de apelnu a analizat criticile pârâtuluireferitoare la situația de
fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond, critica pârâtului referindu-se la încălcarea de către instanța de fond a art.170 al. 1 și 3, art.186 al.3 cod proc. civilă, art.156 cod proc.civilă art.6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, a art.1191 cod civil.
Atâta timp cât principala probă pe care se argumentează motivarea în fapt și în drept a hotărârii instanței de fond a fost administrată cu nerespectarea legii, fapt dovedit de probele de la dosar și mai ales de încheierile de ședință de la dosarul de fond, iar pârâtul a investit instanța de apel să analizeze și să cenzureze hotărârea instanței de fond, instanța de apel trebuia să analizeze acest motiv de apel și să stabilească corect situația de fapt.
Însă instanța de apel doar s-a mărginit să analizeze pe scurt o situație de fapt eronată, stabilită de instanța de fond doar pe baza unei probe administrată cu încălcarea dispozițiilor legate, să facă o scurtă referire la clauzele antecontractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâtul cu reclamanta pârâtă V. I., să dea o interpretare mai mult decât greșită obligațiilor asumate de părțile contractante și să apreciezecă hotărârea instanței de fond este legală iar apelul formulat de pârât este nefondat.
Din întregul material probator administrat în cauză rezultă cu
certitudine că reclamanta-pârâtă a avut cunoștință de natura actului juridic încheiat cu pârâtul, că nu au fost exercitate violențe fizice sau psihice și reclamanta pârâtă nu a dovedit ca și motiv de nulitate relativă a antecontractului de vânzare-cumpărare, neplata prețului. În atare condiții, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei-pârâte V. I. ca neîntemeiată, menționând chiar că cererea acesteia nu este dovedită. Respingând acțiunea formulată de reclamanta V. I., instanța de fond constată că antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de subsemnatul cu reclamanta-pârâtă este perfect valabil, astfel că cel puțin primul capăt al cererii reconvenționale era perfect admisibil și dovedit și anume constatarea valabilități antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4549/18.11.2009 de BNP B. și Asociații .
În ceea ce privește cererea reconvențională, situația de fapt expusă în cerere, a fost dovedită cu înscrisuri interogatoriul reclamantei-pârâte și proba testimonială. Această situație de fapt nua fost avuta in vedere nici de instanțade fond nici de instanța de apel, deși era esențial a fi analizată pentru a se da eficiență actelor și faptelor juridice deduse judecății.
Instanța de apel a reținut un singur aspect de fapt și anume că în cererea reconvențională pârâtul a menționat că prețul vânzării va fi înmânat reclamantei de S. E. „nu de mine,, însă acest aspect este scos din context, este inexact și nu este privit întregul material probator administrat în cauză.
Dacă se analizează materialul probator în ansamblu, se observă un aspect esențial și anume că vorbim despre un act autentic perfect valabil în care se menționează că prețul a fost plătit și prețul a fost primit, act autentic căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art.1173 al.1 cod civil " actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată ,,și art.1174 " actul autentic are tot efectul între părți despre drepturile și obligațiile ce constată, precum și despre ceea ce este menționat în act", act care a fost expertizat grafologic ,iar mențiunile sale sunt întărite de declarația martorului D. G. șide interogatoriul reclamantei-pârâte .
De asemenea dacă instanța de apel se apleca asupra dosarului și studia materialul probator administrat în cauză, fără a se mulțumi cu a copia și menține o situație de fapt eronat stabilită de instanța de fond, ar fi observat că la dosar se găsește rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de pârât, dată de P. de pe lângă Judecătoria sector 6 în dosarul nr._/P/2009 la data de 21.02.2012, în care se menționează că în dosarul penal s-a efectuat un raport de constatare tehnico științifică grafoscopică din care a rezultat fără dubiu că reclamanta-pârâtă a scris personal că a primit suma de 30.000 euro înainte de a veni la notar, că prețul este real, fiind stabilit de comun acord .
În atare condiții, instanța de apel a trecut cu ușurință peste dispozițiile legale invocate de recurent în cererea de apel, a analizat cu superficialitate întregul dosar și a pronunțat o hotărâre nelegală.
Mergând pe aceeași linie a aplicării greșite a legii, a interpretării greșite a dispozițiilor legale, instanța de apel reține că "voința părților în caz de neexecutare culpabilă a antecontractului dinpartea reclamanteia fost aceea ca, pârâtul să nu poată cere decât repararea în natură a obligației în temeiul art. 1073-1077 cod civil, iar nu restituirea prețului de 30.000 euro".
Art.969 cod civil prevede că "convențiile legal făcute au putere între părțile contractante ", art.977 cod civil prevede că "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor". În atare condiții, față de aceste dispoziții legale, analizând și clauzele antecontractului de vânzare cumpărare, nu rezultă că pârâtul nu poate solicita instanței de judecată obligarea redamantei-pârâte V. I., să-i restituie suma de 30.000 euro ce i-au fost plătiți cu titlu de preț al vânzării.
Clauza la care face referire instanța de apel prevede posibilitatea
pentru pârât de a solicita instanței de judecată și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare inclusiv obligarea reclamantei pârâte la plata de despăgubiri civile în sumă de 15.000 euro. Se menționează clar" promitentul cumpărător o poate chema în instanță pentru a se pronunța o hotărâre.. " nu scrie că " nu poate să ceară decât repararea în natură așa cum eronat interpretează instanța de apel.
Art.1073 cod civil dă posibilitatea creditorului să obțină îndeplinirea
exactă a obligației sale, iar art.1020-1021 cod civil dă posibilitatea creditorului de a cere rezoluțiunea contractului în cazul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor de către cealaltă parte.
În atare situație, atât instanța de fond cât și instanța de apel, în
virtutea dispozițiilor art.129 al. 5 și 6 cod proc. civilă, aveau obligația legală de a ține cont de temeiurile dedrept invocate de pârât și a analiza situația defapt și de drept dedusă judecății pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.
Este dreptul său de a alege temeiul de drept și acțiunea juridică prin care să-și recuperez banii, iar instanța este ținută de alegerea făcută de acesta.
La data de 29.10.2014, intimata reclamantă V. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat că instanța de apel a pronunțat în această cauză o hotărâre legala si temeinica, apreciind toate probele aflate la dosarul cauzei, probe ce au fost administrate fără a fi încălcate prevederile legale. Faptul ca hotărârea instanței de apel retine în întregime situația de fapt ce a fost reținută și de instanța de fond nu reprezintă o încălcare a legii și nu poate constitui o critică întemeiată. Solicită a se avea în vedere faptul că, recurentul, în cererea reconvențională, recunoaște că suma de bani, ce reprezintă prețul vânzării, i-a înmânat-o numitei S. și nu intimatei, arătând că aceasta urma să îi dea banii intimatei, fără a confirma însă ca acești bani au ajuns la aceasta.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu observarea dispozițiilor art.304 pct.7, 9 și art.306 al.3 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recurentul a criticat decizia atacată pentru lipsa oricărei expuneri a considerentelor ce au stat la baza înlăturării motivelor de apel. Critica se încadrează în prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. și este fondată.
Se constată astfel, că tribunalul a confirmat situația de fapt reținută de prima instanță, în sensul că prețul vânzării a fost înmânat de pârât numitei S. E., ci nu reclamantei. Or, în condițiile în care prima instanță a dedus această împrejurare de fapt din declarația martorei M. G. D., tribunalul avea obligația de a arăta argumentele pentru care consideră nefondate criticile apelantului-pârât, în sensul că încuviințarea și administrarea acestei probe s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.1191 al.2 Cod civil și ale art.170 al.1, 3 și art.186 al.3, 4 C.pr.civ.
De asemenea, tribunalul a omis să analizeze critica apelantului-pârât în sensul încălcării dreptului său de apărare (art.156 C.pr.civ) la termenul la care a încuviințat audierea în calitate de martor a numitei M. G. D. și a administrat această probă.
Curtea mai constată că tribunalul a omis a analiza criticile apelantului-pârât referitoare la consecințele pe care respingerea cererii principale și argumentele ce au stat la baza acestei soluții trebuiau să le producă în privința soluționării cererii reconvenționale, precum și criticile referitoare la imposibilitatea sa de a solicita executarea antecontractului, în condițiile în care chiar prima instanță reținuse nerespectarea de către reclamantă a obligației de intabulare a dreptului său de proprietate.
Cu privire la plata prețului stabilit prin antecontract, tribunalul a reținut că în cuprinsul înscrisului nu s-a menționat că banii au fost primiți de reclamantă în fața notarului. Or, analiza acestei împrejurări este străină cauzei, întrucât niciuna dintre părți nu a susținut-o. Ceea ce a solicitat apelantul-pârât prin motivele de apel a fost să se analizeze semnificația stipulației inserate în antecontract, în sensul că reclamanta a primit prețul anterior sosirii la notar. Prin urmare, aceasta era clauza pe care tribunalul avea obligația de a o analiza prin coroborare cu susținerile pârâtului din cererea reconvențională și cu probele administrate, însă o astfel de analiză lipsește din decizia recurată.
Prin nerespectarea dispozițiilor art.261 din Codul de procedură civilă, tribunalul nu a soluționat fondul apelului, aspect care face imposibil exercițiul controlului judiciar prin prisma motivelor de recurs care privesc greșita aplicare a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ), cu consecința aplicării dispozițiilor art.312 al.2, 3, 5 C.pr.civ., în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la Tribunalul București, pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul pârât P. T., împotriva deciziei civile nr.417 A din 07.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. I..
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza Tribunalului București, pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
ADREEA D. M. G. A. P.
T. R. B.
GREFIER
E. C.
Red/ BAP
Tehnored.BAP/LC
2ex/20.03.2015
T.B. S III civ. -S. M. P.,M. P.
Jud Sect.6Carp D. G.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 1831/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
