Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2016 în dosarul nr. 118/2016
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.118.A
Ședința publică de la 26.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant L. G., împotriva sentinței civile nr.967/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți, S.C. D. 1948 SA, B. N. și B. C..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. B. în calitate de reprezentant al apelantului - reclamant L. G., prezent personal, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 (fila 23), avocat A. E., în calitate de reprezentant al intimaților - pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N., în baza împuternicirilor avocațiale nr._/2016 și nr._/2016 eliberate de Baroul București - S. B., P. și Asociații, aflate la dosar (filele 43 – 44), lipsind intimatul – pârât B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 22.02.2016 intimații – pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N. au depus întâmpinare.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 25.02.2015 P. J. a depus cererea formulată de intimatul – pârât B. C., prin care acesta declară că nu dorește să se prezinte la prezentul termen de judecată.
Curtea înmânează întâmpinarea formulată de intimații – pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N. către reprezentantul apelantului – reclamant.
Apărătorul intimaților – pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N. solicită punerea în discuție a timbrajului cererii de apel, deoarece dosarul, inițial, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sect. 2 București, care s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de ajutor public judiciar, iar în conformitate cu dispozițiile Art. 13 din Ordonanța nr. 51/2008, în cazul formulării unei căi de atac, cel ce formulează calea de atac, trebuie să formuleze o nouă cerere de ajutor public judiciar pentru formularea căii de atac.
Menționează că, inițial cererea de chemare în judecată trebuia timbrată, inițial, cu peste 10.000 lei conform Legii nr. 146/1997, contestând în faptul că taxa de timbru a fost achitată la valoare de 4,00 lei, conform art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997.
Curtea verificând înscrisurile dosarului, menționează că dacă nu a fost evocat fondul cauzei, taxa de timbru este în cuantum de 4,00 lei.
Apărătorul intimaților – pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N. arată că înțelege să renunțe la susținerea celor arătate anterior.
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apărătorul apelantului – reclamant solicită admiterea apelului, pentru următoarele:
Arată că este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 176/1958 ce prevăd că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Apreciază că în raport de probatorul administrat la dosar, cursul prescripției a început să curgă în iulie 2011 și nu în 29.08.2000, deoarece în iulie 2011, apelantul a cunoscut paguba, respectiv cuantumul unui transplant de rinichi, la o clinică în străinătate, cât și persoanele care sunt responsabile. Menționează că numai după ce ziariștii de la Gazeta Sporturilor, au cules informațiile despre apelant și le-au publicat, respectiv la data de 13.07.2011, declarația lui Jean G., apelantul a cunoscut care sunt persoanele responsabile de producerea incidentului.
La fond, arată că intimații –pârâți au susținut că ar fi cunoscut încă din anul 2001 și fapta și persoanele vinovate, având în vedere documentele medicale care datau din 2001.
Apreciază că argumentul părților adverse este neîntemeiat prin raportare la textul de lege invocat, motiv pentru care solicită admiterea apelului în baza art. 297 c.pr.civ., anularea sentinței atacate și trimiterea cauze spre rejudecare în fond instanței de fond.
Apărătorul intimaților – pârâți S.C. D. 1948 SA și B. N. solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, deoarece instanța a analizat în mod temeinic situația de fapt în coroborare cu probatoriul administrat, admițând în mod temeinic excepția prescripției invocată de pârâții – intimați.
Arată că din documentele medicale depuse la dosarul cauzei, a rezultat că în data de 29.08.2000, în urma ingerării unor substanțe, pretins a fi otrăvite, reclamantul a ajuns la spital, iar în conformitate ,cu alte documente medicale aflate la dosar, nu este menționată vreo specificație de existență a vreunei toxiinfecții.
Așa încât, față de cele arătate, se poate deduce că, înregistrarea unei cereri de chemare în judecată, ulterior, trecerii a 11 ani de la momentul accidentului suferit de partea adversă, a fost depășit termenul de 3ani prevăzut de lege, respectiv Decretul 167/1958.
Solicită să se aibă în vedere și certificatul dat în urma transplantului de rinichi, ce s-a întâmplat în anul 2005, deci cu mult timp anterior introducerii acțiunii de către reclamant și întreruperii cursului prescripției, prin care apelantul – reclamant putea cunoaște în mod subiectiv sau obiectiv vorbind, paguba și persoanele vinovate.
Menționează că, și din afirmațiile părții adverse rezultă că la momentul când acesta era internat, a fost contactat de unul dintre angajații Clubului D., care i-a spus „ să tacă…”.
Față de ele arătate solicită respingerea apelului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.967/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâții ..A., B. N. și B. C., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 la 13.09.2011, astfel cum a fost ulterior precizată (vezi fil. 62 și urm., 65 și urm., 75 și urm. din dosarul reconstituit) reclamantul L. G. a solicitat obligarea pârâților ., B. N., B. C. la plata sumei de 150.000 euro, echivalentul a 653.310 lei, reprezentând contravaloarea daunelor materiale și morale produse ca urmare a accidentului de muncă suferit de reclamant în timpul serviciului, constând în otrăvirea sa involuntară din cauza neglijenței pârâților.
Acesta susține în esență faptul că a suferit un accident de muncă (otrăvire involuntară datorată neglijenței pârâților) la 29.08.2000, respectiv în perioada în care a fost încadrat pe funcția de merceolog la S.C. D. 1948 S.A., iar prejudiciul suferit nu a fost acoperit de pârâtă ori reprezentanții săi.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998, 999 Cod civ.
Pârâții S.C. D. 1948 S.A. și B. N. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată motivat de faptul că nu există fapta ilicită, nu poate fi reținută vinovăția pârâților, nu există prejudiciu suferit de reclamant și nu există legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În drept, s-au invocat Decretul nr. 167/1958, art. 115 și urm. Cod proc.civ., art. 998-999 Cod civ.
Prin sentința civilă_/05.09.2012, Judecătoria sector 2 admite excepția necompetenței materiale și declină competența în favoarea Tribunalul București – Secția Civilă, ca urmare a faptului că, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b teza I Cod proc.civ., valoarea obiectului cererii fiind mai mare de 500.000 lei, judecătoria nu este competentă să judece acțiunea formulată, competența aparținând Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, fiind dezbătută excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată de pârâți.
Ulterior pronunțării prezentei, urmare a dispariției dosarului, acesta a fost reconstituit conform încheierii din 26.06.2015, până la momentul procedural al redactării sentinței.
Excepția prescripției este fondată.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, din însăși cererea de chemare în judecată, dar și din documentele medicale anexate rezultă că reclamantul a cunoscut imediat urmările păgubitoare pentru sănătatea sa ale pretinsei acțiuni neglijente a pârâților („tratarea” unor fursecuri cu substanțe otrăvitoare destinate câinilor și apoi lăsarea neglijentă a acestor fursecuri în autoturismul condus de reclamant), el însuși arată că încă din decursul primei sale internări reprezentanții clubului (Jean G.) l-au rugat să păstreze tăcerea asupra celor întâmplate iar cel mai târziu în anul 2005, când a fost emisă decizia de invaliditate (fil. 106 dosar reconstituit), ulterior unei operații de transplant de rinichi (vezi biletul de ieșire din spital – fil. 122), cunoștea paguba și pe cei despre care pretinde că sunt responsabili și care, conform propriilor susțineri, i-au promis diferite forme de ajutor.
În aceste condiții, termenul de prescripție de 3 ani stabilit de art. 3 din Decret, ce curge conform art. 8 sus citat de la momentul cunoașterii pagubei și păgubitorilor, este împlinit cu mult înainte de data introducerii acțiunii (13.09.2011), sens în care va fi admisă excepția și va fi respinsă acțiunea ca prescrisă”.
Împotriva sentinței civile nr.967/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ a formulat apel reclamantul L. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art.297 C.proc.civ., admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit s-a respins acțiunea ca prescrisă, întrucât momentul de la care începe să curgă termenul legal de prescripție, nu este 29.08.2000, ci iulie 2011, când apelantul reclamant a aflat paguba (cuantumul unui transplant de rinichi la o clinică din străinătate), cât și persoanele responsabile de crearea prejudiciului.
Abia după ce ziariștii de la Gazeta Sporturilor au cules toate informațiile despre cazul apelantului și au publicat în ziar (la 13 iulie 2011) declarația d-lui Jean G., apelantul reclamant a aflat și care sunt persoanele responsabile.
Pârâții în întâmpinare au invocat faptul că reclamantul a depus înscrisuri medicale din anul 2000.
Se aduce la cunoștința instanței că apelantul a depus la dosarul cauzei și documente medicale din anul 2012, iar simplul fapt că apelantul a depus înscrisuri prin care să dovedească faptul generator al problemelor sale de sănătate, respectiv ingerarea unor prăjituri otrăvite – nu conduc în mod „evident” la ideea că dreptul său de a solicita repararea prejudiciului este prescris.
Se apreciază că trebuie evitată supraaglomerarea dosarului cauzei cu scrisori medicale, internări ale apelantului reclamant cu ocazia efectuării transplantului sau dializelor realizate regulat, întrucât sunt extrem de voluminoase.
Mai mult decât atât, simplul fapt că apelantul a fost încadrat în grad de handicap încă din 2005 nu face nicio dovadă a faptului că acțiunea s-ar fi prescris, iar consecințele faptei ilicite a intimaților pârâți se produc și la acest moment, apelantul fiind în continuare sub tratament medical și dializă.
În mod greșit prima instanță a admis excepția invocată de către intimații-pârâți, reținând incidența art.8 din Decretul nr.167/1958, în sensul că dreptul la acțiunea reclamantului s-a prescris mai înainte de învestirea instanței cu litigiul pendinte.
Intimații pârâți N. B. și S.C. D. 1948 S.A. au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât sentința pronunțată de prima instanță s-a fundamentat pe o analiză temeinică a situației de fapt, aplicându-se în mod legal normele din materia prescripției extinctive – respectiv art.8 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, potrivit textului de lege susmenționat, două sunt momentele de la care se calculează termenul de prescripție: 1.data când cel păgubit a cunoscut paguba și pe cel răspunzător de producerea ei; 2.data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel răspunzător de producerea ei.
În speță – în anul 2000 – apelantul reclamant a cunoscut fapta pretins ilicită (29.08.2000), documentele medicale sunt tot din anul 2000, iar certificatul de încadrare în grad de handicap s-a emis în anul 2005 – așadar dreptul material la acțiunea formulată în cauză la 13.09.2011 este prescris.
Pe fond, s-au pus concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că nu există o faptă ilicită – pe care reclamantul nici nu o indică în mod exact și care să fi fost săvârșită de către intimații pârâți, nu există vinovăția pârâților în nicio formă și nici prejudiciu suferit ca urmare a pretinsei fapte ilciite a pârâților, iar invocarea răspunderii civile delictuale a pârâților constă în încercarea de a obține anumite despăgubiri într-un mod abuziv, fiind inexistentă și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit și fapta ilicită invocate.
S-a timbrat legal apelul cu 4 lei, conform art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997.
Nu s-au administrat noi probe în cauză.
Apelul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Critica principală ce urmează a fi analizată vizează soluția de respingere a cererii de despăgubiri prin admiterea greșită a excepției privind prescrierea dreptului material la acțiune.
Nu se contestă că termenul general de prescripție aplicabil pricinii este de 3 ani, potrivit art.3 alin.1 teza I din Decretul nr.167/1958, ci momentul de la care acesta s-a calculat.
Astfel cum s-a reținut și de către prima instanță, potrivit art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
În litigiul pendinte, reclamantul – potrivit propriilor susțineri din cererea de chemare precizată (filele 65 – 68 dosar fond) și a documentelor medicale atașate emise de Spitalul Clinic de Urgență din Calea Floreasca București în anul 2000 de internare cu diagnostic clinic – Hipertensiune arterială std.III – Puseu hipertensiv, Insuficiență renală (episod acut) obezitate gr.2, boală ulceroasă în antecedente (29.08.2000) și externare cu evoluție bună sub tratament – 05.09.2000, Decizia de acordare pensie de invaliditate din 15.12.2005, certificatul de încadrare în grad de handicap 2 (grav) din 01.11.2005, respectiv acte medicale emise în 2002 – 2003 de la Spitalul Clinic de urgență – Secția toxicologie, cu diagnostic: pielonefrită cronică, insuficiență renală-cronică, hipertensiune arterială secundară, hemodializă, cardiopatie, anemie secundară, hiperparatiroidism secundar, etc., certificate medicale din perioada 2000 – 2005, buletin de analize medicale periodice – a cunoscut atât paguba (suferințele medicale), cât și cauza, dar și pe cei pe care i-a considerat răspunzători de prejudiciile fizice și psihice provocate în anul 2000 cu evoluție în timp asupra sănătății sale – pusă de reclamant pe seama fursecurilor otrăvite ce nu-i erau destinate, trebuind să le returneze în calitate de merceolog, dar pentru care a preferat să achite prețul, din care a consumat un fursec, fapt în urma căruia i s-ar fi făcut rău, fiind transportat inconștient la urgență.
Dacă urmare a acelui incident starea sa de sănătate a fost prejudiciată prin evoluția nefavorabilă, determinând eliberarea unui certificat de handicap grav pentru apelant și pensionarea apoi pe caz de boală, apelantul reclamant a comunicat permanent cu factorii responsabili de la locul său de muncă la S.C. D. încă de la data incidentului, dar și ulterior, rezultă că apelantul reclamant cunoștea pe cei răspunzători de situația medicală agravată, respectiv de pretinsul fapt ilicit săvârșit de către aceștia încă din anul 2000, constând în tratarea „unor fursecuri cu substanțe otrăvitoare destinate câinilor și apoi lăsarea neglijentă a acestor fursecuri în autoturismul apelantului pentru returnarea lor, fără a-l atenționa în vreun fel, iar prejudiciul încercat, încă cel târziu în anul 2005, sperând în promisiunile de ajutor ce-i va fi acordat.
Or, acțiunea pentru plata de despăgubiri s-a formulat tardiv, la data de 13.09.2011, expirând cu mult anterior acestei date, prescripția de 3 ani a dreptului la acțiune.
Curtea constată așadar că termenul nu poate fi calculat după împlinirea prescripției începând cu anul 2011 când apelantul a aflat prețul unui transplant de rinichi în străinătate și totodată, și pe cei responsabili cu privire la starea sa de sănătate ca urmare a incidentului din anul 2000, respectiv costurile medicale de remediere a acesteia în prezent.
Apelantul nu a invocat nici un caz de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției, care să poată să fie supus analizării instanței, potrivit dispozițiilor art.13 și art.16 din Decretul nr.167/1958 – spre a le da eficiența legală corespunzătoare.
Documentele medicale depuse din anul 2012 la fond, respectiv articolele de investigație publicate în Gazeta Sporturilor din anul 2011 nu constituie elemente care să justifice o altă soluție în cauză, față de cele reținute mai sus.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.296 C.proc.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art.274 C.proc.civ., se va lua act de faptul că intimații-pârâți nu solicită cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant L. G., domiciliat în ., ..204, jud.Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.967/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți S.C. D. 1948 S.A., B. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 4, .. 2 ., și B. C., cu domiciliul în oraș Voluntari, .-88, județ I..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimații S.C. D. 1948 S.A. și B. N..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. D. A.
GREFIER
I. A. G.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
6 ex/17.03.2016
T.B.- Secția a IV-a – L.E.F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 195/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 244/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
