Conflict de competenţă. Sentința nr. 45/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 45/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2016 în dosarul nr. 45/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 45 F/2016
Ședința din Camera de Consiliu din data de 10.03.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oltenița și Judecătoria Cornetu, în cauza având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. E. R., domiciliată în B., ., ., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR I., cu sediul în București, ., sector 3 și C. LOCALĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR C., cu sediul în C., ., jud. I..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Judecătoria Cornetu, care a fost sesizată de către reclamanta V. E. R. la data de 10.08.2015, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Oltenița, pe motiv că imobilul teren s-ar afla situat pe raza teritorială administrativă a comunei Fundeni, județul Călărași.
P. a proceda în felul arătat anterior, Judecătoria Cornetu a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale la al doilea termen de judecată, când, apărătorul reclamantei s-a opus admiterii excepției pe motiv că titlul de proprietate cu privire la teren a fost emis de Primăria C..
Judecătoria Oltenița a invocat, la rândul ei, excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu și a suspendat din oficiu judecata dispunând înaintarea dosarului la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
P. a proceda în felul arătat anterior, Judecătoria Oltenița a avut în vedere că, în fața Judecătoriei Cornetu, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată la al doilea termen de judecată încălcându-se dispozițiile art. 130 alin. 2 cod procedură civilă, respectiv că, adresa Primăriei Comunei C. din care rezultă că terenul în litigiu s-ar afla pe raza comunei Fundeni este în contradicție cu adresa Primăriei Comunei Fundeni prin care se arată că terenul în litigiu nu este situat în raza teritorială a respectivei localități, fapt confirmat de adresa emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași sub nr. 5217/09.12.2015.
Curtea reține că este competentă să soluționeze conflictul negativ dintre cele două judecătorii în baza dispozițiilor art. 135 alin. 1 cod procedură civilă.
Față de cele arătat, Curtea observă că, într-adevăr, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
În speță, Judecătoria Cornetu nu a respectat dispozițiile menționate anterior și nici nu a menționat în încheierea de la termenul din 05.11.2015 (primul termen) că se administrează probe pe aspectul legat de competență. Prin urmare, incidența dispozițiilor art. 131 alin. 2 cod procedură civilă nu poate fi reținută.
Neinvocarea în termen a excepției de necompetență are drept efect consolidarea competenței instanței în fața căreia se află litigiul.
Așadar, Judecătoria Cornetu nu mai putea să invoce excepția de necompetență din oficiu și nici să își decline competența în favoarea altei instanțe.
Față de cele arătate, Curtea constată că Judecătoria Cornetu a rămas competentă să judece procesul independent de locul situării terenului și de probele contradictorii cu privire la acest aspect. Încheierea de la primul termen prin care, implicit sau explicit, se reține că respectiva instanță este competentă este interlocutorie, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 131 alin. 1 teza ultimă cod procedură civilă.
În consecință, Curtea va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența soluționării cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. E. R., domiciliată în B., ., ., ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru S. D. de P. asupra Terenurilor I., cu sediul în București, ., sector 3 și C. Locală pentru S. D. de P. asupra Terenurilor C., cu sediul în C., ., județul I., în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. G. D. M.
Red. DMG
Tehnored. PS. 5 ex.
16.03.2016
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 222/2016. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 110/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|