Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 466/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 466/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 466/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 466-A
Ședința publică de la 31.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții-reclamanți, M. D., M. I. M., M. S. M., M. A. M., T. C. G., C. E., P. V., precum și de apelanta-pârâtă F. PENTRU PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII, împotriva sentinței civile nr.189/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014, la 20.10.2014, la 27.10.2014, apoi la 31.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.189/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M. D., M. I. M., M. S. M., M. A. M., T. C., C. E., P. V., în contradictoriu cu pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii.
A fost obligat pârâtul la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 50.000 lei către M. S. M.; 50.000 lei către M. A. M.; 25.000 lei către T. C. G.; 25.000 lei către C. E.; 25.000 lei către M. I. M.; 25.000 lei către Plesea V. și 25.000 lei către M. D..
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune materiale ca neîntemeiat.
A fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 6200 lei către Plesea V.; 6200 lei către T. C. G. și 6200 lei către M. D. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._ reclamanții M. DOBRITA, M. I. M., PLESEA V., M. S. M., M. A. M., T. C. G., C. E. au chemat în judecată pe pârâtul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (FPVS), solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata de daune materiale și morale către reclamanți, astfel:
- M. D. - mama decedatului M. D. G., solicită plata de daune morale 500.000 lei și daune materiale 30.000 lei ;
- M. I. M. - sora decedatului M. D. G., solicită daune morale 50.000 lei ;
- P. V. - soția decedatului M. A.: solicită daune morale 500.000 lei și daune materiale de 30.000 lei ;
- M. S. M. - fiica decedatului M. A., solicită daune morale 500.000 lei și daune materiale 14.100 lei indemnizație lunară cumulată cu titlu de pensie de întreținere (141 luni x 100lei/lună =14.100 lei) ;
- M. A. M. - fiica decedatului M. A. solicită daune morale 500.000 lei și daune materiale 12.000 lei, indemnizație lunară cumulată cu titlu de pensie de întreținere (120 luni x 100 lei/luna = 12.100 lei);
Indemnizațiile lunare cumulate cu titlu de pensie de întreținere până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt îndeplinite condițiile art.84. (b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii - în urma decesului lui M. A., s-au calculat ca fiind 1/6 pentru fiecare copil, din salariul minim pe economie de 600 lei, înmulțit cu diferența de luni dintre data accidentului (22.08.2010 ) și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
- T. C. G. - fratele decedatului T. C. V.: daune morale 50.000 lei ;
- C. E. - bunica decedatului T. C. V.: daune morale de 500.000 lei și daune materiale 30.000 lei .
În motivare acțiunii se arată că la data de 22.08.2010, în jurul orei 3.40, pe drumul județean DJ 40 IA, în afara localității Găiseni, jud.G., șoferul autoturismul marca BMW 318 cu numărul de înmatriculare LL 787 DN, numitul S. I. F., a ieșit de pe partea carosabilă, a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, autoturismul a luat foc, pierzându-și viața M. D. G., M. A., T. C. V. - pasageri în autoturism; de asemenea în accident a decedat și S. I. F..
Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria B. V. în dosar nr.2177/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe numitul S. I. F. pentru infracțiunile prev. de art.85 alin.l din O.U.G. nr.195/2002 și art.178 alin.2. și 5 Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Conform verificărilor efectuate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și a Centrului Comun de Contact Româno - B. G., autoturismul marca BMW 318 cu numărul de înmatriculare LL -787 DN figurează radiat încă din data de 12.06.2008 pe teritoriul Austriei, la momentul accidentului rutier circulând cu vechile plăcuțe de înmatriculare.
În urma dispariției soțului, respectiv tatălui, a fiului, a nepotului si fratelui reclamanții au înregistrat prejudicii atât de natură patrimonială - cheltuieli aferente înmormântărilor, pentru îndeplinirii ritualurilor creștinești de pomenire, cât și de natura nepatrimonială pe care le apreciază în cuantumul indicat mai sus.
In motivare arată că obligată la repararea prejudiciului ar fi trebuit să fie societatea de asigurare emitentă a poliței RCA, conform disp. art. 49 si 50 din Legea 136/1995 și a disp. art. 26 alin. 1 din Norma CSA din 17 05.2010 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:
În speță, întrucât accidentul s-a produs de un autovehicul radiat încă din anul 2008, sunt aplicabile disp. art. 61 alin.3 din Legea 32/1995 si art.4 alin. 1 lit.a) din Norma de punere in aplicare a Ordinului nr.1/2008 al CSA, conform cărora F. acordă despăgubiri, în condițiile art. 3, pentru prejudiciile cauzate prin accidente de vehicule produse: pe teritoriul României, de autori neidentificați ori de vehicule neasigurate care au locul obișnuit de staționare în România.
În scopul lichidării daunelor produse prin accidente pe teritoriul României, se consideră că au locul obișnuit de staționare în România și vehiculele neasigurate care nu au o plăcuță de înmatriculare sau au o plăcuță de înmatriculare care nu corespunde ori nu mai corespunde vehiculului respectiv.
Se arată de asemenea că reclamanții au încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, adresând o invitație la conciliere pârâtului prin adresa nr. 378/10.03.2011 pentru data de 25.03.2011 dar care a rămas fară rezultat.
În drept s-au invocat dis p art. 25/1 din Legea 32/2000 și art.4 din Ordinul CSA nr.1/2008.
Prin sentința civilă nr. 1938/07.11.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F.P.V.S. și a fost respinsă acțiunea ca atare.
Împotriva hotărârii au formulat apel reclamanții cerere admisă de Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 254/A 18.04.2013 care a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În dovedirea cererii au fost administrate probe cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul constată următoarea situație de fapt:
La data de 22 aug. 2010, în localitatea Găișeni, jud. G., conducătorul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare nr. LL -787- DN a produs un accident de circulație în care și-au pierdut viața M. D. G., M. A., T. C. V., pasageri în autoturism. De asemenea, în urma accidentului a decedat și Ș. I. F., conducătorul autoturismului.
Reclamanții sunt moștenitori legali ai defuncților M. D. G., M. A. și T. C. V. și în această calitate sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului moral suferit.
Reclamantele M. S. M. și M. A. M. erau minore la data producerii accidentului; ele se aflau în creșterea și îngrijirea întreținerea defunctului lor tată – M. A..
Întrucât în accident a fost implicat un singur autovehicul (cel condus de S. I. F.) operează prezumția că vinovăția în producerea accidentului revine în exclusivitate conducătorului auto decedat. Astfel, la data producerii accidentului autoturismul marca BMW nr. LL - 787- DN era radiat ( situație ce rezultă din adresa M.A.I.- I.G.P.nr. /23.08.2010) din data de 12.06.2008, iar conducătorul auto nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto; în aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 61 alin. 3 din Legea nr.136/1995, care prevăd antrenarea răspunderii Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii, acesta având drept scop protejarea victimelor accidentelor de circulație care s-au soldat cu vătămări corporale sau decese, în două ipoteze: atunci când autorul nu poate fi identificat și când autovehiculul nu era asigurat.
Aceeași obligație de reparare a prejudiciului este reglementată și prin art. 25/1 din Legea 32/2000, modificată prin Legea 113/2006, care prevăd că F. de Protecție a Victimelor Străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente, dacă: a) vehiculul care a produs accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente.
Referitor la despăgubirile materiale pretinse, tribunalul constată că acestea nu au fost dovedite prin nici- un mijloc de probă. Chitanțele fiscale anexate în copie nu se coroborează cu nici o altă probă, astfel că urmează a fi înlăturate, ele nepurtând mențiuni din care să reiasă că au legătură cu cheltuielile de înmormântare. Acestea au fost doar indicate în acțiune ca fiind în sumă de 30.000 lei pentru fiecare reclamant fără a se arăta concret ce reprezintă (înmormântare, pomeni, etc.)
Referitor la daunele morale trebuie precizat că prin natura lor acestea nu sunt susceptibile de un calcul exact; nici sistemul legal din România și nici normele comunitare nu prevăd o modalitate concretă de calcul întrucât acest tip de prejudiciu nu este susceptibil de evaluare; principiul reparării integrale a prejudiciului material nu poate fi aplicat în materia daunelor morale.
În schimb se poate acorda victimei o indemnizație care are ca scop compensarea pentru suferințele psihice produse ca urmare a pierderii unei rude apropiate; în speță reclamanții se aflau în relație de rudenie apropiată cu defuncții, aceștia fiind fiice, respectiv mamă, soție sau frate ori bunică.
Pierderea vieții unei rude apropiate are un efect negativ asupra stării psihice și afective pe termen lung. În plus o asemenea pierdere are un caracter definitiv.
În consecință cererea de daune morale va fi admisă în parte după cum urmează: Astfel cererea de acordare de daune morale în cuantum de 500.000 lei formulată de reclamanta M. D. va fi admisă în parte, urmând a fi obligat pârâtul F.P.V.S. la plata sumei de 25.000 lei; la fel, vor fi admise în parte și cererile de obligare la plata de daune formulate de ceilalți reclamanți, câte 25.000 lei către fiecare dintre ei, cu excepția celor două reclamante minore, M. S. M. și M. A. M., cărora le va achita câte 50.000 lei tot cu titlu de daune morale.
Cererea de acordare de daune materiale formulată de M. A. M. și M. S. M. va fi respinsă cu motivarea că, la dosar nu există nici un început de dovadă din care să rezulte că tatăl acestora realiza venituri permanente din muncă.
În conformitate cu art.274 C.proc.civ. tribunalul va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat către reclamanți; astfel va fi obligat F.P.V.S. la plata următoarelor sume: 6200 lei către Plesea V.; 6200 lei către T. C. G. și 6200 lei către M. D.”.
Împotriva sentinței civile nr.189/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, au formulat apel reclamanții M. D., M. I. M., P. V., M. S. M., M. A. M., T. C. G., C. E. și pârâtul F. PENTRU PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În apelul formulat de reclamanți s-a criticat sentința pronunțată la fond cu privire la:
- Neacordarea în mod greșit a daunelor materiale în cuantum de 30.000 lei pentru mama victimei decedate, M. D. pentru care nu s-au putut păstra și arhiva toate chitanțele și mijloacele doveditoare privind efectuarea cheltuielilor de înmormântare și cu parastasele ulterioare de pomenire până la 7 ani, fiind cunoscut cuantumul ridicat al unor astfel de cheltuieli:
- Neacordarea în mod greșit celor două minore ale defunctului M. A. a pensiei de întreținere, de la data decesului tatălui și până la vârsta de 18 ani, respectiv 26 ani dacă sunt în continuare de studii după majorat;
- Instanța de fond a cenzurat pretențiile având ca obiect daunele morale mult prea mult, chiar dacă este foarte greu de cuantificat o suferință atât de mare ca pierderea unor ființe dragi (fiu, frate și tată), în bani.
Or, dispariția fulgerătoare a tânărului M. D. G. de numai 20 de ani a produs o traumă psihică afectivă mamei și sorei acestuia, durerea părintelui care-și conduce copilul pe ultimul drum, care constituia sprijinul său în familie, suferința sorei celui decedat în împrejurările tragice ale accidentului, au însemnat prejudicii de ordin nepatrimonial foarte mari pe care instanța le-a tratat simplist.
Tot astfel, durerea pierderii părintelui lor de către cele două minore (care aveau la data producerii accidentului, doar 8 și 6 ani) este poate și mai mare, fiind lipsite de efortul continuu al unuia dintre părinți pentru creșterea și educarea lor, care nu poate fi compensată altfel.
C. E. – bunica victimei T. C. V. și fratele decedatului T. C., au intrat într-un declin psihic prin vestea momentului tragic și neașteptat al morții nepotului, respectiv al fratelui, cei doi frați fiind crescuți împreună de către bunică – încă de la nașterea lor.
Or, instanța trebuia să aibă în vedere criteriile care s-au conturat în jurisprudența Curții Supreme și s-au pus în evidență de către literatura de specialitate, respectiv: consecințele negative în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, suferințele și frustrările trăite – etc., astfel încât despăgubirea să fie totuși efectivă și rezonabilă prin compensarea într-o sumă de bani care să țină seama de criteriile susmenționate, la cauza concretă.
S-a solicitat admiterea apelului și reconsiderarea cu privire la cererile referitoare la daunele materiale și morale formulate în acțiune, cu plata cheltuielilor de judecată.
2. În apelul formulat de pârâtul F. pentru Protecția Victimelor Străzii, s-a arătat că F., în urma analizei documentelor aferente dosarelor de daună în cauză și ținând seama de legislația în vigoare și jurisprudența din România, a înaintat o ofertă de despăgubire, reclamanților, respectiv atât persoanelor care au solicitat despăgubire, cât și reprezentantului convențional, fără a primi un răspuns.
Cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate de reclamanți, s-au reiterat aspectele susținute la fond, astfel:
a). Privitor la stabilirea daunelor morale, pentru prejudiciul suferit în urma accidentelor rutiere, incidente cauzei sunt prevederile Legii nr.136/1995 (privind asigurările și reasigurările de răspundere civilă delictuală – nota red.) și art.49 pct.2 lit.d) din Ordinul CSA 5/2010 – „daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România”.
Întrucât se reclamă de către titularii acțiunii a unui prejudiciu de afecțiune, se solicită a se avea în vedere dispozițiile Rezoluției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „…în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei, pentru că, doar în aceste cazuri, reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse, în momentul decesului. Condiția privește însă și dovedirea acestor legături de afecțiune”.
Este necesar, de asemenea, de a fi avut în vedere principiul general de acordare a daunelor morale, privind realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a cauzat reclamanților și cu prejudiciul concret adus condițiilor acestora de viață.
S-a invocat practica judiciară și doctrina în materie, susținând că prin „valorizarea” excesivă a suferinței de către apărătorii reclamanților, se justifică mai degrabă satisfacerea unor scopuri personale, de reparație a stării negative sociale a acestora, decât de reparație echitabilă a prejudiciului afectiv rezultat în urma accidentului, fără ca prin aceasta să se realizeze îmbogățirea fără just temei a rudelor defuncților.
Potrivit jurisprudenței instanței supreme din România, dar și jurisprudenței C.E.D.O., despăgubirile morale se stabilesc prin aprecierea judecătorului, dar în raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, tendința fiind aceea de reducere a cuantumului daunelor morale acordate – citând cauzele C.E.D.O.: Baumann c.Franței, Labita c.Italia, Lavents c.Letonia, Diamantides c.G..
În urma studiului practicii judiciare interne, C.S.A. a ajuns la o clasificare a criteriilor de apreciere aplicate în materia stabilirii cuantumului daunelor morale: anul producerii prejudiciului moral, rezultatul faptei ilicite (deces/vătămare corporală), numărul de zile îngrijiri medicale, infirmități post traumatice, vârsta persoanei vătămate, relația civilă/de rudenie a persoanei prejudiciate cu persoana decedată, proporția culpei, forma vinovăției, etc.
Instanțele judecătorești au în vedere însă, caracterul cert al prejudiciului, care presupune că acesta este sigur, atât sub aspectul existenței, cât și sub cel al posibilităților de evaluare, și respectiv ca prejudiciul să fie actual, adică cel deja produs la data când se pretinde repararea lui.
Jurisprudența a conturat criteriile legale de apreciere referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv – criteriu care însă, trebuie să se subordoneze caracterului rezonabil, pe o bază echitabilă, a stabilirii cuantumului daunelor morale acordate.
b). S-a arătat – de asemenea – că la stabilirea întinderii daunelor materiale, criteriile ce trebuie avute în vedere sunt cele ce decurg din art.49 pct.2 din Ordinul C.S.A. nr.5/2010, în caz de deces al unor persoane: cheltuieli de înmormântare, de transport, etc., venituri nete nerealizate, alte cheltuieli – toate probate cu documente justificative – ceea ce în cauză, reclamanții nu au făcut, cu respectarea exigențelor legale, spre a justifica suma solicitată cu titlu de daune materiale, fiind practic imposibil ca reclamanții M. D., P. V. și C. E. să fi efectuat cheltuieli materiale, în același cuantum, nedovedite, în cauză, motiv pentru care, instanța de fond a și admis în parte acțiunea civilă a reclamanților.
În ceea ce privește acordarea de despăgubiri către reclamanta C. E., s-a solicitat respingerea acțiunii în totalitate ca nefiind întemeiată, neadministrând dovezi, în sensul că aceasta era în întreținerea persoanei decedate, apreciindu-se că există o durere prin faptul că aceasta și-a pierdut nepotul, dar nu intră în sarcina Fondului de a o despăgubi.
S-a criticat sentința apelată și pentru obligarea Fondului la cheltuieli de judecată, fără a se ține cont că reclamanții nu au răspuns ofertei făcute de către F. de Protecție a Victimelor Străzii.
S-a solicitat admiterea apelului, în sensul susținerilor prezentate mai sus, având în vedere Legea nr.136/1995 și ordinul C.A.S. nr.5/2010, art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 02.10.2014, apelantul – pârât F. pentru Protecția Victimelor Străzii, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea apelului reclamanților, avându-se în vedere că potrivit art.49 pct.2 din Ordinul C.S,A, nr.5/2010, la stabilirea despăgubirilor în caz de deces se au în vedere: a) cheltuielile de înmormântare, ritualuri religioase, etc., probate cu documente justificative; b) – cheltuieli de îmbălsămare, transport, etc., probate cu documente justificative din localitatea unde a avut loc înmormântarea; c) veniturile nete realizate și alte cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului până la data decesului și d) daunele morale potrivit legislației și jurisprudenței.
Lipsa dovezilor susmenționate pentru cheltuielile de înmormântare, inclusiv referitoare la realizarea, anterior decesului, de către tatăl minorilor de venituri, a determinat respingerea legală a daunelor materiale solicitate și a pensiei de întreținere pentru minori.
Iar privitor la cuantumul daunelor morale, apelul reclamanților tinde la acordarea unor sume nerezonabile, care sunt menite a satisface anumite scopuri personale și nu repararea echitabilă a prejudiciului încercat.
S-a citat doctrina în materie și jurisprudența C.E.D.O. în sensul limitării daunelor morale aflate la aprecierea subiectivă a judecătorului, în chip rezonabil și echitabil (Baumann vs. Franța, Labita vs. Italia, Lavents vs. Letonia, Diamantides vs. G.).
Apelanții – reclamanți au depus note scrise la dosar prin care au solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefondat, în esență – arătând că Rezoluția 75-7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei din 1969 are valoare de recomandare cu privire la drepturile victimelor accidentelor de circulație, nu există o normă internă ori europeană care să o excludă pe C. E. (bunica nepotului decedat care i-a crescut pe cei doi frați nepoți, tatăl victimei fiind decedat când copiii erau mici, mama abandonându-i), de la acordarea unor daune morale pentru durerea pricinuită de pierderea unuia dintre cei doi nepoți pe care i-a crescut și îngrijit.
De asemenea, s-a arătat că asigurarea de răspundere civilă obligatorie în materie de accidente auto este reglementată de Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care în art.49 alin.1 statuează că asiguratorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane despăgubite prin accidente de vehicule, iar art.50 alin.2 teza finală rezultă că singura persoană exclusă de la despăgubiri este, doar persoana vinovată de producerea accidentului.
În cauză, s-au acordat daune morale într-un cuantum aflat sub media jurisprudenței – depunând în acest sens mai multe decizii în materie de practică judiciară, în care au fost chemați în judecată în calitate de pârâți, fie societățile de asigurări (Omniasing V. SA, ., Astra SA), fie F. de Protecția a Victimelor Străzii (ca în litigiul pendinte).
Nu s-au administrat noi probe în apel.
Analizând apelurile formulate, în raport de criticile formulate și probatoriul administrat în cauză, Curtea constată să ele nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce urmează:
1. Apelul reclamanților cu privire la neacordarea daunelor materiale privind cheltuielile de înmormântare și ritualurile religioase ce au urmat, Curtea constată că la fond nu s-au dovedit în mod cert aceste cheltuieli, astfel cum impun prevederile din art.49 din Ordinul CSA nr.5/2010 cu probe concludente („documente justificative”) aspect constatat în mod temeinic și legal de către instanța de fond și necontestat ca atare, în criticile formulate împotriva sentinței, iar în apel s-a constatat că nu s-au administrat probe care să justifice potrivit legii, cheltuielile solicitate cu titlu de daune materiale.
Iar cu privire la neacoradarea pensiei de întreținere, pentru cei doi minori, în cauză nu s-a dovedit că tatăl decedat a realizat venituri, nici în faza apelului, iar în lipsa „dovezilor justificative”, instanța nu are căderea de la lege (respectiv Ordinul CSA 5/2010, ca și cel ulterior, Ordinul CSA nr.14/2011) de a acorda despăgubiri, în lipsa documentelor justificative privind realizarea de către decedat, anterior accidentului, a unor venituri certe.
Este de observat că despăgubirile acordate în raport de cazul neasiguraților nu sunt identice cu cele ale asiguraților având contracte în acest sens de răspundere civilă auto cu societățile de asigurare, în sensul că prin Ordinele CSA emise, despăgubirile sunt cenzurate prin reglementare expresă, astfel că relevanță prezintă în speță, jurisprudența cu privire la neasigurați, în contradictoriu cu F. de Protecție a Victimelor Străzii, invocată și exemplificată cu deciziile depuse la dosar, și mai puțin cu jurisprudența referitoare la cazul asiguraților de răspundere civilă auto.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, se constată că instanța de fond, dimpotrivă, contrar susținerilor apelanților – reclamanți, a analizat și a apreciat pentru fiecare reclamant în parte, cuantumul daunelor morale, în mod echitabil și rezonabil, care să antameze traumele de ordin psiho-afectiv suferite, cauzate de decesul rudelor dragi în accidentul auto neasigurat în care s-au aflat (produs la data de 22.08.2010) tocmai având în vedere jurisprudența internă în cazul neasiguraților, dar în general și jurisprudența C.E.D.O. în materie.
2. Referitor la apelul formulat de pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii, Curtea constată că el nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Principala critică din apel îl constituie cuantumul daunelor acordate de prima instanță, în sensul că s-ar fi valorizat excesiv, raportat la criteriile ce trebuia să fie avute în vedere – create pe cale jurisprudențială internă și C.E.D.O., respectiv astfel cum au fost structurate prin Ordinele emise în acest sens de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Or, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție, tocmai potrivit jurisprudenței și a criteriilor invocate.
În cauză este certă fapta ilicită – fiind prezumată – în lipsă de probe contrare – vinovăția în producerea accidentului a conducătorului auto decedat și care nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto, incidente fiind prevederile art.61 alin.3 din Legea nr.136/1995 privind antrenarea răspunderii pârâtului.
Este certă și urmarea ireversibilă a faptei, cea privind decesul ca urmare a accidentului auto a trei persoane: M. D. G., M. A. și T. C. V., care în mod obișnuit a condus la cheltuieli de înmormântare, parastase, etc. după datinile în astfel de situații, dar și un prejudiciu moral determinat de durerea pe care a lăsat-o decesul celor trei, rudelor apropiate: mamă, bunică, soție, frați și copii, având între ei legături personale strânse, iar nu indiferente ori inexistente.
Dacă privitor la cererea de daune materiale, probele administrate nu au fost edificatoare astfel încât să conducă la dovedirea certă a cuantumului lor, spre a fi acordate de către instanță, în privința prejudiciului moral, instanța de fond a apreciat prejudiciul moral al fiecărui reclamant în raport de afectarea certă față de relația firească în care, reclamanții se aflau cu fiecare dintre cei trei defuncți, apreciind – în echitate – că sumele acordate pot contribui la o atenuare a suferinței traumelor create de pierderea persoanelor dragi, întru-un accident dramatic, care în mod indubitabil a lăsat urme afecto-psihice semnificative și pentru multă vreme asupra reclamanților (în special pentru fiii defunctului M. A., minori și lipsiți astfel și de sprijin, nu doar material, dar și moral, în viitor, din partea tatălui).
Contrar susținerilor apelantului pârât, sumele acordate de către instanță, puse în sarcina pârâtului, nu sunt în măsură să constituie o apreciere efectivă a prejudiciului moral creat, dar sunt în măsură să aducă o atenuare parțială a suferințelor pricinuite prin accidentul auto și decesul celor trei persoane, rudelor apropiate, cu care defuncții aveau legături personale, de familie.
În nici un caz, cuantumul acestora nu conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, respectiv la îndreptarea unei stări materiale a reclamanților având o situație socială aflată în dificultate, iar reclamanta C. E. în calitate de bunică a decedatului T. C. V. este beneficiara în același sens al legii, de o reparație morală pentru durerea încercată de aceasta, în calitate de membru al familiei lărgite, pentru nepotul pierdut în accident, astfel cum această noțiune este înțeleasă în legislația specială privind familia, internă și europeană.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.296 Cod procedură civilă, apelurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-reclamanți, M. D., M. I. M., M. S. M., M. A. M., T. C. G., C. E., P. V. toți cu domiciliul ales la SCP „JGV & Asociații” cu sediul în G., ..141, ., . precum și de apelanta-pârâtă F. PENTRU PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII cu sediul în București, ..40-40bis, sector 2 și cu sediul ales la SCA D. F. și Asociații în București ., ., ., sector 4 împotriva sentinței civile nr.189/12.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.C.S.
Ex.11/28.11.2014.
T.B.Secția a III-a Civilă – S.M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1569/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 465/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
