Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1880/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1880/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 1880/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1880
Ședința publică de la 11.12.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 358 din 05.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/4/2005, formulată de revizuientul H. M. D. G., în contradictoriu cu intimații B. C., B. L. P., D. M. C., D. E., D. N., E. D. G., E. A. S., R. R., R. M., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul D. M. C. personal și asistat de avocatul C. L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 34 din dosar, consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul G., conform delegației atașate la fila 29 din dosar, lipsind revizuientul H. M. D. G. și intimații D. E., D. N., B. C., B. L. P., E. D. G., E. A. S., R. R., R. M. și C. G. al Municipiului București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.12.2014, a unei cereri formulate de către doamna avocat B. A. M., în calitate de apărător ales al revizuientului H. M. D. G., prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanții părților prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor cererii de revizuire.
Avocatul intimatului D. M. C. solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate în recurs se poate cere dacă aceasta evocă fondul.
În speță, hotărârea care a intrat în puterea lucrului judecat este reprezentată de decizia Tribunalului București care, pronunțându-se pe fond, a admis apelul și a respins acțiunea în ceea ce îl privește pe intimatul D. M. C..
Ca atare, hotărârea a cărei revizuire se solicită, din punctul său de vedere, nu a evocat fondul; evocarea fondului ar fi implicat, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăți decât cea aleasă până la acel moment.
Solicită a se avea în vedere faptul că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită a constatat că instanța de apel a făcut o corectă și legală analiză a contractului de vânzare cumpărare nr. 22/1973 pentru apartamentul nr. 7 în litigiu. Instanța de recurs a menținut decizia dată în apel, motivarea acesteia și implicit situația de fapt reținută de tribunal, astfel încât, în opinia sa, revizuirea îndreptată împotriva hotărârii pronunțate în recurs este inadmisibilă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului pârât M. București prin Primarul G., de asemenea, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât, apreciază că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 07.04.2014, pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, petentul H. M. D. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. C., B. L. P., D. M. C., D. E., D. N., E. D. G., E. A. S., R. R., R. M., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, revizuirea deciziei civile nr.358/5.03.2014, pronunțată de către aceeași instanță, cu consecința schimbării în parte a deciziei sus-menționate.
În motivare, revizuientul a arătat că prin cererea de recurs a criticat soluția instanței de apel (dec. civ. 602 A/ 05.06,2012 pronunțata de Tribunalul București Secția a V-a Civila) invocând incidența dispoz.art.304 pct.9 C.pr.civ. în ceea ce privește admiterea apelurilor formulate de către intimații D. M. C. și M. București prin Primarul G..
S-a susținut că, așa cum a precizat și în motivele lor de recurs, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 4/1973, reținând că vânzarea apartamentului nr. 7 situat în București, ..4, sector 4, către autorii intimatului D. M. C. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
Aceste rețineri, s-a arătat, sunt complet nefundamentate, întrucât ele trebuiau analizate prin prisma legislației incidente în materie (art. 480-481 C.civ., HCM nr. 1017/08.08.1973, art. 948, art. 966-968 C.civ, Protocolul nr. l al Convenției CEDO, art.44, art. 46 din Constituția României, Legea nr.10/2001), a Practicii CEDO, a deciziei civile nr.33/2008 a ÎCCJ, dar și în raport de sentința civilă nr._/15.12.1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în cauzacivilă – dosar nr. 9887/1997 care se impune prin efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce privește: - constatarea inaplicabilității autoarei sale, H. A., a Decretului nr.92/1950 și a tuturor normelor subsecvente și accesorii pentru cauza de nerespectare a dispozițiilor cuprinse în Decret, pentru neconstituționalitate în raport cu Constituția României de la 1948; - abrogarea Decretului nr.92/1950, 218/1960, și 712/1966 și dispariția relațiilor de proprietate socialista și pentru nerespectarea dispozițiilor art. I și II din Decretul nr. 92/1950; - constatarea inexistenței dreptului de proprietate a statului și prin consecință a dreptului de proprietate ori a altor drepturi ale celorlalți pârâți; - restituirea imobilului situat în .. 4 (fost 6, fost .) ., 9, 10, 11, 12 și 13 și terenul aferent în posesia revizuientului.
În condițiile în care revizuientul a dovedit faptul că procesul în revendicarea imobilului (inițiat în anul 1994) a fost introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 și nu la Judecătoria Sectorului 2, așa cum în mod tendențios s-a afirmat, instanța trebuia să rețină spre analiză lipsa de diligență a tuturor părților pârâte din prezenta, inclusiv a intimatului D. M. C..
În opinia revizuientului, decizia civilă nr. 358/05.03.2014 se impune a fi revizuită, întrucât Curtea nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de nelegalitate invocate în cererea de recurs, respectiv nu a reținut că sentința civilă_/15.12.1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în dosarul nr.9887/1997 se impune prin efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, motiv pentru care soluția asupra recursului nu ar fi fost de respingere ca nefondat, ci de admitere.
În raport cu acest motiv de revizuire, urmează a avea în vedere incidența dispozițiilor Deciziei civile nr.33/2008 a ÎCCJ raportat Ia Legea nr.10/2001.
Art. 45 și urm. din Legea nr. 10/2001 nu cuprind dispoziții speciale privitoare la situația imobilelor vândute chiriașilor în baza altor norme legale decât Legea nr. 112/1995.
Ba, mai mult, dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de către ÎCCJ, arată că se impune să fie cercetată succesiv mai întâi valabilitatea titlului vânzătorului (revizuientul având o hotărâre irevocabilă prin care se constată nevalabilitatea titlului statului) și, abia apoi buna-credință a ambelor părți din actul juridic de înstrăinare.
În concluzie, în opinia revizuientului, instanța de recurs nu a făcut o astfel de analiză, nepronunțându-se asupra acestor aspecte invocate în cererea sa, soluția de respingerea ca nefondat a recursului său bazându-se pe teza potrivit cu care buna-credință a autorilor intimatului D. M. C. (soții H.) nu mai poate fi răsturnată pentru simplul motiv că la momentul înstrăinării apartamentului 7 în baza Legii nr. 4/1973, aceștia au avut convingerea fermă că Statul era proprietarul imobilului.
F. de toate acestea, revizuientul a solicitat a se constata îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii în revizuire a deciziei civile nr.358/05.03._ pronunțată în dosarul nr._/4/2005.
Curtea, analizând cererea de revizuire, prin raportare la art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă, constată următoarele:
În ceea ce privește susținerile intimatului D. M. C., în sensul că prezenta cerere de revizuire nu poate fi primită având în vedere că hotărârea atacată nu evocă fondul, Curtea urmează a avea în vedere dispozițiile art.322 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, potrivit cu care sunt susceptibile de revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Potrivit acestui text de drept, Curtea deduce că principala condiție de admisibilitate a unei cereri de revizuire este aceea ca cererea de revizuire să fie formulată împotriva unei hotărâri judecătorești susceptibile de revizuire, astfel încât numai după îndeplinirea acestei condiții vor putea fi examinate motivele de revizuire, în sensul încadrării lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.322 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Din verificarea cuprinsului cererii cu care a fost sesizată, Curtea constată că în cauză, obiect al căii de atac extraordinare a revizuirii îl constituie decizia civilă nr. 358/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, aceasta fiind o decizie pronunțată în calea de atac a recursului.
În ceea ce privește teza ce se impune a fi îndeplinită de către hotărârea ce se cere a fi revizuită de a evoca fondul, față de considerațiile expuse în această materie în doctrina de specialitate și practica judiciară, Curtea reține că, în căile de atac, evocarea fondului presupune pronunțarea asupra raporturilor juridice deduse judecații, situație care prin ipoteză presupune pronunțarea unei soluții de admitere a recursului, de casare sau modificare a deciziei instanței de apel și de admitere a apelului.
Prin urmare, hotărârile prin care se respinge calea de atac a recursului, păstrându-se situația de fapt, sau hotărârile prin care se anulează recursul sau se constată nul, nu sunt susceptibile de revizuire.
Or, în speța de față, prin decizia a cărei revizuire se solicită, recursurile asupra cărora s-a pronunțat instanța de recurs au fost respinse ca nefondate.
Astfel, în calea de atac a recursului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de control judiciar a menținut situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, aplicând dispozițiile de drept care au fost avute în vedere și de instanța anterioară, însă dând o interpretare corectă a acestora în raport de situația de fapt reținută de instanța devolutivă a apelului.
Curtea nu poate valida vreo susținere a revizuientului în sensul că această decizie pronunțată în recurs ar evoca fondul, în contra aspectelor de ordin doctrinar și chiar de practică judiciară, care au stabilit în sensul că evocarea fondului implică stabilirea unei alte stări de fapt, decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până în acel moment. S-a conchis atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudență că o astfel de situație, respectiv de evocare a fondului, nu se întâlnește în cazul în care instanța a respins recursul sau l-a constatat nul, menținându-se situația de fapt stabilită de instanța devolutivă, fie judecătorie, fie tribunal.
Curtea constată că evocarea fondului este o condiție suficientă pentru a conchide în sensul că cererea de revizuire este admisibilă și impune instanței pe rolul căreia se află această cerere obligația de a trece la analiza motivelor prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă sub care s-a cerut a fi analizată.
Cum în cauza de față prin decizia a cărei revizuire se solicită nu a fost evocat fondul, Curtea urmează să constate că nu sunt îndeplinite cerințele vizate de textul de lege și anume art. 322 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, astfel încât prezenta cerere de revizuire urmează a fi privită ca inadmisibilă.
Totodată, Curtea urmează a analiza cererea de revizuire și din perspectiva motivului invocat de revizuient, întemeiat pe art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Potrivit acestui temei de drept, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Aceasta dispoziție legală vizează deosebirea dintre obiectul cererii cu care a fost sesizată prima instanță și soluția care s-a pronunțat. Textul vizează trei ipoteze de lucru, respectiv: 1.s-a pronunțat asupra unui aspect deși nu s-a cerut (extra petita); 2. nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita); 3. s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Potrivit doctrinei de specialitate și practicii judiciare în sensul acestui text, prin „lucru cerut" se înțeleg numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv.
Astfel, Curtea are în vedere faptul că în fața primei instanțe se fixează cadrul procesual, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi decât cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 teza 1 din Codul de procedură civilă. De asemenea, potrivit art. 316 din Codul de procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, astfel că și prin raportare la acest text de drept, cadrul procesual rămâne cel fixat în fața instanței de fond.
Potrivit doctrinei judiciare și practicii juridice în materie, cererea este nouă dacă este distinctă de cele care s-au formulat în primă instanță, tinzând la o „condamnare” care nu a fost solicitată până în această etapă. Aceste cereri noi diferă de cererea originară prin obiectul lor, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauză și prin finalitatea lor.
Acest raționament este pe deplin aplicabil și în soluționarea recursului, în raport de prevederile art. 316 din Codul de procedură civilă.
Or, în pricina de față, revizuientul a susținut incidența acestui motiv de revizuire, făcând trimitere la faptul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr.4/1973, că reținerile acestei instanțe sunt nefundamentate, întrucât ele trebuiau analizate din perspectiva legislației incidente în materie, dar și în raport de o altă sentință civilă care în opinia revizuientului se impunea prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. Revizuientul a mai arătat că revizuirea se impune a fi admisă întrucât instanța de recurs prin decizia a cărei anulare se cere nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de nelegalitate invocate în cererea de recurs.
Or, raportat la considerațiile de ordin teoretic sus-amintite, Curtea constată că în cauză nu poate fi apreciat ca fiind incident motivul de revizuire art. 322 pct. 2 teza II Cod procedură civilă pe care revizuientul își întemeiază cererea, câtă vreme aceste susțineri nu se circumscriu depășirii cadrului procesual fixat de instanța de fond și asupra căruia au avut a se pronunța instanța de fond devolutivă și de control judiciar.
În opinia prezentei Curții, revizuientul este nemulțumit de soluția instanței de apel și de recurs, or, pe calea revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, nu pot fi primite critici în legătură cu modul de soluționare a cererii de apel și nici nu pot fi invocate critici în legătură cu modul de analiză a susținerilor din recurs, respectiv dacă acestea au fost analizate în totalitate sau nu. Cererea de revizuire nu poate fi un mod mascat de repunere în discuție a problematicii de drept ce a format obiectul cererii de chemare în judecată, această cale de atac extraordinară fiind deschisă doar pentru situații anume prevăzute de lege.
În acest sens, Curtea are în vedere Hotărârea din 4 iunie 2013 pronunțată în Cauza G. și alții împotriva României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului publicată în Monitorul Oficial nr. 595 din 24 septembrie 2013, potrivit cu care: „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe astfel cum este garantat la art. 6 & 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că în cazurile în care instanțele s-au pronunțat în ultimă instanță soluția nu ar mai trebui rediscutată (a se vedea Brumărescu, citat anterior, pct. 61). 14. Principiul securității raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid, pct. 62), și anume principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază faptul că niciuna dintre părți nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri rămase definitive doar pentru a obține o reaudiere și o nouă pronunțare într-o cauză. Atribuțiile de control ale instanțelor superioare ar trebui exercitate pentru a repara erorile judiciare și pe cele procedurale, și nu pentru a reexamina cauza. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs mascat, iar simpla posibilitate de existență a două păreri cu privire la cauză nu constituie un motiv de reexaminare. Îndepărtarea de la acest principiu se justifică numai când aceasta este impusă de circumstanțe semnificative și obligatorii (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX)”.
Așa fiind, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, Curtea, în raport de art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul H. M. D. G., împotriva deciziei civile nr.358/5.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/4/2005, în contradictoriu cu intimații B. C., B. L. P., D. M. C., D. E., D. N., E. D. G., E. A. S., R. R., R. M., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/05.01.2015
--------------------------------------------------
C.A.B.-Secția a III-a – I.A.H.-P.
- A.D.T.
- E.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 136/2014. Curtea de Apel... | Partide politice. Decizia nr. 444/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
