Anulare act. Decizia nr. 2337/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2337/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 2337/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2337R

Ședința publică de la data de 14.12.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. L.-M.

JUDECĂTOR - M. A. – M.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de B. A. împotriva deciziei civile nr. 1640R/02.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. G. și B. Ș..

Dosarul se află la primul termen în contestație în anulare și a fost strigat la ora 11.30, stabilită de instanță.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea B. A. personal și asistată de avocat P. I. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, intimatul B. G. personal și asistat de avocat B. I., intimatul B. Ș. – reprezentat de același avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, contestatoarea nu s-a conformat dispoziției instanței prin rezoluție, în sensul că nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbrul judiciar de 0,5 lei și că a fost atașat dosarul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă în care s-a pronunțat decizia contestată prin prezenta cerere, cu dosarele anexate, respectiv:_ al Tribunalului București – Secția a III-a civilă – 49 file;_ al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă- 28 file;_ al Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă – 48 file;_ al Tribunalului București – Secția a V-a civilă – 57 file;_ (5659/2005) al Judecătoriei Sectorului 6- 81 file;_ al Judecătoriei Sectorului 6 – 128 file.

S-a mai învederat că la data de 27.11.2012, s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimatul B. G., 2(două) exemplare fiind comunicate părților adverse, conform dovezilor de la dosar.

Curtea informează părțile că dosarul va fi soluționat în complet compus din: Președinte – doamna judecător C. M. S. și doamnele judecători I. L.-M. și M. A. – M., urmare admiterii cererii de abținere formulată de doamna judecător Z. D..

Reprezentanta contestatoarei depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța în original nr._/14.12.2012, privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbrul judiciar de 0,50 lei.

Curtea ia act că s-a timbrat contestația în anulare conform rezoluției.

La interpelarea instanței, reprezentantul intimaților a învederat instanței că are împuternicire avocațială, fiind depusă în dosarul de partaj.

Curtea procedând la verificarea actelor dosarului, constată că împuternicirea avocațială a domnului avocat care a răspuns pentru intimații din prezenta cauză se află depusă în dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a III-a civilă, la fila 26.

Reprezentantul intimaților a învederat instanței că prin întâmpinarea formulată respectiv la pct.1, s-a strecurat o eroare, în sensul că a arătat că, contestația în anulare împotriva hotărârilor irevocabile este inadmisibilă, în realitate a arătat că prezenta contestație în anulare privește decizia din recurs, iar în penultimul aliniat a arătat că efectul urgentării închiderii procesului ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Bolentin V. și nu pe rolul Judecătoriei Cornetu.

Curtea ia act de aceste îndreptări.

Reprezentanții părților având cuvântul pe rând au arătat că nu au de formulat cereri prealabile judecății.

Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat în afara celor depuse la dosar, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată prin întâmpinare și pe fondul acestei contestații.

Reprezentanta contestatoarei B. A. solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației în anulare formulată de intimați, cu motivarea că decizia din recurs fiind irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare.

Pe fond, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, cu motivarea că dintr-o eroare materială instanța de recurs a considerat că încheierea de menținere a suspendării din 10.06.2011 a Tribunalului București Secția a III-a civilă este atacabilă cu recurs.

Intimatul B. G. a exercitat o cale de atac neprevăzută de codul de procedură civilă deoarece în cazul de față nu a existat vreo cerere de repunere pe rol a cauzei pentru a putea fi atacată cu recurs.

Partea interesată trebuia să ceată mai întâi repunerea cauzei pe rol și numai dacă se respingea cererea ar fi putut să declare recurs.

În speță, intimatul nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheiere s-a menținut măsura suspendării, fiind pronunțată ca urmare a unei măsuri administrative de verificare a stadiului dosarului, luată din oficiu de către instanță și s-a desfășurat într-o procedură necontencioasă.

De asemenea, arată că instanța de recurs nu a fost legal investită și compusă conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, omițându-se etapa înregistrării celei de-a doua cerere de recurs.

Chiar în cazul în care în mod corect instanța a apreciat că încheierea este atacabilă cu recurs, aceasta nu era competentă, nefiind legal investită și compusă.

Instanța avea obligația de a primi cererea de recurs și conform art. 93 alin.2 și urm. din regulament să o trimisă departamentului registratură, iar ulterior să fie repartizată în mod aleatoriu unui complet de judecată.

De asemenea, consideră că instanța de recurs și-a depășit atribuțiile, asumându-și rolul de registrator și a decis înregistrarea recursului declarat împotriva cele de-a doua încheieri în cadrul dosarului de recurs declarat împotriva încheierii din 05.02.2010 a Tribunalului București.

Reprezentantul intimaților B. G. și B. Ș. solicită admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare în raport de dispozițiile art. 255 C.pr.civ. raportat la art. 317 C.pr.civ. deoarece în cauză, instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Cu privire la motivul referitor la compunere și competență, consideră că instanța în mod legal a fost investită și competentă să judece recursul în condițiile art. 5 și urm. C.pr.civ.

Pe fond, solicită respingerea contestației în anulare, cu motivarea că motivele astfel cum au fost invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 317-318 C.pr.civ.; fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta contestatoarei de asemenea a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ B. A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1640R/02.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. G. și B. Ș..

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a învederat următoarele:

1. Art. 318 alin. 1 C.pr.civ. – Dintr-o eroare materială instanța de recurs a considerat că încheierea de menținere a suspendării din data de 10.06.2011 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă este atacabilă cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 2441 alin. 1 C.pr.civ. asupra suspendării procesului instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, iar la alin. 2 se prevede că recursul se poate declara atât timp cât durează suspendarea procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Rezultă că intimatul B. G. a exercitat o cale de atac neprevăzută de Codul de procedură civilă, deoarece în cazul de față nu a existat o cerere de repunere pe rol a cauzei, pentru a putea fi atacată cu recurs.

Probabil că instanța de recurs, dintr-o eroare materială nu a observat că la dosar nu a existat o cerere de repunere pe rol a cauzei care a fost respinsă și care ar fi putut fi atacată cu recurs, deoarece în caz contrar este impardonabilă greșeala instanței prin care adaugă la lege și stabilește că acea încheiere poate fi atacată cu recurs.

Contestatoarea a mai arătat că încheierea prin care s-a menținut măsura suspendării din data de 10.06.2011 a fost pronunțată ca urmare a unei măsuri administrative de verificare a stadiului dosarului, luată din oficiu de instanță, în vederea suspendării cauzei de suspendare, și s-a desfășurat într-o procedură necontencioasă, astfel că erau aplicabile dispozițiile art. 331-339 C.pr.civ. privind procedurile necontencioase.

Contestatoarea a mai arătat că erorile materiale la care se referă art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ. sunt greșeli de fapt, categorie în care se încadrează și neobservarea de către instanță a existenței sau inexistenței unui act de procedură cu privire la care nu a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată, în speță inexistența unei cereri de repunere pe rol a cărei respingere ar fi putut fi atacată cu recurs.

Mai mult, arată contestatoarea, instanța de recurs nu și-a dat seama că încalcă puterea lucrului judecat de care se bucura încheierea de suspendare prin respingerea recursului declarat împotriva sa. Prevalându-se de o interpretare singulară și profund greșită a caracterului supletiv al art. 244 pct. 1 C.pr.civ., Curtea nu face altceva decât să reanalizeze temeiurile care au condus Tribunalul la suspendarea judecății.

2. Art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 alin. 1 C.pr.civ. – Instanța de recurs nu a fost legal investită și compusă conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, omițându-se etapa înregistrării celei de-a doua cereri de recurs.

Chiar și în cazul în care în mod corect instanța a apreciat că încheierea este atacabilă cu recurs, contestatoarea arată că instanța de recurs nu era competentă, nefiind legal investită și competentă, încălcându-se Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, fiind incidente atât dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 cât și ale art. 318 alin. 1 C.pr.civ.

Astfel, arată contestatoarea, termenul „atât” din art. 2441 C.pr.civ. trebuie interpretat în sensul că ambele categorii de încheieri pot fi atacate cu recurs cât timp durează suspendarea, însă nu în sensul că recursul se poate exercita împotriva celor două încheieri deodată, ci în mod separat.

Deși inițial recurentul B. G. a declarat recurs numai împotriva încheierii din data de 05.02.2010, la primul termen de judecată printr-o cerere ala numită „modificatoare” acesta declară recurs și împotriva încheierii din data de 10.06.2011, Curtea săvârșind o nouă eroare nesesizând că practic recurentul formulase două recursuri.

Contestatoarea a mai arătat că instanța avea obligația de a primi cererea de recurs și conform art. 93 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor să o trimită departamentului Registratură, pentru a fi repartizată în mod aleatoriu.

Contestatoarea a arătat că instanța de recurs și-a depășit atribuțiile, asumându-și rolul de registrator și a decis înregistrarea recursului împotriva celei de-a doua încheieri din data de 05.02.2010 a Tribunalului București, rezultând astfel că acest complet de judecată nu a fost competent, nefiind legal investit și compus conform Regulamentului de ordine interioară.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2, art. 318 alin. 1 C.pr.civ.

Intimatul B. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, în susținerea căreia a arătat că pot forma obiect al contestației în anulare numai hotărârile irevocabile conform art. 317 alin. 1 C.pr.civ.; pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Istoricul dosarului nr._ :

Prin încheierea din data de 05.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în baza art. 244 pct. 1 C.pr.civ., a suspendat judecata apelului declarat de apelanta pârâtă B. A. împotriva sentinței civile nr. 4368/28.05.2009 și a încheierii de ședință din data de 06.11.2008 pronunțate de Judecătoria sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimatul pârât B. Ș. până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. V..

Prin încheierea din data de 10.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a menținut măsura suspendării dispusa în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. la 05.02.2010.

Prin decizia civilă nr. 1640/02.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de apel București – secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant B. G. împotriva încheierii de suspendare din data de 05.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. A. și B. Ș.; a admis recursul declarat împotriva încheierii din data de 10.06.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă; a modificat încheierea din 10.06.2011 și a dispus repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății apelului de către Tribunalul București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel București – Secția a IV-a civilă a reținut că împotriva acestor doua incheieri s-au formulat recursuri de catre recurentul-reclamant B. G..

In ce priveste recursul declarat impotriva încheierii de suspendare din data de 05.02.2010, Curtea a constatat că este inadmisibil, întrucât împotriva acestei încheieri s-a mai formulat recurs de catre aceeasi parte, iar prin decizia civila nr. 451/ 07.04.2010 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a 3-a civila a fost respins acest recurs ca nefondat.

In aceste conditii, principiul unicitatii caii de atac care guverneaza procedura civila impiedica formularea unui nou recurs impotriva aceleiasi incheieri.

Curtea a respins insa exceptia inadmisibilitatii recursului declarat împotriva încheierii din data de 10.06.2011, arătând că, legat de aceasta incheiere nu se verifica aceeasi situatie, anume impotriva acestei incheieri nu s-a mai solutionat anterior un alt recurs. In plus, Curtea a apreciat ca recurentul are deschisa calea recursului si impotriva acestei incheieri prin care s-a mentinut masura suspendarii judecatii dispusa anterior, tot in conditiile art. 244 indice 1 C.pr.civ..

Astfel, Curtea a apreciat ca masura mentinerii suspendarii dispusa in conditiile art. 244 pct. 1 C.pr.civ. echivaleaza juridic unei incheieri de suspendare din acest punct de vedere al cailor de atac carora le este supusa. Ratiunea legiuitorului la momentul reglementarii art. 2441 C.pr.civ. a fost aceea de a supune controlului judiciar masura unei instante de a temporiza judecata. Aceeasi ratiune se regaseste atat in cazul incheierii prin care pentru prima oara s-a dispus suspendarea executarii, cat si impotriva eventualelor incheieri ulterioare prin care se mentine aceeasi masura.

Pe fondul recursului impotriva incheierii din 10.06.2011, Curtea a avut in vedere respectarea principiului celeritatii si a procesului echitabil.

Analizând contestația în anulare formulată, în raport de dispozițiile legale invocate de către contestatori, respectiv art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de către intimați prin întâmpinare, motivată de faptul că hotărârea atacată prin contestația în anulare de față nu este irevocabilă, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

O condiție comună pentru contestația în anulare de drept comun reglementată de art. 317 C.pr.civ., cât și pentru contestația în anulare specială reglementată de art. 318 C.pr.civ., este ca hotărârea atacată să fie irevocabilă.

Această condiție este îndeplinită în cauza de față, având în vedere faptul că decizia civilă nr. 1640R/02.10.2012 a Curții de apel București – Secția a IV-a civilă este o hotărâre irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. 2 C.pr.civ., fiind pronunțată în recurs.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, ca nefondată.

Pe fondul contestației în anulare, Curtea reține că se invocă două motive de contestație în anulare – când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.

1. În ceea ce privește motivul contestației în anulare constând în aceea că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale.

În susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea arată că eroarea materială a instanței de recurs constă în aceea că nu a observat că la dosar nu a existat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care să fi fost respinsă de tribunal, și care să fi putut fi atacată cu recurs.

Curtea învederează că noțiunea de „greșeală materială” reprezintă acea eroare materială evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea în mod greșit ca tardiv a unui recurs, sau ca netimbrat deși la dosar se afla dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, sau anularea lui pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, deși la dosar se afla procura respectivă, și altele asemănătoare.

Conform dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ., greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură, cu condiția ca asupra acelui act de procedură instanța de recurs să nu fi făcut nicio judecată, să nu-i fi cunoscut existența.

Or, în cauza de față, din examinarea practicalei din data de 02.10.2012 reiese că intimata-pârâtă B. A. (contestatoarea din prezentul dosar) a invocat drept motiv de inadmisibilitate al recursului declarat împotriva încheierii din data de 10.06.2011, faptul că acea încheiere a fost pronunțată ca urmare a unei măsuri administrative de verificare din oficiu dacă mai subzistă cauza suspendării, deci intimata-pârâtă a adus la cunoștința instanței de recurs faptul că încheierea din data de 10.06.2011 nu este pronunțată în baza unei cereri de repunere a cauzei pe rol formulată de vreuna din părțile litigiului, ci ca urmare a verificării din oficiu a subzistenței cauzei de suspendare dispusă prin încheierea din data de 05.02.2010. De asemenea, din considerentele deciziei atacate, se constată că instanța de recurs a răspuns acestor apărări formulate de intimata-pârâtă, arătând că măsura dispusă de instanța de apel la data de 10.06.2011 echivalează, din punctul de vedere al căilor de atac, cu o încheiere de menținere a suspendării dispusă ca urmare a unei cereri de repunere pe rol formulată de vreuna din părțile litigiului, deoarece rațiunea dispozițiilor art. 2441 C.pr.civ. a fost aceea de a supune controlului judiciar măsura instanței de a temporiza judecata.

Prin urmare, din examinarea deciziei civile nr. 1640R/02.10.2012 Curtea constată că instanța de recurs a cunoscut faptul că la baza încheierii din data de 10.06.2011 nu stă o cerere de repunere a cauzei pe rol formulată de vreuna din părți, ci este pronunțată în urma verificărilor din oficiu a subzistenței cauzei de suspendare și s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de intimată cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat împotriva acelei încheieri, situație în care nu poate fi primit motivul de contestație constând în aceea că dezlegarea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece în caz contrar s-ar transforma într-o instanță de control judiciar a instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceleași considerente, nu pot fi primite nici celelalte critici formulate la pct. 1 al contestației în anulare, prin care contestatoarea susține că încheierea din data de 10.06.2011 nu era susceptibilă de a fi atacată cu recurs, că nu a fost comunicată părților, că era supusă regulilor prevăzute pentru procedura necontencioasă, că s-a încălcat puterea de lucru judecat a încheierii de suspendare din data de 05.02.2010 și echitatea partajului; având în vedere că la pronunțarea recursului împotriva încheierii din data de 10.06.2011 instanța de recurs a avut în vedere lipsa actului de procedură al cererii de repunere pe rol, a făcut o judecată pe acest aspect procedural, astfel încât criticile formulate de contestatoare ar deschide calea unui recurs la recurs.

2. În ceea ce privește motivul contestației în anulare constând în aceea că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.

În susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea arată că instanța de recurs nu a fost legal investită cu soluționarea recursului împotriva încheierii din data de 10.06.2011 și nu a fost legal compusă, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, să judece acest recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., motivul contestației în anulare constând în aceea că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență privește încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești (când competența se raportează la organele din sistemul judiciar sau la alte organe de jurisdicție ori cu activitate de jurisdicție), a competenței materiale (care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe judecătorești, astfel că o pricină este de competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei, tribunalului, curții de apel sau instanței supreme) și a competenței teritoriale exclusive (atunci când pricina este de competența de soluționare a unei anumite instanțe din punct de vedere teritorial).

Normele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești invocate de către contestatoare, respectiv art. 93 și art. 111 alin. 1 din Hot. CSM nr. 37/2005 nu sunt norme de drept procesual civil și nu fac parte din categoria normelor de competență, deoarece nu au ca obiect delimitarea atribuțiilor instanțelor judecătorești de atribuțiile recunoscute altor organe de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională (precum în cazul competenței generale); sau de repartizare a pricinilor între instanțe de grad diferit (precum în cazul competenței materiale) sau între instanțe de același grad (ca în cazul competenței teritoriale).

Pentru aceste motive, Curtea constată că motivul constând în aceea că instanța de recurs nu a fost legal investită la pronunțarea deciziei civile nr. 164R/02.10.2012 prin raportare la dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nu se încadrează în cazul de contestației în anulare privind încălcarea normelor de competență absolută.

De asemenea, Curtea constată că nici motivul constând în aceea că instanța de recurs nu a fost legal compusă nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., deoarece normele care reglementează compunerea sau constituirea completelor de judecată sunt norme de organizare judiciară, iar nu norme de competență.

Nici celelalte motive susținute de contestatoare, potrivit cărora instanța de recurs și-a depășit atribuțiile în sensul că și-a asumat rolul de registrator, că a primit cererea de recurs în ședință publică în loc să-l trimită la Registratură, nu se încadrează în motivele de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ., Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de B. A. împotriva deciziei civile nr. 1640R/02.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. G. și B. Ș..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14.12.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. S. I. L. M. M. A. M.

GREFIER

D. L.

Red.dact.jud.MSC

2 ex/14.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 2337/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI