Anulare act. Decizia nr. 56/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 56/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 56/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.56 A

Ședința publică de la 01.02.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - DOINIȚA M.

JUDECĂTOR - M. C.

GREFIER - N. C. I.

*********

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanții-reclamanți S. I., S. M., C. C., împotriva sentinței civile nr.198 din data de 13.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

P. are ca obiect – anulare act, contestație în temeiul Legii nr.165/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că motivele apelului au fost comunicate intimatei-pârâte; intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat întâmpinare, depusă la data de 30.10.2015 și comunicată apelanților-reclamanți.

La data de 28.01.2016 intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus 1ex. Note de ședință, având anexate, în copie, înscrisuri reprezentând practică judiciară.

Apelanții – reclamanți S. I., S. M., C. C. au formulat Concluzii scrise, transmise instanței prin fax și poștă electronică azi 01.02.2016.

Curtea reține cauza în pronunțare, având în vedere că intimata-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat aplicarea dispozițiilor art.223 din Noul Cod de procedură civilă privind judecata în lipsă.

CURTEA,

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 05.08.2014, contestatorii S. I., Cojocare C. J. și S. M. au formulat contestație în contradictoriu cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor arătând că decizia de compensare nr. 67/03.10.2013 este emisă nelegal.

Prin sentința civilă nr.198 din 13.02.2014, Tribunalul a respins ca nefondată contestația formulată arătând că, din interpretarea dispozițiilor art.41 din Legea nr.165/2013, se reține că solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la emiterea titlului de despăgubire nu poate fi primită nefiind finalizată faza administrativă a dosarului. Instanța a mai menționat că reclamanții nu au contestat modul în care s-a stabilit valoarea punctelor prin decizia emisă de pârâtă; că aceștia nu sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești care să stabilească, în concret, suma de bani care li se cuvine cu titlu de despăgubire iar dosarul administrativ nu a fost aprobat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 65/2013, urmând deci, aprobarea într-o ședință a comisiei și efectuarea unui raport de evaluare a bunului.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, reclamanții au susținut că lipsa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire se datorează culpei pârâtei care nu a înțeles să execute o hotărâre judecătorească pronunțată la data de 04.06.2010 ignorând astfel, principiul obligativității hotărârilor judecătorești. Dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu dau dreptul CNCI de a repune în discuție fondul dreptului și de a emite o decizie de compensare, aceste verificări fiind realizate de instanță la momentul pronunțării sentinței civile nr. 254/06.05.2011.

În dezvoltarea acestor critici, apelanții invocă și prevederile art. 4 din Legea nr. 165/_ potrivit cu care, dispozițiile acestei legi nu se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, soluționate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, la data intrării în vigoare a legii.

În speță, susțin apelanții, obligația de a emite titlul de despăgubire fusese dispusă printr-o hotărâre judecătorească, înainte de . Legii nr. 165/2013, astfel că, dispozițiile art. 17 alin. 1, pe de o parte, nu puteau retroactiva iar, pe de altă parte, în condițiile în care neemiterea titlului de despăgubire s-a datorat culpei intimatei, art. 41 din Legea nr. 165/2013 nu mai putea primi altă interpretare decât aceea că pârâta nu mai putea pune în discuție acordarea de despăgubiri ci doar cuantumul acestora.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 30.10.2015, intimata a susținut că apelul este nefondat făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale pronunțate în materie și la dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Examinând cauza, din perspectiva criticilor enunțate și a apărărilor formulate pe calea întâmpinării, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Așa cum corect a stabilit și prima instanță, prin sentința civilă nr. 295 din 04 iunie 2010, Curtea de Apel C. a soluționat acțiunea promovată de reclamantul S. I. acțiune al cărei obiect este reprezentat de obligarea pârâtei C.C.S.D de a emite titlul de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., jud. D. conform dispoziției nr. 5804/14.03.2005, respectiv o obligație de a face în sarcina pârâtei.

Conformându-se acestei hotărâri, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a validat dispoziția emisă de primar și a decis emiterea deciziei de compensare prin 190.376 puncte în favoarea reclamanților din prezenta cauză.

Prin urmare, în mod corect, Tribunalul a statuat că hotărârea anterioară, invocată de reclamanți în memoriul de apel, pe de o parte, nu a cuantificat, nu a individualizat, despăgubirile care se cuvin acestora, iar, pe de altă parte, că procedura administrativă este în curs; potrivit prevederilor art. 16-17 din Legea nr. 247/2005, intimata a dat curs chiar obligațiilor care îi reveneau în urma finalizării litigiului inițial dintre părți rezolvat prin hotărârea instanței de contencios administrativ, în sesnul că a continuat procedura administrativă.

Legea nr.247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor, și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

A.. (3) al aceluiași articol prevede că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Prin decizia nr. 686/2014 Curtea Constituțională a stabilit că art. 17 alin. 1 lit. a și art. 21 alin. 5 și 8 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Or, așa cum am menționat mai sus, prin sentința civilă 295/2010, instanța nu a realizat o asemenea analiză ci a fost sesizată să se pronunțe numai cu privire la refuzul nejustificat al Comisiei Centrale de a finaliza procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, această sentință nu se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul existenței și al întinderii dreptului, așa încât, în mod corect, prima instanță a statuat că, în procedura instituită de art.17- 21 din Legea nr. 165/2013, intimata a procedat la reverificarea dosarului și evaluarea imobilului.

Pentru considerentele expuse, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 480 din Noul cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat apelul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți S. I. – CNP_8, S. M. – CNP_, C. C. J. – CNP_ toți cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat O. Nuța în C., ..17, ., ., împotriva sentinței civile nr.198 din data de 13.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

DOINIȚA M. M. C.

GREFIER

N. C. I.

Red.D.M.

Tehnored.D.M./cs

6 ex/01.03.2016

T.B.Secția a IV-a Civilă – S.M. – A.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 56/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI