Anulare act. Decizia nr. 658/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 658/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 658/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.658

Ședința publică de la 26.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - M. H.

GREFIER - N. - C. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului (după casarea hotărârii și reținerea cauzei spre rejudecare) declarat de recurenta – pârâtă G. P. – M., împotriva deciziei civile nr.1089 A din data de 12.11.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți I. J., I. G., U. B. – F..

Obiectul cauzei – anulare act.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a admis acțiunea privind pe reclamanții U. B. F., I. G., I. J. și pe pârâta G. P. M..

S-a anulat contractul de întreținere cu rezerva dreptului de habitație viageră autentificat sub numărul 902 din 15 aprilie 2005 la BNP C. & C. .

A fost obligată pârâtă să plătească reclamanților 2.262,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, la data de 24.10.2006, a decedat C. E., cu ultimul domiciliu în București, sector 1.

Până la survenirea decesului, aceasta a încheiat, la data de 15.04.2005, un contract de întreținere cu pârâta G. P. - M. autentificat sub nr. 902 de BNP C. & C..

Contractul a avut ca obiect apartamentul 29 situat în București, Calea Griviței nr. 206, sector 1.

În schimbul apartamentului, pârâta avea obligația de întreținere a defunctei până la sfârșitul vieții cu asigurarea tuturor celor necesare traiului – aprovizionarea cu alimente, prepararea hranei, întreținerea curățeniei, plata medicamentelor și asigurarea asistentei medicale în caz de nevoie, spitalizare, iar după deces, înmormântarea.

Prin certificatul de moștenitor 22/13.11.2006 emis de BNP V. C. și Asociații s-a constatat calitatea de moștenitori legali a reclamanților, în calitate de nepoți de fiică predecedată, ai defunctei C. E. .

Contractul de întreținere încheiat de defuncta cu pârâta este afectat de rezerva dreptului defunctei de habitație viagera asupra dormitorului (camera mică notată cu nr. 4 în schița cadastrală cu acces în comun la sufragerie și dependente).

In cuprinsul contractului este specificat că defuncta nu solicită asistență conform prevederilor Legii 17/2000.

Anterior încheierii contractului de întreținere, defuncta a fost internată de mai multe ori în spital, chiar pârâta a fost cea care a însoțit-o până la internare, așa cum a rezultat din actele depuse la dosar - fila 31 - 74 vol. I.

Ca atare, pârâta avea cunoștință nemijlocit de existența bolilor de care suferea defuncta, astfel încât menționarea în cuprinsul actului de întreținere că nu solicită asistență defuncta conform Legii 17/2000 nu este suficientă, pârâta asumându-și riscul oricăror consecințe cu privire la validitatea actului pe care-l încheiase cu defuncta.

Potrivit disp.art.1 alin. 4 din Legea 17/2000, sunt persoane vârstnice care beneficiază de asistență socială și au dreptul și la alte forme de protecție socială, în condițiile legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.

Defuncta, la data încheierii contractului de întreținere, avea vârsta de 79 ani, astfel că era o persoană vârstnică în sensul dispozițiilor legale sus – citate.

Potrivit disp. art. 3 lit. d si e din același act normativ persoana vârstnică beneficiază de prevederile acestei legi dacă se găsește în situațiile de a nu se putea gospodari singură sau necesită îngrijire specializată, se afla în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Potrivit disp. art. 30 din același act normativ, persoana vârstnică, astfel cum este definită de art. 1 alin. 4, va fi asistată la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă.

Obligația de întreținere și de îngrijire, precum și modalitățile practice de realizare a lor vor fi menționate expres în actul juridic încheiat de notarul public.

Din conținutul contractului de întreținere coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, precum și cu concluziile din raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică întocmit de INML București, a rezultat că defuncta nu a fost asistată din oficiu la încheierea contractului de un reprezentant al autorității tutelare, neavând nici o relevanță că defuncta nu a solicitat asistență, astfel cum s-a menționat în contractul de întreținere încheiat.

Vârsta și situația sa medicală obligau notarul să respecte cerințele legii.

Pe de alta parte, a rezultat din ancheta socială efectuată din dispoziția instanței că pârâta era cunoscută de reclamanți, că aceștia i-au înlesnit să locuiască cu defuncta deoarece nu avea un spațiu de locuit, cu condiția să-i acorde îngrijire pentru că era în vârstă și bolnavă.

Tot reclamanții au ajutat-o pe pârâta în schimbul întreținerii pe care trebuia s-o acorde defunctei să-și găsească loc de muncă la firma reclamantului I. J., încă din anul 1991.

Reprezentanții autorității tutelare au solicitat relații de la vecini, care sunt inserate în cuprinsul referatului, din care a rezultat că defuncta era grav afectată de decesul fiicei sale survenit în 2002 și de atunci a avut mereu probleme de sănătate, că pârâta i-a solicitat să încheie contract de întreținere dar nepoții defunctei - reclamanții din prezenta cauza să nu fie informați.

Teoretic, s-a arătat în raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, la vârsta pacientei, în condițiile unei boli somatice grave, un bolnav poate fi manipulat, dar expertiza a arătat că nu se poate orienta asupra unei manipulări oneroase, chiar în prezența datelor dinaintea încheierii contractului de întreținere.

Însă expertiza a arătat că în suplimentul întocmit la 25.09.2012 și care a fost avizat de comisia de avizare și control la 04.10.2012 ca reanalizând cauza privind pe defuncta C. E., s-a constatat că, la data de 15.04.2005, prezenta Sindrom psihoorganic cronic de fond mixt (involutiv, somatic, metabolic), sechele AVC, HTA grad III grad risc înalt, boală cardiacă ischemică insuficiență renală cronică - stadiul retentei azotata fixa, diabet zaharat insulin - necesitant.

Patologia expusă implica modificarea funcției volitive, bolnava fiind ușor de sugestionat, de influențat, de manipulat.

Pe cale de consecință, defuncta avea, la data de 15.04.2005, capacitatea scăzută psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social juridice ce pot decurge din actul juridic civil semnat, fiind incompetenta psihic.

A rezultat, așadar, din analiza probatorilor administrate că defuncta avea capacitatea psihică afectată la data încheierii contractului de întreținere, iar pârâta cunoștea afecțiunile defunctei, astfel ca, adăugând și nerespectarea condițiilor prevăzute de Legea 17/2000, instanța a constatat că actul de întreținere autentificat sub nr. 902/15.04.2005 este lovit de nulitate.

Pentru formarea valabilă a oricărui act juridic, consimțământul părților nu trebuie doar să existe, să fie exteriorizat, ci acesta să fie exprimat și dat în consecință de cauză, adică să nu fie viciat potrivit disp. art. 948 alin. 2 C.cv.

In afara de art. 953 C.cv., care prevede ca atunci când este dat din eroare, consimțământul nu este valabil, reglementarea cuprinsă în art. 954 C.cv. stabilește că eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanței obiectului convenției sau asupra identității ori calității persoanei contractante .

Expertiza nouă medico - legală efectuată a demonstrat că defuncta în vârsta de 79 de ani prezenta afecțiuni psihice care au condus la diminuarea foarte mare a discernământului, iar ancheta socială concluzionează ca defuncta a fost manipulata de pârâta în întocmirea contractului de întreținere, ceea ce converg spre vicierea consimțământului în conținutul sau intelectual, conștient.

Așa fiind, instanța a admis și a constatat nulitatea actului de întreținere cu rezerva dreptului de habitație viageră autentificat sub nr. 902/15.04.2005 de BNP C. & C..

Fiind în culpă procesuală pârâta, în conformitate cu disp. art. 274 C.pr.civ., a fost obligata să plătească reclamanților 2.262,30 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate pârâta a declarat apel în termen legal, ce a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2013.

Prin motivele de apel s-a susținut, în esență, faptul că, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor Legii 17/2000, art. 30 din această lege impune ca persoana vârstnică să fie asistată la cererea acesteia sau din oficiu, după caz.

Legea permite notarului public să aprecieze dacă este cazul ca persoana aflată in fața sa fie asistată de un reprezentant al autorității tutelare.

La momentul încheierii contractului, dna notar C. M. a discutat mai bine de jumătate de oră cu dna C. E., prealabil încheierii actului, încercând să afle dacă aceasta are sau nu nevoie de asistență specială și dacă înțelege consecințele actului juridic, încercând să stabilească voința părților.

Această discuție a fost înregistrată de dna notar, iar in cadrul dosarului penal nr. 7168/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care a fost cercetată apelanta-pârâtă, ca urmare a plângerii penale formulată de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, furt, înșelăciune si fals in înscrisuri sub semnătură privată, înregistrarea audio video a fost analizată de organele de urmărire penală, concluzia fiind că „Din cuprinsul discuției purtate de notar cu defuncta C. E. rezultă că aceasta înțelege consecințele actului juridic (in sens de negotium) pe care urmează să îl încheie cu înv. ....Aceasta îi învederează agentului instrumentator că membrii familiei sale nu se interesează de soarta sa de un an de zile. Conținutul înregistrării audio-video realizate cu ocazia încheierii contractului in litigiu nu atrage sub nici o formă concluzia inducerii in eroare a defunctei de către învinuită la momentul încheierii contractului de întreținere. Această concluzie reiese și din caracterul amplu al dialogului purtat de înstrăinătoare cu notarul public, funcționarul încercând să stabilească cu exactitate voința reală a părților”. (alin. 4,5 si 6 fila 3 Rezoluție).

Se observă astfel ca dna C. este lucidă, înțelege consecințele vânzării, dorește să vândă apartamentul în prezența unor condiții, motivând singură că nepoții nu se îngrijesc de dumneaei. Se observă și prezența discretă a apelantei, care nu a intervenit in discuția dintre notar si vânzătoare.

În foarte multe momente, dna notar lasă părțile semnatare singure în birou, spre a observa comportamentul acestora, dacă apelanta o manipulează sau nu pe vânzătoare.

Contractul de întreținere a fost semnat de dna C. în fața notarului.

In ceea ce privește primul motiv pentru care s-a admis acțiunea și anume preluarea concluziilor suplimentului de expertiză, se poate observa că instanța face referire strict la concluziile acestuia fără să respingă motivat obiecțiunile formulate de apelantă prin avocat, pe care le-a considerat apărări de fond.

Or, dacă se lecturează conținutul suplimentului, se observa că acesta nu este un raport de expertiză medico - legală, ci un adevărat rechizitoriu la adresa apelantei.

Actele medicale sunt menționate în copy paste, bolile nu sunt analizate în mod concret pentru a se arăta cum pot duce la o patologie somatică.

De fapt, concluzia suplimentului de expertiză este obținută în mod subiectiv, părtinitor, atunci când se apreciază "Ascunderea acestui demers ar putea exprima sentimente de "teamă" că face ceva incorect, "teamă" de chiriașă. Acest aspect - de ascundere a întocmirii actului la cererea chiriașei - aduce serioase dubii cu privire la posibilitatea de manifestare cu voință liberă (verificare volitivă, condiție psihologică aptă de a modifica capacitatea psihică de exercițiu)”; (alin. 3 fila 15).

Imediat după această apreciere, nefondată, necerută de instanță - expertiza viza actele medicale - urmează concluzia, de această dată însă, " din punct de vedere medical", bolile fiind reluate succint.

Apelanta-pârâtă a criticat sub acest aspect sentința instanței de fond care a preluat concluzia expertizei și nu a analizat pe fond criticile privind subiectivismul și părtinirea experților, dovedită prin afirmațiile din cuprinsul expertizei.

Expertiza ar fi trebuit să arate cum patologia implică modificarea funcției volitive, cu atât mai mult cu cât, in raportul de noua expertiză A_, se arată că „Din documentația medicală avută la dispoziție nu rezultă o fenomenologie psihiatrică... Mențiunea cu privire la episoade confuzionale antecedente este explicată etiologic de către medici in cadrul patologiei diabetice..... frecvent întâlnită la diabetici, dar care nu se corelează cu absența capacității psihice decât in acele minute” (alin. 5 fila 13 supliment).

Instanța nu a observat că suplimentul s-a efectuat practic pe aceleași documente avute în vedere și de raportul de noua expertiză. Astfel, se arată în alin. 7 fila 13 ce documente trebuie avute în vedere la efectuarea suplimentului, dar în fila 14 se arată de către experți „1. Instanța ne-a pus la dispoziție dosarele cauzei. 3. Medicul de familie arată că documentația medicală a fost distrusă....4. Părțile nu au depus acte medicale privind asistența medicală din ambulatoriu”.

Aceasta este explicația pentru care suplimentul de expertiză analizează în amănunt dosarul cauzei, trece în revistă actele medicale și, după o . aprecieri părtinitoare și subiective, trage o concluzie "strict din punct de vedere medical".

Singura concluzie ce se poate trage în cauză este cea la care s-a ajuns în raportul de nouă expertiză medico - legală și anume că nu se poate reconstitui cu certitudine dacă la data de 15.04.2005 pacienta C. E. ar fi avut modificată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social - juridice ce au decurs din semnarea actului civil încheiat.

În aceste condiții apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

La data de 23.10.2013 intimatul-reclamant I. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul din 29.10.2013 tribunalul a respins ca nefiind utile soluționării cauzei probele solicitate de apelanta-pârâtă prin cererea depusă la data de 28.10.2013.

Prin decizia civilă nr. 1089 A din 12.11.2013 Tribunalul București - Secția a II-a civilă, a respind apelul formulat de apelanta-pârâtă G. P. M., în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. J., I. G. și U. B. F., împotriva sentinței civile nr._/20.12.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ ., ca nefondat și a respins cererea intimatului-reclamant I. G. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.

Astfel, pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei apelului prezent trebuie ca, în prealabil, să se stabilească situația de fapt ce a dus la încheierea actului juridic reprezentat de contractul de întreținere cu rezerva dreptului de habitație viageră a cărui anulare s-a solicitat în cauza de față.

Tribunalul a constatat că, anterior încheierii acestui act, defuncta C. E. a suferit mai multe internări datorate bolilor de care suferea, dintre acestea cea care putea avea repercusiuni asupra capacității sale de apreciere a consecințelor juridice pe care le implică încheierea unui act juridic civil fiind accidentul vascular cerebral din anul 2002, când defuncta avea 75 ani, accident survenit după decesul fiicei sale.

Astfel, așa cum a rezultat din biletul de externare întocmit de Spitalul Clinic de Urgență București - Secția Medicală la data de 04.02.2005, accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit defuncta a avut ca urmări și episoade de sindrom confuzional. Această situație se constată, de altfel, și din biletul de ieșire din Spitalul C. întocmit la data de 05.08.2002 (filele 27 și 28 din vol. IV de la judecătorie) unde se recomanda pacientei (defunctei C. E.), printre altele, să fie luată în evidența medicului specialist neurolog, fiind știut faptul că AVC-urile au ca urmări sechele neurologice.

Aceasta înseamnă că defuncta avea perioade în care consimțământul său era mult diminuat.

De asemenea, în perioada ianuarie - februarie - martie - aprilie 2005 inclusiv cu două săptămâni înaintea semnării contractului de întreținere de către defunctă, aceasta a avut alterări ale stării de sănătate, ce au dus la mai multe spitalizări, iar la consultul neurologic s-au constatat episoade confuzionale, multiplele sale afecțiuni somatice având consecințe asupra funcțiilor psihice.

În aceste condiții tribunalul a constatat că expertiza medico-legală psihiatrică era singura în măsură să se pronunțe asupra capacității psihice a defunctei de apreciere a consecințelor juridice și sociale ce decurgeau din contractul de întreținere încheiat cu apelanta-pârâtă, chestiune ce urma a fi lămurită de cei trei medici care au făcut parte din comisia de expertiză medico-legală psihiatrică, pe baza tuturor înscrisurilor medicale de la dosar.

Prin suplimentul la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de către comisia mai sus menționată s-a concluzionat că defuncta „la data de 15.04.2005, avea scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce pot decurge din actul civil semnat, fiind incompetentă psihic”, „bolnava fiind ușor de sugestionat, de influențat, de manipulat”.

Contrar susținerilor apelantei-pârâte, comisia formată din cei trei medici a constatat, pe baza informațiilor medicale avute la dispoziție, faptul că, strict din punct de vedere medical, d-na C. E., la vârsta de 79 de ani, prezenta, la data întocmirii actului, o patologie somatică (neurologică, sistemică, vasculară, metabolică) aptă de a conduce la instalarea unui sindrom psihoorganic cronic și, implicit a modificării funcției volitive, bolnava fiind ușor de sugestionat, influențat, manipulat (verificare volitivă prin identificarea condiției psihiatrice, somatice și psihologice), această judecată clinică neputând fi contrazisă de informațiile nonmedicale avute la dispoziție.

Totodată tribunalul a subliniat faptul că, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 8/19.01.2009 depus la instanța de fond de către intimatul-reclamant I. G. (filele 44 - 65 din vol. IV), s-a reținut că semnătura de pe mai multe acte întocmite pe numele „C. E.”, printre care și contractul de întreținere cu rezervarea dreptului de habitație viageră, nu a fost executată de numita C. E., fiind vorba de contrafaceri realizate foarte probabil de G. P. M..

Întrucât, alături de contractul de întreținere cu rezervarea dreptului de habitație viageră, prin expertiza criminalistică mai sus menționată s-a constatat că nici cererea de autentificare nr. 2367 din 15.04.2005 completată pe numele „C. E. și G. P. M.” și adresată notarului public C. M. din București nu este semnată de către defuncta C. E., tribunalul a prezumat faptul că persoana care a semnat contractul încheiat cu apelanta-pârâtă nu a fost defuncta C. E., ci o altă persoană, astfel că susținerile apelantei în sensul că se impunea ascultarea înregistrării de la momentul semnării contractului mai sus menționat apar ca vădit nefondate.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la nerespectarea prevederilor din Legea nr. 17/2000, tribunalul a constatat că art. 30 din această lege prevede că „Persoana vârstnică (...) va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local in a cărui raza teritoriala domiciliază persoana vârstnica”.

În speță tribunalul a constatat că apelanta-pârâtă cunoștea situația medicală a defunctei, astfel că, față de desele spitalizări ale defunctei dinainte de încheierea contractului de întreținere, apreciază că aceasta a profitat de starea defunctei pentru a o determina să încheie un act pe care, dacă ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale, nu l-ar fi încheiat, cu atât mai mult cu cât intimații-reclamanți sunt nepoți ai fiicei predecedate în anul 2002 (și după decesul căreia defuncta a suferit accidentul vascular cerebral).

În aceste condiții tribunalul a apreciat că, în prezenta cauză, respectarea normei de protecție a persoanelor vârstnice arătate mai sus ar fi condus la evitarea încheierii unui act de dispoziție privind un imobil (locuința sa personală) de către defunctă, astfel că "renunțarea" de către aceasta la asistența socială este lipsită de efecte juridice, cu atât mai mult cu cât persoana care a renunțat la aceste servicii nu a fost defuncta.

Ca atare, nu a putut fi primită nici susținerea în sensul că discuția avută, în prealabil semnării actului autentic, de către d-na notar ar suplini sau ar avea vreo relevanță sub aspectul înțelegerii consecințelor actului juridic din partea defunctei C. E..

Chiar dacă s-ar aprecia că persoana care a semnat contractul de întreținere a fost defuncta, tribunalul a considerat că nu pot fi primite susținerile apelantei-pârâte în sensul că, față de înregistrarea audio-video ce a fost efectuată de către biroul notarial înainte de semnarea actului autentic, defuncta nu avea nevoie de asistență socială pentru a înțelege sau pentru a avea reprezentarea consecințelor actului ce urma sa fie întocmit întrucât aceste susțineri sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză medico-legală mai sus redate.

Întrucât una din condițiile de valabilitate ale unui contract este consimțământul, acesta trebuie sa îndeplinească condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C.civil și anume: să provină de la o persoană cu discernământ, sa fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat si să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Discernământul, ca stare de fapt, este premisă capacității de exercițiu. Cerința legiuitorului, aceea a provenienței consimțământului de la o persoana cu discernământ, decurge din caracterul conștient al actului juridic civil, în sensul că nu i se pot recunoaște efecte juridice decât dacă autorul lui putea sau trebuia să aibă puterea efectivă de a aprecia, de a discerne consecințele juridice care se produc în baza acelui act.

Cum în cauză, potrivit concluziei expertizei medico-legale efectuate, defuncta C. E. nu a avut discernământ la momentul încheierii actului în formă autentică, în mod legal instanța de fond a anulat actul juridic încheiat de aceasta.

În privința criticilor referitoare la concluziile expertizei medico-legala, tribunalul le-a apreciat ca vădit nefondate, întrucât aceasta expertiză-supliment a fost efectuată cu respectarea „principiilor metodologice” de efectuare a unor astfel de expertize și ținându-se seama de toate actele medicale depuse la dosarul cauzei.

După cum s-a precizat și mai sus, contrar susținerilor apelantei-pârâte, raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică - supliment a avut la bază toate actele medicale existente la dosar și, raportat la aceste acte și la bolile de care suferea defuncta încă dinainte de semnarea contractului de întreținere, s-a concluzionat că „d-na C. E. (…), la data de 15.04.2005, avea scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce pot decurge din actul civil semnat, fiind incompetentă psihic”.

Pe cale de consecință, nu au putut fi primite nici susținerile apelantei-reclamante referitoare la „subiectivismul si părtinirea experților” ce au efectuat expertiza supliment, în condițiile în care concluzia comisiei a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, iar raportul a fost avizat.

În ceea ce privește „constatările” reținute prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, din dosarul nr. 7168/P/2011, tribunalul a constatat că sunt preluate doar aspecte (ce vizează latura subiectiva a infracțiunilor sesizate ca fiind săvârșite de apelanta-pârâtă) fără relevanță în privința motivului de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că motivul pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată a fost numai acela că nu s-ar putea stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că făptuitoarea - apelanta-pârâtă - ar fi falsificat vreun înscris oficial sau sub semnătură privată.

În această situație „actul” de care s-a prevalat apelanta-pârâtă nu leagă instanța civilă, constatările acestuia având importanță numai sub aspect penal.

În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefundat.

În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant I. G. de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a respins-o motivat de faptul că la dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste eventualele cheltuieli efectuate de această parte în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, 17.03.2014, pârâta G. P. M. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a și Pentru cauze cu Minori și de Familie, la data de 12.03.2014.

Prin motivele de recurs recurenta - pârâtă solicită în principal, admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile nr. 1089 A din 12.11.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.cv., să se dispună sub forma unor îndrumări către instanța de trimitere, cu privire la completarea probatoriului administrat în cauză în sensul refacerii expertizei medico-legale în raport de înregistrarea audio-video a defunctei C. E., efectuată de notarul public C. M. la momentul încheierii actului și administrării probei testimoniale.

In subsidiar, în cazul în care se va aprecia că nu subzistă nici un motiv de casare, solicită admiterea recursului declarat și modificarea în tot a sentinței civile nr._/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului i București precum și a Deciziei civile nr. 1089 A/12.11.2013 pronunțată în cauză de Tribunalul București secția a III-a civilă și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții U. B. Florentian, I. G. și I. J. ca neîntemeiată; cât și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea dosarului în toate fazele procesuale (taxă de timbru, timbre judiciare, onorariu de avocat), conform dovezilor care există Ia dosar și a celor ce vor fi depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs; pentru următoarele:

1. Hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., având în vedere următoarele critici:

Nesocotirea dispozițiilor legale privitoare probe, respectiv: nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la probe și garantarea/respectarea dreptului la apărare, prin respingerea cererii de probatoriu formulată de apelanta parată în data de 28.10.2013, cerere ce privea administrarea unor probe deosebit de utile concludente și pertinente în soluționarea cauzei: înregistrarea audio-video pe format DVD din data de 15.04.2005 realizată de BNP C. și Asociații și proba testimonială. Implicit, s-a procedat în cauză la (i) o apreciere incorectă a forței probante a suplimentului raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Comisia Superioară din perspectiva materialului probator pe care aceasta l-a avut la dispoziție în scopul realizării suplimentului de expertiză și (îi) la o greșită soluționare a cauzei printr-o eronată stabilire a situație de fapt relativ la existența discernământului defunctei C. E. Ia data semnării contractului de întreținere;

Pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale, întemeiată pe probe care au fost înlăturate în anterioritate de organul de urmărire penală (raportul de expertiză criminalistică nr. 8/19.01.2009);

Greșita aplicare a legii, cu referire Ia dispozițiile art. 30 din Legea nr. 17/2000, raportate Ia prevederile art. 59 din Legea nr. 36/1995 din legea notarilor publici și a activității notariale, inclusiv din perspectiva celor constatate de organul de urmărire penală prin soluțiile pronunțate în cauza penală.

Nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la probe și garantarea/respectarea dreptului Ia apărare.

Apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale privitoare la probe și, implicit, a nerespectat dreptul de apărare al apelantei-pârâte, atunci când în mod neîntemeiat și nemotivata refuzat administrarea probelor solicitate de apelanta pârâtă prin nota de probatoriu depusă la dosarul cauzei pentru termenul din 28.10.2013.

Prin încheierea de ședință din 28.10.2013, cu privire la cererea de atașare la dosarul cauzei a înregistrărilor audio video de la biroul notarial, instanța o respinge nemotivat, consemnându-se în încheiere doar faptul că „instanța apreciază că nu este util soluționării cauzei".Nu sunt oferite motive care să justifice respingerea ca neutilă cauzei a probei privitoare la înregistrarea audio-video.

Consideră că respingerea cererii de administrare a probei cu înregistrarea audio-video și a probei testimoniale reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 167 C.pr.civ., instanța folosindu-și puterea de apreciere în legătură cu admiterea probei fără a prezenta, în susținerea soluției, argumente pertinente și suficiente.

În realitate, distinct de faptul că a fost administrată de organul de urmărire penală care i-a dat relevanța cuvenită, aspect cu privire la care recurenta - pârâtă va reveni, administrarea probei cu înregistrarea audio-video realizată de biroul notarial C. M. la momentul semnării actului care se contestă, ar fi fost extrem de utilă în prezența cauză, întrucât:

- ar fi putut conduce la dezlegarea pricinii relevând situația faptică existentă la data încheierii actului, cu referire la existența discernământului doamnei C. E.. Astfel, existența unei pretinse alterări a funcției volitive, chiar Ia momentul semnării actului, se putea observa prin chiar înregistrarea audio-video; cu alte cuvinte, prin administrare acestei probe s-ar fi întregit „tabloul psihopatologic" al unei persoane care, nu mai putea fi examinată nemijlocit/direct, întrucât a decedat între timp.

- ar fi dat posibilitatea unei juste aprecieri a forței probante a suplimentului la expertiză, în condițiile în care, așa cum am arătat și pe parcursul judecării apelului, această lucrare nu a ținut cont de existența acestei înregistrări; probele pe care le-au avut în vedere raportul medico-legal, raportul de nouă expertiză medico-legată cât și suplimentul de expertiză nu cuprind înregistrarea audio-video, înregistrare efectuată la data semnării actului;

Menționează recurenta că a arătat faptul că, anterior, Comisia Superioară nu a avut la dispoziție înregistrarea o video, ceea ce, în opinia sa, afectează concluzia suplimentului la raport.

Or, în condițiile în care examinarea nemijlocită a persoanei nu mai era posibilă întrucât dna C. E. decedase între timp, înregistrarea audio-video ar fi fost cu mai necesară în conturarea concluziei (dacă comisia medico-legală ar fi avut cunoștință despre existența înregistrării, astfel încât să fie posibilă pronunțarea unei luzii apropiată de adevărul faptic).

În acest context, urmează să se observe că instanța de judecată nu se afla într-o situație clară, neechivocă, cu referire la capacitatea psihică a defunctei.

Dimpotrivă, în cauză fuseseră anterior administrate „Raportul de expertiză medico-legală" și „Raportul de noua expertiză medico-legală", lucrări tehnice și științifice cuprinzând concluzii diferite și contradictorii.

În arare condiții, administrarea probei cu înregistrarea audio-video, probă neavută la dispoziție de experții legiști în anterioritate, și nici de către medicii care au efectuat Suplimentul la raport, ar fi putut conduce cel mai probabil la o altă concluzie în cauză.

Pentru aceasta, era necesar ca instanța de apel să aprobe administrarea probei cu înregistrarea audio-video pentru că numai astfel această probă ar fi putut conduce la premizele de reanalizare/cenzurare a concluziilor anterioare și, astfel, această ar fi: fi pusă la dispoziția Comisiei Superioare.

Aceasta întrucât, potrivit metodologiei de efectuare a unor astfel de lucrări, orice material documentar se poate depune la INML exclusiv prin intermediul organului judiciar solicitant, nefiind acceptată adresarea părților, în mod direct, către instituția de medicină legală de a depune documente medicale sau de altă natură.

În referire la proba testimonială, recurenta - pârâtă arată că, instanța de apel o respinge cu următoarea motivare: „față de situația de fapt care se dorește a fi dovedită prin administrarea probei testimoniale, în raport de întregul material probator administrat în cauză, respinge proba testimonială".

Reamintește faptul că a solicitat administrarea probei testimoniale pentru „a releva instanței fapte în legătură cu starea psihică a doamnei C. E., respectiv că aceasta avea discernământ și înțelegea consecințele actului pe care urma să îl semneze/pe care i-a semnat".

In aceste condiții, deși proba era în mod evident utilă și pertinentă (cu posibilitatea ca instanța să îi aprecieze concludenta după administrare) se respinge de către instanță proba testimonială. Cel mai probabil respingerea administrării probei s-a făcut exclusiv, în considerarea suplimentului de raport (la aceasta se referă, credem, instanța atunci când are în vedere „întregul material probator administrat în cauză")întrucât în cauză nu au fost administrate interogatorii și proba testimonială.

Insă, în cauză a fost împiedicată de instanță administrarea unor probe de către pârâta, cu referire la înregistrarea audio video si proba testimonială, care ar fi putut conduce la confirmarea concluziei suplimentului de expertiză sau necesitatea completării/cenzurării lui cu consecința dispunerii unei alte lucrări.

Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întemeiată pe o probă (suplimentul la raportul de expertiză) la rândul ei incompletă, și care, prin abuzul instanței de apel de a respinge proba cu înregistrarea audio-video și proba cu martori nici nu mai putea fi completată sau cenzurată.

Potrivit dispozițiilor pct. 4.7 din Scrisoarea metodologică privind desfășurarea expertizelor medico-legale psihiatrice, „în cauzele privind capacitatea psihică de exercițiu/de dispoziție sunt importante orice informații care să permită aprecierea dacă actul/actele au fost (sau nu) semnate, cu liberă voință, în binele propriu…….„În cazul acestui tip de expertiză medico-legală psihiatrică dosarul cauzei reprezintă principala sursă de documentare."

În Scrisoarea metodologică mai sus-amintită s-a mai arătat că „expertiza medico legală psihiatrică în cauze civile cu defunct nu constituție numai o activitate de cercetare și investigare ci, și de reconstituire a unui tablou psihopatologic a unei persoane ce nu mai poate fi examinată, activitate de mare complexitate și răspundere, pentru că ea nu se poate baza numai pe presupunerea unor posibilități de reacție comportamentală, ci trebuie să o obiectiveze și documenteze științific".

Or, posibilitatea de reacție comportamentală chiar la momentul întocmirii actului nu a fost analizată de specialiștii INML sau a Comisiei Superioare, în nici una din lucrările anterioare elaborate; reconstituirea tabloului psihopatologic al persoanei decedată, în vederea stabilirii existenței discernământului acesteia la momentul încheierii actului, a fost în mod nelegal și abuziv suprimată de instanța de apel prin respingerea administrării în cauză a celor două probe solicitate (proba testimonială si proba cu înregistrarea audio-video), din perspectiva cărora s-ar fi putut obiectiva si documenta științific existența/inexistența discernământului/capacității psihice a persoanei la momentul încheierii actului civil care se contestă.

În acest context, prin respingerea cererii de aducere în mod legal probator la dosarul cauzei civile, a înregistrării audio video, probă pe care organul de urmărire penală și-a întemeiat soluția de neîncepere a urmăririi penale (notar) si de scoatere de sub urmărire penală (pârâta), instanța de apel ne-a încălcat dreptul la apărare, drept ocrotit atât prin Constituția României cât și prin art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, drept între ale cărui garanții se înscrie si posibilitatea de a se administra probe si contraprobe în susținerea apărării.

Apreciază recurenta - pârâtă că există premize extrem de puternice pentru a susține că se află în situația unei greșite soluționări a cauzei, printr-o eronată stabilire a situație de fapt relativ la existența discernământului defunctei Cojocarii E. la data semnării contractului de întreținere.

Administrarea înregistrării audio video prilejuită de întocmirea procedurilor notariale reclamate de semnarea actului și de demersurile mai mult decât diligente ale notarului public de a verifica capacitatea psihică și discernământul defunctei C. E., ar fi putut conduce la obținerea unor informații „non medicale" care să răstoarne judecata clinică.

Din acest punct de vedere motivarea instanței de apel potrivit căreia „judecata clinică nu a putut fi contrazisă de informațiile non medicale avute la dispoziție" este greșită și evidențiază contradictorialitatea hotărârii.

Refuzând administrarea probei cu înregistrarea audio video, chiar instanța de apel a fost cea care a obstrucționat/împiedicat aflarea adevărului în cauză, corecta stabilire a situație de fapt și administrarea tuturor probelor necesare justei soluționări a cauzei.

Recurenta - pârâtă critică hotărârea judecătorească recurată și din perspectiva nelegalității acesteia, ca urmare a împrejurării că este întemeiată pe probe care au fost înlăturate în anterioritate de organul de urmărire penală, cu referire la raportul de expertiză criminalistică nr. 8/19.01.2009.

În motivarea hotărârii s-au reținut următoarele: „prin raportul de expertiza criminalistică nr. 8/^9.01.2009 depus la instanța de fond de către intimatul-reclamant irimia G. (filele 44-65 din voi IV), s-a reținut că semnătura de pe mai multe acte întocmite pe numele C. E., printre care și contractul de întreținere cu rezervarea dreptului de abitație viageră, nu a fost executată de numita C. E., fiind vorba de contrafaceri realizate foarte probabil de G. M. P.. întrucât alături de contractul de întreținere cu rezervarea dreptului de abitație viageră, prin expertiza criminalistică mai sus-menționată s-a constatat că nici cererea de autentificare nr. 2367 din 15.04.2005 completată pe numele „C. E. și G. M. P." și adresată notarului public Condir M. din București nu este semnată de către defuncta C. E., tribunalul prezumă faptul că persoana care a semnat contractul încheiat cu apelanta-parată nu a fost defuncta C. E. ci o altă persoană, astfel că susținerile apelantei în sensul că se impunea ascultarea înregistrării de la momentul semnării contractului mai sus-menționat apar ca vădit nefondate".

În acest context subliniază recurenta - pârâtă că prin Ordonanța din 24.03.2011 pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 722/P/2009, act necontestat de intimații reclamanți, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public M. C., fiind respinsă plângerea formulată de aceleași părți din prezentul dosar împotriva doamnei notar.

În cuprinsul Ordonanței (pag 3) s-a reținut, de asemenea, împrejurarea că „din probele administrate în cauză nu au rezultat indicii care să conducă la concluzia comiterii vreunui act material specific conținutului constitutiv al acestor infracțiuni de către notar. Astfel se constată că în cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică nr._/5. VIII.2008, de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Criminalistic și o expertiză criminalistică nr. 8 din 19.01.2009 de către Institutul Național de Expertize Criminalistice Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București. Din simpla lecturare a concluziilor celor două rapoarte, constatăm că acestea sunt diametral opuse, dar ceea ce ridică dubii cu privire la corectitudinea de care a dat dovadă expertul în studierea materialelor depuse spre comparație este chiar raportul de expertiză criminalistică, sau mai bine zis concluziile sale; astfel se poate constata cu ușurință că materialele puse la dispoziție nu sunt aceleași"...or se observă că expertul care a întocmit expertiza criminalistică s-a pronunțat asupra unor acte de comparație improprii efectuării expertizei-xerocopii și „fragmente decupate dintr-o împuternicire avocațială, în aceste condiții concluziile raportului de expertiză criminalistică sunt puse ta îndoială și nu pot fi reținute.

In concluzie, ceea ce nu a fost legal pentru organul de urmărire penală și a fost înlăturat de acesta este, pentru instanța civilă, perfect valabil. Instanța de apel pronunță o hotărâre întemeiată pe un act administrat în dosarul penal și înlăturat de organul de urmărire penală, prezumând că G. M. P. a falsificat anumite acte, printre care și contractul de întreținere cu clauză de abitație viageră.

Arată recurenta - pârâtă că în opinia instanței de apel, „susținerile apelantei în sensul ca se impunea ascultarea înregistrării de la momentul semnării contractului mai sus-menționat apar ca vădit nefondate".

Dimpotrivă, în opinia sa, tocmai acesta este motivul pentru care trebuia/se impunea administrarea probei audio-video, refuzată de instanța de apel.

Observând pe înregistrarea video momentul efectiv al semnării actelor, părțile semnatare, dar și celelalte momente, ascultând discuția părților prilejuită atât de situația de fapt cât și de procedurile notariale, instanța de apel ar fi stabilit cu exactitate situația de fapt și ar fi analizat/cenzurat concluziile suplimentului la raport, dacă s-ar fi impus sau ar fi dispus reanalizarea acestei concluzii de către instituția medico-legală abilitată.

Aceste aspecte au fost lămurite de P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale nr. 722/P/2009 din 24.11.2011 (necontestată) dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public M. C..

Instanța de apel „prezumă" săvârșirea unor fapte penale de către subsemnata, opinând că recurenta - pârâtă ar fi falsificat semnătura de pe contract sau de pe alte înscrisuri, în contradicție cu concluzia P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, organ investit cu soluționarea cauzei penate nr. 7168/P/2011 privind pretinsele fapte penale săvârșite de aceasta, care a dispus prin Rezoluția din 21.01.2013 scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei inclusiv pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri.

În ceea ce privește critica privitoare Ia greșita aplicare a legii, subliniază recurenta - pârâtă următoarele:

Prevederile art. 30 din Legea nr. 17/2000 stipulează că „persoana vârstnică va fi asistată, ia cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, m scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local m a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică".

Însă, această prevedere legală se impune a fi coroborată cu dispozițiile art. 59 din Legea nr. 36/1995 din legea notarilor publici și a activității notariale, potrivit cărora doar când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia dintre părți procedează la autentificare în baza avizului medicului specialist.

Așadar, situația de fapt rămâne la aprecierea notarului public care, în cazul de față a procedat mai mult decât diligent, în sensul înregistrării audio-video a convorbirii, întrebările puse de notar la momentul respectiv și răspunsurile oferite de defuncta C. E..

Dispoziția legală citată de instanța de judecată nu obliga notarul public să obțină avizul autorității tutelare, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă nu a cerut asistarea, fiind pe deplin conștientă de ceea ce semnează.

Pe de altă parte, situația/starea persoanei vârstnice, capacitatea acesteia de a înțelege consecințele actului juridic, ar fi putut fi verificată inclusiv de către instanță prin acceptarea administrării probei cu înregistrarea audio video, dar și a probei testimoniale.

În mod contradictoriu s-a reținut în considerentele hotărârii faptul că „nu poate fi primită susținerea în sensul că discuția avută, în prealabil de către doamna notar, ar suplini sau ar avea vreo relevanță sub aspectul înțelegerii consecințelor actului juridic din partea defunctei C. E.".

Refuzând administrarea probei cu înregistrarea audio-video instanța de apel și-a refuzat sieși posibilitatea de a se convinge de împrejurarea că existau premize solide ca notarul public să nu aibă îndoieli cu privire la capacitatea de discernământ a persoanei vârstnice și să aprecieze în mod corect (aspect confirmat de altfel de soluția dispusă în dosarul penal), cu privire la lipsa oricărei nevoi/necesitați ca defuncta să fie asistată din oficiu de un reprezentant al autorității tutelare, cu atât mai mult cu cat nici aceasta nu a solicitat acest lucru. Implicit, situația de fapt a fost incorect și incomplet stabilită.

În mod greșit instanța de apel reține faptul că „chiar dacă s-ar aprecia că persoana care a semnat contractul de întreținere a fost defuncta, tribunalul consideră că nu pot fi primite susținerile apelantei parate în sensul ca, față de înregistrarea audio-video defuncta nu avea nevoie de asistență socială pentru a înțelege sau pentru a avea reprezentarea consecințelor actului ce urma să fie întocmit întrucât aceste susțineri sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză medico-legală mai sus-redate".

Apreciază recurenta - pârâtă ca eronat acest raționament întrucât, așa cum a arătat, suplimentul la raport, precum și celelalte lucrări medico-legale dispuse în cauza, au fost efectuate fără a se avea la dispoziție înregistrarea audio-video.

Concluziile suplimentului la raport sunt evident contestabile câtă vreme lucrarea nu a fost efectuată în baza celei mai importante probe: înregistrarea audio-video care demonstrează comportamentul defunctei la momentul semnării și capacitatea de înțelegere a acesteia cu privire la consecințele actului semnat.

În cuprinsul scrisorii metodologice privind desfășurarea expertizei medico-legale psihiatrice (pag. 12) s-a reținut că „acuratețea concluziilor depinde în mod direct de calitatea și suficiența datelor non medicale și medicale puse la dispoziție sau culese din examinările și supravegherea clinică. Orice informație pusă la dispoziție sau obținută rtu face decât să diminueze sursele de eroare în interpretare".

Astfel, în înscrisul intitulat „Principii generale de expertiză medico-legală psihiatrică - Valoarea și limitele probatorii ale expertizei medico-legale psihiatrice (depus la dosarul cauzei la fond la filele 8-20 dosar fond), se afirmă faptul că „de multe ori documentația non medicală ne orientează mai bine decât actele medicale.... Mai menționăm că prezența unor tulburări psihorganice nu determina automat absența capacității psihice de a întocmi arte civile", (în realitate această concluzie, generală, se grefează pe concluzia Raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit în cauză.

În realitate, deși au fost puse la dispoziția experților acte medicale, aceștia nu au avut posibilitatea să surprindă, în baza înregistrării audio-video, comportamentul defunctei la momentul semnării actului și să analizeze posibilitatea reală ca acesteia să îi fi fost modificată funcția volitivă.

În ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar, aceea de modificare în tot a hotărârii judecătorești recurate, apreciază că este posibilă această soluție prin analiza atentă a situație de fapt, în considerarea discuției avută cu notarul public discuție transcrisă în actele de urmărire penală, precum și a prevederilor contractului încheiat.

Astfel, din discuția purtată între notarul public și doamna C. E. a reiesit cu evidență faptul că aceasta avea pe deplin reprezentarea consecințelor actului juridic, conștientizând drepturile sale constând în dreptul de a rămâne în imobil pană Ia moartea sa, având la dispoziție o cameră „și wc-ul" (nota ns: răspunsul relevă limpezimea minții și conștientizarea deplină a necesităților sale), de a fi îngrijită de pârâtă, de a fi degrevată de cheltuielile imobilului, etc.

În consecință, în opinia recurentei concluziile suplimentului Ia raport sunt eronate, fiind contrazise de situația de fapt reieșită din probele administrate. Are în vedere rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, referatul organului de cercetare penală și ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, emise în dosarele penale (disjunse) privind pretinsele fapte săvârșite de subsemnata și notarul public M. C., înscrisuri pe care le depunem în cadrul probei cu înscrisuri.

În concluzie, apreciează că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, contradictorie, bazată exclusiv pe o lucrare medicală (supliment la raport) întocmită în lipsa uneia dintre cele mai importante probe cu caracter non medical (înregistrarea audio-video), refuzând administrarea probelor solicitate de pârâtă și prejudiciind prin aceasta dreptul la apărare al recurentei parate.

În consecință, solicită admiterea recursului declarat, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, dacă se va aprecia că probatoriu administrat cu precădere înscrisurile administrate în dosarul penal depus în cauză pot susține o astfel de soluție, solicită modificarea hotărârii judecătorești în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În probațiune solicită proba cu înscrisuri.

La data de 4.06.2014, prin serviciul registratură, intimații - reclamanți I. G., I. J. și U. B. F., au depus întâmpinare prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta - pârâtă, G. P. M., împotriva deciziei civile nr. 1089 A/12.11. 2013. pronunțate in dos. nr._ , de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, apreciind decizia recurată ca fiind legală, pentru următoarele:

Prin decizia atacata a fost respins apelul declarat de pârâta G. P. M., împotriva sentinței civile nr._/20 dea 2012 a Judecătoriei Sector 1 București, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanții, și s-a dispus anularea contractului de întreținere cu rezerva dreptului de habitație viageră autentificat sub nr. 902/15 aprilie 2005 de BNP "C. & C.".

Prin cererea înregistrata la data de 17.11.2006, sub nr._, subsemnații I. G., U. B. F. și I. J., comoștenitori ai defunctei C. E., decedată la 24.10.2006 (potrivit certificatului de moștenitor nr. 22 /13 noiembrie 2006 eliberat de BNP V. C. și Asociații (fila 5 dosar) au chemat în judecată pe pârâta G. P.- M..

Au solicitat instanței să se constate nulitatea contractului autentificat sub nr. 902/2005 de BNP "C.&C.", pentru următoarele motive:

- la momentul încheierii contractului de întreținere a lipsit consimțământul defunctei, neavând discernământ, suferind de mai multe afecțiuni ce au impus internarea în spital și tratament medicamentos, de natura a-i afecta discernământul.

- C. E., bunica maternă a reclamanților, nu a fost asistată de către un reprezentant al autorității tutelare la încheierea contractului în forma autentică, potrivit prevederilor Legii nr. 17/2000;

Prin actul autentic a cărui nulitate au solicitat-o a se constata, defuncta C. E. a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 29, situat în București, Calea Griviței nr. 206, ., . sector l, către pârâta G. P.-M..

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza medico-legală psihiatrică (la judecata în fond ) și proba cu înscrisuri, la judecata apelului.

Instanța de apel a verificat stabilirea situației de fapt si aplicarea legii incidente, de către instanța de fond, și a conchis, în mod corect, că sentința apelată este legală și temeinică.

Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă G. P. M. sunt nefondate, fiind subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civil invocându-se nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la probe și greșita aplicare a legii cu privire la dispozițiile an. 30 din Legea nr. 17/2000.

Prin prima (sub)critică se invocă "nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la probe" și anume refuzul administrării, de către instanța de apel, a probei testimoniale si probei cu înregistrarea audio - video.

S-a susținut că decizia ar fi nelegală, având în vedere abuzul instanței de apel de a respinge proba cu înregistrarea audio-video și proba cu martori, probe ce ar fi condus la "confirmarea concluziei suplimentului de expertiza medico-legala psihiatrica sau necesitatea completării/cenzurării lui, cu consecința unei alte lucrări.

Aceste probe au fost solicitate prin nota de probatorii depusă la 28.10.2013.

În ce privește proba testimonială este de subliniat faptul că recurenta - pârâta nu a solicitat proba testimoniala, nici la judecata în fond a cauzei (opunându-se probei testimoniale solicitate de reclamanți - încheierea de ședința din 15.03.2007, fila 28 dosar judecătorie) și nici prin apelul motivat (prin care a solicitat numai proba cu acte); iar, prin nota probatorie nu s-au indicat numele și adresa martorilor.

In ce privește utilitatea acestor probe, susținută de către recurenta-pârâta, se observă că, în apel, nu s-a solicitat nici proba cu o nouă expertiză medico-legală, deci aceste probe nu aveau cum să servească la efectuarea unei alte lucrări (ce nu fusese solicitată).

Prin urmare, nu se poate considera că apelanta-pârâta "în cauza a fost împiedicată de instanță administrarea unor probe", așa cum s-a susținut prin recurs (pag. 4 alin. 4 și 5 ).

Instanța de apel a apreciat asupra inutilității acestor probe, față de probatoriul administrat în cauză și în raport de cauza de nulitate invocată - lipsa discernământului ("incompetență psihică") a defunctei C. E., la momentul încheierii actului autentic.

Instanța de apel a analizat și a răspuns argumentat susținerilor făcute în motivarea apelului și a conchis, corect, în sensul temeiniciei și legalității sentinței atacate.

Susținerile prezentate de recurenta-pârâtă privind raportul de expertiza medico-legală nu pot fi primite. Concluzia raportului de expertiza psihiatrică efectuat în cauză este clară și neechivocă și nu se poate reține că s-ar afla în situația existenței unor concluzii diferite și contradictorii, având în vedere administrarea în concret a probei cu expertiză medico-legală (în cauză fiind efectuate mai multe expertizei.

Proba cu expertiza medico-legală a fost încuviințată de instanța de fond prin încheierea dată în ședința publica din 7.06.2007, stabilind obiectivele expertizei.

De subliniat este faptul că pârâta (recurenta în cauză) s-a opus încuviințării/administrării acestei probe.

La data de 24.06. 2008 a fost depus la dosarul cauzei (un prim) Raport de expertiza medico-legală A_ (filele 124-132 întocmit de Institutul de Medicina Legala "M. Minovici", concluziile acestuia fiind în sensul că la momentul semnării contractului autentic, Cojocarii E. a avut discernământ abolit.

Față însă de Avizul E 2/_/2008 (fila 7) prin care Comisia de Avizare si Control de pe lângă Institutul de Medicina Legala București a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, prin încheierea din 18.12.2008, instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize.

Recurenta - pârâta, în motivele recursului se referă la cel de-al doilea raport de expertiza (A_ ), raport depus în 26.10..2010 (întocmit de comisia de nouă expertiza ce însă a avut la dispoziție doar parțial materiale din dosarul cauzei, așa cum s-a arătat în "concluziile " expertizei - pag. 12 din raport).

Raportul de noua expertiza medico-legala psihiatrica supliment (A_ ) depus la 25.09.2012, ce a fost avut in vedere de instanța de fond, a fost efectuat cu respectarea întocmai a "principiilor metodologice" de efectuare a unor astfel de expertize (depuse la filele 6-21 din dosarul supliment și "scrisoarea metodologică" privind desfășurarea expertizelor medico-legale psihiatrice - filele 5-16 dosar), pe baza tuturor actelor medicale depuse la dosarul cauzei și raportul a fost avizat.

Prin raportul de noua expertiza medico-legala psihiatrică supliment, reanalizând cauza privind pe C. E., pe baza analizei tuturor documentelor puse la dispoziție, s-a constatat ca, la data de 15.04.2005, Cojocare E. avea scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce pot decurge din actul civil, fiind "incompetenta psihic".

Arată intimații - reclamanți că s-a precizat, totodată, că "în conformitate cu art. 211 din Legea nr. 71/2011 privind Legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia științifică actuală cu noțiuni perimate, cuprinse încă în unele articole, chiar și ale N.C.C., expertiza medico-legală va opera cu noțiunile de competență/incompetență psihică specifică fiecărui tip de cauză civilă, în sensul că prin competența psihică se înțelege capacitatea persoanei de a aprecia critic și predictiv consecințele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile", sintagma competență psihică înlocuind termenul „discernământ" ce este specific numai cauzelor penale.

Așadar, expertiza medico-legală psihiatrică administrată în cauză este proba științifică concludentă sub aspectul stabilirii discernământului unei persoane și, în consecință, în mod corect s-a apreciat de ambele instanțe (fond și apel) că raportul efectuat în cauză fundamentează pe deplin soluția de admitere a cererii în declararea nulității actului autentic, în condițiile în care concluzia comisiei a avut în vedere întregul material probatoriu al dosarului și raportul a fost avizat.

Recurenta-pârâta a încearcat, prin susținerile făcute, a sugera un dubiu asupra concluziei clare a expertizei medico-legale considerând greșit, că pe baza unor probe de circumstanța (martori și înregistrarea audio-video) s-ar putea ajunge la o alta concluzie, contrară celei stabilite de specialiștii în medicină legală.

Mai mult, prin așa-zisa "argumentare a utilității" celor două probe (înregistrarea audio-video și martori), recurenta-pârâta, practic, aduce critici referitoare Ia temeinicia hotărârii recurate.

Prin cea de-a doua (sub)critică s-a susținut că decizia recurată a fost întemeiată pe probe care au fost înlăturate în anterioritate de organul de urmărire penală (raportul de expertiză criminalistică nr. 8/19.0L2009 ).

Ori, chiar pârâta G. P. M., în apel, a solicitat probe din dosarul penal și a depus (anexat motivelor de apel) rezoluția din 21.01.2013, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, din dosar nr. 7168/P/2011 (privind infracțiunile sesizate ca fiind săvârșite de înv. G. P. - fals, uz de fals, etc), act în cuprinsul căruia se face referire și la raportul de expertiză criminalistică.

Arată intimații - reclamanți că, în motivele apelului, pârâta s-a prevalat de "constatările" reținute în rezoluție (pe baza înregistrării audio-video) privind lipsa inducerii în eroare a lui C. E., de către G. P. (aspecte care sunt însă fără relevanță în ce privește motivul de nulitate invocat în prezenta cauză, și anume lipsa discernământului defunctei C. E.).

In rezoluția procurorului s-a reținut că s-a efectuat un raport de expertiză criminalistică (care nu a fost contestat de către înv. G. P., în cadrul cercetărilor penale - fila 44)) în care s-a concluzionat că semnăturile de pe mai multe înscrisuri supuse examinării aparent întocmite de C. E., nu au fost executate de titulară, fiind contrafaceri realizate cel mai probabil de inv. G. P. M..

Este de subliniat că motivul pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată a învinuitei G. P. M. a fost numai acela că nu s-ar putea stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă împrejurarea că făptuitoarea ar fi falsificat vreun înscris oficial sau sub semnătură privată.

În atare situație, nu poate fi primit reproșul adus instanței de apel, care a analizat rezoluția procurorului "act" ce a fost depus și de care s-a prevalat, în apel, însăși pârâta G. P. M..

Referitor la aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 17/2600 - art. 30, recurenta-reclamanta a susținut că legea permite ca notarul să aprecieze și că, în speță, s-ar fi apreciat de către notar că nu este cazul ca persoana fizică să fie asistată de un reprezentant al autorității tutelare.

Sub acest aspect, consideră intimații - reclamanți că instanța de fond și de apel, în mod corect, a concluzionat că actul autentic de înstrăinare a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 17/2000 - art. 30.

Așa cum a rezultat din actele dosarului, bunica intimaților, Cojogaru E., la momentul încheierii actului autentic, avea o vârsta înaintată -79 ani și o sănătate precară.

Potrivit art. 30 din legea menționată: ""Persoana vârstnică ...va fi asistată la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii sau îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărei raza teritorială domiciliază persoana vârstnică".

In cazul în concret este evident că respectarea normei de protecție a persoanelor vârstnice arătate mai sus ar fi condus la evitarea încheierii unui act de dispoziție privind un imobil (locuința sa personală) de către C. E., persoană lipsită de discernământ, așa cum s-a demonstrat prin raportul de expertiza medico-legală întocmit în cauza, astfel că "renunțarea" de către aceasta este lipsită de orice efect juridic fiind făcută de o persoană ce s-a dovedit a fi fost incompetentă psihic.

Nu se poate considera că în cauză ar avea aplicabilitate prevederile art. 59 din Legea nr. 36/1995, având în vedere ca art. 30 din Legea nr. 17/200 este o normă specială, în raport de art. 59 din legea notarilor publici.

In aceste condiții, nu poate fi primită nici susținerea în sensul că discuția avută, în prealabil semnării actului autentic, de către d-na notar ar suplini/ar avea relevanță sub aspectul înțelegerii consecințelor actului juridic din partea defunctei C. E.,

Față de concluzia raportului de expertiza medico-legală psihiatrică, contractul autentic încheiat de defuncta este lovit de nulitate absolută, deoarece Ia momentul încheierii acestuia, Cojocare E. era lipsită de discernământ (incompetenta psihic), așa cum corect a concluzionat instanța de fond și instanța de apel.

Cum în cauză este pe deplin dovedii ca defuncta C. E. nu a avut discernământ la momentul încheierii actului în formă autentică, potrivit concluziei expertizei medico-legale efectuate, în mod legal, s-a constatat nulitatea actului juridic încheiat de aceasta, pentru lipsa consimțământului datorat lipsei discernământului de către instanța de fond și instanța de apel a respins apelul declarat de pârâta G. P. M., ca nefondat.

In probațiune solicită proba cu înscrisuri .

Prin decizia civilă nr 970/10 06 2014 s-a admis recursul formulat și s-a casat decizia atacată cu reținerea spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat și întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Din examinarea cererii de recurs, rezultă că pârâta a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor referitoare la probe, susținând în esență faptul că instanța de apel a procedat cu neobservarea normelor procedurale, inclusiv cu nesocotirea dreptului său la apărare prin respingerea administrării probei cu înregistrarea audio –video pe format DVD, realizată de biroul notarial care a realizat autentificarea contractului de întreținere intervenit între defunctă și pârâtă. Această înregistrare conține discuția purtată, chiar în ziua autentificării, de către defunctă cu reprezentantul biroului notarial.

Pentru examinarea aspectelor critice formulate prin cererea de recurs, Curtea pornește de la dispozițiile legale, care circumscriu cadrul procesual în care se realizează probațiunea în faza procesuală a apelului. Din această perspectivă, relevante sunt dispozițiile art 292 și respectiv 295 cod procedură civilă.

Astfel, potrivit prevederilro art 292 cod procedură civilă, părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, cu posibilitatea pentru instanța de apel de a încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. În ipoteza în care apelul nu este motivat ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță. De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art 295 al 2 cod procedură civilă, care conferă posibilitatea instanței de control judiciar de a încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Pe cale de consecință, pentru a răspunde acestei critici, Curtea, din examinarea coroborativă a normelor procedurale anterior menționate, spre deosebire de judecata în primă instanța, când părțile au posibilitatea procedurală să propună și să administreze orice probe, apreciate ca pertinente, concludente și utile cauzei de către organul judiciar, în faza apelului, deși este o cale devolutivă de atac, probațiunea este circumscrisă unor condiții, care decurg, în principal, din dispozițiile art 295 alin 2 cod procedură civilă. Aceste prevederi legale statuează în sensul că instanța de control judiciar va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă le consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Evidente că cerința necesități se apreciază prin raportare la complexitatea probatoriului administrat deja în fața primei instanțe, cât și prin raportare la motivele de critică invocate prin cererea de apel. De asemenea, trebuie observat și faptul că legiuitorul nu impune instanței de apel refacerea, completarea materialului probator administrat în faza judecății de fond sau administrarea de probe noi, ci lasă această chestiune la aprecierea instanței de control judiciar, astfel că nu se poate considera că respingerea unei probe de către instanța de apel, determină automat o încălcare a acestor dispoziții legale.

Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea, față de teza probatorie propusă de apelantul pârât, față de natura probei cerute și față de întreg materialul probator deja existent în dosar, apreciază că soluția de respingere a probei referitoare la valorificarea înregistrării audio-video realizată de biroul notarial chiar la data autentificării, nu este în concordanță cu dispozițiile legale, nefiind respectată marja de apreciere pe care legiuitorul o recunoaște instanței de apel. Curtea apreciază că s-ar fi impus luarea în considerare a acestei înregistrări, în contextul probatoriu al cauzei, în condițiile în care s-au efectuat în fața primei instanțe trei rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, ale căror concluzii nu au fost concordante, în sensul că primul raport de expertiză a relevat faptul că la momentul perfectării contractului, a cărui anulare se cere, defuncta avea discernământul abolit, concluzie mai neconfirmată de raportul de nouă expertiză, care evidențiază că nu se poate stabili dacă defuncta avea discernământul afectat la momentul semnării contractului de întreținere, datorită insuficienței datelor, precum și datorită lipsei posibilității de studiere a dosarului. Suplimentul la raportul de nouă expertiză arată că defuncta avea scăzută capacitatea psihică de apreciere a conținutului și consecințelor sociale și juridice ale actului semnat, concluzionând în sensul că defuncta este incompetentă psihic. Pe lângă acest aspect, Curtea consideră necesar să fie avută în vedere înregistrarea audio-video, ca element probatoriu și datorită faptului că fosta proprietară a imobilului nu mai este în viață, iar cele trei rapoarte de expertiză s-au realizat pe baza actelor medicale, care atestau afecțiunile de care suferea defuncta.

În ceea ce privește maniera în care această înregistrare urmează să fie valorificată în actualul context probatoriu, Curtea constată că se impune a fi avută în vedere de către Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, care va confirma sau va infirma concluzia exprimată prin suplimentul la raportul de nouă expertiză, prin raportare la informațiile pe care le oferă înregistrarea, aceasta având avantajul că permite comisiei o observație directă asupra stării psihice a defunctei de la momentul autentificării actului, pe baza comportamentului acesteia și a modului său de reacționa și relaționa cu cei din jur.

În ceea ce privește proba testimonială, solicitată în apel, Curtea, raportându-se la dispozițiile art 295 cod procedură civilă, anterior examinate, apreciază că soluția de respingere a acestui mijloc de probă este legală și în concordanță cu exigențele procedurale, deoarece pentru clarificarea chestiunilor de fapt și de drept care se pun în speță este necesară administrarea unor probe cu anumit grad de tehnicitate, care sa confere certitudinea concluziilor acreditate, cum este cazul probei cu expertiză medico-legală psihiatrică. Pe de altă parte, Curtea are în vedere, pentru evaluarea utilității și pertinenței acestei probe și faptul defuncta a decedat la scurt timp după autentificarea contractului de întreținere, ceea ce înseamnă acum 8 ani, perioadă de timp care îngreunează reconstituirea, cu ajutorul martorilor, a imaginii defunctei și mai ales a stării sale de spirit și a capacității sale critice și predictive de conștientizare a consecințelor acțiunilor proprii. De remarcat este faptul că martorii practic nu sunt chemați să relateze despre un eveniment particular, petrecut acum 8 ani( ceea ce poate ar fi fost mai ușor de reprodus, pentru ar fi constituit o chestiune obiectivă, care se înscrie în materialitatea faptelor), ci despre modul în care au perceput-o pe defunctă, sub aspectul stării sale psihice, aspect ce ține de finețea percepției martorului și de acuratețea memoriei sale. Or, aceste chestiuni, de natură psihologică, implică o doză mai mare de subiectivism, la care se adaugă și trecerea unei perioade de timp, destul de considerabile, aspecte de natură să afecteze credibilitatea și obiectivitatea depoziției martorilor. Pe cale de consecință, față de toate aceste aspecte anterior relevate și având în vedere că există acte medicale, care pot contura o imagine mai fidelă asupra stării de sănătate a defunctei, cât și asupra implicațiilor inerente asupra stării sale psihice, Curtea consideră că proba testimonială nu pare a fi concludentă cauzei fiind în mod corect respinsă de instanța de apel.

În ceea ce privește ultimul motiv de critică relativ la modalitatea în care s-a dat eficiență prevederilor art 30 din legea 17/2000, Curtea apreciază că necesitatea asistării defunctei, în condițiile acestor dispoziții legale este o chestiune ce depinde de concluzia la care va ajunge comisa de expertiză medico-legală psihiatrică, pe baza examinării înregistrării audio-video, care relevă comportamentul și starea psihică a defunctei chiar la momentul autentificării contractului de întreținere.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, precum și față de cele statuate prin decizia civilă nr 14/2013, pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii și având în vedere că administrarea probei cu expertiză este incompatibilă cu structura recursului, dar compatibilă cu rejudecarea cauzei după casarea cu reținere, context în care dispozițiile art 305 cod procedură civilă nu mai sunt aplicabile, Curtea a admis recursul pârâtei, și a casat decizia atacată cu reținerea cauzei spre rejudecare, fixând termen la data de 07 10 2014.

S-a obținut suplimentul la raportul de noua expertiză medico-legală psihiatrică.

Rejudecând apelul, în urma casării cu reținere, Curtea reține următoarele:

Așa cum rezultă din cererea de apel promovată de pârâtă, s-au formulat critici relative la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art 30 din legea 17/2000, precum și cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății, prin raportare la materialul probator administrat.

În privința primului aspect, Curtea constată că prin decizia de casare cu reține s-a statuat că necesitatea asistării defunctei este o chestiune ce depinde de concluzia la care se va ajunge în suplimentul la raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat atât pe baza înregistrării audio-video care relevă comportamentul și starea psihică a defunctei chiar la momentul autentificării contractului de întreținere, cât și prin raportare la întregul materialul probator apt să releve infirmații medicale pertinente.

Prealabil examinării concluziilor suplimentului la raportul de nouă expertiză, Curtea subliniază faptul că, din interpretarea dispozițiilor art 30 alin 2 din legea 17/2000, rezultă că asistarea persoanei vârstnice nu are caracter obligatoriu pentru perfectarea actului juridic de înstrăinare, necesitatea acesteia stabilindu-se în funcție de circumstanțele concrete ale situației, astfel că lipsa asistării nu poate atrage nevalabilitatea actului juridic, în măsura în care nu se dovedește, în mod cert, nevoia sa imperioasă. Interpretând sistematic cele două alineate ale textului de lege anterior menționat, rezultă că legiuitorul instituie în sarcina autorităților competente obligativitatea asigurării asistenței gratuite la cerere, dar nu impune obligativitatea unei astfel de asistențe în toate cazurile, ci doar în situațiile în care, împrejurările faptice, reclamă cu stringență o astfel de procedură.

În ceea ce privește suplimentul la raportul de nouă expertiză, dispus a se efectua în cauză, în urma casării cu reținere, Curtea constată că s-a apreciat de către comisie de expertiză faptul că defuncta C. E. a fost competentă psihic la momentul semnării contractului de întreținere a cărui anulare se solicită în cauză. În esență, comisia a reținut că deși substratul patologic este apt teoretic să determine o modificare a capacității psihice, în urma examinării înregistrării audio-video a evidențiat absența unei astfel de modificări, comisia concluzionând că nu pot fi identificate criterii în acest sens. Se menționează în supliment că s-a observat o ușoară tulburare cognitivă, posibilă în contextul vârstei, dar apreciată ca nerelevantă în ceea ce privește competența psihică de a întocmi acte notariale.

Valorificând concluziile suplimentului la raportul de nouă expertiză, Curtea constată pe de o parte că nu se impunea asistarea gratuită a defunctei la încheierea contractului, în lumina interpretării date în cele ce preced dispozițiilor art 30 din legea 17/2000, iar pe de altă parte nu probează lipsa de discernământ invocată de reclamanți, ca motiv de nulitate a contractului de întreținere. Pe cale de consecință, Curtea reține că acțiunea apare ca nefondată, din moment ce comisia de nouă expertiză, dând o interpretare( ce are calitatea și acuratețea profesională corespunzătoare) integrată atât informațiilor medicale ce rezultă din actele medicale cât și înregistrării audio video, a concluzionat că nu s-a putut identifica o modificare a capacității psihice a defunctei la momentul autentificării contractului.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 296 cod procedură civilă, Curtea va admite apelul pârâtei va schimba în tot sentința atacată, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților și va înlătura, pe cale de consecință, prin raportare la prevederile art 274 cod procedură civilă, dispoziția obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2262,30 lei către reclamanți, aferente judecății în primă instanță.

Față de soluția ce se va pronunța și dând eficiență dispozițiilor art 274 cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea intimaților reclamanților privind cheltuielile de judecată ca nefondată și îi va obliga pe aceștia să plătească recurentei apelantei suma de 2770 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

În temeiul principiului disponibilității, Curtea va lua act că apelanta pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată pentru fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În rejudecare,

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă G. P. M. în contradictoriu cu intimații-reclamanți I., I. G. și U. B. F., împotriva sentinței civile nr._/20.12.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că

Respinge ca nefondată acțiunea.

Înlătură dispozițiile primei instanțe de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2262,30 lei.

Respinge cererea intimaților reclamanților privind cheltuielile de judecată ca nefondată.

Obligă intimații reclamanți să plătească apelantei suma de 2770 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Ia act că apelanta pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată pentru fond și apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 06 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. S. C. G. M. H.

GREFIER

C. N. I.

Red/dact IS

2 ex

← Anulare act. Decizia nr. 663/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act. Decizia nr. 605/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cereri. Decizia nr. 620/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act. Decizia nr. 663/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act. Decizia nr. 605/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 607/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI