Legea 10/2001. Decizia nr. 607/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 607/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.607
Ședința publică de la 14.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți I. V. și I. Z., împotriva deciziei civile nr. 45 A din 23.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că termenul a fost acordat pentru a se pune în discuție incidentul procedural al perimării.
Curtea constată că la data de 13.02.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 02.04.2015, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției perimării și s-a acordat termen de judecată la data de 14.05.2015, C 9, cu citarea părților.
Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile de la data suspendării din vina părților, Curtea constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care reține dosarul în pronunțare în ceea ce privește incidentul procedural al perimării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, la data de 13.01.2010, reclamanții I. V. și I. Z. în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului situat la mansarda imobilului din ., corp A, sector 2 și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.6450/12.05.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au cumpărat apartamentul situat la mansarda imobilului din București, ., corp A, sector 2 în baza contractului nr. N04454/16.01.1998, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului București prin S.C. Apolodor S.A., care a fost desființat prin sentința civilă nr. 927/18.11.2002, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr. 6661/2001, prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestuia, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 367/11.09.2003, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. 698/2003 și devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 2445/18.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._/1/2003.
Prin sentința civilă nr. 927/18.11.2002, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr. 6661/2001, s-a reținut cu putere de lucru judecat că atât vânzătorul cât și reclamanții din prezenta cauză au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu rea-credință, cunoscând că vânzătorul nu este proprietarul apartamentului vândut, cu scopul ilicit al fraudării drepturilor adevăratului proprietar și cu fraudarea legii.
Prin decizia civilă nr. 367/11.09.2003, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. 698/2003, s-a reținut cu putere de lucru judecat că naționalizarea imobilului a fost făcută cu încălcarea Constituției și că reclamanții din prezenta cauză nu au acționat în nici un moment cu bună-credință, întrucât au cunoscut demersurile adevăratului proprietar și ale autorilor acestora în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului și și-au asumat riscul cumpărării unei locuințe a cărei situație juridică nu era reglementată de Legea nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 2445/18.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._/1/2003, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanții din prezenta cauză nu au respectat prevederile Legii nr. 112/1995 și ale H.G. nr. 20/1996 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fiind și de rea-credință, întrucât au fost notificați cu privire la intenția adevăratului proprietar de a revendica imobilul și au cunoscut situația litigioasă a acestuia.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că apartamentul situat la mansarda imobilului din București, ., corp A, sector 2, care a făcut obiectul contractului nr. N04454/16.01.1998, are o valoare de piață de 204.400 lei.
Ținând seama că acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar conform art. 501 alin. 1 coroborat cu art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului de piață se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice și că, deși nu se prevede expres că în acest caz Ministerul Finanțelor Publice acționează ca reprezentant al Statului R., este fără dubiu că în aceste cazuri ministerul restituie prețul în numele Statului R., acesta fiind cel care a realizat naționalizarea nelegală și în al cărui patrimoniu se afla bunul la data vânzării, așa încât instanța a constatat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Având în vedere că potrivit art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață doar proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și ținând seama că reclamanții au încheiat contractul nr.N04454/16.01.1998 înainte de soluționarea notificării formulate de adevăratul proprietar, deși se putea cumpăra doar după soluționare, cumpărând pe riscul lor un imobil a cărei situație juridică nu era reglementată de Legea nr.112/1995, cu nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu scopul fraudării acestei legi, după cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile menționate anterior, instanța constată că nu este îndeplinită această condiție prevăzută de art. 501 alin.1 din Legea nr.10/2001 și că reclamanții nu au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții.
În motivarea apelului, aceștia au invocat în esență greșita aplicare în cauza a prevederilor art. 501 din Legeanr. 10/2001, susținând în mod eronat s-a apreciat comportamentul acestora la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv că nu au cunoscut existența unor impedimente la vânzare, deși au realizat demersuri pentru a se interesa de situația juridică a bunului cumpărat.
Prin decizia civilă nr.45/A/23.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanți, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.N04454/16.01.1998, Primăria Municipiului București prin mandatar S.C Apolodor S.A, în calitate de vânzător a înstrăinat apelanților-reclamanți I. V. și I. Z., cumpărători, locuința situată în București, ., corp A, mansardă, sector 2, compusă din 3 camere, bucătărie, WC, oficiu - în exclusivitate și culoar - în cotă indiviză, în suprafață utilă de 35,41 mp, în schimbul prețului de 12.120.706 Rol.
Prin sentința civilă nr.927/18.11.2002 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a fost admisă acțiunea formulată de numita Veron M. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.4454 din 16.01.1998 încheiat între P.M.B, prin mandatar S.C Apolodor S.A și apelanții-reclamanți I. V. și I. Z..
Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr.367/11.09.2003, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr.698/2003, prin care au fost respinse apelurile ca nefondate și irevocabilă prin decizia civilă nr.2445/18.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/1/2013, prin care au fost respinse recursurile ca nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile cu dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. l se stabilește prin expertiză".
Se constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.501 din Legea nr. 10/2001, reținând că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata prețului de piață al imobilului situat în București, ., corp A, mansardă, sector 2.
Astfel, așa cum rezultă din textul de lege enunțat mai sus, condiția esențială pentru ca titularul contractului desființat să beneficieze de valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii.
Această constatare este confirmata prin interpretarea sistematică a Legii nr.10/2001, care reglementează distinct, în art.50 alin 2, ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii în baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare prin care apelanții-reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., corp A, mansardă, sector 2 a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995, împrejurare reținută, cu putere de lucru judecat, în hotărârile judecătorești anterior menționate, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului respectiv. Astfel, în considerentele acestor hotărâri s-a arătat că apelanții-reclamanți au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât au cunoscut demersurile fostului proprietar de a redobândi imobilul.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecata, în mod definitiv decât o singură dată (aspectul negativ), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (aspectul pozitiv).
Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, cu privire la faptul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în București, ., corp A, mansardă, sector 2, nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți. Astfel, aspectele reținute în considerentele hotărârii prin care s~a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și ale hotărârilor pronunțate în căile de atac, în susținerea soluției adoptate se impun instanței în cadrul litigiului de față, fără a putea fi reevaluate.
Nu a fost primită susținerea apelanților, în sensul că interpretarea dată dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001 de către prima instanță conduce la inaplicabilitatea acestui text legal, deoarece contractele încheiate cu respectarea dispozițiilor legale nu pot fi anulate. Textul de lege arătat face referire la contractele încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 care au fost „desființate", iar nu anulate, fiind evident că are m vedere situația lipsirii de efecte a contractelor de vânzare-cumpărare, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, prin comparare de titluri, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.
Nu a fost găsită întemeiată nici susținerea apelanților, în sensul că prin respingerea cererii au fost nesocotite prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează protecția unui bun actual aflat patrimoniul persoanei interesate. Noțiunea autonomă de bun care se circumscrie domeniul aplicare al art.1 din Protocolul nr.1 la C,E.D.O presupune ca reclamanții să aibă cel puțin o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială respectivă. În cauza de față, reclamanții nu au un „bun", în sensul Convenției, având în vedere că titlul lor de proprietate asupra imobilului a fost anulat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
În hotărârea R. contra României (hotărârea din 19.10.2006), Curtea a statuat că persoanele care și-au dobândit cu buna-credință bunurile nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri, aceste persoane fiind îndreptățite la acordarea unor compensații egale cu valoarea de piață a imobilelor de care au fost privați.
Aceste argumente ale instanței europene nu sunt valabile în speța de fată, având în vedere că apelanții-reclamanți au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a reținut anterior.
Pentru considerentele reținute în cele ce preced, în baza art.296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții I. V. și I. Z., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că decizia recurata este nelegală și netemeinică, susținând în esență că anterior nicio instanța nu s-a pronunțat asupra bunei sau relei credințe a acestora, iar statuarea din hotărârile judecătorești anterioare, nu echivalează cu pronunțarea unei hotărâri asupra bunei lor credințe la momentul cumpărării. Au mai susținut recurenții că instanțele trebuiau să se raporteze la dispozitivele hotărârilor anterioare, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat, iar nu considerentele, respectiv că instanța de apel a făcut o aplicare greșită în cauza a prevederii înscrise în art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, în opinia acestora textul de lege fiind aplicabil și în situația în care contratul este încheiat fără respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, respectiv că au fost privați de dreptul lor de proprietate.
De asemenea au invocat jurisprudența CEDO, referindu-se la cauza T. T. vs. România și au susținut că în mod eronat nu li s-a recunoscut în cauză, dreptul de a beneficia de o justă despăgubire pentru lipsirea lor de proprietate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
La data de 13.02.2014, instanța de recurs a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei.
La data de 02.04.2015, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 14.05.2015, cu citarea părților, la domiciliul procesual ales ( Curtea raportându-se inclusiv la imprejurarea că recurentii au anexat la fila 37 dosar fond împuternicire avocatială, prin care au mandatat apărătorul care a exercitat în numele lor calea de atac să-i reprezinte, în cauză, în fața instanțelor de orice grad) cu această mențiune.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 298 din codul de procedură civilă asupra excepției de perimare a recursului, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Curtea reține, totodată, incidența dispozițiilor înscrise în art. 250 din Codul de procedură civilă de la 1865, din a căror interpretare rezultă că atunci când suspendarea judecării se datorează lipsei de stăruință a părților în judecată, cursul perimării nu este suspendat, astfel încât în cauza de față termenul de perimare a început să curgă la data de 13.02.2014, când judecata a fost suspendată chiar din pricina lipsei de stăruință a părților în judecată, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, cum între data de 13.02.2014 și până la data redeschiderii din oficiu a judecății, părțile nu au îndeplinit nici un act de procedură care să întrerupă cursul perimării, se constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an .
Întrucât perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părților în judecată, care operează de drept la împlinirea termenului de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, sancțiune care nu poate fi înlăturată prin nici un alt act de procedură îndeplinit după împlinirea termenului perimării și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă de la 1865, va constata perimat recursul.
Văzând și prevederile art. 253 alin. 2 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenții reclamanți I. V. și I. Z. împotriva deciziei civile nr.45A/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/02.06.2015
------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.C.
- A.M.
Jud.Sector 2 – M.D.D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 605/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
