Partaj judiciar. Decizia nr. 301/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 301/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 301
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR – M. D. O.
GREFIER – M. C.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți G. A., G. M., G. (L.) M. și recurenții-pârâți G. D., G. V. împotriva deciziei civile nr. 729A/28.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, cauza având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți G. M. personal și asistată de avocat B. Teofrastus cu împuternicirea avocațială nr._ la dosar, G. (L.) M. prin avocat B. Teofrastus cu împuternicirea avocațială nr._ la dosar, recurenții pârâți G. D. și G. V. personal, lipsind recurentul reclamant G. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar următoarele: la data de 26.02.2015 întâmpinarea formulată de recurenții-reclamați G. A., G. M. și G. (L.) M. și taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, achitată prin chitanța nr._, timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei; la data de 03.03.2015 întâmpinarea formulată de recurentul G. V., taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, achitată prin chitanța nr._, timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei și cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de G. V..
La solicitarea instanței, după legitimare, recurentul pârât G. V. arată că este de acord cu întâmpinarea și cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul său și procedează la semnarea în fața instanței a acestor cereri.
Se comunică întâmpinarea formulată de recurentul-pârât G. V., reprezentantului recurenților-reclamanți.
Reprezentantul recurenților-reclamanți arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea comunicată la acest termen.
La interpelarea Curții, recurentul G. V. solicită amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea, deoarece discuțiile pentru angajarea doamnei avocat Z. L., care i-a reprezentat în fazele anterioare, nu au fost finalizate.
Reprezentantul recurenților-reclamanți se opune amânării cauzei, având în vedere că recurentul-pârât a avut suficient timp pentru a-și pregăti apărarea și a-și angaja avocat.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere prevederile art.156 Cod procedură civilă, care impun un motiv temeinic care a împiedicat partea să-și pregătească apărarea, iar acest motiv temeinic nu a fost învederat și dovedit. Mai mult, recursul a fost declarat în luna ianuarie 2015, citațiile fiind primite cu mai mult de 1 lună înaintea termenului de judecată.
Recurentul-pârât G. D. solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul recurenților-reclamanți arată că nu are alte solicitări de formulat și nici probe de administrat.
Curtea, constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului formulat de G. A., G. M. și G. (L.) M., modificarea deciziei în sensul de a se stabili linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților în partea de N a terenului pe o lungime de 12,6 mp. pe aliniamentul AB conform schiței. Apreciază că instanța nu a luat în considerare actele care erau esențiale pentru stabilirea liniei de hotar. Recurenții-reclamanți au dovedit cu titlul de proprietate că sunt moștenitorii unei suprafețe de teren de 504 mp., din care autorul recurenților a înstrăinat suprafața de 156,25 mp. Motivul de recurs invocat este prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă - instanța nu a ținut seama de dispozițiile art.584 Cod civil. Au dovedit că sunt proprietarii suprafeței de teren de 347 mp., iar pârâții sunt titularii dreptului de proprietate pe suprafața de 156, 25 mp. Instanța trebuia să stabilească linia de hotar, dar acest lucru nu s-a făcut, deși la dosar existau probe, acte de proprietate, două rapoarte de expertiză care nu au fost luate în considerare și se stabilește linia de hotar doar cu 31 cm, în loc de 1,5 m. În ceea ce privește recursul pârâților solicită respingerea acestuia, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât G. D. arată că așa a fost cumpărat terenul, cu măsurătorile făcute la acel moment. Arată că nu a locuit acolo și așa era stabilită linia de hotar la momentul când a cumpărat terenul.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 08.10.2007, reclamanții G. M., G. A. și L. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. Ș., stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile vecine situate în Comuna P., . și nr.3A, județul Ilfov.
În motivare, reclamanții au arătat că autorul lor a vândut pârâților printr-o chitanță de mână o suprafață de 156,25 m.p., din totalul de 504 m.p., suprafață moștenită de la G. D. și, întrucât limita de hotar dintre proprietăți nu este stabilită, se solicită grănițuirea lor.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin notele de ședință depuse la data de 28.05.2008, pârâtul G. V. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei G. Ș., decedată ulterior introducerii acțiunii, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității cererii, excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Prin încheierea din 17.11.2008, Judecătoria Cornetu a respins excepțiile ca neîntemeiate.
Prinsentința civilă nr. 2471/27.06.2011, Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanții G. M., G. A. și G. (L.) M. în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. D. (moștenitor al pârâtei G. Ș., decedată în cursul procesului), a stabilit linia de hotar pe vechiul aliniament FF`-E`E, conform schiței anexe a raportului de expertiză și a obligat pârâții la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin expertiza topografică a fost stabilită linia de hotar pe vechile semne existente pe aliniamentul FF’-E’E, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză întocmit de inginer G. G..
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârâți, instanța a respins-o ca neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii este grănițuire, astfel că nu se poate spune că nu există un obiect.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții G. M., G. A. și L. M. și pârâții G. V. și G. D..
Apelanții-reclamanți G. M., G. A. și L. M. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, obligarea pârâților - intimați la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor în partea de Nord a terenului reclamanților pe o lungime de 12,6 m pe aliniamentul AB conform schiței anexe, și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanții-reclamanți au arătat că, în baza certificatului de moștenitor nr.123/2001, sunt moștenitorii defunctului G. Eugeniu, a cărui succesiune se compune din imobilul casa de locuit compus din 3 camere, situate în P., ..3, precum și suprafața de teren aferentă acestei construcții de 347,75 mp. Conform actului vechi de proprietate, aflat la dosarul cauzei, autorul lor a avut un teren în suprafața de 504 mp, moștenit de la părintele său, G. D., conform certificatului de moștenitor nr. 671/1980. Din această suprafață de 504 m.p., autorul lor, G. Eugeniu a înstrăinat, cu chitanță de mână, suprafața de 156,25 mp pârâtului G. V., rămânând cu 348 mp, limita de proprietate fiind decalată cu 1,60 mp, pârâții ocupând 21 mp din proprietatea reclamanților-apelanți.
Au susținut apelanții-reclamanți că din probele administrate a reieșit, fără putință de tăgadă, că pârâții au ocupat o suprafață de 20 mp, (însuși pârâtul G. V. a recunoscut, printr-o declarație scrisă, că a ocupat în mod abuziv această suprafață), astfel încât cererea apelanților, așa cum a fost formulată în fața instanței de fond, era întemeiată în fapt și în drept.
Apelanții-reclamanți au arătat că au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că este în contradicție cu situația de fapt, aspect confirmat de suprafețele constatate de expert pe care nu le poate justifica în actele pârâților. Analizând raportul de expertiză, se poate constata că acesta își depășește atribuțiile stabilite de instanță, pronunțându-se în locul judecătorului și afirmând că este stabilită linia de hotar, că fâșia de teren în discuție este în proprietatea și posesia pârâților, fără ca acestea să fie abuzive, că nu există indicii că linia de hotar era dreaptă (deși există canalizarea construită de G. Eugeniu - nu s-a ținut cont - iar lungimea laturilor este, în prezent, inegală).
Au menționat apelanții-reclamanți că prin ocuparea abuzivă a acestei suprafețe de teren de 20 mp din terenul proprietatea lor, pârâții au produs prejudicii constând în: perforarea pereților casei reclamanților cu bormașina, alipirea boltei de viță pe peretele casei lor, nu le-au permis să intervină pentru a desfunda canalizarea, le-au închis geamul de aerisire al bucătăriei (în urma sesizării lor au intervenit organele de poliție în rezolvarea acestei neplăcute situații).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 584 Cod civil.
La primul termen de judecată în apel, apelanții-reclamanți au depus motive suplimentare de apel, arătând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 584 cod civil în sensul că, deși textul legal face vorbire de titlurile de proprietate ale vecinilor, instanța s-a limitat să omologheze un raport de expertiză care nu ține seama tocmai de actele de proprietate existente la dosar. Deși s-a demonstrat că autorul reclamanților avea în proprietate o suprafață de teren de 504 mp, din care a înstrăinat suprafața de 156,25 mp pârâților, expertul face considerații proprii cu privire la titlurile de proprietate, pe care instanța nu le-a cenzurat, pronunțând o soluție nelegală.
Au susținut apelanții-reclamanți că instanța trebuia să compare titlurile de proprietate ale părților și să constate că ordinul prefectului prin care s-a constituit dreptul de proprietate al pârâților nu poate fi opus titlului de proprietate al reclamanților, întrucât constituirea dreptului respectiv s-a făcut în temeiul actului de înstrăinare din terenul autorului reclamanților, acesta fiind limitat la suprafața de 156,25 mp. Prin urmare, expertul trebuia să aibă în vedere suprafața de teren rămasă reclamanților de 347,75 mp și în raport de această suprafață să stabilească limitele de hotar.
Apelanții-reclamanți au invocat faptul că instanța de fond a validat concluziile raportului de expertiză, constatând aliniamentul liniei de hotar, fără să cenzureze explicațiile expertului. Astfel, deși a constatat că suprafața de teren ce aparține reclamanților este diminuată în raport cu suprafața din titlul de proprietate, expertul propune stabilirea liniei de hotar pornind de la această diminuare numai în detrimentul reclamanților, păstrând neatinsă suprafața de teren a pârâților, motiv pentru care soluția instanței de fond este nu numai nelegală, dar și inechitabilă.
Apelanții pârâți G. V. și G. D. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, cu obligarea reclamanților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanții-pârâți au arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, invocând contradicția dintre soluția pronunțată și motivarea acesteia, arătând că, deși instanța a constatat că linia de hotar este pe aliniamentul FF’-E’E, adică aliniamentul existent între cele două proprietăți încă de la constituirea celor două titluri de proprietate, consfințind faptul că pârâții nu au acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamanților, totuși, în mod nelegal și netemeinic, a admis acțiunea.
Prin al doilea motiv de apel se invocă modificarea de către instanța de fond a obiectului cauzei. Apelanții-pârâți au susținut că reclamanții s-au adresat instanței solicitând revendicarea unei suprafețe de teren pe care ar fi ocupat-o pârâții, iar prin hotărâre instanța constată ca obiect al prezentei cauze partajul judiciar dintre părți.
Al treilea motiv de apel vizează însăși motivarea sentinței apelate, instanța reținând în mod nelegal și netemeinic faptul că pârâții nu au depus întâmpinare, aceasta fiind depusă încă de la primul termen de judecată.
Cea de-a patra critică privește respingerea excepției lipsei de obiect, invocată de pârâți, în condițiile în care prin hotărâre irevocabilă a fost respinsă acțiunea reclamanților prin care aceștia au solicitat anularea titlului de proprietate al pârâților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.729A din 28.06.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins apelul declarat de pârâți, a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți G. M., G. A. și G. (L.) M. împotriva sentinței judecătoriei, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul delimitat de punctele 8-9-10-3 pe schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert G. M., omologat de tribunal; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a obligat apelanții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând ½ din onorariul de expert către apelanții-reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la apelul pârâților, tribunalul a constatat că nu s-a putut reține existența unei contradicții între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, care ar presupune că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată. Dimpotrivă, tribunalul a constatat că în cauză soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii se sprijină pe considerente, în sensul că instanța a admis acțiunea și a stabilit linia de hotar pe vechiul aliniament, reținând în cuprinsul considerentelor că prin expertiza topografică efectuată de ing. G. G., a fost stabilită linia de hotar pe vechile semne existente pe aliniamentul FF’-E’E.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel privind modificarea obiectului cauzei, tribunalul a constatat că, față de obiectul acțiunii cu care a fost învestită prima instanță – stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile învecinate, menționarea greșită în practicaua hotărârii a obiectului „partaj judiciar” reprezintă doar o eroare materială, ce a și fost rectificată de tribunal la primul termen de judecată în apel – 20.04.2012, când s-a constatat că obiectul este grănițuire și nu partaj judiciar. În același timp, tribunalul a constatat că nu s-a formulat nicio cerere de revendicare, reclamanții solicitând doar grănițuirea proprietăților, indicând drept temei al cererii dispozițiile art. 584 Cod civil.
Nefondat a fost găsit și cel de-al treilea motiv de apel vizând menționarea greșită în cuprinsul hotărârii a faptului că pârâții nu au formulat întâmpinare, tribunalul constatând că abia la data de 28.05.2008, după momentul discutării și încuviințării probelor, pârâtul G. V. a depus note de ședință, prin care a invocat o . excepții ce au fost soluționate de instanță prin încheierea din 17.11.2008. Ulterior, la data de 11.03.2009, peste termenul prevăzut de art.1141 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâtul G. D. a formulat întâmpinare prin care a reiterat aceleași excepții invocate de pârâtul G. V. prin notele de ședință. Ca urmare, tribunalul a constatat că în mod corect s-a reținut în cuprinsul hotărârii că pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză, atât timp cât aceștia nu au depus întâmpinare în termenul legal.
Tribunalul a constatat că nu este fondată nici cea de-a patra critică, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei de obiect a cererii ca neîntemeiată. Atât timp cât terenurile aflate în proprietatea părților se învecinează și nu s-a stabilit anterior linia de hotar dintre cele două proprietăți, nu s-a putut susține că acțiunea în grănițuire este lipsită de obiect. Dimpotrivă, în considerarea unor raporturi de bună vecinătate, pentru stingerea neînțelegerilor dintre părți, se impune grănițuirea proprietăților în temeiul art. 584 Cod civil.
În privința apelului formulat de apelanții-reclamanți, tribunalul a constatat că acestea privesc în esență modalitatea de întocmire a raportului de expertiză și de valorificare de către prima instanță a concluziilor expertizei.
A reținut instanța de apel că apelanții-reclamanți solicită prin cererea de chemare în judecată stabilirea liniei de hotar pe un alt aliniament decât cel care a existat în fapt de-a lungul timpului, cu care au fost de acord în momentul punerii în posesie a apelanților-pârâți cu terenul de 187,4 mp, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat în sentința civilă nr.1456/25.05.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, irevocabilă. Își argumentează apelanții-reclamanți cererea prin aceea că pârâții ocupă o suprafață de 20 mp din terenul proprietatea lor, fără însă a formula și un capăt de cerere distinct prin care să revendice această suprafață de teren.
În această situație, tribunalul a apreciat că în mod corect, față de obiectul pretenției deduse judecății și temeiul de drept indicat de reclamanți, prima instanță a dispus grănițuirea proprietăților, stabilind linia de hotar pe vechiul amplasament, care delimitează și în prezent cele două proprietăți.
Astfel, în concluziile raportului de expertiză efectuat în primă instanță de expert G. G., s-a arătat că terenurile aflate în proprietatea părților au delimitare veche cu semne de hotar vechi, ce nu au fost modificate.
Aceeași situație de fapt a fost constatată și de expertul G. M., desemnat să efectueze expertiza topocadastrală în apel. Atât în raportul de expertiză, întocmit în baza planurilor cadastrale și avizat de O.C.P.I., cât și în răspunsul la obiecțiuni, expertul a menționat că linia de hotar dintre cele două proprietăți este în prezent delimitată de punctele 8-9-10-3. Totuși, pentru ca linia de hotar să fie o linie dreaptă, expertul a apreciat că se impune mutarea punctului 3 cu 31 cm spre nord.
Or, tribunalul a avut vedere că mutarea punctului 3 presupune schimbarea liniei de hotar existente încă de momentul înstrăinării suprafeței de 156,25 mp de autorul apelanților-reclamanți către apelanții-pârâți, în condițiile în care nu s-a formulat și o cerere de revendicare în fața primei instanțe, astfel cum s-a arătat anterior, iar formularea unei asemenea cereri direct în apel nu este admisibilă, față de prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Ca urmare, tribunalul a constatat că linia de hotar a fost corect stabilită de prima instanță, în baza raportului de expertiză întocmit de expertul G. G., constatările acestuia în privința limitei de vecinătate fiind confirmate de expertiza efectuată în apel și avizată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, toate susținerile apelanților-reclamanți referitoare la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză fiind în consecință neîntemeiate.
În consecință, tribunalul a constatat netemeinicia criticilor formulate de apelanții-reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, singurul considerent pentru care apelul acestora urmează a fi admis fiind acela că prin expertiza efectuată în apel au fost determinate coordonatele stereografice ale punctelor care delimitează linia de hotar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G. A., G. M. și G. (L.) M. și pârâții G. D. și G. V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 28.01.2015 sub nr-_ .
Recurenții-reclamanți G. A., G. M. și G. (L.) M.au arătat, în dezvoltarea criticilor formulate, că au formulat o acțiune prin care urmăreau, în contradictoriu cu pârâții-intimați, obligarea acestora la stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea lor si cea a pârâților în partea de N a terenului acestora pe o lungime de 12,6 m pe aliniamentul AB conform schiței anexe.
În susținerea acțiunii, recurenții-reclamanți au administrat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza topografică, din care a reieșit, fără putința de tăgadă, că pârâții au ocupat o suprafața de 20 mp, (însuși pârâtul G. V. a recunoscut, printr-o declarație scrisă, că a ocupat, în mod abuziv această suprafață - declarația se afla la fila 282 din dosarul de fond), astfel încât cererea lor, așa cum a fost formulată în fața instanței de fond, era întemeiată în fapt și în drept. Cu privire la declarația data de pârât, recurenții-reclamanți solicită să se aibă în vedere faptul că acesta nu și-a mai recunoscut-o, formulând în acest sens o cerere de înscriere în fals în fața instanței de fond. Concluziile expertizei criminalistice dispuse in prezenta cauză au fost foarte clare: "Declarația datata - 11.02.2008 - vizată spre neschimbare la 11.02.2008 a fost semnată de G. V..”
Cu toată această stare de fapt și de drept arătată mai sus, dovedită de recurenții-reclamanți prin probele administrate, instanța de fond a admis acțiunea acestora, dar a apreciat în mod eronat că linia de hotar dintre proprietățile recurenților reclamanți se află pe vechiul aliniament FF"-E"E, conform schiței anexe a raportului de expertiză.
Chiar și concluziile expertizei dispusa în apel nu sunt clare, iar răspunsul la obiecțiuni formulat de către dl. expert nu a clarificat următoarele aspecte: "Reclamanții dețin împreună cu pârâții o parte din fostul teren în suprafață de 504 mp, dar care a fost diminuat în timp pentru lărgirea străzii"; această susținere este făcută de dl. expert în răspunsul la obiecțiuni. Afirmația mai-sus menționată este contrazisă chiar de dl. expert, care arată în cuprinsul aceluiași răspuns la obiecțiuni că „suprafața ocupată de cele două imobile este de 512, 66 mp”, deci nu avea cum sa fie diminuată în timp, ci dimpotrivă a fost mărită.
Solicită să se aibă în vedere cu privire la așa-zisa diminuare pentru lărgirea străzii și răspunsul dat reclamanților de către Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a orașului P. care arată foarte clar că: „evidența terenurilor expropriate nu se regăsește la Primăria Orașului P.” ceea ce înseamnă că nu au existat exproprieri în vederea lărgirii străzii, deci nu poate exista o diminuare a suprafeței; dl expert susține că terenurile nu se suprapun, dar în răspunsul dat la obiecțiunea nr.3 a pârâților arată ca: „din compararea actelor și a planului cadastral cu situația din teren se observa că latura determinata de punctele 3-10 trebuie aliniată cu latura 8-9, deci punctul 3 mutat cu 31 cm spre nord, obținându-se aliniamentul 9-A, respectiv linia de hotar 8-9-A". Ori daca terenurile nu se suprapun atunci de ce ar trebui sa se mute punctul 3.
Recurenții reclamanți solicită să se constate că răspunsurile la obiecțiuni nu au fost concludente, dimpotrivă expertiza a arătat ca este în contradicție cu situația de fapt, aspect confirmat de suprafețele constatate de expert pe care nu le poate justifica în actele paraților. Suprafața de teren care se suprapune celor doua imobile nu este menționată în mod clar, mai cu seamă că autorul recurenților reclamanți G. Eugeniu a înstrăinat, cu chitanța de mână, suprafața de 156,25 mp pârâtului G. V., or acesta deține în prezent 183,50 mp, diferența nefiind explicată de către dl. expert.
Recurenții-reclamanți au mai învederat că o altă critica adusă comportamentului instanței de apel ar fi refuzul nejustificat de a nu le primi în instanță avocatul, în speță pe dna N. A. D., pe motiv că face parte din UNBR - Filiala B. P., pe care l-a apreciat ca fiind legal înființat (numeroase hotărâri judecătorești), astfel ca aceștia consideră că le-a fost încălcat dreptul de a fi asistați de un apărător ales de aceștia, drept prevăzut de art.6 CEDO.
Recurenții reclamanți au arătat că acest comportament abuziv al instanței de apel constituie abatere disciplinara potrivit art. 99 lit. i) si k) din Legea 303/2004.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 si art.304] Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila și dispozițiile art.584 C civil.
Într-o declarație de recurs distinctă (fila 2 dosar recurs) recurenții reclamanți mai invocă și încălcarea prevederilor art.584 Cod Civil de către instanța de apel, apreciind ca nefondat argumentul acesteia în sensul că acordul lor la emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâților ar împiedica acum stabilirea liniei de hotar corespunzător întinderii dreptului de proprietate pretinse de reclamanți.
Or, având în vedere că pârâții au cumpărat de la autorul reclamanților o suprafață mai mică decât cea stăpânită în prezent și că au mutat linia de hotar, rezultă cu claritate temeinicia acțiunii de grănițuire.
Recurenții-pârâți G. D. și G. V.au criticat decizia civilă nr.729A din data de 28.06.2013, solicitând pe această cale admiterea recursului, desființarea deciziei recurate si pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamanților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Primul motiv pe care îl invocă recurenții pârâți îl reprezintă respingerea în totalitate a motivelor de apel invocate de către aceștia. Astfel așa cum au arătat și demonstrat în faza procesuală a apelului, între părți au avut loc o . procese îndelungate, ca și acesta, față de acestea înțelegând să susțină excepția lipsei de obiect a prezentei spete. Astfel prin sentința civila nr.1456/25.05.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, rămasă definitiva si irevocabilă prin Decizia civila nr. 2274 R pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă acțiunea reclamanților din prezenta cauză prin care solicitau anularea titlului de proprietate eliberat de către Prefectura Ilfov. Prin respingerea acțiunii, urmează a se constata că titlul recurenților pârâți de proprietate a rămas valabil, pe toată suprafața de teren cuprinsă în acesta, suprafață care cuprinde inclusiv suprafața de teren revendicată de către reclamanți în prezenta cauza. Astfel că, în condițiile în care nu se mai pune problema inexistenței vreunui drept de proprietate asupra terenului stăpânit de către pârâți, urmează a admite excepția lipsei de obiect și a dispune rejudecând cauza in fond respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Obiectul acțiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecția dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretenția concretă pe care instanța trebuie sa o judece. Pretenția concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită, drept care, din punct de vedere al conținutului sau, poate fi clasificat în drept patrimonial si drept nepatrimonial.
Așa cum s-a pronunțat întreaga teorie, dar mai ales practica judiciară în domeniu, acțiunea în grănițuire este acțiunea prin care se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăți vecine. Prin această acțiune reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate. Aceasta acțiune este o acțiune reală, petitorie, imobiliară, declarativă de drepturi și imprescriptibilă. Obiectul acestei acțiuni îl constituie delimitarea fondurilor învecinate sau, după caz, mutarea liniei de hotar, cu obligarea pârâtului la restituirea suprafeței deținute fără drept din terenul limitrof al reclamantului. În primul caz, prin probele administrate trebuie să se dovedească numai traseul hotarului real, care urmează a fi marcat prin semne exterioare, fără a fi necesară și dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului. În acest caz sarcina probei revine ambelor părți, întrucât fiecare dintre ele are atât rolul de reclamant, cât și de pârât, astfel ca fiind o chestiune de fapt, pentru stabilirea liniei hotarului poate fi folosit orice mijloc de probă. Acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la însuși dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, oricare dintre acestea poate introduce o acțiune în revendicare cu privire la suprafața determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în grănițuire. Dacă grănițuirea s-a făcut prin convenția părților, ele o pot contesta printr-o acțiune în anulare, aceasta trebuind sa fi fost calea care trebuia urmata de către apelanții-reclamanți in condițiile in care autorii recurenților-pârâți au convenit asupra liniei de hotar.
Consideră recurenții pârâți că părților le-au fost recunoscute suprafețele exacte de teren din titlurile de proprietate, motiv pentru care prezenta acțiune este lipsita de obiect, astfel cum s-a indicat și motivat anterior.
Un al doilea motiv de recurs îl constituie eroarea existentă în sentința de fond și pe care instanța de control judiciar nu o lămurește, ci o fundamentează și mai mult prin însăși admiterea doar a apelului reclamanților, respectiv ambele instanțe constată ca limita proprietăților nu a fost schimbată sau modificată in decursul timpului (respectiv de la emiterea titlului reclamanților și punerea acestora în posesie, respectiv de la momentul achiziționării și punerea lor în posesie), fundamentându-si aceste concluzii pe cele două rapoarte de expertiza efectuate și cu toate acestea admit solicitările reclamanților și strămută linia de hotar cu 31 cm.
Recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenții-pârâți.
Recurenții-pârâți au solicitat, de asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de reclamanți.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de critică formulate, cu observarea exigențelor art.304 Cod proc.civ., curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Recursul reclamanților
În cadrul criticii întemeiate pe încălcarea art.584 Cod Civil, recurenții reclamanți au susținut că o atare nesocotire s-a produs atunci când instanța de apel a refuzat a compara titlurile de proprietate ale părților și de a dispune stabilirea liniei de hotar în funcție de această analiză, împrejurare în care, susțin aceștia, tribunalul ar fi observat că autorul lor a înstrăinat către pârâți doar 156,25 mp și nu cu 21 mp în plus, cât dețin aceștia.
Or, curtea reține că ambele argumente care au permis tribunalului să înlăture solicitarea de stabilire a graniței pe amplasamentul indicat de reclamanți sunt juste.
În primul rând, titlul de proprietate al pârâților cu privire la teren nu este înscrisul sub semnătură privată încheiat cu autorul reclamanților, ci Ordinul prefectului nr.1314/2004 (aflat la fila 32 în dosarul judecătoriei), care constituie dreptul de proprietate al pârâților pentru suprafața de 187,4 mp situată în comuna P., ., astfel încât în aceste limite se exercită dreptul de proprietate al acestora.
Acest titlu se bucură de o prezumție de legalitate, întărită prin respingerea acțiunii în anulare promovată de reclamanți, prin sentința civilă nr.1456/25.05.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu, irevocabilă prin respingerea recursului.
În considerentele deciziei din recurs (fila 34 în dosarul judecătoriei) s-a consemnat că unul dintre motivele pentru care reclamanții nu mai sunt în măsură a invoca nulitatea titlului a fost existența acordului lor la emiterea ordinului prefectului, iar această împrejurare a fost în mod corect valorificată de instanța de apel din cauza pendinte, tribunalul reținând că reclamanții au fost de acord cu aliniamentul existent al liniei de hotar.
În al doilea rând, deși se susține că soluționarea acțiunii în grănițuire presupune nu doar stabilirea liniei de hotar, ci și evaluarea existenței și întinderii dreptului de proprietate al vecinilor, curtea observă că, atunci când reclamantul solicită stabilirea liniei de hotar pe un alt aliniament decât cel existent și pretinde că vecinul pârât ocupă o parte din proprietatea sa, este necesar ca acțiunea în grănițuire să fie însoțită și de o cerere în revendicare pentru suprafața pretins uzurpată, ce va permite instanței restabilirea legalității în cazul în care din probatoriu rezultă temeinicia afirmațiilor reclamantului.
Or, în cauză o astfel de cerere de revendicare pentru suprafața de 21 mp în discuție nu a fost formulată, astfel încât și acest argument al instanței de apel este fondat.
În privința criticilor cuprinse în cererea de recurs aflată la filele 4-6 în dosar, curtea reține următoarele:
Din economia art.304 Cod Proc.Civ., precum și în raport de dispozițiile art.306 Cod Proc.Civ., motivele pentru care poate fi criticată decizia instanței de apel sunt limitate la invocarea nelegalității deciziei date în apel, neputând fi deduse cenzurii instanței de recurs aspecte de fapt și probleme ce țin de reevaluarea probatoriului, formularea limitativă a art.304 Cod Proc.Civ. opunându-se unui astfel de control.
De altfel, fostul art.304 pct.11 Cod proc.civ., potrivit cu care „când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate”, a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000.
per a contrario, în formularea actuală a textului art.304 Cod proc.civ., motivele de nelegalitate ce pot fi invocate sunt circumscrise chestiunilor strict și limitativ enumerate la pct.1-9.
Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a reținut greșit situația de fapt pe baza probatoriului administrat, pe care l-a interpretat în mod eronat. De asemenea, au dezvoltat critici referitoare la constatările expertului și la conținutul și valoarea probatorie a unor înscrisuri administrate (spre exemplu, declarația pârâtului G. V. prin care acesta ar fi recunoscut încălcarea dreptului reclamanților).
Or, acestea reprezintă susțineri de fapt, a căror temeinicie nu poate fi analizată în recurs decât prin prisma reanalizării mijloacelor de probă administrate și analizate de instanța de apel, iar o astfel de operațiune excede limitelor recursului astfel cum ele sunt stabilite prin dispozițiile legale enumerate mai sus.
De aceea, în privința celorlalte critici expuse de reclamanți (cu excepția pretinsei încălcări a art.584 Cod Civil, analizată în cele ce preced), curtea reține că nu poate proceda la evaluarea lor pe fond, depășind limitele controlului judiciar specific instanței de recurs.
De altfel, recurenții-reclamanți au invocat prevederile art.3041 Cod proc.civ. în cererea lor, însă aceste dispoziții sunt aplicabile exclusiv în cadrul recursului declarat împotriva unei sentințe ce nu este supusă apelului, ceea ce nu se întâmplă în cauza pendinte.
Mai reține curtea că redactarea cu întârziere a hotărârii nu reprezintă motiv de nulitate a acesteia, iar susținerile în sensul împiedicării avocatului reclamanților de a pune concluzii în fața instanței de apel nu sunt dovedite.
Se observă astfel din încheierea de ședință de la termenul când au avut loc dezbaterile că reprezentantul convențional al apelanților reclamanți a pus concluzii în ședința publică, atât cu privire la obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză întocmit în apel, cât și cu privire la apelurile formulate.
Prin urmare, nu poate fi evaluată relevanța în cauză a unei susțineri faptice privind procedura urmată în fața instanței de apel ce nu se verifică din lucrările dosarului.
Recursul pârâților
Într-o primă critică, pârâții reproșează instanței de apel neobservarea împrejurării că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect ca efect al menținerii titlului lor de proprietate prin sentința civilă nr.1456/2010, astfel încât nu se mai poate ridica susținerea în sensul că ei nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren pe care o dețin.
Curtea reține că în acțiunea în grănițuire obiectul acțiunii îl constituie pretenția concretă a reclamantului, anume de a se stabili linia de hotar cu privire la proprietăți vecine, iar un atare obiect există cât timp linia de hotar nu este stabilită.
Prin urmare, în mod greșit susțin pârâții că validarea titlului lor ar lipsi de obiect acțiunea de față, mai ales că, așa cum s-a reținut, aceasta nu are ca obiect și revendicarea terenului reclamanților pretins a fi fost ocupat de pârâți.
Or, tribunalul a răspuns argumentat acestei susțineri a pârâților, întocmai în sensul celor reținute și de curtea de apel, iar recurenții pârâți nu combat această susținere a instanței de apel, ci dezvoltă argumente legate de natura juridică a acțiunii în grănițuire ce nu contrazic însă constatarea că o atare acțiune are ca obiect stabilirea liniei de hotar.
În cea de-a doua critică recurenții pârâți sunt nemulțumiți de împrejurarea că instanțele de fond, deși au reținut că linia de hotar nu a fost mutată și că pârâții nu ocupă terenul proprietatea reclamanților, au strămutat granița dintre imobile cu 31 cm.
Or, cum se poate observa din motivarea instanței de apel, granița a fost stabilită pe același amplasament existent la data inițierii litigiului, iar în apel s-a păstrat acest aliniament, dar schimbarea sentinței s-a produs numai în scopul utilizării coordonatelor stereografice ale punctelor care delimitează această linie de hotar, pentru a asigura o determinare topocadastrale corecte.
Prin urmare, recurenții-pârâți susțin în mod eronat că instanțele de fond au schimbat amplasamentul liniei de hotar, el fiind același cu cel identificat de experți la fața locului.
În consecința tuturor acestor argumente, în temeiul art.312 Cod proc.civ., curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți G. A., G. M. ȘI G. (L.) M., toți cu domiciliul în orașul P., ., județul Ilfov și de recurenții-pârâți G. D. și G. V., ambii cu domiciliul în orașul P., ., județul Ilfov, împotriva deciziei civile nr. 729A/28.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V- a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. R. T. M. Steluța C. M. D. O.
GREFIER
M. C.
Red. IRT
Tehnored. TI/IRT
2 ex./28.01.2016
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă – judecători E. D. și M. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 393/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
