Cereri. Decizia nr. 1446/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1446/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1446/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1446 R
Ședința publică de la 07.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. Z.
JUDECĂTOR – M. S. C.
JUDECĂTOR – A. C. B.
GREFIER – S. V.
……………………
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București participă procuror D. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S. R., împotriva sentinței civile nr. 2209/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „despăgubiri Legea nr. 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă S. R. personal și asistată de avocat P. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul recurentei reclamante S. R. solicită repunerea cauzei pe rol.
Reprezentantul Parchetului solicită repunerea cauzei pe rol.
În temeiul art. 245 C.pr.civ., Curtea admite cererea formulată de recurenta-reclamantă S. R. și dispune repunerea cauzei pe rol.
Apărătorul recurentei-reclamante S. R. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante S. R. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consideră că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Arată că a depus la dosar o sentință de condamnare la o pedeapsă de 11 ani de închisoare și a dovedit faptul că autorul recurentei a executat din această pedeapsă 3 ani de închisoare, timp în care defunctul a fost supus unor torturi și pedepse corporale extreme, iar din punctul lor de vedere, faptul că instanța de fond a ales să restrângă textul legii și să invoce decizia nr. 15/1962, menționând că defunctul nu a fost condamnat definitiv, reprezintă o greșită aplicare a legii.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 potrivit cărora infracțiunea pentru care a fost cercetat defunctul se regăsește în art. 1 alin. (2) lit. a) sau art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 3 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 214/1999. Arată că defunctul a fost condamnat pentru sabotaj contrarevoluționar încadrându-se atât în infracțiunile enumerate de Legea nr. 221/2009 și conferită de calitatea prevăzută de O.G. nr. 214/1999. consideră că, în mod greșit, instanța a respins primul capăt de cerere, prin care se solicită constatarea unei condamnări cu caracter politic.
Din punctul lor de vedere se încadrează în dispozițiile art. 312 alin. (5) C.pr.civ., întrucât consideră că instanța nu a intrat în cercetarea fondului. Arată că a fost respinsă proba cu martori, deși au învederat la acel moment că martorii erau fost colegi de suferință ai defunctului. Precizează că au solicitat această probă pentru constatarea caracterului politic și pentru acordarea de daune materiale.
Arată că a solicitat proba cu acte și a învederat instanței că urma să-i parvină niște înscrisuri, iar instanța a respins cererea lor ca neutilă soluționării cauzei. Să se constate că la dosar există suficiente înscrisuri din care să reiasă faptul că defunctul a avut o condamnare cu caracter politic.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. În mod corect, s-a apreciat că în cauză nu a existat o hotărâre definitivă de condamnare, așa cum prevede Legea nr. 221/2009, în consecință, instanța a analizat această condamnare ca o măsură administrativă cu eventual caracter politic, a analizat dacă măsura suferită de autorul reclamantei a urmărit unul din scopurile prevăzute de O.U..G.. nr. 214/1999 și s-a constatat, în mod corect, că nu s-a urmărit nici unul din aceste scopuri, fiind vorba de o faptă care a constatat în nerespectarea unor norme tehnice în executarea lucrărilor în construcție.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 29.11.2011, sub nr. de dosar_ reclamanta S. R. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării la 11 ani închisoare pentru sabotaj contrarevoluționar, pe care S. R. A. a suferit-o prin sentința penală nr. 73 din 27.09.1961 a Tribunalului M. București, cu confiscarea totală a averii.
Solicită despăgubiri morale si materiale pentru prejudiciul suferit de S. R. A. prin aceste condamnări și consecințe negative produse în plan fizic, psihic și social. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că soțul său a suferit din cauza comunismului încă din copilărie. Născut la 10 februarie 1928 în .), fiul lui R. și A., absolvent a 8 (opt) clase de liceu și școala de Ofițeri de Marină, de profesie maistru de construcții. Copilăria lui a fost marcată de mutări în diverse localități din țară și refugii. După terminarea Școlii de Ofițeri de Marină, a lucrat ca ofițer de punte și navigație în porturile S. și C.. După război a făcut dragaj pe D. și pe mare pentru colectarea minelor rămase din timpul războiului. De la terminarea școlii de Ofițeri din 1948 are dosar de urmărire politică. După ce a fost citat pe Ordin de zi la S., a fost dat afară din armată în 1950. Din acel moment, nu a mai fost primit nicăieri să lucreze și s-a angajat la Canalul D. - Marea N., singurul loc unde a fost primit la muncă, din acest motiv având de suferit atât soția, cât și copilul.
In anul 1959 a fost arestat și trimis în închisoare la Jilava, unde a fost trimis în cercetări, aplicându-i-se bătăi și alte metode specifice de tortură pentru deținuți: torturi cu baston de cauciuc, tortură între 2 scânduri, tortura cu lopata, lovit cu apă și bătut cel puțin 3 ore pe zi fără întrerupere.
Având în vedere toate cele expuse, solicită să se constate astfel cum prevede art. 1 alineatul 2 litera a. din Legea 221/2009, condamnarea pe care cel in cauză a suferit-o constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Totodată, în baza articolului 5 din Legea 221/2009, solicită instanței de judecată să oblige statul român să îi plătească suma de 50.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale și 30.000 de Euro daune materiale,reprezentând cheltuielile efectuate de familie cu medicație, spitalizări, operații, recuperări, precum și lipsa unui loc de muncă, datorată bolilor și permanentelor verificări.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr.2209/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.73/27.09.1961 S. A.,soțul reclamantei, a fost condamnat la 11 ani muncă silnică și confiscarea averii, în baza art. 2093 cod penal.
Prin decizia nr.15/1962 a Tribunalului Suprem sentința prin care se dispusese condamnarea a fost casată, iar la 10.09.1962, S. A. a fost pus în libertate.
Soțul reclamantei a fost arestat în perioada 15.10._59 în baza mandatului de arestare nr.944, pentru săvârșirea infracțiunii pentru care ulterior a fost și cercetat, cu privire la care s-au pronunțat cele două hotărâri judecătorești anterior menționate.
Din cele expuse, tribunalul a constatat în primul rând că soțul reclamantei nu a fost condamnat definitiv, căci sentința, prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa muncii silnice de 11 ani a fost casată. Așa fiind, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 1 alin.1 din Legea nr.221/2009, potrivit cu care reprezintă condamnare cu caracter politic numai condamnarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, cererea de constatare a caracterului politic al condamnării fiind neîntemeiată.
Cât privește cererea de constatare a caracterului politic a perioadei în care S. A. a fost arestat preventiv, tribunalul a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că la 14.10.1959 soțul reclamantei a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2093 cod penal, pentru care ulterior a și fost cercetat. Perioada de arest preventiv a durat până la 10.09.1962, când a fost pus în libertate, urmare a casării sentinței de condamnare, prin decizia penală nr.15/1962.
Faptul că infracțiunea pentru care a fost cercetat, ce a fost incriminată de dispozițiile art. 2093 cod penal, se regăsește în enumerarea infracțiunilor prezumate de lege ca având caracter politic, nu conduce la concluzia caracterului politic al măsurii preventive. De altfel tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr.221/2009 trebuie interpretate restrictiv în sensul că ele vizează numai condamnările prin hotărâri judecătorești definitive, iar nu și măsurile preventive dispuse în cadrul procesului penal.
Măsurile preventive pot fi analizate cel mult din perspectiva unei măsuri administrative, însă pentru a stabili caracterul politic al acesteia criteriile de determinare sunt numai cele prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr.221/2009, respectiv de dispozițiile OUG nr.214/1999, ipoteză în care soțul reclamantei nu se regăsește.
Tribunalul a constatat că soțului reclamantei îi erau incidente dispozițiile art. 566 cod procedură penală (codul din 1948) sau art. 504 cod procedură penală (codul din 1968), fiind o persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, iar procesul penal a fost finalizat fără a se reține că faptele imputate au fost săvârșite de acesta. În această privință, tribunalul a reținut în plus că din actele existente la dosar rezultă că sentința de condamnare a fost casată,cauza a fost trimisă procuratorii pentru completarea urmăririi penale, fără să rezulte modul în care s-a finalizat procesul penal. Singurul înscris din care poate rezulta modul de finalizare este adresa comunicată soțului reclamantei la 13.11.1990, potrivit cu care în cursul procesului penal s-ar fi stabilit că este nevinovat, fără însă a se indica actul de procedură prin care procesul a fost finalizat și nici data în care a fost adus la cunoștința soțului reclamantei.
Cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale este neîntemeiată. Pentru a reține această concluzie a fost avută în vedere decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie de la momentul publicării în Monitorul Oficial - 7.11.2011, care stabilește că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva sentinței civile nr.2209/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a declarat recurs reclamanta S. R..
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă critică sentința pentru următoarele motive:
Soluția pronunțată de către instanța de fond nu ține cont de ansamblul probatoriu administrat în dosar fiind data cu greșita aplicare a legii.
In fapt, reclamanta a solicitat prin acțiunea introductiva de instanță să se constate caracterul politic al condamnării, la 11 ani închisoare, pentru sabotaj contrarevoluționar pe care soțul său S. R. A. a suferit-o prin sentința penală nr. 73/27.09.1961 a Tribunalului M. București cu confiscarea totală a averii.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care reiese în mod clar caracterul politic al acestei condamnări.
Prin sentința penală nr. 73/27.09.1961 S. R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani temniță grea și confiscarea totala a averii.
Din aceasta perioada de 11 ani, 3 ani a stat închis în detenție la Penitenciarul Jilava unde a continuat să fie cercetat prin metode de tortura specifice fostului regim (tortura cu lopata, tortura între 2 scânduri, lovit cu apă și bătut cel puțin 3 ore pe zi fără întrerupere ).
Instanța de fond a făcut o selecție total discriminatorie din dosarul de condamnare politica ce a fost atașat la dosarul cauzei și a constatat faptul că acțiunea ar trebui respinsă deoarece soțul său "nu a fost condamnat definitiv” menționând ca prin decizia 15/1962 a Tribunalului Suprem soțul său a fost pus în libertate,uitând că sentința 73/27.09.1961 a reprezentat o condamnare cu caracter politic soțul său petrecând 3 ani de zile în închisoare, timp în care a fost în permanență torturat și cercetat. In toată aceasta perioada familia sa a fost supusa opresiunii fostului regim comunist. In același timp, recurenții S. R. și S. M., în calitate de membrii de familie, au fost persecutați și controlați periodic până în anul 1975.
Potrivit Legii nr.221/2009 infracțiunea pentru care a fost cercetat soțul său se regăsește fie în dispozițiile art.1 alin.2 lit. a, sau art.1 alin. 3 coroborat cu art.2 alin.1 lit. a și art.3 alin.1 lit. a din O.G 214/29.12.1999. Mai mult decât atât soțul său a primit unele măsuri reparatorii prin Decretul - Lege nr.1l8/30.03.1990 în baza art.1, alin.1 lit. a si b recunoscându-se astfel la acea vreme că a fost un luptător împotriva regimului comunist. De altfel infracțiunea pentru care soțul său a trebuit să petreacă 3 ani în închisoare și o viata întreagă prin spitale a fost aceea de "sabotaj contra revoluționar" încadrându-se atât în infracțiunile enumerate prin Legeanr.221/2009 și conferindu - i și calitatea ceruta de OG nr.214/1999.
Se susține că instanța de fond face o greșită aplicare a legii cu toate că singurul lucru pe care recurenta S. R. îl doreau cu adevărat era recunoașterea suferinței profunde la care a fost supusa familia sa de către regimul comunist.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9) Cod procedură civilă, Legea nr.221/2009, OG nr.214/1990 și Decretul –Lege nr.118/1990
În dovedirea susținerilor, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Dosarul a fost supendat pentru lipsa părților, în conformitate cu art. 242 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă.
În temeiul art. 245 din Codul de Procedură Civilă, dosarul a fost repus pe rol.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile Legii nr.221/2009, pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr.73/27.09.1961 S. A., soțul reclamantei, a fost condamnat la 11 ani muncă silnică și confiscarea averii, în baza art. 2093 Cod penal.
Prin decizia nr.15/1962 a Tribunalului Suprem, sentința prin care se dispusese condamnarea, a fost casată, iar la 10.11.1962, S. A. a fost pus în libertate.
Soțul reclamantei a fost arestat în perioada 15.10._62, în baza mandatului de arestare nr. 944, pentru săvârșirea infracțiunii pentru care ulterior a fost și cercetat, cu privire la care s-au pronunțat cele două hotărâri judecătorești anterior menționate.
Cât privește cererea de constatare a caracterului politic a perioadei în care S. A. a fost arestat preventiv, Curtea reține următoarele:
Din probele administrate a rezultat că, la 14.10.1959, soțul reclamantei a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2093 cod penal, pentru care ulterior a și fost cercetat. Perioada de arest preventiv a durat până la 10.11.1962, când a fost pus în libertate, urmare a casării sentinței de condamnare, prin decizia penală nr.15/1962.
Curtea constată că măsura arestării preventive a fost dispusă pentru infracțiunea prev. de art. 2093 Codul penal, care se regăsește în enumerarea infracțiunilor prezumate de lege ca având caracter politic.
Instanța de recurs învederează că, chiar dacă autorul recurentei-reclamante nu a fost condamnat în mod definitiv pentru infracțiunea, care a făcut obiectul cercetării penale și în considerarea căreia s-a dispus măsura arestării preventive, totuși măsura privativă de libertate reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr.221/2009.
De asemenea, Curtea constată că măsura arestării preventive a fost dispusă, datorită faptului că acțiunile autorului recurentei-reclamante au fost considerate ca fiind acțiuni împotriva regimului comunist, în conformitate cu dispozițiile art.1 și 3 din O.U.G. nr.214/1999.
De asemenea, instanța de recurs are în vedere și împrejurarea că autorului recurentei i s-a recunoscut calitatea de luptător împotriva regimului comunist, în conformitate cu Decretul-Lege nr.118/1990, avându-se în vedere perioada arestării preventive.
Pentru considerentele expuse, constatând că sunt întemeiate criticile formulate cu privire la caracterul politic al măsurii administrative constând în arestarea autorului recurentei-reclamante pe perioada 15.10._62, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat declarat de către recurenta-reclamantă S. R., împotriva sentinței civile nr. 2209/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă S. R. împotriva sentinței civile nr. 2209/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Constată caracterul politic al măsurii administrative constând în arestarea autorului recurentului în perioada de 15.10._62.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. M. S. CroitoruAntonela C. B.
GREFIER,
S. V.
RED.DZ
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
4.06.2013
| ← Cereri. Decizia nr. 381/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
