Cereri. Decizia nr. 1847/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1847/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 1847/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1847 R
Ședința publică de la 24.10.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. M.
JUDECĂTOR - Y. D. M.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant V. C., recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DGFP-MB și recurentul M. P. P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1939 din 04.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, ce au ca obiect ”Despăgubiri Legea nr. 221/2009 – pretenții –„acțiune în constatare”.
M. P. P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant V. C. prin avocat Salvețiu L. C. cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar fond, lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB și recurentul M. P. P. de pe lângă Tribunalul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură de către recurentul reclamant V. C. întâmpinare, în 3 exemplare din care un exemplar a fost comunicat reprezentantei Ministerului P. P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Apărătorul recurentului reclamant V. C. învederează instanței că recursul vizează doar cuantumul daunelor morale. Față de probatoriul administrat și cauza în sine solicită admiterea recursului și majorarea acestui cuantum astfel cum s-a solicitat la instanța de fond. Arată că a fost invocată excepția lipsei de interes de către recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB. Pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată. Instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative de reținere împotriva reclamantului. Solicită respingerea excepției ca nefondată. Arată că temeiul de drept este art.4 alin. 2 din Legea nr.221/2009 care prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative pot solicita constatarea caracterul politic al acestor măsuri și cuantumul despăgubirilor se acordă corespunzător. Arată că are interes în cauză. Pe celelalte motive de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB și recurentul M. P. P. de pe lângă Tribunalul București, pune concluzii de respingere a acestora ca nefondate. Menționează că art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009 nu a fost lipsit de efecte juridice prin nici o decizie a Curții Constituționale. Nu a fost analizat prin Decizia nr.12/2011 a I.C.C.J. Arată că motivul de recurs invocat de recurentul M. P. P. de pe lângă Tribunalul București, se referă numai la acest aspect, nu privește cuantumul daunelor morale. Temeiul de acordare a daunelor morale este art.4 alin 2 din Legea nr. 221/2009. Potrivit art.9 pct.5 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice se prevede că orice persoană care a fost victima unei arestări ilegale are dreptul la o despăgubire. În cazurile de violare a art.5 paragraful 1 al CEDO referitor la privarea nelegală de libertate sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale, astfel că abrogarea implicită a normei interne din Legea nr.221/2009 nu poate lipsi cererea sa de efectele juridice urmărite. Judecătorul fondului a analizat și aplicat prevederile internaționale. În Decizia nr.1360/2010 a Curții Constituționale s-a arătat explicit că instanța de fond trebuie să rezolve conflictul dintre normele de drept intern și normele dreptului internațional. Arată că Decizia nr.12/2011 a ICCJ a fost publicată în Monitorul Oficial după ce clientul său avea o hotărâre definitivă. Hotărârea judecătorească constituie un temei legal suficient pentru a considera că recurentul reclamantul are o speranță legitimă de a obține despăgubiri morale. Arată că deține o creanță suficient de certă și exigibilă. Invocă cauza Ivanova c.Bulgariei, din 2009, cauza Draculet contra România din 2007, cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei din 2010 și cauza Nastaca, D. și alții contra României din 2012 cu privire la încălcarea drepturilor omului prin modificările aduse la Legea nr.221/2009. Arată că cei care s-au adresat CEDO nu dețineau o hotărâre definitivă. Arată că a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de reținere a reclamantului. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului P. P. de pe lângă Curtea de Apel București pune concluzii de admitere a recursului formulat de recurentul M. P. P. de pe lângă Tribunalul București, astfel cum a fost formulat și motivat. Față de susținerile apărătorului recurentului reclamant la motivele de recurs formulate de recurentul M. P. P. de pe lângă Tribunalul București arată că decizia nr. 12/2011 a ICCJ este aplicabilă în speță indiferent dacă temeiul de drept este art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 sau dacă ar fi fost doar pe acordarea de daune morale. Nu se poate face distincție. Art.5 lit. a din Legea nr.221/2009 a fost declarat neconstituțional și privește daunele morale chiar dacă este o hotărâre de condamnare. Sunt aplicabile dispozițiile ce obligă instanța de recurs să aplice cele ce s-au dispus prin recursul în interesul legii. Daunele morale au fost luate în dezbatere. Pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP-MB, considerând că la fond recurentul reclamant a făcut dovada măsurii reținerii neexistând o măsură de condamnare. Pe recursul formulat de recurentul reclamant V. C. conform Deciziei nr. 12/2011 a ICCJ, pune concluzii de respingere ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.04.2010, pe rolul Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul V. C. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în baza probelor ce se vor administra, sa se pronunțe o hotărâre prin care să se constate caracterul politic al măsurii administrative de reținere pentru cercetări de către organele M.A.I. în perioada 08.11._45 luate împotriva sa; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 lei (un milion lei), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca efect a măsurii de reținere în mod nelegal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pentru dovedirea cererii, s-au depus la dosar: adresa S.R.I. înregistrată sub nr._/_, din care s-a reținut că reclamantul V. C. a fost supus măsurii administrative de reținere pentru cercetări, luată de către organele MAI, în perioada 8 noiembrie 1945 – 22 noiembrie 1945, pentru actele de dezordine din Piața Palatului; Decizia nr. 1172/7356/28.10.1998 de revizuire a drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 republicată; decizia nr._/26. 11.1990de pensionare pentru limită de vârstă; cupon de pensie; Decizia nr. 1901/ 04.11.2004 privind acordarea calității de luptător în rezistența comunistă; copie de pe carnetul de membru în Asociația foștilor deținuți politici; Certificatul . - V nr._, privind calitatea de luptător pentru „V. Revoluției române din Decembrie 1989”; Adresa nr. VIII.d/GH/7828 din 16.11.1999 a Ministerului Sănătății însoțită de lista medicilor foști deținuți politici propuși pentru menținerea în activitate în anul 2000, printre care figurează și reclamantul.
S-a precizat că prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2010, conform art. 29 alin.4 și 5 din Legea nr. 47/1992, în vigoare la data respectivă, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu rezolvarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și s-a luat măsura suspendării judecății până la rezolvarea excepției, cauza fiind repusă pe rolul instanței la data de 5 august 2011, ca urmare a respingerii unei astfel de excepții prin Decizia Curții Constituționale nr. 748 din 2 iunie 2011.
În cazul de față, așa cum s-a reținut mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul V. C. a fost supus măsurii administrative de reținere pentru cercetări, luată de către organele MAI, în perioada 8 noiembrie 1945 – 22 noiembrie 1945, timp de 14 zile, pentru pretinsele “acte de dezordine din Piața Palatului”, însă, din starea de fapt expusă, tribunalul a constatat că a fost vorba de fapt despre o măsură administrativă cu caracter politic, scopul acesteia fiind sancționarea oponenților regimului comunist, dovedirea atașamentului față politica dominantă a Uniunii Sovietice și reprimarea manifestărilor organizate de către partidele istorice, în scopul menținerii și consolidării prin forță a regimului comunist instaurat.
Conform art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 din_, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, „constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.
Totodată, conform art. 3 din OUG nr. 214/1999, „prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus: a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări; b) internarea în spitale de psihiatrie; c) stabilirea de domiciliu obligatoriu; d) strămutarea într-o altă localitate; e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; f) exmatricularea din școli, licee și facultăți”.
Conform art. 4 din aceeași Ordonanță, s-a înființat Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prezidată de un reprezentant al Ministerului Justiției, care, la cererea persoanelor interesate, a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 și a constat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.
Potrivit art. 6 alin. 2 din OUG nr. 214/1999, împotriva deciziei Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, precum și în cazul refuzului nejustificat de a rezolva cererea, persoana interesată avea posibilitatea de a introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă.
Referitor la dispozițiile legale citate și la situația reclamantului V. C-tin, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.1172/1998 Comisia Pentru Acordarea unor Drepturi Persoanelor Persecutate din motive politice conform Decret - Lege nr. 118-1990, a reținut calitatea acestuia de deținut politic și i s-au acordat drepturile prevăzute conform acestui act normativ, printre care se reține vechimea în muncă și indemnizația de 12 lei lunar, iar prin Decizia nr. 1901 din 4 noiembrie 2004, Comisia specială, a constatat și i-a recunoscut acestuia, “calitatea de luptător în rezistența anticomunistă”.
Prin urmare, însăși aceste instituții ale statului, au ajuns la concluzia că în situația reclamantului, a fost vorba despre o măsură administrativă abuzivă, tribunalul a apreciat că aceasta a avut un profund caracter politic, astfel că se va admite cererea reclamantului sub acest aspect și se va constata caracterul politic al măsurii administrative de reținere pentru cercetări luată de către organele MAI în perioada 8 noiembrie 1945 – 22 noiembrie 1945, împotriva reclamantului V. C..
Referitor la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 221/2009, conform art. 5 alin. 1 lit. a, s-a prevăzut că “orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, au avut posibilitatea de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea Statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudicial moral suferit prin condamnare”.
Legiuitorul a mai prevăzut aspectul că, “la stabilirea cuantumului despăgubirilor, se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
Totodată, conform art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, “legea se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)”.
Tribunalul a apreciat că aceste dispoziții legale se puteau aplica și la starea de fapt reținută mai sus, privindu-l pe reclamantul V. C-tin, care a formulat cererea în baza acestor dispoziții legale, la data de 31 martie 2010.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, au fost declarate ca neconstituționale, dispozițiile art. I pct.1 și art. II din O. U. G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și prin Decizia Curții Constituționale nr.1.360 din 21 octombrie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a României, a declarat prevederile art. 5 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, ca fiind neconstituționale, astfel că în prezent, dispozițiile legale pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea, au rămas fără efecte juridice.
Prin sentința civilă nr.1939/4.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă s-a admis în parte cererea reclamantului V. C., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de reținere pentru cercetări luată de către organele MAI în perioada 8 noiembrie 1945 – 22 noiembrie 1945, împotriva reclamantului V. C.,și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la 50.000 Euro, cu titlu de daune morale către reclamant, echivalent în lei la data plății efective.
Curtea a constatat că nu este competentă să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul național cu dispoziții din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin prisma art.148 alin.(2) din Constituție, astfel cum a solicitat autorul excepției de neconstituționalitate, critica privind aspecte ce țin de aplicarea legii, ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești, care, din oficiu sau la cererea părții, pot formula o întrebare preliminară adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței sale, în ambele Decizii nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională, a amintit atât Parlamentului, cât și Guvernului, respectiv autorităților și instituțiilor publice, că urmează să respecte cele stabilite în considerentele și dispozitivul acestor Decizii și că în conformitate cu prevederile art.147 alin.(1) din Constituția României, "dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
De remarcat că ambele Decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, cu prorogarea termenului, conform legii, cele 45 de zile au expirat la 3 ianuarie 2011, dată până la care, nici Parlamentul și nici Guvernul nu au corelat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 cu Constituția.
Astfel, începând cu 4 ianuarie 2011, dispoziția legală declarată neconstituțională și-a încetat efectele juridice, motiv pentru care, tribunalul nu mai poate soluționa cauza având ca obiect plata daunelor morale pe acest temei juridic, pe care și-a întemeiat reclamantul cererea introductivă.
În același sens s-a stabilit și prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în cadrul recursului în interesul legii, instanța supremă stabilind că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor.
Totodată, tribunalul a apreciat că instituirea unui tratament diferit între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnările politice suferite, aflate în aceeași situație de fapt și juridică și care au acționat în termenul și condițiile stabilite de aceeași lege, în funcție de momentul în care instanța pronunță hotărârea, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, situație care, de asemenea, justifică și îndreaptă judecătorul spre aplicarea normelor de drept internațional.
Principiul de drept internațional al “așteptării legitime”, potrivit căruia, reclamantul și-a creat o speranță legitimă că va obține din partea autorității, repararea și recunoașterea drepturilor încălcate, în temeiul unei legi existente la data promovării acțiunii, justifică de asemenea, aplicarea normelor dreptului internațional mai favorabile, de către judecătorul național.
Astfel, normele dreptului internațional au preeminență față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, se aplică chiar și unor situații de fapt care nu-și găsesc reglementarea în dreptul intern, iar potrivit Recomandării 2004 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei, judecătorul național, ca organ al statului independent de puterea legiuitoare, trebuie să aplice în mod direct această recomandare și să verifice compatibilitatea legii interne si a practicilor administrative cu standardele impuse de CEDO, fără să aștepte abrogarea normelor contrarii de către legiuitor.
Împotriva sentinței civile nr. 1939 din 04.11.2011 a declarat recurs reclamantul V. C., care a criticat hotărârea primei instanțe învederând suferințele determinate de arestarea sa nelegală la data de 08.11.1945 și solicitând admiterea cererii sale în totalitate cu privire la daunele morale solicitate în fața primei instanțe de 1000 lei.
Împotriva hotărârii Tribunalului București – Secția a V-a Civilă au formulat recurs și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București a invocat motivul de recurs care vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, arătând că prin decizia nr. 1358 din 21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, reținând faptul că, s-a constatat că prevederile Legii nr. 221/2009 contravin art. 1 alin. 3 din Constituție și s-au creat situații de instabilitate, deoarece în domeniu există reglementări paralele.
Recurentul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea tribunalului ca nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că, din dispozițiile art. 3 ale Legii nr. 221/2009 rezultă că măsurile administrative la care a fost supus reclamantul au caracter politic și, în acest sens, capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de reținere, luate împotriva reclamantului în perioada 08.11.1945 – 22.11.1945, este lipsit de interes.
Astfel, recurentul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, care constituiau temeiul juridic al acțiunii, au fost declarate neconstituționale și nu mai există pentru a putea fi aplicate.
Curtea, analizând recursurile formulate de către recurenții MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, constată că acestea sunt fondate, raportat la cererea reclamantului prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. 1354/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. I pct. 1 și art. 2 din OUG nr. 62/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin decizia nr. 1360/21.10.210 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
De asemenea, prin decizia nr. 1358/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989.
Deciziile Curții Constituționale produc efecte juridice erga omnes, iar dispozițiile legale constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la data publicării acestora, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constatate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Pe durata acestui termen, actele normative constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că nu se poate concluziona în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă existența vreunei obligații a statului de a acorda aceste despăgubiri, iar legiuitorul român după data de 22.12.1989, a adoptat Decretul-lege nr. 118/1990, cât și Legea nr. 221/2009, în acest scop.
În acest sens, există două norme juridice, respectiv art. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate.
Prin decizia nr. 1360/21.10.2010 a Curții Constituționale, s-a reținut că despăgubirile pentru daune morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale, cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative, ori despăgubirile prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea constată că reclamantul putea beneficia de despăgubiri morale în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, dar în situația în care acest text de lege a fost declarat neconstituțional, temeiul juridic ce justifica acordarea acestor daune, nu mai există.
Cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de reținere pentru cercetări de către organele MAI, în perioada 08.11.1945 – 22.11.1945, Curtea constată că este nefondată excepția lipsei de interes invocată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, enumeră măsurile administrative cu caracter politic dar cererea formulată de către recurent nu privește cadrul general reglementat de lege, ci interesul particular al recurentului-reclamant de a se constata că măsura administrativă aplicată are caracter politic.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că această măsură are caracter politic astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 1172/7366 din 28.10.1998, cât și prin constatarea calității sale de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește recursul formulat de către recurentul-reclamant, Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere faptul că art. 5 din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale, articol care reglementa acordarea de despăgubiri pentru măsurile administrative cu caracter politic aplicate reclamantului.
În această situație, textul de lege declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat, împrejurare în care nu se mai pot acorda daune morale pentru măsurile administrative în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de către reclamantul V. C. ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursurile declarate de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, va modifica decizia atacată în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1939 din 04.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant V. C. împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. Y. D. M. F. P.
GREFIER,
F. V.
Red. MA
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
20.11.2012
Jud. fond: S. V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 2/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
