Legea 10/2001. Decizia nr. 1902/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1902/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1902/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1902
Ședința publică de la 25.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - Doinița M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - N. C. I.
***********
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți M. M. I., M. V. și . SA și recurentul-pârât M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr.831/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect – acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primar General, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, că motivele cererilor de recurs au fost comunicate părților, potrivit mențiunilor existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primar General solicită respingerea cererii de recurs formulată de reclamanți ca nefondată, sub ambele critici formulate, atât în ce privește întinderea dreptului de proprietate considerând că în mod corect s-au reținut 585 mp așa cum figurează în decretul de expropriere nr.252/30.06.1979. În privința trimiterii dosarului către Prefectura M. București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, consideră că este lipsită de interes, având în vedere hotărârea nr.1355/27.06.2013 privind completarea dispozitivului deciziei atacate.
Solicită admiterea cererii de recurs, doar cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirii.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.10.2012, sub nr._, pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanții M. M., M. V., M. M. și . SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, pronunțarea unei sentințe prin care să soluționeze pe fond notificarea nr. 2672/02.11.2001, transmisă prin B. Casagranda S. A., privind cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1, format din teren în suprafață de 600 mp și construcție demolată în suprafață de 78 mp (adică pentru suprafața de 225 mp teren și 29,25 mp construcție), în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în prezenta cauză la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării; să oblige M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării 2672/02.11.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză;
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, a solicitat obligarea paratului să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, a susținut că, prin notificarea nr. 2672/02.11.2001, transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, ce face obiectul dosarului nr._, autorul lor M. loan (decedat în anul 2003), prin procurator cu procură specială nr. 3430/ 03.09.2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilul din București, ., sector 1, imobil preluat în mod abuziv de către stat.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6447/10.10.1966 la notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, soții M. T. și M. E. au dobândit imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție compusă din două încăperi și sală situat în București, ., 30 Decembrie.
M. T. și M. E. s-au impus la rolul fiscal în baza actului de proprietate mai sus menționat cu imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție, așa cum reiese din adresa nr._/13.04.2004 a Direcției de Taxe și Impozite Local Locale Sector 1.
Preluarea abuzivă a imobilului situat București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 585 mp și construcție în suprafață de 78 mp s-a făcut în anul 1979, când acesta a trecut în proprietatea statului conform Decretului Consiliului de Stat nr.252/30.06.1979, de la M. E. și M. I., și nu de la M. T., cum eronat s-a menționat în decretul de preluare, acesta fiind decedat încă din data de 09.06.1979.
Pentru imobilul situat în București, ., sector 1 nu s-au încasat despăgubiri, așa cum rezultă din adresa nr. 2473/17.11.2005 emisă de S.C. Herăstrău Nord S.A..
M. T. a decedat în data de 09.06.1979, după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 545/22.04.1980 la Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia moștenitori au fost numita M. E., în calitate de soție cu cota de ¼ din succesiune și autorul reclamanților M. I., în calitate de fiu cu o cota de ¾ din succesiune, în masa succesorală fiind inclusă și cota de ½ din imobilul solicitat prin notificare.
Ulterior depunerii notificării, în data de 02.06.2003, a decedat autorul reclamanților M. I., după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 62/ 29.07.2003 întocmit la BNP Totis A. M., conform căruia moștenitori sunt reclamanții M. M., în calitate de soție pentru cota de 2/8 și M. M.-I. și M. V., în calitate de fiu și fiică, fiecare pentru cota de 3/8 din masă succesorală. Prin urmare, reclamanții M. M.-I., M. V. și M. M. sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 225mp și construcție demolată în suprafață desfășurată de 29,25 mp, astfel: M. M.-I., pentru un procent de 27%, M. V. pentru un procent de 27% și M. M. pentru un procent de 18%, iar S.C. R. G. INVEST S.A. are calitatea de cesionară pentru un procent de 28%.
Întrucât construcția a fost demolată, iar pe teren a fost construit un . acordarea de măsuri reparatorii pentru aceasta.
Deși au depus la dosar toate actele necesare soluționării notificării, pârâtul a refuzat să emită decizie sau dispoziție motivată de restituire, fiind necesară intentarea prezentei acțiuni.
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, Titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea acestor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația autorităților de a transmite dispozițiile, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. În absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Competența instanței civile cu privire Ia un capăt de cerere care are natură contencioasă este determinată de art. 17 din cod procedură civilă, deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art. 17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, motiv pentru care reclamanții apreciază că, instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării (art. 164 C. proc. civ.)
În continuare, au arătat că, în toate situațiile, controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de prefect. Prin urmare, având în vedere că hotărârea judecătorească ține loc de dispoziție, instanța verificând sub toate aspectele actele doveditoare, și legalitatea solicitării, se impune ca transmiterea notificării nr. 2672/02.11.2001 și a dosarului aferent să se facă direct către CCSD. Într-adevăr, art. 16, alin 21 din capitolul V, Titlul VII al Legii nr.247/2005 instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autoritățile administrației publice locale, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Însă, în speța de față - notificarea fiind soluționată de instanță și nu de o autoritate publică, este lipsit de efecte controlul de legalitate, situația neîncadrându-se în norma legală mai sus arătată, nefiind astfel aplicabilă. Ba mai mult, în lipsa controlului de legalitate, procedura de constituire și transmitere de la Prefectură către CCSD ar fi inaplicabilă și ar duce la o tergiversare a soluționării notificării, întârziere care i-a determinat să se adreseze instanțelor de judecată și în prezent, i-ar lipsi de o protecție efectivă a dreptului.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului care susține soluționarea în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care impune găsirea de soluții pentru o rezolvare rapidă. Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
In subsidiar, în măsura în care s-ar considera că cererea principală nu poate fi primită, având în vedere aceleași argumente de mai sus privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, reclamanții au solicitat să se dispună transmiterea dosarului administrativ și a dispoziției către Instituția Prefectului, dar numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
In ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A., au arătat că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 1263/05.06.2012 de BNP F. M. și Asociații, prin care reclamanții au cesionat 28% din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent ce li se vor acorda pentru imobilul situat în București, ., sector 1- obiect al Notificării nr. 2672/02.11.2001.
In drept, reclamanții au invocat dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
Prin sentința civilă nr.831/18.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâtul M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 585 mp. și construcție în suprafață de 78 mp., imposibil de restituit în natură și a respins cererea privind obligarea pârâtului să înainteze dosarul la CCSD ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr.2672/02.11.2001, transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, ce face obiectul dosarului nr._, autorul reclamanților M. loan, prin procurator cu procură specială nr.3430/ 3.09.2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilul din București, ., sector 1, imobil preluat în mod abuziv de către stat.
În conformitate cu Decizia XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul a apreciat că, atâta timp cât entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a emis în termen decizie motivată, se impune soluționarea pe fond a notificării de către instanța de judecată.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6447/10.10.1966 la Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, soții M. T. și M. E. au dobândit imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție compusă din două încăperi și sală situat în București, Bld. Ficusului nr. 15, 30 Decembrie.
M. T. și M. E. s-au impus la rolul fiscal în baza actului de proprietate mai sus menționat cu imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție, așa cum reiese din adresa nr._/13.04.2004 a Direcției de Taxe și Impozite Local Locale Sector 1.
Preluarea abuzivă a imobilului situat București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 585 mp și construcție în suprafață de 78 mp s-a făcut în anul 1979, când acesta a trecut în proprietatea statului conform Decretului Consiliului de Stat nr.252/30.06.1979, de la M. E. și M. I., și nu de la M. T., cum eronat s-a menționat în decretul de preluare, acesta fiind decedat încă din data de 09.06.1979.
Pentru imobilul situat în București, ., sector 1 nu s-au încasat despăgubiri, așa cum rezultă din adresa nr. 2473/17.11.2005 emisă de S.C. Herăstrău Nord S.A.
In ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățită la restituire a reclamantei, Tribunalul a reținut că, potrivit art.3 alin.1 lit. a din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din același act normativ, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Alineatul al patrulea al aceluiași articol dispune in sensul ca de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta de lege, profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Din probele administrate, s-a reținut că, M. T. a decedat în data de 09.06.1979, după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr.545/22.04.1980 la Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia moștenitori au fost numita M. E., în calitate de soție cu cota de 1/4 și autorul reclamanților M. I., în calitate de fiu cu o cota de 3/4.
Ulterior depunerii notificării, în data de 02.06.2003 a decedat autorul reclamanților M. I., după acesta fiind întocmit certificatul de moștenitor nr. 62/ 29.07.2003 întocmit la BNP Totis A. M., conform căruia moștenitori sunt reclamanții M. M., în calitate de soție pentru cota de 2/8 și M. M.-I. și M. V., în calitate de fiu și fiică, fiecare pentru cota de 3/8 din masă succesorală. Prin urmare, reclamanții M. M.-I., M. V. și M. M. sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1.
In ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A., instanța a apreciat că este dovedită prin Contractul de cesiune nr.1263/5.06.2012, prin care reclamanții au cesionat 28% din drepturile lor la măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul in litigiu.
In prezent, terenul este afectat in totalitate de elemente de sistematizare așa cum rezultă din nota de reconstituire întocmită în cadrul dosarului administrativ.
Reținând preluarea abuzivă a imobilului, precum și calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, Tribunalul a apreciat acțiunea întemeiată și dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001.
Deși, potrivit art. 7 și 9 din Legea nr.10/2001, regula în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat este restituirea imobilelor în natură, tribunalul a constatat că, în speță, terenul este in prezent afectat de blocuri cu locuințe, situație în care se impune obligarea pârâtului M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 585 mp. și construcție în suprafață de 78 mp., imposibil de restituit în natură.
Cererea privind obligarea pârâtului să înainteze dosarul la CCSD, a fost respinsă de tribunal ca neîntemeiată, întrucât dispoziția ce urmează a fi emisă este supusă, potrivit legii speciale, mai întâi controlului de legalitate al prefectului, conform art. 24 al. 2/1 din OUG 81/2007 .
Prin sentința civilă nr.1355/27.06.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea reclamanților, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.831/18.04.2013, în sensul că, reclamantul se numește M. M. I. și nu M. M., a dispus completarea dispozitivului aceleiași sentințe în sensul obligării pârâtului M. București prin Primarul General să înainteze dosarul administrativ către Prefectura Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că atât în cuprinsul hotărârii, cât și în dispozitiv, instanța de fond a reținut numele reclamantului ca fiind M. M., omițând cel de-al doilea prenume al acestuia, respectiv I., situație în care sunt incidente în cauză dispozițiile art.281 C.proc.civ., privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în hotărâri judecătorești.
Instanța a mai constatat omisiunea de a se pronunța asupra capătului de cerere formulat de reclamanți în subsidiar, respectiv doar pentru ipoteza în care instanța de judecată ar fi respins cererea principală de înaintare a dosarului la C.C.S.D., prin care se solicita înaintarea dosarului administrativ la prefect.
Împotriva sentinței instanței civile nr.831/18.04.2013, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs formulate de reclamanți, s-a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a constatat dreptul lor la măsuri reparatorii pentru un teren în suprafață de 585 m.p., deși potrivit actelor existente la dosar, terenul preluat de la autorul lor a avut o suprafață de 600 m.p.
S-a susținut în acest sens că nu erau incidente în cauză dispoz.art.24 din Legea nr.10/2001, conform cărora, în cazul în care nu există dovezi contrare, se va reține suprafața de teren din actul de preluare, deoarece în situația de față, actul de proprietate al autorului reclamanților reprezenta „proba contrară” la care face referire textul legal mai sus indicat.
În subsidiar, apelanții reclamanți au solicitat ca, în ipoteza în care și instanța de recurs ar aprecia că se impune în continuare efectuarea controlului de legalitate de către prefect, ceea ce ar reprezenta un impediment la înaintarea dosarului către Comisie, să se dispună înaintarea dosarului administrativ la Prefectura Municipiului București.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul pârât M. București prin Primarul General, s-a susținut că potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi. Conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013, M. București prin Primarul General urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de criticile formulate de recurenți, Curtea va reține că recursul declarat de recurenții reclamanți este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, instanța de fond a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 3/8 din imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 585 mp și construcție în suprafață de 78 mp, imposibil de restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autorul reclamanților a deținut în proprietate cota de 3/8 din imobilul situat la adresa menționată mai sus, imobil trecut abuziv în proprietatea statului, fără despăgubire, în baza Decretului nr. 252/30.06.1979.
Din actul de preluare a reținut că la data preluării imobilul situat în București, ., sector 1se compunea din teren în suprafață de 585 mp și construcție în suprafață de 78 mp, iar din nota de reconstituire întocmită în cadrul dosarului administrativ, imposibilitatea restituirii în natură, întregul teren fiind ocupat în prezent de detalii de sistematizare.
Conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. nr. 10/2001 ,,În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.,,
Conform Normelor Metodologice de aplicare a legii, prevederilor art. 24 operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.
În ipoteza în care există, însă, acte care atestă întinderea dreptului de proprietate al notificatorului, instanța este obligată să țină seama de acestea, prezumția reglementată de art. 24 din lege nejustificându-și aplicabilitatea.
În cauza de față s-au administrat probe contrare, din care rezultă că întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților era alta decât cea rezultând din actul de preluare.
Astfel, la fila 26 din dosarul primei instanțe a fost depus actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6447/10.10.1966 de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie prin care autorii reclamanților M. T. și M. E. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector, compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție formată din 2 încăperi și sală, iar la fila 33 s-a depus certificat fiscal eliberat sub nr._/13.04.2004 de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 din care rezultă că, în baza actului de vânzare cumpărare mai sus menționat, s-a modificat rolul fiscal pentru imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție, pe numele M. T. și M. E..
Aceste înscrisuri coroborate și cu actele de stare civilă și certificatele de succesor existente la dosar reprezentau acte doveditoare ale dreptului de proprietate al reclamanților, în sensul art. 23 din lege, pe baza cărora instanța ar fi trebuit să rețină că întinderea reală a dreptului de proprietate al acestora cu privire la imobilul în litigiu era de 2/3 din terenul în suprafață de 600 mp și nu de 585 mp, suprafață ce se regăsea doar în actul de preluare.
Prin motivele de recurs formulate de recurenții reclamanți s-a invocat și omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii formulată de ei în subsidiar ( pentru ipoteza în care instanța ar fi respins cererea de înaintare a dosarului administrativ la Comisia Centrală), privind înaintarea dosarului la Prefectura Municipiului București.
Critica a rămas însă fără obiect deoarece, după declararea recursurilor, instanța de fond a pronunțat la data de 27.06.2013 sentința civilă nr. 1355 prin care a dispus completarea dispozitivului sentinței apelate, în sensul obligării pârâtului M. București prin Primarul General să înainteze dosarul administrativ la Prefectura Municipiului București.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul pârât M. București prin Primarul General s-a susținut că, potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi.
Critica este nefondată, Conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013, M. București prin Primarul General urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin sentința recurată, instanța de fond a constatat, însă, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare și dreptul reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pe cale de consecință, pârâtul M. București prin Primarul General a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, măsuri care se vor stabili, însă, în condițiile legii speciale, respectiv în condițiile Legii nr. 165/2013 și nu în baza Legii nr. 247/2007, astfel cum se susține de recurentul pârât .
În consecință, pentru toate aceste considerente, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă, respingerea recursului declarat de recurentul pârât ca nefondat, admiterea recursului declarat de recurenții reclamanți, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul că terenul pentru care pârâtul va emite dispoziție are suprafața de 600 mp.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute ca fiind legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.831/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți M. M. I., M. V. și . SA împotriva sentinței civile nr.831/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința, în sensul că terenul pentru care M. București va emite dispoziție are suprafața de 600 m.p.
Menține recursul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
N. C. I.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./12.12.2013
------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – T.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1718/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
