Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 2/2016
ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2F
Ședința din Camera de Consiliu de la 11.01.2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B. și Tribunalul I. Secția Civilă în cauza privind pe reclamantul N. I. domiciliat în B., ., Jud. I. și pe pârâții C. L. B. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în B., ..1, Jud. I. și C. JUDEȚEANĂ I. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în București, ., sector 3.
Fără citarea părților.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29 iunie 2015 sub nr._ , reclamantul, N. I., a chemat în judecată pe pârâtele, C. L. B. P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. Județeană I. P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor să-i confere amplasamentul stabilit prin procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4400 mp extravilan și, pe cale de consecință, să se dispună modificarea Titlului de proprietate nr._/20.05.1999, în sensul radierii din titlul de proprietate a T 28,P 253 și a înscrierii aceleiași suprafețe de 4400 mp extravilan în T 34, P 317/2.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal de punere în posesie, modificat din data de 22.06.2009, a fost pus în posesie pe amplasamentele ce au aparținut autorului său, N. N., și care i se cuveneau de drept. Cu toate acestea, a fost emis titlul de proprietate nr._/20.05.1999, prin care i s-a atribuit un alt amplasament care nu corespundea registrului agricol.
Față de această împrejurare, reclamantul a promovat prezenta acțiune, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună modificarea titlului de proprietate menționat în concordanță cu procesul-verbal de punere în posesie.
În drept, au fost invocate Teza a doua din art. 58 din Legea 18/1991, modificată și republicată.
În susținere, reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu acte, interogatoriul pârâților, actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/20.05.1999.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin sentința civilă nr.5674/17.09.2015 Judecătoriei B. a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei.
P. a pronunța această hotărâre, a reținut următoarele:
Potrivit art. 94 N.C.proc.civ., "Judecătoriile judecă:
1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;
h)) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;
i) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;
3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Potrivit art. 95 N.C.proc.civ., "Tribunalele judecă:
1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Potrivit dispozițiilor Noului Cod de Procedură Civilă, judecătoria nu mai este instanță de drept comun, întrucât art. 95 pct. 1 N.C.proc.civ. prevede atribuirea către tribunal, spre soluționare, în primă instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, în timp ce judecătoria soluționează doar cererile care îi sunt expres încredințate spre competentă soluționare.
Instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art.94 alin. 1 pct. 4, întrucât nu există prevederi legale care să reglementeze competența judecătoriei în materia fondului funciar.
Excepția o constituie plângerea împotriva hotărârilor Comisiei Județene și a Comisiei Locale, procedură reglementată de dispozițiile art.53 din Legea nr. 18/1991, unde se prevede competența judecătoriei, dispoziții care nu se pot aplica prin analogie și altor tipuri de cauze din materia fondului funciar, în lipsa unui text expres de lege.
Instanța nu poate reține interpretarea ce reiese din jurisprudența Tribunalului I. în această materie, respectiv acțiunile de modificare titlu au ca obiect obligație de a face, astfel că din punctul de vedere al competenței litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face, neevaluabile în bani indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe, întrucât:
Interpretarea conferită acestui tip de cerere încalcă principiul previzibilității legii, principiu afirmat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în vasta sa jurisprudență. Astfel, criteriul previzibilității legii presupune ca norma în discuție să fie suficient de precisă spre a permite individului să-și regleze conduita în funcție de prescripțiile ei. Uneori, chiar soluțiile instanțelor naționale prin care sunt interpretate anumite dispoziții legale pot asigura îndeplinirea criteriului previzibilității legii.
În absența unei precizări exprese a instanței competente, interpretarea normelor legale invocate anterior în sensul aplicării dispozițiilor art.94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de Procedură Civilă nu este de natură a oferi un minim de garanție împotriva arbitrariului, pentru asigurarea preeminenței dreptului într-o societate democratică.
Pe de altă parte, în materia fondului funciar nu poate fi aplicabil nici criteriul valoric de determinare a competentei materiale, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ., în raport de varietatea de situații litigioase în aceasta materie, ceea ce ar determina o lipsa de previzibilitate a normei de competență, incompatibilă cu caracterul reparator al Legii 18/1991, rep., fapt ce ar genera și o insecuritate juridică privind competența materială de soluționare a cererilor în materia fondului funciar.
Mai mult, modificarea titlului de proprietate de către emitentul acestuia este o acțiune de sine stătătoare căreia, în măsura în care nu este formulată urmare a unei erori materiale cu caracter omisiv care s-ar putea situa fie pe tărâmul procedurii necontencioase, fie pe tărâmul contenciosului administrativ și în măsura în care legea fondului funciar nu conține o normă specială de competență, îi sunt aplicabile dispozițiile art 95 pct. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere că în cauză se solicită obligarea comisiilor de fond funciar la modificarea titlului de proprietate, instanța a apreciat întemeiată excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului I., ca instanță de drept comun.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului I. la data de 07.10.2015, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 24.11.2015, tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra competenței materiale de soluționare a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2977/24.11.2015 pronunțată de Tribunalul I., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului I., a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâții C. L. B. P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. Județeană I. P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, în favoarea Judecătoriei B., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și a fost înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competenta.
P. a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere că normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat că trebuie să stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna părților, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența materială a unei instanțe judecătorești învestite cu judecarea unei cauze având ca obiect obligarea pârâtelor să-i confere amplasamentul stabilit prin procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4400 mp extravilan și, pe cale de consecință, să se dispună modificarea Titlului de proprietate nr._/20.05.1999, în sensul radierii din titlul de proprietate a T 28,P 253 și a înscrierii aceleiași suprafețe de 4400 mp extravilan în T 34, P 317/2, tribunalul a constatat următoarele:
Competența materială a unei instanțe judecătorești presupunând posibilitatea acordată acesteia în mod expres de prevederile legale corespunzătoare în vigoare, instanța a considerat că cel mai important demers în vederea justei soluționări a excepției este determinarea exactă a acelor texte legale care acordă această posibilitate urmată de respingerea sau admiterea excepției în funcție de instanța stabilită expres de lege.
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, tribunalul a reținut că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizată, a constatat că reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor să-i confere amplasamentul stabilit prin procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4400 mp extravilan și, pe cale de consecință, să se dispună modificarea Titlului de proprietate nr._/20.05.1999, în sensul radierii din titlul de proprietate a T 28,P 253 și a înscrierii aceleiași suprafețe de 4400 mp extravilan în T 34, P 317/2.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Astfel, prin „obligație de a face” se înțelege orice prestație pozitivă din partea pârâtului.
De asemenea, s-a observat că, această normă atributivă de competență pune probleme de delimitare în raport cu cererile care, deși au ca obiect obligații de a face neevaluabile în bani, sunt date de lege în competența altor instanțe. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, se impune a fi stabilit dacă, prin raportare la obiectul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ.. Astfel, având în vedere că reclamanții solicită modificarea unui titlu de proprietate, tribunalul a constatat că aceștia solicită ca pârâtele să fi obligate să efectueze o prestație în favoarea reclamanților.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
În plus, analizând și eventuala incidență a prevederilor art. 94 pct. 1 lit.k Cod proc. civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, sub aspectul patrimonial al cererii deduse judecății, tribunalul a constatat că aceasta are un asemenea caracter, dat fiind faptul că dreptul subiectiv ce intră în conținutul raportului juridic litigios poate fi exprimat valoric. A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic. Or, dreptul subiectiv litigios este însuși dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 4400 mp.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii, caracterul evaluabil al acestuia, precum și valoarea astfel cum a fost indicată de reclamant de 27.720 lei ca fiind în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
P. aceste motive, având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență materială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, a fost declinată competenta de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B..
În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a suspendat din oficiu judecata cauzei și, în condițiile art. 135 alin. 1 C. proc. civ., a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
Curtea sesizată cu soluționarea prezentului conflict negativ de competență constată că în cauză, Judecătoria B. a fost investită la data de 29.06.2015 cu o acțiune cu două capete de cerere, capătul de cerere principal constituindu-l obligarea pârâtelor să-i confere amplasamentul stabilit prin procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4400 mp extravilan (obligație de a face cu caracter patrimonial) și, cel incidental constituindu-l cel de anulare parțială a titlului de proprietate nr._/20.05.1999, în sensul radierii din titlul de proprietate a T 28,P 253 și a înscrierii aceleiași suprafețe de 4400 mp extravilan în T 34, P 317/2, evaluându-și provizoriu valoarea obiectului (material) al cererii la suma de 27.720 lei.
În cauză, prezenta cauză nu are natura unei contestații în materia fondului funciar, în sensul prevederilor art.53 din Legea nr.18/1991, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.94 alin. 1 pct. 4 C.Pr.Civ, însă în raport de faptul că primul capăt de cerere îl constituie o obligație de a face având un obiect patrimonial cu o valoare evaluată provizoriu la suma de 27.720 lei iar cel de-al doilea capăt de cerere îl constituie o acțiunile în desființarea pentru nelegalitate și netemeinicie a unui titlu de proprietate ce privește o suprafață de 4400 mp extravilan, evaluat provizoriu la aceiași sumă, astfel că în raport de prevederile art.98 alin.1 C.Pr.Civ valoarea capătului principal de cerere fiind inferior plafonului de 200.000 lei prevăzut de art.94 lit.k Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în prezenta pricină competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în primă instanță, iar nu tribunalului.
În consecință, în temeiul prevederilor art.134 alin.4 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite sesizarea și va stabili competenta soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B..
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite sesizarea.
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul N. I. domiciliat în B., ., Jud. I. și pe pârâții C. L. B. P. S. D. De Proprietate Privată Asupra Terenurilor cu sediul în B., ..1, Jud. I. și C. Județeană I. P. S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor cu sediul în București, ., sector 3, în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. S. V. Ș.
Red. B. A.S.
Tehnored. T.I.
5 ex./08.03.2016
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 102/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 78/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
