Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 9/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR.9
Ședința din Cameră de Consiliu de la 22.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fostă Secția a IX) și Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, privind pe reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a II-a, reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței sa dispună obligarea pârâtei sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubire și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea nr. 225/2001, reclamantul (unul din moștenitorii autorilor săi Lupas A. - bunica) a solicitat Primăriei Municipiului V., despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, imobil format din: aproximativ 1200 mp și 2 corpuri de casă, situat în . nr. 161, și achiziționat de aceasta prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1393/1920. Prin adresa nr. 217/17.03.2004, Primăria Municipiului V., a avizat reclamantul de decizia de acordare de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv indicând suma și modul de plată, respectiv "titluri de valoare nominală sau acțiuni".
La 15.11.2004, primăria a emis dispoziția care stabilea despăgubiri în valoare de 4._ lei (la valoarea de la data emiterii dispoziției), urmând ca reclamantul să facă opțiunea pentru modalitatea de plată a acestei sume. Deși reclamantul a făcut opțiunea, indicând, la cererea Ministerului de Finanțe, monezile în care să-i fie plătită suma, plata un s-a făcut nici până la data prezentei.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001.
La data de 14.06.2014, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care au arătat că înțelege să se judece în cauză cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând ca această pârâtă să fie obligată la validarea deciziei emise de Primăria Rîmnicu V. nr. 4325/15.11.2004, astfel cum a fost corectată prin dispoziția nr. 854/15.11.2004 și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor invocă excepția de necompetență funcțională a instanței și excepția prematurității acțiunii. În motivare arată că art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilea în mod expres faptul că este de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului în a cărui rază domiciliază reclamantul soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ulterior Legea nr. 165/2013 prin art. 35 alin. 1 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Normele de drept care consacră competența funcțională a instanțelor de judecată au caracter imperativ, opinie susținută de necesitatea respectării principiului specializării judecătorului, așa cum în mod a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în Decizia nr. XV/2007. Mai mult decât atât, dispozițiile mai sus amintite sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Prin sentința civilă nr. 4992/16.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței funcționale cauza fiind trimisă spre soluționare uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că secția de contencios administrativ a tribunalului nu are competența funcțională de a soluționa cererea dedusă judecății, astfel cum a fost aceasta modificată.
În acest sens, s-a reținut că potrivit art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, modificat prin Legea nr.2/2013, revine secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia.
Însă în cauza dedusă judecății, față de modificarea acțiunii formulată la data de 17.04.2014, prin schimbarea pârâtului și a obiectului cererii, sunt incidente disp. art.35 alin.1 și 2 din Legea nr.165/2013 care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea unor astfel de litigii.
Potrivit art.35 din Legea nr.165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. 1 în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin.1 și 2, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
Conform art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar art.18 alin.3 prevede că această Comisie Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege nr.247/2005, pe care a fost întemeiată inițial cererea reclamantului. S-au adoptat principii diferite de evaluare și compensare și s-au prevăzut operațiuni administrative distincte.
Art.16 din Legea nr.247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, C. Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
De asemenea, potrivit art.18 alin.1 din Legea nr.247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emitea un titlu de conversie și/sau un titlu de plată ce se înainta Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art.50 alin.1 lit.c din Legea nr.165/2013, astfel că nu se poate obliga autoritatea pârâtă la îndeplinirea obligațiilor prev. de art.16 și 18 din Legea nr.247/2005, cât timp acestea au fost înlăturate de legiuitor prin abrogare expresă.
În prezent, conform art.21 din Legea nr.165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Prin cererea precizatoare s-a cerut tribunalului să oblige pârâta la emiterea deciziei/titlului de compensare, după analizarea dosarului, deci la finalizarea procedurii de despăgubire potrivit noilor dispoziții legale. Cererea de chemare în judecată modificată complet după data intrării în vigoare a noilor dispoziții poate fi analizată numai de instanța civilă conform art.35 din Legea nr.165/2013, întregul litigiu fiind guvernat de legea nouă. Caracterul eminamente civil al unei cereri de finalizare a procedurii de acordare a despăgubirilor conform Legii nr.165/2013 rezultă și din disp. art.35 alin.3, conform cărora instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
Fiind vorba despre o modificare de substanță a obiectului acțiunii și a temeiului de drept, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.725 alin.2 C.pr.civ., premisa acestui articol fiind evident aceea a menținerii aceluiași cadru procesual, pe parcursul unor modificări legislative referitoare la competență.
În cauza de față însă, ținând seama de principiul disponibilității, instanța de contencios administrativ nu și-ar mai putea justifica în continuare competența funcțională, întrucât nu se mai solicită verificarea legalității refuzului autorității administrative de a emite un act prin raportare la legea în vigoare la data manifestării sale.
Statuările recente ale Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art.4 rap. la art.33 și 34 din Legea nr.165/2013 nu sunt relevante cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale, instanța de control constituțional găsind ca fiind contrare Constituției și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile noii legi referitoare la termenele nou introduse, în contextul proceselor deja aflate pe rolul instanțelor de judecată. Trimiterea cererii modificate la instanța civilă, singura competentă să pronunțe soluții în temeiul Legii nr.165/2013, nu reprezintă o încălcare a art.6 din CEDO, reclamantului fiindu-i recunoscut pe deplin dreptul de acces la instanța judecătorească devenită competentă ca efect al schimbării cadrului procesual. De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat în aceste cazuri asupra unor excepții de neconstituționalitate invocate în cauze aflate pe rolul secțiilor civile ale Tribunalului București.
Față de aceste considerente, a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza spre competentă soluționare Secției Civile a Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 26.08.2014 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1244/23.10.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția de necompetență funcțională a Secției Civile, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Secției a II-a a Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecată cauzei conform art. 134 Cod Procedură Civilă și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel - Secția Civilă în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.34 din Legea nr.165/2013 dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, iar dosarele ce urmează a fi transmise Secretariatul Comisiei Naționale vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 din același act normativ deciziile emise, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 34 pot fi atacate de către persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
În cazul în care entitatea nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34 din lege persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute de alin. 1 în termen de șase luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor, instanța învestită pronunțându-se asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și putând dispune restituirea în natură, sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
De asemenea au fost avute în vedere considerentele Deciziei nr. 269/2014 pronunțată de Curtea Constituțională.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți, data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, considerentele deciziei Curții Constituționale anterior menționate, obligatorii pentru instanțe întrucât prin ele se explicitează soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate pronunțată, s- a constatat că instanța de contencios administrativ păstrează competența de a se pronunța asupra cererii formulate, instanța civilă fiind competentă să soluționeze doar acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor art. 35 al. 1 din Legea nr.165/2013, respectiv contestația împotriva dispoziției emise de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Argumentul apreciat ca determinant, de către instanța de contencios administrativ în adoptarea soluției de declinare a competenței în favoarea unei secții civile, respectiv, acelea că la data de 14.06.2013, reclamanta ar fi modificat cererea de chemare în judecată (fila 12 dosar Secția II), indicând drept al acțiunii sale prevederile dispozițiile Legii nr. 165/2013, nu a fost reținut.
Astfel, o asemenea indicare a temeiului de drept, consecință a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la data de 20.05.2013, nu poate fi privită drept o modificare a cererii inițiale, în condițiile în care scopul urmărit de reclamantă este acela al soluționării de către autoritatea publică, a etapei administrative a procedurii de restituire. Împrejurarea că prin cererea inițială reclamanta a solicitat obligarea pârâtei sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, ulterior solicitând validarea dispoziției emisă de Primarul Municipiului Râmnicu – V., nu este de natură a conduce la concluzia unei modificări de esență a cererii de chemare în judecată, întrucât ambele petite formulate de reclamantă se circumscriu aceleași pretenții unice de finalizare a etapei administrate a procesului de restituire.
Prin urmare, față de data sesizării instanței de contencios administrativ, 15.04.2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și având în vedere statuările obligatorii ale Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 269/2014, s- a apreciat că în aceste condiții, competența funcțională de soluționare a prezentului litigiu, revine instanței de contencios administrativ.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 10.12.2014, sub nr._ .
Examinând conflictul negativ de competență intervenit între cele două secții, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 15.04.2013 – data poștei, reclamantul Lupas A., în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul teren în suprafața de 1200 mp, situat în . nr. 161, Rîmnicu V., preluat abuziv de stat, imobil pentru care, prin dispoziția nr. 4325/ 15.11.2004, Primăria Municipiului V. s-au stabilit despăgubiri în valoare de 4._ lei.
Conform art. 20 alin. 1 din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, în vigoare la data sesizării primei instanțe, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
În raport de această prevedere legală, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a fost legal sesizat prin cererea menționată mai sus.
La data de 16 mai 2013, în Monitorul Oficial nr. 278, a fost publicată Legea nr. 165 din 16 mai 2013, care, prin art. 35, stabilește competența de soluționare a acțiunilor formulate în această procedură de persoana îndreptățită în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.
Așa fiind, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. 2 din Codul de procedură civilă, conform căruia procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.
Așadar, deși este real că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a intervenit o schimbare a competenței instanței învestite cu soluționarea acțiunilor la care se referă art. 35 din acest ultim act normativ, trebuie avut în vedere faptul că această schimbare s-a produs în cursul judecății, după înregistrarea cererii pe rolul instanței căreia îi revenea potrivit legii în vigoare la data sesizării sale, competența de soluționare a cauzei, astfel că această instanță, va păstra cauza spre judecată, în temeiul dispoziției legale menționate.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2004, prevăd aplicarea noii proceduri reglementate de această lege și în cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor, fără însă a deroga, în materie de competență, de la regula conținută de codul de procedură civilă, expusă mai sus.
Faptul că până la soluționarea cauzei au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.165/2013, nu conduce la o altă concluzie. Dispozițiile Legii nr.165/2013 devin într-adevăr aplicabile cauzei, însă din punctul de vedere al normelor de drept substanțial și a celor care reglementează procedura administrativă de soluționare a cererilor, dispoziții pe care tribunalul va trebui să le aplice cu ocazia soluționării cauzei.
În plus, Curtea constată că Legea nr.165/2013 nu cuprinde norme tranzitorii cu privire la dispozițiile art. 33-34, ce stabilesc competența de soluționarea a acestor gen de cauze în favoarea secției civile a tribunalului. Prin urmare, se impune concluzia că, în cauză, sunt aplicabile normele de competență, inclusiv între secțiile specializate, de la data sesizării instanței, care, în cazul de față, conduce la concluzia competenței funcționale în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal.
Pe de altă parte, împrejurarea că ulterior, intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, reclamantul a indicat ca temei de drept al acțiunii și acest act normativ, nu poate fi privită drept o modificare a cererii inițiale, în condițiile în care scopul urmărit de reclamant este acela al soluționării de către autoritatea publică a etapei administrative a procedurii de restituire, prin emiterea unei decizii. Tot astfel, faptul că prin cererea inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, ulterior solicitând validarea dispoziției emisă de Primarul Municipiului Râmnicu – V., nu este de natură a conduce la concluzia unei modificări de esență a obiectului cererii de chemare în judecată, întrucât ambele petite formulate de reclamant se circumscriu aceleași pretenții unice de finalizare a etapei administrate, care tinde la obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, la emiterea unei dispoziții, în acord cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora).
De altfel, contrar a ceea ce s-a susținut prin sentința civilă nr. 4992/16.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, Curtea Constituțională a tranșat în cadrul deciziei nr. 269/2014 și asupra chestiunii vizând competenta funcțională a instanțelor sesizate în fond cu analiza unor cereri cu acest obiect.
Astfel, prin decizia sus citată, Curtea a reținut că: „pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea Constituțională a reținut, totodată, că: „prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptățită să fie examinat pe fond de instanța civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte - de cel mult 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 care conferă instanței civile competența de a tranșa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013. Prin această succesiune procedurală se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare de măsurilor reparatorii și la realizarea scopului declarat al Legii nr. 165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.”
În acest sens, Curtea va avea în vedere inclusiv statuările Curții Constituționale inserate în cuprinsul deciziilor nr. 414/2010 și nr. 1.039/2012, în cuprinsul cărora s-a reținut că: „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul …deciziilor”.
În consecință, în temeiul art. 136 cu trimitere la art. 135 alin.1-4 din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția C. administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul L. A., cu domiciliul ales la C.. Av. O. A., în București, ., ., sector 1 și pe pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secției a II-a C. Administrativ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2015.
PREȘEDINTE
M. I.
GREFIER
F. D.
Red.M.I.
Tehdact.B.I./M.I.
4 ex./30.01.2015
TB-S.5 – E.P.-J.
TB-S.9 – L.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
