Legea 10/2001. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 93/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 93 R
Ședința publică din data de 22.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.805/02.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. C., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul pârât M. București prin Primarul General reprezentat de consilier juridic C. Vivien, care depune la dosar delegație de reprezentare, și intimatul reclamant B. C. reprezentat de avocat Ghizdavaț C., care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată recurentului pârât.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.
Apărătorul intimatului reclamant B. C. solicită admiterea excepției, raportat la disp. art. 3021 alin.1 lit. c C.pr.civ., care prevăd obligația pentru recurent de a-și motiva recursul, corob. cu art. 306 alin.3 C.pr.civ., potrivit cărora recursul este nul în cazul în care dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea într-unul din cazurile prev. de art.304 C.pr.civ. Or, în speță, faptul că recurentul citează o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, nu implică nicio nelegalitate a hotărârii atacate. Pe de altă parte, în motivele de recurs se susține că intimatul nu a depus o precizare cu privire la probele pe care le-ar mai fi avut de administrat în faza procedurii administrative, însă față de faptul că acest aspect nu a fost invocat la fond, apreciază că nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate. Totodată, apreciază că faptul că disp. art.3041 C.pr.civ. dau dreptul instanței de control judiciar să verifice cauza sub toate aspectele, nu scutesc pe recurent de la obligația legală de a-și motiva recursul. Pentru aceste considerente, solicită constatarea nulității recursului.
Consilierul juridic al recurentului pârât M. București prin Primarul General solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că acesta a fost întemeiat pe disp. art.304 pct.9 C.pr.civ., fiind indicat în cadrul motivelor de recurs textele de lege încălcate de instanța de fond.
Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului, având în vedere că acesta este întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civ. care dau posibilitatea instanței de control judiciar de a aprecia atât asupra legalității, cât și asupra temeiniciei hotărârii recurate și dau, astfel, posibilitatea părții de a invoca nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Apărătorul intimatului reclamant B. C. solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate prin întâmpinare, apreciind că instanța de fond a constatat nevalabilitatea preluării imobilului în baza Decretului nr.92/1950, a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, a administrat expertize, în urma cărora s-a constatat că o singură parte din imobil poate fi restituită în natură, iar restul prin măsuri reparatorii, cu respectarea disp. Legii nr.165/2013. Prin urmare, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, solicită menținerea acesteia și respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței și facturii pe carele depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 03.05.2012, reclamantul B. C., prin mandatar B. I. - C. -S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului situat în București, sector 2, . (fost nr.10 bis), compus din teren în suprafață de 267mp. și construcție în suprafață de 151 mp, să se constate că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul mai sus menționat, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 2, . (fost nr.10 bis), compus din teren în suprafață de 267 mp. și construcție în suprafață de 151 mp, iar, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, să se dispună obligarea pârâtului să emită decizia privind propuneri de despăgubiri în privința imobilului mai sus menționat conform raportului de expertiză ce se va efectua în dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 805/02.07.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București ., sector 2, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură a apartamentului nr. 3 din București ., sector 2 compus din o cameră în suprafață de 13,60 mp și dependințe în folosință comună, respectiv vestibul, antreu, baie și culoar, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert M. B., precum și a suprafeței de 21,34 mp teren sub construcție, a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform dispozițiilor art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, pentru apartamentele nr. 1 și nr. 2 din București ., sector 2, astfel cum au fost identificate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2933/6.03.1997 încheiat de PMB cu E. E. și prin contractul de vânzare nr. 2710/29.01.1997 încheiat de PMB cu Hancu P. și Hancu Ș., și pentru terenul reprezentând teren afectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, în suprafață de 259,24 mp, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu de expert.
În motivarea sentinței se arată că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 2568/8.08.2001 transmisă prin B. S. și N. au solicitat restituirea în natură a imobilului construcție și teren, situat în București . fost 10 bis, sector 2 compus din teren în suprafață de 267 mp din care 151 mp sunt ocupați de construcții și o clădire cu opt camere, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, preluat in mod abuziv de către stat. Notificării i-au fost atașate un set de acte, acestea fiind transmise Primăriei București unde au fost înregistrate făcând obiectul dosarului nr._, nesoluționat până în prezent.
În ceea ce privește dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că imobilul obiect al notificării formulate, compus din teren în suprafață de 267 m.p. și construcție în suprafață de 151 mp situat în . (fost 10 bis) București, a fost proprietatea autorilor reclamantului.
Astfel, în data de 11 ianuarie 1919, bunicii reclamantului, S. G. I. (cunoscut și sub numele de S. I., S. I. G., S. I., S. I., G. I. sau S. I. potrivit declarației de notorietate de la fila 96 a dosarului cauzei) și S. M. (cunoscută și sub numele de S. M., S. M., G. M., S. M. sau S. M. potrivit declarației de notorietate de la fila 96 a dosarului cauzei) au cumpărat, în baza actului de vânzare autentificat de Tribunalul I. Secția notariat sub nr. 467/11.01.1919 și transcris la Grefa Tribunalului I. Secția Notariat sub nr. 175/919 din 11.1.1919, imobilul situat în București, . bis compus dintr-o clădire de zid cu 3 camere, antreu și dependințe.
Conform autorizațiunilor nr.9.0/24.03.192, nr.23:0/13.04.1923, 28:0/7.06.1927 și 22.0/25.05.1928 autorii săi au realizat lucrări de construcții și reparații.
În anul 1940, conform procesului-verbal nr._/01.10.1940, dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului situat în . compus din teren în suprafață de 275 mp. și un corp de având 8 camere, 1 bac și dependințe dobândit în baza actului de vânzare anterior menționat, a fost înscris în Cartea funciară provizorie a comunei București.
Ulterior, prin Actul dotal autentificat de Tribunalul I. - Secția Notariat sub nr._/07.04.1930 și transcris la Grefa Tribunalului I. Secția Notariat sub nr.203/07.04.1930, bunicii reclamantului au transmis imobilul compus din teren și case situat în București, . bis, sub formă de dotă, fiicei acestora (mama reclamantului) A. G., născută I. S., căsătorită N..
După anul 1931, imobilul din . purtat nr.10 bis a fost renumerotat cu nr.16 pe . rezultă și din adresa 581/1590/05.02.2001 a PMB - Serviciul Evidența Proprietății.
Prin Testamentul autentificat sub nr.7824/21.03.1933 de fostul Tribunal I. - Secția Notariat, bunica reclamantului, M. I. S., decedată la 07.06.1943, a instituit-o pe fiica sa, A. N., legatar cu titlu particular pentru cota sa indiviză de ½ din imobilul situat în București, ., fost nr.10 bis, care avea și act dotal pentru acest imobil.
Totodată, prin Testamentul autentificat sub nr.7823/21.03.1933 de fostul Tribunal I. - Secția Notariat, bunicul reclamantului, I. S., decedat la data de 12.08.1959, a testat în favoarea mamei reclamantului, A. N., partea sa indiviză de ½ din imobilul situat în București, ., fost nr.10 bis.
Conform procesului-verbal nr._/28.05.1940 al Tribunalului I. - Secția VI-a CC. eliberat în dosarul nr.2666/1940 și Jurnalului nr._/14.12.1940, T. N., decedat la data de 05.03.1940 a lăsat soției sale, A. T. N., prin testament olograf toată averea sa.
La data decesului (27.09.1975), G. A. purta numele de B. A., întrucât între dânsa și soțul T. N. a intervenit divorțul, iar, ulterior, conform certificatului de căsătorie . nr._ eliberat la 17.01.1959, aceasta s-a recăsătorit cu B. G..
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, Tribunalul a reținut că în anul 1950, imobilul proprietatea autorilor reclamantului a fost trecut în proprietatea Statului și în administrarea I.A.L. 23 August, în baza Decretului nr.92/1950 (poziția 7196 din anexă) pe numele S. I..
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului se arată că atât petitul acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia ,duc la concluzia că instanța de fond a fost sesizată cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți. Recurentul arată că legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, sau prin măsuri reparatorii.
Recurentul arată că plenitudinea și exclusivitatea de competență a unității deținătoare în privința soluționării notificării sau respectiv procedura administrativă prealabilă sunt aspecte care nu contravin art. 21 din Constituție și jurisprudenței C.E.D.O, astfel că notificarea reclamantului poate fi analizată și soluționată pe cale administrativă.
Recurentul precizează că, dacă va constata că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 va emite o dispoziție de restituire în natură sau de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
În opinia recurentului, persoana îndreptățită este obligată să depună toate actele necesare pentru soluționarea notificării, altfel neputând să se prevaleze de nerespectarea termenului de 60 de zile.
Recurentul consideră că pentru a se putea soluționa notificarea este necesară depunerea unei precizări din partea persoanei îndreptățite din care să reiasă că nu mai deține alte probe.
În final, recurentul arată că a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată, din moment ce nu se află în culpă procesuală.
Intimatul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului arătând că, criticile aduse de către recurent hotărârii primei instanțe nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă și că se impune anularea recursului. Pe fondul cererii de recurs, intimatul arată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii,.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit Deciziei nr. XX/19.03.1007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul recursului în interesul legii, s-a stabilit că: „în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, or să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 10 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la depunerea actelor doveditoare, se impune ca instanța investită să evoce fondul, în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și să constate pe baza materialului probator dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Prima instanță a aplicat cele statuate cu putere obligatorie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată anterior, astfel că nu pot fi reținute criticile recurentului, conform cărora, doar unitatea deținătoare ar fi competentă să soluționeze notificarea în procedura administrativă.
În speță, notificarea a fost formulată de către contestator, în data de 08.08.2001, dar nu a fost soluționată de către unitatea deținătoare până la data de 03.05.2012 când a fost sesizată instanța de judecată.
Întrucât notificarea a fost însoțită de actele doveditoare cerute de lege, iar unitatea deținătoare nu a înștiințat pe titularul notificării în legătură cu necesitatea depunerii unor alte acte, Curtea consideră că unitatea deținătoare se află în culpă și că prima instanță a procedat corect atunci când a soluționat pe fond notificarea reclamantului.
Curtea constată că recurentul nu critică aspectele legate de modul în care prima instanță a reținut calitatea de persoană îndreptățită la restituire a titularului notificării. De asemenea, Curtea consideră că recurentul nu critică aspecte legate de modul în care au fost acordate măsurile reparatorii cuvenite intimatului.
Curtea observă că prima instanță a motivat punctual aspectele legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în natură, respectiv în echivalent (în cazul apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995), astfel că statuările primei instanțe au intrat în puterea lucrului judecat, întrucât nu au fost criticate prin cererea de recurs.
Curtea consideră că prima instanță a obligat în mod corect pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâtul a căzut în pretenții, iar suportarea contravalorii onorariului de expertiză topografică (efectuată pentru identificarea imobilului) se impunea a fi suportat de partea aflată în culpă.
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât intimatul a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, și întrucât, prin respingerea recursului, recurentul a căzut în pretenții, Curtea îl va obliga pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2480 lei către intimatul reclamant. Curtea precizează că în fața primei instanțe, cheltuielile de judecată s-au limitat exclusiv la contravaloarea onorariului de expertiză, astfel că, în recurs, nu s-a impus aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.805/02.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. C..
Obligă recurentul la plata sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. CG 2 ex
30.01.2015
Jud. fond E. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
