Expropriere. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 444/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.444A
Ședința publică de la 07 octombrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant C. I., cu domiciliul în București, ..12, sectorul 2, împotriva sentinței civile nr.757 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria M. București prin Primarul General, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-reclamant C. I. și intimata pârâtă Primăria M. București, reprezentat de avocat M. F., cu delegație de substituire, fila 36 dosar (titular avocat C. Tease cu împuternicire avocațială nr._ din 06.10.2015, fila 37 dosar).
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-reclamant C. I., legitimat de către instanță, prezintă CI . nr._ eliberată de SPCEP sector 2 la 03.08.2011 și arată că nu are cereri de formulat și nici probe de solicitat.
Apărătorul intimatei-pârâte Primăria M. București arată că, de asemenea, nu are cereri de formulat și nici probe de solicitat.
Reprezentantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București precizează că nu are cereri și nici probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cererii de apel.
Apelantul-reclamant C. I. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, pe motivele pe larg dezvoltate în scris și în primul rând pe motive de neconstituționalitate a hotărârii instanței de fond. Solicită să se constate că efectul deciziei nr.12/2015 a Curții Constituțional, este același cu concluziile puse de reprezentantul Ministerului Public în anul 2011, prin care a solicitat admiterea apelului din dosarul pe Legea nr.33/1994, pe motive de neconstituționalitate, astfel că după atâția ani Curtea Constituțională vine și constată că, în ceea ce privește despăgubirile, art.9 din Legea nr.198/2004 este neconstituțional, este nul de drept, astfel că efectele lui trebuie înlăturate. Acțiunea sa este și una în revizuire, iar apelul este întemeiat pe dispozițiile Curții Constituționale. Mai mult solicită să se constate că decizia Curții Constituționale vine în contextul prevederilor CEDO.
Solicită să se constate că dreptul de proprietate recunoscut integral după anul 1990 este un drept real al existenței persoanei. Arată că Primăria M. București a făcut acte premergătoare pe Legea nr.33/1994, pe care nu le anulează, astfel că rămân și acestea în vigoare, la acestea a achiesat, însă a formulat și o acțiune în justiție pe Legea nr.33/1994. Solicită să i se respecte dreptul de proprietate.
Apărătorul intimatei-pârâte Primăria M. București solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Solicită să se constate că apelantul a pus concluzii de fondul cauzei, însă instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității, excepție pe care o susține și pe care a invocat-o și la instanța de fond. Arată că prin motivele de apel, apelantul reclamant C. I. susține că prin Hotărârea Consiliului M. București nr.276/2006 s-a dispus exproprierea imobilului proprietatea sa. Solicită ca instanța să observe că, prin hotărârea invocată, nu s-a dispus exproprierea imobilului proprietatea apelantului reclamant, ci s-a declarat de utilitate publică lucrarea, care, într-adevăr, urma să afecteze imobilul proprietatea apelantului reclamant. Apreciază că apelantul reclamant face o confuzie, acesta afirmă că imobilul a fost expropriat încă din anul 2007, dar conform definiției exproprierii, astfel cum se reține și în decizia nr.12/2015 a Curții Constituționale, invocată de apelantul reclamant, aceasta înseamnă transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a persoanei expropriate în proprietatea publică; deși în perioada 2006 – 2007 a fost demarată procedura exproprierii în temeiul Legii nr.33/1994, singura aplicabilă lucrărilor de interes local la acel moment, această procedura însă nu s-a finalizat prin transferul dreptului de proprietate. Potrivit Legii nr.33/1994, pentru a se finaliza exproprierea, trebuia să se pronunțe o instanță, care să dispună exproprierea, să stabilească cuantumul despăgubirilor și pentru a se produce transferul dreptului de proprietate trebuia ca obligațiile impuse expropriatorului, prin respectiva hotărâre judecătorească să fie îndeplinite, respectiv să fie achitate despăgubirile. Aceste condiții nu au fost însă îndeplinite niciodată, astfel că încât nu se poate vorbi de o expropriere în sensul Legii nr.33/1994. Contrar celor susținute de către apelant, arată că, prin art.II Legea nr.184/2008, legiuitorul a prevăzut ca, pentru lucrările pentru care procedura de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a acesteia, guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, care va aproba declanșarea procedurii de expropriere, pentru toate imobilele rămase de expropriat, prin urmare trecerea de la norma generală, Legea nr.33/1994, la norma specială, Legea nr.198/2004, nu s-a făcut prin simpla voință a Primăriei M. București. Legea aplicabilă exproprierii imobilului proprietatea apelantului reclamant este specială, Legea nr.198/2004, motiv pentru care apreciază că acțiunea reclamantului întemeiată pe Legea nr.33/1994 este inadmisibilă. Solicită să se constate că între apelantul reclamant și soția sa a intervenit în anul 2009, un partaj, care a avut ca obiect imobilul. Fără cheltuieli de judecată.
Apelantul-reclamant C. I. solicită să se constate că apărătorul părții adverse încearcă să inducă instanța în eroare, întrucât nu se opune exproprierii, ci se opune, împrejurare față de care a formulat și contestație asupra cuantumului despăgubirilor. Pentru acest lucru există și hotărârea Curții de Apel București, rămasă definitivă, prin care se arată că și-a dat acordul scris pentru expropriere, urmând a se calcula despăgubirilor.
Reprezentantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, în condițiile în care anterior s-a statuat, cu putere de lucru judecat, faptul că aplicabilă este Legea nr.198/2004, sub imperiul căreia s-a efectuat transferul dreptului de proprietate.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, sub nr._ la data de 12.02.2014, reclamantul C. I. a chemat în judecată pârâta Primăria M. București, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligată aceasta la plata sumei de 532.285 lei, cu titlu de despăgubiri stabilite de evaluatorul B. C., a sumei de 372.599 lei, cu titlu de daune interese în procent de 10%, conform expertizei realizate de expertul judiciar D. B. în dosarul nr._/3/2009 al Tribunalului București, precum și a sumei de 298.079 lei, cu titlu de dobândă legală BNR anuală mediu temperată de 8% pe an.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1633 m.p., situat în București, . nr.214, sector 1, iar prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 276/2006, în temeiul Legii nr.33/1994, s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 136 m.p. din terenul său, evaluată la suma de 532.285 lei de evaluatorul C. B. în data de 15.04.2007. În urma întâmpinărilor și contestațiilor formulate la oferta pârâtei vizând acordarea unei despăgubiri în cuantum de 204.494 lei, reclamantul a precizat că prin sentința civilă nr. 1644/14.04.2009 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, cu putere de lucru judecat s-a reținut Legea nr.33/1994 ca fiind aplicabilă cazului său, cu atât mai mult cu cât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost finalizate în 2007, motiv pentru care nu pot fi incidente H.G. nr. 592/2010 și Legea nr. 198/2004.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr.33/1994, C. civ., Constituției României, Convenției europene.
Pârâta Primăria M. București a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității formulării acțiunii.
În cadrul răspunsului la întâmpinare, reclamantul a procedat la modificarea cadrului procesual pasiv, arătând că se judecă în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, iar nu cu Primăria M. București, tribunalul luând act în consecință.
Prin sentința civilă nr.757/24.06.2014, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a admis excepția inadmisibilității promovării acțiunii astfel cum a fost modificată, invocată de pârât, a respins acțiunea astfel cum a fost modificată, privind pe reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 267/02.11.2006 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local "Supralărgire . – . la B.", expropriatorul fiind Municipiul București, actul fiind emis sub imperiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit art.21 alin.(1) din legea nr.33/1994, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
În conformitate cu alin. (2) al aceluiași act normativ, tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20.
Fiind incidente la acel moment aceste dispoziții legale, reclamantul făcând întâmpinare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru porțiunea sa de teren vizat de expropriere în suprafață de 136 m.p., iar aceasta fiind respinsă prin Decizia nr.73/11.10.2007 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor, Municipiul București, în calitate de expropriator, a promovat acțiune în vederea exproprierii, în data de 28.10.2009, fiind format dosarul nr._/3/2009 pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a.
În cursul soluționării acestui litigiu, Legea nr.198/2004 a suferit modificări sub aspectul competenței organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, atribuția respectivă revenindu-i autorității administrative centrale sau locale, iar nu instanței de judecată.
De asemenea, potrivit art.II din Legea nr.184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2004, pentru lucrările pentru care procedura de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care va aproba declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum și suma globală estimată a despăgubirilor.
În aceste condiții, în care procedura de expropriere în baza Legii nr. 33/1994 nu fusese finalizată, nefiind obținută hotărârea judecătorească de expropriere și, pe cale de consecință, nefiind îndeplinite obligațiile stabilite printr-o atare hotărâre pentru a opera transferul dreptului de proprietate și, implicit, pentru a avea loc exproprierea, prin raportare la art.28 alin.1 din Legea nr.33/1994, prin H.G. nr. 592/2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Supralărgire . – . la B.", în anexă figurând și imobilul pretins de reclamant.
De asemenea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a dispus emiterea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr.95/05.08.2010, prin care a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 181.612 lei de către expropriator în favoarea expropriatului I. C. (imobilul fiind atribuit la partaj în proprietatea exclusivă a acesteia prin sentința civilă de expedient nr._/06.10.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ ).
Dată fiind emiterea acestor acte, prin sentința civilă nr.1446/11.11.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2009, a fost respinsă acțiunea M. București vizând exproprierea imobilului în baza Legii nr.33/1994, ca rămasă fără obiect, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate în cauză.
A constatat prima instanță că reținerile consemnate în considerentele deciziei civile nr. 582A/31.05.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, în același dosar, cu privire la aplicabilitatea Legii nr.198/2004 în modalitatea completată și modificată cazului reclamantului au putere de lucru judecat, neputând fi statuat contrariul.
Pentru aceste motive, dat fiind caracterul special al Legii nr.198/2004, aceasta se aplică cu prioritate, înlăturând incidența Legii nr. 33/1994, considerent pentru care reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni întemeiate pe legea generală, prin care să ocolească dispozițiile legii speciale, o atare acțiune având caracter inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. I., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 22.07.2015 sub nr._ .
În motivarea apelului, apelantul-reclamant arată că prin sentința civilă nr._.04.2009, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal a reținut că cererea sa prin care contesta cuantumul despăgubirilor nu putea fi primită, nefiind supusă cenzurii instanței de contencios administrativ și au fost indicate prevederile Legii nr.33/1994 Capitolul III, IV și V, art.20, art.25-27, ca fiind aplicabile, deci sub autoritate de lucru judecat legea aplicabilă este Legea nr. 33/1994.
Arată apelantul că în baza acestei sentințe a introdus acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr._/3/2009, iar prin întâmpinare în acea cauză Primăria M. București a atestat că valoarea despăgubirilor stabilită de expertul său este de 532,285 lei, sumă cu care reclamantul ar fi fost de acord. De asemenea, se susține că pârâtul a fost de rea-credință, instanța de apel reținând în dosarul nr._/3/2009 că valoarea reală a suprafeței supuse exproprierii a fost stabilită prin raportul de evaluat din luna aprilie 2007, la suma de 532.285 lei, conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul B. C., ce a confirmat cu o mică diferență raportul primăriei.
Consideră apelantul reclamant că prima instanță a încălcat prevederile art.44 din Constituția României și ale art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, expunând în susținerea acestei critici considerentele deciziei Curții Constituționale nr.12/15.01.2015.
Se invocă și încălcarea prevederilor art.22 Cod proc.civ., deoarece instanța nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea excepției inadmisibilității, deoarece nu a analizat condițiile, ci doar a considerat că sunt îndeplinite, admițând excepția la primul termen.
Mai invocă apelantul și depășirea de către instanță a limitelor puterii judecătorești, deoarece prin motivarea dată au fost aplicate eronat prevederile legale, fiind create reguli noi, potrivnice celor în vigoare.
În acest sens apelantul se referă la dispoziția instanței prin care respinge excepția nulității absolute invocată de reclamant, motivând că nu a formulat-o pe cale separată, ceea ce contravine prevederilor art.178 Cod proc.civ. și art.1247 alin.3 Cod Civil.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare, solicitând verbal, cu ocazia dezbaterilor, respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, într-o primă critică apelantul susține că legea aplicabilă operațiunii de expropriere ce a avut loc cu privire la imobilul proprietatea sa este Legea nr.33/1994, invocând în acest sens constatările instanței de contencios din cuprinsul sentinței civile nr.1644/2009 din dosarul nr._, în care reclamantul a atacat răspunsul dat de expropriator unei întâmpinări pe care a formulat-o.
Curtea reține însă că această hotărâre a fost pronunțată anterior modificării Legii nr.198/2004 și pronunțării sentinței civile nr.1446/11.11.2010, prin care s-a constatat că exproprierii în discuție i se aplică legea nouă.
Prin urmare, în mod corect a dat prima instanță eficiență puterii de lucru judecat a acestei sentințe, iar apelantul-reclamant nu aduce vreun alt argument care să combată cele reținute de tribunal.
A mai susținut apelantul că lucrările efective s-au realizat din 2007; curtea apreciază că această împrejurare este lipsită de relevanță, pentru că în discuție este procedura legală de expropriere, iar în speță aceasta (astfel cum a fost desfășurată, în acord cu cele constatate prin sentința 1446/2010) prevedea în art.9 din Legea nr. 198/2004 calea de atac împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor și închidea astfel reclamantului calea dreptului comun.
Cu privire la invocarea de către apelant a deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, curtea observă că apelantul nu indică instanței care parte a acesteia reprezintă un argument în sensul nelegalității sentinței, de vreme ce prin decizia amintită s-a dezlegat chestiunea noțiunii de transfer de proprietate și a momentului la care se impune a fi raportat cuantumul despăgubirilor.
Mai pretinde apelantul și încălcarea art.22 Cod proc.civ., fără a indica însă în ce mod concret a încălcat instanța principiul rolului activ al judecătorului și care erau demersurile omise de aceasta, astfel încât această critică nu permite efectuarea controlului de legalitate de către instanța de apel.
Cu privire la susținerea în sensul depășirii limitelor puterii judecătorești (cu argumentul că art.178 Cod proc.civ. îi permitea apelantului să invoce oricând nulitatea absolută, însă instanța a reținut că era necesară o modificare scrisă a acțiunii pentru a se considera învestită cu „excepția nulității HG 529/2010 și a aplicabilității Legii nr.198/2004”), curtea reține că art.178 Cod proc.civ. se referă la nulitatea actelor de procedură, nu la nulitatea unui act juridic invocată în apărare de reclamant, fiind corect argumentul instanței în sensul că pentru a se pronunța în sensul anulării (ori nelegalității) unui act administrativ cu legătură cu obiectul judecății, era necesar ca instanța să fie legal învestită cu o cerere scrisă.
În acest context curtea are în vedere că excepția în discuție nu era o excepție procesuală în sensul art.245 Cod proc.civ., care să tindă la regularizarea procedurii judiciare sau la paralizarea acțiunii, ci scopul său era de a duce, dimpotrivă, la admiterea acțiunii reclamantului. Prin urmare, această „excepție” avea valoarea unei apărări de fond, a unui alt argument în sensul admiterii cererii în afara celor deja prezentate, astfel încât în mod corect a apreciat prima instanță că o atare cerere trebuie să urmeze procedura prevăzută de art.204 Cod proc.civ. și că nu este incidentă vreuna dintre situațiile de excepție acolo indicate, care ar fi permis formularea orală a unei cereri și consemnarea sa în încheierea de ședință.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant C. I., cu domiciliul în București, ..12, sectorul 2, împotriva sentinței civile nr.757 din 24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV–a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6.
Ia act că intimatul-pârât nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. R. T. M. Steluța C.
GREFIER
G. C. A.
Red.IRT
Tehnored.MȘ, IRT
4 ex./29.01.2016
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă – judecător D. T.
| ← Anulare act. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 26/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
