Legea 10/2001. Decizia nr. 26/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 26/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 26A
Ședința publică de la 25 ianuarie 2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți S. N. domiciliat în București ., sector 1 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1, S. D. E. domiciliat în București, ., ..4 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1 și C. I. H. domiciliată în București, ., sector 1 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1446/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții reclamanți reprezentați de avocat A. Ț. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul apelanților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, iar pe fond respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată, fără obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de jduecată.
Depune practică judiciară, dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.07.2014, sub nr._/299/2014, reclamanții S. N., S. D. E. și C. I. H. au chemat in judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la restituirea prețului de piață al imobilului apartament nr. 3 situat în București .. 59, ., preț ce a fost stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la restituirea prețului de 32.214.297 lei vechi, în valoare actualizată pentru imobil, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 09.10.2014, apărătorul reclamanților a precizat ca valoarea de piață provizorie a imobilului este de 703.200 lei, iar instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr._/2014, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea obiectului acțiunii deduse judecății depășește valoarea prevăzută de art. 94 lit. j din noul Cod de procedură civilă, astfel încât revine Tribunalului competența de soluționare a cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 03.11.2014.
Prin sentința civilă nr. 1446/9.12.2014, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamanții S. Natasukaraja, S. D. E. și C. I. H. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/_/17.10.1996, autoarea reclamanților, S. M. S., a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în București .. 59, ., în suprafață de 150,36 mp de la vânzătoarea Primăria Municipiului București, prin administrator S.C. Herăstrău Nord S.A. Prin sentința civilă nr. 670/05.10.2000 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă acțiunea reclamantei I. S. E. și s-a constat nulitatea absolută a contractului, autoarea reclamanților fiind obligată în același timp să lase reclamantei respective deplina proprietate și pașnica posesie a imobilului. Prin decizia civilă nr. 615/_ a Curții de Apel București a fost respins apelul declarat de către autoarea reclamanților, iar în urma recursului declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia civilă nr. 132/14.01.2004, în sensul respingerii recursului declarat iar soluția de desființare a contractului a rămas irevocabilă.
Tribunalul a considerat că dreptul la acțiunea în restituirea prețului de piață achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile curge de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de „desființare” a contractelor. De asemenea, dreptul la acțiunea în restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, incident în ipoteza proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (prin efectul admiterii unei acțiuni în revendicare), curge de la: momentul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009 (februarie 2009), pentru cazul când hotărârea judecătorească de desființare a contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 a rămas irevocabilă anterior acestui moment, întrucât Legea nr. 1/2009 a creat un nou drept subiectiv la restituirea unei atare sume; sau de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de desființare a contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru cazul când acest moment se situează ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009 (februarie 2009).
Tribunalul a reținut că, în litigiul dedus judecății, hotărârea judecătorească de declarare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a rămas irevocabilă în data de 14.01.2004 iar acțiunea a fost predată oficiului poștal în data de 18.07.2014, dreptul la acțiunea în restituirea prețului actualizat achitat fiind împlinit la data introducerii acțiunii. Totodată, în cazul în care se consideră că dreptul la acțiunea în restituirea prețului de piață a început să curgă în februarie 2009, termenul de prescripție este, de asemenea, împlinit la momentul introducerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, iar pe fond respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată formulată de S. N. S. D. E. și C. I. H..
În motivarea apelului, apelanții reclamanți au arătat că prima instanța nu a luat în considerare faptul ca prezentul drept pe care reclamanții încearcă să îl valorifice este un "bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în prezenta cauză, reclamanții au o speranță legitimă întemeiată atât pe prevederile legale cât și pe jurisprudența națională. Fiind vorba de o "speranță legitimă", aceasta se circumscrie noțiunii de "bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și beneficiază de protecția acordată de acest text. Instanța ar fi trebuit să supună analizei dacă în cazul de față există o ingerință justificată relativ la dreptul de proprietate. Condițiile privind privarea de proprietate sunt următoarele: respectarea condițiilor prevăzute de legislația națională, respectarea condițiilor prevăzute de principiile generale ale dreptului internațional, existența unei cauze de utilitate publică. Contractul în baza căruia autoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a fost desființat în mod irevocabil, iar această situație deschide calea pentru reclamanți la recuperarea prețului plătit în baza acestui contract.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/_/17.10.1996, autoarea reclamanților, S. M. S., a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în București .. 59, ..
Prin sentința civilă nr. 670/05.10.2000, Tribunalul București, Secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată în acel proces de I. S. E. și a constat nulitatea absolută a contractului menționat, fiind obligat Consiliul General al municipiului București să lase reclamantei imobilul în deplină proprietate și posesie. Prin decizia civilă nr. 615/12.12.2001, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de către autoarea reclamanților. Prin decizia civilă nr. 132/14.01.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins recursului declarat de autoarea reclamanților împotriva deciziei civile nr. 615/12.12.2001 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
La data de 18.07.2014, data plicului, reclamanții au formulat prezenta acțiune pentru restituirea prețului plătit în baza contractului de vânzare – cumpărare anulat, invocând dispozițiile art. 50 și 501 din Legea nr. 10/2001.
Curtea constată că prin Legea nr. 10/2001 au fost stabilite norme speciale în ceea ce privește asemenea acțiuni. Astfel, anterior Legii nr. 1/2009, art. 50 din Legea nr. 10/2001 instituia dreptul la restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Prin Legea nr. 1/2009 a fost introdus articolul 501 conform căruia proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil acțiunii reclamanților, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit art. 3 din același decret, termenul prescripției este de 3 ani. Acest termen începe să curgă, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când se naște dreptul la acțiune.
Aprecierea primei instanțe în sensul împlinirii termenului de prescripție atât în ceea ce privește acțiunea având ca obiect restituirea prețului de piață cât și în ceea ce privește cererea subsidiară privind restituirea prețului actualizat este corectă.
Astfel, termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea prețului actualizat începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost anulat contractul de vânzare cumpărare în temeiul căruia a fost plătit acest preț, și anume, data de 14.01.2004. De la această dată, temeiul în baza căruia a fost achitat prețul nu mai există, astfel încât se naște dreptul la restituirea acestui preț.
În speță, termenul general de prescripție menționat mai sus era împlinit în anul 2014, când reclamanții au introdus prezenta acțiune. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți la data de 3.01.2007, înregistrată sub nr._ la Judecătoria sectorului 1, prin care au solicitat restituirea prețului, sporul de valoare și diferența până la valoarea de circulație a fost irevocabil respinsă prin decizia civilă nr. 393R/13.10.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel încât nu întrerupe prescripția, intrând sub incidența art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește, acțiunea având ca obiect restituirea prețului de piață întemeiată pe art. 501 din Legea nr. 10/2001, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/30.01.2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 63 din 3.02.2009, care a introdus acest text legal.
Astfel, față de faptul că legea menționată a reglementat un nou drept în favoarea persoanelor aflate în situația prevăzută în textul legal, chiar dacă anularea contractului de vânzare cumpărare a avut loc în anul 2004, dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001 se naște la data instituirii acestui drept prin Legea nr. 1/2009. Totuși, în speță, chiar în raport de această dată, termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data formulării prezentei acțiuni în anul 2014.
În privința susținerilor apelanților în sensul existenței în favoarea lor a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 La Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că obligația statului de plată, în favoarea reclamanților, a despăgubirilor solicitate în cauză, rezultă din lege, în cadrul și la finele unei proceduri judiciare, reprezentând astfel simple așteptări în dobândirea pe cale judiciară a unor drepturi. În consecință, reclamanții nu aveau, la data intrării in vigoare a Legii nr. 1/2009, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească. În cauză, reclamanții nu au obținut o hotărâre judecătorească prin care să dobândească un drept, astfel încât, în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul, nu s-ar putea vorbi despre existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește noțiunea de "speranță legitimă", fiind vorba în speță de un interes patrimonial care aparține categoriei juridice de creanță, el nu poate fi privit ca valoare patrimonială susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern, respectiv atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Cauza A. ș.a. împotriva României, paragraful 137). Nu există o bază suficientă în dreptul intern care să contureze noțiunea de "speranță legitimă," iar nu de simplă speranță în valorificarea unui drept de creanță, pentru că norma legală nu duce, în sine, la dobândirea dreptului, ci este nevoie de verificarea organului jurisdicțional.
Această verificare a fost realizată în prezenta cauză, fiind aplicată reglementările analizate mai sus privind incidența termenului de prescripție a dreptului la acțiune, reglementări care sunt menite să asigure buna administrare a justiției și respectarea principiului securității juridice.
Având în vedere că motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, prima instanță stabilind corect situația de fapt și aplicând în consecință prevederile legale incidente în cauză, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1446/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți S. N. domiciliat în București ., sector 1 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1, S. D. E. domiciliat în București, ., ..4 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1 și C. I. H. domiciliată în București, ., sector 1 și cu domiciliul ales la CAV R. și M. cu sediul în București, .. 31, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1446/09.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 9 ex.
27.01.2016
| ← Expropriere. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 63/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
