Legea 10/2001. Decizia nr. 537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 537/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.537
Ședința publică de la 01.04.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr.1407 din data de 15.07.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. (P.) N. și P. R..
P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, avocat P. F., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți T. (P.) N., P. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 31.03.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, iar motivele cererii de recurs au fost comunicate intimaților potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită administrarea probei cu înscrisuri, pentru a face dovada acordării despăgubirilor pentru imobilul în litigiu către reclamanți.
Apărătorul intimaților-reclamanți se opune probei solicitate, artând că la dosar se află depuse două adrese prin care se certifică faptul că reclamanții nu au primit despăgubiri.
Curtea, deliberând, urmează a respinge proba solicitată de recurentul-pârât, față de adresele aflate la dosar, emise de ., la 05.08.2002 și la 17.10.2008, având în vedere și faptul că acesta putea să efectueze demersuri pentru administrarea probei, înaintea termenului de judecată acordat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-pârât M. București prin Primar General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.
Arată că la pronunțarea Dispoziției Primarului General au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, situația juridică a imobilului și calitatea părților de persoane îndreptățite la restituire.
În ce privește întinderea dreptului de proprietate, consideră că instanța de fond, în mod greșit a stabilit o întindere a terenului de 449 m.p. în condițiile în care, prin decretul de expropriere nr.130/1989 s-a preluat o suprafață de 433 mp. În ce privește construcția demolată, apreciază că acordarea măsurilor reparatorii ar trebui condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate, astfel cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor.
Apărătorul intimaților-reclamanți, solicită respingerea recursului, ca nefondat, depune concluzii scrise.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat în sumă de 1240,00 lei, sens în care depune chitanța nr.4/31.03.2014 și factura nr.39/31.03.2014.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.06.2008, pe rolul acestui Tribunal, sub nr. de mai sus, reclamanții P. R. și T. N. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr._/15.04.2008 emisă de pârâtul M. București prin Primar General solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, să se dispună:
•anularea Dispoziției nr._/15.04.2008 emisă de pârât prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul și construcția situate în București, ., sector 3;
•obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri imobile aflate în patrimoniul privat al Municipiului București pentru terenul în suprafață reală de 449 mp, astfel cum figurează în actul normativ de expropriere, și nu în suprafață de 433 m.p., cum eronat apare în dispoziția contestată;
•în subsidiar, obligarea pârâtului la acordarea de măsuri în echivalent combinate, iar în cazul în care nu este posibil, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață reală de 449 m.p.;
•obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în compensare cu alte bunuri imobile aflate în patrimoniul privat al Municipiului București, iar în subsidiar, acordarea de măsuri în echivalent combinate, iar în cazul în care nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga construcție demolată în suprafață de 108,40 m.p. potrivit valorii de piață actuale;
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că la data de 27.07.2001 au notificat entitatea deținătoare în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, prin intermediul executorului judecătoresc Casagranda-S. A., notificare înregistrată sub nr. 1119/2001, solicitând restituirea în natură sau echivalent bănesc a imobilului (teren și construcție din cărămidă) din București, ., sector 3, în calitate de moștenitori ai defunctei lor mame P. E.. În urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pe bază de documente au revenit la notificarea nr. 1119/2001 și au solicitat restituirea în echivalent în natură a imobilului construcție plus teren din București, ., sector 3.
Ca urmare a nerespectării obligațiilor legale privind emiterea unei dispoziții motivate, au chemat în judecată M. București, acesta fiind obligat irevocabil de instanța de judecată la emiterea dispoziției, astfel: Sentința civilă nr. 1453/08.11.2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IlI-a Civilă în dosarul nr._/3/2006; Decizia civilă nr. 78/A/23.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a în dosarul nr._/3/2006; Decizia nr. 7281/1.11.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în dosarul nr._/3/2006;
Abia la data de 15.04.2008 M. București s-a conformat dispozițiilor legale în sensul emiterii Dispoziției nr._, dispoziție ce le-a fost comunicată la data de 08.05.2008, dar care este vădit netemeinică și nelegală, atât asupra refuzului de compensare în natură cu alte bunuri imobile pe care le deține M. București din patrimoniul său privat, cât și asupra întinderii dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor (în ceea ce privește constatarea eronată că s-au încasat despăgubiri).
Au susținut reclamanții că în mod eronat și în totală contradicție cu situația de fapt și de drept, cât și cu conținutul adreselor nr._/02.08.2002,_/_/10.12.2002 și 4359/05.08.2002, deși în Dispoziția nr._/15.04.2008 se invocă prevederile Decretului nr. 130/29.05.1989, poziția 3/3, anexa 9, cât și adresele susmenționate, în preambul, cât și în dispozitivul acesteia imobilul din București, ., sector 3 apare cu 433 mp teren și despăgubiri încasate, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 433 mp și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață pentru construcția demolată în suprafață desfășurată de 108,40 mp. Or, ei nu au încasat despăgubiri nici pentru construcția din cărămidă demolată și nici pentru teren la momentul trecerii în proprietatea statutului și nici ulterior.
Prin adresa nr._/_/10.12.2002 s-a certificat situația juridică a imobilului situat în București, ., sector 3 inclusiv întinderea dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor, astfel „imobilul cu nr. 53 pe . trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. C.S. nr. 130/29.05.1989; în anexa 9 a decretului, la poziția 3, sunt înscriși P. N., P. R., cu suprafața expropriată de 449,00 mp teren și 108,40 mp construcții."
Prin adresa nr.4359/05.08.2002 emisă de S.C. Titan Al S.A., depusă în dosarul constituit în baza notificărilor se certifică că nu s-au încasat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 449 m.p. și construcția în suprafață de 108, 40 m.p.
În drept, reclamanții au arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și alte probe ce vor reieși din dezbateri. Au anexat cererii lor în susținere, un set de înscrisurile la filele 7-10 vol I dosar.
Pârâtul M. București nu a formulat întâmpinare, dar a comunicat la dosarul cauzei copia certificată a dosarului administrativ nr. 7053 soluționat prin Dispoziția atacată, filele 20-98 vol I dosar.
La data de 02.02.2009, reclamanții au depus la dosarul cauzei note de ședință prin care au indicat o . bunuri imobile aflate în proprietatea privată a pârâtului, respectiv
- teren situat în București, ., sector 2, în suprafață de 413 m.p. / teren situat în București, .. 5-7, sector 2, în suprafață de 413 m.p. - înscris: Hotărârea nr. 270 din 29.05.2008 ;
- teren situat în București, Turturelelor ., în suprafață de 352,67 m.p. / teren situat în București, ., sector 3, în suprafață de 184 m.p. - înscris: Hotărârea nr. 110 din 06.03.2008 ;
- teren situat în București, ., sector 6,, în suprafață de 374,89 m.p. / teren situat în București, în suprafață de 374,89 m.p. - înscris: Hotărârea nr. 53 din 13.02.2008
- teren situat în București, ., sector 3, în suprafață de 320 m.p. / teren situat în București, Calea V. nr. 46,48,50, sector 3, în suprafață de 251 m.p - înscris: Hotărârea nr. 317 din 01.11.2007 ;
- teren situat în București, ., sector 5 în suprafață de 197,13 m.p. / teren situat în București, ., sector 5 în suprafață 197.13 m.p - înscris: Hotărârea nr. 209 din 20.09.2007;
- teren situat în București, ., sector 3, în suprafață de 290 m.p. - înscris: Sentința civilă nr._/12.12.2006; prin care s-a anulat cererea principală și respins cererile de intervenție și Decizia civilă nr. 1626/7.11.2007 prin care s-au respins recursurile, terenul rămânând în patrimoniul privat al Municipiului București solicitând ca pârâtul să depună la dosar situația juridică a acestora. Au anexat pârâții notelor de ședință un set de înscrisuri, filele 116-142 vol I dosar.
Solicitării reclamanților s-a dar un răspuns detaliat în cuprinsul adresei nr. 3671/24.02.2009 emisă de PMB – Direcția Juridic, C., Legislație – fila 184 vol I dosar.
În ședința publică din data de 09.11.2009, reclamanții au învederat că urmare adresei remise de OCPI sector 2 s-au identificat 2 terenuri libere de sarcini, respectiv cel situat în . din . luat act de precizarea cererii reclamanților în sensul că solicită ca măsurile reparatorii să fie stabilite în echivalent prin compensarea cu imobilului notificat cu terenurile situate în . și cel din ..
Tribunalul a încuviințat în cauză administrarea probei cu înscrisuri și, în ședința din data de 11.01.2010, și administrarea probei cu expertiza topografică pentru identificarea imobilelor teren și expertiza în construcții evaluatorie – încheiere fila 333-334 și fila 357 vol I dosar și fila 67 vol II dosar. Rapoartele de expertiză au fost depuse la filele 3 vol II – raport expertiza construcții evaluatorie, fila 113 vol II – raport expertiză topografică, fila 133 vol II completare expertiza construcții.
Prin sentința civilă nr.1407/15.07.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis, în parte, contestația împotriva Dispoziției nr._/15.04.2008 a Primarului General formulată de reclamanții P. R. și T. N., a dispus anularea parțială a Dispoziției nr._/15.04.2008 a Primarului General în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent propuse a fi acordate vizează terenul în suprafață de 449 mp și valoarea de piață a construcției demolate în suprafață desfășurată de 108,40 mp, teren și construcție ce au fost situate în București, ., sector 3, a respins în rest, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților și, pe cale de consecință a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4960 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prevalându-se de prevederile art.22 alin.1 din legea nr.10/2001, reclamanții P. R. și T. (fostă P.) N. au formulat notificare (fila 35 dosar) comunicată prin executor judecătoresc Casagranda S. A., notificare purtând nr. 1119/27.07.2001 și prin care aceștia au solicitat, în calitate de moștenitori ai mamei lor decedată P. E., restituirea în natură sau echivalent bănesc a imobilului teren cu suprafața de 433 mp și construcție situat în . sector 3, notificare ce a fost ulterior soluționată de pârâtul M. București prin emiterea Dispoziției nr._/15.04.2008, contestată în cauza de față.
Prin Dispoziția contestată nr._/15.04.2008, pârâtul a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 433 mp și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață pentru construcția demolată în suprafață desfășurată de 108,40 mp, teren și construcție ce au fost situate în București . sector 3, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite, reclamanții din cauza de față.
Potrivit art.26 alin 3 din legea nr.10/2001- forma în vigoare la acest moment, împotriva deciziei emise de unitatea notificată persoana îndreptățită poate formula contestație la secția civilă a tribunalului.
Prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv (cazul de față), ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut:
„În raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art .22-26 din legea 10/2001 republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din Legea nr.10/2001 republicată.
Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima fiind OUG nr. 10/2003, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr .247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, însă stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea întemeiată pe art. 26 alin 3 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
A considera că instanța sesizată cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, are obligația de a analiza fondul pretențiilor doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiție, recunoscut prin art.21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.”
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent (…) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”. Iar, potrivit art 4 alin 2 din legea nr 10/2001 de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Totodată, conform art 4 alin 4 din lege, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Astfel, reclamanții P. R. și T. N. au făcut dovada că antecesoarea lor P. E. a deținut în proprietate imobilul teren și construcție din . sector 3, în suprafață de 449 mp teren și construcție demolată cu suprafața de 108,40 mp, pe baza actului de partaj voluntar din 26.04.1939 și a actului dotal din 25.06.1915 – filele 36-41 dosar. Reclamanții sunt moștenitorii autoarei P. E. în baza certificatului de moștenitor S 159/17.06.1957 – fila 57 dosar și singurii care au formulat notificare pentru imobilul din ., sector 3, imobil ce este menționat și în masa succesorală rămasă după P. E..
Imobilul teren și construcție din . sector 3 a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 130/1989, filele 48-56 dosar, decret care în anexă la poziția 3.3 menționează ca foști proprietari de la care s-a preluat imobilul pe reclamanții din cauza de față.
Preluăriile operate în temeiul decretului nr.130/1989 legiuitorul i-a conferit prin art.2 alin.1 lit. f) din Legea nr.10/2001 caracter abuziv.
În anexa la acest decret pozițiile 3.3 este menționată suprafața terenului de 449 mp și a construcției de 108,40 mp, ., sector 3. Aceleași suprafețe ale imobilului teren și construcție sunt menționate și în adresele eliberate reclamanților și depuse la dosarul cauzei – filele 48 și 50 dosar.
În considerarea celor mai sus arătate, Tribunalul a apreciat că reclamanții au făcut dovada că suprafața reală a imobilului la data preluării era de 449 mp teren și construcție de 108,40 mp, imobil pentru care nu au fost încasate despăgubiri potrivit adresei nr. 3518/17.10.2008 a . – fila 106 vol I dosar, motiv pentru care Dispoziția nr._/15.04.2008 este găsită de Tribunal ca nelegală, dispunând anularea parțială a Dispoziției nr._/15.04.2008 a Primarului General în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent propuse a fi acordate vizează terenul în suprafață de 449 mp și valoarea de piață a construcției demolate în suprafață desfășurată de 108,40 mp, teren și construcție ce au fost situate în București, ., sector 3.
Un alt aspect contestat de reclamanți în privința Dispoziției atacate nr._/15.04.2008 este acela relativ la faptul că unitatea deținătoare ar fi trebuit ca propună acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri din domeniul privat al Municipiului București, potrivit art.1 alin 2 și 3 din legea 10/2001. (fostul imobil fiind imposibil de restituit în natură, fiind ocupat de elemente de sistematizare, alee, .).
Este real că măsurile compensatorii prin echivalent urmează a fi acordate prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de unitatea învestită cu soluționarea notificării prioritar față de acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Însă, în cauza de față pârâtul a probat că nu deține la acest moment astfel de bunuri sau servicii, prin adresa de la fila 27 din dosar, adresă aflată chiar în dosarul administrativ al reclamanților. Adresa respectivă menționează expres că municipalitatea nu dispune de bunuri/servicii care să poată fi acordate în compensare. Aceeași poziție a Municipiului București este reluată în adresa de la fila 197 vol I dosar și în ultima adresă în acest sens de la fila 165 vol II dosar. Așadar, apreciază tribunalul că în atare condiții, pârâtul M. București a aplicat corect prevederile art 1 alin 2 și 3 din legea 10/2001 la emiterea Dispoziției atacate prin care au fost propuse măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri în condițiile legii speciale nr. 247/2005.
Cu privire la anumite imobile pe care reclamanții le-au identificat ca făcând parte din domeniul privat al pârâtului M. București (cuprinse în lista de la fila 114 vol I dosar ) și cu privire la care pârâtul a comunicat situația juridică detaliată a acestora în cuprinsul adresei de la fila 184 vol I dosar, a reținut Tribunalul că unele din aceste terenuri formează obiectul notificărilor altor persoane îndreptățite, iar altele sunt afectate de anumite lucrări urbanistice. D. fiind faptul că în urma unei adrese a OCPI sector 3 – fila 200 vol I dosar, reclamanții au susținut că două terenuri din București . și ., solicitate a fi acordate în compensare, sunt libere și pot face obiectul unor măsuri reparatorii, în cauză tribunalul a administrat o expertiză topografică pentru identificarea acestor imobile teren. Concluziile raportului de expertiză de la fila 113 vol II dosar au fost în sensul că terenul din . este afectat de o parcare, alee acces, spații verzi, rețele subterane, iar terenul din . se află în curtea Bisericii Sfânta Treime – Dudești. Or, față de aceste concluzii tribunalul apreciază că aceste terenuri nu sunt libere și nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii în echivalent prin compensare, nici chiar terenul din ., solicitat expres de reclamanți, căci față de amplasamentul acestuia tribunalul opinează că face parte din ansamblul curții Bisericii, existând posibilitatea aflării unor rețele subterane.
Așadar, față de întreg probatoriul administrat, tribunalul apreciază că reclamanții nu au probat că pârâtul M. București nu ar fi aplicat corect prevederile art.1 alin 2 și 3 din legea 10/2001, pârâtul indicând expres că nu există în patrimoniul său privat bunuri care să poată fi acordate în compensare. Or, în această situația măsura acordării de măsuri reparatorii prin echivalent cu despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este găsită de tribunal corectă și legală.
Așadar, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Tribunalul a constatat că în mod corect pârâtul a stabilit prin Dispoziția contestată că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În acest sens tribunalul a reținut decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, considerentele acestei decizii fiind aplicabile și cauzei de față.
Astfel, a reținut Curtea:
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.”
În această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr.247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr.10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art.1 pct.1 referitor la art.1 alin. (2) din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.”
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a admis, în parte, contestația împotriva Dispoziției nr._/15.04.2008 a Primarului General formulată de reclamanții P. R. și T. N. și a dispus anularea parțială a Dispoziției nr._/15.04.2008 a Primarului General în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent propuse a fi acordate vizează terenul în suprafață de 449 mp și valoarea de piață a construcției demolate în suprafață desfășurată de 108,40 mp, teren și construcție ce au fost situate în București, ., sector 3., fiind în rest pretențiile reclamanților, ca neîntemeiate.
Potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, Tribunalul a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 4960 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus, potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă (onorariile pentru expertiză nu au fost acordate dat fiind faptul că expertiza în construcții evaluatorie nu a fost concludentă în sensul că nu a contribuit la soluționarea cauzei). Reducerea onorariului avocațial pretins de la suma de 8000 lei plus TVA la suma de 4000 lei plus TVA a fost realizată de tribunal prin raportare la următoarele criterii: admiterea doar în parte a acțiunii de față, complexitatea medie a cauzei, iar nu una ridicată, reclamantul este și avocatul cauzei, suma redusă de tribunal respectă caracterele necesar și rezonabil ale cheltuielilor de judecată pe seama părții căzută în pretenții.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.09.2013 a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 23.01.2014.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi, a arătat că prin Dispoziția contestată nr._/15.04.2008,s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru terenul in suprafața de 433 mp si acordarea de masuri reparatorii in echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate dintre valoarea de piața pentru construcția demolata in suprafața de 108,40 mp teren si construcție ce au fost situate in București . sector 3,imposibil de restituit persoanelor îndreptățite.
Reclamanții P. R. si T. N. au deținut in proprietate imobilul teren si construcție din . sector 3 in suprafața de 449 mp teren si construcție demolata cu suprafața de 108,40 mp pe baza actului de partaj voluntar din data de 26.04.1939 si a actului dotal din data de 25.06.l915. Imobilul din litigiu a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.130/1989 decret care in anexa la pozitia 3.3 ????????
Consideră ca sentința pronunțata a fost data cu aplicarea greșita a legii, întrucât, in opinia recurentului, instanța de judecata a reținut in mod greșit in cauza că reclamanții nu au primit despăgubiri pentru imobilul din litigiu.
La momentul trecerii imobilului in proprietatea statului a fost întocmit un deviz cu privire la despăgubirile cuvenite foștilor proprietari stabilindu-se un cuantum. Reclamanții nu a depus la dosar niciun document din care sa reiasă ca au primit sau nu despăgubirile pentru imobilul din litigiu, deși a fost întocmit deviz pentru aceste despăgubiri si nici instanța nu a făcut adresa la . a vedea dacă au fost sau nu încasate despăgubirile.
Consideră ca reclamanții aveau obligația sa depună dovezii, prin care sa facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului, fie prin declarații autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii să declare pe propria răspundere că ei sau ascendenții lor nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului, sau după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art.5 din legea nr.10/2001.
Daca persoana îndreptățita a primit o despăgubire, restituirea în natura sau masurile reparatorii sunt condiționate de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
La pronunțarea Dispoziției nr._/15.04.2008 s-au avut in vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, situația juridică a imobilului si calitatea parților de persoane îndreptățite la restituire. Analizând in ansamblu criticile aduse Dispoziției Primarului General precum si actele depuse in susținerea notificării, consideră ca acestea sunt nefondate, întrucât in speța, prin aplicarea dispozițiilor legii nr.10/2001, în mod corect s-a emis Dispoziția nr._/2008, privind terenul în suprafață de 433 mp. și valoarea de piața pentru construcția demolată în suprafața de 108,40 mp. situate în București, . sector 3.
F. de cele învederate, recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurata, iar pe fond respingerea acțiunea ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea cererii de recurs, Curtea constată că s-a formulat două critici, relative la suprafața imobilului pentru care s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, precum și sub aspectul despăgubirilor calculate la momentul preluării abuzive, întemeindu-se pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
În ceea ce privește acest motiv de recurs, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
În privința primei critici relative la suprafața terenului pentru care a fost recunoscut dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale, Curtea, din examinarea materialului probator administrat în cele două faze procesuale, faptul că autoarea reclamanților a deținut în proprietate imobilul revendicat, format din teren și construcție, în temeiul actului de partaj voluntar din 1939 și a actului dotal din 1915. Din examinarea convenției de partaj reiese că terenul are o suprafață de 443 mp. Imobilul a fost preluat prin expropriere în baza decretului nr 130/1989, în anexa acestuia figurând reclamanții, în calitate de foști proprietari, cu precizarea că suprafața terenului din care este format imobilul supus preluării abuzive are ca fiind de 449 mp.
Pentru a răspunde criticilor formulate prin cererea de recurs, Curtea are de asemenea în vedere dispozițiile art 23 și 24 din legea 10/2001, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Potrivit prevederilor art 24 din legea 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul probatoriu al dreptului de proprietate prin instituirea unor prezumții referitoare la întinderea acestui drept, precum și la titularul său, pentru a atenua dificultățile pe care le întâmpină foștii proprietari în recuperarea proprietăților imobiliare pierdute în perioada regimului comunist. Potrivit acestor prevederi legale, legiuitorul a statuat că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. De asemenea, legiuitorul completează dispozițiile alineatului 1, în sensul că stabilește că, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Rațiunea instituirii unui astfel de sistem derogatoriu de la exigențele dreptului comun, îl reprezintă pe de o pare perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării imobilelor de către stat, modalitatea abuzivă în care s-a realizat deposedarea foștilor proprietari, inclusiv prin preluarea actelor de proprietate pe care aceștia le dețineau pentru a-și legitima calitatea de titulari ai imobilelor respectiv, la care se adaugă și caracterul imprecis al titlurilor vechi de proprietare, din punct de vedere al individualizării imobilelor, sub aspectul suprafeței și amplasamentului.
Pe cale de consecință, nu mai este necesară înfățișarea a unor înscrisuri translative ori constitutive de proprietate, fiind suficientă prezumția legala relativa enunțata, pe baza actelor vizând preluarea imobilului, ce operează în favoarea persoanei ce figurează în acest acte drept proprietar.
Pentru justa soluționare a cauzei relevante sunt și prevederile art 23 din legea 10/2001, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Prevederile acestui text de lege sunt explicitate prin Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001, prin care se arată că prin sintagma acte doveditoare se înțelege: a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor);
c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea constată că prezumțiile instituite de dispozițiile art 24 din legea 10/200, referitoare la persoana fostului proprietar, precum și la întinderea dreptului de proprietate sunt operante în absența altor probe contrare. Din această perspectivă, Curtea constată că trebuie evaluat în ce măsură ne aflăm în această situație de excepție, de natură să înlăture de la aplicare prezumțiile reglementate de prevederile art 24. Examinând coroborativ materialul probator din dosar, Curtea reține că nu pot fi considerate probe contrare în sensul art 24 certificatul de moștenitor, care atestă calitatea reclamanților de succesori ai proprietarului inițial P. E. și actul de partaj voluntar, în condițiile în care instanța de fond a administrat și proba cu expertiză specialitatea topografie, care a identificat terenul imobilului expropriat, ca având o suprafață de 464 mp.
Pe cale de consecință, Curtea reține că înscrisurile la care s-a făcut referire anterior nu constituie o dovadă contrară în contextul aplicării dispozițiilor art 24 din legea 10/2001, ci trebuie evaluate drept elemente probatorii de natură să întărească consemnările din actul de preluare. Pe cale de consecință, Curtea consideră nefondată prima critică, în sensul că în mod corect instanța de fond a dat eficiență prevederilor art 24 din legea specială, constatând dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, format, în ceea ce privește terenul, din suprafața de 449 mp, potrivit mențiunilor actului de preluare.
Cu privire la cea de-a doua critică, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în condițiile în care, coroborând informațiile furnizate de cele două adrese emise de ., rezultă în mod indubitabil, faptul că despăgubirile, aferente exproprierii, deși au fost calculate, nu au fost încasate de către reclamanți. Curtea apreciază ca inutilă completarea probatoriului, în sensul invocat de către recurent, prin depunerea unor declarații autentificate sau a altor probe pe aspectul neîncasării despăgubirilor sau a altor reparații, în temeiul acordurilor internaționale, deoarece faptul neîncasării acestora rezultă în mod indubitabil din actele dosarului, iar imobilul nu face parte din categoria celor care fac obiectul unor astfel de acorduri. Pentru aceleași rațiuni, Curtea consideră inutilă efectuarea unei adrese către . moment ce aceste relații au fost furnizate la dosarul cauzei de către ..
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Pornind de la dispozițiile art 274 cod procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții trebuie să suporte cheltuielile de judecată ale părții adverse, proporțional cu pretențiile admise, Curtea constată că, față de soluția care se va pronunța în cauză, intimatul P. R. este îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate cu procesul, constând în onorariul avocațial.
În ceea ce privește evaluarea acestui onorariu avocațial din perspectiva prevederilor art 274 alin 3 cod procedură, care conferă instanței posibilitatea reducerii, respectiv majorării onorariului de avocat, în raport de anumite criterii: valoarea litigiului și munca depusă de avocat, Curtea apreciază că sunt incidente aceste dispoziții procedurale, impunându-se cenzurarea cuantumului onorariului de avocat din această perspectivă.
Deși textul de lege face referire expres doar la două aspecte: valoarea litigiului și munca prestată de avocat, Curtea reține că această enumerare nu poate fi calificată drept limitativă, ci exemplificativă, deoarece scopul acestei norme juridice este aceea de a conferi organului judiciar un drept de apreciere a prestației a apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante și particulare fiecărei spețe în parte, atunci când este cazul, pentru a se ajunge la o concluzie cât mai obiectivă și fidelă realității.
În acest sens, relevante sunt și alte criterii de apreciere, cum ar fi volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vedere administrării probatoriului, prezența acestui la termenele de judecată acordate de instanță. Făcând aplicarea acestor criterii în cauza de față, Curtea constată că în faza procesuală a recursului, cauza a fost soluționată la primul termen Reținând că administrarea probatoriului s-a realizat exclusiv în fața primei instanțe, ceea ce nu a presupus nici un fel de demersuri din partea apărătorului intimatului, precum și faptul că, prin raportare la situația de fapt și de drept din cauză, litigiul nu prezintă un grad de dificultate sporit, Curtea apreciază, raportându-se la toate criteriile anterior menționate, că suma de 1000 lei este prea mare față de prestația avocatului, motiv pentru care se impune reducerea la jumătate a onorariului, în temeiul dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, Curtea va obliga recurentul la plata, către intimatul P. R., a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile 1407/15.07.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți T. (P.) N. și P. R..
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către intimatul P. R. cu aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./I.S.
Ex.2/04.04.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – L.I.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 499/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
