Uzucapiune. Decizia nr. 108/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 108/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.108 A
Ședința publică de la 02.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de formulat de apelanta-reclamantă . sentinței civile nr.2234 din 16.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMĂRIA ORAȘULUI VOLUNTARI PRIN PRIMAR și intimata – intervenientă FEDERAȚIA S. LIBERE DIN INDUSTRIA LEMNULUI.
P. are ca obiect – uzucapiune.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.03.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 26.03.2014 și, apoi, la 2.04.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2009 pe rolul Tribunalului București, sub nr._, repartizată spre soluționare Secției a V a Civilă reclamanta S.C. P. S.A. a chemat în judecată pârâtul orașul Voluntari, reprezentat prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei prin prescripția achizitiva de 30 de ani asupra terenului în suprafața de 25.132,21 mp. situat în orașul Voluntari, Județul I., ..5, tarlaua 41 parcelele 901, 902, 908, 909, 910, 911, 912.
La data de 05.05.2010, Federația S. Libere din Industria Lemnului (FSLIL) a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei solicitând admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, arătând că cererea de intervenție accesorie în sprijinul acesteia este urmare a faptului că Sindicatul Liber P. - organizat la nivelul întreprinderii, este afiliat la FSLIL iar, prin Legea 54/2003 cu privire la sindicate, sindicatele afiliate și întreprinderile pe a căror structură sunt organizate, acestea sunt protejate în interesele lor.
Tribunalul București - Secția V-a Civilă, prin sentința civilă nr.2234/06.12.2012 a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., a respins ca neîntemeiată și cererea de intervenție formulată de intervenienta FEDERAȚIA S. LIBERE DIN INDUSTRIA LEMNULUI.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în sistemul Codului civil de la 1864 uzucapiunea este considerată ca fiind un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiei utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum aceasta este reglementată de art.1890 cod civil este necesar să fie întrunite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, neafectată de nici un viciu, și aceasta să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, neavând relevanță dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
Pentru ca posesia să fie considerată utilă se cere ca aceasta să întrunească condițiile la care fac referire art. 1846-1847 C.civ.
Astfel, posesia trebuie să fie continuă, posesorul trebuie să o fi exercitat în mod regulat, fără intermitențe anormale, posesia să fie neîntreruptă, posesia să fie netulburată, în sensul de a nu fi fondată sau conservată prin acte de violentă în contra sau din partea adversarului; posesia trebuie să fie publică și exercitată sub nume de proprietar.
În ceea ce privește durata posesiei, Codul civil impune o perioada de 30 de ani, recunoscându-se astfel că uzucapiunea reprezintă nu numai un mod de dobândire a dreptului de proprietate ci în același timp și o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Dacă cel ce dorește să invoce beneficiul uzucapiunii nu a stăpânit imobilul timp de 30 de ani, legea îi recunoaște acestuia posibilitatea de a uni durata posesiei pe care el a exercitat - o cu posesia exercitată de către autorii săi.
În cauză, instanța a constatat că reclamanta, deși a exercitat o posesie asupra bunului imobil în litigiu, aceasta nu este de natură a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, nefiind o posesie utilă întrucât aceasta nu a fost exercitată sub nume de proprietar, ci a fost o posesie exercitată în calitate de detentor precar.
Codul civil, în art.1844, prevede că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiect de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț, legea reglementând astfel domeniul de aplicare al uzucapiunii, prin excluderea unor categorii de bunuri, respectiv al bunurilor proprietate publică.
Proprietatea de stat reglementată de Constituțiile anterioare anului 1991 nu poate fi echivalată cu proprietatea publică, așa cum este descrisă de dispozițiile Codului civil, pentru a-i fi aplicate dispozițiile art.1849 Cod civil, întrucât nu există o reglementare legală care să asimileze regimul juridic al proprietății publice cu cel al proprietății socialiste de stat, acestea fiind instituții juridice diferite.
Neexistând dovezi cu privire la împrejurarea că bunul ce face obiectul prezentei cauze ar fi făcut parte din domeniul public, noțiune care de altfel a fost introdusă după 1989, Tribunalul a constatat că imobilul teren ce face obiectul prezentei acțiuni poate forma obiect al uzucapiunii, cu condiția dovediri exercitării unei posesii utile, neviciate, pe durata de timp impusă de lege.
Din materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut că terenul a fost predat fostei întreprinderi de stat CIL P., neexistând o dovadă clară a momentului în care a intervenit această predare, relatările martorilor audiați în cauză, precum și cele ale persoanelor care au dat declarații de bună vecinătate cu reclamanta nefiind concordante pe acest aspect.
Astfel, martorul B. V. (fila 176), ale cărui declarații au fost reținute cu rezervă, dată fiind calitatea sa de reprezentant al intervenientului accesoriu (împuternicirea de la fila 119) declară că din 1977 cunoaște situația terenului, deși susține că este angajat din 1966 al unității. Martorul P. I., de asemenea nu arată cu exactitate de la ce moment folosea fosta întreprindere de stat CIL P. terenul în litigiu, relatând că la data la care el s-a angajat, respectiv în 1981, erau deja 10 ani de când salariații acestei întreprinderi foloseau terenul pentru cultivarea legumelor folosite la cantina unității. Potrivit declarației date de către vecinii P. E. și P. A. terenul ar fi fost folosit de către reclamantă din 1970 (fila 261), iar potrivit declarației date de către vecinul Timpa A. terenul ar fi folosit de către aceasta din 1983 (fila 262).
Anterior anului 1989 era în vigoare Legea nr 3/1983, care reglementa contractul angajament, și care stipula în art. 2 lit. a că acesta se încheie între stat, în calitate de administrator general al proprietății întregului popor, reprezentat prin ministere, organe centrale sau locale în subordinea cărora funcționează întreprinderile, și colectivele de oameni ai muncii din aceste unități, prin intermediul acestui contract încredințându-se personalului muncitor, în vederea exercitării nemijlocite a prerogativelor și răspunderilor ce decurg din calitatea oamenilor muncii de proprietari, producători și beneficiari, patrimoniul unităților de stat în care aceștia munceau (art.3).
Având în vedere că doar în baza acestui act normativ CIL P. ar fi putut intra în posesia terenului ce face obiectul acțiunii de față anterior anului 1989, Tribunalul reține că din punct de vedere juridic transmiterea la care face referire actul normativ mai sus menționat a avut ca obiect doar dreptul de administrare asupra terenului, CIL P. dobândind astfel calitatea de detentor precar, stăpânind bunul și folosindu-l dar în beneficiul adevăratului proprietar, poporul, astfel cum erau concepțiile despre proprietate la vremea respectivă, societăților comerciale (întreprinderi de stat la acea vreme) transmițându-li-se posesia și folosința asupra bunurilor ce li s-au încredințat numai în măsura în care aceste atribute le erau necesare în realizarea scopului pentru care au fost înființate.
În cazul detentorului precar, elementul psihologic al posesiei (animus), respectiv intenția/voința celui ce posedă bunul de a-l poseda pentru sine, ca un adevărat proprietar, nu există, acesta deținând stăpânirea materială asupra bunului (corpus) în calitate de administrator și nu de proprietar.
Aceasta este și situația în cauza de față, în care reclamanta, în calitate de succesor al fostei întreprinderi de stat CIL P. nu poate pretinde că această fostă întreprindere de stat ar fi stăpânit bunul în nume de proprietar, față de dispozițiile legale în vigoare anterior anului 1989 neputându-se susține existența unui drept de proprietate propriu, separat de cel exercitat de către popor.
Nu prezintă relevanță din punct de vedere al elementului psihologic al posesiei exercitate înscrierea terenului în evidentele contabile ale întreprinderii de stat și în inventarele întocmite anterior anului 1989, atâta timp cât nu era posibilă exercitarea posesiei ce le-a fost încredințată de către consiliile locale în nume propriu, ci doar în numele poporului, proprietar, înscrierea având doar rol de evidență, nefiind constitutivă de drepturi.
O dovadă a faptului că fosta întreprindere de stat CIL P. a exercitat doar o posesie precară este și împrejurarea că imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni a fost înregistrat în evidențele cadastrale de la nivelul anului 1983 -1984 ca fiind proprietate de stat, respectiv a Consiliului Local Voluntari.
Astfel, din analiza documentelor cadastrale puse la dispoziție de către Primăria Orașului Voluntari și din Registrul Cadastral extravilan din anul 1983 - 1984, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, teren în suprafață de 25.132,21 m.p. situat în prezent în orașul Voluntari, .. 5 situat în Tarlaua 41, parcelele 901, 902 și 908- 912 a fost proprietatea Consiliului Local al Orașului Voluntari, fiind inclus în terenul în suprafață de 2,7389 ha cu care figura înregistrat în evidențele cadastrale Consiliul Popular al Orașului Voluntari ( fila 315 ) și care apărea în Tarlaua 21, . class="BodyText"> În plus, din conținutul adeverinței aflate la fila 36 din dosar, Tribunalul a reținut că după anul 1989, două hectare din terenul ce a fost anterior în posesia fostei întreprinderi de stat au fost date în folosința Sindicatului Liber CIL P., pe înscrisul din care rezultă acordul exprimat de către reclamantă în vederea trecerii terenului în folosința sindicatului existând viza Comisiei Municipală de Aplicare a Legii fondului funciar, în sensul că "se vor aplica de către Comisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar prevederile art.25 din Legea nr.18/1991 - folosință către S.C. P. S.A."
O dovadă în plus a faptului că imobilul ce face obiectul acestei acțiuni nu a fost scos din proprietatea unității administrativ teritoriale o reprezintă și împrejurarea că acesta se afla la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii Fondului Funciar, aceasta aprobând, potrivit adresei cu nr.671/21.02.1992 atribuirea a două hectare către Sindicatul Liber P. (fila 36).
Chiar dacă, după anul 1989, în urma reorganizării fostei întreprinderi de stat, și a dispariției concepțiilor comuniste despre proprietatea poporului, se poate susține că reclamanta S.C. P. S.A., în calitate de continuator al fostei întreprinderi de stat a început a exercita o posesie pentru sine (utilă), nu sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive, reclamanta neposedând timpul necesar, adică 30 de ani, pentru a uzucapa.
Reclamanta nu poate invoca joncțiunea posesiei sale, exercitate după 1989, cu cea exercitată anterior de către fosta întreprindere de stat, CIL P., nefiind posibilă unirea unei posesii cu o detenție precară.
Tribunalul a reținut că reclamanta avea la dispoziție mecanismele Legii nr.15/1990 și ale actelor normative specifice ulterioare, respectiv ale H.G. nr.834/1990, pentru a-și stabili natura dreptului asupra terenului ce face obiectul acestei acțiuni și trebuia să uzeze de aceste mecanisme pentru a se verifica dacă acesta făcea parte sau nu din patrimoniul societății la data înființării, aceste susțineri, la fel ca și cele privind edificarea unor construcții cu acordul pârâtei pe teren sau cele referitoare la încheierea unor contracte de furnizare a energiei electrice, neprezentând relevanță în prezentul litigiu, în care nu se poate analiza caracterul util al posesiei exercitate de către S.C. P. S.A. după 1989 ca urmare a neîmplinirii duratei de 30 de ani impuse de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta.
Prin motivele de apel se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât societatea apelantă a probat ca exercita posesia utila, liniștita, pașnica, sub nume de proprietar asupra acestui teren încă din anul 1967 (prin intervalul autorilor persoane juridice de la care a primit prin transmiterea universala acest drept) ca efect al reorganizărilor efectuate în acest interval de timp.
Astfel, primul deținător al acestui teren, în ordine cronologica, a fost Combinatul de Industrializare a Lemnului P. (pe scurt CIL P.), pentru care a probat cu acte (liste de inventar ale patrimoniului) ca deține și a exploatat acest teren din anul 1967, cu destinație fermă agro-zootehnică din activitatea căreia se realizau 3 produse alimentare necesare cantinei unității.
Deși posesia rezulta în mod evident din administrarea probei cu înscrisuri depuse la dosarul de fond, instanța nu a luat în considerare faptul ca fosta unitate de stat CIL P. (a cărei succesoare în drepturi și obligații este . avut în posesie continuă, liniștită, utilă și publică, încă din anul 1967 suprafața de teren de 25.132,21 mp, situata în .. 5.
Documentele contabile justificative ale fostei unități CIL P. administrate ca probe în dosar releva că această suprafață de teren era deținută și exploatată în mod legal de fosta unitate de stat. Acest teren era evidențiat contabil în patrimoniul CIL P., fiind folosit în mod pașnic, în vederea unei exploatări pentru și în folosul salariaților proprii.
În anul 1990, unitatea de stat CIL P. a fost reorganizata prin Legea nr.15/1990 și HG nr.1213/1990 în societate pe acțiuni sub denumirea de . integral baza materiala și întreg patrimoniu al fostei societăți CIL P., inclusiv drepturile și obligațiile privind acest teren, cât și toate activele realizate pe acesta, menținând destinația inițială a terenului în cauza.
S.C. P. S.A. s-a reorganizat și a funcționat ca societate comerciala pe acț iuni din fosta unitate de stat CIL P. în baza Legii nr.15/1990 și a Legii nr.31/1990.
Simpla afirmație a intimatei - pârâte Primăria Voluntari precum ca ar fi proprietara terenului și ca . fi fost doar administrator a fost contrazisa de întreg probatoriul administrat și confirmat chiar de către martorii audiați în prezentul dosar care au subliniat încă o data faptul ca . utilizat terenul pentru interesele proprii din anul 1967, iar fiecare mărturie s-a raportat la data la care martorul a venit în societate și a găsit terenul respectiv în exploatarea societății apelante.
În temeiul Legii nr.15/1990 activul și pasivul patrimonial al CIL P. s-a transferat de drept către noua societate P. S.A., prin reorganizarea fostei unități de stat CIL P. în societatea pe acțiuni S.C. P. S.A., așa cum rezultă din HG nr.1213/1990, operand transferul universal între cele două persoane juridice.
Activul patrimonial al noii societăți P. S.A. cuprindea printre altele și dreptul de administrare a imobilelor terenuri pe care se desfășoară întreaga activitate a societății, drept care se regăsește și în bilanțul contabil din anul 1990, a cărei valoare a fost menționată expres în Anexa la HG 1213/1990, poziția 67.
Conform Anexei la HG 1213/1990 de înființare a . României a certificat ca activul patrimonial bilanțier, conform Bilanțului la data de 30.06.1990 era în valoare totala de 432,5 mil. lei (vechi) din care 243,7 mil. lei reprezentau mijloace fixe, categorie bilanțiera în care intrau și mijloacele fixe destinate activității pe terenul în cauza, reprezenta te de clădiri, construcții și amenajări speciale, animale, stocuri de produse necesare activității agricole.
Aceste mijloace fixe se regăsesc în registrul inventar de CIL P. și ulterior de . care a depus în extrase certificate filele care precizează construcțiile efectuate pe teren, efectivele de animale, amenajările speciale efectuate pe terenul în cauza.
Astfel, apelanta arată că a probat cu documente contabile, fără putință de tăgadă ca utilizarea terenului și exploatarea acestuia s-au făcut în mod legal, public și continuu inițial de către CIL P. și ulterior de către succesoarea acesteia în drepturi și obligații, respectiv .., aspecte necontestate de intimata pârâta Primăria Voluntari.
După anul 1991, terenul s-a aflat în posesia utila a S.C. P. S.A. prin Sindicatul liber „P." pentru o perioada scurta de timp, posesie care a fost preluata de către societatea apelantă, exercitând în continuare o stăpânire efectiva și publica a terenului, fapt ce a determinat instanța de judecată să rețină în mod eronat faptul ca societatea P. ar deține terenul din anul 1991.
Apelanta solicită instanței să observe că, și după reorganizarea acestei societăți de stat care deținea terenul din anul 1967, acest teren a rămas în continuare în posesia noii societăți pe acțiuni la data înființării acesteia, fiind folosit și exploatat în mod continuu și neîntrerupt și nu a existat niciun terț care să pretindă asupra terenului vreun drept juridic. A operat astfel joncțiunea posesiilor, intervenită ca urmare a reorganizării CIL P. în . preluarea patrimoniului conform Legii nr.15/1990 și H.G. nr.1213/ 1990.
În baza art.1860 Cod civil anterior, în vigoare la data introducerii acțiunii, apelanta arată că invocă și se prevalează de instrumentul juridic numit "joncțiunea posesiilor" pentru a putea dobândi acest teren în termenul legal de posesie de 30 de ani.
Conform probei cu acte și probei testimoniale, posesia acestui teren a fost încă din anul 1967 exercitată sub nume de proprietar, unitatea de stat cât și societatea comercială care i-a succedat comportându-se ca adevărați proprietari de drept ai acestui teren, nefiind tulburați de niciun terț.
Apelanta solicită instanței să observe că, între unitatea de Stat inițială (CIL P.) și . calitate de succesoare, există un strâns raport juridic, care s-a fundamentat pe noțiunea legală de reorganizare a unităților de stat în societăți comerciale, în virtutea Legii nr.15/1990 și HG nr.1213/1990, acte normative în baza cărora a operat transmiterea de drept a patrimoniului de la fosta unitate de stat către societățile care au preluat și continuat personalitatea juridică a acesteia și că a probat faptul că, în toata această perioada de timp, a exercitat o stăpânire materială asupra acestui teren, elementul corpus fiind tot timpul în stăpânirea sa efectivă. În privința elementului intențional-volitiv animus, s-a comportat în perioada de prescripție ca adevărat proprietar, făcând acte materiale publice care arată intenția apelantei de adevărat proprietar de drept ai terenului.
Animus sibi habendia a fost elementul de baza în exercitarea posesiei sale utile, făcând posibila folosirea materială a terenului într-un veritabil titlu de proprietate pe care solicită să se constate. În mod eronat s-a reținut de către instanța că ar fi avut calitatea de administratori, deoarece actele efectuate ar fi făcute în folosul posesorului și nu în folosul unui presupus proprietar. Dreptul de administrare nu se confunda cu actele de exploatare în folosul propriu pe care le-a probat, administrarea fiind întotdeauna în folosul unui terț de regula proprietarul.
Astfel că, deși CIL P. a fost privatizată în anul 1990, având acel teren prins în evaluările făcute la data privatizării, instanța de fond consideră că acesta era administrat de stat în numele poporului, fapt contrazis de legislația în vigoare privind privatizarea, care stipulează în mod clar faptul ca societățile comerciale înființate în anul 1990 au preluat în patrimoniul lor toate bunurile pe care le-a deținut anterior societatea privatizata.
Afirmația instanței precum ca societatea . doar un administrator este contrazisă de înscrisurile pe care le-a depus în prezenta cauza.
Chiar intimata-pârâta Primăria Voluntari, prin mai multe acte (adrese) emise de-a lungul timpului, le-a recunoscut drepturile asupra terenului și nu s-a opus exercitării posesiei, permițând exploatarea acestui bun conform scopului social al societății, în calitate de proprietar și nu de administrator, astfel:
În calitate de proprietari li s-a permis construirea mai multor active pe teren, din care 2 Case Paianta cu 2 și 3 camere, Grajduri animale, F. de paza, Padocuri din beton, Puțuri de apa, Bazin de captare a apei, Hazna din beton, solarii.
S-a permis împrejmuirea întregii suprafețe de teren cu gard de sarma și stâlpi din beton.
S-a aprobat de către furnizorul de energie electrică amplasarea unui post de transformare pentru activitățile interne.
A contractat cu Electrica contractul de furnizare a energiei electrice pe numele S.C. P. S.A. Actele enumerate nu fac parte din categoria actelor de administrare, astfel ca instanța de fond le-a calificat în mod greșit și a pronunțat o hotărâre netemeinică.
Susține apelanta că toate aceste fapte juridice pe care le-a enumerat conduc la o singura concluzie, și anume aceea ca animus sibi habendi le-a caracterizat în tot acest timp și care, alături de corpus formează o veritabila posesie utila care în termenul de timp cerut de legiuitor sa conducă la titlu de proprietate.
Așadar, încă din anul 1991 Primăria Voluntari cunoaște că S.C. P. S.A. este titularul dreptului de proprietate asupra active lor existente pe teren, recunoaște că terenul respectiv se afla în patrimoniul S.C. P. S.A. (ca succesoare a CIL P.) și emite adresa nr.671/21.02.1992 prin care comunică decizia Comisiei Municipale că în baza Legii fondului funciar nr.18/1991 să se atribuie suprafața de 2 ha teren în folosință către sindicatul liber P. SA.
În fapt, această adresa nu face decât să întărească recunoașterile anterioare ale pârâtei că S.C. P. S.A. deținea în patrimoniul său terenul respectiv.
Adresa nr.671/21.02.1992 nu reprezintă un titlu de proprietate, ci este un act prin care se recunoaște posesia S.C. P. S.A. și a Sindicatului liber P. S.A., posesie exercitata anterior emiterii acestei adrese încă din anul 1975, în mod neîntrerupt, util, pașnic, public, pe care o exercită și în prezent, actul fiind emanat chiar de la intimata – pârâtă.
Construcțiile edificate de CIL P. și ulterior de . terenul în cauza sunt evidențiate în documentele contabile ale ambilor agenți economici, atât înainte cât și după anul 1990.
Posesia pe întreaga perioadă de timp cerută de lege creează o prezumție de proprietate. În cazul apelantei, prin exercitarea posesiei și utilizării de fapt asupra terenului pe o perioada de timp cerută de către legiuitorul român, s-a creat o validitate de proprietate în favoarea apelantei prin întrunirea condițiilor prevăzute de art.1846 Cod civil anterior.
Deși este relativă, această prezumție de proprietate a fost probată în mod temeinic, atât cu documente emise de către Autoritățile Statului (HG_, Primăria Voluntari) cât și cu documente emise de-a lungul timpului de către societățile deținătoare (bilanțuri, registre contabile, registre de inventar). Totodată, au fost prezentate în probațiune acte cu caracter convențional (contract de fumizare energie electrica nr.1003-_-_), precum și chitanțe de plată a energiei electrice, care atestă posesia de bună credință și publicitatea acesteia.
Se mai arată prin motivele de apel că, prin proba testimonială, administrată în cauză, s-a demonstrat că a efectuat acte și fapte materiale de conservare, întreținere, edificare de construcții, care certifică posesia utilă asupra terenului în tot acest timp.
Menționează ca limitele terenului au fost stabilite în mod clar, fără nicio obiecțiune prin raportul de expertiză ordonat de către instanță și efectuat de către expert tehnic desemnat de către instanța de judecată. Prin raport s-a determinat atât suprafața exactă cât și vecinătățile terenului, cu menționarea expresă a cotelor și punctelor de sprijin, nefiind înregistrată nicio suprapunere cu alte proprietăți.
Un element probatoriu esențial în sprijinul posesiei de bună credință îl constituie și raportul de bună vecinătate pe care îl are cu vecinii terenului, care, potrivit declarațiilor date sub semnătura privata, recunosc și certifică faptul că reclamanta - apelantă deține acest teren încă din anul 1970, neavând litigii cu vecinii. Astfel, vecinii de pe laturile de Sud și Sud-Vest, D. R., Timpu A., P. E. și P. A. recunosc, certifică și probează posesia apelantei de bună-credință asupra terenului.
Cele reținute de către instanța de judecată precum că aceștia nu ar confirma același an, ar fi trebuit corelate cu data la care aceștia s-au mutat și au devenit vecinii terenului pe care societatea apelantă îl utilizează.
Afirmația făcută de către declarantul Timpa A., în calitate de vecin, trebuie raportată la momentul la care acesta s-a învecinat cu terenul apelantei.
De asemenea, din documentele depuse la dosarul cauzei de către pârâta Primăria Voluntari rezultă că nu există o corespondență între parcelele care fac obiectul prezentului dosar și documentele depuse.
În mod nejustificat instanța face referire la obligativitatea parcurgerii procedurilor prevăzute de Legea nr.15/1990 și HG nr.834/1990, ca fiind motive pentru respingerea acțiunii în uzucapiune, în condițiile în care prescripția achizitivă operează independent de calitatea persoanei care invocă beneficiul prescripției. Potrivit principiului general că unde legea nu distinge nici noi nu ar trebui să distingem, dacă în norma privind prescripția nu există derogări sau excepții cu privire la persoanele care ar putea beneficia de alte legi speciale, raționamentul instanței este greșit. Mai mult, Legea nr.15/1990 și HG nr.834/1990 reprezintă moduri specifice cu mecanisme proprii, proceduri și termene speciale, dar care nu înlătura beneficiul prescripției, recunoscut tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile impuse de lege privind natura posesiei și termenele de exercitare.
Față de aceste considerente, raportat la probatoriul administrat, apelanta – reclamantă solicită admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței civile apelate și pe fond, să se constate că S.C. P. S.A. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului din .. 5, oraș Voluntari, jud. I., având dimensiunile și vecinătățile stabilite prin raportul de expertiza administrat în cauză.
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată se solicită să se constate că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului - teren, în suprafață de 25.132,21 mp. situat în orașul Voluntari, jud. I., .. 5, tarlaua 41, motivat de faptul că a stăpânit acest teren ca și proprietar încă din anul 1977, întrucât este continuatoarea întreprinderii de stat CIL P..
Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 „Inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite potrivit art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de acțiuni sau părți sociale, în raport cu forma juridică a societății și va fi vărsat în întregime la data constituirii societății.
Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.”
Potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990, inventarierea și evaluarea acestor bunuri, precum și stabilirea capitalului social al societăților comerciale astfel înființate au fost făcute în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestui text de lege a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.
Potrivit art. 5 din această hotărâre a Guvernului, ministerele de resort, precum și autoritățile administrației publice județene au eliberat societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a căror valoare a fost inclusă în capitalul lor social.
Astfel, potrivit art. 32^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, capitalul social al societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a majorat de drept cu valoarea terenurilor menționate în acest certificat.
În cazul în care nu s-a îndeplinit anterior privatizării, potrivit art. 32^1 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 clarificarea situației terenului, societățile comerciale se privatizează fără a include în capitalul social terenurile deținute de acestea (care rămân în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale), urmând ca regimul lor juridic să fie clarificat ulterior.
Potrivit art. 32^1 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, societățile comerciale privatizate au un drept de folosință provizoriu asupra terenurilor aferente construcțiilor (până la clarificarea regimului lor juridic), urmând ca, după clarificarea regimului juridic al terenurilor, dreptul de folosință provizoriu să se convertească într-un drept de folosință sau de concesiune pe durata maximă prevăzută de lege (prin încheierea unui contract în acest sens) ori într-un drept de proprietate (prin vânzare-cumpărare, în cazul terenurilor din domeniulprivat), iar, dacă este nevoie, prin hotărâre judecătorească.
Reclamanta - apelantă . fost înființată ca societate comercială pe acțiuni prin HG nr. 1213/1990 (filele 230 - 253).
Ca atare îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale HG nr. 834/1991.
Începând cu anul 1990, unitățile economice de stat au fost reorganizate, cu excepția celor constituite ca regii autonome, în societăți comerciale cu capital integral de stat (art. 16 și art. 21 din Legea nr. 15/1990).
Aceste societăți comerciale au fost înființate sub forma societăților pe acțiuni sau a societăților cu răspundere limitată, prin hotărâre a Guvernului (în cazul unităților economice de interes național) sau prin hotărâre a organelor administrației publice locale (în cazul unităților economice de interes local).
Prin actul de înființare au fost stabilite elementele definitorii ale persoanei juridice nou create, inclusiv capitalul social (care a fost inițial deținut integral de Statul Român) sub formă de acțiuni sau părți sociale, după caz, până Ia privatizarea societăților comerciale.
În valoarea capitalului social au fost incluse și bunurile din patrimoniul societăților comerciale care, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, au devenit proprietatea acestora.
În speță, apelanta - reclamantă nu a urmat procedura prevăzută de acest act normativ pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului, astfel încât are un drept de folosință provizoriu, instanța de fond reținând în mod corect că terenul a rămas în proprietatea unității administrativ teritoriale, în capitalul social fiind incluse numai clădirile nu și terenul.
Curtea, față de argumentele mai sus prezentate constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1837, 1847 și 1890 c.civ., pentru ca reclamanta - apelantă să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.
Acest mod de dobândire a proprietății are rolul de sancționare a proprietarului imobilului care, prin pasivitatea lui a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia unei alte persoane care s-a comportat ca proprietar sau ca titular al unui alt drept, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât până la data adoptării hotărârii de Guvern nr. 1213/1990, terenul a fost stăpânit de CIL care era o societate comercială cu capital integral de stat, această societate, ea însăși de stat, nu putea să uzucapeze împotriva statului.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ.
Din această perspectivă, uzucapiunea desemnează atât efectul achizitiv al posesiei îndelungate ca stare de fapt, cât și faptul juridic în sens restrâns, constând în însăși această posesie, care trebuie să fie utilă, să aibă o anumită durată.
Potrivit art.1859 Cod civil vechi, „În toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând in mai multe mâini, fiecare posesor începe, in persoana sa, o noua posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut in mod singular, cu titlu particular, sau universal, lucrativ, sau oneros.”
De asemenea, potrivit art.1860 Cod civil vechi „Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.”
Legiuitorul român a plecat de la premisa existenței a două posesii, care au ca obiect același bun, care se disting în primul rând prin aceea că sunt exercitate de două persoane diferite între care s-a născut un raport juridic pe temeiul căruia o persoană are calitatea de autor, iar celălalt are calitatea de succesor.
Or, în cauză CIL fiind societate de stat avea doar un drept de administrare asupra terenului astfel încât nu putea transmite reclamantei - apelante o posesie utilă. Nefiind îndeplinită această condiție celelalte aspecte privind dovada faptului că apelanta - reclamantă a stăpânit terenul sub nume de proprietar, respectiv exploatarea acestuia conform scopului social al societății și cu bună credință, nu vor mai fi analizate de instanța de apel, întrucât de la data înființării acesteia (1990) și până la data promovării prezentei acțiuni (2009), termenul prevăzut de art. 1890 C.civ., nu este îndeplinit.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă . sediul în București, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr.2234 din 16.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMĂRIA ORAȘULUI VOLUNTARI PRIN PRIMAR, cu sediul în oraș Voluntari, ., județ I. și intimata – intervenientă FEDERAȚIA S. LIBERE DIN INDUSTRIA LEMNULUI, cu sediul în București, Calea Griviței, nr.21, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
E. V. A. D. T. Ș. P.
Red.E.V.
Tehnored.C.S./GIA
Ex.5/18.06.2014
T.B. - Secția a V-a Civilă – M.C.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 680/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
